Scurt istoric al Uniunii Europene

Scurt istoric al Uniunii Europene

Cand "parintii fondatori" ai Uniunii Europene - Jean Monnet, Robert Schumann, Alcide de Gasperi si Konrad Adenauer - au initiat proiectul unei Europe unificate, au actionat parca la un ordin al istoriei. Totusi, la inceputul secolului XX, visul lor despre o Europa unita, parea un vis prea indraznet.

Dupa cele doua razboaie mondiale si numeroasele conflicte ivite intre statele europene (mai ales intre Germania si Franta) unificarea europeana era un proiect prea maret pentru acele timpuri.

Cu toate acestea, poate chiar datorita acestor conflicte, se poate observa ca tarile europene, inca de la inceputul secolului XX, au incercat sa se grupeze in diferite comunitati.

Un pas important in vederea reconcilierii, macar din punct de vedere

economic l-a reprezentat gruparea a sase state din Europa Occidentala - Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia - in trei comunitati:

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.);

Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.);

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E.A.).

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) a fost instituita prin Tratatul de la Paris, care a intrat in vigoare la 25 iulie 1952, la mai mult de un an de la semnarea lui. Tratatul de la Paris a avut ca scop principal reconcilierea franco-germana si trebuie precizat ca toate aceste trei

comunitati au avut scopul ca economia europeana sa functioneze in conditii optime.

Carbunele si otelul au fost alese datorita ponderii economice a acestor industrii in Europa si pentru ca tarile fondatoare credeau ca interesele contrare din aceste sectoare au determinat, ori cel putin au avut un rol semnificativ in izbucnirea celor doua razboaie mondiale.

C.E.C.O. a avut meritul incontestabil de a crea notiunea "pietei comune" in Europa (desigur vorbim numai de piata comuna a carbunelui si otelului) care a fost extinsa prin tratatul Comunitatii Economice Europene (C.E.E.) care a continut premisele unei integrari,economice globale[1].

La incheierea Tratatului de la Paris, constructia europeana avea un caracter experimental, de aceea a fost incheiat pe o perioada determinata si anume pe o perioada de 50 de ani. Asadar, azi Tratatul C.E.C.O. nu mai este in vigoare.

Datorita succesului inregistrat de aceste tratate, statelor fondatoare ale comunitatilor li s-au alaturat si alte state in decursul timpului:

- Marea Britanie, Irlanda si Danemarca - 1973;

- Grecia - 1981;

- Spania si Portugalia - 1986;

- Austria, Finlanda si Suedia - 1995;

- Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, si Ungaria - 2004;

- Romania si Bulgaria - 2007.

De asemenea, se deruleaza tratative cu Albania, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Serbia si Muntenegru, Macedonia si Turcia[2].

Totusi, istoria Uniunii Europene este in primul rand o istorie a integrarii economice europene. Astfel, crearea pietei interne fara frontiere fizice si fara restrictii juridice a fost in mod incontestabil un succes in tot procesul integrarii europene.

Realizarea pietei interne a fost obiectivul central al Actului Unic European (Single European Act), care a intrat in vigoare la 1 iulie 1987. Acesta a stabilit ca si termen pentru realizarea Pietei unice data de 31 decembrie 1992, odata cu reglementarea miscarii libere a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor in cadrul Comunitatilor europene.

Uniunea Europeana a fost instituita practic prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992. Intrarea acestuia in vigoare la 1 noiembrie 1993 a reprezentat un moment important in evolutia constructiei comunitare, o noua etapa in crearea unei Europe unite, in care deciziile se iau, pe cat posibil, de catre cetatenii ei.

Cat priveste Uniunea economica si monetara (U.E.M.), Tratatul de la Maastricht prevede faptul ca directiile politicii economice ale statelor membre si ale Comunitatilor vor fi adoptate de catre Consiliul de ministrii, care va supraveghea totodata si evolutia economiei fiecarui stat membru si in cadrul Comunitatii si ca odata cu debutul fazei finale a U.E.M., Comunitatile vor avea o singura politica monetara[3].

Tratatul de la Amsterdam, incheiat in anul 1997 si intrat in vigoare la 1 mai 1999,  a adus modificari Tratatului asupra Uniunii Europene in ceea ce

priveste cei trei piloni ai Uniunii Europene;  prin urmare, in prezent cei trei piloni pe care se bazeaza structura Uniunii Europene sunt: Comunitatile europene, politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C.); respectiv cooperarea politieneasca si cea judiciara in materie penala.

Astfel, o parte din cel de al 3-lea pilon al Uniunii Europene a fost introdusa in tratatul de instituire al Comunitatii Europene (Treaty of Establishing the European Community) in cadrul unui nou titlu, denumit "Vizele, azilul, imigrarea si alte politici privitoare la libera circulatie a persoanelor" - Tilul IV din Trataul C.E.

In prezent piata interna este definita in cadrul art.14 din Tratatul C.E., ca fiind un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata si regulile concurentiale respectate:"Piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interioare,in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata conform prezentului tratat".

Crearea pietei interne a fost posibila prin adoptarea a peste 300 de directivede apropiere a legislatiilor statelor membre, dat fiind faptul ca subzistau in continuare obstacole directe, dar mai ales indirecte in ceea ce priveste in special circulatia marfurilor, a serviciilor si a persoanelor.