Mitul, forma a culturii

Mitul, forma a culturii

Dintre toate fenomenele culturii umane, mitul este cel mai refractar la o simpla analiza logica. Ideea de mit ca forma a culturii persista in intreaga istorie a cugetarii oferind o perspectiva rodnica privind originea și structura culturii. Mitul, ca forma a culturii se supune trecerii timpului și apartine eternitatii. El, ca marturie universala, este cel care "creeaza" omul, lumea și instituie in istorie o ordine. Acesta are un sens in cultura popoarelor, o ratiune, o semnificatie și primește o serie de acceptiuni. Parte integranta a culturii, mitul, reprezinta istoria acesteia din ineditul "timp fabulos al inceputurilor", cum numea Eliade inceputul universului, și actualizeaza, definește și intregește conceptul de cultura de-a lungul istoriei.

Termenul de "mit" vine de la grecescul μϋθος, cuvantul avand semnificatia de discurs, povestire, sugerand apartenenta la sfera oralitatii și comunicarii publice. Termenul apartine filosofiei grecești și capata diferite forme și intelesuri. Astfel, pentru Homer mitul fie se refera la "cuvantul" propriu-zis, fie primește și alte sensuri, ca cel de proiect, ordine, sentinta sau tactica.

Inca de la aparitia termenului, mitul este incarcat cu o nunata care dorește sa introduca pe om intr-o atmosfera inalta și plina de autoritatea cuvintelor,  care provin din vremurile sacre, stravechi. La Hesiod domina intelesul de discurs inspirat, revelatie a unor povestiri transmise prin inspiratii extatice. Sublimarea mitului in forme de supravietuire alegorica a fost provocata, la Hesiod, de coexistenta cu poezia, deoarece "creatia poetica implica abolirea timpului, a istoriei concentrate in limbaj"[1], ajungandu-se, astfel, la eliminarea mitului din orizontul istoric al unui destin creat de oameni[2]. Dupa Hesiod, gandirea greaca a golit treptat mitul de valoarea religioasa și metafizica. In lexicul filosofiei s-a impus, alaturi de mit, folosirea unui termen nou, "logos", pentru a denota cuvantul eficient, persuasiv, capabil sa creeze sau sa ajunga la adevar, apoi cel de "historia", termenul ajungand sa indice tot ceea ce nu mai era adevarat[3].

Dialogurile lui Platon cuprind o alternanta de sensuri folosite pentru acest termen. Mitul este o pura povestire, fara necesitate logica, așa cum este și limbajul poetilor alungati din cetate, cum se propune in Republica. Intr-un dialog cu Socrate, Platon insista asupra sensului pe care il implica mitul, ca de mijloc pedagogic de transmitere a cunoștintelor, de a argumenta ideile mai dificile, enigmatice și misterioase[4]. Legile care guverneaza viata omeneasca iși trag validitatea religioasa și morala din mit. Imposibilitatea adevarului logic al mitului este prezentata la Aristotel ca un contraargument al moștenirii genetice, care o transcende prin mit și enigma.

Mitul, in sens filosofic și antropologic, este parte integrata a unei societati arhaice. Cultura societatii arhaice iși pune amprenta asupra mitului, transformandu-l deseori intr-o povestire anonima, specifiva spatiului geografic in care a aparut. Astfel, putem accepta ca mitul  este o "povestire anonima apartinand unui corpus de naratiuni transimise oral intre membrii unor grupuri sociale avand culturi proprii, apartinand lumii antice și popoarelor de interes geografic"[5]. Nu trebuie sa ne rezumam la calitatea mitului de povestire anonima. Acesta este mult mai mult; este o realitate dinamica, vie. El nu ramane separat de cultura, ca o simpla legenda, o povestire, ci influenteaza cultura in cele mai importante elemente ale ei. Concludent pentru aceste afirmatii raman cuvintele lui Vasile Niculescu, dupa care mitul studiat in comunitatea arhaica, adica in forma lui vie, originala, "nu este o simpla povestioara, ci o realitate traita, o realitate vie despre care se crede ca s-a petrecut in timpuri stravechi și ca acesta continua sa influenteze lumea și soarta oamenilor. Mitul exprima evenimente, relatii, conexiuni, exprima caractere, modele și exemple negative respingatoare. Mitul exprima psihologii colective, structuri arhetipale sau voci individuale ramase necunoscute. O istorie a culturii, a valorilor fara mituri este greu de conceput".[6] De la ideea de povestioara anonima, dar care nu ramane doar parte a literaturii, mitul ajunge sa fie conceput ca parte integrata a isoriei unui popor, a unei perioade din viata acelui popor. Așa cum afirma Mircea Eliade, "mitul povestește o istorie sacra, el relateaza un eveniment care a avut loc in timpul primordial, timpul fabulos al inceputurilor"[7].

Miturile antice se vroiau a fi intelese ca adevaruri depline spre deosebire de toate celelalte lucruri care pot fi considerate adevarate sau exacte. Toate miturile au un singur nucleu, numit de Walter Otto, "nucleu de imposibilitati"[8], anume "zeul creator". Zeul se poate doar manifesta, poate fi cunoscut intr-o relatie experientiala, dar nu putem avea acces deplin la el. Unicitatea lui face ca tot ceea ce inconjoara miticul sa primeasca propria unicitate. Figura zeului este acel mit original, care nu trebuie scapat. Eliade leaga de persoana zeului, primul act care poate fi povestit și prin care acesta se face cunoscut lumii, de actul "facerii". Pentru Eliade, nucleul mitului il reprezinta "timpul fabulos al inceputurilor", pentru ca nareaza cum "multumita ispravilor fiintelor supranaturale, o realitate s-a nascut, fie ca este vorba de o realitate totala, Cosmosul, sau numai de un fragment: o insula, o specie vegetala, o comportare umana, o institutie"[9]. De aceea, in structura unui mit se disting un mister genetic, un adevar aprioric și o tehnica a povestirii orale, care reitereaza evenimentele: ocultatia, heirofania, sacralitatea.

Nu pentru toti mitul este inteles ca adevar deplin, ci doar ca "produsul imaginatiei creatoare a omului primitiv", a carui "gandire salbatica" iși construiește modelele logice de cunoaștere și integrare, prin cunoaștere, in viata naturii. Din aceasta perspectiva, mitul poate fi interpretat ca: revelator al sentimentelor fundamentale ale unei societati, tentativa de explicare a unor evenimente misterioase, reflectare a structurilor sociale, care emana sentimentele refulate sau arhetipuri primitive[10].

Pentru comunitatea arhaica, miturile erau adevarate istorii ale propriei civilizatii. Aceasta facea diferenta intre mit și basm, cu toate ca amandoua au un element fantastic. Naratiunea mitului cuprindea zei și fiinte supranaturale, care au influentat persona, au modificat conditia omului ca atare. Fiecare trib, comunitate arhaica avea propriile mituri și propriile basme. Prezenta diversitatii miturilor de la un trib la altul, fie ele și vecine, consta in demitizarea istoriilor unui trib de catre altul.

Diversitatea miturilor intalnita la un trib rezulta din subiectul descrierii unui mit. Miturile descriu nu numai originea lumii, a animalelor, a plantelor și a omului, ci și toate evenimentele primordiale in urma carora omul a devenit ceea ce este azi, adica o fiinta muritoare, sexuala, organizata in societati, nevoita sa munceasca și muncind traiește potrivit anumitor reguli. Existenta lumii și a omului se datoreaza activitatii creatoare a fiintelor supranaturale in "vremea inceputurilor", iar situatia actuala a omului se datoreaza evenimentelor petrecute in illo tempore.

Cunoașterea miturilor este esentiala pentru omul societatilor arhaice, nu doar in sensul ca miturile ii ofera o explicatie asupra lumii și asupra propriului sau mod de existenta, ci mai ales pentru ca rememorandu-le și actulizandu-le, el este in stare sa repete ceea ce zeii, eroii sau stramoșii au facut ab origine. Prin mituri ei invata cum sa repete gesturile creatoare ale fiintelor supranaturale, și astfel sa poata asigura imultirea unui animal sau a unei plante. Cunoasterea temeinica a miturilor face posibila indeplinirea scopului propus de ritual, dar și sublimarea timpului prezent, real, intr-un timp primordial, in care au avut loc evenimentele originare. "Traind miturile ieșim din timpul profan, cronologic și patrundem intr-un timp calitativ diferit, un timp "sacru", deopotriva primordial și recuperabil la infinit."[11]

Diversitatea miturilor reiese din temele abordate, modul de gandire și intelegere proprii triburilor antice și din raporarea acestora la ele. Pentru Eliade, mitul cosmogonic reprezinta nucleul tuturor celorlalte mituri. El devine un arhetip al unui intreg ansamblu de mituri și de sisteme rituale[12]. Mitul cosmogonic slujește drept model pentru toate creatiile. Toate celelalte manifestari ale mitului, privite ca mit criptic sau concentrat participa la mitul cosmogonic. Exista mituri de origine care prelungesc și completeaza mitul cosmogonic. Ele povestesc cum a fost lumea modificata, imbogatita și saracita. La randul, lor miturile cosmogonice se impart in sacrificiale și cele non-sacrificiale[13].

Numarul mare de mituri a facut necesara intocmirea unei clasificari. Cu toate ca acest proces a reprezentat un subiect ocolit de specialiștii in domeniu, atat din cauza marii varietatii de teme abordate de mituri, cat și din cauza instabilitatii granitelor intre mit și alte constructe textuale (basm, legende, balade, etc), au fost realizate cateva astfel de clasificari, cum sunt cele intalnite la Mircea Eliade, Victor Kernbach și Mihai Coman.

Mircea Eliade, de exemplu, clasifica miturile fie in jurul eroilor (zei solari, divinitatile lunare, divinitatile acvatice, divinitatile vegetatiei, etc.) sau in jurul unor principii fundamentale: spatiul sacru și timpul sacru. O alta clasificare a miturilor este cea realizata, dupa criterii istorice și geografice, in mituri amerindiene, mituri asiatice, mituri ale civilizatiei mediteraneene, mituri ale populatiei nordice, mituri africane, etc.

Victor Kernbach a clasificat miturile in patru mari clase astfel: mituri memoriale (pastratoare a faptelor ancestrale), mituri fenomenologice (privesc fenomenele de nivel cosmic ca sa compuna naratiuni explicative asupra marilor intrebari despre existenta omului și a lumii), mituri cosmografice (includ intreg cadrul divin, pe zei și locuintele acestora) și mituri transcedentale (consacrate de omul primitiv elucidarii contradictiilor existentiale aparente[14]. Acesta clasificare nu admite și miturile care se interfereaza.

O alta clasificare face Mihai Coman, care imparte miturile dupa ipostazierea unor continuturi drept "teme" specifice mitului, dar și in functie de subiectul povestit. Astfel autorul citat distinge: mituri cosmogonice, escatologice, etiologice și miturile eroilor[15].

Mitul cosmogonic, mitul prin excelenta, este acela care nareaza felul in care a luat naștere universul[16]. Aceste mituri enunta actul cosmogonic (modul in care pornind de la haosul primordial și indistinct, Divinitatea creeaza un element și pune bazele lumii pe care o cunoaștem), actele teogonice (aducerea pe lume a divinitatilor) și transmiterea unor sarcini acestora. Felul in care divinitatea creaza lumea reproduce diferite activitati umane, fie un act sexual, o vanatoare, un act razboinic sau unul productiv, cu rezonante in practici agrare sau meșteșugarești. Divinitatea este consubstantiala cu universul creat, partile corpului ei identificandu-se cu aștri, cu diferite forme de relief și fenomene astrologice. Mecanismul sacrificial, in care Divinitatea transmite ceva lumii profane, fara a primi altceva in schimb, este prezent in cadrul acestei categorii.

Miturile etiologice instituie un "continuum intre cele cosmogonice și cele eshatologice"[17]. Cauzele existentei unor anumite fenomene meteorologice sau a unui munte cu o infatișare aparte, a unei specii utile sau otravitoare de plante, a formelor și a deprinderile unor animale, a aparitiei unor forme specifice ale civilizatiei umane (vanatoarea cu anumite arme, stapanirea focului, rituri de initiere, etc.), precum și a instituirii unor anumite dinastii sunt doar cateva din cele mai importante subiecte ale acestor mituri.

Miturile eshatologice se refera fie la sfarșitul lumi, a universului, a zeilor, a omului și a tot ceea ce este cunoscut, fie la sfarșitul vietii individuale și a calatoriei sufletului catre "lumea de dincolo". In cele mai multe cazuri, acestea apar ca un proces ciclic (mitologia indiana) sau ca un fenomen singular, ireversibil. In multe sisteme mitologice, culte și religii, "sfarșitul lumii" este vazut ca un proces de reinstaurare a haosului primordial și o reașezare a lumii printr-un proces de purificare realizat fie printr-un gest cosmogonic, fie prin "Judecata de Apoi" sau prin instaurarea lumii paradisiace. Miturile escatologice despre sfarșitul lumii au caracter profetic. Imaginea "Lumii de dincolo" și calatoria sufletului sunt activate de riturile de vindecare, riturile funerare, cele calendaristice sau cele de initiere.

Miturile eroice arata cum un obstacol pentru umanitate (monstru, un cataclism, lipsa accesului la insemnele civilizatiei precum focul, tehnicile agrare sau armele) este depașit prin curajul și istetimea unui personaj. Cel mai adesea eroii, semizei din naștere, au parte de o naștere neobișnuita, dovedesc puteri supranaturale din copilarie, beneficiaza de sprijinul unor divinitati, animale sacre, arme vrajite, se lupta cu monștrii apelor și ai uscatului, cu armate dușmane sau alti eroi, descopera teritorii și intemeiaza cetatii, au parte de o moarte extraordinara. Printre aceste figuri de referinta se numara Hercule, Achile, Iason, Castor și Polux din mitologia greaca, Remus și Romulus din mitologia romana, Arthur și cavalerii sai din mitologia celtica. In alte mitologii intalnim eroi numiti trickster[18], adica oameni obișnuiti sau animale cu atribute umane, de exemplu coiotul din mitologiile nord-americane, care cu ajutorul intelepciunii dar mai ales al vicleniei ajuta oamenii sa stapaneasca focul, tehnicile agrare, tehnicile culinare, sa scape de unele figuri rau-voitoare, etc.

Temele mitice eroice se afla in relatie directa cu riturile de initiere masculina și cu confreriile de razboinici. Astfel, unele elemente narative pot fi asociate cu actiuni rituale: retragerea in natura și imitarea infatișarii și a comportamentului unui animal carnasier, ragetele nocturne, transa, moartea și renașterea rituala[19]. Eroul, in activitatea sa, este condamnat la "trei greșeli fundamentale" ale razboiului, cum le numește Georges Dumézil, pentru fiecare dintre cele trei domenii functionale (sacralitatea, moartea eroica, bogatia și sexualitatea), dupa care fie iși pierde puterile, fie este condamnat la moarte[20].

Mitul contine o structura duala conceptuala și perceptibila. Pentru structura conceptuala a mitului este edificatoare definitia data de Victor Kernbach. Mitul reprezinta "o naratiune traditionala complexa, nascandu-se in unghiul de incidenta intre planul cosmic și planul uman"[21]. Continutul lui specific, emanat in forme sacralizate fie de o societate primitiva, fie de un grup social intarziat cultural sau regresat prin alienare, construiește imaginar explicarea concreta a feno­menelor și evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial, fie temporal, ce s-au petrecut in existenta psihofizica a omului, in natura ambianta și in universul vizibil ori nevazut, in legatura cu destinul conditiei cosmice și umane. Omul le atribuie fenomenelor și evenimentelor obarșii supranaturale de obicei din vremea creatiei primordiale și, ca atare, le considera sacre și revelate stramoșilor arhetipali ai omenirii, de fiinte supraumane in clipele de gratie ale inceputurilor[22]. Astfel, conceptul de mit insumeaza un efort de aglomerare a notiunilor.

El nu este doar o masa de idei neorganizate și confuze, ci depinde de un mod definit de percepere. Mitul percepe lumea intr-un mod diferit și o judeca sau o interpreteaza in maniera lui specifica. Lumea mitica se afla intr-un stadiu mult mai fluid și fluctuant decat lumea noastra teoretica de lucruri și proprietati, de substante și accidente. Ceea ce percepe mitul sunt caracterele fizionomice. Lumea mitului este o lume dramatica, o lume de actiuni, forte, de puteri conflictuale. In orice fenomen al naturii, el vede coliziunea acestor forte. Perceptia mitului este intotdeauna impregnata cu aceste calitati emotionale. Orice este vazut sau simtit se afla incojurat de o atmosfera speciala, o atmosfera de bucurie sau durere, de suferinta, de agitatie, incantare sau intristare. In spatiul mitului, nu putem vorbi despre lucruri  ca despre o materie moarta sau indiferenta. Toate obiectele sunt binefacatoare sau raufacatoare, prietenoase sau dușmanoase, familiare sau misterioase, ispititoare și fascinante sau respingatoare și amenintatoare.

Pentru Ernst Cassirer, structura perceptibila a mitului poate fi ușor construita in viata omului civilizat, datorita fortei originale pastrate in om sub "tensiunea unei emotii violente"[23]. Putem reconstrui cu ușurinta aceasta forma elementara a experientei umane, caci chiar in viata omului civilizat ea nu și-a pierdut deloc forta originara. Perceptia lucrurilor din perspectiva mitologica a fost diminuata de directia propriei experiente și de idealul de adevar pe care il introduce știinta. "Toate eforturile gandirii știintifice sunt orientate spre scopul de a șterge orice urma a acestei viziuni initiale. In noua lumina a știintei, perceptia mitica trebuie sa dispara. Lumea perceptiilor noastre senzoriale, a așa numitelor calitati secundare se afla intr-o pozitie intermediara"[24].

In civilizatiile primitive, mitul indeplinește o functie indispensabila: "el exprima, scoate in relief și codifica credintele, salvgardeaza și impune principiile morale, garanteaza eficacitatea ceremoniilor rituale și ofera reguli practice ce urmeaza sa fie folosite de om"[25]. Astfel, functiile fundamnetale ale mitului sunt: cosmologica, mistica, pedagogica și sociologica.

Functia cosmologica impune cunoașterea fortelor universului. Aceasta functie reise din faptul ca mitul relateaza o intamplare sacra, un eveniment primordial. Aceasta povestire se indentifica cu descifrarea unui mister. A povesti un mit inseamna a spune ceea ce s-a petrecut. In masura in care a fost rostit, de fapt descifrat, devine adevar, baza adevarului absolut. Mitul noteaza aparitia unei noi situatii cosmice, un eveniment primordial, de fiecare data descrie o creatie. El descrie modul cum a fost facut un lucru, cum a inceput sa fie. Astfel, mitul se afla in stransa legatura cu ontologia și se axeaza asupra realitatilor, asupra a ceea ce s-a petrecut cu adevarat. Mircea Eliade sustine ca sacrul este realul prin excelenta. Sacrul a fost intemeiat ontologic de mit și ia parte la Fiinta. Miturile relateaza activitatea creatoare și impune cunoașterea acesteia.

Functia mistica produce dezvoltarea spirituala a omului in raport cu perceptia misterului omului și a universului[26]. Pentru a patrunde miezul religios al mitologiei, functia mistica este esentiala. Mitul nu reprezinta un joc, ci o realtitate, o atitudine grava a omului fata de existenta: "Zeii nu erau simboluri, personificari sau plasmuiri pur speculative, ci erau entitati in care omul antic credea"[27]. Nu exista mit daca nu dezvaluie un mister, revelatia unui eveniment primordial, care a intemeiat fie o structura a realului, fie un conportament real. Nu se poate constitui un mit fara functia mistica.

Functia pedagogica ofera existentei modele comportamentale in raport de principalele prioritati[28]. Aceasta infatișeaza modele exemplare ale tuturor riturilor și ale tuturor activitatilor omenești: atat alimentatia și casatoria, cat și munca, educatia, arta sau intelepciunea[29].

Functia sociologica face din mit un principiu de validare a sistemului și ordinii sociale. Foarte adesea mitul poate avea valoarea unei descrieri, cvasi-enciclopedice a diferitelor probleme, fatete și aspecte ale vietii reale. De exemplu, miturile Greciei antice exprima viziunea specifica grecilor in diferite etape ale evolutiei lor ca popor și ca societate. Pe parcursul dezvoltarii societatii omenești se poate constata imbogatirea permanenta a miturilor ca și continut, ca o fireasca consecinta a schimbarilor survenite in modul de viata al membrilor societatii. Fiecare mit poarta aprenta societatii in care a fost creat. De exemplu, in spatiul indo-european miturile  sunt corelate cu cele ale divinitatii supreme și cele ale divinitatilor vegetale in ceea ce Georges Dumézil a numit "organizarea tripartita' a societatii[30]. Savantul amintit a dovedit, in numeroase lucrari, ca societatea indo-europeana se bazeaza pe o diviziune intre trei categorii: 1. regalitatea și sacerdotii; 2. razboinicii; 3. agricultorii și meșteșugarii. Fiecarei categorii sociopolitice ii corespunde un grup de zeitati, de eroi și de mituri specifice.

Functiile mitului, in ansamblul lor, constituie un instrument al formarii umanitati pe toate planurile, atat moral, social, cat și spiritual.

In definitia veacului XX, mitul ne ofera o mare diversitate de viziuni și perspective moderne asupra conceptiei despre mituri in Antichitate. Ca o trasatura comuna a tuturor acestora, putem remarca permanenta lor raportare la tragedia greaca, in calitate de sursa primara de inspiratie și, in majoritatea cazurilor, actualizarea mitului, adica "aclimatizarea" sa la epoca contemporana, care merge pana la desacralizarea sau chiar demitizarea sa, in scopul de a-l aduce cat mai aproape de "orizontul de așteptare" al spectatorului modern[31].

Giambattista Vico a recunoscut in mituri rezultatul unui act inadecvat. Pentru Vico și pentru intreaga lui descendenta teoretica, pana la romanticii ger­mani, mitul era o conceptiune abstracta, relativa la structura uni­versului sau la originea lucrurilor, cuprinsa printr-un act de repre­zentare. Multa vreme, mitul a trecut drept abstractiunea vazuta ca imagine sau drept imaginea coadaptata cu abstractiunea, in structura unui anumit moment al conștiintei.

Descoperirile capitale ale psihanalizei, de la inceputul secolului al XX-lea, reveleaza faptul ca miturile stravechi sunt proiectii ale unor fantasme universale, care au bantuit dintotdeauna (și inca mai bantuie) spiritul uman. Prin reprezentantul acesteia, Sigmund Freud, se reușește grație catorva lucrari fundamentale cum ar fi: "Interpretarea viselor" (1900), "Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii" (1905) sau "Totem și tabu" (1912), sa se aduca la lumina anumite complexe situate la nivelul subconștientului uman, care iși gasisera demult ilustrarea in tragediile antice ale lui Eschil, Sofocle și Euripide. Discipolul și succesorul sau, Carl Gustav Jung, mergand pe aceeași linie și dezvoltand conceptele freudiene, exploreaza simbolurile mitologice, pe care le considera ca fiind "arhetipuri ale inconștientului colectiv"[32], afirmand, de asemenea, ca acestea se pot regasi in creatia mitologica a tuturor popoarelor și raselor[33].

Numarul mare de fabule mitice, in planul cultural, al secolului XX explica existenta perceptiei unei stranse legaturi a miturilor cu literatura. Ele sunt izvoarele acesteia sau "tipare fundamentale ale imaginarului",cum le numește Claude Lévi-Strauss Parintele francez al structuralismului, in a sa Antropologie structurala (1958), considera mitul ca "matrice a reprezentarilor () și domeniul unde sunt rezolvate problemele logicii primitive"; mitologia este perceputa, din punctul sau de vedere, ca "un cod sui-generis, cu ajutorul caruia gandirea salbatica iși construiește diferite modele despre lume, originea mitului aflandu-se in nevoia omului primitiv de a-și explica fenomenele care il iconjoara, ca, de exemplu, antiteza viata / moarte"[34].

Perspectiva conceptuala a mitului ca literatura este amplificata, la mijlocul scolului XX, și de semiologie, prin scrierile lui Roland Barthes. Acesta definește mitul ca sistem semiologic secund fata de limba. El conchide ca mitul este un metalimbaj, ce ofera cititorului posibilitatea de a-l recepta ca pe o poveste adevarata și, in același timp, ireala.

Reprezentativ pentru cultura romaneasca și universala, istoricul și filozoful religiilor Mircea Eliade a formulat, de-a lungul mai multor decenii, unele dintre cele mai pertinente, complexe și complete observatii privind natura și trasaturile inerente ale mitului, in numeroasele și vastele sale studii, dintre care amintim : Mituri, vise și mistere (1957), Tratat de Istoria religiilor (1959), Nașteri mitice (1959), Aspecte ale mitului (1963), Sacrul și Profanul (1965), Nostalgia originilor (1971), Istoria credintelor și ideilor religioase (1984-1986).

In opera sa, Eliade admite atat caracterul literar și fabulos al mitului, cat și pe cel de adevar . Acesta definește astfel mitul: "o poveste miraculoasa, exemplara, a aventurii unui erou arhetipal", dar și ca "proiectie a unei realitati arhetipale, amplasata intr-un timp sacru, illo tempore, și intr-un spatiu privilegiat, care ar putea fi centrum mundi"[35] așa cum am aratat mai sus. El face precizarea ca "mitul descrie diferite intruziuni ale supranaturalului in lume, care au constituit fundamentele acestei lumi așa cum este ea, și gratie carora omul crede ca a devenit ceea ce este azi: o fiinta trecatoare, sexuala și culturala"[36].

Mai tarziu, in 1975, Eliade revine pentru a completa aceaste definitii, afirmand ca: "mitul este o realitate culturala extrem de complexa, aparuta pentru a revela modele exemplare ale tuturor riturilor și ale tuturor realitatilor umane semnificative"[37].

In concluzie, vorbind despre mit și cultura, nu am avut in vedere punerea in relatie a doua entitati complet separate și inchise in sine, incercand sa detectam posibilele elemente comune și integratoare. Dimpotriva, am tinut sa contribuim la consolidarea ideii privind unitatea idestructibila dintre mit și cultura. Mitul, inteles ca modalitate de reprezentare a lumii și a destinului omului din acel timp "fabulos al inceputurilor", pana la contemporaneitate, și cultura conceputa ca fiintare specifica a omului in univers.

In aceasta perspectiva, critica filosofica și istoria culturii au demonstrat ca mitul este o forma fundamentala a culturii, in care gandirea și imaginatia creatoare a omului și-a afirmat o fecunditate impresionanta, in tentativa de a-și explica realitatea in care traiește și, totodata, a se intelege pe sine, influentand astfel memoria colectiva a umanitatii. In structura mitului pot fi descifrate un mister genetic, un adevar aprioric și o tehnica a povestirii orale, care aduc in atentie evenimente, relatii, caractere, modele și antimodele morale, cu o mare putere de influentare a celorlalte forme ale culturii, confirmand astfel identitatea spirituala a comunitatii umane.

Dupa cum se știe, rationalismul identifica in mit un tip de gandire arhaica, proprie copilariei umanitatii, cand oamenii, lipsiti de experienta, iși cautau in fantasme legitimarea istorica și sensul vietii. Pe acest fond, evolutia extraordinara a știintei și tehnologiei, cu toate avantajele imense și dezavantajele aduse omenirii, au incercat sa "dezvrajeasca" lumea. Dar nu a izbutit pe deplin, din fericire. Miturile continua sa nutreasca creatia artistica, sa influenteze gandirea politica, economica, juridica, morala, religioasa. Dovada o constituie crearea și aparitia unor mituri noi, care vorbesc despre felul nostru de a fi astazi. Se poate spune ca, oricat de evoluate ar fi știinta și filosofia, omul are mereu nevoie de mituri, pentru a-și pastra prospetimea sufleteasca și puterea de creatie culturala.

Bibliografie

1. ***, Enciclopedia de filosofie și știinte umane, Editura All-Educational, București, 2004.
2. Aiftinca, Marin, Filosofia culturii, Editura Academiei Romane, București, 2008.
3. Idem, Filosofia in contextul autonomiei valorilor culturii, "Revista de filosofie", nr. 1-2, 2009, p. 127-135.
4. Boboc, Alexandru, Forma și valoare in orizonturile filosofiei culturii, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005.
5. Blaga, Lucian, Trilogia culturii, in "Opere", vol. 9, București, Editura Minerva, 1985.
6. Borbely, Ștefan, Mitologie generala, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004.
7. Buruiana, Claudia, Antropoligie sociala și culturala, http:// www.scribd.com/doc/927635 6/antropologie, (26.02.2010).
8. Cassirer, Ernst, Eseu despre om, , trad. Constantin Cosman, Editura Humanitas, București, 1994.
9. Coman, Mihai, Introducere in antropologia culturala, Editura Polirom, București, 2008.
10. Dumézil, Georges, Mit și epopee, Editura Știintifica, București, 1993.
11. Durand, Gilbert, Știinta despre om și traditie, Editura Ideea Europeana, București, 2006.
12. Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, Editura Univers, București, 1978.
13. Idem, Mituri, vise și mistere, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998.
14. Idem, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 1995.
15. Idem, Istoria credintelor și ideilor religioase, vol I, Editura Știintifica și Enciclopedica, București, 1981.
16. Idem, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Humanitas, București, 1995.
17. Foucault, Michel, Les mots et les choses, Gallimand, 1966.
18. Gulian, Constantin I., Bazele istoriei și teoriei culturii, Editura ARSR, 1975.
19. Idem, Mit și cultura, Editura Biblioteca de filosofie și sociologie, București, 1969.
20. Harșan, Monica, Mitul lui Orfeu in dramaturgia contemporana, teza de doctorat, http://www.scribd.com/ doc/6709102 /Monica-Harsan-Thesis, (21.02.2010).
21. Herder, Johann Gottfried, Idei cu privire la filosofia istoriei omenirii, in vol. "Scrieri", Editura Univers, București, 1973
22. Kernbach, Victor,  Miturile esentiale, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.
23. Kroeber,A.L., Kluckhohn, Clyde, Culture. A critical review of concepts and definitions, Harvard University, Cambridge, 1952
24. Lévi-Strauss, Claude, Antropoligie structurala, Editura Politica, București, 1978.
25. Lotman, Iuri, Studii de tipologie a culturii, București, Editura Univers, 1974.
26. Moles, Abraham, Sociodinamica culturii, Editura Știintifica, București, 1974.
27. Noica, Constantin, Despartirea de Goethe,Editura Humanitas, București. 2000.
28. Rambu, Nicolae, Tirania valorilor- studii de filosofia culturii și axiologie, Editura Didactica și Pedagogica, București, 2006.
29. Rodica, Topor, Cultura, ed Vivaldi, București, 2000.
30. Rousseau, Jean J., Emil sau despre educatie, Editura Didactica și pedagogica, București, 1973.
31. Schnädelbach, Herbert, Cultura, in "Filosofie.Curs de baza", Editura Știintifica, București, 1999.
32. Tanase, Alexandru, Cultura și civilizatie,  Editura Politica, Bucrești, 1977.
33. Uscatescu, George, Ontologia culturii, Editura Știintifica și Enciclopedica, București, 1987
34. Vianu, Tudor, Filosofia culturii și teoria valorilor, Editura Nemira, București, 1998.
35. Vulcanescu, Romulus, Mitologie romana, Editura Academiei Republicii Socialiste Romane, București, 1978.