Elemente constitutive ale descrierii

ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE DESCRIERII debuteaza cu capitolul al saselea, Relatia descrierii cu diversele tipuri de focalizare in proza postmoderna. Mentionam ca am preferat continuitatea la nivelul celor doua parti componente pentru a evita posibilele confuzii. Cele doua subcapitolele sunt denumite dupa cum urmeaza: 1. Tipuri de focalizare, 2. Tipuri de descriere supralicitate in postmodernism. Tema propusa in capitol doreste sa evidentieze, in primul rand, noutatea descrierii in proza romaneasca postmoderna, prin dominanta focalizarii interne/ subiective asupra focalizarii externe. Inlocuirea frecventa a descriptorului-naratorul heterodiegetic cu alte tipuri de descriptori (naratarul, personajul, descriptorul-naratorul homodiegetic cu dubla postura a eului-narant sau a eului-narat) determina deconstructia textului narativ traditional.

De asemenea, multiplicarea simultana a descriptorilor asupra aceluiasi "obiect" descris reformuleaza raportul clasic naratie - descriere. Aceasta multiplicare are ca efect identitatea incerta a naratorului-descriptor si chiar distantarea sa ironica, intr-o constructie cu efecte aluzive, comic-livresti, cu rol imediat in implicarea activa a lectorului si asocierea lui in descriere.

Modificarea structurii si functiei descriptive este determinata mai ales prin subiectivarea perspectivei descriptive. Ca atare, se supraliciteaza forme descriptive precum ironia, parodia, pastisa, descrierea grotesca, ceea ce are ca urmare supralicitarea si emanciparea descrierii. Alaturi de aceste forme, autorii postmoderni insereaza si alte tipuri de descriere, precum descrierea auditiva, fantastica/ onirica, grotesca, ludica, pastisa descriptiva, descrierea negativa.

Pentru contracararea raportul inversat naratie - descriere, autorii folosesc multe procedee ale descrierii dinamice (sau de actiuni/ narativizata), inclusiv tehnici transtextuale. Dintre acestea, apar foarte des elemente de metatextualitate si de intertextualitate: naratarul, naratorul homodiegetic ce vorbeste obsedant despre propriul text, "teoretizand" chiar mijloacele descriptive si narative sau propriile personaje.

Se constata, de asemenea, ca efect direct al diverselor modalitati de focalizare, stergerea granitei dintre descrierea "realista" si cea fantastica si tendinta catre deconstructia/ descompunerea blocului descriptiv, prin componente formale si prin inserarea in variate tipuri de discurs raportat: replica, dialog, stil indirect liber.

In cadrul subcapitolului Tipuri de focalizare (1.), se va ilustra, pe rand, fiecare tip de focalizare: omniscienta (descriptorul este naratorul), interna (descriptorul este personajul), precum si alternanta tipului de focalizare, nu doar in cadrul aceluiasi roman, ci si in cadrul aceluiasi capitol sau chiar paragraf. Astfel, vor fi definite diverse situatii de alternare a descriptorului: naratorul omniscient/ heterodiegetic teoretizeaza notiunea insasi de descriere, ofera rolul de descriptor propriului personaj, care, la randul lui, poate teoretiza notiunea. Sunt doar cateva aspecte pe care le-am enumerat succint intr-o ordine aleatorie, relitatea situatiilor narativ-descriptive fiind mult mai complexa!

O alta idee este reprezentata de tonalitate care, in functie de statutul conjunctural al descriptorului, are o extraordinara importanta, aceasta tonalitate conferind perspectiva subiectiva. Se pot inregistra, astfel, si alte tipuri de descriere: descrierea parodica, lirica, ludica, etc., ceea ce subliniaza functia fatica. Situarea descrierii in alte forme de discurs (replica, monolog interior, stil indirect liber) va putea reprezenta o alta secventa interesanta in cadrul analizei descrierii.

Alternanta tipului de focalizare ( , omniscienta (descriptorul este naratorul) si interna (descriptorul este personajul) genereaza, in proza postmoderna, variante intermediare. Astfel, vor fi ilustrate diverse situatii de alternare a descriptorului. In focalizarea omniscienta, descriptorul este naratorul. Focalizarea reprezenta, in acest caz, o suprapunere cu cea a naratarului sau a propriului personaj. Perspectiva relatarii, deci si a descrierii, este construita pe acest decalaj al unui timp al experientei si al unui timp al nararii. Acestui joc de instante narative ii corespund, in planul descrierii, doua modalitati de focalizare: descriptorul - eul narant si descriptorul - eul narat. In descrierea narativizata, naratorul si descriptorul devin o singura "voce".

Tipul narativ-descriptiv auctorial se caracterizeaza prin naratia/ descrierea ulterioara. In tipul narativ-descriptiv actorial, adaptand perspectiva narativ-descriptiva a personajului-actor, personajul va trebui sa se margineasca la cunostintele de care dispunea in acel timp; prezentarea este subiectivata si prin creionare treptata, dar si prin utilizarea alternarii extrospectiei cu introspectia; astfel, forme gramaticale de persoana a III-a apar alternativ cu cele de persoana I.

Pentru modalitati de realizare a perspectivei (1.2.) exemplele selectate indica si o alta posibila focalizare, a naratorul-descriptor care teoretizeaza insasi notiunea de descriere. Procedeul este utilizat masiv in proza postmoderna, la nivelul fragmentelor marcate de transtextualitate. Astfel, s-au putut distinge, la stadiul actual al studiului, urmatoarele tipuri de perspective subiective, "dictate" de alternarea focalizarilor, descriptorii putand fi reprezentati de: naratorul homodiegetic → perspectiva lirica (in fragmente de metaroman), naratorul omniscient/ heterodiegetic → perspectiva grava, meditativa sau de catre naratorul omniscient/ heterodiegetic → perspectiva parodica, ludica.

Rolul de descriptor atribuit propriului personaj (1.3.) creeaza o intreaga tipologie, descriptorul-personaj putand fi, alternativ, un personaj individual secundar sau principal, un personaj colectiv episodic, uneori chiar mai multe personaje putand deveni descriptori.

Tipuri de descriere supralicitate in postmodernism (2.) sunt: descrierea ludica (2.1.), descrierea ironica (2.2.) cu doua subcategorii, tautologica si suprarealista, descrierea depreciativa in paralela evolutiva( 2.3.), ilustrata in trei tonalitati,  ironica, sarcastica si parodica, imitand un fel de "betie de cuvinte", Descrierea parodica (2.4.), Descrierea suprarealista, onirica (2.5.). Corpusul este reprezentat de urmatoarele opere: Ioan Lacusta - Dupa vanzare, Stefan Agopian - Tobit, Ioan Grosan - O suta de ani la portile Orientului, Mircea Cartarescu - trilogia Orbitor. Corpul (partea a doua).