Boli infectioase - generalitati despre infectie si contagiune

TERMENI:

INFECTIA

BOALA INFECTIOASA

CONTAMINAREA

PROCESUL INFECTIOS

MICROORGANISMUL

PROPRIETATI PATOGENICE

CONTAGIOZITATEA

INVAZIVITATEA

TOXIGENEZA

VIRULENTA

ANTIGENITATEA

Microorganismele patogene (germeni patogeni) alcatuiesc factorul determinant in aparitia bolii infectioase.

Prezinta interes desigur numai acele microorganisme implicate in patologia infectioasa umana.

Din punct de vedere a complexitatii lor, microorganismele se clasifica in:

virusuri

chlamidii

rickettii

micoplasme

bacterii: aerobe sau anaerobe

fungi

protozoare

metazoare.

1. Virusurile

au dimensiunile cele mai mici;

purtatorul informatiei genetice este un singur acid nucleic:

acidul dezoxiribonucleic ADN (dezoxiribovirusuri) sau

acidul ribonucleic ARN (ribovirusuri);

parazitismul este strict intracelular unde se multiplica (proces numit replicare virala), preluind cadrul structural si energetic al celulei gazde pe care o modifica (efect citopatogen sau citolitic);

antreneaza tulburari in intreg organismul (starea de boala numita viroza) dar si modificari specifice in sistemul imunitar

nu sunt afectate de antibiotice ele neavind sisteme enzimatice proprii ori structuri fata de care acestea sa fie active

sunt eficiente in tratamentul antiviral (numai a unor boli virale) agenti chimici (chimioterapie antivirala) care actioneaza:

fie blocind intrarea in celula permisiva ce urmeaza a fi invadata,

fie blocind la diferite etape replicarea virala.

Exemple:

Virusuri ADN (dezoxiribovirusuri):

- parvovirus, cel mai mic, agent al febrei eruptive a V a (megaleritem infectios) efect teratogen pentru fat;

- papilomavirusuri, agenti ai verucilor si papiloamelor, implicat in producerea cancerului de col uterin;

- adenovirusuri (APC virusuri: adeno-pharingo-conjunctivita) agenti ai unor infectii respiratorii cu adenopatii;

- herpetovirusuri: virusul herpes hominjs, v. varicelozosterian (agent al varicelei si herpesului zoster), v. Epstein-Barr (produce mononucleoza infectioasa), v. citomegalic (citomegalia, viroza severa la imunodeprimati: SIDA si la cei cu transplant renal; efect teratogen).

- poxvirusuri, cele mai mari ADN-virusuri, printre ele v. variolic, agent al unei boli grave, variola, acum eradicate;

- hepatdnavirusuri, adica virus hepatic DNA (=ADN), cauza a hepatitei virale de tip B;

Exemple:

Virusuri ARN (ribovirusuri)

- picornavirusuri (cele mai mici 'pico') dintre care fac parte:

v. poliomelitic 

celelalte enterovirusuri (Coxsackie, ECHO)

rinovirusurile (cauza a guturaiului);

virusul hepatitei A;

- reovirusuri si rotavirusuri, agenti ai unor diarei virale;

- v.gripale (gripal A, B, C) si paragripale (alaturi de care se afla si v. rujeolic, v. urlian - agent al parotiditei epidemice si v. respirator sincitial, agent al unor viroze respiratorii severe ale sugarului);

- togavirusuri, care cuprind: fostele arbovirusuri (adica transmise prin artropode: arthropod borne v.) cauzatoare ale encefalitelor, ale febrei galbene; tot in acest grup a fost introdus si virusul rubeolic;

- rabdovirusuri printre care virusul rabic, agentul turbarii;

- retrovirusuri cuprinzind oncornav (oncogene RNA v.), si lentivirusuri (printre care virusul imunodeficientei umane HIV, agentul SIDA)

2. Chlamidiile

sunt microorganisme ceva mai mari, spre deosebire de virusuri  contin nu numai unul, ci ambii acizi nucleici (ADN + ARN),

se multiplica la fel ca si bacteriile prin diviziune binara (deci nu prin replicare ca virusurile)

produc parazitism intracelular ca si virusurile, dar sunt prevazute cu echipament enzimatic ceea ce le face vulnerabile actiunii unor antibiotice, acelea care patrund in interiorul celulei (cum ar fi sulfamidele, cloramfenicol, tetraciclina).

In grupul acesta exista trei specii cu importanta in patologia umana.

Chlamidia psitaci care produce la om pneumonii uneori severe (psitacoza sau ornitoza) care se transmit la om de la pasari.

Chlamidia trahomatis, cu mai multe serotipuri, ce produc la om:

trahomul (conjunctivita granuloasa, inca raspindita in lume si ducind la orbire),

uretrita si alte infectii ale tractului genital

o boala veneriana numita limfogranulomatoza benigna (boala Nicolas Favre).

Chlamidia pneumoniae, specie izolata recent, care produce de asemenea pneumonii care insa se transmit aerogen interuman, nu de la pasari la om.

3. Rickettsiile

microorganisme mai mari, situate de asemenea intre virusuri si bacterii, cu multiplicare binara tot intracelulara, inzestrate cu ambii acizi nucleici;

se transmit la om de regula prin vectori (paduchi, purici de sobolan, acarieni) si produc boli severe denumite generic 'febre exantematice' (tifosul exantematic, febra butonoasa transmisa de la ciine la om prin capusi, etc).

Deparazitarea si introducerea antibioticoterapiei (cel mai activ antibiotic este tetraciclina) au dus aproape la disparitia tifosului exantematic, boala care a secerat atitea vieti in primul razboi mondial.

In tara noastra exista rare cazuri de tifos exantematic repetat (boala Brill) si de febra butonoasa;

Mai frecventa este o pneumonie rickettsiana, numita febra Q, care se ia de la animale, dar nu neaparat prin vectori si care spre deosebire de toate celelalte rickettsioze, evolueaza fara eruptie.

4. Micoplasmele

sunt foarte apropiate de bacterii ca structura, dar sunt lipsite de perete celular, fiind deci insensibile (rezistente) la antibioticele care actioneaza asupra peretelui celular (betalactamine)

se pot dezvolta ca si bacteriile pe medii de cultura, insa mult mai greu si numai pe medii speciale

sunt foarte raspindite in natura; dintre multiplele specii majoritatea sunt saprofite;

cu rol cert patogen pentru om este M. pneumoniae care produce pneumonia atipica primara, boala destul de raspindita si cu caracter contagios

alte micoplasme pot produce infectii urinare si infectii genitale la barbat si mai ales la femeie

5. Bacteriile

sunt microorganisme unicelulare alcatuind regnul Procaryote in care se grupeaza o multitudine de microbi (agenti patogeni) clasificati in ordine, familii, genuri si specii, dupa criterii stiintifice destul de complicate

organizarea structurala si inzestrarea enzimatica si antigenica au importanta atit in patogenia bolilor infectioase (caractere de patogenitate) cit si in tratamentul cu antibiotice

dintre multiplele insusiri, amintim pe aceea de:

a se dezvolta cu usurinta pe medii de cultura:

unele in prezenta oxigenului: bacterii aerobe,

Referat: BEREA - temperatura de baut perfecta a berii Document online: Gin - bautura spirtoasa ticsit cu ienupar

altele fiind stinjenite de oxigen: bacterii anaerobe;

de a secreta unele produse toxice

exotoxine, care sunt eliberate in afara corpului bacterian

endotoxine, care tin de structura acestuia,

de a fi inzestrate cu unele structuri care le asigura:

mobilitatea (cili, flagel),

o rezistenta mare in mediul exterior (spori),

o virulenta crescuta (capsula).

Pentru clinician doua au ramas insusirile cu cea mai mare aplicatie practica:

morfologia bacteriei (coc, bacii, spiril)

felul cum se coloreaza cu coloratia gram:

violet sunt bacteriile grampozitive (care pastreaza colorantul, rezistind decolorarii cu alcool plus acetona)

rosii sunt cele gramnegative (care s-au decolorat si pentru a fi vizualizate trebuie colorate cu fuxina care fiind rosie, contrasteaza cu violetul de gentiana).

Ex: Micobacteriile, dintre care face parte si bacilul tuberculos (bacilul Koch), nu prinde 'gramul' de aceea s-a imaginat o tehnica speciala de coloratie cu fuxina fenicata incalzita, coloratia Ziehl-Nielsen, in care bacilii apar rosii stralucitor pe un fond albastru dat de albastrul de metilen; important este insa faptul ca acesti bacili nu se decoloreaza, nu pierd rosul fuxinei fenicate, dupa tratare cu alcool + acid clorhidric, adica sunt 'acidorezistenti'.

5.1. Bacterii aerobe

A) coci grampozitivi

stafilococul, dispus in gramezi ori ciorchine, agent cauzal al unui registru foarte bogat de entitati, de la foliculita banala ori furunculul de pe tegumente pina la septicemii, endocardite, bronhopneumonii, meningite, abcese, supuratii viscerale etc.;

streptococul, dispus in lanturi, implicat de asemenea in producerea unor boli ca scarlatina, angina, sinuzita, erizipelul, mai rar endocardite si septicemii;

pneumococul dispus in diplo, ca doua flacari ce se privesc cu virful 'lanceolat', incapsulat, cauzator al pneumoniei, mai rar al unor meningite si altor boli severe);

B) coci gramnegativi

meningococul, asezat in diplo ca boabele de cafea, incapsulat, agent al meningitei cerebrospinale epidemice;

gonococul asezat in diplo intra si extracelular, agent al blenoragiei (gonoreei) si in mod exceptional al unor septicemii cu artrite purulente.

C) bacili grampozitivi

b. difteric asezat ca betele de chibrit, imprastiate neregulat; pierde usor 'gramul', cauzator al unei boli severe, difteria, in care de la locul infectiei, de obicei angina se revarsa in organism o exotoxina cu actiune pe cord, rinichi si nervi;

b. carbunos (b.anthracis), foarte lung, aproape cit o hematie, cu capetele taiate drept si sporulat, produce carbunele (antraxul) cutanat sau visceral, zoonoza, infectie ce trece de la animal la om, prin intermediul sporilor, care sunt foarte rezistenti in mediul extern;

listeria, un bacil mai rar implicat in patologie: septicemie severa la sugar ('granulomatoza infanti-septica'), meningoencefalita la adult, cu rezistenta scazuta.

D) bacilii gramnegativi

sunt numerosi, se recunosc nu dupa insusiri morfologice ci prin identificarea cu teste biochimice ori imune (aglutinare cu seruri specifice) etc;

sunt greu de controlat prin antibiotice, necesitind testare prin antibiograma;

produc variate infectii localizate sau sistemice, boli bine definite clinic etc.

Din marea familie a enterobacteriaceelor fac parte

Escherichia coli (colibacili),

shigelele (b. dizenteriei),

Salmonelele (printre care bacilul tific, agent al febrei tifoide),

Klebsiella,

Proteus,

Enterobacter etc.

In afara de infectiile intestinale (cauzate de b. dizenteriei, salmonele, anumite tipuri de colibacil enterotoxigen etc.), alte localizari ale enterobacteriaceelor sunt:

tractul urinar (infectii pielorenale si cistouretrale),

caile biliare, mai rar (si mai ales la sugar),

chiar meningele.

Alti bacili gramnegativi (in afara de enterobacteriacee) sunt:

b. piocianic ('pseudomonas aeruginosa') care este agent al multor localizari foarte greu de tratat, dat fiind marea lui rezistenta la majoritatea antibioticelor;

brucelele ce produc o zoonoza - bruceloza -, boala extrem de rara la noi in tara;

pasteurele,

Yersinii hemofili (hemofilul influentei, numit astfel deoarece fusese considerat agentul cauzal al gripei, inainte de a se descifra etiologia virala - gripa se mat numeste 'influenta' - agent etiologic la copil in infectii meningiene si ORL; un alt 'hemofil ducrei' produce o boala venerica 'sancru moale');

'Bordetela pertussis' este alt bacii gramnegativ cauzator al tusei convulsive.

Trebuie observat ca in producerea infectiilor la om,

in ce priveste cocii, cei grampozitivi sunt mai des implicati decit cei gramnegativi, in schimb,

in ce priveste bacilii, cei gramnegativi sunt mult mai implicati decit cei grampozitivi.

E) spirilii:

leptospire

borelii

produc febra recurenta, transmisa prin paduchi, boala disparuta la noi;

o alta specie, Borelia burgdorferi, se transmite prin intepatura unor vectori, producind o boala cu evolutie prelungita si manifestari, la inceput cutanate, apoi articulare, cardiace si neurologice (boala Lyme, dupa numele orasului din SUA, unde a fost descrisa pentru prima data)

treponeme

T. pallidum produce sifilisul, o boala infectioasa, care acopera aproape intreaga patologie, prin manifestari veneriene, la inceput, apoi eruptive, apoi viscerale si, in sfirsit, neuropsihice).

F) micobateriile

b. Koch - agent al unei boli infectioase cu atitea localizari si manifestari clinice, incit a impus de multa vreme constituirea unei specialitati medicale aparte «ftiziologia», asa cum de altfel si T. pallidum a dus la constituirea altei specialitati de boli infectioase «sifiligrafia, reunita cu venerologia si dermatologia»).

5.2. Bacterii anaerobe:

coci grampozitivi (Peptococcus, Peptostreptococcus);

coci gramnegativi (Veilonella, Megasphera etc);

bacili grampozitivi

sporulati si se gasesc pe sol, adica sunt 'sporulati telurici" si anume, genul Clostridium, cu rol important in patologia umana; astfel,

CI. tetani produce tetanosul,

CI botulinic produce o intoxicatie alimentara severa - botulismul T;

alte clostridii, in asociere produc gangrena gazoasa; secretia unor exotoxine, foarte activa, este principalul atribut patogen al acestor clostridii.

nesporulati, cu rol neglijabil in patologie, lactobacili, propionibacterium, actinomicete.

bacili gramnegativi

nesporulati, cu habitat intestinal, foarte implicati in infectii putride supurate in sfera genitala (septicemia postabortum) si cu alte localizari;

se asociaza cu germeni patogeni aerobi.

Ex: Fusobacterium; Bacteroides, dintre care Bacteroides fragilis creeaza dificultati in tratamentul cu antibiotice, dat fiind rezistenta la multe antibiotice.

6. Fungi patogeni
(Candida,
Geotrichum,
Histoplasma,
Criptococcus neoformans etc)

sunt mii de specii de ciuperci, dar numai citeva zeci sunt patogene pentru om, producind infectii localizate minore sau micoze viscerale, greu de tratat (mai ales la subiecti imunodeprimati).

7. Protozoare patogene

unele au incidenta mare peste tot in lume (Giardia lamblia, Trichomonas);

alte protozoare sunt raspindite numai in anumite zone, in care produc boli care constituie probleme dificile de sanatate publica:

Plasmodium produce malaria;

Entamoeba histolytica produce dizenteria ambiana, cu posibile complicatii supurative;

Trypanosoma produce boala somnului etc.

dupa localizare, protozoarele patogene pentru om pot fi clasificate:

protozoare intestinale (Giardia lamblia, Entamoeba histolytica, Balantidium coli, Cryptosporidium etc);

protozoare care paraziteaza singele si organele hematopoietice (Plasmodium, Leishmania, Babesia);

protozoare care afecteaza tesuturile profunde (Toxoplasma, Pneumocystis carinii).

8 Metazoare

Este vorba de metazoare de dimensiuni mai mici (nu ca ale ascarizilor ori teniilor), dar nu microscopice (asa ca trecerea lor printre microorganismele patogene este discutabila).

Sunt incluse totusi in patologia infectioasa, deoarece ele pot realiza tablouri clinice cu febra mare si stare severa de tip infectios:

trichineloza produsa de diseminarea larvelor de Trichinella spiralis,

strongiloidoza produsa de Strongyloides,

schistostomiaza (Schistostoma),

paragonimiaza (Paragonimus westermani) etc.

Pentru tara noastra prezinta interes numai trichineloza.

CARACTERISTICI ALE MICROORGANISMELOR

1.Patogenitatea

=este capacitatea unui microorganism de a infringe barierele de aparare ale gazdei si a-i produce boala;

Infectia nu este acelasi lucru cu boala

aceasta insusire este o insumare, un corolar al altora, legate de agresivitatea microorganismului patogen.

Caracteristici ale microorganismelor

2.Invazivitatea

=reprezinta posibilitatea germenilor de a depasi barierele locale (integritatea pielii si mucoaselor, barajul imun umoral si celular de la poarta de intrare, prezenta unei microflore saprofite care se opune invaziei etc.) si a patrunde in organism

prezenta unor enzime, cum ar fi hialuronidaza, ribonucleaza, etc. si a unui aparat ciliar, inlesnesc invazia

existenta unor structuri (fimbrii, grupari chimice) permit adezivitatea, prima conditie a procesului infectios

in ce priveste virusurile, ele sunt prevazute cu un fel de 'chei' chimice care le permit intrarea numai in celulele zise 'permisive', prin zone speciale, adevarate porti de intrare, situate pe membrana celulei ce urmeaza sa fie invadata.

3.Toxigeneza

=este o insusire a unor bacterii de a secreta si excreta in afara corpului bacterian substante deosebit de nocive (exotoxine) care sunt raspunzatoare de simptomatologia dominanta a bolii;

este vorba de bolile in care infectia ramine cantonata la poarta de intrare, de unde se revarsa in organism toxina respectiva:

scarlatina si angina difterica in care streptococul, in prima boala secreta toxina eritrogena (raspunzatoare de febra, eruptie, stare toxica), iar bacilul difteric, in cea de a doua boala, elibereaza o toxina ce antreneaza modificari cardiace, renale si neurologice;

locul de producere al altor exotoxine este intestinul; cazul holerei si al altor diarei de tip enterotoxic;

in cazul unor anumiti stafilococi, locul de multiplicare si toxigeneza este o infectie minima cutanata iar, mai frecvent, o infectie subclinica vaginala la femei, in timpul menstruatiei (folosirea tampoanelor hiperabsorbante, creeaza conditii favorabile pentru toxigeneza), producindu-se 'sindromul socului toxic', boala severa, cu mare letalitate, din fericire foarte rara.

Bacilii gramnegativi produc uneori, in cadrul infectiilor cu diferite localizari (urinare, biliare, genitale) sau diseminate (de tip septicemie), un sindrom toxic foarte grav 'socul endotoxinic' de care este raspunzatoare reactia organismului prin mediatori biochimici ca raspuns la o anumita fractiune din complexul lipidoprotidic al corpului bacterian (endotoxina).

S-a demonstrat o componenta toxica (ucigașa pentru animalul de experienta, raspunzatoare pentru astenia deosebit de intensa), pentru virusul gripal; nu in sensul unei toxigeneze propriu-zise ci prin prezenta chiar a particulelor virale.

4.Virulenta

=este insusirea unui agent patogen de a produce o forma grava de boala sau, daca nu chiar grava, bine exprimata clinic; virulenta este dependenta de mai multi factori ai agentului patogen:

prezenta capsulei care abate reactia fagocitelor,

echipamentul enzimatic,

asocierea unor germeni (un exemplu: septicemia postabortum, produsa de asocierea sinergica a stafilococului patogen cu un bacii gramnegativ, pe de o parte, deci doua bacterii aerobe cu Bacteroides fragilis, bacii anaerob provenit din tubul digestiv) etc.

Virulenta depinde desigur si de capacitatea de aparare a gazdei; insa este un atribut al agresorului. in evolutia unei epidemii se observa o crestere, la inceput a virulentei, prin trecerea de la un bolnav la altul, ceea ce activeaza insusirile patogene; cu timpul, virulenta scade, se 'toceste', dupa multiple treceri de la bolnav la bolnav.

5. Antigenicitatea

=posibilitatea de a produce la gazda o reactie imuna specifica de aparare cu sinteza de catre anumite limfocite a anticorpilor care vor bloca, se vor opune agentului patogen cu antigenele sale.

Germenul contine un mozaic de antigene, substante straine pentru organism, fata de care apare imunitatea umorala (aparitia anticorpilor in singe) sau tisulara.

Fenomenul urmareste o riposta fata de agresor, multe boli fiind urmate de o imunitate durabila, care face imposibila reimbolnavirea.

Prezenta antigenelor microorganismelor patogene permite o recunoastere a acestora in cadrul diagnosticului (un exemplu: decelarea in singele bolnavului a antigenului de suprafata al virusului hepatitei B, asa-numitul agHBs permite diagnosticul hepatitei B).

Decelarea anticorpilor in singele bolnavilor care reactioneaza in mod specific cu agentul patogen sau cu antigenele acestuia - constituie diagnosticul serologic, ceea ce ține insa de gazda.

MACROORGANISMUL

Agresiunea agentului patogen asupra macroorganismului (gazda) este stavilita sau diminuata prin mai multe mecanisme de aparare:

A. Bariera anatomica a pielii si mucoaselor

prin integritatea ei reprezinta o piedica pentru patrunderea microorganismelor;

exista puncte vulnerabile si anume, foliculii pilosi si locul de deschidere al glandelor sudoripare si sebacee, pe unde unii germeni (stafilococ, streptococ) se pot strecura;

exista o exceptie, un germene care poate intra si prin pielea ori mucoasele integre: leptospirele.

Leziunile (asa-numitele 'solutii de continuitate') preexistente ori produse prin traumatisme, arsuri, muscaturi de animal si insecte etc, favorizeaza patrunderea germenilor.

Mucoasele care sunt mai fragile, dat fiind lipsa stratului cornos care exista la piele, sunt protejate si prin:

unele substante chimice cum este lizozomul, enzima bactericida care se gaseste in lacrimi, secretii nazofaringiene si in saliva

pH-ul acid in unele mucoase (vagin, cai urinare, stomac) este un alt factor antibacterian

microflora saprofita de pe mucoase, care impiedica, prin concurenta, noii veniti care ar strica echilibrul creat

Este de observat ca tratamentul cu antibiotice poate deprima aceasta flora, favorizind dismicrobisme, cu invazie consecutiva de ciuperci (candidoza mucoaselor) sau, in cazul intestinului, pot sa se cuibareasca unii germeni enterotoxigeni, cu urmari destul de grave (cum este enterita stafilococica postantibiotice, ori colita mucomembranoasa, produsa de 'Clostridium difficile', dupa tratament prelungit cu clindamicina).

Dinamica structurilor epidermice prin exfoliere si descuamatia stratului cornos superficial si fluxului lichidelor ce spala mucoasele (flux urinar, biliar, tranzitul intestinal) sunt factori mecanici, de curatire si indepartare a eventualior germeni nepoftiti; se stie ca staza urinara sau biliara favorizeaza infectia.

Fagocitoza

=este o reactie de aparare nespecifica a organismului prin care microorganismele patogene (ca si alte particule straine) sunt inglobate si distruse de anumite celule, unele circulante (leucocitele) si altele fixe, din tesuturi (sistemul reticuloendotelial, reprezentat de celulele Kupffer din ficat, nevroglia din tesutul nervos, histiocitele din alte tesuturi etc.).

Procesul fagocitozei presupune mai multe etape functionale, destul de complicate, cu interventia:

stimuli umorali imuni, numiti opsonine,

lirnfocite activate care secreta limfokine,

glicoproteine circulante numite fibronectina etc.

Rezultatul este, in general, distrugerea germenilor fagocitati, cu exceptii pentru unele microorganisme (brucele, listerii, micobacterii) si in unele stari patologice cu defecte genetice ale fagocitelor (boala gtenulomatoasa cronica, sindromul Iov etc).

Fagocitoza este o reactie de aparare care se produce atit la poarta de intrare a agentului patogen, cit si in drumul lui prin tesuturi, vase limfatice si ganglioni, precum si in singe si alte umori.

-puterea bactericida a singelui (se stie ca in singe, bacteriile nu se inmultesc, ci doar incearca sa supravietuiasca, chiar in septicemii; exista la om o singura exceptie, septicemia carbonoasa, in care 'B. anthracis' reuseste realmente sa se multiplice in singe)

capacitatea de impotrivire fata de agresiunea infectioasa depinde, pe linga fagocite si de alte componente, cum sunt properdina, sistemul complementului etc.

in tesuturi sunt implicate si alte sisteme complicate, dependente de aparatul imun:

limfokine (citokine),

interleukinete,

factorul de necroza a tumorilor (casectina), interferonii.

Aceste sisteme reprezinta reactia organismului nu numai fata de noxele infectioase, dar si fata de alte noxe (injurii fizice, chimice, ionizante, cancer etc).

B. Imunitatea

-cu rol decisiv in apararea infectioasa este specifica, adica indreptata impotriva unui anumit agresor si isi are suport aparatul imun, constituit din doua tiptiri de limfocite;

- limfocitele B (B de la bursa lui Fabricius, organul de origine in filogenie) care prin diferentiere specific indusa, se transfera in plasmocite, acestea secretind anticorpii circulanti, imunoglobuline, care asigura imunitatea umorala;

- limfocitele T (timus-dependente) care, prin actiunea lor citotoxica si producerea de limfokine asigura imunitatea celulara.

Imunoglobulinele sunt de mai multe feluri:

- IgG, cu o greutate moleculara 150.000, alcatuiesc majoritatea imunoglobulinelor (70 %) si au o concentratie serica de 1000 mg %; sunt adaptate pentru neutralizarea exotoxinelor (anticorpi antitoxici) si a virusurilor (anticorpi antivirali), desigur in mod specific, adica a antigenelor care le-au produs. Ele trec prin placenta, conferind noului nascut, in primele sase luni de viata, o protectie pasiva, transmisa de la mama. Ele survin dupa 2-3 saptamini de la contactul cu agentul patogen, atunci cind IgM, aparute primele, incep sa scada si persista timp indelungat, uneori toata viata.

- IgM reprezinta un polimer de 6 ori mai greu (gnmol.: 900000), se gasesc in ser 120 mg %, reprezentand 5-10 % din totalul imunoglobulinelor; apar precoce dupa infectie, decelarea lor aratind ca este vorba de o infectie recenta, dispar dupa 1-3 luni, fiind inlocuite de IgG; nu trec prin placenta, avind o greutate moleculara prea mare, de aceea sugarul este foarte receptiv la infectiile cu bacili gramnegativi (fata de care, in mod special aceste imunoglobuline exercita efect bactericid).

- IgA reprezinta 15-20 % din imunoglobuline ( 200mg % ); se gasesc atit in ser (IgA serice), cit si in secretiile mucoaselor, colostru, lacrimi (IgA secretarii); au fol in protectia antivirala si antibacteriana a mucoaselor, reprezentind prima linie de imunitate specifica antiinfectioasa.

- IgD se gasesc in cantitate mai mica (2-8 mg % in ser) si intervin probabil, in reglarea limfocitelor B.

- IgE se gasesc cam in aceeasi cantitate (1-5 mg %) si apar dupa contactul cu antigene parazitare, avind rol important in producerea aiergiilor specifice.

Imunitatea celulara

-este mediata celular, și intervin:

celule accesorii (mononuclearele circulante si cele fixe din tesuturi, histiocite)

limfocitele T (timodependente), cu rol dereglare a reactiilor de aparare celulara

limfocite helper, care stimuleaza limfocitele B sa produca anticorpi;

limfocitele supresoare care inhiba reactiile celulare excesive, protejind totodata si propriile structuri ale organismului, impiedicind formarea de autoanticoipi, asigurind deci toleranta imuna

celule cu rol efector

limfocite citotoxice care distrug celulele invadate de.virusuri, precum si pe cele tumorale,

celulele ucigase naturale - NK = natural Killer - cu rol antitumoral si

celulele ucigase - K = Killer - care distrug numai celulele acoperite de anticorpi.

Imunitatea celulara asigura:

distrugerea celulelor in care intra si se inmultesc germeni, precum BK, listerii, brucele, b. leprei, virusuri, intervenind si in apararea impotriva micozelor sistemice si a bolilor cauzate de protozoare

distrugerea celulelor tumorale, a rejetului grefelor si  in fenomenele de sensibilizare.

In afara de importanta imunitatii in rezistenta infectioasa, prezenta ei permite efectuarea unor teste de diagnostic imunobiologic al bolilor infectioase (prin evidentierea anticorpilor specifici, prin variate tehnici si prin evidentierea limfocitelor sensibilizate prin intradermorectii, cu raspuns intirziat, de tip tuberculinic si alte metode).

Imunitatea - termeni precum alergia si anergia

Alergia reprezinta o alta reactie a organismului, dupa contacte repetate cu diverse 'alergene' (de natura microbiana, dar si cu diverse alte origini, din mediul inconjurator: polen, praf, substante chimice etc.)

se manifesta printr-o gama larga de modificari,

de la cele cutanate (tirticarie, eczema, diverse eruptii, edem Quinke etc.)

la cele de organ (astmul bronsic, colite alergice, rinita de fin etc.)

la cele dramatice, cu cadere cardiovasculara si deces rapid (socul anafilactic).

La baza acestor manifestari sunt mediatori biologici, printre care un rol de prim rang il are histamina rezultata din degradarea mastocitelor, sub influenta imunoglobulinelor de tip E.

Anergia

este un termen vechi, in parte depasit, care arata slabirea reactiilor imune ce survine dupa diverse viroze (era cunoscuta rujeola, acum pe prim plan este SIDA, in care virusul HIV distruge tocmai limfocitele helper pe care le paralizeaza).

-in prezent se definesc aceste stari prin alti termeni: teren imunocompromis, gazda imunodeprimata, imunodeficienta etc.

-slabirea rezistentei organismului intervine si in alte imprejurari, legate de:

varsta (nou-nascutul si batrinul sunt mai vulnerabili la anumite infectii),

starea de graviditate (situatii in care limfocitele helper sunt oarecum deprimate pentru a asigura toleranta imuna fata de produsul de conceptie),

stari carentiale de denutritie ori malnutritie,

stressul (sistemul nervos central si cel endocrin intervin efectiv in reglarea mecanismelor imune),

unele boli cronice, cum ar fi :neoplasmele (la care se adauga si tratamentul imunosupresiv)

diabetul (susceptibilitate particulara fata de infectia stafilococica),

boala fibro-chistica (susceptibilitate fata de piocianic),

ciroza hepatica (prin deficit de sinteza a unor componente din sistemul complementului etc),

insuficienta renala cronica, persoanele splenectomizate (susceptibilitate speciala fata de pneumococ),

tratamente cu corticoizi si citostatice (care scad imunitatea) etc.

Interactiunea agent patogen - gazda are ca rezultat distrugerea si indepartarea agresorului, chiar de la poarta de intrare, ori in drumul lui invaziv, realizindu-se o infectie inaparenta imunizanta sau, cind posibilitatile de aparare sunt depasite, survine procesul patologic boala infectioasa.

Aceasta se manifesta prin variate modificari clinice, rezultate din mecanisme fiziopatologice si prin modificari biologice, printre care reactiile imunitare sunt in continuare prezente, ele hotarind pina la sfirsit cum va evolua boala: cu deces, cu vindecare deplina, cu vindecare cu urmari, cu sindrome cronice postinfectioase (cum ar fi reumatismul si celelalte manifestari poststreptococice, sau cum ar fi hepatitele cronice postvirale) in aparitia carora este implicata chiar imunitatea (care isi depaseste rostul protector prin hiperreacti vitate nociva) etc.

1.4. MEDIUL EXTERIOR

Mediul exterior (ambianta) in care se desfasoara conflictul agent patogen - gazda are si el un rol, desigur mult mai mic, in declansarea si evolutia procesului infectios.

El influenteaza ambii termeni ai conflictului.

Agentul patogen este conditionat de existenta unor factori favorizanti sau factori inhibitori in viabilitatea, rezistenta si transmiterea lui catre macroorganism.

Temperatura ambiantei, umiditatea, curentii de aer, razele solare, existenta vectorilor cu ciclul lor biologic, fac parte din ambianta naturala.

Aglomerarile de indivizi, nivelul de trai si de educatie sanitara, promiscuitatea, situatiile critice (razboi, calamitati etc.) fac parte din ambianta economico-sociala.

Asupra acestuia unii factori din mediul exterior actioneaza nu numai in favorizarea sau impiedicarea aparitiei bolii si a evolutiei ei, dar si asupra sistemului imun, cu influente pozitive ori negative (starea de nutritie, tensiunea psihica, microflora ambianta, radiatiile ionizante etc).