Caracterizare Ion

Caracterizare Ion

In primul plan al romanului se afla viata tanarului taran Ion Pop al Glanetasului, destinul lui Ion este strans legat de viata satului din primele decenii al secolului al XX-lea, a carei existenta Rebreanul il surprinde realist, structurat si diferentiat social, in conditi specifice pentru romanii din Transilvania.

Fiu al satului romanesc traditional romanesc cu o intuitie artistica de exceptie Liviu Rebreanu a inteles ca problema pamantului era insasi problema vieti romanesti a existentei poporului romanesc.

Prin Ion, Liviu Rebreanu  are meritul de a scoate romanul taranesc din albia samanatorista, fundamentand romanul social modern, culme a obiectivizarii prozei.

Ion Pop al Glanetasului este personaj protagonist, eponim si simbolic, reprezentand resorturile statornice ale sufletului taranesc. La scoala din sat Ion a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea, fiindca era silitor si cuminte. Dar ii era mai drag sa pazeasca vacile pe canmpul plesuv sa tie coarnele plugului sa coseasca, sa fie vesnic insotit cu pamantu.

Prin statutul sau social, Ion al Glatenasului este un om obisnuit: tanar harnic, dar sarac, din satul ardelenesc Pripas, acesta ar fi putut trai asemenea altor tarani, daca n-ar fi devenit o victima a propriei alcatuiri sufletesti. Dorinta de a avea pamant il obsedeaza: trecea deseori parca inadins pe langa pamanturile lui Vasile Baciu. Le cantarea din ochi, se uita daca sunt bine lucrate si se supara cand vedea ca nu sunt toate asa cum trebuie. Se simtea stapanul lor si-si facea planurile cum va ara fanetea cutare, iar cutare porumbiste,va semana-o cu trifoi

Nu mai putin, lumea in care traieste Ion are o mentalitate specifica, potrivit careia valoarea umana se masoara in iugare de pamant. Chiar in scena antologica a horei care deschide romanul, barbatii satului sunt infatisati in grup, adunati in jurul bogatilor obstei.

Fara pamant, Ion ar fi repetat traiectoria existentiala a tatalui sau, ramanand un sarantoc. De aici se naste hotararea de a se imbogati, indiferent de mijloace.

Desigur, in aceasta lume taraneasca exista si alti tineri care doresc sa aiba pamant.

Ceea ce il dobandeste pe Ion de acestia este patima cu care iubeste pamantul, aceasta adoratie ajungand la proportii uriase, mitologice. Fapte, gesturi, reacti spontane pun in lumina caracterul personajului, conturat realist si obiectiv, dar mai degraba cu viziunea unui naturalist.

Jignit de Vasile Baciu in fata satului, care il numeste sarantoc, fleandura, hot, talhar, Ion reactioneaza potrivit firii sale impulsive, violent. Orgolios, posesiune pamantului ii apre ca o conditir a pastrarii demnitatii umane.

Glasul pamantului se infiltreaza ca o chemare obscura, coplesitoare, de parca sufletul lui Ion ar fi adunat toate glasurile gliei auzite de stramosii tarani.

Dragostea pentru pamant, nascuta inca din copilarie, devine trasatura definitorie a sufletului lui Ion stapanit de aceasta patima. Acum aude Ion chemarea obscura a pamantului care-i ia in stapanire sufletul, pana cand moartea il va izbavi.

Pentru a-si potoli acest glas, Ion o amageste pe Ana, uratica fiica a bogatului Vasile Baciu, fecior si el de oameni avuti. Este viclean cu aceasta: o seduce, apoi se instraineaza iar casatoria o stabileste cu tatal ei, cand fata ajunsese deja de rasul satului. Pentru mire, nunta nu este decat un ceremonial de intrare in posesiune, inceputul unei mariri si decaderi . Dragoste pentru pamant se concretizeaza simbolic, in scena sarutarii acestuia, devenit un ilocuitor al iubitei pierdute, in capitolul Sarutarea. Eroul intoarce spatele lumii si toata dragoste lui se revarsa asupra gliei, starnind invidia si admiratia lui Titu Herdelea care se simti mic in fata taranului care a mers drept inainte, trecand nepasator peste toate pierderile, luptand nobosit, impins de o patima mare. Este naiv, crezand ca nunta ii va aduce si pamantul, fara a face o foaie de zestre. Egoist si lipsit de scrupule, tanarul isi urmareste scopul cu o vointa imensa si cu o tenacitate mereu sustinuta: nu-l induiosaza suferintele Anei si nici nu-i pasa de parerile lui Baciu, lacomia de pamant fiind singurul instinct de care tine seama. Ion nu are liniste si nici fericire pentru ca revine glasul iubirii. Lucid, perseverent si hotarat sa obtina pamant, Ion trece in uitare, temporar iubirea pentru Florica. Atunci cand primul glas se potoleste celalalt izbucneste cu putere, om simplu, frust si teluric avand numeroase pacate, Ion devine maret prin infatisarea cu pamantul si tragic prin drama pe care o traieste. Mergand pe la Florica, maritata acum cu George, Ion este surprins de acesta si ucis, in mod simbolic, cu o sapa. In ultimele clipe, Ion traieste un acut sentiment ale regretului si al zadarniciei. Se poate spune ca Ion nu a iubit cu adevarat nici pe Florica nici pe Ana, el a avut o singura pasiune si aceea a fost pamantul.

Impresionat de tabloul fara margini al pamantului etern, Ion se simte mic si slab cat un vierme in fata unui titan. Putin mai tarziu insa, dupa ce-i ia pamantului-stapan primele brazde de iarba, personajul are viziunea propriei inaltari titanice.

Georege Calinescu il considera pe Ion o bruta. A badjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant.[2]

Prin Ion, eroul romanului cu acelasi nume, Liviu Rebreanu a creat un personaj de referinta in literatura romana, care va suscita mereu noi introspectii in adancimile fiintei umane.