Gladiatorul politic

Gladiatorul politic

Daca ai fi fost un gladiator experimentat, ai fi invatat deja ca viata ta sta in mainile publicului. Este adevarat ca sta si in mainile tale, in masura in care ai sansa de a-ti dobora adversarul si de a te sustrage astfel diciziei discretionare a spectatorilor. Sunt insa situatii in care nu poti iesi invingator.

Adversarii sunt mai multi, sau mai puternici sau mai bine inarmati. Singura ta sansa ramane atunci sa impresionezi: fie sa iti atragi compasiunea din partea publicului, fie sa starnesti admiratia. Poti fi erou chiar daca pierzi, iar publicul, care ii admira pe eroi, iti va acorda viata. Mai mult, daca vitejia ta umbreste suficient de mult reusita celor care te-au doborat, atunci primesti mult mai mult decat viata: poti deveni idol pentru public, poti deveni bogat si liber in fine, ii poti vedea pe oponenti doborati nu de tine, ci de vointa spectatorilor.

Arta luptei in arena (articol din www. markmedia.ro)

Arena electorala prezinta similitudini izbitoare cu arena gladiatorilor. Viata ta in politica depinde de vointa publicului, pasiunea pentru 'circ' a spectatorilor si admiratia pentru prestatiile curajoase sunt la fel de vii, iar victoria nu se obtine atat la nivelul faptelor cat la nivelul perceptiilor.

In politica, mai mult decat in luptele din arena, partidele si personalitatile au o libertate mai mare in a-si alege adversari. Poti sa-ti alegi oponentul provocandu-l, dar poti, in acelasi timp si sa-l refuzi. De aici rezulta necesitatea unei evaluari cat mai pertinente a oportunitatilor si a riscurilor pe care le presupune o confruntare.

Reducand la maxim tipologia conflictelor politice, putem vorbi de confruntari simetrice si confruntari asimetrice, in functie de 'puterea' perceputa a oponentilor. Prin 'putere' trebuie inteles intregul ansamblu de resurse fizice (bani, pozitie politica sau administrativa) si imagologice (notorietate si credibilitate) ale adversarilor.

In cazul primului tip de conflict, in care adversarii par egali in ochii publicului, rezultatul confruntarii este in general luat ca atare, iar invingatorul capitalizeaza profitul la nivelul imaginii.

Cel de-al doilea tip de conflict este mult mai interesant din perspectiva rasturnarilor de situatie pe care le presupune. Personajul 'slab', desi se expune unor riscuri mai mari, are oportunitati mult mai consistente de a iesi in avantaj in urma unei confruntari cu un oponent mai 'puternic' (in sensul definit mai sus). Propriu-zis, cel dintai se foloseste de vizibilitatea celui de-al doilea pentru a isi creste propria notorietate si, in masura in care face fata conflictului intr-un mod onorabil, poate beneficia de consolidarea credibilitatii. Cele doua imagini pe care un personaj slab le poate fructifica intr-un conflict asimetric sunt fie aceea de victima (care pe termen scurt se poate dovedi extrem de utila) fie aceea de erou. Din acest motiv, solutiile utile pentru actorul puternic sunt fie de a nu accepta provocarea venita din partea unui personaj mult mai slab cotat, fie de a proiecta in fata publicului o lupta 'echilibrata', angajand formal resurse comparabile cu cele ale adversarului.

Gladiatorul contemporan (articol din www. markmedia.ro)

In politica romaneasca, gladiatorii nu sunt inca suficient de experimentati. Sunt insa si cazuri in care gestionarea eficienta a conflictului s-a dovedit mai mult decat profitabila. Paradigma gladiatorului a functionat cu destul de mult succes in cazul lui Basescu. Ascensiunea actualului lider PD s-a facut aproape exclusiv prin generarea si fructificarea conflictelor, atat la nivel politic, cat si la nivel administrativ. Este suficient sa amintim de disputa dinte Basescu si Ciorbea care a dus la iesirea de la guvernare a PD, precum si de lupta din interiorul partidului in urma careia Roman a fost nevoit sa cedeze sefia democratilor. In ambele situatii Basescu a fost in pozitia de challenger. Dominatia imagologica (ce poate tradusa prin 'impresionarea publicului') a fost urmata firesc de victoria in planul real. Iesirea de la guvernare a PD a fost gestul prin care competitorul cotat initial mai slab (Basescu) a devenit erou in fata unui adversar mult mai puternic (Ciorbea, prim-ministru in guvernarea CDR).

Maniera conflictuala in care Basescu a abordat toate problemele politice si administrative care i-au iesit in cale l-a ajutat enorm mai ales in exercitarea mandatului de primar general. Ajuns in fruntea Capitalei, Basescu i-a provocat pe toti adversarii aproape in acelasi timp. Consilieri municipali, primari de sector, membrii ai Executivului (in frunte cu Adrian Nastase), 'buticari', functionari, asociatii de protectie a animalelor, toti s-au napustit asupra primarului general, fara sa isi dea seama ca ii fac practic un serviciu. Spectatorii au vazut cum un singur om rezista si pareaza toate loviturile. 'Singur impotriva tuturor', primarul general si-a creat o aura de victima si erou in acelasi timp.

Ca erou si-a asumat succesele, iar ca victima a reusit sa arunce pe umerii adversarilor responsabilitatea pentru toate problemele Bucurestiului. Aceasta perioada, care a durat pana la inceputul lui 2003 a coincis, nu intamplator, cu consolidarea increderii publicului in primarul Capitalei. Sesizand riscul pe care il reprezinta alimentarea combativitatii primarului general, PSD a optat pentru o alta strategie. In 2003, partidul de guvernamant a mobilizat in lupta cu primarul general mult mai putine resurse: Adrian Nastase nu a mai raspuns provocarilor, consilierii municipali au devenit mai discreti si chiar primarii de sector au fost mai putini combativi. Primarului general i-a ramas asadar sa lupte cu problemele Capitalei si, uneori, cu cate un adversar (prefect, primari generali) mai putin puternic decat el.

Faptul ca lupta a devenit una destul de echilibrata nu inseamna insa ca Basescu va fi invins. Inseamna doar ca o eventuala victorie a primarului general va fi obtinuta in primul rand in planul real si nu una doar la nivel de imagine. Cu alte cuvinte rolul factorului emotional in declararea castigatorului de catre public va ceda in fata celui rational.