Anul 2005 - an de criza pentru Uniunea Europeana

Anul 2004 a reprezentat pentru U.E. un succes in planul extinderii cu zece noi membri. Cu toate acestea, anul 2005 a fost si un an de criza pentru Uniune, manifestata in principal prin:

Votul negativ la referendum-ul din Franta si Olanda asupra Tratatului Constitutional, pe care majoritatea cetatenilor din cele doua tari l-au respins. In urma acestui vot, liderii europeni au convenit ca au nevoie de o 'perioada de reflectie' pana in 2009;

Discutiile tensionate purtate in jurul Bugetului Uniunii pentru perioada 2007-2013, dupa esecul Consiliului European din iunie 2005 de la Bruxelles de a ajunge la o solutie;

Analistii apreciaza ca respingerea Tratatului Constitutional al U.E., in cadrul referendum-urilor din Franta si Olanda, are implicatii serioase atat pentru tarile membre ale Uniunii, cat si pentru tarile candidate la aderare. Se considera chiar ca iunie 2005 ar trebui apreciata ca fiind o 'data neagra' in istoria constructiei europene. Rezultatul acestor referendum-uri arata ca opinia publica din unele tari membre ale U.E. este mult mai reticenta fata de o integrare mai profunda, prevazuta in Tratat, pierzandu-si entuziasmul din anii '90 fata de largirea Uniunii, devenind mai circumspecta si chiar mai rezervata.

In Franta, 55% dintre votanti s-au pronuntat impotriva Tratatului, iar in Olanda, procentul acestora s-a ridicat la 62%.

In aceste conditii, care ar putea fi consecintele respingerii Tratatului asupra Uniunii Europene?

1. Disponibilitatea actualilor membri pentru largirea Uniunii s-ar putea diminua considerabil. Si aceasta ar privi nu atat aderarea Romaniei si a Bulgariei, care au semnat deja Tratatul de aderare, cat mai ales viitoarea aderare a Croatiei, Turciei, Macedoniei si a altor tari din Balcanii de Vest.

Motivul l-ar putea reprezenta dificultatea sau chiar imposibilitatea ca reforma Uniunii sa mearga in paralel cu largirea acesteia.

2. In plan intern, esecul adoptarii Tratatului Constitutional pune unele semne de intrebare in legatura cu omogenitatea procesului de integrare, inclusiv in privinta negocierii unor tratate in format cu 25 de tari, ca si al ratificarii in toate statele membre.

Unele tari s-ar putea pronunta in favoarea unei flexibilitati sporite in procesul de integrare, de exemplu prin intermediul "cooperarii intarite", care sa implice doar un numar de tari 'de avant-garda' dupa modelul Schengen.

3. Neadoptarea Tratatului Constitutional ar putea conduce la o paralizare a procesului de luare a marilor decizii in U.E., indeosebi in privinta unor proiecte majore ale Uniunii, care presupun un consens al tarilor membre: mari si mici, mai vechi sau mai noi, bogate sau mai sarace.

4. Dorinta multor cetateni de a vedea U.E. promovand o politica externa mai coerenta, ceea ce ar putea-o transforma intr-un actor global, pe picior de egalitate cu SUA, ar putea fi amanata pentru o data nedefinita.

Renuntand la regula clasica de drept international, conform careia egalitatea suverana a statelor nu concorda decat cu unanimitatea si dreptul de veto, autorii tratatelor consacra 3 modalitati de a vota.

- Votul majoritatii simple. Ca si in dreptul comun nu este solicitat decat in cazurile limita.

-Votul in unanimitate. Prezinta acea particularitate de a fi incontestabil, chiar daca unul sau mai multe state se abtin. Veto-ul pretinde un act pozitiv. Campul sau de aplicare nu este de neglijat. Chiar dupa terminarea perioadei de tranzitie, subzistau, de exemplu, in Tratatul C.E.E., 27 de dispozitii care prescriau recursul unanimitatii. A.U.E. a mentionat aceste clauze de unanimitate in domeniile constitutional si quasiconstitutional (art.138, 201, 235, 237 s.a,), dar le-a redus in domeniile politicilor comune si, mai ales, ale armonizarii legislatiilor nationale unde ele sunt, de acum, exceptionale (art.51, 57(2), 99, 100, 100A(2), 103(2), 130D, 130I, 130J, 130Q, 130S; cf, de asemenea, art.7 C.E.E.A. pentru programele de cercetare si investitie ale EURATOM), fara a presupune ca in toate domeniile, Consiliul nu se poate limita la o propunere a Comisiei ca la cea a unanimitatii (149 C.E.E.).

-Votul majoritatii calificate face obiectul unei organizari elaborate special, avand grija sa evite a da statelor membre 'mici' un rol disproportionat, care sa duca la rupturi importante[1].

In Tratatele de la Roma, voturile statelor sunt ponderate, in functie de un criteriu general, demografic, politic si economic (Germania, Franta, Italia si Regatul Unit al Marii Britanii - 10 voturi; Spania - 8 voturi; Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia - 5 voturi; Austria si Suedia - 4 voturi; Danemarca, Islanda si Filanda - 3 voturi si Luxemburg - 2 voturi), majoritatea (2/3) fiind 58 de voturi din 87. Aceasta semnifica faptul ca nici un stat membru nu dis­pune de o minoritate de blocare (nici macar unul din cele 2 'mari')- La fel, cei 5 'mari', singuri, nu pot minoriza pe cei 10 'mici', in sfarsit, cand Consiliul statueaza afara de propunerea Comisiei, ca cele 58 de voturi necesare trebuie sa exprime votul favorabil a cel putin 10 state membre, inseamna ca reprezinta pentru minoritate o protectie suplimentara, in Tratatul C.E.C.A., ponderea tine cont de importanta fiecarui stat in materie de productie de carbune-otel. Art.28 are ca efect interdictia ca doua puteri siderurgice (adica asigurand fiecare cel putin 1/9 din productia totala), sa se opuna unei decizii, acestea putand fi minorizate.

Votul majoritar, astfel organizat, inlocuind treptat unanimitatea, pentru a deveni principal la sfarsitul perioadei de tranzitie, este marea inovatie a tratatelor comunitare prin care s-a dorit sa se vada principalul simbol al 'supra-nationalitatii'. Dar, punerea sa in aplicare a fost contestata de catre Franta, chiar cand urma sa se generalizeze (catre finalul perioadei de tranzitie, la sfarsitul celei de-a doua etape).Discutiile asupra bugetului UE pentru perioada 2007-2013 s-au purtat in jurul problemei: ce anume sa se reduca, cheltuielile agricole sau fondurile structurale? De raspunsul la prima intrebare ar fi fost afectata Franta, care primeste cele mai multe fonduri in cadrul PAC, in timp ce in cea de a doua varianta ar fi suferit tarile cuprinse in ultimul val de extindere, inclusiv Romania si Bulgaria, care sunt tarile cele mai sarace.

Cu doua saptamani inainte de Consiliul European de la Bruxelles, din Decembrie 2005, premierul britanic Tony Blair, care asigura presedintia Consiliului, a optat pentru a doua varianta, ceea ce ar fi presupus o reducere a bugetului UE cu 20 miliarde euro, adica 10% din bugetul pentru dezvoltarea regionala. Propunerea britanica viza o reducere a fondurilor comunitare de la 1,06% din PIB, la 1,03%. Potrivit presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, acceptarea acestei propuneri nu ar fi facut fata unei Europe extinse, afectand chiar aderarea Romaniei si Bulgariei. Baroso a aratat limpede ca acceptarea propunerii britanice de buget ar fi facut imposibila aderarea Romaniei si Bulgariei in 2007. 'Cu un asemenea buget - spunea presedintele Comisiei Europene - nu putem sa primim cele doua state', adaugand ca extinderea Uniunii reprezinta 'un proces de dimensiuni istorice si strategice in ceea ce priveste viitorul lumii'. Oficialul european a remarcat, totodata 'o contradictie intre obiectivele ambitioase privind o Europa moderna, deschisa, largita si lipsa ambitiei in ceea ce priveste mijloacele de a ajunge acolo'.

In cazul in care s-ar fi acceptat propunerea britanica, cele mai favorizate ar fi fost tarile bogate din Uniune: Franta, care nu si-ar fi vazut reduse fondurile agricole, Austria, Germania, Suedia si Olanda, care nu vor sa-si mareasca contributia la bugetul Uniunii si, nu in ultimul rand, Marea Britanie, care n-ar fi fost obligata sa-si reduca "rabatul" de care beneficiaza din 1984. In schimb ar fi fost profund afectate tarile din Europa Centrala si de Est, dar si Grecia, Spania si Portugalia, care sunt si ele beneficiare ale fondurilor de dezvoltare regionala.

In final, dupa negocieri indelungate si tensionate, sefii de stat si de guvern din tarile membre ale U.E. au ajuns la un compromis cu prilejul Consiliului European din decembrie 2005. In cursul anului 2006, sub presedintia austriaca a Consiliului si Parlamentul European a votat bugetul, dupa ce initial il respinsese.

Rezulta, asadar, ca Uniunea Europeana reprezinta o constructie politico-economica de succes, capabila sa raspunda provocarilor globalizarii si sa se manifeste ca un actor global. Ca orice constructie, Uniunea cunoaste si dificultati, dar revine liderilor politici europeni responsabilitatea de a gasi solutii.