Substratul filosofic al democratiei grecesti

SUBSTRATUL FILOSOFIC AL DEMOCRATIEI GRECESTI

   Aristotel, in lucrarile sale, este adeptul ideii ca oamenii de la natura sunt animale politice, adica fiinte care traiesc numai in societate, si ca societate. Recunoaste si la animale forme de viata sociale, dar omul insa este "o fiinta mai sociala" avand "simtul binelui si al raului, al dreptului si al nedreptului si al tuturor starilor morale" (in "Politica"). In timp ce albinele sau furnicile raman la stadiul de solidaritate instinctuala, oamenii o depasesc in forme din ce in ce mai rafinate de la familie (ghenos), ajungandu-se la sat (Kome) si gasindu-si implinirea in cetate (polis), singura suficienta siesi, si de aceea forma perfecta.
   Comunitatea este o asociatie in vederea unui bine. Ea este temeiul sigur si singurul cadru posibil pentru om. Cetatea este implinirea acestei comunitati, ultima si forma perfcta a comunitatii (vazuta de Stagirit a fi intruchipata de statul sclavagist atenian).
   Sociabilitatea este innascuta, conaturala. De aceea, in sens logic (si nu temporal) comunitatea este anterioara individului. Fara sa analizeze sau sa explice in ce consta sociabilitatea in concret, Aristotel lasa gandirii politice o provocare care nu este lipsita de importanta istorica, fiind considerata una dintre cele mai mari deschideri catre intelegerea esentei umane.
   Este de remarcat la Aristotel, ideea ca "asociatia politica este cea mai buna cand este formata din cetateni cu avere mijlocie" pentru echilibrul social, solidaritatea si stabilitatea sociala. Ideea a fost preluata de gandirea politica moderna, si de cea economica.
   Tendintele naturale ale omului se indreapta spre comunitate si Stagiritul afirma ca omul este un animal politic (zoon politikon) care isi atinge scopurile in asociatia politica ("koinonia poltike" - o sintagma care va face cariera, pentru ca modernii o va identifica ca punct de  plecare a "societatii civile") .
  Din acest punct de vedere, politica nu este o creatie de arta ci o realitate "naturala". Polis-ul este fondat pe diviziunea muncii- manuale si intelectuale.Autoritatea politica apartine cetatenilor care sunt eligibili unei functii politice, barbatii liberi". Daca Platon a vazut existenta unei cetati dominata de dreptate, Aristotel pune deasupra ei "Binele". 
   Cetatea este definita mai intai ca o "anumita comunitate" Ca toate comunitatile omenesti ea izvoraste din necesitatea fiintelor umane de a se asocia in vederea anumitor scopuri. Fiecare comunitate poate fi astfel definita prin cauza ei. Satul la Aristotel, element material care intra in componenta cetatii, este o "colonie a familiei", "extensie a sistemului familial" si nu o organizatie propriu- zisa. Aceasta comunitate este condusa de un rege de unde rezulta ca monarhia este forma de guvernare proprie unei comunitati care inca nu s-a desavarsit .
   Scopul cetatii este Binele suprem. Cetatea nu are vreun tel special, nici vreun scop care sa fie el insusi un alt scop, ci scopul ultim"
   "Daca ratiunea, cauza finala a cetatii, este Binele suprem care este cautat pentru el insusi, si nu ca mijloc pentru a atinge un scop exterior lui, care este cauza materiala a cetatii?" se intreaba Denis Collin. Celelalte comunitati sunt materia cetatii: "Comunitatea desavarsita formata din mai multe sate este o cetate". Cum stim daca comunitatea este desavarsita? Raspunsul lui Aristotel este conform cu fizica sa: o fiinta desavarsita este o fiinta care poate sa traiasca prin ea insasi, care nu are nevoie de alta; comunitatea desavarsita este cetatea, pentru ca a atins nivelul autarhiei, adica poate sa fie suficienta siesi. Deci marimea optima pentru o cetate este cea care permite autarhia. Dincolo de ea nu exista decat grupari artificiale, fara consistenta (uniuni de cetati, federatii etc).
   Cetatea este scopul unui proces material, care porneste din nevoia elementara a individului in viata si se dezvolta urmandu-si propria dinamica. Dezvoltarea ei este intrucatva spontana .
   Ideea unei "stari naturale", tipica teoriilor moderne, este profund straina gandirii lui Aristotel. Un om in stare naturala, adica un om care ar sta in mod natural in afara cetatii, ar fi "fie o fiinta degradata, fie o fiinta supranaturala".
   "Modelul lui Aristotel este cetatea greaca, iar expresia cea mai inalta a acesteia este democratia ateniana. El inca nu permite sa distingem in cadrul cetatii specificitatea statului modern ca pe un corp aparte, al magistratilor si al diverselor clase sociale, iar chestiunea autoritatii guvernantilor ramane in umbra, intr-atat Aristotel pare sa o reduca la problema guvernarii drepte" .
   Dintre elenisti, se remarca Epicur, care a infiintat o confrerie filosofica la Atena cunoscuta sub numele de "Gradina lui Epicur". El spunea ca dreptatea naturala este un contract incheiat intre oameni, cu scopul de a nu se vatama unii pe alt

Daca filosofia este constiinta de sine a unei culturi, cultura greaca este prima din spatiul civilizatiei europene care ajunge la o atare constiinta. Marea samsa a culturii grecesti a fost filosofia, iar evolutia acestei masoara treptele unei treziri.

Sursele filosofiei grecesti se afla in primul rand in geniul acestui popor, starea sa de civilizatie, libertatea si religia sa - acaesta din urma inrudita cu filosofia. Filosofia a ocupat un loc important in Grecia, incepand cu secolul al VI-lea. Savantii greci, inventatori ai teoremelor, ai astronomiei, geometriei, nu se multumesc sa studieze materia respectiva si cauta sa reflecteze asupra naturii universului a moralei in versuri sau proza. Ei au craet spiritul stiintific, au fondat cercetarea dezinteresata, au cautat sa elibereze spiritul omului de credintele in supranatural, aratand sa cuzele naturale. Ei cauta sa inteleaga ce este lumea, care este origine acesteia.

In Grecia, civilizatia a fot fructul libertatii, iar inflorirea rapida a coloniilor a contribuit la progresul filosofiei grecesti (aproape toti filosofii celebrii, care l-au precedat lui Socrate proveneau din colonei-Ionia, Tracia, Italia).

In ceea ce priveste insusi termenul de filosofie, el a fost inlocuit in sensuri foarte diferite. Acest termen pentru prima data il gasim la Herodot, iar abia la Platon si Aristotel terminologia devine mai precisa, iar domeniul filosofiei este mai bine definit. Hegel vorbeste de ,,aparitia istorica a nevoii spirituale de a filosofa, atunci cand spiritul unui popor se desprinde din matca naturalului, reuseste sa iasa din somnolenta indiferenta a primei vieti naturale"

Filosofia se naste in spatiul civilizatiei europene odata cu grecii, trebuie sa adaugam libertatea gandirii-gandirea omului incatusat si trivit sub povara unor despotisme razboinice atotputernice, nu-si poate lua zborul catre universal, nu poate parveni la gandirea gadirii, iar fara aceasta nu exista filosofie.

Filosofia, ca atare incepe, deci in lumea greaca deoarece au loc aici unele mutatii esentiale precum: maturizarea logic si istorica a culturii grecesti capabila sa dobandeasca un sentiment de trezire sin somnul mitologic al spiritului; trecerea de la despotism care opereaza cu vointa finita si face din frica o categorie dominanta, la libertatea vointei eliberata de finit, capabila sa-si asume aventura saltului in universalitate. Este un proces de democratizare sociala si culturala, in limitele sistemului social-sclavagist si nu e intamplator faptul ca perioada de apogeu a democratiei antice grecesti coincide cu ,,secolul de aur" al lui Pericle, cu momentul de maximaculminatie culturala si cu cel al constituirii marilor sisteme ale filosofiei grecesti.

Figurile a trei mari ganditori domina scurgerea anilor in secolul al IV-lea a. Chr.Socrate, Platon si Aristotel. Fiecare din ei avut o contributie covarsitoare in reinoirea directiilor filosofice. In viata culturala a cetatii-stat filosofia capata un statut prioritar, caci individul cauta sa-si defineasca locul intr-o societate a carei trasatura definitorie este instabilitatea si teama. Platon si Aristotel s-au aratat in cel mai inalt grad preocupati da analiza structurilor politice din lumea contemporana lor, de raporturile stabilite intre clasele sociale. Crearea unui siste de logica in scoala aristotelica este cea mai importanta realizare a evolutiei rationalismului grec. Reprezentantii de seama ai gandirii din perioada clasica au avut de suferit de pe urma faptului de a se manifesta ca liber-cugetatori: Socrate, Anaxogora, Aristotel.

In cadrul conflictului ideologic dintre materialism si idealism, sub acelasi semn al luptei de clasa, a avut loc si activitatea acelui grup de gtanditori ,, profesorii de intelepciune", cunoscuti sub numele de sofisti. Sofistul era un ,,profesor de intelepciune", un om care cunostea multe lucruri: filosofiie, politica, medicina etc., care cunoste indeosebi tehnica acestor specialitati in care din aceasta cunoastere putea obtine un anumit profil. Au fost foarte multi sofisti, Atena fiind centrul preferat al activitatii lor. Cel mai de seama dintre sofistii greci si de fapt primul caruia i-a fost atribuit titlul de sofist a fost Protagoras din Abderra.

Scopul statului este universalul, sub care este cuprins particularul: aceasta invatatura au raspandit-o sofist In locul scolilor ei au practicat invatamantul ca pe o meserie a lor, formand o categorie sociala aparte. Calatorind din oras in oras. Tineretul li s-a atasat si a fost format din ei.

1 SOCRATE

Inca din secolul al VI-lea a. Chr., ganditorii plini de cutezanta ai Greciei au pus bazele unei stiinte a naturii conceputa din punctul de vedere al naturii insasi. Incununand printr-o doctrina pozitiva opera sa critica a sofistilor, Socrate va protesta impotriva unei stiinte consacrate exclusiv lumii exterioare pentru a aseza primul plan al interesului cunoasterea de sine insusi si a indatoririlor morale cu care decurge din adoptarea acestei perspective.

,, Multumesc lui Dumnezeu", scria Platon, ,,ca m-am nascut grec, si nu barbar, si nu femeie; liber si nu sclav. Dar mai ales in veacul lui Socrate."

Socrate s-a nascut in anul 470 a. Chr. la Atena. Tatal sau era sculptor, iar mama sa era moasa. El s-a dedicat de la inceput sculpturii, dar n-a ramas credincios acestuia, ci s-a indreptat spre filosofie, unde a jucat un rol considerabil. Urat la infatisare, nu dadea mare importanta infatisarii lui exterioare si nu se interesa de bunurile pamantesti. Era loial, sincer si amabil, stapanit de puternice sentimente morale si religioase, plin de spirit si umor, titdeauna cu raspunsel gata, el a fost acuzat de Meletos din partea poetilor, Anztos din partea meseriasilor si a oamenilor politici, Lzcon din partea oratorilor- ca savarseste nedreptati, ca strica tinerii, se inchina la alte zeitati noi- a fost condamnat sa bea otrava si asa moare in 399 a. Chr.

Socrate nu a lasat nimic scris, ideile lui filosofice pot fi reconstruite din scrierile lui Xenofon, ale genialului sau elev Platon si ale lui Aristotel. El muta centrul de gravitatie al cercetarilor filosofice din lumea externa in cea interna, de la cosmos la om, caci mai pret decat natura era pentru el omul. La el, metoda inductiva si stabilirea de notiuni generale mergeau mana in mana.

Preda invataturile sale in clasele oamenilor bogati, in pravaliile din piata, pe strada si in pietele publice, nu tinea prelegeri ci industria cu ajutorul dialogului. In arta convorbirii era maestru. Nu-si pune numai problema stiintei, ci si pe aceea a virtut A fi virtuos inseamna a sti, caci virtutea este siinta. Socrate a trait asa cum a invatat. Viata lui a fost una cu doctrina morala. Cand a fost condamnat sa bea otrava si asteptandu-si ziu fatala, prietenii ii propuneau in inchisoare sa fuga, dar el a refuzat. A preferat sa bea paharul cu cucuta, dand omenirii o pilda minunata de cetatena care respecta legile tarii sale si stie sa moara cu seninatate, fiindca toata viata isi facuse numai datoria.

Socotea regalitatea si tirania ca doua puteri, insa facea intre ele o deosebire: numea regalitate o putere incuviintata de oameni si oranduita potrivit legilor Sfatului; intelegea deopotriva, prin tiranie puterea care se impune contra vointei cetatenilor si care nu are alte legi decat bunul plac al tiranului; mai numea aristocratia Sfatul carmuit de cetateni potrvit legilor, iar plutocratie guvernul in care carmuitorii se aleg dupa cens, pe cand intelegea prin democratie statul in care puterea e in mana tuturor cetatenilor.

Filosofia socratica este absolut practica, este ostila oricarei cunoasteri, care nu este unita cu efecte morale, este folosita pentru toti, populara. Caci sustine ca virtutea poate fi invitata. Socotea ca sufletul omului e sediul sale rationale, factorul esential care il deosebeste de animal. Prin conduita si ideile sale a starnit ura demagogilor, a celor vizati de ironia lui, a unor aristocrati ambitiosi pe care i-a demascat si a unor oameni simpli care nu l-au inteles.

Condamnarea lui Socrate va ramane una dintre cele mai mari taine ale Antichitat Adversarii saa nu l-au incriminat pe plan politic, ci pe cel religios si moral. Acuzatia i se aducea, in anul 399, era de ,,impietate fata de zei si de corupere a tineretului". Juriul era formatdin o mie cinci sute de cetateni. Dintre cetateni care formulasera acuzarea, Anitos, Meletos si Lycone, cel dintai avea motive personale sa-l ureasca pe Socrate, pentru ca atunci cand a trebuit sa plece exil fuiul sau refuzase sa-l urmeze, ca sa ramana la Atena cu Socrate, la care tinea foarte mult. Socrate a refuzat sa se apere. A spus ca i-e respectat intotdeauna pe zei si acest lucru era adevarat, nimeni nu a putut sa spuna, ca el nu credea in ei. In ceea ce priveste coruperea tineretului, i-a provocat pe toti sa-i argumenteze ca nu i-a sfatuit mereu pe tineri la temperanta, la pietate si la masura. El a fost bagat in inchisoare, unde li s-a permis discipolilor sai sa vina sa-l vada- Cand a sosit momentul a luat cucuta, s-a intins pe pat, s-a acoperit cu un cearsaf si a asteptat moartea, care l-a

cuprins. In jurul sau elevii plangeau, abia fusese ingropat, caand Atena s-a revoltat impotriva acelora care pronuntasera condamnarea. Meletos a fost batut cu pietre, Anitos exilat.[9]

Socrate, conjurand frica de moarte, este unltimul tip de intelept care ne mai este oferit: intelptul invingator asupra instinctelor prin intreaga sophoi pe care o sapaneste. Cu el se incheie linia celor pe care ii numim sophoi originari si caracteristic. Ceea ce incepe acu este o noua epoca de sophoi, incepand cu Platon, caractere complexe formate prin reuniunea curentelor venite de la asemenea sophoi originari si exclusivisti.

Prin interesul pe care l-a manifestat fata e problemele cunoasterii pe de o parte si fata de cel morale, pe de alta, Socrate a exercitat puternic inrauriri asupra unora dintre discipolii sai, care, adancind intr+o directie aceste probleme, cautand sa le dezvolte independent, au pus bazele unor scoli filosifice, denumite din aceasta cauza scoli socratice. Acestea au fost: scoala civica, al carei intemeietor era Aristenes, scoala ciremaica, intemeietorul Aristip din Czrene si scoala megarica, al carei intemeietor a fost Euclid din Megara.

Lucrare: Mersul tratativelor militare la Moscova Referat: Hitler-Stalin: O ecuatie cu multe necunoscute - antisemitismului de stat?

Intemeietorul scolii civice, Aristenes s-a nascut la Atena in 480 a. Chr si a murit in 370 a. Chr. A fost intai elev al lui Gorgias, apoi al lui Socrate. El a fost purtatorul claselor sarace, Scoala poarta numele de civica nu numai de la modul de viata al adeptilor ei ci si de la Gimnaziul Kynosages, in care Antistenes isi expunea doctrina. El a combatut politeismul religiei populare, antropomorfismul si a sustinut o conceptie monoteista.

Istoria filosofiei consemneaza un singur discipol al lui Antistenes pe Diogene din Sinope. Aristip din Cyrene (Africa de Nord), intemeietorul scolii cirenaice sau hedoniste, a predat lectii cu plata. S-a ocupat de problemele de etica. Considera placerea fiica si spirituala ca bunul cel mai inalt. El compara placerea cu miscarea lina a vantului care favorizeaza mersul corabiilor, iar durerea cu o furtuna pa mare. Lui Aristip i-a urmat la conducere scolii fiica sa Arete, prima femeie pe care o inregistreaza ca ganditoare istoria filosofiei, iar acesteia i-a urmat fiul ei Aristip cel Tanar, care a determinat unele idei, a pus multa ordine in doctrina scol

Euiclid, intemeietorul scolii din Megara, localitatea Greciei continentale, a trait aproximativ 450 si 350 a. Chr. El a fost unul dintre cei mai vechi discipoli ai lui Socrate, vizitandu-si dascalul noaptea. A fost bun prieten cu Platon, care era mai tanar decat el cu 25 ani.

Initiat de ranar in conceptia elata, euclid a cautat sa faca o sinteza intre unul elatz si binele socratic. Celebra a devenit si a ramas in istoria filosofiei scoala megarica, datorita lui Eubulide din Milet, succesorul lui Euclid. Un alt reprezentatnt al Scolii, Stilpon din Megara, care prin prestigiul sau ca dascal si dialectician atragea la cursurile sale discipoli de ai lui Aristotel si de ai cirenaizilor, sustinea ca omul ideal nu este un om particular.

Alt reprezentant al scolii era Diodoros Cronos, care a cautat sa demonstreze ca numai necesarul este real si ca relul este posibil. Megaricei mai sunt numiti si eristici, pentru ca ei recuregeu la subtilitati sofistice in disputele cu adversar

Un punct de vedere comun pentru cele trei scoli amintite se desprinde deosebilrile existente si anume: lipsa de interes fata de problema cosmologica, idealismul conceptiei asupra lum Universul material, universul vizibil, este deposedat de intelesul unei realitati autentice si demna de a fi obiect al cunoasterii, accentul exestential fiind pus pe realitatea lumii interioare. Se remarca astfel, la toti continuatorii lui Socrate predilectia pentru problemel morale, preocuparewa fiind aceea de a raspunde intrebarilor privitoare la esenta virtutii, a fericirii precum si la caile lor de realizare.

2. 2. PLATON

La fel ca orice om, un filosof nu-si poate alege, dupa bunul sau plac , locul si timpul naster Nimanui nu-i este insa indiferent unde si cand s-a nascut. Cu atat mai mult locul si timpul nasterii conteaza in cazul unui mare filosof, ele hotarandu-i nu doar drumul in viata, dar determinandu-i in mod esential si coordonatele principale ale gandir In cazul lui Platon, timpul si locul nasterii sale sunt. Anul 427 a. Chr., in atena si traieste in epoca razboiului peoponesiac.

A fost cel mai de seama dintre socratici si cel mai stralucit dintre reprezentantii idealismului elin, atat prin originalitatea gandirii sale filosofice, cat si prin opera imensa care s-a bucurat de o duarbila influenta nu numai in limitele Antichitat

Ca filosof a fost principalul fondator al idealismului din perioada clasica a filosofiei grecesti, iar ca scriitor, unul dintre cei mai straluciti prozatori, un prozator poet din toate timpurile.

Nascut la Atena dintr-o familie mobila, a primit o educatie aleasa si variata. A manifestat de timpuriu o puternica inclinatie pentru poezie, el insusi fiind autorul catorva traged Cultura stiintifica si-o formeaza in tinerete prin filosoful Cratil, discipol al lui Heraclit. Il intalneste insa pe Socrate caruia ii devine discipolul cel mai fidel si stralucit.

A trait intr-o perioada de razboaie si lupte politice. In timpul copilariei si al adolescentei sale, destramarea vietii tribale dusese in cetatea sa natala, Atena, la o perioada de tiranie, iar apoi la istaurarea unei democratii care s-a straduit din rasputeri sa se apere impotriva oricarei incercari de reintroducere a tiraniei sau a oligarhiei, adica a dominatiilor familiilor aristocratice fruntase. In anii tineretii lui Platon, Atena democratica era angajata intr-un razboi impotriva Spartei, orasul-stat dominant care pastrase multe din legile si obiceiurile vechii aristocratii tribale. Razboiul a dus la prabusirea cetatii ateniene si a unui regim de teroare numit guvernarea celor 30 de Tirani. Reinstaurarea democratiei si a pacii n-a insemnat pentru Platon dobandirea linistii deoarece dascalul sau, Socrate a fost judecat si executat si astfel paraseste Atena.

Dupa moartea lui Socrate intreprinde o serie de calatorii cu scopul de a se instrui si pentru as-i verifica si aplica convingerile sale politice, in aceste conditii il cunoaste pe Arhitas din Tarent. Platon insusi era un filosof dublat de un foarte bun matematician. El urmarea sa intareasca legaturile cu partidele aristocratice din alte tari si sa-si transpuna in mod practis conceptia sa politica despre stat. La curtea tiranului Dionysios, Platon, prieten cu cumnatul acestuia, Dion, incerca sa puna in practica conceptia sa despre cetatea ideala. Dion este exilat si Platon este vandut ca sclav, rascumparat de catre filosoful Annikeris. Asa se intoarce la Atena. Pana la sfarsitul vieti va ramane la Atena. El fondeaza la varsta de 40 de ani, scoala sa Academia, metoda intrebuintata era discutia socratica, mai intai s-au predat si cursuri.

Gandirea filosofica a lui Platon s-a cristalizat intr-o opera scrisa de mari proportii, care astazi ne este cunoscuta in intrgime. Majoritatea scrierilor sale ni se infatiseaza sub forma de dialoguri. Aceste dialoguri se impart in: 1. dialoguri din tinerete: Apologia lui Socrates si Kriton, Euthyphion, Laches, Cheramides, Lysis; 2. disloguri din perioada de tranzitie (contra sofistilor) Gorgias, Menon; 3. dialoguri din maturitate:Banchetul, Politic; 4. dialoguri din epoca batranetii: Politicos(omul de stat), Legile.

Primele dialoguri platonice trateaza in special teme de morala si doctrina platonicanu se deosebeste inca suficient de cea socratica, dialogurile de maturitate aduc insa doctrina proprie a lui Platon, aceasta se dezvolta ca o sinteza a intregii gandiri grecesti anterioare. Teza esentiala a doctrinei platonice consta in afirmarea realitatii unei lumi a ideilor care contin esentele.

Scopul spre care Platon nazuieste este posibilitatea oamenilor de a opri decaderea pe mai departe in domeniul politic prin impiedicarea oricarei schimbari politice. Platon incearca sa infaptuiasca acest scop prin instaurarea unui stat ferit de relele tuturor celorlalte state. Statul ferit de raul schimbarii si a coruptiei este statul ideal, perfect. Credinta in lucruri perfecte si neschimbate este numita ,,Teoria formelor sau a ideilor".

In Republica lui Platon este descris primul stat ideal. Conceptia despre stst al lui Platon este o conceptie aristocratica, avand la baza ideea impartirii oamenilor in clase suprapuse si recunasterea dreptului pe care l-ar avea clasa conducatoare. Celor trei facultati ale spiritului uman le-ar concepe, dupa Platon, in statul ideal, 3 clase sociale: magistratii, filosofii care incarneaza virtutiile ratiunii, recrutati din patura aristocratiei. Intreaga putere de stat, puterea legislativa si executiva sa apartina, dupa Platon, acestei elite sociale reprezentata de filosofi. Clasa razboinicilor intruchipeaza vointa si curajul. Rolul principal al acestei categorii este de a asigura paza externa a cetatii si dominatia magistratilor filosofi asupra producatorilor de bunuri materiale. A treia clasa, demosul, formata din agricultori, negustori, muncitori si sclavi, reprezinta un material uman inferior, subordonat claselor ,,de sus", acestei clase ii este destinat rolul cel mai umilitor, acela de a asigura hrana prin munca, existenta materiala a conducatorilor.

In cartea a 8-a a Republicii, Platon descrie si alte tipuri de state, considerate inferioare in raport cu statul condus de filosofi. Timocratia este forma cea mai apropiata de ,, statul ideal", dar nu cultiva filosofia. Oligarhia regim bazat pe avere si exploatare baneasca de catre o minoritate (Sparta din timpul lui Platon). Democratia (existenta in Atena) regim al bunului plac in care fiecare face ce vrea. Anarhica si flexibila, democratia realizeaza, dupa el, ,,miracolul" de a reduce la acelasi nivel pe egali si inegali. Tirania in care conducerea apartine unei singure persoane, aceasta este forma cea mai detestabila de guvernamant. Cineva s-a impus la putere profitand de lupta partidelor. Tiranul, ianmic al celor bogati, le confisca averile, pretinzand ca este sprijinitorul poporului.

Platon era un adversar inversurat care condamna democratia, considerand-o drept guvernare a celor nechemati. Pentru greci singurul loc propice democratiei era statul-cetate.

Reforma statului existent in timpul lui Platon constituie obiectivul practic imediat al sistemului sau teoretic. Substratul gandirii lui Platon este: cel ce doreste sa introduca o reforma politica a statului, trebuie in prealabil sa aiba clar in mintea lui imaginea conceptuala a statului ideal. Unele dintre premisele teoretice ale conceptiei platoniciene asupra statului ideal sunt: punctul de plecare al organizarii politice, cu conditia ca acesta sa mediteze conform ratiunii asupra variatelor principii organizatorice care ar urma sa fie infaptuite si cu conditia, ca scopul pe care il urmareste sa fie acela de a institui drepatea pentru toti oamen

Desi partizan al aristocratiei si al principiului politic proaristocratic, Platon nu este totusi satisfacut de modul de viata practicat de aristocratia din timpul sau. Platon nu aproba luxul.Una dintre premisele teoretice ale conceptiei platoniciene asupra ,,statului ideal" este, aceea ca valorile ideale de natura divina, statul ideal va fi stat bigot. Drepatea este tema centrala in ,,Republica".

Ducand mai departe traditia invatamantului socratic, Platon a fost fondatorul unei doctrine morale: de la pitagoreici preia ideea existentei unei ordini de esenta matematica iminenta universului fizic.

Tinta suprema spre care este atras spiritul uman o constituie Ideea Binelui, scop suprem la care dupa Platon, tinde tot ceea ce este maimult decat celelalte idei. Binele este ratiunea inasi oricarei existente si a oricarei siinte, a stiintei morale, principiu de cunoastere si norma a conduitei morale. Purificarea, acel ,,catharsis" de care ne vorbeste, ar avea menirea de a restzabili ceea ce este divin in om, eliberindu-i sufletul de orice deformare suferita in timpul vietii terestre. Calea binelui si a virtutii consta tocmai in desprinderea de aceasta lume pentru ca la adapost de ceea ce este impur, sufletul sa poata bucura de ceea ce este perfect si etern, lumea ideilor absolute.

Binele consta in evadare, intr-o fuga posibila pe calea unui proces pur rational, dupa moartea trupului va cunoaste fericirea suprema a contractului cu lumea ideilor absolute. Platon a fost primul in istorie, care a incercat sa dea o definitie sistematica a structurii sufletutul, dar aceasta definitie este simplista in comparatie cu a lui Aristotel.

In filosofia Greciei antice lupta dintre materialism si idealism a reflectat opozitia dintre aristocratia conservatoare si democratia progresista, in cadrul unei oranduiri sclavagiste. Filosofi idealisti ca Platon, au fost pe plan ideologic exponenti ai aristocratiei. Reprezentantii materialismului, au reflectat in opera lor ideologia democratiei progresiste, militand pentru dezvoltarea fortelor de productie a societatii si pentru elaborarea unei conceptii stiintifice despre lume. Fie ca e vorba de ontologie, de teoria cunoasterii sau de moarala, neincrederea in datele experientei concrete si aspiratia catre o lume de valori absolute, investite cu atriutul realitatii supreme, constituie laitmotivul si trasatura definitorie, fundamentala idealismului platonician.

3. ARISTOTEL

In pragul dintre doua epoci ale Antichitatii grecesti clasica si elenista, momentul aristotelic se inalta ca un amplu sistem a tot ceea ce gandirea fecunda a poporului crease mai valoros.

Aristotel este considerat, ca parintele istoriei filosofiei. Marx il numeste ,,cel mai mare ganditor al antichitatii", ,,titan al gandirii", iar Engels ,,mintea cea mai universala" printre ganditorii antici.

Aristotel s-a nasut in 384 a. Chr. in orasul Stagira, ca fiu al medicului Nicomah. Era copil cand i-au murit parintii, asa ca a primit tutela unei rude pe ume Proxenos, pe al carui fiu Nicanor il va adopta mai tarziu. La varsta de 18 ani el intra in scoala lui Platon din atena, unde va ramane 19 ani pana la moartea lui Platon. A gasit in filosofia lui Platon influenta dominanta a vietii sale. Prima parte a vietii si-a petrecut la Pella, in mediul curtii macedonene, unde a legat trainice prietenii cu regele Filip, tatal lui Alexandru.

Anii de studiu la Atena au fost hotaratori pentru formarea filosofica si stiintifica a lui Aristotel. El studiaza lucrarile unor inaintasi ca Thales, Pitagora, Socrate. La moartea lui Platon, in anii 347 a. Chr., Aristotel, pleaca neasteptat si se stabileste un timp la curtea tiranului Hermias din Atarneea, Asia Mica. Aici stagiritul se dedica preocuparilor sale stiintifice, creandu-si un mic cerc de filosofi si alti ganditori carora le expunea ideile sale. Se casatoreste cu Pitia. Un refugiu va fi in orasul Mitilene din insula lesbos apoi in 343 a. Chr., la invitatia regelui Filip, el va reveni la Pelle pentru a se consacra educatiei lui Alexandru, viitorul rege al macedonienilor. Cei sapte ani au icheiat o prietenie intre cei doi. La scurt timp dupa moartea lui Filip in 335 a. Chr. se intoarce la Atena. Se decide sa instruiasca tineretul, in care scop si-a creat o scoala proprie, Lykeion-ul, devenita un centru stiintific si filosofic renumit. Aici scrie cele mai remarcabile lucrari, indeosebi cele dedicate studiului natur La moartea lui Alexandru in 303, Atena a devenit centrul unei explozii de sentimente antimacedoniene astfel el este primit cu raceala.

La moarte lui Alexandru Macedon 323 a. Chr., evenimentele furtunoase petrecute in Atena in vederea reluarii luptei pentru scuturarea jugului macedonean l-au afectat pe filosoful stagirit, fuge din Atena si revine la Chalcis, unde avea o proprietate mostenita de la mama sa si aici moare in anul 322 a. Chr.

Opera literara aristotelica poate fi impartita in trei sectiuni principale, prima constituita din lucrarile cu o compozitie mai mult sau mai putin populara, care au fost publicate de el insusi, a doua din insemnari si culegeri de materiale pentru tratatele stiintifice, iar a treia din lucrarile stiintifice propriu-zise.

Aristotel face o clasificare a stiintelor, care serveste drept ghid in gruparea scrierilor sale. Lucrarile consacrate ceretarii filosofice propriu-zise, au fost numite Metafizica. Lucrarile de logica: Categoriile, Despre interpretare, Analitica prima, Topica s.a. Un alt grup inchinate studiului naturii: Fizica, Istoria animalelor, Despre partile animalelor etc. Ultima categorie de lucrari trateaza problematica privind societatea, statul, dreptul, artele. Cele mai importante: Politica, Constitutia ateniana, Poetica. O parte din lucrari s-au pastrat in marea biblioteca din Alexandria, care a fost distrusa de mai multe incend Pana in zilele noastre s-au pastrat circa 50 de lucrari.

Conceptia lui Aristotel despre existenta s-a plamadit intr-o neintrerupta confruntare cu vechile doctrine, materialiste si idealiste. Pentru prima data in istoria filosofiei, formularea unei conceptii despre materie, ca abstarctie, apare in sistemul lui Aristotel. Materia e ,,substratul utim", iar propriul ei substat nu poate fi decat natura ei insasi. Un merit al lui rezida in intelegerea justa a unitatii dialectice dintre materie ca unicitate si forme, care semnifica pluritatea, diversitatea lumii materiale. Diversitatea calitativa a lumii este rezultatul miscar O scadere evidenta a teoriei miscarii lael o constituie apelarea la primul miscator si marturisirea unui scop, a unei finlitati ce guverneaza natura.

In elaborarea stiintei logicii Aristotel isi propune sa cerceteze principiile gandirii stiintifice, adecvate, sa analizeze formele gandirii, istoriceste constituite. Marele lui merit consta in aceea a cercetarea formelor gandirii corecte urmareste legatura lor cu raporturile reale dintre lucruri. Formele ganmdirii oglindec foromele realitat Logica este inteasa de el ca un instrument necesar tuturo stiintelor, in masura in care ele tin spre o cunoastere adevarata a realitat La baza tuturor formelor gandirii sta notiunea. Judecata, care constituie o sinteza, o relatie dintre notiuni, reprezinta un moment superior in logica aristotelica. Teoria silogismului, formulata de Aristotel, a constituit o cucerire insemnata a logicii de-a lungul timpului. Logica aristotelica este o mostenire pretioasa temeinic valorificata de logica stiintifica contemporana.

Conceptia aristotelica despre Univers, ca parte a filosofiei naturii este fundamentata filosofic prin tezele de baza ontologice- ideile despre materie, miscare, spatiu si timp. El concepe Universul ca pe o sfera uriasa, limitata in spatiu, in centrul caruia se afla Pamantul. In conceptia cosmologica aristotelica gasim numeroase puncte de contact cu sistemul lui Platon.

Aristotel a studiat si o serie de probleme speciale privind miscarea mecanica, luand ca punct de plecare definirea filosofica a miscarii ca trecere a materiei da la posibiltate realitate.

In domeniul matematicii, importanta lui Aristotel este mare, in special datorita faptului ca l-a influentat pe Euclid, care desi s-a departat oarecum de definitiile date de Aristotel pentru unitate si punct, a pastrat definitia liniei, a suprafetei si a corpului geometric.

Marele merit al lui privind anatomia, ca biologia in general, consta in depasirea fazei strict empirice, de acumulare haotica de fapte, creand o perspectiva de sistematica, de cunoastere a raporturilor complexe functionale a legilor care guverneaza ansamblul structual si de functii al organismului viu.

Experienta social-politica a polisului, traita nemijlocit de catre Aristotel, confera nota specifica, inconfundabil elena a gandirii lui si repara gandirea social-politica a unor forme de organizare statala. Caracterul ei natural al polisului ca forma statala tipic greaca se explica prin imprejurarea ca statul constituie cea mai mare importanta, dar si cea mai complexa dintre formele de asociere a indivizilor. Asigurarea nevoilor de viata ale unui singur individ solicita, toate tipurile de meserii ce se practica intr-o societate. Aristotel va fi un partizan principiului social al diviziunii sociale a munc Polisul prin, libertatii omenesti ca marca specifica a omului grec. Conceptia lui asupra caracterului natural al cetatii este tributara finalismului binelui care caractzerizeara viziunea sa generala despre lume. Spre a face fata marilor provocari pe care o istorie extinsa la scare mondiala a cuceririlor lui Alexandru Macedon le pune in fata cetatii, Aristotel vrea sa livreze polisului niste cetateni de o anumita calitate, obtinuti printr-un proces de educatie care sa-i faca apti de a trece incercarile vremurilor noi.

Prima forma de organizare, primul nucleu in care s-a materializat esenta politica a omului a fost familia. Printre membri familiei initiale Aristotel includea si pe sclavi. Sclavii sunt dotati, in chip biologic, cu anumite insusiri care-i fac capabili numai de munca fizica, lor le lipseste ratiunea, inteligenta in masura in care le-ar fi necesara pentru schimbarea locului pe care-l ocupa in societatea. In lucrarile stagiritului gasim o schita privind evolutia formelor simple de organizarea familiei, sat si aparitia statului. Elaboreaza o serie de principii care s-ar putea intemeia o organizatie statala ideala. Respingea forma democratica de guvernamant pe care o numea ,,demagogie". Insa statul ,,ideal" aristotelic, despre care trateaza larg in Politica, este idealizare a guvernarii democratice ateniene, menirea lui este asigurarea ordinei, armoniei intre diversele grupuri de cetateni.

Contesta celor foarte bogati dreptul de a guverna, pentru ca bogatia lor era castigata prin mijloace necinstite. Cei foarte saraci ar putea sa foloseasca statul in scopul smulgerii arbitrare a averilor din mainile celorlalti, ceea ce ar provoca nemultumiri. Lucrarile lui despre relatiile politice sunt o ogata sursa de informatii asupra starilor de lucruri din statele antice.

Aristotel a fost titan al timpului sau si a vorbit omeniri zeci de secole prin gura a mii de invatati de seama, pentru ca in el se gaseau acele daruri si puteri care l-ar fi facut un urias al oricarei epoci in care ar fi trait. Era dotat cu o inteligenta exceptionala, care insotita de o dorinta extraordinara de a studia, de a cunoaste, de a-si inchina viata din frageda tinerete a celor 17 ani cu care venea din Stagira in Atena, desavarsirii in stiinta, in intelepciune etica, in formarea unei cuprinzatoare conceptii filosofice despre lume, care sa-i sintetizeze toate cunostintele, sa.i dea sens vietii si sa-i arate cum poate ajuta pe altii sa fie fericiti in viata. Aristotel avea 20 de ani de studii la Academie, in care timp distractia i-a fost discutia, odihna i-a fost cercetarea si observarea naturii, iar pasiunea si-a aplicat-o in studierea amanuntita si insusirea invatatrilor si doctrinelor celor ce au gandit inainte de el.

O data cu munca terminata la Academie, de abia acum isi incepe cercetarile proprii, noi studii, colectare de materiale. Oriunde se afla el cerceteaza, aduna, clarifica, generalizeara, preda si redacteaza, munceste ca dascal si om de stiinta. Prin urmare, toata viata n-a facut decat sa studieze, sa munceasca. E factorul cel mai de seama, decisiv in explicarea personalitatii lui Aristotel. El avea incredere deplina in puterea omului de a cunoaste secretele naturii, nu s-a ferit de contactul cu realitatea si l-a socotit tocmai fundamentul permanent, sursa de material, absolut necesara muncii si elaborarii stiintifice. Intelegand ca stiinta nu e simpla colectare de date, ci elaborare si generalizarea lor. Consilierii sai erau faptele, ratiunea si intima sa convingere. Si-a pastrat independenta opiniei si si-a afirmat dreptul la libertatea cugetari si convingerii in fata unor astfel de personalitati cum ar fi Platon si Alexandru.

Acestea sunt ,,dominantele" personalitatii intelectuale aristotelice, factorii care puteau in cea mai mare masura sa lamureasca importanta si tainicia istorica a operei sale, gloria de care s-a bucurat peste secole si milenii marele stagirit si stigma de care se mai bucura si azi memoria sa in cultura intregii omeniri.