Oda
(cf. fr. ode < gr. ode "cantec")
Oda este specia genului liric in care se da
expresie elevat, solemn unui elan admirativ fata de Patrie /
Limba, fata de un Ideal / Idee, fata de o personalitate exceptionala, eroica,
fata de un eveniment crucial etc.
In antichitatea greco-latina, oda a
fost asociata cu cantecul, intr-un cadru sublim-sarbatoresc. Poetii evmezici /
moderni au renuntat la cantec, pastrand doar sublim-sarbatorescul. In
"deschiderea" odei, se afla intotdeauna o invocatie
retorica.
In "decaedrul de aur" al odei romanesti
se inrazaresc: «Cine-si face zid de pace» (1673) de Dosoftei, «La Patrie» de
Gh. Asachi, «Oda ostasilor romani» de Vasile Alecsandri, «Oda (in metru antic)»
de Mihai Eminescu, «Belsug» de Tudor Arghezi, «Oda simplissimei flori» de
Lucian Blaga, «Balcescu traind» de Ion Barbu, «Lauda Limbii Romane» de Petre
Ghelmez, «Oda bucuriei» de Nichita Stanescu si «Oda la steaua Limbii Romane» de
Ion Pachia Tatomirescu: Limba Romana, stea din
Carpati, / Nascatoare eterna luminii de frati, / Roind printre nouri, lucind
sub paduri, / Bezna stufoasa ne-o-nflorisi in rasuri! // Limba Romana,
steaua-n Carpati, / Ne-ai tot dus in lumina din tati-imparati / Si-n partea de
inima a Istrului sfant, / Columna de munte ne-ai facut si cuvant; // Si matca,
de nunta, imbobocit-ai frumos, / La curcubeul ce flutura-n cerul de os, /
Lastarindu-l zilnic in miresme si-n zei, / Cu-a laptelui spuma, cu-argele de
miei! // Limba Romana, stea din Carpati / Ne-ai strans intre raze ca mama pe
frati. / Pustiuri de hoarde printre noi au trecut: / Ne-nvinsi, ne-ntremasi sub
al soarelui scut // Scut care are-n
Alba Iulia casa / Si Mihaiul Viteaz, lumanare la masa / El, flacara sacra,
in bolta semet, / Din Tisa la Nistru, sub cer-Voronet / Chiar daca
imperii taiara zarea la Prut, / Mihaiul-Viteaz e-n toti renascut! // Limba
Romana, stea-n Varful cu Dor, / Nuntitu-ne-ai sorii in val-Tricolor: / Limba
Romana, fagure de miere, / Lamura-flamura, eterna-nviere! (TPaz, 39 sq.)
