Arta bizantina

Arta bizantina

Arta bizantina este arta crestina a Imperiului Roman de rasarit. Daca arta romana in special este o arta terestra, cea bizantina este o arta splendida. Constantinopolul este un soi de sistem izolat in lumea de dupa Hristos. Religia crestina ii este si nascatoare si ucigas. Imparatul roman a acceptat usor noua religie pentru ca ii oferea puteri sporite. De fapt ii oferea putere absoluta si i se recunostea functie divina. De asemenea, amenintarile la adresa lui erau eliminate in ceea ce priveste originea interioara a cauzelor prabusirii imperiului. Crestinismul, asemenea tuturor religiilor nu a lat in calcul ca lumea se poate schimba, ca poate evolua tehnologic. Pentru crestinism lumea de pe pamant este dialectica, contradictorie, particulara, distructibila, iar cea divina este perfecta, platoniciana. Lumea terestra este o lupta intre bine si rau.

In orice caz, conceptul de "evolutie" nu exista, ci doar cel de "razboi", cu pierderi sau castigari de lupte. Timpul nu este vertical, ascendent, ci doar orizontal, ca o calatorie. Pasii se succed asemenea generatiilor. Pe nicaieri in marile texte biblice nu se spune "si a inventat o masina care a schimbat fata neamului omenesc". Probabil pentru ca inventiile decisive erau foarte rare. La fel si imperiul bizantin si-a dorit, ca orice mare imperiu, sa devina mai puternic, si dupa aceasta sa isi consolideze pozitia pentru totdeauna. Este un fel de acces masculin el insusi revolutionar, transfigurat brutal intr-unul feminin, conservator.

Imperiul bizantin si-a dorit sa fie mai puternic decat cel de la Roma, cel traditional roman. De aceea capitala s-a si mutat in Constantinopol. Sfanta Sofia a fost menita sa fie cel mai mare lacas de cult, se stie, iar faptul ca ea a fost mai mare decat Panteonul de la Roma a fost totul. Solutiile ingineresti in materie de arhitectura, respectiv boltirea in cupola pe pandantive, au facilitat un astfel de obiectiv.

Apoi aparitia picturii pe panou, a icoanelor, a fost dictata de mentalitatea religioasa. Cunostintele anatomice s-au pulverizat ca si interesul erotic al preotului care picteaza. Senzatia de misticism exista insa la tot pasul. Ochiul capata la bizantini valente mistice nemaiintalnite in istoria artei. Gura este micita, chiar infantilizata. La fel si nasul. Uneori poate aparea caracterul fiintelor extraterestre din literatura science fiction. Trairea interioara intensa, coplesitoare, chinuitoare chiar, face din personajele pictate niste fiinte bizare, impletite intre barierele materiei si absolutul spiritului.

Dar culoarea picturii bizantine are o puternica tenta afectiva. Brunurile, sienele si ocrurile sunt explozii emotionale de factura maternala. Nevoia de afectivitate este o nevoie ce deriva din conditia sclavului roman devenit sclav bizantin. Acesta a putut sa intoarca drumul istoriei pe albia afectivitatii, a emotionalitatii puternice, precum si pe cea a misticismului halucinant dupa ce impasibilitatea romana, pragmatismul, si, la sfarsit, desfasurarea ei, a dus la sentimentul de pulverizare. Aparitia unui mare numar de preoti cu viata ascetica a inlocuit costisitoarea aristocratie romana. Corpul politic al Constantinopolului era in genere restrans si se prelungea vizibil in cel militar. Fireste ca bogatiile aduse de la Roma au anulat campaniile intense de cucerire practicate in perioada precrestina a imperiului. Asta este in fond si contradictia care a dus la slabirea sa. Imperiul bizantin a provenit dintr-un lacas pagan. El s-a constituit pe virtutile celui precrestin in ceea ce priveste forta financiara, bogatia, in general, devenind astfel opusul originii sale. Dar el nu ar fi putut exista fara aceasta origine. Anularea ei ar fi insemnat sinuciderea.

Bizantinii au avut un respect nemaiintalnit pentru divinitate, au creat o arta fastuoasa dar dedicata divinitatii, cu un respect minim pentru materie. Totul parca curge, straluceste si purifica. Apa este un fel de divinitate a materiei in sine. Ea are semnificatii maternale si divine, este investita cu un erotism metafizic, domesticit in fluiditatea rugaciunii. Lipsa de emfaza fizicalista de tip baroc lasa totusi loc pentru o emfaza spirituala ezoterica ce a atras atentia lumii intregi. Atmosfera edenica a fantanilor arteziene bizantine, ca urmare a influentei orientale (si, in special, arabe) asupra gustului bizantin, a facut intr-adevar din Constantinopol un Rai pe pamant.

Asta a fost si cauza sfarsitului imperiului. Invidia lumii medievale asupra faimei Constantinopolului a fost cauza acelei emfaze ezoterice a mentalitatii bizantine. Constantinopolul a devenit asemenea unui microorganism intre microbi, sortit pieirii. El a devenit tinta idealurilor de cucerire ale musulmanilor sau crestinilor occidentali deopotriva. Bizantul va fi ajuns victima propriei autoidealizari starnind un interes mai mare decat putea suporta. Cruciadele l-au slabit iar musulmanii i-au dat lovitura de gratie. Istoria se repeta. Constantinopolul poate fi considerat un Egipt european, un neoegipt.