Abstractionismul
Numele de
abstractionism este la fel de nepotrivit ca si cel de expresionism
deoarece acestea se regasesc in mai multe curente. Arta moderna este
in buna masura o arta abstracta, adica
generalista, nonfigurativa, o arta care "face abstractie"
de reproducerea unor forme deja date natural. Nu se poate spune ca arta
abstracta ar fi opusa unei arte concrete, care ar putea fi identificata
cu arta figurativa. Dar se poate spune ca ea elimina
naratia empirista pe care arta figurativ-concentrica o
adopta. Exista aici si o conceptie crestina
despre artele vizuale pe post de apendice la Biblie. In fapt, arta moderna
elimina acest gen de prejudecata relativ la acest soi de proza
auxiliara a artelor vizuale. Arta abstract-simetrica a impins mai
departe conceptul de arta catre zona nonfigurativa reusind
sa redea, sa induca spectatorului emotii si
trairi diferite de cele ale artei figurativ-concentrice. Reproducerea unor
forme din natura s-a dovedit a fi un canon neproductiv si steril, de
aceea arta abstract simetrica a insistat pe posibilitatile ce
reies din recursul la abstractie, adica la autonomia artei fata
de modelul extern. Asadar abstract poate fi cubismul, futurismul,
expresionismul etc.
Insa, pe de alta
parte, este greu de gasit un nume de curent in care sa fie
inclusi un Klee, Kandinsky sau Miró. Primii doi au cochetat cu
expresionismul, dar, dincolo de faptul ca acesta era el insusi in
cautari, ei o vor rupe cu acesta cautand mai curand o
liniste de care vorbeste Matisse. Celalalt a cochetat cu
suprarealismul dar, chiar daca este numit suprarealist abstract, numele
acesta este cam ciudat, la fel cum este si cel de realism abstract. Exista
clasificari care includ in abstractionism curente ca suprematismul,
neoplasticismul sau Bauhaus, alaturi de altele cum ar fi ceea ce aici este
vazut ca fiind nucleul abstractionismului (Klee, Kandinsky) si
chiar gestualismul. Diferenta intre tehnica geometrismului primelor
si cea a nervozitatii celui din urma insa este atat de
mare incat se impune o separare neta. Apoi semantica intrinseca a
discursului unui Klee sau Kandinsky se deosebeste net de formalismul si
vidul fenomenologic al discursului directiei geometrice. Sunt de acord
ca poate fi gasit cu usurinta un curent mai larg in
care sa intre toate acestea si care sa fie denumit
abstractionism. Dar deocamdata eu nu am putut gasi un cuvant mai
bun cu care sa poata fi numita triada Klee-Kandinsky-Miró.
Asa cum dadaismul
este nucleul suprarealismului, la fel abstractionismul este nucleul
artei abstract-simetrice. De fapt insasi numele acestei categorii
estetice a venit tocmai ca urmare a acestui nucleu esential. Artistii
isi pastreaza inca acea "maretie"
traditionalista si nu lovesc in conceptul de arta cu
intentia de a o desparti de iluzie. Dimpotriva,
frumusetea parca este intregita, iar reductia
functioneaza la fel. Un Klee, un Miró, un Brancusi sunt la fel
de poeti cum e un Michelangelo, El Greco sau Rembrandt. Ei au o
viata a lor ce nu poate fi deosebita de opera, au un anumit
romantism moderat si optimist. Ei sunt clasici pentru ca acorda
in continuare credit vietii si bucuriei de a trai. Sunt avocati
ai valorilor familiei si societatii. Ei sunt polul opus al
brutalitatii si chiar al aleatoriului cu nuante de
absurditate din dadaism. Daca prin psihanaliza se intelege acel
model de recuperare a increderii in viata, atunci diferenta
dintre ele este aceeasi ca aceea dintre psihanaliza si
existentialismul depresiv. Dar nu trebuie uitata nici reunirea
acestora. Klee si Kandinsky au fost profesori la Bauhaus, iar
Brancusi a avut o latura minimalista recunoscuta de
minimalisti. Am vorbit mai sus de legatura dintre Bauhaus si
dadaism. Acea nehotarare contradictorie a spiritului se resimte. Dar, in
acelasi timp se resimte si trairea la cote maxime a actului
creatiei, acel elitism traditionalist al productiei spirituale.
Acesti artisti sunt titani, chiar daca unii intarziati,
niste genii traditionaliste teleportati intr-un soi de viitor
din filmele science fiction.
Acest lucru este
resimtit in raportul cu figuratia pe care il are
abstractionismul. Rareori acesta se rupe total de figuratie. De aici
si paradoxul numelui "abstractionism" fata de alte curente
care o rup total cu figuratia,. Deci sunt mai "abstracte" decat el. Dar
tocmai acest paradox este in masura sa ateste faptul ca
arta abstract-simetrica nu este un demers spre defigurativizare
totala, cum crede C. Greenberg, ci o experienta intre altele.
Abstractia este un instrument la fel ca si natura pe care o
imita arta figurativ-concentrica. Viceversa, adica faptul
ca arta figurativ-concentrica este un preabstractionism, este
si ea valabila.
Abstractionismul
insista pe trei mari tendinte:
1. abstractionismlui formal este cel al compunerii de forme sau
juxtapunerii de culori in mod armonic. Nici formele nici culorile nu sunt
recognoscibile empiric, dar ele au rezonanta abisala
profunda. Jocul cu diferite tonuri si nuante, jocul cu griuri
si culori pure, cu degradeuri, poate crea o stare placuta. La
fel se intampla si in sculptura unde formele sunt pur si
simplu in sine placute. Ca un diagnostic diferential in psihiatrie,
trebuie spus ca acestea nu au tenta agresiva si
gestuala, si nici un geometrism rigid. Degradeurile puse in
patrulatere desenate cu mana libera de Klee sunt un bun exemplu.
2. abstractionismului geometric presupune fie geometrizarea unor forme din
natura, reducerea lor la forme geometrice regulate, sau jocul cu forme
regulate. "Domnisoara Pogany" a lui Brancusi, si alte asemenea
lucrari, sau geometrismul lui Kandinsky sunt tipice. Fata de
minimalismul geometric, acestea au "pasiune", nu au acea rigiditate, au fie
nerv, fie gratie. La Kandinsky exista o doza de neasteptat
oricand, o surpriza, ceea ce este altceva fata de sterilitatea
egala a minimalismului. Exista si o oarecare legatura
cu cubismul. Transparenta inversa folosita de Kandinsky, prin
care un obiect, o forma geometrica, va avea o culoare diferita
la intersectia cu o alta forma, ceea ce da iluzia de
transparenta partiala, este folosita. Domnisoara
Pogany se deosebeste de cubism in general pentru ca nu incearca
imbinarea si descompunerea, ci o metastilizare geometrica. Ea aduce
mai degraba cu cubismul material, dar nu se abuzeaza cu
geometrizarea, exista o anumita fidelitate fata de
forma.
3. abstractionismului naiv este cel
care face apel la desenul infantil si primitiv. "Sarutul" lui
Brancusi, figurile lui Miró si Klee sunt tipice aici. Acesti
artisti dar si multi altii sunt buni desenatori, dar ei au
renuntat la dexteritate in favoarea gingasiei naive.
Abstractionismul are in mod paradoxal multi reprezentanti,
si chiar a devenit manierism datorita faptului ca usurinta
tehnica ce apare aici este la indemana tuturor. Copiii fac acest lucru
inconstient, natural, dar pentru ca un artist ca sa ajunga din
nou aici este necesara o reinvatare a desenului. Arta
bruta, cea teoretizata si consolidata de Dubuffet, se poate
inscrie foarte bine aici. Trebuie inteles totusi ca arta sa nu
este un primitivism pur si simplu, desi el tocmai asta isi
doreste. Dar aceasta dorinta se consolideaza deja
intr-un demers teoretic mai mult sau mai putin nihilist, iar apendicele
teoretic il reinstaleaza paradoxal in abstractionism desi el
exact acest lucru refuza prin reintoarcerea la arta copiilor, a oamenilor
cu tulburari mintale, primitivilor etc. Am spus ca diferentierea
artei de acest tip fata de abstractionism este controlul
teoretic subsidiar. Arta bruta are un astfel de control teoretic al
refuzului oricarui control teoretic, de aceea ea este un
abstractionism naiv.
Se poate insa spune
ca abstractionismul naiv este de doua ori mai bun decat un
academism. Abstractia naiva este a doua Renastere. Cel care nu
stapaneste pe prima va face un naivism vulgar, caci naivitatea
abstracta se descopera abia dupa ce valorile
traditionaliste sunt asimilate.
