Adancirea procesului de integrare la uniunea europeana

ADANCIREA PROCESULUI DE INTEGRARE LA UNIUNEA EUROPEANA

O serie de factori au condus, de-a lungul anilor '70 si la inceputul deceniului urmator, la incetinirea integrarii europene. Astfel, recesiunea econmica prelungita, determinata si de cele doua crize petroliere din aceasta perioada (1973-1974 si 1979-1980), ca si primirea de noi membri, precum si faptul ca reforma constitutionala putea fi blocata de dreptul de veto al oricarui stat membru, si-a pus amprenta asupra continuarii procesului de integrare.

Cu toate acestea, in perioada respectiva pot fi mentionate si unele realizari notabile. Astfel, in 1975 a fost creat Fondul de Dezvoltare Europeana Regionala. Mai inainte, in 1970, statele membre ale C.E.E. au inaintat un sistem de cooperare politica europeana, in esenta un forum pentru consultari interguvernamentale in probleme de politica externa. In 1974 ia fiinta Consiliul European care intrunea sefii de stat sau de guvern ai tarilor membre, la propunerea presedintelui Giscard d'Estaing.

In ianuarie 1973, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie au devenit membre depline ale C.E.E. Norvegia, in urma unui referendum national a ramas in continuare in afara C.E.E. Respingerea aderarii de catre populatie a avut ca principal motiv prevederile politicii comune in domeniul pescuitului, care ar fi deschis intr-un mod inacceptabil apele teritoriale ale Norvegiei pescarilor de pe continent sau din Marea Britanie si Irlanda.

Planul Werner, elaborat in 1972, prevedea crearea unei uniuni economice si monetare pana in 1980. De asemenea, masuri mai ample de integrare cuprindea si raportul Tindemans din 1975, care sustinea adaptarea unor masuri precum cetatenie europeana, alegerea prin vot direct a Parlamentului European. Cu toate acestea, majoritatea propunerilor de reforma ale acestei perioade au esuat deoarece au fost considerate ca fiind prea radicale pentru momentul respectiv. Reforma privind alegerea directa a Parlamentului European a reusit insa, in iunie 1979 avand loc primele alegeri.

Castigarea alegerilor, in unele state, in 1984, de catre partide de dreapta, orientate catre piata, a crescut posibilitatea ca programul privind Piata Unica Europeana sa fie adoptat. Un alt factor pozitiv in directia integrarii 1-a constituit raportul dintre presedintele francez Francois Mitterand si cancelarul german Helmut Kohl, care a asigurat un climat politic favorabil continuarii integrarii. De asemenea, numirea lui Jacques Delors la presedentia Comisiei Europene, in 1984, a fost. un alt factor care a dinamizat procesul de .integrare.

Implicatiile institutionale si politice ale programului Pietei Unice Europene (P.U.E.) nu s-au bucurat de o apreciere unanima in randul guvernelor statelor membre. Un oponent apreciabil a fost premierul britanic Margaret Thatcher, care a atacat ideea unui 'suprastat' european. Aceasta s-a opus cu tarie unor politici care ar fi diminuat suveranitatea nationala sau care ar fi condus la o interventie guvernamentala sporita. De asemenea, opozitia sa s-a manifestat in legatura cu ideea unei monede unice europene, a unei politici externe si de securitate comune, precum si ideii de 'Carta Sociala'.

Spatiul economic European (S.E.E.)

Extinderea relatiilor dintre Comunitatea Europeana (devenita din 1984 Uniunea Europeana) si cele 7 state care au ramas membre ale A.E.L.S. (Austria, Irlanda, Islanda. Lichtenstein, Elvetia, Norvegia si Suedia) a reprezentat un lung proces de .negocieri, intensificate in special incepand cu mijlocul anilor '80. In 1991, tratatul asupra crearii Spatiului Economic European a fost semnat de cele doua grupari de state. In general, acest tratat aplica legislatia Uniunii Europene in domeniul miscarii libere a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor, dar exclude integrarea politicilor agricole, fiscale si de pescuit. Tarile membre ale A.E.L.S. pastrandu-si controlul asupra politicilor vamale, monetare si externe. De asemenea, o politica de securitate comuna este exclusa din acest acord.

O serie de politici ale U.E., cum ar fi legislatia privind concurenta, subventiile guvernamentale, monopoluri de stat, protectia consumatorului, dreptul de proprietate intelectuala vor fi totusi adoptate de tarile A.E.L.S. Scopul acestei integrari a fost, acela de a crea conditii de concurenta egale in U.E. si A.E.L.S. In acelasi cadru se inscrie si acordul statelor A.E.L.S. de a contribui, datorita relativei lor bogatii, la crearea unui 'fond de coeziune' special menit sa ajute statele cele mai sarace ale U.E.

Structura institutionala a S.E.E. include un Consiliu, un Comitet Unit al S.E.E., o Curte de Justitie, un Comitet Consultativ (asemanator Comitetului Economic si Social al U.E., o Comisie Parlamentara si o Autoritate de Supraveghere (similara Comisiei U.E.).

In decembrie 1991, Curtea de Justitie a U.E. a formulat o opinie conform careia Curtile S.E.E. nu ar fi compatibile cu -Tratatul de la Roma. Ingrijorarea Curtii provenea din limitarea suprematiei sale in calitatea de arbitru final al legislatiei Uniunii. Acestr fapt a. condus la .crearea unui acord revizuit asupra S.E.E., incheiat in 1992 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1993. Noul acord a creat un 'Comitet de legatura' constituit din reprezentanti ai U.E. si ai A.E.L.S., pentru cazuri de jurisprudenta diferita. Acest comitet nu va avea puteri judecatoresti: va media conflictele potentiale dintre Curtile A.E. si A.E.L.S., dar nu va exercita nici un fel de control asupra lor.

Acordul revizuit asupra S.E.E. urma sa fie ratificat atat de Parlamentul European, cat si de popoarele, tarilor. membre ale U.E. si A.E.L.S. Elvetia a fost singurul stat care a respins acest tratat in urma unui referendum din decembrie 1992. Negocierile ulterioare, din 1993, au produs un acord revizuit si mai mult, care a trecut de etapele mentionate necesare adoptarii si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1994.