Etapale constructiei practice a U.E.

Etapale constructiei practice a U.E.

1.    Procesul de integrare europeana

Inceputul procesului de integrare europeana - caracterizat prin trasaturi originale si specifice, care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene - poate fi considerat anul 1950, cand ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea catorva state europene intr-un proiect de cooperare mai stransa, comparativ cu formele traditionale

existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de suveranitate catre o organizatie cu puteri de constrangere asupra membrilor sai. Initiativa a constat in integrarea productiei de carbune si otel a Frantei si Germaniei, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta a fost primul pas catre o cooperare largita: o integrare sectoriala ce ar fi putut influenta si alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarata, insa obiectivul politic imediat il constituia alipirea Germaniei la Europa si eliminarea rivalitatilor existente intre Franta si Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului si Saar-ului.

In 1951, negocierile desfasuarate intre sase tari - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda - au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se infiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Comparativ cu alte organizatii internationale existente la acel moment, principalul element de noutate il constituia caracterul supranational al acestei Comunitati, reprezentat de transferul de competente catre o institutie (Inalta Autoritate3) responsabila cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre (SM).

O alta initiativa sectoriala este reprezentata de crearea unei Comunitati Europene de Aparare (CEA), initiativa care a esuat insa, datorita faptului ca Tratatul aferent - semnat in 1952 - nu a fost niciodata ratificat de catre Parlamentul Frantei.

In 1955, in cadrul conferintei de la Messina, la care ministrii afacerilor externe ai CECO au cazut de acord asupra infiintarii unei uniuni economice bazata pe o piata comuna si asupra crearii unei organizatii pentru energia atomica. O comisie de experti condusa de Paul-Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, a elaborat doua proiecte ce au condus la semnarea, in 1957, a celor doua Tratate de la Roma - cel prin care se infiinta Comunitatea Economica Europeana (CEE) si tratatul Comunitatii Europene pentru Energie Atomica (EURATOM).

Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma, semnat la 25 martie 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei "piete comune" si de abordarea progresiva a politicilor economice ale SM, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue si echilibrate, a unei cresteri accelerate a standardelor de viata si a unor relatii mai stranse intre SM.

Crearea unei piete comune nu inseamna numai eliminarea tuturor barierelor existente in calea liberei circulatii a bunurilor si stabilirea unei taxe vamale unice5 (uniunea vamala); piata comuna inseamna si liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulatie a persoanelor, serviciilor si capitalului) si stabilirea unor politici comune in domenii strategice (agricultura, comert, transport si concurenta) pentru crearea unor conditii omogene in vederea cresterii performantei activitatilor economice.

Astfel, in 1968, CEE avea deja incheiata uniunea vamala si avea o piata agricola comuna.

Incepand cu 1950, gradul de integrare europeana a crescut progresiv, atat din punct de vedere geografic - prin aderari succesive - cat si din punctul de vedere al dezvoltarii de politici si structuri institutionale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economica cu sase membri, in momentul de fata s-a ajuns la o uniune politica a 25 de tari 6 (cu negocieri in plina desfasurare pentru admiterea de noi membri) si care va avea in curand o noua Constitutie.

2. Extinderea integrarii europene

Extinderea integrarii europene inseamna extinderea geografica (sau integrarea pe orizontala) si consta in aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfasurat in cinci valuri succesive de aderare, etapele intregrarii geografice fiind indicate mai jos:

• Membri fondatori: 1957 - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda;
• Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
• A doua extindere: 1981 - Grecia;
• A treia extindere: 1986 - Portugalia, Spania;
• A patra extindere: 1996 - Austria, Finlanda, Suedia;
• A cincea extindere: 2004 - Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

• A sasea extindere: 2007-Bulgaria si Romania

3. Adancirea integrarii europene

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

Procesul de adancire a intregrarii europene (sau integrarea pe verticala) a demarat in anii '50 si are in vedere urmatoarele aspecte:

cresterea progresiva a obiectivelor comune, pe care SM decid sa le realizeze impreuna, prin extinderea ariilor politicilor comune;

intarirea caracterului supranational al Comunitatii, prin utilizarea extensiva a sistemului de vot majoritar (in locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul Consiliului), prin care sunt reprezentate interesele nationale ale fiecarui SM, precum si prin intarirea rolului Parlamentului European (unde sunt direct

reprezentati cetatenii europeni).

Dupa Tratatul de la Roma, procesul de adancire a integrarii a fost cuprins in Actul Unic European, semnat la 17 februarie 1986 si ratificat la 1 iulie 1987. In urma unui preambul ce exprima intentia SM de a transforma Comunitatea Economica intr o Uniune Politica (intentie care se va

concretiza cativa ani mai tarziu, prin Tratatul de la Maastricht), au fost introduse urmatoarele inovatii:

• institutionalizarea formala a Consiliului European (format din sefii de stat sau de guvern si de presedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea directiilor de dezvoltare ale Comunitatii;

• introducerea sistemului de vot al majoritatii calificate in cadrul Consiliului, pentru adoptarea acelor deciziilor care au in vedere finalizarea pietei interne, politica sociala, coeziunea economica si sociala si politicii cercetarii;

• intarirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de cooperare si a necesitatii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi SM si acordurile de asociere;

• infiintarea Tribunalului Primei Instante, alaturi de Curtea Europeana de Justitie (CEJ);

• cresterea numarului politicilor comune, prin adaugarea politicilor de mediu, cercetare stiintifica, coeziune economica si sociala;

• stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pietei interne (notiunea de "piata interna" fiind mai puternica decat cea de "piata comuna", implicand nu numai realizarea celor patru libertati - libera circulatie a bunurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a capitalului - ci si implementarea a noi politici si a coeziunii economice si sociale).

Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 si ratificat la 1 noiembrie 1993 constituie fundamental legal al noii Uniuni Eropene. Acesta modifica tratatul de la Roma punand in evidenta caracterul sau extins :

• continuarea extinderii gamei politicilor comune (educatia si formarea profesionala, retelele trans-europene, politica industriala, dezvoltarea cooperarii, protectia consumatorului) si intarirea altor politici comune deja existente (politica sociala, coeziunea economica si sociala, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, politica de mediu);

• crearea cetateniei europene: toti cetatenii SM pot circula si se pot stabili in alte SM; dreptul de a alege si de a participa in alegerile municipale si pentru PE in SM de rezidenta, indiferent de nationalitate; protectie diplomatica si consulara din partea

ambasadei unui alt SM pe teritoriul unui stat tert si in care SM national nu este reprezentat; dreptul de a trimite petitii PE si de a se adresa Mediatorului European (Ombudsmanului european);

• instituirea uniunii economice si monetare: convergenta politicilor economica si monetara a SM, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) si la infiintarea Bancii Centrale Europene (BCE).

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 si ratificat la 1 mai 1999.  Elementele de noutate sunt :

• sa aiba in vedere promovare obiectivelor UE si sa fie aplicat ca o ultima varianta;

• sa nu puna in pericol "acquis-ul comunitar" sau drepturile, obligatiile si interesele SM neparticipante;

• sa se refere la majoritatea SM si sa fie deschis tuturor celorlate SM, in orice moment.

• extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare de activitate (excluziunea sociala, sanatatea publica, lupta impotriva fraudei);

• extinderea listei drepturilor civice ale cetatenilor europeni;

• intarirea politicii de mediu, a politicii de sanatate si a politicii de protectie a consumatorului.

• infiintarea unei Unitati de Planificare si Avertizare14 responsabila cu

monitorizarea evolutiilor externe si cu avertizarea referitoare la evenimente si situatii ce pot afecta securitatea UE;

Tratatului de la Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 si a intrat in vigoare la 1 februarie 2003 doua inovatii majore privind procesul de decizie:

• extinderea ariei de utilizare a procedurii de decizie prin vot cu majoritate calificata in cadrul Consiliului, pentru probleme in care anterior deciziile erau luate prin consens (de exemplu, facilitarea libertatii de circulatie a persoanelor, cooperarea judiciara pe probleme civile, incheierea de acorduri internationale in domeniile comertului, serviciilor si aspectelor comerciale ale proprietatii individuale - cu unele exceptii, etc.);

• extinderea procedurii co-deciziei la noi chestiuni, ce privesc: crearea de stimulente pentru combaterea discriminarii, cooperarea judiciara pe probleme civile, masuri specifice de sprijin industrial, actiuni de coeziune desfasurate in afara Fondurilor Structurale, statutul partidelor politice europene si aspecte legate de imigratie, de acordarea de vize si de azil;

Alte masuri adoptate in cadrul acestui tratat sunt :

• dezvoltarea capacitatii militare a UE, prin crearea unor structuri politice si militare permanente si prin incorporarea, in cadrul Uniunii, a atributiilor de management al crizei corespunzatoare Uniunii Europei Occidentale. Comitetul Politic si de Aparare17 este organismul ce poate primi autorizare din partea Consiliului pentru a lua deciziile potrivite in cadrul pilonului al doilea, in vederea asigurarii controlului politic si conducerii strategice a operatiunilor de management al crizei.

• extinderea sprijinului comunitar in noi sectoare de activitate, pentru actiunile SM din domeniile politicii sociale, a educatiei si formarii profesionale; este vorba despre lupta impotriva excluziunii sociale si reforma sistemelor de protectie sociala. Pe langa acestea, a fost infiintat un Comitet de Protectie Sociala - organ consultativ, cu

sarcina de a promova cooperarea intre SM si Comisia Europeana.

In prezent Uniunea Europeana este formata din 27 de tari (Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Portugalia, Spania, Austria, Finlanda, Suedia, Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Bulgari si Romania) cu patru statute diferite: de membru, de membru asociat, de observator sau de partener asociat. Toate tarile UE au statut de membru, cu exceptia Austriei, Danemarcei, Finlandei, Irlandei si Suediei - care au statut de observator; Romania este membru asociat.

Bibliografie

- Angela Banciu - Integrare Europeana Repere istorice si institutionale - Politehnica Press - 2006 ;

- http://ro.wikipedia.org/ ;

- www.europeana.ro ;

-Angela Banciu - Teorii politice si integrare europeana