Arta bizantina

ARTA BIZANTINA

Odata cu mutarea capitalei de la Roma la Constantinopol, cultura traditionala clasica greaca si romana a intrat in contact cu mostenirea orientala (a Persiei, Siriei si Mesopotamiei), rezultand un simbolism nou ce a stat la baza formarii conceptiei artistice bizantine. (Vatasianu 1968)

Evoluta artei paleocrestine a dus spre mijlocul sec. III d.Hr. la formarea unei iconografii ce va constitui baza de pornire a artei bizantine.

Momentul prabusirii Imperiului Roman de Apus (476) marcheaza scindarea artei pana atunci destul de unitara, in Apusul Europei patrund influentele populatiilor germanice: francii, burgunzii, ostrogotii si vizigotii, in Rasarit constatandu-se un reviriment al artei de factura crestina. Astfel, in Apus ia nastere o arta aniconica, decorativa, iar in Rasarit se dezvolta o arta noua in perpetua schimbare.

Istoria artei bizantine incepe odata cu perioada domniei lui Iustinian (527-565) cand se atinge apogeul in multe domenii: cel legislativ (codul lui Iustinian), al reformelor, al doctrinei ortodoxe ce-si gaseste in persoana imparatului un vajnic aparator (conciliul de la Calcedon), punand bazele doctrinei ortodoxe. %mparatul se afla in fruntea bisericii ortodoxe organizata pe baze noi, intrunind cele doua puteri religioasa si politica. Domnia lui Iustinian este considerata perioada de apogeu a culturii bizantine, domeniul artistic cunoscand un mare avant. (Lazarev 1980)

A doua perioada a artei bizantine (sec.VIII-mijlocul sec. IX), este marcata de criza iconoclasta, o perioada de declin a artei influentata de disputa in planul autoritatii religioase (conflictul dintre cele doua biserici, cea Rasariteana si cea Apuseana), conflict incheiat in 1054 prin marea schisma ce a produs excomunicarea reciproca. (Grabar 1991)

A treia perioada, epoca Paleologa (1261-1453) este caracterizata de un reviriment pe plan cultural, pentru ca odata cu cucerirea Constantinopolului in 1453 de catre otomani sa inceapa o noua perioada cea a orasului cunoscut sub numele de Istanbul.

1. Arhitectura militara si civila

Urbanismul bizantin se manifesta prin cateva caracteristici:

dezvoltarea marilor orase in jurul unor centre religioase importante si inzestrarea cu cladiri ce evoca Roma impe-riala;

la Constantinopol se ridica in jurul pietei centrale un palat imperial, cladirea senatului si hipodromul;

dispunerea in sistem radial a strazilor in jurul obiectivului central (catedrala);

inconjurarea orasului cu o incinta fortificata;

programele functionale cu caracter privat (locuintele) erau de doua tipuri: case ale bogatasilor (domus) cu o dispozitie interna ce combina elementele unei case romane cu elemen-te orientale structurate pe nivele cu fatada si portic la exterior si acoperite cu acoperis in doua ape cu tigla, si case de raport (insulae) unde locuiau cetatenii de rand.

2. Arhitectura religioasa (tipuri de planuri)

%n domeniul arhitecturii religioase se constata preluarea modelelor oferite de arhitectura paleocrestina cu modificari menite sa confere spatialitate, forma fiind influentata direct de functionalitatea monumentului.

planul basilical caracteristici: (Fig. 1).

cladire cu trei nave, una centrala, suprainaltata si doua sau trei laterale (colaterali) mai joase, flancand nava principala, delimitarea intre nave facandu-se printr-o colonada, la etaj pentru iluminare se practicau ferestre;

dezvoltarea longitudinala pe axa est-vest, cu absida pe latura estica (influenta a basilicii forense) si aparitia pastoforiilor incaperi ce flancheaza absida: pe latura nordica proscomidia (prothesis) si pe cea sudica diaconiconul (vesmantar);

pronaos sau narthex la intrare uneori dublat de un exonarthex;

pronaosul este precedat de o curte strajuita de colonada (atrium);

aparitia unui spatiu transversal in fata altarului numit transept (influenta a dispozitiei interne a casei romane);

exteriorul oglindeste structura si dispozitia interiorului, este de regula plan lipsit de articulari, strapuns optic doar de deschiderea ferestrelor;

acoperirea se face cu ajutorul sarpantei (Fig. 2) sau a cupolei (basilica Sfanta Sofia, Constantinopol), (vezi studiul de caz).

planul central

cladirile ce au sectiunea planimetrica sub forma de: cerc, polilob, sau patrat, octogon, patrulob, trefla sau patruconc (initial mausolee sau baptisterii, capele cimiteriale) (Fig.  3)

acoperirea se face cu ajutorul cupolei/calotei (la cladirile de plan circular, patrat sau poligonal), semicalote, bolti;

organizarea spatiului in jurul unei axe verticale ce corespunde centrului cupolei centrale (Fig. 4) (Biserica San Vitale, Ravenna)

Analiza: Marii de Coral, insulele Referat: Spania - relieful si suprafata, clima si categoriile de teren

planul in cruce

cruce latina (cu bratele libere, San Marco din Venetia) (Fig. 5).

cruce greaca (cu bratele egale), cea mai originala creatie a arhitecturii bizantine (biserica Sfintii Apostoli, Constantinopol), (Fig.6), (mausoleul Gallei Placidia) (Fig. 7).

3. Structura morfologica a arhitecturii bizantine (sisteme de boltire)

Diferenta fata de arhitectura antica consta in noua conceptie spatiala si de compozitie a maselor.

%n articularea interioara a basilicilor se constata prezenta unor elementelor structive/portante:

arhitrava este inlocuita cu arcul, element ce sustine un perete deasupra unui gol permitand marirea spatiului dintre coloane (intercolumniu)

in structura unei cupole concura doua elemente importante:

- a. pandantivii - (ce transforma patratul de baza (careu) intr-un cerc; b. trompele - (ce transforma patratul de baza intr-un octogon)

impingerile exercitate de cupola sunt centrifugale;

coloana pastreaza articularea traditionala;

capitelul se modifica prin aparitia unui element nou-             impostul (de forma piramidala inversata).

4. Sculptura bizantina

Sub influenta Orientului arta figurativa bizantina foloseste tehnici noi: cea a reliefului inalt (altorelief) si tehnici de decorare a suprafetei materialului (champlevè) ce consta din incizarea supra-fetei si umplerea golului rezultat cu sticla sau paste colorate.

Sculptura rondo-bosso dispare dupa conciliul de la Niceea (325) ce condamnase reprezentarile figurative ce glorificau frumu-setea fizica, argumentandu-se ca doar frumusetea spirituala merita efortul creator. (Lazarev 1980)

Stilistic se constata renuntarea la redarea iluziei spatiale si a raporturilor firesti intre personaje, se experimenteaza "perspectiva inversa", redandu-se ce este esential, evidentiidu-se si pentru acest domeniu caracterul didactic.

5. Pictura bizantina

Continuare a evolutiei din perioada elenistica, pictura bizantina nu a devenit niciodata abstracta, figura umana fiind mereu in centrul preocuparilor artistice. Instrument de influentare ideologica, cu programe iconografice reglementate de biserica, acest domeniu are un caracter didactic, rezultat atat din modul de redare a faptelor religioase accesibile credinciosilor, dupa spusele lui Grigorie cel Mare:

,,%n sfintele lacasuri se folosesc imaginile pentru aceia care nu cunosc scrierea sa poata citi macar pe pereti ceea ce nu sunt in masura sa citeasca in carti". (Lazarev 1980)

Fenomenul religios este redus la prototipuri ideale, ce vor constitui in timp o iconografie speciala cu canoane de reprezentare, cum ar fi hieratismul personajelor, redate frontal cu ochii mari (oglinda a sufletului pur) cu buze subtiri si nasul abia conturat, corpul fiind lipsit de volum, intr-o ipostaza ireala desprinsa de tot ce este material. Fondul auriu contribuie la redarea imaterialitatii, spatiul tridimensional fiind inlocuit, iar perspectiva liniara a antichitatii este inlocuita de perspectiva inversa.

De la imaginile simbol se trece odata cu sfarsitul crizei iconoclaste la sfarsitul sec. IX la elaborarea unui program icono-grafic nou care asociaza decorul fiecarei parti a bisericii cu o dominanta simbolica, in centrul cupolei apare un tip iconografic nou cel al lui Hristos Pantocrator, conca absidei altarului reda ipostaze ale Fecioarei Maria, stabilindu-se o ordonanta iconografica stricta. (Vatasianu 1967)

Icoana, imagine sacra crestina este un obiect de cult transportabil destinat contemplarii reflectand realitatea transcedentala fara a se confunda cu aceasta. %n arta apuseana imaginile de sfinti portabile sunt numite impropriu icoane, in acest caz fiind permise abateri de la canoane.

Tehnici folosite in pictura bizantina:

encaustica - folosita si in antichitate consta din folosirea cerii ca solvent al culorii.

tempera - la care solventul culorii era o materie organica (albusul de ou, clei), aplicata pe tencuiala uscata, numita si al secco.

fresca - culorile sunt dizolvate cu apa si se aplica pe tencuiala de var umed proces chimic numit carbonatare ce consta din ciclul complet pe care il parcurge calcarul redevenind piatra formand la suprafata o crusta dura sticloasa, fiind cea mai durabila si mai rezistenta la intemperii dintre tehnici.

6. Mozaicul

Preferat picturii datorita jocului de culori si durabilitatii, mozaicul bizantin decora suprafete intinse, fiind de doua tipuri: parietal si pavimentar.

Pentru pavimente se folosea roca dura (marmura, porfir, diorit), iar pentru perete se folosea sticla colorata sparta fixata in mortarul moale cu spartura spre exterior pentru a reflecta lumina.

Stilistic se constata o diferenta intre mozaicurile executate in Apusul Europei si cele din Rasarit.

Influentata de arta popoarelor ce invadasera Europa incepand cu sec. V, arta mozaicului de factura bizantina prezinta personajele redate tridimensional, fondul auriu caracteristic artei bizantine rasaritene si redarea bidimensionala fiind inlocuite de motive decorative fitomorfe si zoomorfe.

7. PROBLEMATICA SEMINARULUI

Sisteme de boltire in arhitectura bizantina ( influente, evolutie, solutii tehnice).

Ordonanta iconografica a tematicii religioase (prelucrarea temei in arta ortodoxa, catolica).

Studiu de caz, basilica Sfanta Sofia din Constantinopol.

Paralelismul dintre Vechiul Testament si Noul Testament in plastica funerara bizantina (studiu de caz la un sarcofag).

Crestinismul ca arta oficiala (studiu de caz, mozaicurile de la San Vitale, Ravenna).

STUDIU DE CAZ

Denumirea biserica Sfanta Sofia (Fig. 9, 10, 11)

Localizare: Constantinopol

Datare: 532-537 d.Hr.

Autor: arhitectul Anthemius din Tralles si Isidor din Milet, in a doua faza a constructiei Isidor Junior

Descriere:

planimetrie: basilica cu cupola desfasurata pe o axa est-vest cu atriu, exonartex si narthex interior, corpul propriu-zis inscris intr-un dreptunghi, nava principala este delimitata de nave laterale prin colonada, la etaj acea galerie destinata femeilor gineceum, intre pandantivi fiind practicate ferestre pentru o luminare indirecta, la fel inelul cupolei este strabatut de ferestre din ratiuni de ordin tehnic. Absida pe latura rasariteana este semicirculara la interior si poligonala la exterior, cupola este ridicata pe patru stalpi masivi cu ajutorul pandantivilor, incadrata la randul ei de semicalote.

etape de constructie: datand inca din epoca lui Constantin cel Mare a fost initial o basilica cu sarpanta, recladita apoi de Teodosie II si modificata pentru ca in perioada domniei lui Iustinian sa se ridice actuala basilica cu cupola. %ntre 532 si 537 cei doi arhitecti experimenteaza un sistem nou de sustinere a cupolei de 31 m diametru, incadrand-o cu un sistem de bolti secundare dispuse astfel incat impingerile centrifugale exercitate de cupola sa fie micsorate, grupandu-le initial pe o singura axa est-vest, cea nord-sud fiind omisa din considerente estetice pentru a pastra planul longitudinal al basilicii. La cutremurul din 558 cupola s-a prabusit. Isidor cel Tanar recladeste a doua cupola  in 562 mai turtita decat prima deci exercitand impingeri mai mici, iar careul central surmontat de cupola este intarit de contraforti la exterior, aspect ce tulbura estetica fatadei. La Ravenna se ridica in aceeasi perioada basilici cu caracteristici similare: (San Vitale, San Apollinare Nuovo si San Apollinare in classe).

material: arhitectura bizantina este o arhitectura a caramizii

tehnica: cupola este cladita din caramizi in sistemul inelelor tronconice (ce nu necesita ridicare unor schele), la fel boltile in transe verticale.

dimensiuni: nava principala 61 X 30,5 m; cupola 31 m diametru

plastica decorativa: mozaicul in interior cu o simbolistica a detaliului.

Starea de conservare: buna, pastrata prin refaceri succesive.

Bibliografie: Virgil Vatasianu, Istoria artei europene, Vol. I, Epoca medie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968, p.60-63; Richard Glazier, Manual of  Ornament, Wordsworth Reference, Hertfordshire, 1995, p. 33.

STUDIU DE CAZ

Denumirea: sarcofag cu portretele defunctilor Adelfia si a comitelui Valerius, ex-prefectul din vremea imparatului Valentinian al III-lea. (Fig. 12)

Datare: 425-455 d.Hr

Autor: necunoscut, provine probabil dintr-un atelier roman de influenta bizantina.

Tehnica: sarcofag cu capac, decorat in tehnica basoreliefului intr-o executie schematica, dar cu o iconografie bogata, materialul dur a impus folosirea daltii.

Material: marmura

Descriere: Iconografia complexa a sarcofagului prezinta scene din Noul Testament intr-o interpretare plastica proprie stilului elenistic.

Decorat in tehnica basoreliefului avand comun cu arta antica stilul narativ de redare a scenelor sarcofagul prezinta o imbinare a scenelor din Vechiul Testament cu corespondenta in Noul Testament, cu o plasticitate schematica sugerata doar de redarea cutelor hainelor personajelor prin linii paralele. Sarcofagul a fost executat probabil la comanda intr-un atelier specializat simbolistica scenelor fiind probabil in relatie cu viata celor doua personaje redate in clipeus-ul central.

Pe capacul plat de la stanga sunt dispuse urmatoarele scene: scena cu Izvorul Vietii, Introducerea unui suflet in Rai, incadreaza dedicatia comitelui Valerius si a sotiei intr-un dreptunghi (inscriptie ilizibila) sustinuta de doi putti inaripati o reminiscenta a artei pagane, cei trei regi magi si Iisus in iesle. Sarcofagul prezinta doua registre cu un clipeus central cu portretele defunctilor, primul registru de la stanga reda scenele: Iisus imparte legile si anunta lepadarea lui Petru, Vindecarea Emoroissei, Moise cu Tablele Legii, Jertfa lui Avraam si Vindecarea orbului, Inmultirea painilor si %nvierea mortilor; iar registrul inferior: cei trei evrei care refuza sa se inchine zeilor, Minunea din Caana, %nchinarea Magilor, Pacatul Stramosesc si Intrarea in Ierusalim. Se observa redarea schematica a ciclului Hristologic, scene din Minuni si o scena veterotestamentara, cea cu Adam si Eva.

Schematizarea redarii este o caracteristica a plasticii funerare bizantine, temele redate ilustrau dogma, nefiind nevoie pentru aceasta de valori plastice deosebite; se renunta la tridimensionalitate.

Starea de conservare: buna, se pastreaza in Muzeul arheologic din Siracuza.

Bibliografie: Virgil Vatasianu, Istoria artei in evul mediu, Editura Uniunii Nationale a Studentilor din Romania, Cluj, 1948, p.58-59; Jack Debicki, Jean-François Favre, Dietrich Grünewald, Antonio Filipe Pimentel, Istoria artei. Arhitectura, sculptura, pictura, Enciclopedia RAO, Bucuresti, 1998, p.60.

STUDIU DE CAZ

Denumirea: mozaicul absidei basilicii San Vitale, Ravenna  (Fig. 13, 14).

Autor: probabil artisti bizantini atrasi de noul avant edilitar inceput in capitala solicitand mana de lucru calificata, specializata cu executia unor scene ample.

Datare: secolul al VI-lea

Tehnica / Material: mozaicul format din tesserae, cuburi de sticla colorate sau bucati de roca sunt asamblate in mortarul moale cu spartura (cassura) in afara orientata in unghiuri diferite pentru ca sub incidenta luminii sa straluceasca diferit. Personajele sunt redate bidimensional, se renunta la fondul auriu imaterial si se introduc elemente de decor, se incearca chiar o sugerare perspectivica prin redarea unei usi deschise, o perdea ridicata.

Descriere: biserica San Vitale din Ravenna, apartine epocii in care a domnit regele ostrogot Teodoric, fiind o copie fidela a Bisericii Mari din Antiohia. Mozaicurile analizate situate pe hemiciclul absidei, redau momentul de dupa cucerirea bizantina a Ravennei, in stanga arhiepiscopul Maximian insotit de diaconi il intampina pe Iustinian si in dreapta Theodora insotita de un alai.         Scenele redate evoca ceremonialul de la curte si ilustreaza conceptul bizantin de autoritate, Iustinian simbolul puterii spirituale a bisericii si a celei politice, a statului, este inconjurat de garda imperiala (simbolizand puterea armata) si de cea bisericeasca reprezentata de diaconii invesmantati cu dalmatica ce-l insotesc pe Maximian.

Iustinian este invesmantat cu hlamida cu tabula, soldatii au colane la gat si sabii decorate cu pietre pretioase, pe scut fiind redat Chrismonul, aluzie la calitatea de aparator al credintei. %n mana Iustinian are o patena (vas folosit la aducere painii sfintite la altar), in corespondenta cu potirul purtat de Theodora (pentru vin), invesmantata conform uzantei de ceremonial cu hlamida decorata in partea de jos cu scena %nchinarii Magilor, o aluzie la faptul ca acestia au fost primii aducatori de daruri catre Christos.

Aceste mozaicuri sunt o ilustrare a stilului hieratic bizantin, in care predomina elemente cum sunt: izocefalia figurilor, redarea frontala, personajele au o privire ascetica cu ochii exoftalmici, de asemenea nu exista o relatie de spatialitate intre personaje.

Starea de conservare: buna

Bibliografie: Jack Debicki, Jean-François Favre, Dietrich Grünewald, Antonio Filipe Pimentel, Istoria artei. Arhitectura, sculptura, pictura, Enciclopedia RAO, Bucuresti, 1998, p.64-65; Virgil Vatasianu, Istoria artei europene, Vol. I, Epoca medie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968, p. 84-86