Omenirea la inceput de secol XXI - principala criza a sec. XXI

A. Secolul XXI va fi un secol pus sub semnul trecerii umanitatii de la structurile economice, sociale si politice nascute si dezvoltate sub semnul revolutiei industriale, la alte structuri specifice societatii cunoasterii, bazata pe tehnologiile informationale.

B. Principala criza a sec. XXI va fi determinata de conflictul dintre civilizatie si mediul inconjurator.

Cotidianul britanic "The Times" afirma ca, urmare a incalzirii globale cauzate de umanitate, indeosebi odata cu revolutia industriala, nivelul oceanului creste de doua ori mai repede decat acum 150 de ani.

Viitoarele confruntari vor avea ca obiect esential, pe de o parte, accesul unora la resursele naturale, energetice, apa, hrana, iar, pe de alta parte, dorinta altora de a-si asigura un control absolut asupra acestor resurse.

In aceste confruntari, exista riscul ca imperativul dezvoltarii sa prevaleze asupra conservarii mediului si promovarii unei "dezvoltari durabile".

Expresie a acestui conflict il constituie si fenomenele catastrofale - meteorologice si hidrografice - care au avut deja loc la acest inceput de secol si care se vor amlifica: calduri si perioade secetoase prelungite cu efecte asupra culturilor agricole sau incendii de paduri; amplificarea dimensiunii uraganelor; inundatii; alunecari de teren, etc.

Se considera ca incalzirea climaterica reprezinta cel mai mare risc legat de mediu. In fata cresterii nivelului apelor, a topirii ghetarilor si a cresterii temperaturii atmosferice, lumea este extrem de vilnerabila.

C. In secolul XXI vom asista, cu siguranta, la o restructurare a relatiilor politice, la nivel mondial.

Exista, la ora actuala, in lume 191 de tari - membre ale ONU. Potrivit unor autori, acestea ar putea fi grupate astfel:

Dupa SUA, despre care am vorbit, ar urma 7 tari pe care le-am putea denumi, de "influenta mondiala": Germania, Japonia, Franta, Marea Britanie, Rusia, China si India. Dupa cum vedeti, lista acestora nu coincide cu lista "celor 8" tari puternic industrializate. Dintre acestea, care sunt tari ce dispun de o anumita putere si de capacitatea de influentare globala, Germania, Japonia si India doresc sa devina membri permanenti ai Consiliului de Securitate.

Urmeaza, apoi, un numar de 20 - 30 de "puteri", precum: Australia, Indonezia, Brazilia, Mexic, Africa de Sud, Nigeria, Egipt, Iran, Turcia, Israel, Italia, Spania, Polonia, Canada sau unele tari membre ale Uniunii Europene (Olanda, Suedia s.a.).

O alta categorie (cea mai numeroasa, de altfel), o formeaza "tarile normale" care n-au nici putere, nici mijloacele necesare pentru a influenta situatia mondiala. Aici, as include eu si Romania.

O alta categorie ar fi "pseudo-statele", care cuprinde acele tari incapabile sa-si exercite efectiv si formal suveranitatea, care traiesc de pe urma ajutoarelor internationale si care sunt tinta sigura, victime potentiale ale trusturilor trans-nationale.

In sfarsit "micro-statele" - cateva zeci - reprezinta, de asemenea o problema si se pune intrebarea in ce masura si cat timp vor fi acestea viabile.

Oricum, procesul formarii unor state suverane este fantastic: existau doar 8 in timpul Congresului de la Viena din 1815, 44 in anul 1946 si 191 azi.

In aceste conditii, gestionarea relatiilor internationale este mult mai dificila. In timpul "razboiului rece" existau doi gardieni - SUA si URSS - care pastrau "ordinea" in propriul sistem. Nici unul nu incerca sa treaca pragul sferei de dominatie al celuilalt fara a exista riscul unor represalii sau chiar a declansarii unul cataclism nuclear. Fara indoiala, "ordinea" respectiva se baza pe forta si pe echilibrul terorii. In plus, cele doua super-puteri intelegeau sa foloseasca intr-o anumita masura ONU ca instrument de reglementare a diferendelor internationale, de mentinere a pacii si securitatii la nivel global. Azi insa ONU se afla intr-o criza de identitate, in conditiile in care SUA nu-i mai acorda decat un rol secundar. Este nevoie de un ONU reformat, cu un Consiliu de Securitate largit care sa reflecte mutatiile din lumea de azi.

Pentru acest inceput de secol se pun cateva intrebari fundamentale:

Ce tipuri de relatii se vor stabili intre principalii poli de putere economica: SUA, Uniunea Europeana, Rusia, China, Japonia, India pentru a solutiona gravele discrepante economice existente la nivel global ?

Vor accepta SUA sa stabileasca un parteneriat real cu Uniunea Europeana, in conditiile in care suprematia americana se manifesta nu doar in domeniul militar, ci si al economiei, monedei, tehnologiei, ca si al modului de viata, limbii si produselor culturale de masa - film, muzica - care modeleaza gandirea ?

Care vor fi, in viitor, raporturile dintre Occident - ale carui valori de baza sunt democratia si economia de piata - si toti ceilalti, dar mai ales Rusia, China ?

Fara indoiala, dorinta de a vedea democratia dominand in lume, conflictele reglementate pasnic si drepturile omului respectate peste tot este laudabila si absolut fireasca. Dar sunt oare firesti amenintarile si sanctiunile tarilor bogate la adresa unor tari ? De exemplu:

Occidentul isi recunoaste un "drept de ingerinta" sau de intentie in caz de conflicte interetnice (Kosovo) sau drame umanitare, ocolind Consiliul de Securitate si proclamand caduca suveranitatea statelor:

Occidentul cere altora instaurarea imediata a democratiei, ceilalti raspund insa: "lasati-ne timp, asa cum ati avut si voi". Si nu este pentru nimeni un secret ca tarile occidentale au avut la dispozitie 2 - 3 secole pentru a-si instaura democratia. De aceea, tarile in tranzitie sau in curs de dezvoltare cer mai multa intelegere pentru procesele innoitoare pe care le cunosc. Nu exista formule magice pentru a transforma  intr-un moment uriasa China intr-o mare democratie, Rusia intr-o economie prospera, iar Afganistanul sa ajunga sa fie asemuit Elvetiei.

In sfarsit, o ultima intrebare ar fi cum trebuie actionat in conditiile globalizarii ? Este globalizarea o fatalitate sau este un proces care trebuie utilizat    in interesul popoarelor ?

D. O alta caracteristica a acestui inceput de secol este ca problemele esentiale cu care se confrunta omenirea au capatat un caracter global. Subdezvoltarea, protectia mediului inconjurator, terorismul, criminalitatea organizata nu mai constituie probleme care sa poata fi solutionate de o singura tara. Caracterul lor global necesita solutii globale.