Sisteme de guvernanta corporativa utilizate de firmele din Europa Centrala si de Est

Spre deosebire de modelul germa bazat pe influenta interna (insider - based model), intreprinderile din tarile Europei Centrale si de Est au un model comun de guvernanta bazat pe controlul intern, ca rezultat al procesului de privatizare si restructurare desfasurat in perioada ultimilor 13 ani. Economistul Aoki (1994) definea modelul bazat pe controlul intern ca o forma de organizare a firmelor rezultata prin acapararea drepturilor de control de catre manageri sau salariati ale fostelor intreprinderi detinute de stat in cadrul procesului de privatizare, detinerea unor blocuri substantiale de actiuni de catre persoane din interior (insider - i) in caz de privatizare, sau exercitarea intereselor acestora in procesul de adoptare a deciziilor la nivelul intreprinderilor strategice, atunci cand intreprinderile raman inca in proprietatea statului.

Controlul intern este considerat o problema esentiala deoarece managerii care detin un control excesiv al intreprinderilor pot actiona in defavoarea actionarilor, salariatilor si a celorlalti parteneri sociali, punand astfel in pericol sanatatea financiara si performanta firmelor. Desi nu agreeaza preluarea modelelor de guvernanta corporativa a tarilor dezvoltate, Aoki analizeaza cauzele aparitiei acestui model al tarilor europene in tranzitie, precum si necesitatea eficientizarii acestuia prin dezvoltarea pietelor de capital si a sistemelor bancare ca modalitati de influenta externa sau interna a sistemelor de guvernare corporativa a firmelor din economiile de tranzitie.

Inevitabil, stabilirea unor mecanisme corespunzatoare de guvernare corporativa a intreprinderilor privatizate din aceste tari, a fost dificila in conditiile inexistentei unei infrastructuri legale, a unor institutii de reglementare corespunzatoare, precum si a lipsei cadrului legislativ privind drepturile de proprietate, cerintele de raportare financiar-contabila, falimentul firmelor etc. De exemplu, tarile care s-au bazat pe fondurile de investitii in procesul de privatizare, au avut probleme privind functionarea si eficientizarea activitatii intreprinderilor.

Structurile de guvernare ale intreprinderilor din tarile europene in tranzitie au fost influentate semnificativ de obiectivele procesului de privatizare, respectiv de viteza, raspunderea politica, reglementarea legala si eficienta privatizarii. Luand in considerare prioritatea acestor obiective si conditiile politice si economice specifice, procesul de privatizare a inregistrat forme relativ diferite in tarile Europei Centrale si de Est.

Rezulta ca sistemele de guvernare corporativa din tarile Europei Centrale si de Est sunt ineficiente, ca urmare a concentrarii puterii fie in mana salariatilor, fie a managementului, si a lipsei controlului din exterior sau interior exercitat de ceilalti actionari importanti, precum bancile, investitorii institutionali, sau prin intermediul pietelor de capital active. Desi exista semne ca rezultatele economico-financiare ale firmelor privatizate sunt in medie superioare celor ale fostelor intreprinderi de stat, totusi restructurarea se realizeaza in ritm lent, iar procesul de investire este foarte scazut, ceea ce va afecta performantele pe termen lung ale firmelor respective. Fortele dominante, precum salariatii si managerii formeaza coalitii in scopul satisfacerii predominante a intereselor lor, incetinesc procesul de restructurare a productiei si a personalului sau chiar conduc firmele catre faliment.

In Romania exista urmatoarele tipuri de guvernare[1] a intreprinderii ca rezultat al procesului de privatizare:

A.           Firmele detinute de stat - regiile autonome sau societatile neprivatizate complet, in care statul este inca actionar. In cadrul acestora exista in mod inevitabil un conflict de interese intre manageri, salariati si stat, ceea ce determina obiective contradictorii: maximizarea profitului, mentinerea locurilor de munca, cresterea veniturilor din taxe, satisfacerea intereselor politice sau individuale. Performanta economica nu este obiectivul major al acestor entitati economice, interesele directorilor acestor intreprinderi sunt rareori subordonate intereselor actionarilor.

B.           Firmele private inchise (intreprinderi mici, mijlocii sau mari), ale caror actiuni nu sunt tranzactionate pe o piata oficiala. Proprietarii sunt de regula si manageri, deci nu exista un conflict de interese intre acestia. In schimb exista numeroase conflicte intre asociati care denatureaza in procese civile. Managerii nu urmaresc cu prioritate maximizarea valorii firmei, ci mai degraba extinderea afacerii.

C.           Companiile privatizate sau deschise, care cunosc o varietate de forme, de la cele cu un actionariat foarte dispersat ale carui drepturi sunt de obicei neglijate, pana la cele in care actionarii majoritari au un control puternic asupra intreprinderii. In cadrul acestor intreprinderi se manifesta un conflict intre management si actionarii minoritari sau intre actionarul majoritar si actionarii minoritari

Ca si in cazul firmelor private inchise, autonomia decizionala si operationala a echipei manageriale este ridicata, structurile organizatorice si sistemele informationale sunt flexibile, dinamice si eficiente, iar parghiile economico-financiare se utilizeaza predominant ca instrumente manageriale.

Principala problema a societatii corporatiste din Romania este insa conflictul de interese intre actionarii majoritari si actionarii minoritari care degenereaza in divergente intre management, Consiliul de Administratie si actionarii minoritari, precum si intre actionarii majoritari si partenerii de afaceri ai companiei, specifice mai ales economiilor in tranzitie determinand degradarea performantelor pe termen lung ale companiilor si chiar falimentul acestora. Exista cinci categorii de investitori majoritari care controleaza firmele listate la Bursa de Valori Bucuresti si RASDAQ: investitorii strategici, asociatiile de salariati (PAS-urile), investitorii institutionali, statul reprezentat de APAPS (Autoritatea pentru Privatizare si Administrare a Proprietatii de Stat) si persoane fizice.

Potrivit studiilor institutiilor internationale privind piata de capital din Romania, cele mai importante forme de incalcare a drepturilor actionarilor constau in:

Eseu: Iancu de Hunedoara - Voievod al Transilvniei Eseu: Babilonul antic

A. Dilutia averii actionarilor minoritari

B. Transferul profiturilor in afara companiei

C. Tactica "scoicii goale"

D. Alocarea abuziva a profiturilor

E. Intarzierea in acordarea dividendelor

F. Accesul limitat al actionarilor minoritari la informatii.

Una dintre explicatiile acestor situatii este autoritatea excesiva a actionarilor majoritari si lipsa unui control si a unei monitorizari puternice din partea celorlalti parteneri de afaceri ai intreprinderii. In conditiile unui grad ridicat de concentrare a actionariatului, organele de conducere ale firmei - Consiliul de administratie, Comitetul directorilor si managerii, sunt subordonate proprietarului majoritar si actioneaza in scopul satisfacerii intereselor acestuia.

Tinand cont de eficienta sistemului sau de guvernare si calitatea relatiilor dintre firma si partenerii sai sociali, care asigura premisa imbunatatirii performantelor firmelor in conditii de perenitate, se poate aprecia ca guvernarea corporatista a intreprinderilor romanesti este deficitara. Astfel, in concordanta cu standardele de guvernanta corporativa, in urma unui studiu realizat de SG Emerging Markets Equity Research in februarie 2000, Romania ocupa locul 7, cu un scor total de 20.6 puncte din 36 maxim posibile, in cadrul unui esantion format din 10 tari: Grecia, Israel, Ungaria, Turcia, Polonia, Egipt, Romania, Cehia, Maroc, Rusia.

Printre punctele slabe cele mai importante ale guvernantei corporative din Romania relevate de acest studiu sunt cele legate de accesul inegal la informatie al tuturor actionarilor, interzicerea de tranzactii in favoarea actionarilor interni sau majoritari, rolul scazut al Consiliului de administratie, accesul la alte mijloace de informare a investitorilor etc. Desi nu se diferentiaza foarte mult de celelalte tari analizate, problema cea mai acuta este insa in domeniul executarii silite a drepturilor actionarilor in justitie, in sensul imposibilitatii reale a solicitarii respectarii drepturilor acestora in justitie, scorul de -1 indicand un abuz privind acest aspect al guvernarii corporative in Romania.

In concluzie companiile romanesti cotate pe piata de capital au rezultat in urma procesului de privatizare prin MEBO (Management Employee Buyout), privatizarea in masa sau vanzarea de actiuni, ceea ce a condus la formarea pe de o parte, a unui actionariat extrem de dispersat, lipsit de activism in administrarea firmelor, iar pe de alta parte, a determinat aparitia unui grup puternic de actionari majoritari sau semnificativi. Aceste societati deschise au o forma de guvernare dominata de controlul managementului si al salariatilor sau al actionarilor majoritari, in defavoarea intereselor actionarilor minoritari si ale celorlalti parteneri sociali.

Rezulta ca guvernarea ineficienta a intreprinderilor cotate influenteaza nefavorabil rezultatele economico-financiare si posibilitatile lor de dezvoltare viitoare prin prisma urmatoarelor parghii:

urmarirea prioritara a intereselor pe termen scurt ale salariatilor si managerilor, adica cresterea salariilor si a altor indemnizatii, stabilitatea si protectia locurilor de munca etc;

diminuarea ritmului restructurarii si a reorganizarii sau amanarea falimentului unor firme aflate in dificultate financiara

vanzarea abuziva a activelor firmelor conduse sau aflate in proprietate;

nerealizarea de investitii de modernizare, mentinere sau dezvoltare a potentialului productiv al intreprinderilor;

preluarea abuziva a unor ponderi din ce in ce mai mari de capital de catre actionarii majoritari;

satisfacerea intereselor actionarilor majoritari prin metode distructive de diminuare si transfer a averii actionarilor minoritari;

imposibilitatea utilizarii unor programe de remunerare a managerilor in functie de valoarea reala creata

mobilitatea excesiva a personalului ca urmare a conflictelor interne si a lipsei unor programe de promovare si stimulare dupa criterii de valoare;

distribuirea cu intarziere sau nedistribuirea de dividende celorlalti actionari in scopul acordarii de stimulente salariatilor si managerilor la sfarsitul anului;

restrictionarea tranzactionarii de titluri de valoare pe piata de capital, ceea ce determina majorarea volatilitatii si a riscului investitiei in titlurile respective;

mentinerea unei atmosfere tensionate ca urmare a conflictului dintre management si/sau salariati si actionarii minoritari, sau a conflictului dintre actionarii majoritari si actionarii minoritari;

imposibilitatea implicarii active a altor parteneri sociali, de exemplu a bancilor, in procesul de conducere a companiilor;

accesul redus la credite bancare datorita furnizarii defectuoase de informatii si a calitatii acestora si inexistentei suficiente a garantiilor;

imposibilitatea efectuarii de achizitii sau preluari de catre alte firme din domeniu in scopul eficientizarii activitatii firmelor respective;

scaderea prestigiului pe piata a firmelor cotate etc.

Sistemul de guvernare corporativa a intreprinderilor cotate conditioneaza hotarator nivelul performantelor economico-financiare curente, dar si asteptarile investitorilor privind oportunitatile viitoare de dezvoltare ale acestora.

Astfel, pe de o parte calitatea modului de administrare si conducere reprezinta o variabila non-financiara esentiala de apreciere a performantei globale a companiilor cotate pe piata de capital.