Curtea de justitie a comunitatilor europene - organizarea si functionarea Curtii

1. Consideratii introductive

Pentru ca dreptul comunitar sa fie respectat de statele membre si de institutiile Comunitatii, e nevoie de un control jurisdictional. Primele investite cu acest control sunt tribunalele nationale, ce au rolul de instante de drept comun in ce priveste aplicarea dreptului comunitar in statele membre. Dar daca interpretarea dreptului comunitar ar fi ramas exclusiv la nivelul jurisdictiilor nationale, nu s-ar fi putut pastra unitatea acestuia, in conditiile diversitatii sistemelor juridice. Era necesara o jurisdictie comunitara.

Creata in 1951 ca o institutie a CECO, Curtea de Justitie si-a extins competentele si asupra CEE si Euratom, de la infiintarea acestora. Rolul sau principal este de a actiona pentru aplicarea si interpretarea uniforma a dreptului comunitar, conform art. 220 TCE.

Este competenta de plin drept in toate cazurile prevazute de tratate, fara a mai fi necesar ca statele membre sa accepte aceasta competenta. Pe de alta parte, Curtea Europeana nu detine o competenta generala, ci una de atributie: in principiu, nu poate statua decat in acele ipoteze prevazute de tratate.

Functia principala a Curtii este cea jurisdictionala. In activitatea ei, se detaseaza ca importanta procedura prejudiciala prevazuta de art. 234 TCE, in cadrul careia Curtea interpreteaza dreptul comunitar, iar decizia Curtii e obligatorie pentru forurile judiciare nationale. Aceasta procedura i-a creat forului european o pozitie asemanatoare cu aceea a unei curti federale supreme, pentru ca i-a permis sa se impuna jurisdictiilor nationale si sa statueze suprematia dreptului comunitar fata de dreptul intern al statelor.

Curtea are si o functie consultativa, emitand avize asupra compatibilitatii acordurilor externe ale Comunitatii cu tratatele constitutive.

Prin deciziile sale, Curtea a avut un rol decisiv in dezvoltarea dreptului european.

Metodele de interpretare folosite uzual sunt cea sistematica si cea teleologica. Jurisdictia europeana nu ajunge decat rar la o interpretare literala, pentru ca:

- textul de interpretat nu este unitar: existand 23 de versiuni4 egal autentice, apar inerente diferente lingvistice;

- dreptul comunitar, mai ales cel primar, e redactat in termeni generali, susceptibili de o pluralitate de semnificatii.

Pe masura dezvoltarii Comunitatii, a crescut foarte mult si volumul de activitate al Curtii, iar institutia a devenit supraaglomerata. Pentru a descongestiona agenda de lucru a Curtii, s-a decis crearea Tribunalului de Prima Instanta (TPI), care a inceput sa lucreze in 1989. In acelasi scop, Tratatul de la Nisa i-a transmis TPI noi competente si a prevazut posibilitatea infiintarii de camere jurisdictionale specializate pentru anumite domenii. Astfel, in noiembrie 2004, printr-o decizie a Consiliului, s-a infiintat Tribunalul Functiei Publice (TFP), care din octombrie 2005 functioneaza pe langa TPI.

Sediul instantelor europene se afla la Luxemburg.

2. Constituirea Curtii de Justitie

A) Componenta Curtii de Justitie

Conform art. 221 - 222 TCE, Curtea este formata din 27 de judecatori, cate unul pentru fiecare stat membru, asistati de 8 avocati generali. Curtea mai dispune de un grefier, ajutat de alti functionari. Numarul avocatilor generali poate fi marit de Consiliu, statuand in unanimitate, la cererea Curtii (art. 222 alin. 3 TCE).

B) Statutul juridic al membrilor Curtii

Judecatorii, la fel ca avocatii generali, sunt alesi dintre personalitatile care ofera toate garantiile de independenta si intrunesc conditiile cerute de exercitarea in tara lor a celor mai inalte functii jurisdictionale sau sunt juristi de competenta notorie. Ei sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre (art. 223 TCE).

La preluarea mandatului, judecatorii si avocatii generali depun un juramant prin care se angajeaza sa-si exercite functia in deplina impartialitate si sa nu divulge secretul deliberarilor Curtii. Ei se angajeaza ca, pe durata exercitarii functiei si dupa incetarea ei, sa indeplineasca obligatiile ce rezulta din functie, mai ales datoria de a manifesta onestitate si circumspectie in acceptarea anumitor pozitii sau avantaje dupa incetarea functiei.

Pe de alta parte, judecatorii si avocatii generali nu pot indeplini nicio functie politica sau administrativa. Ei nu pot desfasura nici alte activitati profesionale remunerate sau nu, cu exceptia cazului in care Consiliul le acorda o derogare, de exemplu pentru a fi profesori universitari.

In schimb, ei beneficiaza de imunitate de jurisdictie pe durata exercitarii mandatului si dupa expirarea acestuia, pentru toate actele oficiale indeplinite in misiunea lor (afara de situatia in care Curtea le ridica imunitatea), ca si de privilegii si imunitati.

Calitatea de judecator sau avocat general inceteaza prin ajungerea la termen a mandatului, demisie sau prin deces.

Ei pot fi inlocuiti sau isi pot pierde dreptul la pensie sau alte avantaje echivalente doar prin decizia unanima a judecatorilor si a avocatilor generali, luata in absenta celor in cauza, daca nu mai corespund conditiilor necesare sau nu mai fac fata obligatiilor ce rezulta din functia lor. In aceasta ipoteza, mai intai ei sunt invitati de presedinte in camera de consiliu, fara prezenta grefierului, pentru a-si prezenta explicatiile.

Mandatul judecatorilor si al avocatilor generali este de sase ani, cu posibilitatea de reinnoire. La fiecare trei ani are loc o reinnoire partiala a acestora, care afecteaza alternativ 14 si 13 judecatori si cate 4 avocati generali.

In prezent, practica este ca statele mari (Franta, Germania, Italia, Marea Britanie si Spania) numesc 5 avocati generali, iar 3 sunt numiti prin rotatie de celelalte state. Polonia, ce are o populatie apropiata de cea a Spaniei, a cerut insistent sa numeasca si un avocat general permanent, dar cererea nu i-a fost inca satisfacuta.

Grefierul e desemnat de Curte, care ii fixeaza statutul. Mandatul sau este de 6 ani, cu posibilitatea de prelungire.

3. Organizarea si functionarea Curtii

A) Presedintele

Prin vot secret si cu majoritate absoluta, judecatorii il desemneaza dintre ei pe presedinte pentru un mandat de 3 ani, ce poate fi reinnoit.

Presedintele conduce lucrarile si serviciile Curtii, prezideaza sedintele, precum si deliberarile din camera de consiliu.

El repartizeaza cauzele, iar pentru fiecare speta desemneaza cate un judecator raportor si fixeaza termenele de judecata.

El mai poate decide, cu o procedura simplificata, suspendarea executarii actului contestat, luarea unor masuri provizorii, suspendarea executarii silite.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

B) Formatiunile de judecata

De regula, Curtea se reuneste in camere compuse din 5 si 3 judecatori si mai rar in Marea Camera, formata din 13 judecatori. In mod exceptional, Curtea judeca in sedinta plenara. In general, exista un raport de proportionalitate directa intre dificultatea pricinii si numarul judecatorilor care o solutioneaza. Cele mai multe pricini sunt solutionate de camerele de 5 judecatori.

Dintre judecatori se aleg presedintii camerelor. Presedintii camerelor de 5 judecatori sunt alesi pentru un mandat de trei ani, ce poate fi reinnoit o data, iar presedintii camerelor de 3 judecatori sunt alesi pentru un an.

Din Marea Camera, care este prezidata de presedintele Curtii, fac parte presedintii camerelor de 5 judecatori precum si judecatori desemnati in conditiile Regulamentului Curtii. Curtea se intruneste in Marea Camera la cererea unui stat membru sau a unei institutii a Comunitatii, parte in litigiu. Mai des, o pricina este trimisa spre solutionare Marii Camere din cauza dificultatii sau importantei ei.

Curtea se reuneste in sedinta plenara cand este sesizata in anumite cazuri de demiteri din functii (a Mediatorului European, a unui membru al Comisiei, a unui membru al Curtii de Conturi) sau cand cauza de judecat e de o importanta exceptionala.

CJ poate decide numai cu un numar impar de judecatori. Deciziile camerelor compuse din 3 sau 5 judecatori sunt valabile numai daca sunt luate de 3 judecatori, ale Marii Camere sunt valabile daca sunt prezenti 9 judecatori, iar deciziile in sedinte plenare pot fi adoptate numai in prezenta a 15 judecatori. Ca regula generala, in cazul in care unul din ei este impiedicat sa participe la sedinta, se poate apela la un judecator dintr-o alta camera.

Judecatorii si avocatii generali nu pot participa la solutionarea unei cauze in care au intervenit anterior ca agenti, consilieri sau avocati ai unei parti sau asupra careia au fost chemati sa se pronunte ca membri ai unui tribunal, ai unei comisii de ancheta sau in orice alta calitate. De altfel, prevederi asemanatoare se gasesc si in codurile de procedura nationale.

C) Avocatul general

Pentru aceasta functie, intalnita in dreptul olandez si in cel belgian, nu exista un echivalent in dreptul roman. Denumirea nu trebuie sa induca in eroare: statutul avocatului general este total diferit de cel al unui avocat!

Avocatul general prezinta in sedinta publica, de o maniera independenta si impartiala, concluzii motivate asupra cauzelor aduse in fata Curtii. El nu ia parte la deliberarile camerei, ci isi exprima opiniile la sfarsitul procedurii orale.

La origine, functia a fost conceputa pentru a inlocui dreptul de a exprima opinii   divergente, drept care nu le este recunoscut judecatorilor. Din alt punct de vedere, prezenta sa garanteaza o dubla examinare a dosarului.

Concluziile avocatului general contin o analiza completa a dreptului comunitar aplicabil, precum si punctul sau de vedere liber asupra solutionarii spetei. Concluziile nu sunt obligatorii pentru Curte, dar Curtea a acceptat destul de frecvent rationamentul avocatului general, iar uneori a preluat o parte din concluziile sale, incluzandu-le in propriile considerente. Au fost chiar cazuri rare cand, in motivare, Curtea a facut pur si simplu trimitere la opiniile exprimate de avocatul general.

Dintre avocatii generali, Curtea il desemneaza pe primul avocat general, pentru o perioada de un an (in fapt, functia este indeplinita prin rotatie). El atribuie colegilor sai diferitele cauze.

Primul avocat general mai poate sa propuna reexaminarea de catre Curte a unor hotarari ale TPI, daca unitatea sau coerenta dreptului comunitar sunt puse in pericol grav (art. 62 Statutul CJ).

Recent, pentru a accelera solutionarea proceselor, statutul Curtii a fost modificat, in sensul ca, atunci cand cauza nu ridica probleme de drept noi, judecatorii pot pronunta hotararea fara opinia avocatului general.

4. Tribunalul de Prima Instanta (TPI)

Posibilitatea de a institui o jurisdictie de prima instanta "atasata" Curtii de Justitie a fost prevazuta de Actul Unic European, pentru a prelua o parte din activitatea Curtii, coplesita de numarul din ce in ce mai mare al proceselor, in special al procedurilor prejudiciale. Tribunalul de Prima Instanta a fost infiintat la cererea Curtii de Justitie, printr-o decizie a Consiliului, in 1988.

Importanta sa a crescut treptat: prin Tratatul de la Maastricht a fost ridicat de la nivelul unui organ creat de Consiliu la cel de organ stabilit de tratat, cu rolul de a asista Curtea de Justitie, iar Tratatul de la Nisa, desi nu i-a conferit titlul de institutie, i-a creat un statut autonom. Astfel, art. 220 TCE mentioneaza TPI alaturi de Curte, atunci cand consacra misiunea jurisdictiilor comunitare de a asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea tratatului.

Art. 224 TCE prevede ca aceasta instanta este formata din cel putin un judecator pentru fiecare stat membru. Acum numarul judecatorilor este de 27, dar el va putea fi marit prin Statutul CJ, pentru a putea face fata amplificarii activitatii. Ei sunt numiti de catre guvernele statelor membre.

Mandatul, privilegiile si imunitatile judecatorilor, alegerea presedintelui sunt similare cu cele ale judecatorilor CJ. Conditiile pentru numirea judecatorilor sunt ceva mai suple. Membrii TPI trebuie alesi dintre persoanele care ofera toate garantiile de independenta si au capacitatea ceruta pentru exercitarea unor inalte functii jurisdictionale.

TPI nu are in componenta sa avocati generali, dar oricare din judecatori, cu exceptia presedintelui, poate fi chemat sa exercite aceasta functie in anumite cauze stabilite prin Regulamentul de procedura al Tribunalului, dar aceasta posibilitate nu a fost pusa in practica decat rareori, la inceputul activitatii TPI. Prin Statutul CJ se poate prevedea ca Tribunalul sa fie asistat de avocati generali.

Tribunalul de Prima Instanta dispune de o grefa proprie, dar utilizeaza serviciile administrative ale Curtii.

Tribunalul isi desfasoara activitatea in cadrul camerelor formate din trei sau cinci judecatori ori in complet de judecator unic si, pentru anumite situatii de exceptie stabilite prin Regulament, in Marea Camera sau in sedinte plenare.

5. Tribunalul functiei publice (TFP)

Intre incercarile de a imbunatati justitia comunitara, s-a numarat si infiintarea de noi organe cu atributii jurisdictionale. In noiembrie 2004 s-a infiintat Tribunalul Functiei Publice, cu rolul de a solutiona in prima instanta litigiile dintre Comunitate si functionarii ei.

TFP a inceput sa functioneze in octombrie 2005. Prin infiintarea sa, Tribunalul de Prima Instanta a fost degrevat de circa 25% din cauze, iar Curtea de Justitie, de 10% din dosare, constand in recursurile impotriva deciziilor TPI.

Tribunalul Functiei Publice este compus din 7 judecatori, numiti pentru un mandat de 6 ani, ce poate fi reinnoit. Numarul judecatorilor va putea fi marit de Consiliu cu majoritate calificata, la cererea CJ. Membrii TFP sunt numiti de Consiliu, dupa consultarea unui comitet alcatuit din personalitati (fosti judecatori ai CJ, ai TPI sau juristi ce au competente notorii). Consiliul vegheaza la asigurarea unei compozitii echilibrate, pe o cat mai larga baza geografica.

Judecatorii trebuie sa fie cetateni ai UE, sa ofere toate garantiile de independenta si sa aiba capacitatea ceruta pentru indeplinirea de functii jurisdictionale.

Tribunalul Functiei Publice numeste un grefier, caruia ii fixeaza atributiile si foloseste serviciile TPI si ale CJ.

TFP isi desfasoara activitatea in camere de 3 judecatori si, in anumite cazuri prevazute de Regulamentul de procedura, in sedinta plenara, in camera de 5 judecatori sau cu judecator unic.

Deciziile sale pot fi atacate cu recurs la TPI, pentru motive de drept.

6. Competenta jurisdictiei comunitare

Misiunea generala a jurisdictiei comunitare este de a asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea tratatului (art. 220 TCE). Asa cum mentionam si in paragraful introductiv al prelegerii de fata, Curtea nu detine o competenta de drept comun, ci una de atributie, solutionand doar litigiile prevazute de tratate. In acest sens, art. 240 TCE precizeaza ca litigiile in care Comunitatea este parte nu pot fi sustrase, pe acest motiv, competentei instantelor nationale, cu exceptia cazurilor cand competenta este atribuita Curtii prin tratat.

Pentru a desemna actiunile solutionate de jurisdictia comunitara, o parte din literatura romana de specialitate foloseste notiunea de recurs (recurs in anulare, recurs in carenta), preluata din terminologia franceza. Acest imprumut poate crea insa confuzii, pentru ca forul din Luxemburg judeca si recursuri in sensul clasic, cel de cai de atac impotriva hotararilor pronuntate de TPI in prima instanta. De aceea, consideram ca termenul cel mai adecvat este cel de actiune.

Actiunea = mijlocul procesual prin care se asigura protectia unui drept subiectiv.

Jurisdictia comunitara judeca in principal:

a) Procedura prejudiciala;

b) Actiunile directe:

- Actiunea in anulare (a actelor comunitare de drept derivat);

-Actiunea in creanta-isi propune sa sanctioneze inertia, pasivitatea institutiilor: poate fi initiata in cazul in care, prin incalcarea tratatului, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia se abtin sa actioneze (adica sa adopte acte comunitare);

- Actiunea in neindeplinirea obligatiilor comunitare de catre un stat membru;

- Actiunea in daune (in raspundere civila delictuala), privitoare la prejudiciile cauzate de institutiile comunitare sau de agentii acestora.

- Litigiile dintre Comunitate si functionarii ei.

7. Procedura prejudiciala. Cooperarea dintre instantele nationale si Curtea de Justitie

Cel mai adesea, problemele de drept comunitar se ridica in fata instantelor nationale. De aceea se spune ca, in dreptul comunitar, judecatorul de drept comun este cel national. Apare insa un pericol. Dreptul comunitar este original si complex. Pe de alta parte, sunt foarte multe instante judecatoresti nationale, iar ele sunt influentate de particularitatile sistemelor juridice ale statelor. Or, interpretarile diferite pe care le-ar putea da judecatorii nationali unor dispozitii comunitare cu care ei sunt mai putin familiarizati ar putea ameninta coerenta sistemului de drept comunitar.

In lipsa unei curti supreme la nivel european, care sa asigure unificarea jurisprudentei, tratatele au creat un mecanism de cooperare intre jurisdictiile nationale si cea comunitara, care se efectueaza prin intermediul chestiunilor prejudiciale. Cea mai importanta prevedere o constituie art. 234 TCE.

Chestiunile prejudiciale sunt probleme de drept de care depinde solutionarea unei cauze si care trebuie rezolvate, in prealabil, de o alta instanta decat cea pe rolul careia se afla dosarul.

Potrivit art. 234 alin. 1 TCE, Curtea este competenta sa decida, cu titlu prejudicial, in cazurile ce privesc:

− interpretarea Tratatului,

− validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile Comunitatii si de BCE,

− interpretarea statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, daca statutele prevad aceasta (acest din urma caz e mai putin important in practica).

Cand verifica interpretarea normelor comunitare, Curtea nu examineaza compatibilitatea dreptului national cu cel comunitar, ci doar determina sensul acestuia din urma, pentru a-i permite judecatorului national sa aprecieze el compatibilitatea dispozitiei interne aplicabile la speta cu normele comunitare.

La verificarea validitatii, CJ face un control de legalitate asupra normelor comunitare.

Prima faza a procedurii are loc in fata jurisdictiei nationale. Art. 234 stabileste un regim diferit pentru instantele inferioare (alin. 2), fata de instantele nationale ale caror decizii nu mai pot fi supuse cailor de atac (alin. 3).

1) Potrivit alin. 2 al art. 234 TCE, cand o chestiune din cele cuprinse in alin. 1 se ridica in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta, daca apreciaza ca pentru a statua este necesara o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere CJ sa se pronunte printr-o hotarare. Asadar, instantele inferioare au facultatea, nu obligatia de a initia procedura ⁵ CJCE, dec. din 22 octombrie 1987, cauza 314/85, Foto-Frost, Recueil 1987, p. 4199.

prejudiciala

Acest lucru este valabil numai daca este vorba despre interpretarea dreptului comunitar. Cand este vorba despre aprecierea validitatii unui act de drept derivat, se face o distinctie:

a) daca instantele nationale considera ca argumentele in sensul nelegalitatii sunt neintemeiate, pot decide ca actul este legal si il aplica la speta;

b) daca apreciaza ca actul e ilegal, ele nu au competenta de a declara nevaliditatea acestuia, fiind obligate sa sesizeze Curtea de Justitie5.

2) In conditiile alin. 3 al art. 234, instantele nationale ale carei decizii nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze CJ.

Notiunea de instanta (ce poate sesiza CJ) a fost precizata tot de Curtea Europeana. Nu intereseaza denumirea institutiei, ci functia si locul ocupat in sistemul de protectie juridica al statului membru. Sunt incluse toate institutiile independente competente sa solutioneze litigiile intr-un stat de drept. Exemple: sectiunea speciala a Consiliului de Stat olandez, care rezolva litigii administrative dupa audierea partilor si a martorilor, Comitetul medical de apel olandez, ce solutioneaza litigii pe baza principiului contradictorialitatii, cu audierea partilor. Nu a fost admisa insa o chestiune prejudiciala din partea Ministerului public (procurorului), deoarece acesta nu reprezinta o jurisdictie.

Hotararile prejudiciale pronuntate de Curte leaga atat tribunalul national care a sesizat Cartea de Justitie, cat si celelalte instante ce vor avea pe rol speta care a prilejuit ridicarea chestiunii (in caile de atac promovate in acel proces).

In practica, hotararile prejudiciale au si valoare de precedent pentru cazuri similare. Tribunalele nationale pastreaza dreptul de a reintroduce o chestiune prejudiciala, daca invoca elemente noi, susceptibile sa duca la o solutie diferita sau daca au nevoie de clarificari suplimentare