Adancirea integrarii si extinderea Uniunii - extinderea Uniunii

Uniunea Europeana a cunoscut, de-a lungul existentei sale, doua procese esentiale:

a)                adancirea/aprofundarea integrarii, manifestata prin liberalizare economica, reglementari si politici comune precum largirea domeniilor de aplicare a competentelor comunitare;

b)                extinderea/largirea, concretizata in cresterea numarului de membri.

Din motive economice si politice, aceste procese n-au functionat fara dificultati, ceea ce inseamna ca Uniunea a cunoscut o evolutie istorica complexa.

In ceea ce priveste adancirea integrarii, aceasta s-a realizat cu prilejul revizuirii Tratatului de la Roma (semnat in 1957), care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Agentiei Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Revizuirea s-a realizat prin:

Actul Unic European (Single Act), semnat in 1986 si intrat in vigoare in 1987, prin care s-a renuntat la principiul unanimitatii in adoptarea deciziilor si care bloca procesul de integrare;

Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht (in 1992 si intrat in vigoare in 1993);

Tratatul de la Amsterdam (semnat in 1997 si intrat in vigoare in 1999);

Tratatul de la Nisa (semnat in 2001 si intrat in vigoare in 2003), care a reformat institutiile Uniunii Europene si procesul de luare a deciziilor.

Adancirea/aprofundarea integrarii s-a concretizat indeosebi prin:

Crearea Pietei Interne Unice;

Realizarea Uniunii Economice si Monetare, care a permis trecerea la Euro si care acopera 12 tari (mai putin Suedia, Danemarca si Marea Britanie, precum si cele zece tari care au aderat in mai 2004). Din 2007, la zona EURO va adera si Slovenia;

Adoptarea politicii comune in domeniul pescuitului, dupa cateva decenii de la instituirea Politicii Agricole Comune;

Aprobarea, in 1989, a Cartei Sociale cu privire la drepturile sociale elementare in tarile membre;

Adoptarea Conventiei Schengen, la care au aderat 13 state si care permite libera circulatie a persoanelor.

Extinderea Uniunii a avut loc in cinci etape:

in 1973, cand Marea Britanie a parasit AELS si a aderat la CEE (dupa doua tentative esuate in 1963 si 1967), impreuna cu Danemarca (ale caror exporturi agricole depindeau de piata britanica) si Irlanda (care avea o zona de liber schimb cu Marea Britanie);

in 1981, cand a aderat Grecia, pentru a consolida democratia dupa dictatura coloneilor;

in 1986, au aderat Spania si Portugalia;

In octombrie 1990, unificarea germana a insemnat o semi-extindere, a U.E:, realizata "prin usa din spate", deoarece un fost stat (RDG) a intrat in Uniune ca parte a Germaniei reunificate;

in ianuarie 1995, au aderat Austria, Finlanda si Suedia. Norvegia, care semnase Tratatul de Aderare impreuna cu cele 3 tari, l-a respins pentru a doua oara in urma unui referendum;

in mai 2004, au aderat alte zece state: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, R. Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

Uniunea isi atinge scopurile prin intermediul:

politicilor comune, in domeniul agriculturii - PAC, al Uniunii Economice si Monetare, pescuitului, transporturilor, mediului inconjurator, comertului exterior, competitiei, dezvoltarii regionale, energiei, uniunii vamale;

programelor comune, in cercetare-dezvoltare, telecomunicatii, coordonarea programelor nationale de dezvoltare ale statelor membre in scopul asigurarii coeziunii economice si sociale, a politicilor sociale.

Cum se explica succesul Uniunii Europene si capacitatea sa de a atrage noi si noi membri?

Cresterea economica sustinuta, care reprezinta si sursa prosperitatii cetatenilor sai. Uniunea a depasit cu succes perioade de criza, a trecut peste obstacole, pastrandu-si identitatea si forta de atractie;

Existenta unei piete unice, care a favorizat competitivitatea, dezvoltarea si innoirea tehnologica, libera initiativa;

Un proces democratic de luare a deciziilor, caracterizat prin negociere si atunci cand este posibil - prin consens;

Respectarea Tratatelor si a legislatiei adoptata in comun si transpusa obligatoriu in legislatia nationala; prevalenta legii in relatiile dintre membrii Uniunii si institutiile acesteia; cresterea rolului UE in planul vietii politice mondiale, odata cu cel economic si cel comercial, ceea ce face din Uniune un actor de seama al viitoarei lumi multipolare.