Bunastarea - obiectiv al politicii sociale. economia de piata si producerea bunastarii. criza economica.

BUNASTAREA - OBIECTIV AL POLITICII SOCIALE. ECONOMIA DE PIATA SI PRODUCEREA BUNASTARII. CRIZA ECONOMICA.

Conceptul de politica sociala se refera la "o sfera larga de activitati ale statului care au ca obiectiv modificarea, intr-un sens specificat a caracteristicilor vietii sociale a unei colectivitati. Cu alte cuvinte, politica sociala reprezinta interventia statului in configuratia proceselor sociale caracteristice unei anumite colectivitati, in scopul modificarii lor intr-o directie considerata de catre actorii politici a fi dezirabila. Astfel, prin mecanisme proprii de distribuire si redistribuire a resurselor existente in comunitate la un moment dat, se incearca realizarea unei bunastari colective.

Statul dezvolta o serie de activitati in variate sfere: economica, culturala, educationala, de sanatate, a populatiei si familiei, a copilului, a persoanelor cu nevoi speciale, a minoritatilor nationale, a sexelor, a mediului inconjurator etc. In acest mod se urmareste rezolvarea unor probleme sociale, creandu-se conditii de dezvoltare a indivizilor la nivelul unui mod decent de viata, acceptat de catre comunitate la un moment dat. E. Zamfir (1995, p.22-23) evidentiaza urmatoarele tipuri de obiective ale politicii sociale.

1. Promovarea unor bunuri publice: apararea, securitatea, infrastructura

urbanistica, sanatate, educatie, cultura, stiinta.

2. Protectia sau securitatea sociala a segmentelor populatiei, care dintr-un

motiv sau altul, sunt in dificultate. Aceasta are in vedere doua componente relativ distincte: sistemul asigurarilor sociale si sistemul asistentei sociale.

3. Dezvoltarea sociala. La acest nivel, politica sociala formuleaza obiective de

asigurare a unor conditii sociale care sunt considerate a fi importante global pentru colectivitate in procesul de dezvoltare a stiintei si culturii, a sistemului de educatie , de difuzare a culturii, de promovare a familiei si a ingrijirii copilului, de crestere a solidaritatii sociale si a spiritului de colaborare international, a responsabilitatii umane.

In 1970, T.H.Marshal sublinia ca "obiectivul declarat explicit al politicii sociale a secolului al XX-lea este bunastarea". Desi, orice stat are o politica sociala proprie - cu obiective specifice -, ceea ce apare comun in politica sociala a societatilor dezvoltate in ultimele 8 decenii este punerea bunastarii ca obiectiv central.

O noua ideologie se lanseaza in perioada postbelica: WELFARE STATE (statul bunastarii). Acest concept presupune, in primul rand, o transformare radicala a functiilor statului care isi asuma din acest moment responsabilitatea asigurarii bunastarii colective. Acest ultim concept se defineste, astfel, in complementaritate cu statul bunastarii. Fundata pe termenul de standard de viata normal, (decent la nivelul colectivitatii respective), conceptul de bunastare colectiva se refera la asigurarea intregii colectivitati cu bunurile si serviciile necesare asigurarii acestui standard.

Standardul de viata al unei colectivitati se refera la "o stare a aspiratiilor respectivei colectivitati, modelate in mod special de disponibilitati interne, dar si de cele externe, de sistemul de valori al acesteia" (ibidem). Doi factori dihotomici actioneaza asupra standardului de viata considerat dezirabil de o comunitate : pe de o parte noile bunuri si servicii inventate, care, chiar daca nu sunt disponibile la nivel de masa, genereaza aspiratii; pe de alta parte inexistenta resurselor actioneaza invers, in sensul moderarii aspiratiilor, apropiindu-le de posibilitatile existente. Bunastarea colectiva deriva astfel o valoare centrala, dezirabila, care orienteaza intreaga activitate a colectivitatilor actuale. Ea implica un anumit tip de egalitate ce presupune ca toti membrii colectivitatii sa dispuna de un stoc minim de bunuri sau servicii considerat a fi decent, normal, minimal (apud. E. Zamfirescu, ed.cit.24).

Am prezentat, deja, cele doua modele distincte de producere a bunastarii colective: statul capitalist al bunastarii dezvoltat in Occident, pe baza unei economii de piata, si statul socialist al bunastarii, fundat pe o economie de tip socialist. Ambele modele ale statului bunastarii au reprezentat o reactie la limitele impuse de economia de piata, in realizarea unei bunastari colective acceptabile.

In producerea bunastarii, economia de piata se caracterizeaza prin urmatoarele mecanisme:

a)     Alocarea optima a resurselor si orientarea productiei: producatorii independenti vor fi

interesati spre obtinerea de profit prin vinderea produselor lor, iar consumatorii vor fi stimulati spre cumpararea de pe piata a produselor. Apare pe piata jocul cererii si ofertei ca mecanism eficace de reglare a productiei. Piata devine reglatorul perfect: aici, cumparatorul isi exprima preferintele, iar producatorul isi va orienta efortul sau in scopul satisfacerii acestora.

b) Economia de piata este - prin competitie si prin castigul individual - cel mai insemnat motivator al muncii si al investirii. Competitia stimuleaza performanta intreprinderilor, regland preturile si calitatea produselor. Competitia actioneaza bidirectional : pe de o parte spre scaderea preturilor si la stabilirea lor la un nivel cat mai scazut cu putinta, si pe de alta parte la cresterea calitatii spre nivelul maxim posibil in conditiile tehnologice date.

Referat: Porturi, cai pe apa si cai ferate Document online: Nicolae Alexandru (1352-1364)

c) Mobilizarea resurselor reprezinta un alt element definitoriu pentru economia de piata: nevoia de produse si bunuri care pot fi cumparate prin bani creeaza, la randul ei, o nevoie de bani. "Aceasta nevoie universala asigura mobilizare resurselor pentru productie: oamenii cauta locuri de munca, cei care dispun de capital il vor investi" (E. Zamfir, 1995, 25).

d)      In sfarsit, un ultim element definitoriu al economiei de piata il reprezinta distributia veniturilor si a bunurilor. Salariile si profiturile din capital sau proprietate asigura veniturile populatiei. Produsele se distribuie in functie de veniturile de care dispune fiecare persoana. Accesul la bunuri se face numai prin intermediul pietei, prin actul vanzarii-cumpararii.

In societatile capitaliste, bunastarea colectiva este produsa printr-un complex de mecanisme dintre care doua se disting: un mecanism primar prin intermediul economiei de piata si un mecanism secundar  prin mecanismele politicii sociale.

a)     Distributia primara a bunastarii presupune obtinerea veniturilor prin eforturi personale in sfera activitatii economice. Veniturile primare sunt obtinute prin doua mecanisme: venituri din munca (cel mai important venit este salariul, dar exista si venituri nesalariale din munca - veniturile din munca proprie) si venituri din proprietate. In acest ultim caz ne referim la profituri (dobanda pentru capitalurile imprumutate reprezinta o parte a profitului) si chiriile (venituri din inchirierea unei locuinte) sau arenda ( venitul din inchirierea pamantului in vederea utilizarii sale agricole).

b)     Redistribuirea secundara a bunastarii presupune ca actiunile sociale corective sa ia doua forme: cea de politica sociala propriu-zisa ( include mecanismele statale la nivel national sau local) si forma activitatilor voluntare, non-guvernamentale ( ce pot fi organizate la nivel local, national sau international).

Ceea ce caracterizeaza insa ambele forme este faptul ca nu sunt activitati de tip economic, orientate spre profit, ci se organizeaza in jurul unor obiective sociale. Pentru aceasta, ele utilizeaza resurse secundare, provenite din redistribuirea resurselor primare.

Redistribuirea bunastarii in " welfare state" se realizeaza in mai multe forme:

1. Finantarea de catre stat (dar si de catre colectivitate in formele sale specifice) a bunurilor publice sau de interes public: cheltuieli urbanistice, de protectie a naturii (de poluare), infrastructura vietii urbane si economice (sosele, sisteme de comunicatii), stiinta, cultura, sanatate, educatie.

Se desprind trei modalitati de sprijinire a consumului individual de bunuri de interes social( apud. E. Zamfir, 1995, 37).

a. Gratuitatea: sunt bunuri de care indivizii in nevoie pot beneficia gratuit - educatie, sanatate, mese pentru scolari, tabere etc.

b. Subventia: statul sau alte instante acopera o parte din costul respectivelor bunuri. Consumatorul va trebui sa plateasca in consecinta doar o parte din pret, fapt care duce la cresterea consumului.

c. Alte forme de incurajare a consumului : reducerea de taxe/impozite pentru consumul respectivului bun (este cazul reducerii de impozite in cazul construirii de locuinte sau de cumpararea de asigurari private de batranete).

2. Transferurile financiare de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai putine (in nevoie). Veniturile secundare sunt rezultatul transferului : statul preia o parte din veniturile primare ale indivizilor si le redistribuie celor care sunt in nevoie. Se disting doua tipuri de transferuri si trei mecanisme distincte de transfer financiar.

a. Transferuri financiare : indivizii primesc o suma de bani pe care o pot utiliza asa

cum doresc: pensii, ajutor de somaj, ajutor de boala, alocatii familiale , asistenta sociala.

b. Transferuri in natura: bunuri si servicii pe care le primesc in mod gratuit:

educatie, ingrijire medicala, alimente (bonuri de alimente pentru cei saraci in S.U.A.), tabere etc. In aceasta categorie intra sfera larga a asistentei sociale : serviciile sociale oferite gratuit ( sau in mare masura gratuit) persoanelor in situatii de dificultate.

Cele 3 mecanisme distincte de transfer financiar sunt:

a)     asigurarile sociale (transfer financiar contributoriu);

b)     transferuri universale (categoriale, non-contribuitorii); si

c) asistenta sociala financiara (transfer financiar non-contributoriu bazat pe testarea mijloacelor financiare)

a)-Cea mai importanta forma de asigurare sociala o reprezinta pensiile.

b)- Se adauga alte transferuri universale (care nu sunt determinate, in general, de situatia financiara a primitorului): alocatiile familiale (alocatii pentru copii, alocatii pentru mamele cu mai multi copii etc.); alocatii pentru persoanele handicapate, alocatii pentru invalizii de razboi, bursele pentru elevi, studenti, ingrijirea medicala. In plus, in multe tari, o serie de servicii universale sunt gratuite: invatamantul, sanatatea, anumite forme de participare la cultura etc.

c)- In ceea ce priveste asistenta sociala financiara, prin acest mecanism se asigura celor in nevoie - in functie de dimensiunile nevoii existente si pe baza testarii resurselor financiare ale familiei de provenienta -, resursele necesare. Sprijinul este in raport cu nevoia si are drept sursa bugetul de stat. Asistenta sociala include, la randul sau, 3 mari tipuri de activitati :

1. Ajutor in bani sau in natura. Un asemenea ajutor se acorda familiilor sarace, plasate sub un anumit nivel de viata; burse pentru copiii familiilor cu venituri scazute, ingrijire sanitara gratuita (in tarile in care ea nu este gratuita) pentru persoanele cu venituri scazute, alocatii pentru copii, mese gratuite pentru cei saraci, mese gratuite pentru copiii saraci etc.

2. Finantarea unor institutii care se ocupa de persoane care au nevoie de ingrijire speciala permanenta : orfelinate pentru copii, institutii pentru copiii maturi handicapati, institutii pentru batrani etc.

3. Furnizarea de servicii specializate celor in nevoie : suport social si psihologic, sprijin terapeutic, plasamentul familial sau adoptia pentru copii, sprijinirea tinerelor mame singure in situatii dificile, furnizarea de locuinte pentru familiile sarace in nevoie, diferite tipuri de consultatii educationale, maritale etc.).

"Orice sprijin social are semnificatia unei redistributii a veniturilor, a unui transfer de venituri, realizate prin mecanismele statului . Cu alte cuvinte, statul produce un transfer de venituri de la persoanele active spre persoanele inactive, de la persoanele cu venituri primare mari, la persoanele cu venituri reduse, de la persoanele cu necesitati mai restranse, la persoanele cu necesitati mai mari (in asistenta medicala, ingrijire copii etc.)." (E.Zamfir, 1995, 39)

Eliminarea dictaturilor si a regimurilor totalitare din tarile Europei de Est a deschis posibilitatea modificarii istoriei, in vederea evolutiei lor spre o societate social-democrata. Dar, trecerea de la economia etatizata la economia de piata este realizata, in cele mai multe cazuri, "Ca un proces de implementare fortata a economiei capitaliste, de proliferare a unor forme de acumulare primitiva a capitalului pe seama avutiei publice. Privatizarea, politica ce desemneaza atat restructurarea proprietatii de stat in forme de organizare economica eficiente, dar si constituirea proprietatii capitaliste, legitimeaza, adesea, o adevarata instrainare ilicita a avutiei publice". (Radu Florian, 1994, 27)

Este limpede ca, in Romania, ca si in celelalte tari est-europene, reforma economica - a carei necesitate nu poate fi pusa sub semnul intrebarii - este terenul unei confruntari intre doua tendinte : cea a restauratiei intr-o forma sau alta a unui capitalism vetust si cea a reinnoirii economico-sociale, care s-ar inscrie intr-o directie social-democrata. Prima tendinta identifica economia de piata cu una funciarmente capitalista, in care intreprinderile publice sa aiba o pondere unica si orice forma de interventie a statului sa fie inlaturata. A doua cale, insa, isi propune sa construiasca o economie mixta de piata, care sa implice o diversitate de parghii de reglare economica si, in final, care sa conduca la instaurarea "Welfare State".

Ciocnirea acestor doua tendinte reprezinta principala contradictie a procesului de reinnoire democratica a societatilor din Sud-estul Europei, proces care se dezvaluie intr-o mare varietate de acte si evenimente politice si economice. In 2002, "rezultatele acestei confruntari sunt inca incerte, <<jocurile nu sunt inca facute>>, deoarece raportul fortelor social-politice de care depinde evolutia sa in plina miscare, implica numeroase variabile ce ne pot oferi multe surprize". (ibidem, p.28)