ROMANUL REALIST BALZACIAN - caracterizarea Otiliei Marculescu

ROMANUL REALIST BALZACIAN

Caracterizarea Otiliei Marculescu

In 1932, George Calinescu (1899 - 1965) sustinea necesitatea aparitiei  in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o trasatura definitorie, realizand tipologii - ­avarul, arivistul, tipul feminitatii-, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac prin istoria unei mosteniri, in jurul careia romancierul construieste imaginea societatii burgheze din Bucuresti.

Otilia Marculescu este "eroina mea lirica", proiectia autorului in afara, "tipizarea mea in ipostaza feminina", isi marturisea George Calinescu afinitatile cu acest personaj. Otilia este cel mai modern personaj al romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand drama feminitatii.

Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei de a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, o femeie frumoasa si bogata, care murise "de suparare" si-i lasase lui toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Costache o creste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret, un viitor.

Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celelalte personaje feminine din literatura romana, de Sasa Comanesteanu din "Viata la tara" de Duiliu Zamfirescu sau de Olguta din "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu, prin aceea ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.

Caracterizare directa

Portretul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix si construit prin tehnica detaliului, sugereaza trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate: ' un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si eu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat

Caracterizare indirecta

Definita indirect de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta. Firea captivanta a tinerei este sugerata si de titlul romanului, care scoate in evidenta un personaj tipic de feminitate enigmatica pentru toate personajele romanului. Subiectivismul cu care este privita din mai multe unghiuri de vedere, foarte diferite, asociaza in mod fericit puritatea cu farmecul natural al varstei, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate sau zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie cuceritoare personajului. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogutile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunostere desavarsita a propriei firi: "Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata". Imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu rezerva manifestarile sentimentale ale lui Felix. Este intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din -clanul Tulea, ea ramane surprinzatoare prin amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profunda.

Aceasta "enigma a Otiliei" se naste mai ales in mintea lui Felix, care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin.

Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma definita prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri.

Corelatia individ-mediu - tehnica balzaciana

Camera Otiliei o defineste intru totul prin detaliile cu semnificatii caracteriale: "O masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, [] un scaun rotativ pentru pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila, manifestandu-se aici motivul oglinzilor. Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot - rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi -, trimit catre exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al "ascunzisului feminine", cum spune autorul.

Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea poliedrica. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj. Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu narativ, de reflectarea poliedrica a personalitatii Otilie in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu. Mos Costache o iubeste pe "Otilica", "pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina ti vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia "o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara, pe care o considera "o artista" si care il incanta si il emotioneaza, "e ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu "spirit practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: "desteapta fata!'. Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati.

Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el Otilia ramasese "o enigma". Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o "femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica", ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui.

Personaj bovaric, Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece - se destainuie ea lui Felix - o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani: "Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci, sase ani!" Otilia intruchipeaza, asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda maturitate.

In Enigma Otiliei G. Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama ca incepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu)