Jude deveraux - femeia falsa

JUDE DEVERAUX

FEMEIA FALSA

Capitolul 1

In iunie 1794 trandafirii erau infloriti, iar campiile erau pline de seva si de un verde cum numai in Anglia se poate vedea.

In Sussex exista o mica locuinta patrata, cu doua etaje, o casa mica, modesta, cu un gard jos de fier. Pe vremuri casa facuse parte dintr-un domeniu mai mare si era o cladire separata, locuita de gradinar si de cel ce conducea vanatoarea, restul proprietatii fiind parcelat cu mult timp in urma si vandut pentru a fi platite datoriile familiei Maleson.

Din toata averea mare a familiei, nu mai ramasese decat acea marunta casa, neglijata, in care locuia Jacob Maleson si fiica sa, Bianca. In fata caminului fara foc din odaia de primire de la parter statea Jacob Maleson: un om mic de statura, gras, cu o burta care-l obliga sa lase ultimii nasturi ai vestei neincheiati; haina ii era azvarlita neglijent pe un scaun. Pe coapse purta pantaloni bufanti largi, stransi sub genunchi cu catarame metalice, ciorapii erau de bumbac, iar din pantofii de lac fin i se vedeau picioarele umflate. Un setter irlandez enorm motaia rezemat de unul din bratele fotoliului uzat, iar Jacob ii scarpina alene urechile.

Jacob se obisnuise cu viata simpla de la tara. Ii placea cu adevarat sa aiba o casa mai mica, mai putini servitori si mai putine griji. Isi amintea casa cea mare din copilarie, cu risipa de spatiu, ca un loc care le ceruse parintilor mult timp si energie. Acum avea cainii, o halca de carne la masa si un venit suficient, ca sa-si mentina grajdurile. Se multumea cu atat.

Dar fiica sa nu era multumita.

In fata oglinzii din dormitorul sau de la etaj, Bianca isi netezea rochia de muselina pe trupul inalt si corpolent. De cate ori se privea imbracata dupa ultima moda frantuzeasca, simtea o unda de scarba. Taranii din Franta facusera Revolutia impotriva nobililor, fiindca acestia nu-i tinusera in frau si toata lumea era obligata sa plateasca. Privind la Franta, toate tarile se temeau sa nu li se intample acelasi lucru. In Franta toti voiau sa para cat mai modesti si ca urmare satinurile erau interzise. Era moda muselinei, a stambei, a batistului si percalului.

Bianca se studia in oglinda. Bineinteles, noile sale rochii i se potriveau perfect, dar se gandea la femeile mai putin bogate; care nu-si puteau permite luxul ei.

Rochia larga avea un decolteu adanc pe sanii mari, ascunzandu-le prea putin dimensiunea, lasand sa i se vada albeata pielii. Rochia de indian bleu-pal era stransa cu o centura lata din panglica de satin albastra, chiar sub sani, iar faldurile rochiei lungi pana in pamant erau impodobite cu un rand de franjuri. Parul blond-inchis era strans spre spate cu o panglica si ondulat in mici bucle care-i cadeau pe umerii goi. Avea fata rotunda, cu ochi albastri de culoarea rochiei, sprancene si gene blonde, o gura mica asemeni unui boboc de floare, iar cand zambea, facea o gropita in obrazul stang.

Trecu de la oglinda la toaleta care ca si toate obiectele din camera era impodobita cu tul roz-pal. Ii placeau culorile pastel si se inconjura cu tot ce era delicat si romantic.

Pe toaleta era o cutie mare cu bomboane de ciocolata, in care primul rand era deja gol. Privind in curte, stramba din nas cu o grimasa studiata. Nesuferitul razboi din Franta oprise fabricarea celei mai bune ciocolate si acum trebuia sa se multumeasca cu ciocolata englezeasca de o calitate mai proasta. Alese o bucata si apoi inca una. Cand tocmai termina a patra bomboana si-si lingea degetele, intra pe usa Nicole Couftalain.,

Ciocolata mai proasta, confectionarea rochiei si prezenta lui Nicole, erau consecintele revolutiei franceze. Bianca alese inca o bucata de ciocolata si privi la tanara frantuzoaica. Aceasta se misca linistit prin camera, strangand imbracamintea pe care Bianca o azvarlise pe jos. Nicole o facu pe Bianca sa se gandeasca la cat de generosi erau ea si toti englezii. Cand francezii fusesera izgoniti din tara lor, fusesera primiti de englezi. Bineinteles, cei mai multi francezi se descurcasera singuri si, de fapt, adusesera cu ei ceva nou din Franta, un lucru ce se numea „restaurant”. Erau insa printre ei si persoane ca Nicole, care nu aveau nici bani, nici rude si nici ocupatie. Atunci si-au demonstrat englezii adevarata generozitate luandu-l pe cate unul dintre acesti napastuiti in casele lor.

Bianca plecase intr-un port din rasaritul Angliei si ajunsese tocmai la sosirea unui vas plin cu refugiati. Era prost dispusa, caci tatal sau o anuntase ca nu-si mai putea permite sa-i plateasca o camerista. Avusese loc un scandal intre cei doi, cand Bianca isi reaminti de emigranti. Plecase deci sa-si faca datoria, ajutandu-i pe francezii saraci si fara adapost, sa vada daca-si putea manifesta mila fata de vreunul dintre ei.

Cand o zari pe Nicole, isi dadu seama ca gasise ce dorea. Era maruntica, cu parul strans in boneta, cu fata in forma de inima, iar ochii mari, caprui, erau umbriti de gene dese si inchise la culoare. In ochii aceia se putea citi o tristete nemarginita. Parea ca nu o interesa daca va trai sau va muri. Bianca isi dadu seama ca o femeie care arata asa ii va fi recunoscatoare pentru generozitatea ei.

Acum, trei luni mai tarziu, Bianca regreta tot ce-i oferise fetei. Nicole nu era nepriceputa, ba, dimpotriva, era mai mult decat atat; dar modul sau de a se misca cu gratie o facea pe Bianca sa se simta stangace.

Se privi inca o data in oglinda. Ce idee stupida! Aerul sau era maiestuos, cel putin toata lumea o spunea. Privind-o rautacios prin oglinda, isi scoase panglica din par.

— Nu-mi place cum mi-ai aranjat parul azi dimineata, spuse, rasturnandu-se pe scaun si luand inca doua bucati de ciocolata.

Tacuta, Nicole se apropie de toaleta si incepu sa pieptene parul fin al Biancai.

— Nu ati deschis scrisoarea domnului Armstrong, spuse incet, fara accent, pronuntand cu grija fiecare cuvant.

Bianca facu un gest indiferent.

— Stiu ce-mi scrie. Vrea sa stie cand voi sosi in America si cand ne vom casatori.

Rasucind o bucla pe deget, Nicole continua:

— Ma gandeam ca trebuie sa fixati un termen. Stiu ca ati dori sa va casatoriti.

Privind-o tot prin oglinda, Bianca ii raspunse:

— Ce putin stii. Bineinteles, nu poate o frantuzoaica sa inteleaga mandria si sensibilitatea englezeasca. Clayton Armstrong e un american! Cum m-as putea casatori cu un american, eu, o descendenta a nobilimii engleze? Nicole lega panglica cu grija, in jurul capului fetei.

— Dar nu inteleg, credeam ca ati anuntat logodna.

Bianca arunca pe jos hartia aflata pe primul rand al cutiei cu ciocolata si-si alese o bucata mare din a doilea rand. Era cu crema si-i placea cel mai mult. Incepu sa explice cu gura plina:

— Barbatii! Cine ii intelege? Trebuie sa ma marit ca sa scap de aici, explica, aratand cu mana in jur. Dar barbatul cu care ma voi marita va fi foarte diferit de Clayton. Am auzit ca sunt printre coloniali si gentlemani, ca domnul Jefferson. Dar Clayton e departe de a fi un gentleman. Stii ca a intrat cu cizmele in salon? Cand i-am sugerat sa-si cumpere ciorapi de matase, a ras de mine si 'mi-a raspuns ca nu poate purta ciorapi de matase pe plantatia de bumbac. Auzi, bumbac! Este un fermier necioplit, un fermier american grosolan.

Nicole stranse ultima bucla.

— Si totusi ati acceptat cererea lui?

— Bineinteles! O fata nu poate avea prea multe cereri, ceea ce ar face-o mai dorita. Cand la o petrecere vad un barbat care-mi displace, ii spun ca sunt logodita. Dar cand e o persoana potrivita clasei mele, ii spun ca intentionez sa rup logodna. Departandu-se si adunand hartiile goale de pe jos, Nicole, neputandu-se stapani, desi stia ca trebuie sa taca, spuse:

— Dar ce va gandi domnul Armstrong? Nu este corect fata de el.

Deschizand un scrin, si aruncand trei saluri pe jos, pana sa-si aleaga unul scotian, Bianca raspunse:

— Ce stie un american despre corectitudine? Sunt o sleahta de ingrati care s-au declarat independenti dupa cate am facut pentru ei. Apoi m-a insultat gandindu-se ca ma voi marita cu un om ca el. Era putin inspaimantator cu cizmele lui lungi si cu aerele arogante. Se simte in largul lui mai degraba pe cal decat intr-un salon. Cum m-as putea marita cu unul ca el? Si m-a cerut numai dupa doua zile dupa ce ma cunoscuse. Primise o scrisoare in care i se anunta moartea fratelui sau si a cumnatei sale si brusc m-a cerut de nevasta. Ce nesimtit! Dorea sa plec cu el imediat in America. Bineinteles ca am refuzat.

Ascunzandu-si fata de Bianca, Nicole incepu sa adune salurile aruncate. Stia ca nu-si putea ascunde starile sufletesti care-i marcau sufletul, iar ochii ii tradau gandurile si simtamintele. Cand intrase pentru prima data in casa Maleson, fusese prea uluita, paralizata de groaza si nu luase in seama tiradele Biancai despre francezii ignoranti si slabi sau despre americanii salbatici si ingrati. Ea era inca sub impresia ororilor Revolutiei, a despartirii de parintii si de bunicul sau, tarati cu totii la moarte. Era inca nepregatita sa uite acea noapte de groaza. Poate ca Bianca ii mai vorbise despre logodnicul ei, dar Nicole nici nu o auzise, dupa toate cele intamplate. De abia in ultimele saptamani parea ca s-a trezit din transa.

Cu trei saptamani inainte, asteptand-o pe Bianca sa probeze o rochie intr-un magazin, intalnise o verisoara de-a ei care-i spusese ca peste doua saptamani isi va deschide un atelier de confectii si o invitase sa vina sa cumpere de la ea. Era pentru prima oara cand Nicole isi intrezarea o cale spre independenta, o cale de a deveni ceva mai mult decat un obiect de mila.

La plecarea din Franta, salvase un medalion din aur si trei smaralde cusute in tivul rochiei. Dupa intalnirea cu vara sa, vanduse cele trei smaralde, pentru care primise un pret foarte mic, fiindca piata era invadata de bijuterii din Franta, iar refugiatii infometati nu se tocmeau la pret. Noaptea, Nicole se refugia in mica sa mansarda din casa Biancai si lucra pana tarziu pentru vara sa, incercand sa mai castige bani.

Stransese aproape suficienti bani pe care-i tinea ascunsi intr-o comoda, in camera sa.

— Nu poti sa te grabesti? ii spunea Bianca nerabdatoare. Visezi mereu. Nu-i de mirare ca tara ta e in razboi, cand locuitorii ei sunt asa de lenesi ca tine!

Nicole se indrepta de spate si-si ridica barbia. Doar cateva saptamani, isi sunea, si apoi voi fi libera.

Chiar in starea sa de amorteala, Nicole isi daduse seama de dezgustul manifestat de Bianca la apropierea fizica a barbatilor. Nu permitea nici unui barbat sa o atinga, in nici un fel, daca putea sa o evite. Spunea ca-i gaseste cruzi, fiinte insensibile si revoltatoare. Nicole o vazuse o singura data zambind cu tandrete naturala, catre un barbat tanar cu o talie subtire, care avea mansete impodobite cu multa dantela si tinea in mana o cutie de metal pretios cu tabac de prizat. A fost singura data cand Bianca nu a parut speriata de un barbat, ba chiar i-a permis sa-i sarute mana. Bianca ii marturisise lui Nicole ca ar depasi aversiunea pe care o avea pentru barbati si s-ar casatori, pentru a se ridica pe scara sociala. Dar poate ca Bianca nu avea idee despre ce se intampla intre un sot si sotie.

Cele doua femei iesira din micuta casa, coborand pe scarile inguste acoperite de un covor uzat. In spatele casei era un mic gard si o remiza pentru trasuri pe care Jacob Maleson le intretinea in mult mai buna stare decat casa. Zilnic, dupa ora unu si jumatate, Nicole si Bianca se plimbau prin parc, cu o mica gabrioleta eleganta la care era inhamat un cal. Parcul apartinuse candva familiei Maleson, dar acum era proprietatea unor oameni, pe care Bianca ii considera oameni de rand, parveniti. Nu ceruse niciodata permisiunea sa se plimbe prin parcul impadurit si totusi nimeni nu o izgonise, in timpul plimbarii zilnice. Isi imagina ca este din nou stapana locurilor, asa cum fusese odinioara bunica sa.

Tatal sau refuzase sa-i angajeze un om care sa conduca trasura, de altfel nici Bianca nu ar fi admis sa stea langa un vizitiu mirosind a grajd, dar nici nu si-ar fi manat singura trasurica. Singura solutie fusese ca Nicole sa faca acest serviciu. De altfel, nici nu parea a se teme de cal.

Ii facea placere sa mane ea gabrioleta, iar uneori de dimineata, dupa cateva ore de croitorie, inainte ca Bianca sa se fi trezit, se ducea in grajd si mangaia frumosul cal murg. In Franta, inainte ca Revolutia sa-i fi distrus caminul si familia, calarea cateva ore, inaintea mesei de dimineata. In acele dimineti linistite plimbarea o facea aproape sa uite moartea si incendiile pe care le vazuse atunci.

In special in iunie, parcul era nespus de frumos, ramurile copacilor se aplecau peste alei umbrindu-le, facand mici pete de lumina peste rochiile lor. Bianca purta o umbreluta sifonata deasupra capului, luptandu-se sa-si apere albeata pielii. Privind-o pe Nicole, stramba din nas, proasta de fata isi scosese boneta de pai, punand-o pe canapea, intre ele, lasand vantul sa-i fluture parul negru, stralucitor. Ochii sai straluceau in lumina soarelui si bratele subtiri si arcuite tineau fraul. Bianca o privea dezgustata; ea avea bratele grasute si foarte albe, asa cum trebuie sa le aiba o femeie.

— Nicole, tipa ea, nu te poti purta macar o data ca o doamna? Sau cel putin sa te gandesti ca eu sunt o doamna. E destul de rau ca trebuie sa fiu vazuta cu o femeie prost imbracata, dar acum ne faci sa zburam aproape.

Nicole isi acoperi bratele goale, strangandu-si salul de bumbac, dar nu-si puse boneta. Ascultatoare, struni calul si incetini, gandindu-se in sinea ei ca peste putin timp nu va mai fi la ordinele Biancai.

Deodata, in dupa-amiaza linistita, pacea fu tulburata de patru oameni calare. Caii erau nervosi, cu copite mari, mai potriviti sa traga un vagon decat pentru calarie. Era neobisnuit sa vezi pe cineva necunoscut prin locurile acelea si mai ales oameni ce nu pareau a fi gentlemani. Purtau haine zdrentuite si pantaloni plini de pete. Unul dintre ei avea o camasa cu maneci lungi, cu dungi late, rosii si albe.

Un an intreg, in Franta, Nicole traise terorizata. Cand multimea furioasa atacase castelul parintilor sai, ea si bunicul sau se ascunsesera intr-un dulap cu haine si apoi scapasera prin fumul negru ce provenea de la incendiul casei. Ca urmare, reactiile ei erau acum prompte. Simtind amenintarea isi folosi biciul pentru a indemna calul sa alerge.

Bianca se izbea de pernele trasurii, gemand incet si strigand la Nicole:

— Ce crezi ca putem face? Nu vreau sa fiu tratata astfel!

Nicole nu-i dadu atentie, privind peste umar la cei patru barbati care ajunsesera la drumul pe care trecea trasura. Isi dadea seama ca erau departe de orice casa, izolate in mijlocul parcului si se indoia ca cineva ar fi putut auzi orice strigat.

Bianca, strangand cu putere manerul umbrelei, incerca sa priveasca la ce vedea Nicole, dar cei patru nu o inspaimantau. Primul ei gand era cum indraznise o astfel de gloata sa patrunda in parcul unor nobili. Unul dintre oameni facu semn cu mana, indemnandu-i pe ceilalti sa-l urmeze, in timp ce el urmarea trasura care zbura. Oamenii erau neindemanatici pe cai, strangand seile si hamurile, fara sa se ridice in scari cum se face intr-o alergare, ranjind cu cruzime.

Bianca incepuse sa se teama si ea, privind-o pe Nicole, dandu-si seama ca erau urmarite.

— Nu poti face calul sa mearga mai repede? tipa ea tinandu-se strans de marginile trasurii. Dar aceasta nu era facuta sa mearga repede.

Dandu-si seama ca femeile puteau sa le scape din cauza cailor lor greoi, barbatul cu camasa vargata scoase din centura un pistol si trase un glont, care zbura pe deasupra trasurii si atinse calul in spatele urechii stangi.

Calul necheza si se cabra, astfel ca trasura ii atinse picioarele, oprindu-se brusc. In timp ce Nicole tragea de hamuri ca sa-l opreasca, Bianca mai trase un tipat ghemuindu-se in coltul trasurii, acoperindu-si fata cu bratul, in timp ce Nicole statea cu picioarele indepartate, tinandu-si echilibrul, cu mainile pe haturi. Isi indemna calul, „cuminte, baiete si el se linisti incet, desi mai avea ochii speriati. Legand haturile de stalpul trasurii, Nicole sari jos, se duse la cal si mangaindu-l pe gat, isi lipindu-si obrazul de botul lui, soptindu-i in frantuzeste.

Ia priveste la asta, nu se teme de cal, spuse unul dintre urmaritori, in timp ce Nicole privi spre cei patru ce inconjurasera trasura.

— Stii sa mani un cal, mica doamna, ii spuse altul. Nu am mai vazut asa ceva .

— Si uite-o cat este de mititica . va fi o placere sa te luam cu noi.

— Stai un pic, ii comanda omul cu camasa vargata, care parea sa fie comandantul. De unde stii ca este ea? Dar cealalta? spuse, aratand-o pe Bianca, inca ascunsa in trasura si incercand sa se faca nevazuta. Era atat de palida, incat parea ca nu mai avea pic de sange in obraz. Nicole statea linistita, tinand in maini capul calului. Pentru ea se repeta teama simtita in Franta si se stapanea, gandindu-se la o cale de scapare.

— Ea este, spuse unul dintre oameni, aratand spre Bianca. Pot recunoaste o cucoana cand o vad.

— Care dintre voi este Bianca Maleson? intreba barbatul cu camasa vargata. Avea fata aspra, acoperita de o barba nerasa de cateva zile.

Vasazica e o rapire, se gandi Nicole. Tot ce putea face acum era sa-i convinga ca tatal Biancai nu era destul de bogat, ca sa plateasca rascumpararea.

— Ea este, spuse Bianca, ridicandu-se si aratand spre Nicole, cu bratul sau gras. Ea este doamna, eu lucrez pentru ea.

— Ce ti-am spus eu? zise unul dintre oameni. Nu vezi ca nu vorbeste ca o cucoana si ca astalalta e o lady? Nicole statea nemiscata, cu spatele drept, cu barbia ridicata, privind-o pe Bianca. Acesteia ii luceau ochii de bucurie. Stia, nu mai putea sa mai spuna ceva; barbatii o vor lua cu ei. Bineinteles, cand vor afla ca este o refugiata frantuzoaica, fara un franc, o vor elibera, stiind ca nu au nadejde sa capete rascumpararea!

— Asta-i „mica doamna”, trebuie sa veniti cu noi si ma gandesc ca aveti destula minte, ca sa ocoliti necazurile.

Nicole nu putu decat sa dea din cap, fara a vorbi.

Omul ii intinse mana si o lua in sa, in fata lui, cu picioarele atarnandu-i amandoua intr-o parte.

— E frumoasa, nu-i asa? spuse omul. Nu-i de mirare ca o vrea. Stii, de cum am vazut-o, mi-am dat seama ca este o lady; totdeauna poti sa spui care este o doamna, dupa cum se misca. Zambi, satisfacut de stiinta sa. Isi puse un brat paros in jurul taliei femeii si conduse neindemanatic calul, indepartandu-se de trasura, care ramase pe loc.

Cateva minute, Bianca statu nemiscata, privind in urma lor. Era bucuroasa ca siretenia ei o scapase, dar era furioasa ca prostul acela nu vazuse ca ea era o doamna.

Cand in parc se facu din nou liniste, incepu sa priveasca in jur. Era singura, abandonata. Cum nu stia sa mane trasura, se intreba cum va ajunge acasa. Singura solutie era sa se intoarca pe jos. Cand atinse pietrisul de pe sosea cu piciorul si pietrele ii ranira picioarele prin pantofii subtiri, o blestema pe Nicole pentru durerea pe care i-o pricinuise. Pe drumul greu de intoarcere o injura de multe ori pe Nicole si era atat de suparata cand ajunse acasa, incat uitase complet de rapire. Mai tarziu doar, dupa ce, impreuna cu tatal ei, mancase sapte feluri de mancare, ii povesti si lui despre rapire. Pe jumatate adormit, Jacob Maleson ii spuse ca va vorbi cu autoritatile a doua zi dimineata si ii vor da drumul. Bianca se urca sus in camera ei de dormit, caznindu-se sa gaseasca o cale de a avea o alta fata. Ce multime de ingrati!

La catul de jos al hanului, era o sala lunga si intunecoasa, cu pereti de piatra rece si cu cateva mese puse pe capre in jurul odaii. Cei patru rapitori sedeau pe banca, la o masa. Fiecare avea in fata o strachina din piatra, cu carne fripta si cate o cana cu bere rece. Oamenii sedeau linistiti pe bancile tari, O zi intreaga de calarit era o experienta necunoscuta de ei si acum o plateau cu dureri.

— Nu am incredere in ea, asta-i tot, spuse unul dintre ei. E prea linistita si arata asa de nevinovata cu ochii ei mari, ca nu stiu ce pune la cale si ma tem ca ne va baga in bucluc.

Ceilalti il ascultara, cu fruntile incretite. Primul continua:

— Il stii cum e el si nu vreau sa risc s-o pierd. Tot ce vreau e sa i-o duc in America, asa cum a ordonat si nu vreau sa avem vreo incurcatura.

Omul cu camasa vargata lua o gura de bere.

— Joe are dreptate. O lady care stie sa mane calul ca ea nu s-ar teme sa incerce sa scape. Cine vrea sa stea de bunavoie s-o pazeasca toata noaptea?

Oamenii mormaiau simtindu-si muschii durerosi. Se gandeau sa o lege, dar ordinele primite in legatura cu ea erau foarte stricte. Nu trebuiau sa-i faca niciun rau.

— Joe, ti-aduci aminte ce ti-a facut doctorul cand aveai dureri in piept si te-a intepat?

Joe dadu din cap mirat.

— Ti-aduci aminte treaba aia alba pe care ti-a dat-o ca sa dormi? Crezi ca mai ai ceva?

Joe privi in jur la ceilalti clienti ai hanului. Erau tare pestriti, de la o pereche de vagabonzi, pana la un domn bine, care statea singur intr-un colt. Joe isi dadu seama ca de la astfel de oameni poti cumpara orice.

— Cred ca pot sa fac rost de ceva.

Stand linistita in varful patului, in odaita mica de la etaj, Nicole privi in jur. Se dusese la fereastra si descoperise ca era un burlan, iar sub fereastra, acoperisul unui sopron. Poate ca ar putea sa incerce sa scape mai tarziu, pe intuneric, cand se va face liniste in curte. Ar putea sa le spuna hotilor cine era, dar era prea devreme sa o faca si erau inca prea aproape de casa Biancai. Se intreba cum ajunsese aceasta acasa la ea, daca putuse umbla. Apoi, i-ar trebui domnului Maleson destul timp pentru a lua legatura cu seriful si sa faca cercetari ca sa o caute. Nu, era prea devreme sa-si dezvaluie identitatea, in noaptea asta va incerca sa fuga, iar daca nu va reusi le va spune maine dimineata ca gresisera. Atunci ii vor da drumul. Ajuta-ma Doamne, se ruga ea, sa nu se supere.

Usa se deschise si privi la cei patru barbati care intrasera in odaie.

— Ti-am adus ceva de baut. Ciocolata veritabila din America de Sud, stii, unul dintre noi a fost pe acolo si a adus-o.

Marinari! se gandi ea, luand cana. Cum de nu-si daduse seama mai inainte? De aceea erau atat de neindemanatici pe cai, iar hainele lor raspandeau un miros atat de ciudat.

In timp ce-si bea ciocolata care era delicioasa, incepu sa se relaxeze, bautura calda si cremoasa care ii patrundea in corp o facea sa-si dea seama de oboseala. Incercand sa se concentreze asupra tentativei de a scapa, gandurile i se incalceau, deveneau neclare. Se uita in sus spre oamenii care se aplecau asupra ei, pandind-o grijulii ca niste doici uriase si intunecate. Ar fi vrut sa-i asigure de ceva, fara sa stie de ce, dar zambind, inchise ochii si aluneca usor in somn.

Nicole pierdu notiunea urmatoarelor douazeci si patru de ore. Isi, dadea seama, in mod vag, ca era purtata ca un copil. Uneori era cineva pe care-l simtea ingrijorat din pricina ei, asa ca incerca sa surada, sa spuna ca se simte foarte bine, dar nu putea rosti nici un cuvant. Visa incontinuu, amintindu-si castelul lor, joaca ei sub copacii din gradina, zambea la cate o amintire din timpurile fericite petrecute cu bunicul sau la casa morarului. Zacea linistita intr-un hamac, leganandu-se usor, intr-o zi calduroasa si innourata. Cand deschise ochii simti ca leganarea hamacului nu incetase. Dar, in locul copacilor, deasupra ei vazu un sir de sipci de lemn. Mirata, se gandi ca cineva a cladit o platforma deasupra hamacului si se mira alene pentru ce.

— Te-ai trezit! Le-am spus eu marinarilor ca ti-au dat prea mult opium. E de mirare ca te-ai mai trezit, bizuie-te pe un barbat, ca sigur va incurca totul. Hai, ti-am facut niste cafea. E buna si calda.

Nicole se intoarse si vazu o femeie care-i puse o mana la spate si o ridica in pat. Nu era nici o gradina, iar ea se afla intr-o mica odaita goala. Poate ca drogul ii daduse senzatia de leganare, fara indoiala se visase intr-un hamac.

— Unde suntem? Cine esti tu? incerca sa intrebe inghitind cafeaua tare, calda.

— Esti inca ametita, nu-i asa? Eu sunt Janie si domnul Armstrong m-a angajat ca sa-ti port de grija.

Nicole privi in sus, patrunzator. Numele de Armstrong ii spunea ceva, dar nu-si amintea ce. In timp ce efectul cafelei o dezmeticea, o privi pe Janie. Era o femeie inalta, ciolanoasa, cu o fata lata si cu obrajii rumeni mereu, care-i aminteau de o doica pe care o avusese odata. Janie radia incredere si bun-simt, dandu-i o senzatie de siguranta si de liniste.

— Cine este domnul Armstrong?

Janie lua ceasca goala si o umplu din nou.

— Sigur ti-au dat prea mult din marfa asta de dormit. Domnul Armstrong, Clayton Armstrong. Iti aduci aminte acum? Omul cu care trebuie sa te mariti.

Nicole clipi repede din ochi, mai bau putina cafea din ceainicul pus la cald pe taciuni si isi reaminti totul.

— Ma tem ca e o greseala. Nu sunt Bianca Maleson si nici nu sunt logodita cu domnul Armstrong.

— Nu esti . incepu Janie, asezandu-se pe unul din paturi, care era mai jos. Draguto, cred ca ar fi mai bine sa-mi spui toata povestea.

Cand termina de povestit, Nicole rase, spunand:

— Vezi, deci, sunt sigura ca oamenii ma vor elibera, atunci cand vor afla toata povestea. Janie tacea.

— Crezi ca o vor face?

— Mai este inca ceva ce nu stii. Un lucru este sigur, suntem de douasprezece ore pe mare, in drum spre America.

Capitolul 2

Inmarmurita, Nicole privi in jurul ei prin odaie. O corabie! incaperea era goala, cu pereti de stejar, ca si podelele si tavanul, iar langa un perete se aflau doua paturi de fier. Spatiul era foarte mic intre paturi si peretele opus care era gol, cu exceptia unui hublou. La un capat era o usa! Iar vizavi o gramada inalta de cutii si lazi, fixate de perete cu franghii stranse pentru securitate. Pe un scrin, intr-un colt, era un vas pentru jaratec. Deodata isi dadu seama ca leganarea era miscarea corabiei pe o mare linistita.

— Nu inteleg, de ce cineva vrea sa ma rapeasca si sa ma duca in America. Sau pe Bianca?

Janie se duse la una dintre lazi, o deschise si scoase un portofel de piele, legat cu o panglica.

— Citeste mai bine asta.

Uimita, Nicole deschise pachetul. Inauntru erau doua foi de hartie pe care vazu un scris apasat si puternic. Incepu sa citeasca.

Iubita mea Bianca,

Sper ca acum, Janie ti-a explicat totul. Sper, de asemenea, ca nu vei fi prea suparata pentru metoda mea incorecta ca sa te aduc aici la mine. Stiu ce fata buna si ascultatoare esti si cat de mult te ingrijesti de sanatatea tatalui tau. As fi dorit sa te mai astept fiindca era foarte bolnav, dar acum nu mai pot.

Am ales pentru venirea ta in America un vas de posta, stiind ca merge mai repede decat oricare altul. Janie si Amos au primit ordin sa-ti cumpere toata hrana pentru calatorie si garderoba necesara, deoarece plecarea brusca te va lipsi de garderoba ta. Janie este o croitoreasa priceputa.

Desi stiu ca esti in drum spre mine, ma tem sa n-ai neplaceri. De aceea, i-am dat instructiuni capitanului sa ne casatorim prin procura! Astfel, daca. Tatal tau te va gasi inainte de sosire, vei fi a mea. Stiu ca procedeul meu fortat e nepotrivit, dar te rog sa ma ierti ca ma comport asa, asta din cauza ca te iubesc si ma simt foarte singur fara tine.

Curand ne vom vedea, vei fi sotia mea.

Numar orele .

Cu toata dragostea, Clay.

Nicole tinu cateva clipe scrisoarea, simtind ca facea o indiscretie fata de ceva foarte personal si intim, ce n-ar fi trebuit sa fie vazut. Zambi usor. Auzise intotdeauna ca americanii nu erau romantici, dar omul acesta infaptuise un plan de rapire pentru a-si putea aduce femeia iubita. Privi in sus spre Janie.

— Pare a fi un om dragut si foarte indragostit. O invidiez pe Bianca. Cine-i Amos?

— Clay l-a trimis, cu mine sa te ocroteasca, dar in timpul calatoriei a fost o epidemie. Privi in zare vrand sa nu-si aminteasca timpul cand murisera cinci oameni. Amos nu a scapat.

— Imi pare rau, spuse Nicole, ridicandu-se. Trebuie sa-l gasesc pe capitan si sa indrept totul. Privindu-se intamplator in oglinda de pe scrin se opri. Parul ii era ciufulit, ii cadea pe fata in mici bucle incalcite. Unde pot gasi un pieptene?

— Stai jos si ti-i voi aranja eu. Bucuroasa, Nicole se aseza.

— Totdeauna este asa de . nerabdator?

— Cine? Vorbesti de Clay? zambi dragastos Janie. Nu stiu daca e nerabdator pe cat de arogant.

Este obisnuit sa obtina ce-si doreste, l-am spus cand punea la cale planul ca va fi in neregula ceva, dar el a ras de mine. Iata-ne acum impreuna in largul Oceanului. Va fi randul meu sa rad cand Clay te va vedea.

Intoarse fata fetei spre lumina.

— Si ma mai gandesc la ceva, nu cred ca vreun barbat ar rade de tine, spuse ea, privind bine la Nicole. Ochii mari erau izbitori dar ceea ce ar fi uimit si mai mult un barbat era gura. Nu era prea mare, iar buzele pline erau de un rosu intens; si mai neobisnuit, avea buza de sus mai mare decat cea de jos. Era o combinatie extraordinara, care ii va fascina pe barbati, se gandi Janie.

Rosind usor, Nicole se intoarse.

— Dar eu nu-l voi intalni pe domnul Armstrong. Trebuie sa ma intorc in Anglia. Am o verisoara care mi-a cerut sa-i devin partenera la o pravalie de croitorie. Am strans aproape toti banii de care am nevoie.

— Sper ca de dragul tau sa ne putem intoarce. Dar mie nu-mi plac oamenii de sus. Privind spre tavan, Janie zise: l-am spus lui Clayton ca nu-mi plac, dar n-a vrut sa ma asculte.

Privind la scrisoarea de pe pat, Nicole ofta:

— Un om indragostit poate fi iertat.

— Hm, mormai Janie. O spui acum, dar n-ai avut de-a face cu el.

Parasind cabina si urcand, pe scarile inguste, pe punte, Nicole simti briza de mare prin par si zambi. Se opri si isi dadu seama ca erau cativa care o priveau. Marinarii o studiau cu jind si ea isi stranse salul pe umeri. Cu rochia lipita de trup, avu deodata senzatia ca oamenii o vedeau goala.

— Ce doresti, mica doamna? o intreba unul, mancand-o din ochi de sus pana jos.

Concentrata si nevrand sa dea inapoi intreba:

— As vrea sa-l vad pe capitan.

— Sunt sigur ca ar dori sa te vada.

Se facu ca nu observa rasul oamenilor care o inconjurau si il urma pe marinar la usa din capatul corabiei, unde acesta ciocani scurt. Cand vocea capitanului se rasti poftindu-i sa intre, marinarul deschise si o impinse usor inauntru, inchizand usa dupa ea.

Dupa ce se obisnui cu intunericul, vazu cabina care era de doua ori mai mare decat cea pe care o impartea cu Janie. Intr-o parte era o fereastra mare, dar atat de murdara, incat lasa prea putin sa intre soarele. Sub fereastra, era un pat cu asternut murdar si nefacut, iar in mijlocul odaii o masa mare, fixata de podea, acoperita de harti intinse sau rulate.

Se sperie cand un sobolan alerga pe podele. Un hohot de ras puternic o facu sa priveasca la barbatul care statea intr-un colt intunecat, cu fata smeada si favoritii nerasi, cu hainele sifonate si tinand intr-o mana o sticla cu rom.

— Mi s-a spus ca esti o doamna curajoasa. Ar fi bine sa te obisnuiesti cu sobolanii de pe acest vas, cu cei cu patru picioare, ca si cu cei cu doua picioare.

— Sunteti capitanul vasului? intreba ea, inaintand.

— Eu sunt, daca poti numi o corabie vas, atunci eu sunt acela.

— Pot sa stau jos? As vrea sa va vorbesc.

Cu sticla cu rom ii indica un scaun.

Nicole ii spuse pe scurt povestea ei. Cand termina, capitanul tacea.

— Cand credeti ca va veti intoarce in Anglia?

— Nu ma intorc in Anglia.

— Dar cum ma voi intoarce in Anglia? Nu intelegeti ce incurcatura mare s-a facut? Si domnul Arm . El ii taie vorba:

— Tot ce stiu, fata, este ca el, Armstrong, m-a angajat sa rapesc o doamna si sa i-o aduc in America. Privind-o apoi banuitor spuse: acum ca te privesc, nu prea te potrivesti cu descrierea lui.

— Pentru ca nu sunt logodnica lui.

Facand un gest de protest cu mana si band o gura de rom zise:

— Ce-mi pasa mie cine esti? Mi-a spus ca-mi vei da de lucru cu casatoria, dar in tot cazul, trebuie sa o fac.

Nicole se ridica:

— Casatorie – nici sa nu te gandesti . Apoi calmandu-se: domnul Armstrong e indragostit si vrea sa se casatoreasca cu Bianca Maleson. Eu sunt Nicole Courtelain. Nici nu l-am intalnit vreodata pe domnul Armstrong.

— Asta o spui dumneata. De ce nu le-ai explicat de la inceput oamenilor mei cine esti? De ce ai lasat sa treaca atata timp?

— M-am gandit ca-mi vor da drumul, cand vor afla cine sunt, dar voiam ca Bianca sa fie cat mai departe pentru a fi in siguranta.

— Bianca e cea grasa care le-a spus oamenilor cine esti?

— Da, Bianca le-a spus, fiindca spera ca eu voi scapa.

— Pe dracu, a facut-o. Vrei sa ma faci sa cred ca ai tacut ca sa protejezi o scarba care te-a vandut bucuroasa hotilor? Nu cred asa ceva. Chiar ma consideri asa de prost?

Nicole nu mai putea spune nimic.

— Pleaca acum. Iesi, ca vreau sa ma gindesc la ce mi-ai spus. Si cand treci pe afara, spune-i omului cu care ai venit ca vreau sa-l vad.

Dupa ce Nicole pleca, iar capitanul ramase cu conducatorul hotilor, singuri, ii spuse acestuia:

— Cred ca ai auzit, caci stiu ca-ti petreci timpul ascultand la usi.

Zambind, acesta se aseza. Fusesera mult timp impreuna si invatase ca e bine sa stii ce gandeste batranul.

— Ce ai de gand sa faci? Armstrong a spus ca ne va baga la puscarie pentru transportul de tutun disparut anul trecut, daca nu reusim sa-i aducem nevasta.

Luand o dusca de rom capitanul izbucni:

— Nevasta! Asta vrea si asta va avea.

Gandindu-se, marinarul ii spuse:

— Si daca femeia spune adevarul si nu este cea cu care vrea sa se insoare?

— Sunt doua cai de scapare. Daca nu e ea femeia numita Maleson, atunci inseamna ca Armstrong a dorit sa ia de nevasta o catea mincinoasa, care si-a tradat prietena. Pe de alta parte, mititica asta bruna si frumoasa ar putea fi Bianca si minte ca sa scape de maritisul cu Armstrong. Indiferent ce se intampla, trebuie sa se faca o nunta, maine dimineata.

— Si ce facem cu Armstrong? Daca se trezeste casatorit cu alta femeie decat cea dorita, nu as vrea sa fiu prin preajma.

— La asta m-am gandit si eu, asa ca-mi voi incasa banii inainte sa o vada si plec din Virginia imediat. Nu voi astepta sa aflu daca este sau nu cea pe care o doreste.

— Si eu ma gandesc la fel, dar cum reusim sa o convingem pe mica doamna? Nu pare ca e de acord cu ideea casatoriei. Ii intinse sticla cu rom prietenului sau.

— Ma gandesc la cateva metode de convingere care ar putea avea efect asupra acestei papusi.

— Inteleg ca n-ai cazut de acord cu capitanul, in privinta intoarcerii in Anglia, zise Janie, cand Nicole se reintoarse in cabina.

— Nu, spuse ea, asezandu-se pe pat. Cred ca nici nu m-a crezut cand i-am spus cine sunt. Nu stiu de ce crede ca mint. Janie mormai:

— Un om ca el cred ca nu a spus in viata lui adevarul, asa ca nici nu crede ca cineva ar putea spune adevarul. Cel putin ne vom bucura de calatorie impreuna. Sper ca nu esti prea disperata. Ascunzandu-si sentimentele, Nicole ii zambi femeii voinice, in fond, era foarte dezamagita. Cat timp va dura calatoria spre America si pana la intoarcerea sa, sigur ca verisoara ei isi va gasi o alta partenera. Se mai gandea la banii pe care-i economisise, ascunsi in mansarda casei Biancai. Frecandu-si degetele, suferea, caci lucrase la o lumina slaba si muncise mult pentru acei bani!

Dar nu voia sa-i arate lui Janie cat era de dezamagita.

— Totdeauna am dorit sa vad America, spuse. Poate voi reusi sa stau cateva zile, inainte sa ma intorc in Anglia. Oh, Doamne!

— Ce este?

— Cum voi putea sa-mi platesc drumul la intoarcere? intreba, cu ochii mari, gandindu-se la aceasta noua piedica.

— Sa platesti? exploda Janie. Clay Armstrong iti va plati drumul, te asigur i-am spus de nenumarate ori sa nu o faca, dar parca vorbeam cu peretii. Dar poate cand vei vedea America nu vei mai dori sa te intorci in Anglia. Avem si noi o multime de magazine de confectii, stii?

Nicole ii spusese despre banii economisiti si ascunsi.

Janie tacu cateva minute. In povestea cu rapirea Nicole sustinea ca Bianca facuse ce trebuia, dar Janie intelegea multe si se gandea ca la intoarcere, Nicole nu-si va mai gasi banii.

— Ti-e foame? o intreba, deschizand o valiza din varful gramezii de langa perete.

— Oh, da, chiar foarte foame, spuse Nicole si se duse sa vada ce era in lada. In timpul acela, inainte de a pleca intr-o calatorie, orice pasager isi aducea mancarea proprie pentru timpul cat avea sa dureze drumul. In functie de priceperea capitanului, de vas, de vant sau furtuni si pirati, calatoria putea sa dureze intre 30 si 90 de zile sau chiar sa nu mai ajunga niciodata la destinatie.

Intr-o lada erau legume uscate si in alta, carne si peste. O alta lada continea faina, cartofi, pachete cu ierburi, biscuiti si o cutie cu lamai.

— Clayton i-a mai dat capitanului broaste testoase ca sa facem supa proaspata.

Nicole privi la alimente.

— Domnul Armstrong pare sa fie un om grijuliu, aproape ca as dori sa ma marit cu el.

Si Janie incepuse sa gandeasca la fel. Se intoarse apoi spre scrin si scoase o cada inalta. Cel ce se scalda putea sta cu genunchii indoiti, iar apa i-ar fi ajuns pana la umeri.

Nicole privi cu ochi stralucitori.

— Asta e chiar un lux! Cine s-ar gandi ca o calatorie pe mare ar putea fi asa de confortabila?

Rosie in obraz de placere, Janie zambi. Se temea de o calatorie intr-o cabina mica, cu o englezoaica, stiind ca englezii erau snobi si regalisti. Dar Nicole era frantuzoaica si francezii intelegeau revolutiile.

Ma tem ca vom folosi apa de mare si va dura! mult pana sa se incalzeasca pe soba asta mica, dar tot e mai bine decat un spalat cu buretele.

Cateva ore mai tarziu, dupa o baie excelenta, Nicole era intinsa pe patul de fier, curata, satula, dar obosita. Trecuse mult timp, pana sa se incalzeasca apa pentru doua bai. Janie protestase, spunand ca trebuia sa astepte sa faca intai Nicole baie, dar aceasta insistase, spunand ca, in fond, nu era logodnica lui Clayton, ci prietena lui Janie. La urma, Nicole isi spalase singura rochia si o pusese la uscat, iar acum leganatul usor al corabiei o indemna la somn. A doua zi, dimineata devreme, Janie isi stranse parul intr-un coc si se apuca sa aranjeze parul lui Nicole intr-o coafura moderna scotand un fier ii calca rochia lui Nicole, care radea, spunand ca domnul Armstrong se gandise la toate.

Deodata, usa se deschise si aparu unul din rapitorii fetei.

— Capitanul vrea sa te vada acum. Nicole avu primul gand ca se decisese ca ea sa revina in Anglia si porni vesela in urma marinarului, iar Janie era in spatele ei.

Impingand-o brutal, marinarul ii spuse lui Janie:

— Nu te vrea pe tine, doar pe ea.

— Janie incerca sa protesteze, dar Nicole o opri.

— Ma voi descurca foarte bine, sunt sigura. Poate ca s-a convins ca am spus adevarul.

De cum intra in cabina capitanului, Nicole isi dadu seama ca treburile nu mergeau bine. Se aflau acolo capitanul, primul rapitor si inca un barbat pe care nu-l mai vazuse. Toti pareau ca asteapta ceva,

— Poate ca trebuie sa fac prezentarile, spuse capitanul. Vreau sa fiu sigur ca totul va fi corect. Dansul este doctorul. Poate sa te coasa la nevoie sau face orice i se cere. Acesta este Frank, secundul meu. Cred ca l-ai cunoscut deja.

Al saselea simt al „pericolului” i se dezvoltase lui Nicole, in timpul teroarei Revolutiei din Franta si-si dadu seama ca pericolul exista. Ca de obicei, emotiile i se reflectau in ochi.

— Nu incerca sa iesi, spuse Frank. Vrem sa vorbim cu tine. Mai ales ca aceasta este ziua casatoriei tale. Si cred ca n-ai vrea sa se spuna ca esti o mireasa ce se opune casatoriei.

Nicole incepuse sa inteleaga.

— Nu sunt Bianca Maleson. Stiu ca domnul Armstrong v-a ordonat sa faceti o casatorie prin procura, dar eu nu sunt femeia pe care o vrea.

Frank o privi lasciv.

— Cred ca esti exact ceea ce orice barbat si-ar dori.

La randul sau, doctorul o intreba:

— Tanara doamna, ai vreo dovada a identitatii dumitale?

Retragandu-se un pas spre usa, scutura din cap.

Bunicul sau distrusese cele cateva documente pe care le salvase de revolutionari, spunand ca si-ar putea salva viata, daca oamenii nu le-ar putea descoperi originea.

— Ma numesc Nicole Courtalain. Sunt o refugiata franceza si locuiam cu domnisoara Maleson. Totul este gresit.

Capitanul spuse:

— Am discutat si am hotarat ca nu conteaza cine esti. Contractul meu prevede sa o aduc pe doamna Clayton Armstrong in America si asa voi face.

Indreptandu-si spatele, Nicole zise:

— Nu ma voi casatori impotriva vointei mele.

La un semn ai capitanului, Frank se repezi intr-o secunda si o inhata, cu o mana la spate si cu cealalta de umeri.

— Gura asta a dumitale intoarsa pe dos m-a innebunit de cum te-am vazut, murmura, strivind-o spre el si apasandu-i gura cu gura sa.

Nicole era atat de ingrozita, incat nici nu putu sa reactioneze. Nimeni nu o tratase vreodata asa. Chiar cand traise in casa morarului si a familiei sale, oamenii din jur stiau cine este si o tratau cu mare respect. Omul asta mirosea a peste, a sudoare si exala o duhoare de nesuportat. Bratele lui ii opreau respiratia, iar atingerea gurii lui o sufoca. Isi intoarse capul inapoi, respingandu-l si suspinand:

— Nu.

— O sa fac si mai mult, o ameninta Frank, muscand-o tare de gat si mangaindu-i umerii cu mainile-i murdare. Cu o smucitura, ii rupse rochia, tragandu-i laolalta si camasa si o lasa cu sanii goi, ca sa-i poata atinge in vazul tuturor. Ii apuca sanii in cupa mainilor si ii turti sfarcurile cu degetele mari.

— Nu, te rog, soptea Nicole, luptandu-se cu el si lesinand aproape.

— Destul, ordona capitanul.

Dar Frank nu-i dadu imediat drumul si-i sopti in fata, cu respiratia fierbinte:

— Sper sa nu te mariti cu Armstrong.

In sfarsit ii dadu drumul si Nicole isi trase rochia. Cu genunchii tremurand, cazu pe scaun, stergandu-se cu dosul palmei pe gura, sigura ca nu se va putea curata niciodata.

— S-ar zice ca nu prea te place, rase capitanul, inainte sa se aseze pe un scaun, in fata fetei.

— Ai avut o demonstratie de ce ti se va intampla, daca nu te hotarasti sa te casatoresti. Daca nu vei fi a lui Armstrong, atunci vei fi un pasager clandestin si voi proceda dupa pofta mea. In primul rand o voi arunca peste bord pe femeia asta trimisa de Armstrong. Nicole il privi speriata.

— Pe Janie? Dar ea nu ti-a facut nimic, asta ar fi o crima.

— Ce-mi pasa. Crezi ca m-as mai putea apropia de coasta Virginiei, daca nu as face ce spune Armstrong? Si nu am nevoie de un martor care sa stie, ce vor oamenii mei sa-ti faca. Se facuse mai mica pe scaun, isi musca buzele si ochii i se dilatasera.

— Vezi, doamna, te lasam sa alegi, dragut din partea noastra, ii spuse Frank, fara sa-si ia ochii de la rochia care-i era rupta la piept.

— Ori te mariti cu Armstrong, ori vii la mine-n pat si asta dupa ce se va bucura si capitanul. Cand voi termina eu cu tine- se opri si ranji – nu stiu daca va mai ramane ceva din tine. Aplecandu-se apoi spre ea, puse un deget murdar pe buza ei de sus. Nu am avut niciodata o femeie cu gura pe dos. Ma gandesc cate as putea-o obliga sa faca cu aceasta gura.

Nicole intoarse capul si simti ca-i vine sa verse. Pandind-o, capitanul ii spuse:

— Cum vei face? Armstrong sau eu si Frank?

Respirand adanc si linistit, incerca sa gandeasca.

Stia ca era foarte important sa-si pastreze mintea clara si sa judece cum trebuie.

— Ma voi marita cu domnul Armstrong, spuse cu calm.

— Am stiut ca esti cuminte, spuse capitanul. Vino, draga mea, sa ispravim treaba. Sunt sigur ca vrei sa te intorci la oh . linistea din cabina ta

Nicole dadu din cap si se ridica, strangandu-si rochia.

— Frank il va reprezenta pe Armstrong. Totul se va face legal. Avocatul lui Armstrong a intocmit hartiile, spunand ca eu voi indica omul care sa-l reprezinte.

Paralizata, Nicole se aseza langa Frank, in fata capitanului care indeplini ceremonia, avandu-l ca martor pe doctor.

Frank raspunse usor intrebarilor puse de capitan in timpul ceremoniei, dar cand acesta intreba: „Bianca, il iei de barbat pe acest om? Nicole nu putu sa vorbeasca. Totul era asa de nedrept. Fusese rapita, dintr-o tara in care de abia se obisnuise si acum trebuia sa se casatoreasca impotriva vointei. Visase intotdeauna la o casatorie, cu rochie de mireasa si inconjurata de trandafiri. Acum se afla intr-o cabina murdara, cu rochia sfasiata, cu gura zdrobita si simtindu-se dezgustata. In ultimele trei luni, fusese purtata, ca o frunza in vant. Dar nu putea sa-si paraseasca numele. Va merge mai departe, chiar daca tot ce va urma nu va sta in puterea ei.

— Numele meu este Nicole Courtalain, spuse ferm.

Capitanul incepu sa vorbeasca, dar doctorul ii facu un semn cu cotul.

— Nu-mi mai pasa, ingaima el, recitind fraze si punand numele lui Nicole in locul Biancai. La sfarsitul ceremoniei, scoase cinci inele de aur de diverse marimi, si i-l puse lui Nicole pe deget pe cel mai mic.

Ceremonia se incheiase.

— Pot sa sarut mireasa? striga Frank.

Doctorul o lua pe Nicole de brat, hotarat, si o indeparta de barbat, ducand-o la masa din mijlocul odaii. Scoase un toc, scrise ceva, apoi, intinzandu-l spre Nicole, zise: te rog sa semnezi, si-i intinse certificatul de casatorie.

Avea ochii plini de lacrimi si trebui sa si-i stearga ca sa vada. Doctorul trecuse numele ei adevarat pe certificat. Nicole Courtalain era acum doamna Clayton Armstrong. Cu repeziciune, se semna la sfarsit. Privi fara interes, aproape paralizata, cum Frank semna actul. Acum totul era legal.

Luand-o de brat, doctorul o insoti spre iesirea din cabina capitanului. Era atat de uluita, incat ajunse in cabina, inainte sa-si dea seama.

— Asculta, draga mea, ii spunea doctorul, imi pare foarte rau de tot ce s-a intamplat, fiindca te cred ca nu esti doamna Maleson. Dar te rog sa ma crezi ca a fost mai bine sa te supui ceremoniei. Nu-l cunosc pe domnul Armstrong, dar sunt sigur ca atunci cand vei ajunge in America, se va putea rezolva anularea casatoriei. Alternativa era cu mult mai grava. Si acum sa-ti dau un sfat. Stiu ca drumul va fi lung, dar stai cat mai mult posibil in cabina, evitand sa fii vazuta de oamenii de pe punte. Capitanul nu face prea multi bani, isi poate tine intr-o oarecare masura oamenii in frau. Dar trebuie sa-l ajuti, facandu-i pe oameni sa uite de prezenta ta cat mai mult posibil. Ai inteles?

Nicole dadu din cap.

— Zambeste, nu este atat de grav pe cat pare. America e frumoasa. Poate ca nici nu vei mai dori sa te intorci in Anglia.

Nicole incerca sa zambeasca.

— Asa spune si Janie.

— Asa, acum e mai bine. Aminteste-ti ce ti-am spus si incearca sa gandesti mai departe, la sosire.

— Asa voi face si-ti multumesc, spuse, apoi intra in cabina.

Un moment, doctorul se opri. Din punctul lui de vedere, Armstrong ar fi fost nebun daca ar fi lasat sa-i scape o astfel de femeie.

— Ai lipsit asa de mult, ii spuse Janie, cand intra in cabina, dar apoi incepu sa tipe: ce s-a intamplat cu rochia ta? Ce ti-au facut?

Cazand pe pat, Nicole zacea, acoperindu-si ochii cu bratul.

Apucand-o de mana, Janie studie verigheta de aur stralucitor.

— Le-am cumparat impreuna cu Clay. A luat sase dimensiuni ca sa fie sigur ca unul se va potrivi. Pun pariu ca pe celelalte le-a oprit capitanul, nu-i asa?

Nicole nu raspunse, privind si studiind inelul impreuna cu Janie. Ce insemnau toate astea? Aceasta mica bucatica de aur o lega de promisiunea pe care o facuse ca va iubi si va respecta un barbat pe care nu-l vazuse niciodata?

— Ce te-a facut sa accepti ceremonia? intreba Janie atingand semnul de muscatura de pe gatui fetei.

Nicole se stramba. Era locul unde o muscase Frank. Janie se indrepta de mijloc.

— Nu trebuie sa-mi spui, imi inchipui ce s-a intamplat. Capitanul s-a asigurat ca Clayton il va plati, spuse si stranse buzele. Sa-l ia dracu’ pe Clay Armstrong. Te rog sa ma ierti, dar totul e din vina lui. Daca n-ar fi incapatanat ca un catar nu s-ar fi intamplat nimic din toate acestea. Nimeni nu-i poate baga in cap putina minte. Nu, el o voia pe Bianca lui si trebuia s-o aiba. Stii, s-a adresat la patru capitani de vapor, inainte de a gasi unul atat de josnic, ca sa-i satisfaca dorinta. Acum priveste! Tu, o micuta nevinovata, tratata atat de dezgustator si fortata sa se marite cu cineva pe care nu-l cunoaste si poate ca nici nu va dori sa-l cunoasca.

— Te rog, Janie, poate ca nu este chiar atat de rau. Doctorul mi-a spus ca nu voi mai avea de suferit din partea oamenilor, din moment ce sunt doamna Armstrong si nici tie nu-ti vor face rau. Sunt sigura ca totul va putea fi anulat in America.

— Asculta-ma, spuse Janie suparata. Trebuia sa ma gandesc ca ticalosii te vor forta, amenintandu-ma pe mine. Si tu nici nu ma cunosti. Orice vei dori de la Clay, anulare sau altceva, voi avea eu grija sa le obtii, ii voi spune eu tot ce gandesc, asa cum nu a mai auzit inainte. Jur ca va face tot ce doresti. Cand ma gandesc la timpul irosit, mergand incolo si incoace pe ocean, la banii stransi pe care-i pregateai pentru magazin . Se opri deodata si privi amuzata la lazile de la perete.

Nicole tresari.

— Ce este? S-a intamplat ceva?

Fata lata a lui Janie lua deodata o expresie diavoleasca.

— Cumpara ce-i mai bun, imi spunea.

— Despre ce tot vorbesti?

Janie privea ca in transa la lazile de la perete, ca si cand era vrajita.

— Imi spunea ca nimic nu este prea bun pentru nevasta lui si fata lui Janiei se lumina mai tare. Oh, Clay Armstrong, vei plati scump totul.

Nicole isi lasa picioarele jos de pe pat si o privi uimita pe Janie. Despre ce tot vorbea?

In timp ce desfacea franghihe care legau lazile de perete, Janie continua sa vorbeasca:

— Clay mi-a dat o punga cu aur si mi-a spus sa cumpar cele mai bune articole ce se gaseau si podoabele cele mai scumpe. Spunea ca trebuie ca nevasta sa-si faca rochii in timpul calatoriei. Rase . Blanurile vor putea fi lucrate de un blanar in America.

— Blanari? Nicole isi amintea scrisoarea. Janie, toate acestea sunt pentru Bianca, nu pentru mine. Nu le putem confectiona pentru mine, nu i s-ar potrivi ei.

— Nu am intentia sa fac haine pentru o femeie pe care n-am vazut-o niciodata, spuse, luptandu-se sa desfaca un nod. Clay spunea ca hainele sunt pentru nevasta sa si dupa cate stiu, tu esti singura lui nevasta.

— Nu, nu este corect. N-as putea sa iau ceva ce a fost destinat altcuiva; Janie cauta sub perna din pat si scoase un lant cu chei.

— Asta-i ce gandesc eu, nu tu. Macar o data as vrea sa vad si eu ceva ce Clay n-ar putea cumpara, daca i s-ar cere. Toate fetele si femeile din Virginia sunt nebune dupa el, dar el trebuia sa ajunga in Anglia, sa gaseasca o femeie de care nu este sigur ca il vrea. Cand deschise lada si ridica cu grija capacul, la vederea continutului, incepu sa zambeasca.

Nicole nu-si putu stapani curiozitatea. Se apropie de Janie si privi in iada, uimindu-se de frumusetile pe care le vazu. De ani de zile nu mai vazuse matase si niciodata o astfel de calitate.

— Englezilor le este teama de ceea ce numesc ei clasele de jos. In America, toti oamenii sunt egali. Daca-ti permiti sa cumperi lucruri frumoase, nu te temi sa le porti.

Scoase din lada o bucata de matase albastra, ca safirul, si stralucitoare, o infasura pe umarul lui Nicole, o lasa sa cada in jos pe spate si apoi o lega cu un nod larg pe piept.

— Ce zici de asta?

Privind-o un moment in lumina, Nicole o atinse de obraz si se misca sa o simta si pe brate. Era o placere senzuala, aproape pacatoasa. Janie deschise alta lada.

— Dar de asta ce parere ai pentru o esarfa? Trase afara o panglica de satin albastru-inchis si o infasura pe Nicole peste piept. Toata lada parea plina de panglici si esarfe. Mai deschise o lada.

— Un sal, doamna? spuse razand si inainte ca Nicole sa deschida gura, scoase aproape o duzina de saluri tesute in Scotia, casmir englezesc, matase de India si dantela Chantilly. Nicole suspina la frumusetea materialelor, in timp ce Janie deschidea lada dupa lada. Erau catifele, batist fin, percal, lanuri moi, mohair, puf de lebada si de alte pasari salbatice, tul, organdi, matase si dantele fine, frantuzesti. In mijlocul acestor bogatii extravagante, Janie incepu sa se invarteasca, si Nicole incepu sa rada. Era prea mult. Nicole se aseza pe pat, iar Janie incepu sa ingramadeasca materialele peste ea si amandoua incepura sa rada, infasurandu-se in materialele de toate culorile: rosii, albastre, verzi, roz. Era o scena copilareasca si caraghioasa.

— Dar inca n-ai vazut ce-i mai bun, spuse Janie, razand si incepu sa scoata bucati de tul roz si dantela neagra de Normandia, de pus pe cap. Cu piosenie, deschise o alta lada si scoase un enorm manson de blana.

— Stii ce blana este? intreba, punandu-l in poala fetei. Nicole isi ingropa obrazul in blana bogata, fara sa se mai gandeasca la toate culorile pe care le avea pe gat si pe brate. Nu exista decat o singura blana atat de bogata, incat sa te poti ingropa in ea.

— Zibelina, spuse incet si cu respect.

— Da, repeta Janie, zibelina.

Nicole privi in jur. Mica incapere era inundata de culori care straluceau, plangeau, strigau sau se miscau usor, senzual, parand ca sunt vii si respira. Nicole ar fi vrut sa se infasoare in ele, sa le sarute. Nu mai avusese parte de asemenea frumuseti, de cand parasise castelul parintilor sai.

Privind-o pe Janie, Nicole izbucni in ras.

Ridica mansonul si-si infipse sase pene de strut in par.

In timp ce dadea la o parte un sal de matase, ce i se incurcase in jurul picioarelor, Janie scoase din lada cateva reviste de moda “Heidiedoff’s Gallery Of Fashion' si-i spuse:

— Alege-ti modelul, doamna Armstrong, si-ti voi arata cutia mea cu ace de toate felurile.

— Nu, Janie, nu pot. Dar glasul ei nu era convingator, in timp ce strangea in brate mansonul de zibelina si se gandea ca ar dormi cu el.

— Nu mai ascult nicio vorba si daca poti, scoate-ti bratele din blana, sa punem totul la loc si sa ne apucam de treaba. Nici nu mai avem prea mult timp, cam o luna.

Capitolul 3

Era inceputul lui august 1794, cand corabia mica si murdara ajunse in portul Virginia. Janie si Nicole priveau de la bord, cu teama, spre docurile care coborau de pe dealul impadurit, avand simtamantul ca ies din puscarie. In ultima saptamana a calatoriei nu vorbisera despre altceva decat despre mancare, mancare proaspata. De legume, fructe si de toate vegetalele ce se vor coace curand si cum le vor pregati si consuma, cu multa smantana si unt. Janie se gandea cel mai mult la mure, iar Nicole nu dorea decat sa vada verdeata crescand in pamantul cu miros dulce. Isi petrecusera zilele lungi ale calatoriei, cosand si putine erau materialele lucioase ce mai ramasesera netransformate in imbracaminte pentru Janie si Nicole. Acum, Nicole era imbracata intr-o rochie de muselina, brodata cu violete mici, si bordata cu o panglica de aceeasi culoare. Parul si-l impletise tot cu o panglica de culoare violeta. Avea bratele goale si se simtea bine, cu ele mangaiate de caldura soarelui la apus.

Vorbisera in timp ce lucrau. Nicole fusese tacuta, ascultase, nevrand sa spuna nimanui despre timpul cand ii fusesera ridicati parintii, dar mai ales, cand ii luasera bunicul. Ii povestise lui Janie despre copilaria sa in palatul parintilor si subliniind ca era doar o locuinta modesta de tara. Apoi, povestise de anul petrecut cu bunicul sau in familia morarului. Janie rase cand Nicole isi arata cunostintele tehnice despre morarit. Cel mai mult vorbise Janie. Despre copilaria sa saraca intr-o ferma la cateva mile de Arundel Hali, cum se numea casa familiei Armstrong. Avea zece ani cand se nascuse Clayton si povestea cum il plimba calare pe spinarea calului. In timpul revolutiei americane, Janie era adolescenta.

Tatal, ca atatia fermieri americani, plantase pe tot pamantul sau, tutun. Cand piata engleza a fost inchisa, a pierdut totul. Cativa ani locuisera impreuna la Philadelphia, un loc pe care Janie il detesta. La moartea tatalui sau se intorsese acolo unde se considera acasa, in Virginia.

La intoarcere, gasise mari schimbari la Arundel Hali. Tatal si mama lui Clayton murisera, cu cativa ani in urma, de holera. Fratele sau mai mare se casatorise cu Elizabeth Stratton, fiica supraveghetorului de pe plantatie. Apoi, pe cand Clay era in Anglia, James si Elizabeth au murit, inecandu-se.

Micutul baiat pe care-l cunoscuse Janie se schimbase. Se schimbase intr-un barbat arogant, dar care era sclavul muncii. In timp ce una dupa alta, plantatiile din Virginia dadeau faliment, Arundel Hali prospera si se marea.

— Priveste, spuse Nicole, aratand spre apa. Nu este capitanul? Grasunul sedea intr-o barca, iar unul din oamenii sai vaslea.

— Cred ca se duce la alt vas.

O fregata mare, cu doua randuri de tunuri pe parti, era ancorata la distanta. Oameni multi carau incarcaturi in sus si in jos pe o pasarela lata. In timp ce femeile priveau, capitanul sari pe punte, cu cateva minute inainte ca mica lor corabie sa intre greu in port. Catarandu-se pe scara, ajunse pe fregata, indepartandu-se spre capatul opus al vasului.

De la distanta la care se aflau, oamenii de pe punte pareau mici.

— Uite-l pe Clay, striga deodata Janie.

Nicole privi mirata la omul cu care vorbea capitanul, dar de la distanta parea la fel ca ceilalti oameni.

Cum poti sa fii sigura?

Janie rase. Era fericita ca era acasa.

— Daca-l vezi o data pe Clay, ai sa intelegi, spuse si se indeparta repede, lasand-o pe Nicole singura.

In timp ce-si forta ochii sa vada care era barbatul ei, Nicole invartea nervoasa verigheta de pe deget. Janie ii intinse un binoclu.

Tine si priveste-l bine.

Chiar prin binoclu, oamenii erau mici, dar se simti impresionata de prezenta lui. Tinea un picior pe un balot, iar celalalt pe punte. Sedea aplecat in fata, cu bratele rezemate pe genunchi. Chiar aplecat, era mai inalt decat capitanul. Purta pantaloni comozi, cafeniu-deschis, si cizme negre, de piele, pana la genunchi. Avea o curea neagra din piele, foarte lata in talie. Camasa era deschisa la gat, cu manecile suflecate, din care se vedeau bratele bronzate. Nu-i putea vedea fata de la distanta, dar parul castaniu era lasat pe spate si legat la ceafa.

Puse jos binoclul si se intoarse spre Janie.

— Te rog nu spuse nimic, zise Janie. I-am vazut expresia asta de prea multe ori. Nu te poti increde intr-un om numai fiindca este inalt si frumos. Va fi nebun, cand va afla ce s-a intamplat si va da vina numai pe tine, daca nu-i tii piept.

Cu ochii jucausi, Nicole ii zambi prietenei.

— Niciodata n-ai spus ca e inalt si frumos, glumi ea.

— Dar nici n-am spus ca e urat. Acum du-te, te rog, in cabina si asteapta, caci asa cum il stiu, Clay va fi aici in cateva minute. Vreau sa-l intalnesc eu mai inainte si sa-i explic isprava banditului de capitan. Hai, du-te.

Ascultatoare, Nicole se intoarse in cabina intunecoasa, simtind o nostalgie, ca o paraseste. In ultimele patruzeci de zile, ea si Janie devenisera bune prietene. De abia se obisnuise cu lumina palida, cand brusc se deschise usa cabinei. Fara indoiala, Clay Armstrong navalise in cabina, umpland-o cu umerii sai lati si Nicole avu senzatia ca e inchisa intr-un dulap cu el.

Clay nu astepta sa se obisnuiasca cu lumina si vazu doar umbra sotiei sale. Cu un brat puternic o stranse langa el.

Nicole nu apuca sa protesteze, caci ii acoperise gura cu gura lui, care avea un gust curat si puternic, impetuos, dar bland. Ea incerca totusi sa-l respinga, dar el o apuca mai strans in brate, ridicand-o de pe podele, incat de abia le atingea cu varful picioarelor, apasandu-i pieptul moale cu pieptul, sau. Simti cum ii bate inima.

Singura data cand mai fusese sarutata astfel, o sarutase Frank, dar nu se putea compara. El intoarse capul si-l cuprinse cu mana pe al ei. Simtind ca lesina, ca se ineaca, isi inlantui bratele de gatul lui, lipindu-se mai strans de el Ii simti respiratia pe gat. Cu un brat o ridica de sub genunchi si o incolaci peste el. Ametita, Nicole intelese ca-l dorea din ce in ce mai aproape, oferindu-i buzele din nou. O saruta cu foame si ea ii raspunse patimas. Cand o duse pe pat tinand-o lipita de el, i se paru natural. Nu dorea decat sa-l atinga si sa-l tina strans langa ea. O culca, asezandu-se si el alaturi de ea, neincetand sa o sarute, despartindu-i picioarele cu piciorul sau puternic si mangaindu-i bratul. Gol in sus si in jos. Cand ii atinse sanul prin rochie, ea gemu si-si arcui trupul mai aproape de el.

Bianca, ii murmura in ureche, dulcea, dulcea mea Bianca.

Nicole nu-si reveni imediat in simtiri; pasiunea ei era mai puternica. Incet, incet, revenind la realitate, isi dadu seama unde era si cine era.

— Te rog, spuse, impingandu-i pieptul cu mana, dar cu o voce slaba si speriata.

— Nu-i nimic, iubito, ii sopti, si iar ii simti respiratia calda pe obraz. Ii acoperise fata cu parul lui, care mirosea a pamant si a aer, asa cum isi dorise atat. Inchise ochii din nou.

Te-am asteptat atata, dragostea mea, luni, ani, secole. Dar acum vom fi mereu impreuna, ii spuse el.

Cuvintele o trezira pe Nicole. Erau cuvinte de dragoste adresate altei femei. Putea crede ca mangaierile care o facusera sa-si piarda capul erau pentru ea, dar cuvintele apartineau alteia.

— Clay, spuse ea incet.

— Da, dragostea mea, ii raspunse, sarutandu-i pielea fina de dupa ureche.

Trupul sau mare si puternic era pe jumatate peste ea. Intr-un fel simtea ca si cand asteptase asta toata viata, i se parea asa de natural sa si-l apropie mai mult si o idee ii sageta prin minte, ca i-ar putea spune adevarul a doua zi dimineata. Imediat insa, indeparta gandul.

— Clay, eu nu sunt Bianca. Sunt Nicole. Dar evita sa-i spuna ca era nevasta lui.

El continua sa o sarute, dar brusc isi inalta capul si-i simti trupul intepenindu-se, in timp ce o privea in intuneric. Intr-o clipa sari din pat si bratele lui Nicole ramasera goale. Se intreba cu groaza ce va mai urma in minutele urmatoare. Parea sa-i fie familiara cabina sau alta asemanatoare, caci stiu sa gaseasca lampa, si micuta incapere se lumina. Aruncand o privire scurta, in timp ce se ridica, il vazu pentru prima data pe sotul sau. Janie avea dreptate in privinta arogantei sale. Ii era intiparita pe fata. Parul era mai blond decat crezuse, avand suvite decolorate de soare. Sprancenele groase ii umbreau ochii inchisi, iar nasul parea sculptat deasupra gurii, pe care o stia catifelata, dar acum era stransa intr-o linie dreapta si furioasa. Avea barbia puternica si se puteau observa muschii care se contractau.

— Bine, dar cine dracu’ esti tu si unde este nevasta mea? intreba.

Nicole avea inca mintea tulburata. El parea ca poate sa-si stapaneasca repede pasiunea, ceea ce nu putea face Nicole.

— S-a facut o greseala ingrozitoare, sa vezi .

— Eu vad pe altcineva in cabina sotiei mele, asta-i. Indrepta lumanarea spre lazile din fata peretelui.

— Cred ca astea sunt proprietatea Armstrong.

— Da, sunt. Daca ma lasi, pot sa-ti explic. Bianca si cu mine eram impreuna, cand .

— E aici? Spui ca ati calatorit impreuna?

Era greu de explicat, cand nu o lasa sa-si termine fraza.

— Bianca nu-i aici. Nu a venit cu mine. Daca vrei sa asculti, eu .

Asezand lumanarea pe comoda, se apropie dominand-o, cu picioarele departate si cu mainile in solduri.

— Nu a venit cu tine! Ce inseamna asta? L-am platit pe capitanul corabiei sa faca o casatorie prin procura si sa-mi transporte sotia in America. Acum as vrea sa stiu unde este ea?

Nicole, se ridica si ea in picioare. Nu se lasase impresionata ca de abia-i ajungea cu capul la umar sau ca dimensiunile cabinei o obligau sa stea lipita de el, dar acum se transformasera din indragostiti in dusmani.

— Am incercat sa-ti explic, dar lipsa dumitale completa de maniere, nu permite niciun fel de comunicare; asa ca .

— Vreau o explicatie si nu o lectie data de o profesoara.

Nicole incepuse sa se enerveze. Grosolan, badaran.

— Foarte bine, am sa-ti explic. Eu sunt sotia dumitale, daca esti Clayton Armstrong. Cum sa-ti explic cand grosolania dumitale exclude orice conversatie?

Clay se indrepta spre ea.

— Nu esti Bianca mea.

Ma bucur sa-ti spun ca nu.

Cum oare a putut sa accepte sa se marite cu un om nesuferit .

Se opri, vrand sa-si pastreze calmul. Ii trebuise mai mult de o luna de zile pentru a se obisnui sa fie doamna Armstrong, iar el se urcase pe corabie asteptand-o pe Bianca si gasise in locul ei o straina.

— Domnule Armstrong, imi pare rau de toate astea, si-ti pot explica.

Se indeparta de ea, asezandu-se pe o lada.

— Cum ai aflat ca pe Bianca nu o vazuse capitanul? intreba linistit.

— Ma tem ca nu inteleg.

— Ba sunt sigur ca stii. Ai aflat intr-un fel sau altul ca nu o cunostea si ai hotarat sa i te substitui Biancai. Ce te-ai gandit? Ca orice femeie este destul de buna. Un lucru pot sa-ti spun. Stii sa primesti un barbat.

Credeai ca ma vei face s-o uit pe Bianca, folosindu-ti frumosul tau corp .

Nicole se intoarse cu ochii mari, simtind cum la aceste cuvinte i se intoarce stomacul pe dos. Clay o privi critic de sus in jos.

— Cred ca as fi putut merge mai departe. Sunt sigur ca l-ai convins pe capitan sa ne casatoreasca.

Nicole nega fara sa scoata o vorba, cu. Un nod in gat si ochii plini de lacrimi.

— Asta-i o rochie noua? Ai reusit s-o faci pe Janie sa te creada? Nu cumva ti-ai si facut o garderoba noua pe cheltuiala mea?

Se ridica din nou.

— Foarte bine, considera ca-ti las garderoba. Pierderea banilor ma va feri sa am naivitatea de a fi inselat alta data. Dar nu vei mai vedea un sfant. Vei merge cu mine la plantatie, iar aceasta casatorie va fi anulata. Indata ce se va termina, te voi imbarca in primul vapor spre Anglia. E clar?

Nicole inghiti cu zgomot.

— Mai bine dorm pe strada decat sa mai stau un moment langa dumneata, reusi sa spuna linistit.

Venind in fata ei, observa cum lumina lumanarii o facea sa para aurie si puse un deget pe buza ei de sus.

— Si unde ai mai dormi? o intreba, dar parasi cabina, inainte ca ea sa-i poata raspunde.

Nicole se rezema de usa; inima ii batea tare si ii curgeau lacrimi.

Cand Frank isi pusese mainile murdare pe ea isi pastrase mandria, dar cand o atinsese Clay se purtase ca o femeie de strada.

Bunicul ei ii reamintea mereu de nobletea sa, de faptul ca in venele ei curgea sange regesc. Invatase sa se tina dreapta, cu capul sus, si tinuse capul sus, chiar si atunci cand mama ei fusese rapita de multime. Si un american grosolan si increzut facuse ceea ce ororile Revolutiei nu reusisera sa-i faca unui urmas al vechii familii Courtalain. Se rusina cand isi aminti cat de supusa fusese la atingerea lui si de dorinta ei de a ramane culcata langa el.

Dar oricat de pierduta se simtise langa el, va face totul ca sa-si recapete mandria. Privi lazile cu parere de rau, stiind ca erau pline de haine cusute pentru ea. Daca nu i le va putea inapoia, poate ca intr-o zi va reusi sa-i plateasca domnului Armstrong.

Se dezbraca repede de rochia fina din muselina pe care o purta si se imbraca in alta mai simpla si mai practica din stamba, punand-o pe cea fina, pe care o impaturi cu grija, intr-una din lazi. Cea veche pe care i-o rupsese Frank fusese aruncata de Janie.

Luand o bucata de hartie din lada, se aseza la comoda si scrise.

Domnule Armstrong,

Sper ca acum Janie te-a gasit si ti-a explicat unele din imprejurarile care au dus la casatoria noastra, din greseala.

Ai dreptate in ceea ce priveste imbracamintea. Numai trufia mea m-a determinat sa fur. Imi voi da silinta sa-ti platesc valoarea materialelor. S-ar putea sa dureze, dar voi incerca sa fac astfel incat sa platesc cat mai curand. Ca prima rata a datoriei, iti las un medalion, fiind singurul lucru de valoare pe care-l posed. Te rog sa ma ierti daca valoreaza prea putin. Cat despre casatoria noastra, o voi anula cat de curand posibil si te voi anunta.

Cu sinceritate,

Nicole Courtalain Armstrong.

Reciti scrisoarea si o puse pe comoda, isi scoase medalionul, cu mainile tremurand. Chiar si cand avusese nevoie mare de bani, in Anglia, nu se despartise de medalionul de aur filigranat ce continea in interior portretele parintilor ei. Il purtase de cand se stia. Sarutand portretele, singurul lucru ce-i mai ramasese de la parinti, il aseza deasupra scrisorii. Era poate mai bine sa o rupa complet cu trecutul acum, privind spre viitorul intr-o tara noua, cautand sa-si faca singura drum.

Afara era complet intuneric, dar cheiul era luminat de faclii aprinse. Calma, Nicole merse pe punte si apoi cobori pe pasarela, dar marinarii, ocupati cu descarcarea vasului, nu-i dadura atentie. Cealalta parte a cheiului era intunecata si inspaimantatoare, dar stia ca trebuie sa-l infrunte. Tocmai cand ajunse la marginea padurii, il vazu pe Clay, impreuna cu Janie, sub o faclie. Janie ii vorbea si se vedea ca e suparata, in timp ce el o asculta tacut.

Nu era timp de sovait. Avea multe de facut. Trebuia sa ajunga in orasul cel mai apropiat, sa-si gaseasca de lucru si un adapost. Odata ce iesi din partea luminata a cheiului, padurea parea ca o inghite, mai ales copacii care erau intunecati, foarte inalti si maiestuosi. Ii venira in minte toate povestile auzite despre America. Era un loc plin de indieni salbatici si de ucigasi, cu animale salbatice care distrugeau oamenii si proprietatile. Pasii sai erau singurul zgomot pe frunzisul padurii, dar i se parea ca auzea si alte miscari usoare, chitaituri si gemete, pasi grei ce se furisau. Merse timp de ore. Dupa o vreme incepu sa ingane un cantec frantuzesc invatat de la bunicul sau, dar curand isi dadu seama ca picioarele nu o vor mai duce mult, daca nu se odihneste. Dar unde?

Inainta pe o mica poteca, la capatul careia nu gasi decat intunericul.

— Nicole, isi soptea singura, aici nu-i nimic de care sa te temi. Padurea este aceeasi noaptea, ca si ziua.

Cuvintele de imbarbatare nu-i ajutara prea mult, dar cu putinul curaj pe care-l mai avea, se aseza jos langa un copac. Imediat simti cum muschiul umed ii uda rochia. Dar era prea obosita ca sa-si faca griji. Facandu-se ghem, ridicandu-si genunchii spre piept si cu obrazul rezemat de brat, adormi.

Cand se trezi dimineata, simti doi ochi enormi care o priveau. Speriata, sari repede in picioare. Fusese doar un biet iepuras, care tot atat de speriat, o lua la fuga. Razand de frica ei prosteasca, privi in jur. Razele de lumina, patrunzand printre copaci dimineata devreme, transformau padurea, care parea acum prietenoasa si imbietoare. Isi freca gatul intepenit, dar cand incerca sa se ridice simti ca o durea tot corpul, rochia ii era umeda de roua, iar bratele reci. Nici nu observase cu o zi inainte, ca parul ii era ciufulit si-i atarna pe gat, in carlionti incurcati. Grabita, incerca sa si-l prinda cu cele cateva ace ce-i mai ramasesera in par.

Cele cateva ore de somn o inviorasera si porni pe poteca ingusta, cu forte noi. Noaptea trecuta isi pierduse increderea in sine, dar dimineata isi zise ca facuse ce trebuia. Nu ar fi putut sa traiasca cu acuzatiile lui Armstrong, acum stia ca va fi capabila sa-i plateasca si sa-si recapete mandria.

La amiaza era infometata. In ultimele doua-zile, inainte de a ajunge in America, ea si Janie mancasera foarte putin si stomacul sau ii aduse aminte. Ajunse la un gard care imprejmuia o livada plina de meri. Merele erau pe jumatate coapte, dar in mijlocul livezii erau cativa pomi cu fructe bine coapte. De abia trecu gardul, cand i se paru ca aude glasul lui Armstrong acuzand-o de hotie si se opri pe loc. Ce se intampla cu ea de cand ajunsese in America? Ajunsese o hoata, nedemna si dezonorata.

Cu regret se intoarse peste gard. Dar chiar daca mintea i se linistise, stomacul isi cerea drepturile. Dupa-amiaza ajunse la un golf inconjurat de stanci abrupte, iar picioarele o dureau ingrozitor. I se parea ca merge de zile intregi si nu intalnise niciun semn de civilizatie. Gardul livezii fusese singurul semn ca pe acolo o fiinta umana pusese piciorul inainte.

Cu bagare de seama cobori in golf, se aseza pe o stanca, isi descalta pantofii si-si baga picioarele in apa rece. Avea basici, iar apa o facea sa se simta mai bine.

Din tufisul din spate, un animal se repezi spre apa. Speriata, Nicole sari si privi in jur. Micul racoon se sperie si el de ca si alerga inapoi in padure, iar Nicole rase din nou de spaima ei. Dar cand se intoarse, isi vazu pantofii plutind pe apa. Ridicandu-si fustele incerca sa-i prinda, dar apa era mai adanca decat parea si mai repede. Facuse zece pasi, dar aluneca si cazu cu fustele in jurul ei, impiedicand-o sa paseasca, iar ceva ascutit o intepa in coapsa. Ii trebuira cateva minute sa se indrepte, sa-si degajeze fustele, dar cand incerca sa se ridice aluneca din nou. Agatandu-se de crengile din jur se forta sa ajunga la tarm. Ajunsa pe mal, observa ca avea o taietura lunga pe partea interioara a coapsei piciorului stang si sangera puternic. Sfasie partea de jos a camasii si-si bandaja cat putu de strans rana, strangand din dinti de durere. Opri sangele cu alta bucata de camasa, apasand cu putere. La sfarsit isi bandaja piciorul cu mai multa panza.

Durerea din picior, epuizarea, ameteala din cauza foamei erau prea mult pentru ea. Se intinse, pe spate, pe nisipul din golf si adormi.

Ploaia o trezi. Soarele aproape apusese, iar padurea se intuneca din nou. Cu o smucitura, Nicole se ridica si-si puse mainile pe cap, pana ce-i trecu ameteala. Piciorul o durea, se simtea slabita si simti dureri in tot trupul. Ii era greu sa stea in picioare, dar ploaia o facea sa inteleaga ca trebuie, sa-si gaseasca adapost. Picioarele pline de basici o usturau cand se ridica, dar era inutil sa-si mai caute pantofii in intuneric si ploaie.

Merse multa vreme si incepuse sa simta ca nu este ea cea care se misca si nu mai simtea suferinta. Desi avea picioarele ranite si sangerau, nu se opri din mers. Ploaia cernea marunt, insotita de un vant rece, dar parea ca se va opri. Isi pierduse mai inainte toate acele din parul care-i atarna ud pe piept.

Doua animale mari se apropiara de ea, maraind, aratandu-si coltii si cu ochii scanteietori. Se trase inapoi, cu spatele lipit de un copac, si-i privea cu groaza.

— Lupi . sopti ea.

Animalele se apropiau de ea, iar ea se lipise de copac, stiind ca erau ultimele clipe din viata ei, gandindu-se ca murea foarte tanara si ca ar mai fi avut multe de facut.

Deodata, o aparitie mare, un om calare aparu, incerca sa vada daca este real sau doar o viziune a imaginatiei ei, dar capul ii vajaia atat de rau, incat nu-si dadu seama.

Omul sau aparitia, orice ar fi fost, descaleca si lua cateva pietre de pe jos.

— Mars de aici, striga el, aruncand cu pietrele in cainii care o luara la fuga.

Omul se indrepta spre Nicole.

— De ce dracu’ nu i-ai gonit?

Nicole il privi. Chiar si in intuneric, vocea lui Clay dand ordine nu se putea confunda.

— Am crezut ca sunt lupi, murmura ea.

— Lupi, pufni el. Da’ de unde, nu sunt decat niste javre cautand de mancare. Gata acum. M-am saturat de prostiile tale. Acum vii acasa cu mine.

Se intoarse, fiind sigur ca-l va urma. Nicole nu mai avea putere sa se opuna, de altfel nici nu mai putea face nimic. Se dezlipi de copac si facu un pas, insa picioarele refuzara sa o mai poarte si lesina.

Capitolul 4

Clay abia avu timp sa o prinda inainte sa cada. Se stapani sa mai discute despre prostia femeilor cand vazu ca era aproape inconstienta. Avea bratele reci, lipicioase. Ingenunche, o ridica la pieptul sau si scotandu-si haina o inveli in ea. Cand o lua in brate, se uimi cat era de usoara. O ridica pe cal tinand-o si urcandu-se in spatele ei.

Era un drum lung pana la plantatie.

Nicole incerca sa se tina dreapta pentru a nu sta lipita de el. Chiar epuizata cum era, simtea ca o uraste.

— Stai cuminte, relaxeaza-te. Iti promit ca nu te musc.

— Nu, sopti ea. Ma urasti. Ar fi trebuit sa lasi lupii sa ma sfasie. Era mai bine pentru fiecare.

O tinea inconjurata cu bratele lui care erau puternice si cand isi aseza capul pe pieptul lui era bucuroasa ca avea din nou langa ea o fiinta umana. Evenimentele din ultimele zile i se invalmaseau prin cap. I se parea ca inoata intr-un rau si de jur imprejur erau pantofi rosii. Pantofii aveau ochi si maraiau.

— Sst . Acum esti in siguranta. Nici pantofii, nici lupii nu te pot manca. Sunt cu tine si esti in siguranta.

Il auzea prin somn si se relaxa, simtind mana lui mangaindu-i bratul, o mangaiere blanda si calda.

Cand opri calul, ea deschise ochii si privi in sus spre casa inalta care parea o umbra deasupra lor.

Descalecand, intinse bratele sa o ajute, dar inviorata de somn, Nicole incerca sa-si recapete demnitatea

— Multumesc, dar pot si singura. Spunand astfel, incerca sa descalece, insa trupul sau slabit si epuizat nu o mai sustinu, cazu peste el, pierzandu-si rasuflarea, dar Clay o prinse in brate inclinandu-se usor.

— Esti un necaz mai mare decat sase femei la un loc, ii spuse, indreptandu-se spre usa.

Inchise ochii si zacand in bratele lui ii auzi bataile inimii, puternice si sigure. Inauntru, o intinse pe un fotoliu larg de piele si o acoperi bine cu haina lui, inainte sa-i dea sa bea un pahar mare cu bautura.

— Vreau sa stai aici si sa bei ce ti-am dat. Intelegi? Ma intorc in cateva minute. Trebuie sa ingrijesc calul. Daca te misti cat sunt plecat, te voi intoarce cu fundul in sus pe genunchii mei. E clar?

Ea dadu din cap si el iesi. Nu putea sa vada incaperea, din cauza intunericului, dar ghici ca era o biblioteca, dupa mirosul de piele, tutun si ulei de in. Inspira adanc. Sigur era camera unui barbat. Privind la paharul ce-l avea in mana vazu ca aproape il umpluse. Sorbi incet. Era delicios dupa ce atata vreme nu mancase nimic. Cand prima picatura de bautura incepu s-o incalzeasca, lua o inghititura mai mare. Dupa doua zile de post, in care stomacul i se golise complet, bautura i se urca treptat la cap. Cand Clay se intoarse, o gasi razand si leganand in varful degetelor paharul de cristal, golit.

— S-a dus tot, spuse, pana la ultima picatura. Nu i se impleticeau cuvintele ca unui betiv ordinar, dar erau accentuate.

— De cand n-ai mai mancat? o intreba Clay luandu-i paharul.

— Zile, saptamani, ani, niciodata.

— Asta vreau sa stiu, zise el. E doua noaptea si ma aflu cu o femeie beata in brate. Hai, scoala-te si vino sa mananci ceva. O ridica in sus, luand-o de mana.

Nicole ii zambi, dar piciorul ranit nu o mai ducea. Cand cazu langa el, cu acelasi zambet, spuse scuzan- du-se:

— M-am ranit la picior se apleca si o ridica,

— Cine ti-a facut-o, pantofii rosii sau lupii? intreba ironic.

Frecandu-si nasul de gatul lui, chicoti.

— Erau caini adevarati? Pantofii rosii ma urmareau?

— Erau caini adevarati, iar pantofii erau in vis, dar vad ca vorbesti in somn. Fii linistita ca altfel trezesti toata casa.

Lipindu-se de el, se simtea grozav de usoara si-si puse bratele in jurul gatului sau. Isi lipi buzele de urechile lui si incerca sa sopteasca:

— Esti cu adevarat ingrijitorul domnului Armstrong? Nu-i semeni deloc. Esti cavalerul salvator, asa ca nu poti fi omul acela oribil.

— Gasesti ca e chiar atat de ingrozitor?

— Da, afirma ea, m-a facut hoata, ca am furat hainele sortite altei persoane. Avea dreptate, am facut-o, dar i-am explicat.

— Cum ai facut? intreba Clay linistit.

— Mi-era foarte foame si am vazut intr-o livada cativa meri, dar nu am luat nici macar un mar. Nu am vrut sa fur, eu nu sunt hoata.

— Vrei sa spui ca te-ai-luptat cu foamea doar ca sa-i dovedesti ca nu esti hoata?

— Am vrut sa-mi dovedesc mie insami ca si eu contez.

Tresarind si strangand din umeri de durere, ii spuse:

— Ma doare.

O rasuci si-i intinse piciorul pe masa. Rana era urata, murdara, dar nu era adanca. Se gandi ca se va vindeca repede, daca va fi spalata si se duse sa incalzeasca apa.

— Janie mi-a spus ca jumatate dintre femeile din Virginia umbla dupa dumneata. E adevarat?

— Janie vorbeste prea mult. Ar fi mai bine sa-ti dau ceva de mancare. Stii ca te-ai imbatat?

— N-am fost beata in viata mea, spuse cu toata mandria de care era capabila.

Ii intinse o bucata groasa de paine unsa din abundenta cu unt proaspat.

— Hai, mananca asta!

Se concentra asupra mancarii.

Dupa ce umplu un lighean cu apa calda, Clay incepu sa-i spele rana cu o carpa. Era aplecat asupra ei, cand se deschise usa.

— Domnule Clay, unde ai fost toata noaptea si ce faci la mine in bucatarie? Stii ca mie nu-mi plac astfel de treburi.

Era ultimul lucru de care avea nevoie Clay, sa fie dascalit de o femeie din serviciul lui. Inca ii sunau in urechi povestile ce veneau de la Janie. Tipase la el timp de o ora fiindca ii scrisese o scrisoare Biancai, explicandu-i ce se intamplase, scrisoare ce urma sa plece cu o fregata gata de pornire, in timp ce Nicole se pierduse in padure.

— Maggie, ea este sotia mea!

Era pentru prima data ca pronunta aceste cuvinte.

— Of . gemu Maggie, ea este cea de care Janie spunea ca ai pierdut-o?

— Intoarce-te in pat, Maggie, ii spuse Clay cu mult calm.

Nicole se intoarse si-i spuse femeii grase: „Bonjour, Madame si o saluta cu mana in care tinea painea.

— Nu stie englezeste? sopti Maggie.

— Nu, nu vorbesc, spuse Nicole, intorcandu-se cu spatele la Maggie, cu ochii scanteietori.

Clay se ridica, privind-o amenintator pe Nicole, si o lua de brat pe Maggie, conducand-o spre usa.

— Intoarce-te in pat. Am eu grija de ea, fii sigura ca sunt capabil s-o fac.

— Esti sigur Pare atat de fericita, indiferent in ce limba vorbeste.

O privire aruncata de Clay o facu pe Maggie sa plece din bucatarie, iar el se intoarse la Nicole.

— Cred ca suntem casatoriti, nu? spuse ea sfarsind ultima, bucatica de paine si lingandu-si degetele. Gasesti ca arat fericita?

Se ridica, arunca apa murdara intr-o galeata de lemn si umplu din nou ligheanul.

— Cei mai multi betivi sunt fericiti. Incepu din nou sa-i curete rana de pe coapsa.

Nicole ii atinse parul, iar el isi inalta capul sa o priveasca un moment, aplecandu-se apoi sa-si vada de treaba.

— Imi pare rau ca nu ai primit ce doreai, ii spuse incet. Nu am facut-o intentionat. Am incercat sa-i fac sa renunte, dar n-a vrut.

— Stiu. Nu-i nevoie sa-mi explici. Janie mi-a spus totul. Nu-ti face griji. Voi vorbi cu un judecator si vei putea sa te intorci acasa din nou, cat mai curand;

— Acasa, sopti ea. Oamenii aceia mi-au ars casa. Se opri si privi in jur. Asta este casa dumitale?

Indreptandu-se, ii raspunse:

— O parte din ea.

— Esti bogat?

— Nu. Esti bogata?

— Nu. Ii zambi, dar el se intoarse sa ia o cratita de pe peretele de deasupra masinii de gatit si praji oua; punand inca o cratita pe foc, taie inauntru cateva bucati de slanina. Painea cu unt se prajea in tigaie.

In cateva minute ii puse in fata pe masa, o farfurie cu mancare fierbinte si aburinda.

— Nu cred ca pot manca atata, spuse ea serios.

— Poate ca te voi ajuta eu. Nici eu nu am mancat aseara.

Ridicand-o, o aseza pe scaun in fata mesei.

— N-ai mancat din cauza mea?

— Nu, din cauza mea si a firii mele – spuse, si-i impinse in fata farfuria cu mancare.

— Ai o fire teribila, nu-i asa? Mi-ai spus cateva cuvinte nemiloase.

— Mananca, ii ordona el.

Ouale erau delicioase.

— Mi-ai spus un lucru dragut, incepu ea sa zambeasca visator . Mi-ai spus ca stiu sa primesc un barbat. Asta era un compliment, nu-i asa?

O privi peste masa si felul cum ii privea gura o facu sa roseasca. Mancarea ii limpezea intr-un fel mintea, si incepu sa-si aminteasca cu claritate prima lor intalnire.

— Spune-mi, domnule Armstrong, existi si la lumina zilei sau esti numai o aparitie nocturna, ceva ce mintea mea a inventat?

Nu-i spuse nimic, privind-o doar in timp ce manca. Dupa ce terminara, stranse farfuriile si mai turna apa in lighean. Fara un cuvant o lua de subsuori si o aseza. Era foarte obosita si foarte somnoroasa.

— Ma faci sa ma simt ca o papusa, ca si cand nu as avea nici maini, nici picioare.

— Le ai pe toate si sunt murdare. Ii lua unul din brate si incepu sa-l sapuneasca. Ea ii pipai cu degetul o cicatrice aflata pe o parte a ochiului.

— Cum ai capatat-o?

— Am cazut cand eram copil.

Suspina.

— Speram sa fie ceva mai romantic, ceva ce s-ar fi intamplat in timpul razboiului vostru.

— Imi pare rau ca te dezamagesc, dar in timpul razboiului eram doar un baietel.

Isi plimba un deget plin de sapun in lungul barbiei lui.

— De ce nu te-ai casatorit niciodata?

— Cum sa nu M-am casatorit cu tine, nu?

— Dar asta nu este ceva real. Nu este o casatorie adevarata. Nici nu ai fost de fata. Barbatul era Frank. M-a sarutat, stii? A spus ca spera sa nu ma marit cu tine, fiindca atunci ar putea sa ma sarute mai mult. Mi-a spus ca am o gura rasturnata. Dumneata ce crezi, nu-i asa ca gura mea nu este rasturnata?

Privindu-i gura se opri din spalat si fara sa vorbeasca, ii sapuni obrazul.

— Nu mi-a spus nimeni inainte ca am gura urata, habar nu aveam. Ochii i se umplura de lacrimi. Pun pariu ca nu ti-a placut sa ma saruti si nu ai simtit asa cum ar fi trebuit sa simti.

— Ai sa taci odata? ii ordona Clay, in timp ce termina sa-i clateasca obrazul. Cand vazu ca are ochii plini de lacrimi, intelese ca mancarea nu reusise s-o linisteasca prea mult cum sperase el, tot bautura era cauza, caci nu putea fi tot timpul asa de proasta.

— Nu, gura ta nu este urata, spuse el in sfarsit.

— Nu e stramba?

Stergandu-i fata si mainile, spuse:

— Este deosebita, acum linisteste-te, o sa te duc in camera ta unde ai sa poti dormi, si o lua in brate.

— Florile mele!

Suspinand, clatina din cap si se lasa in jos cu ea, sa-si poata lua florile de pe masa.

Intra in cladirea principala si apoi sus pe scari, in timp ce ea se ghemui linistita in bratele lui.

— Sper sa ramai asa si sa nu devii din nou omul celalalt. Nu voi mai fura, iti promit.

Nu-i raspunse si deschise usa camerei. In timp ce o culca pe pat, isi dadu seama ca rochia ei era foarte uda. Cand vazu ca i se inchid ochii de oboseala, stiu ca va fi incapabila sa se dezbrace.

Injurand printre gafaituri, incepu sa o dezbrace, fiind convins ca nu avea cine stie ce pe ea, in afara de rochie si camasa subtire. Cum nu putea desface nasturii, rupse totul. Avea un corp frumos, cu solduri delicate, si sanii mici se inaltau obraznic. Cauta un prosop in dulap, blestemand tot timpul. Din ce credea ea ca este facut? ii pansase coapsa, iar acum trebuia sa se poarte cu ea, ca si cum ar fi avut de-a face cu un copil si trebuia s-o stearga. Dar, in mod sigur, nu arata ca un copil.

Pe Nicole o trezi frecatul puternic. Zambi la senzatia placuta, dar el stinse repede lampa si trase patura pe ea furios, respirand usurat cand nu o mai vazu, apoi se indrepta spre usa, dar ea il lua de mana si somnoroasa ii spuse:

— Iti multumesc ca m-ai gasit.

Aplecandu-se spre ea, ii ridica parul de pe fata.

— Eu trebuie sa-mi cer scuze ca te-am facut sa fugi. Acum dormi si vom vorbi maine.

Ea nu-i dadu drumul.

— A fost neplacut sarutul meu? Se simtea ca gura mea e stramba?

Incaperea incepea sa se lumineze si Clay isi dadu seama ca era aproape dimineata. Avea parul ravasit pe perna, iar amintirea sarutului nu era deloc neplacuta. Se apleca spre ea, gandindu-se sa o sarute usor, dar gura ei il ademeni si luandu-i buza de sus intre dinti, isi plimba limba pe conturul gurii. Nicole il trase spre ea cu bratele pe dupa gat si-si deschise gura sarutului.

Clay, gata sa-si piarda stapanirea, se trase inapoi punandu-i bratele sub patura. Cu ochii inchisi, Nicole zambi ca in vis si murmura: nu ti se pare urata .

Se ridica si parasi odaia, inchizand usa in urma lui. Porni spre camera sa, dar nu mai putea sa doarma. Avea nevoie de o baie rece in rau si de o zi de munca grea, se gandi el si porni spre grajd.

Prima impresie pe care o resimti Nicole, dimineata la trezire, era lumina si soarele. Apoi durerea de cap. Se ridica incet, cu mana pe frunte si cand paturile cazura pe jos se grabi sa le ridice, intrebandu-se de ce dormise goala.

Privind de pe marginea patului, vazu hainele facute gramada jos.

Cand se mai dezmetici, isi aminti ca-l vazuse pe Clay aruncand cu pietre in caini si apoi asezand-o pe cal. Isi aminti vag de drumul calare, dar nu-si mai reamintea nimic din momentul cand ajunsesera acasa.

Privi imprejur, intelegand ca se afla intr-o camera de dormit la Arnudel Hali. Era o camera frumoasa, mare si luminoasa. Podelele erau din stejar, iar peretii si tavanul zugravite in alb. De jur imprejurul celor doua usi si celor trei ferestre, erau stucaturi cu sculpturi simple si elegante. Pe un perete era caminul, iar pe celalalt o veranda. Perdelele patului cu patru coloane, draperiile si toata tapiteria, erau din panza alba cu desene albastre. Un fotoliu cu brate albastre se afla in fata caminului, iar in fata ferestrei, unul Chipendale avand alaturi un gherghef pentru brodat. La piciorul patului, mai era un scaun si o masa pentru ceai, pe trei picioare, inalta. Restul camerei era ocupat de un dulap potrivit si de o comoda cu linii curbe din nuc, cu incrustatii din lemn de artar..

Cand se ridica, Nicole simti ca durerea de cap ii trece si se dezveli, indreptandu-se spre dulap. Toate hainele confectionate de ea si de Janie erau acolo. Zambi, simtindu-se ca acasa. Camera aceasta ii era harazita.

Se imbraca intr-o camasa fina de bumbac al carei corsaj era decorat cu boboci fini de trandafiri roz, iar pe deasupra, o rochie de indian, cu o panglica lata de catifea in jurul taliei. Decolteul adanc era acoperit de tul transparent. In graba isi aranja parul in bucle care sa-i incadreze figura si si-l lega cu o panglica verde de catifea, asortata cu cea de pe rochie.

Vrand sa iasa, se opri si vazu ca doua ferestre dadeau spre sud, spre gradina si spre rau. Cand se uita pe fereastra, unde se astepta sa vada o gradina ca in Anglia, avu un soc. Ce vedea semana mai mult cu o curte de sat.

La stanga, erau sase cladiri dintre care una era legata de casa mare printr-un zid de caramida. Pe cosul a doua dintre ele iesea fum. Pe partea dreapta, se aflau mai multe case din care una legata tot de casa principala. Majoritatea acestor case erau ascunse de nuci enormi. Drept in fata sa era o gradina frumoasa cu rasaduri imprejmuite de verdeata. In mijlocul rondului, era un bazin din caramida, iar in dreapta, ascuns de doua magnolii, un mic pavilion alb. Erau brazde de flori si o gradina de zarzavat, inconjurata de un zid de caramizi acoperit cu caprifoi.

Dincolo de gradina, campul se intindea in fasii intinse, drepte si se puteau vedea culturi de bumbac, de ovaz, si de ceva ce banui ca este tutun. Dincolo de camp, era raul si peste tot magazii, soproane si oameni muncind.

Inspirand adanc aerul verii inmiresmat de parfumuri atat de diferite, isi pierdu complet capul, fiind nerabdatoare sa vada totul.

— Nicole, o striga cineva.

Nicole zambi si-i facu semn cu mana lui Janie.

— Vino jos sa mananci ceva.

Nicole, coborand scarile, simti ca era moarta de foame. Incaperea de la intrare avea pe pereti cateva portrete, cateva scaune si doua masute. Oriunde se uita, vedea numai frumusete. La parter, scarile ajungeau intr-un hol si se terminau prin arcade. Sedea acolo, nehotarata incotro s-o apuce, cand Janie isi facu aparitia.

— Ai dormit bine? Unde te-a gasit Clay? Si de ce ai fugit din primul moment? Mie nu mi-a marturisit ce ti-a spus, ca sa te puna pe fuga, dar pot sa-mi inchipui ca a fost oribil. Arati putin slabita.

Razand, Nicole o apuca de mana supusa.

— Sunt moarta de foame, iti spun cate pot daca-mi arati unde pot gasi ceva de mancare.

— Bineinteles, trebuia sa ghicesc si sa nu te las sa astepti.

Nicole o urma la poarta spre gradina acoperita de un peron octogonal si cu scari ce duceau in trei directii.

Janie ii explica; cele trei din dreapta duc la birourile lui Clay si la grajduri, cele din centru spre tufisurile umbroase, ascunse, din gradina. O apucara pe scarile din stanga care duceau la bucatarie.

Pe bucatareasa o chema Maggie, o femeie grasa, cu par rosu si cret. Janie ii explica faptul ca Maggie fusese angajata servitoare, dar hotarase, ca majoritatea personalului lui Clay, sa ramana in continuare chiar si dupa ce contractul expirase,

— Cum iti merge piciorul azi? intreba Maggie clipind din ochi. Cred ca este vindecat, dupa ingrijirea atat de dulce de azi-noapte.

Nicole o privi nedumerita si o intreba ce vrea sa spuna.

— Taci din gura, Maggie, spuse Janie avand amandoua un aer conspirativ, in timp ce o impinse pe Nicole la masa, fara s-o lase sa vorbeasca. Maggie ii umplu farfuria cu oua, slanina, sunca, prajituri cu frisca, budinca, mere coapte, biscuiti calzi. Nicole nu putu sa manance tot si-si ceru scuze pentru risipa. Maggie incepu sa rada si-i spuse ca avand de hranit saizeci de persoane de trei ori pe zi, nimic nu se arunca.

Dupa-masa, Janie ii arata unele dependinte, asa numitele atenanse de pe o plantatie, din Virginia. Langa bucatarie era laptaria unde se fabricau untul si branza, apoi cladirea ingusta a tesatoriei unde lucrau trei tesatori. Langa tesatorie se afla spalatoria, plina de bai enorme si tone de sapun. Deasupra lor erau locuinte pentru muncitori, care erau un amestec de sclavi din Haiti, slujitori angajati cu contract si cu salarii. Hala unde se pregatea maltul si afumatoarea erau langa bucatarie.

Peste drum de bucatarie, era gradina de zarzavaturi, unde un om si trei copii se ocupau de zarzavaturi. La toata lumea, Janie o prezenta pe Nicole ca doamna Armstrong. Aceasta incerca sa protesteze spunand ca venise doar temporar, in vizita. Janie se prefacea ca nu aude, indrugand ceva despre Clay, ca este destept si ca avea mari sperante in ceea ce privea viitorul lui.

Dincolo de gradina casei pe care Janie spusese ca o lasa pe Nicole sa o descopere singura, se afla biroul lui Clay, o cladire mare de caramida, umbrita de copaci. Janie nu se oferi sa o conduca acolo, dar zambi cand o vazu pe Nicole incercand sa vada prin ferestre. In apropierea biroului, sub cedri, mai erau si alte cladiri: locuinte pentru muncitori, ghetarii, silozuri, casa gradinarului, a administratorului, grajduri si remize pentru trasuri, tabacarie, tamplarie, dogarie.

In sfarsit, cand ajunsera pe culmea dealului de unde campiile se deschideau larg, Nicole se opri, isi puse mainile pe cap si spuse:

— E un adevarat sat. Iar in urechi ii sunau toate datele oferite de Janie.

Mandra, Janie zambi.

— Trebuie sa fie, caci singurul mijloc de transport este pe apa. Arata toata intinderea de pamant pana la debarcader. Clay are un vas de 75 de metri acolo. La nord sunt orase ca in Anglia, dar aici, in sud, fiecare fermier este complet independent si se descurca cu mijloacele lui. Si inca n-ai vazut tot. Acolo este laptaria si crescatoria de porumbei, putin mai departe crescatoria de pasari si nu ai intalnit nici jumatate din muncitori. Traiesc si acolo jos.

Nicole vazu aproximativ cincizeci de oameni pe camp si inca altii calare.

— Uite-l pe Clay, ii arata Janie un barbat calare pe un cal mare, negru. Avea pe cap o palarie mare de pai. A fost pe camp inainte de rasaritul soarelui, spuse privind pe furis spre Nicole, banuind ca ar putea sa afle mai mult din cele ce se petrecusera noaptea. Dar Nicole n-ar fi putut sa-i dea nicio informatie, fiindca nici ea nu-si mai amintea.

— Cu ce te ocupi tu aici?

— Ma ocup cel mai mult de tesatorie. Maggie supravegheaza bucatariile, iar eu am grija de vopsitorie si de tesatori. E nevoie de multa panza intr-un loc ca asta. Trebuie sa facem paturi de pus pe sei, panza pentru scurs branza, panza pentru corturi si corabie, imbracaminte si paturi pentru muncitori.

Nicole se intoarse si privi casa. Era frumoasa prin simplitatea si proportiile sale. Nu era mare, nu ocupa mai mult de 180 de metri de teren, dar tencuiala si ornamentele din jurul ferestrelor si usilor ii confereau eleganta. Avea doua etaje, cu un acoperis inclinat, in care erau cateva ferestre. Intrarea era mai incarcata, de forma octogonala, contrastand cu simplitatea constructiei.

— Esti gata sa mai vezi ceva? intreba Janie.

— As vrea sa vad casa. Nu am vazut decat o camera azi-dimineata. Tot restul e la fel de frumos ca acest dormitor?

— Mama lui Clay a comandat mobilierul, special pentru casa. Asta bineinteles inainte de razboi. A inceput de la gardul inalt. Trebuie sa te previn ca el, Clay, nu s-a ocupat de casa pana anul trecut. Mentine exteriorul in buna stare, dar spune ca nu are timp sa se ocupe de restul. Este un om pe care nu-l intereseaza ce mananca sau unde doarme. Jumatate din timp ar dormi afara sub un copac sau pe camp, decat sa calareasca inapoi spre casa.

Cand intrara in casa, Janie se scuza, spunand ca trebuie sa se intoarca la tesatorie, caci era in urma cu lucrul.

Nicole era bucuroasa sa aiba timp sa viziteze casa. La ultimul etaj, erau patru camere mari si doua holuri. Holul din mijloc, la care ducea o scara larga, cu covor, servea drept camera de primire. Un coridor ingust ducea spre sufragerie si spre camera de dimineata, un altul ducea la bucatarie. Camera de zi era cu fata spre gradina. Biblioteca si sufrageria dadeau spre rau, la nord.

Facand un mic inventar al fiecarei camere, se convinse ca persoana care mobilase casa fusese o persoana cu gust. Erau camere simple, linistite, iar fiecare piesa de mobilier dovedea arta desavarsita a celui ce le lucrase. Biblioteca era o camera barbateasca, cu rafturi din lemn de nuc de culoare inchisa, pline cu carti legate in piele, iar biroul mare, din acelasi lemn umplea o mare parte a camerei. Doua fotolii din piele rosie erau asezate in fata caminului.

Sufrageria era in stil Chipendale chinezesc, din mahon, tapetul de pe pereti era pictat de mana, avand un model delicat cu verdeata si pasari frumos colorate. Salonul era cel mai rafinat. Fiind cu ferestrele spre sud, era luminos si vesel. Draperiile erau din catifea vieux rose si cele trei scaune erau tapitate cu acelasi material. Canapeaua din fata caminului de marmura era tapitata cu satin in dungi verzi si roz. Tapetul de pe pereti era roz foarte pal cu o dunga mai inchisa la tavan, iar intr-un colt, se gasea o masuta din lemn de trandafir.

Dar Nicole prefera camera de dimineata. Totul in camera era in tonuri de galben si alb. Perdelele groase din panza erau albe, iar pe ele erau brodate ramuri cu boboci de trandafiri galbeni. Peretii erau albi. Canapeaua si trei scaune erau tapitate cu panza alba cu dungi aurii si la unul din pereti, era o spineta cu picioare fine, iar notele erau puse langa ea. Deasupra spinetei era o oglinda si doua sfesnice aurite. Dar totul era neglijat, murdar. Parea ca nimeni nu intrase de ani de zile in camerele frumoase. Lemnul lustruit al mobilelor era intunecat si prafuit, iar spineta era complet dezacordata. Perdelele si covoarele erau imbibate de praf. Era o rusine sa vezi atata frumusete ascunsa si neglijata.

Privind din hol in sus pe scari, se gandise sa exploreze toata casa, dar nu mai suporta sa vada camere parasite, acoperite de praf.

Privind la rochia sa de muselina, se indrepta pe coridorul ingust spre bucatarie. Poate ca Maggie are un sort sa-i imprumute si la spalatorie va gasi cele necesare pentru spalat. Isi mai aminti ca Janie ii spusese cat era el de indiferent la mancare. La laptarie vazuse un obiect ce parea ca nu mai fusese folosit de ani sau niciodata, o masina pentru preparat inghetata. Poate ca Maggie ii va pastra frisca si oua si un copil va putea invarti de manivela.

Era destul de tarziu cand Nicole incepu sa se imbrace pentru masa de seara.

Se imbraca intr-o rochie de matase albastra ca safirul, cu maneci lungi si stramte, cu un decolteu adanc, poate prea adanc, se gandi, privindu-se in oglinda, incercand fara speranta sa-l ridice putin. Zambi. La urma urmelor, domnul Armstrong o va vedea imbracata cu o rochie care nu era nici sfasiata si nici murdara.

Cineva batu in usa si tresari. O voce de barbat, fara indoiala a lui Clay, ii vorbi prin usa inchisa:

— Poti veni in biblioteca, te rog? auzi imediat zgomotul puternic al cizmelor pe podele, mai inabusit cand ajunse jos.

Nicole se simtea ciudat de nervoasa la gandul primei lor intalniri adevarate. Amintindu-si ce ii spunea mama sa, ca o femeie trebuie sa stea dreapta si sa priveasca in fata curajos, oricat i-ar fi de teama, lucru la fel de important pentru o femeie ca si pentru un barbat, se indrepta din umeri si porni in jos pe scari.

Usa bibliotecii era deschisa, dar era destul de intuneric, caci soarele apunea. Clayton sedea la birou cu o carte deschisa in mana. Desi tacea, era imposibil sa nu-i simti prezenta.

— Buna seara, domnule, spuse linistita Nicole.

O privi indelung, inainte sa puna cartea pe masa.

— Te rog sa stai jos. M-am gandit ca trebuie sa discutam despre aceasta . situatie. Vrei sa bei ceva inainte de masa? Poate o visinata.

— Nu, multumesc. Ma tem ca nu sunt prea rezistenta la alcoolul de orice fel, spuse, in timp ce se aseza pe unui din scaunele de piele de cealalta parte a mesei. Fara motiv, Clay isi ridica una din sprancene. La lumina il putea vedea mai clar. Era un barbat impunator, cu buzele subtiri ca o linie si cu un rid intre sprancene, care facea ca ochii sai caprui sa para aproape tristi.

Clay turna pentru el putina visinata.

— Ai un accent foarte slab cand vorbesti.

— Multumesc, e adevarat, dar ma straduiesc sa n-o fac. Destul de des, de fapt, gandesc tot in franceza si apoi traduc.

— Si uneori uiti sa o faci?

Ea tresari.

— Da, adevarat, cand sunt obosita sau suparata, revin la limba mea materna.

Se aseza la birou, deschise o mapa de piele si scoase niste hartii.

— Cred ca ar trebui sa clarificam unele probleme. Imediat ce Janie mi-a spus adevarul despre cele intamplate, am trimis un mesager la o familie prietena, la judecator, relatandu-i imprejurarile neobisnuite si cerandu-i un sfat.

Nicole dadu din cap. Nici macar n-a asteptat sa ajunga acasa, ca sa ceara anularea.

— Raspunsul mi-a parvenit azi. Inainte de a-ti spune ce contine, as vrea sa-ti pun unele intrebari. Cate persoane erau de fata la ceremonie?

— Capitanul care oficia ceremonia, ajutorul sau care te reprezenta si doctorul ca martor, trei.

— Dar al doilea martor? Mai este o iscalitura alaturi de a doctorului, ca martor.

— In odaie eram numai noi trei.

Clay dadu din cap. Fara indoiala, numele era fals sau scris mai tarziu. Era inca o ilegalitate in plus in lunga lista de ilegalitati legate de casatorie. Continua:

— Iar acest om, Frank, care te-a maltratat si te-a amenintat, a facut-o in fata doctorului?

Nicole se intreba de unde stia cum il cheama si ca a amenintat-o.

— Da, totul s-a petrecut in cabina capitanului in cateva minute.

Clay se ridica si se aseza in fata ei. Era imbracat tot in hainele de lucru, purta pantaloni grosi de culoare inchisa, cizme inalte si o camasa alba de in descheiata la gat. Vorbi, in timp ce-si intindea picioarele lungi spre ea.

— Ma temeam ca asa vei raspunde. Lua paharul cu bautura si-i ridica in lumina, invartindu-l in mana, apoi isi intoarse ochii spre ea, aruncand o privire fugara spre decolteul ei adanc de unde se zareau sanii, ridicandu-se din rochia albastra.

Nicole se stapani sa nu se poarte copilareste si sa nu se acopere cu mana.

— Judecatorul mi-a trimis o carte cu legea casatoriei in Anglia, care ma tem ca se aplica si in America. Exista cateva motive de anulare, cum ar fi boala mentala, imposibilitatea de a avea copii. Dar, presupun ca esti sanatoasa mental, ca si corporal. Ochii lui scanteiara din nou.

Nicole zambi timid.

— Cred ca da.

— Atunci, singurul motiv valabil ar fi sa dovedesti ca ai fost fortata la acest mariaj.

Fara sa o lase pe Nicole sa-l intrerupa, continua:

— Problema este, sa dovedesti. Trebuie sa avem un martor care poate depune marturie ca ai fost fortata.

— Nu-i de ajuns cuvantui meu? Sau al dumitale? Desigur si faptul ca nu sunt Bianca Maleson ar trebui sa aiba greutate.

— Daca ai fi folosit numele Biancai in loc de al dumitale, ar fi valabil. Dar am vazut certificatul de casatorie si este pe numele Nicole Courtalain. Este adevarat?

Se gandi la momentul cand sfidase tot ce se intampla in cabina capitanului.

— Dar doctorul? A fost bun cu mine, nu poate fi un martor?

— Sper ca da. Dar problema este ca s-a imbarcat pe fregata care se incarca atunci cand ati sosit. Am trimis un om in Anglia sa-l caute, dar va dura cel putin cateva luni. Cata vreme nu exista un martor. Tribunalul nu va anula casatoria. Ei numesc asta lipsa de consideratie pentru casatorie .

Isi termina bautura si puse paharul pe marginea mesei, si, cum spusese tot ce avea de spus, tacu, privind-o. Aplecandu-si capul, isi studia mainile.

— Deci, esti legat pentru un timp prin aceasta casatorie?

— Amandoi suntem legati. Janie mi-a povestit ca doreai sa fii asociata intr-un magazin de confectii si cat ai muncit noptile pentru a strange bani. Stiu ca e foarte putin, dar e tot ce-ti pot oferi si te rog sa primesti.

Sedea in picioare cu mana pe spatarul fotoliului.

— Bineinteles ca accept, dar vreau sa te rog si eu ceva. Privindu-l, vazu ca-si ferea ochii si era in tensiune.

— Orice.

— Deoarece va trebui sa raman in America un timp, am nevoie de o slujba. Nu cunosc pe nimeni aici, m-ai putea ajuta sa-mi gasesc ceva? Am educatie, vorbesc patru limbi si cred ca as putea sa fiu o guvernanta acceptabila.

Clay se ridica brusc si se indeparta de ea.

— Nici nu se pune problema, spuse categoric. Indiferent de conditiile casatoriei, legal esti sotia mea si nu voi permite sa impartasesti soarta servitorilor si sa stergi la nas niste copii. Nu, vei ramane aici pana cand il vom gasi pe doctor. Dupa aceea, vom vorbi despre planurile de viitor.

— Vrei sa spui ca imi faci un program de viata? intreba ea cu mirare in glas si in priviri.

— Presupun ca o fac, deoarece raspund de dumneata, spuse el cu o privire glumeata.

Ea isi ridica barbia

— Nici eu nu am de ales. As vrea sa ma ajuti sa-mi gasesc o ocupatie fiindca am multe datorii de platit.

— Datorii? Ce doresti si nu se poate gasi aici? Pot sa trimit la Boston pentru orice produs importat.

Privind-o in timp ce-si pipaia matasea rochiei, ridica o bucata de hartie de pe birou. Era scrisoarea pe care i-o scrisese ea cand parasise corabia.

— Cred ca te referi la haine. Imi pare rau ca te-am acuzat de furt.

Parea ca mai gasise ceva care-l amuza.

— Imbracamintea este un dar pentru dumneata. Te rog sa o primesti impreuna cu scuzele mele.

— Dar nu pot sa accept. Valoarea ei este foarte mare . o avere.

— Dar timpul si neplacerile pe care le-ai suportat, nu valoreaza nimic? Te-am luat de acasa, te-am adus intr-o tara straina si m-am purtat urat cu dumneata. Eram foarte suparat in prima noapte cand te-am intalnit si ma tem ca temperamentul meu imi influenteaza in rau judecata. Pentru jignirea dumitale, cateva rochii nu reprezinta decat un pret prea mic. Si apoi, ce pot face eu, cu ele? Arata mult mai bine pe dumneata, decat atarnate intr-un dulap.

Zambind cu ochi stralucitori, Nicole facu o reverenta:

Mersi beaucoup monsieur .

Statea in picioare dominand-o cu inaltimea, o privea si cand se ridica ii intinse mana. Mana sa era calda si aspra si parea ca o inghite pe cea a lui Nicole.

— Observ ca piciorul dumitale s-a vindecat. Nicole il privi uimita. Rana era sus pe coapsa si se mira de unde stia el.

— Am spus ceva ciudat ieri-seara? Cred ca eram foarte obosita.

— Nu-ti amintesti?

— Doar ca ai izgonit cainii si m-ai luat pe cal. Tot ce a urmat pana azi-dimineata nu-mi amintesc.

O studie indelung, insistand asupra gurii atat de mult, incat Nicole rosi. Spuse, in sfarsit:

— Erai incantatoare. Acum nu stiu ce simti dumneata, dar eu sunt infometat. O tinea de mana si parea ca nu intentiona sa-i dea drumul, strangand-o de brat. E mult timp de cand nu am mai avut la cina o femeie frumoasa.

Capitolul 5

In timp ce Nicole se imbraca pentru masa de seara, Maggie pregatise cina umpland masa din mahon. Erau biscuiti de crab, pilaf de porumbel, scoici, nisetru, cidru si vin frantuzesc. Nicole era uimita de abundenta mesei, dar Clay parea ca este obisnuit cu ea. Aproape toate produsele proveneau de pe plantatie.

De abia se asezara la masa cand usa dinspre gradina se tranti si se auzira strigate de copii:

— Unchiule Clay, unchiule Clay

Clay puse servetul pe masa si din doi pasi grabiti fu la usa.

Nicole privea mirata. Fata lui Clay, de obicei serioasa, se schimbase deodata la auzul vocilor. Nu era un suras, Nicole nu-l vazuse niciodata surazand, dar nu vazuse niciodata un chip atat de fericit. Puse un genunchi in pamant si isi deschise bratele celor doi copii, care sarira luandu-l pe dupa gat si infundandu-si fetele la pieptul lui.

Zambind, Nicole se ridica incet in spatele lor. Imbratisandu-i strans, Clay ii intreba:

— V-ati purtat frumos? V-ati distrat bine?

— Oh . da, unchiule, ii spuse fetita privindu-l cu adoratie. Miss Ellen m-a lasat sa calaresc pe calul ei. Cand o sa am si eu calul meu?

— Cand vei avea picioarele destul de lungi ca sa ajunga in scari. Se intoarse spre baiat: dar tu Alex? Te-a lasat si pe tine sa calaresti calul?

Alex ridica din umeri ca si cand calul nu avea nicio importanta pentru el.

— Roger mi-a aratat cum sa trag cu arcul si cu sageata.

— Zau? Poate iti vom face si tie un arc. Spune Mandy, vrei si tu un arc si sageti? Dar Mandy nu-l asculta. Privea peste umar la Nicole si, aplecandu-se, spuse intr-o soapta destul de tare care s-ar fi putut auzi chiar si intr-un hambar:

— Cine este?

Clay se intoarse impreuna cu copiii si atunci ii vazu bine. Se vedea clar ca erau gemeni, in jur de sapte ani, cu aceleasi bucle blonde si ochi mari, albastri.

— Este miss Nicole, spuse Clay, in timp ce ei o priveau curios.

— Este draguta, spuse Mandy, iar Alex aproba cu seriozitate.

Zambind, Nicole isi tinu fusta facand o reverenta.

— Va multumesc foarte mult monsieur, madame. Clay ii aseza si Alex se prezenta lui Nicole.

— Eu sunt Alexandru Clayton Armstrong, spuse linistit si facu O plecaciune cu o mana la spate, clipind de cateva ori. V-as da mana, dar este . cum se spune?

— Indraznet, il ajuta Clayton.

— Da, continua el, fiindca un gentleman trebuie sa astepte ca doamna sa i-o ofere pe a sa.

— Ma simt onorata, spuse Nicole si intinse mana ce o stranse pe a lui.

Mandy se ridica langa fratele sau.

— Eu sunt Amanda Elizabeth Armstrong, si facu o reverenta.

— Vad ca voi ati intrat. Ati fi putut sa asteptati sa fiu gata si sa-mi aratati si mie drumul. Toti patru se intoarsera s-o priveasca pe femeia bruna, inalta, in jur de patruzeci de ani, impunatoare, cu pieptul mare si ochi negri, jucausi.

— Clay, nu stiam ca ai musafiri, eu sunt Ellen Backes, spuse intinzand mana. Impreuna cu sotul meu Horace si cu cei trei baieti, locuim aproape de Clay, dincolo de rau. Gemenii au stat cu noi cateva zile.

— Eu sunt Nicole Courtalain, spuse ea, apoi ezita privind peste umar la Clay.

— Armstrong. Nicole este sotia mea.

Ellen nu se misca un moment strangandu-i mana. Apoi, ii dadu drumul si cu exuberanta o imbratisa pe Nicole.

— Sotia lui . Sunt foarte fericita pentru dumneata. Nu puteai gasi un barbat mai bun, doar daca te-ai fi casatorit cu sotul meu.

O lasa pe Nicole si il imbratisa pe Clay.

— De ce nu ne-ai spus? Tot tinutul ar fi sarbatorit nunta. Si mai ales casa asta. Nu a mai fost niciodata o petrecere aici, de cand au murit James si Beth.

Nicole simti imediat reactia lui Clay la cuvintele rostite de Ellen. Vizibil nu facu nicio miscare, dar ea simti ca prin el trecea ca un curent.

Din departare se auzi sunand un corn:

— Este Horace, spuse Ellen, intorcandu-se spre Nicole. Trebuie sa ne vedem. Am atatea sa-ti spun. Clay are o multime de obiceiuri rele si unul dintre ele este acela de a fi un salbatic retras. Acum sunt sigura ca totul se va schimba. Privind spre incaperea mare, spuse: Beth ar fi fost bucuroasa sa vada cum prinde din nou viata aceasta casa. Acum, voi gemenii, veniti si dati-mi un sarut.

In timp ce Ellen ii imbratisa pe copii, cornul se auzi din nou si ea alerga spre usa, iesind pe alee, pana jos la debarcader, unde o astepta sotul ei.

In camera se facu deodata liniste dupa plecarea ei. Nicole privi ca si ceilalti trei, la usa prin care plecase prietena lor si izbucni in ras, intinzandu-le mainile gemenilor.

— Nu sunt eu Ellen, dar cred ca va pot face o placere azi. Stiti ce inseamna inghetata?

Cu amandoi de mana, se intoarse in sufragerie. Nicole alerga la ghetarie si se intoarse cu niste cupe asa de reci, incat trebuiau sa foloseasca suporturi. Cand copiii gustara prima inghititura de inghetata, o privira cu dragoste.

— Cred ca i-ai castigat, spuse Clay, in timp ce copiii se delectau cu crema. Pentru ea si Clay puse peste inghetata, fructe inmuiate in brandy.

Cateva ore mai tarziu, cand copiii erau culcati, isi aminti ca nici ea, nici Clay nu mancasera prea bine la masa. Cand cobori scarile il gasi pe Clay cu o tava in mana.

— Personal, imi place sa mananc mai mult seara, imi tii de urat?

Intrara in biblioteca si Nicole se bucura de gustarea luata pe ascuns, chiar daca nu era prea buna. Clay facuse sandvisuri din bucati groase de paine si scrumbii afumate, manjindu-le din abundenta cu mustar de Dijon.

— Cine sunt? intreba Nicole despre gemeni.

Vorbesti despre gemeni? Sedea pe unul din scaunele de piele si-si pusese picioarele lungi pe masa. Sunt copiii fratelui meu.

— Sunt acei Beth si James de care a vorbit doamna Backes?

— Da, raspunse aspru si grav.

— Povesteste-mi si mie despre ei.

— Au sapte ani, stii cum ii cheama si .

— Nu, eu ma gandeam la fratele si la cumnata ta. Imi amintesc ca Bianca mi-a spus ca au murit, in timp ce erai in Anglia.

Mai lua o inghititura de bere si Nicole avu impresia ca in sufletul lui era un zbucium. Cand vorbi, vocea lui parca venea de departe.

— Barca fratelui meu s-a scufundat. S-au inecat amandoi.

Nicole intelegea ce inseamna sa-ti pierzi o parte din familie.

— Inteleg, spuse ea incet.

Clay se ridica brusc, aproape rasturnand scaunul.

— Nu poti intelege. Nimeni nu poate. Parasi odaia.

Nicole era uimita de violenta lui si-si aminti ca Bianca ii povestise cum Clay parea sa nu sufere de moartea fratelui sau ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Dar Nicole vazuse cum reactionase la pronuntarea numelor lor.

Se scula si incepu sa stranga farfuriile goale, dar se opri. Fusese o zi lunga si era foarte obosita. Parasi biblioteca prafuita, se urca in camera pe care i-o daduse Clay si nu-i trebui decat un moment sa se dezbrace ca sa se urce in pat si sa adoarma imediat.

A doua zi de dimineata, soarele timpuriu si frumusetea stralucitoare a camerei o facura sa surada. Camera asta poate ca a fost a lui Beth. Indreptandu-se spre dulap se gandi ca e foarte posibil sa devina foarte curand camera Biancai, dar cum gandul nu-i placea, refuza sa se mai gandeasca la asta.

Uitandu-se in dulapuri, auzi prin usa zgomote. Ieri nu avusese timp sa exploreze etajul de sus. O usa ducea spre coridor si a doua s-ar fi putut sa fie spre camera gemenilor. Zambind o deschise si se trezi cu Clay pe jumatate imbracat.

— Buna dimineata, ii spuse neluand in seama roseata de pe fata ei.

— Scuza-ma, n-am stiut . credeam ca gemenii . incepu sa-si puna camasa.

— Doresti putina cafea? o intreba aratand spre ceainicul de pe masa. Ti-as oferi ceai, dar noi, americanii, nu mai suntem asa de amatori de ceai ca pe vremuri.

Timida, Nicole traversa camera spre cafetiera. Era clar ca era camera unui barbat, lambrisata cu lemn de nuc si cu un pat enorm care ocupa aproape tot spatiul. Hainele lui Clay erau azvarlite pe scaune si pe masa incat nu putea sa vada bine mobila. Langa cafetiera erau doua cesti si, fara indoiala, Maggie, fara sa intrebe, a presupus ca vor bea impreuna cafeaua. Turnand o ceasca de cafea, i-o duse lui, care sedea pe marginea patului, punandu-si cizmele, cu camasa descheiata la piept. Nu se putu stapani sa nu-i priveasca pieptul bronzat si musculos.

— Multumesc, ii spuse luand ceasca si privind-o cum se intorsese spre cafetiera. Tot te mai temi de mine?

— Deloc, spuse, in timp ce-si umplea ceasca cu cafea, dar fara sa-l priveasca. Nu m-am temut niciodata de dumneata.

— Ma gandeam ca poate ti-e frica. Imi place cum ai parul acum. Si ce ai pe dumneata, ce-i asta?

Intorcandu-se, il privi cu un zambet stralucitor. Parul ii cadea pe spate pana la talie.

— Este o camasa de noapte, spuse, bucurandu-se ca nu-si pusese un halat peste camasa. Era inchisa pana la gat, fara maneci, corsajul era din dantela de Bruxelles crem, iar partea de jos, lunga, era de matase aproape transparenta.

— Am intarziat azi. Tine ii spuse pe un ton de comanda, intinzandu-i ceasca si farf uria.

Le lua zambind, dar nu se indeparta, in timp ce el isi punea a doua cizma.

— De unde ai cicatricea de la ochi?

Incepu sa-i spuna ceva, dar privind-o se opri, cu un suras pe buze deosebit de grimasa obisnuita.

— O baioneta m-a ranit in timpul revolutiei.

— Nu stiu de ce am impresia ca razi de mine.

Se apropie de ea.

— Niciodata in viata mea n-as rade de o femeie frumoasa stand pe patul meu si imbracata doar in camasa de noapte, ii spuse, mangaindu-i cu un deget buza de sus. Acum pune jos asta, zise, aratandu-i ceasca si farfuria pe care le tinea, si iesi afara.

Se supuse zambind, dar se opri cu mana pe clanta de la usa ei.

— Nicole.

Ea ingheta.

— Am de muncit cateva ore, apoi voi veni sa mananc in bucatarie pe la noua.

Dadu din cap in chip de raspuns si fara sa se mai intoarca intra in camera ei si inchise usa, rezemandu-se de ea un moment. Ii spusese pe nume si apoi ca este frumoasa. Radea de ea insasi ca se purta ca o scolarita prostuta, apoi se grabi sa se imbrace cu o rochie sobra din stamba cafenie si cobori scarile.

Isi petrecu toata dimineata cautandu-i pe gemeni. Se astepta sa-i gaseasca dormind inca, dar paturile lor erau goale. Ii intreba pe oamenii de pe plantatie, dar fiecare ridica din umeri si nimeni nu parea sa stie unde erau copiii.

La sapte si jumatate, se duse in bucatarie si facu aluatul pentru clatite, lasandu-l sa se odihneasca, ii mai cauta inca o ora, ca apoi, suparata, sa se intoarca in bucatarie. Ea facea clatitele, in timp ce Maggie descojea si desfacea piersicile care erau atat de coapte si de zemoase, incat avea mainile pline de suc. Nicole stropi piersicile din belsug cu lichior de migdale amare, pregatit tot in casa, apoi le inveli in clatitele fine, le unse cu miere si adauga frisca batuta.

Cand Clay aparu in bucatarie, Maggie si ajutoarele disparura, cautand sa faca alte treburi. Nicole ii puse farfuria cu piersici si clatite in fata si astepta sa guste, pentru a-l intreba ce-si repetase toata dimineata.

— Unde sunt gemenii? Cand il vazu pe Clay continuand sa manance si ridicand din umeri indiferent, se supara. Indreptand furculita catre el, spuse: Clay Armstrong, daca indraznesti sa-mi spui ca nu stii unde sunt, eu . eu .

Privind-o peste masa, cu gura plina, ii lua furculita din mana.

— Sunt pe aici, pe undeva. De obicei isi fac aparitia cand li se face foame.

— Vrei sa spui ca nu sunt supravegheati? Ca li se permite sa umble liberi? Dar daca li se intampla ceva, nu stie nimeni unde sa-i caute?

— Eu cunosc cele mai multe dintre ascunzatorile lor. Ce-i asta, n-am mancat niciodata asa ceva. Dumneata ai facut-o?

— Da, spuse ea, nerabdatoare. Dar ce fac cu scoala?

Clay isi concentra toata atentia spre farfuria pe care o avea in fata si nu se obosi sa-i raspunda.

Furioasa si bombanind ceva in franceza, Nicole smulse farfuria cu clatite din fata lui si o puse pe vasul cu mancarea porcilor.

—Vreau sa fii atent si sa-mi raspunzi. Am obosit asteptand un raspuns.

Clay se apleca peste masa si isi puse mana pe pieptul ei strangand. Cand stransoarea ii opri respiratia si se simti neputincioasa, lua farfuria de unde o pusese si o aseza pe masa.

— Sa nu te amesteci, atunci cand un barbat mananca. Nu o mai certa, dar nu-i dadu drumul decat atunci cand simti ca este slabita.

— Nicole! ii spuse, luand-o in brate. Nu am vrut sa-ti fac rau. O tinea strans langa el, dar linistit, fiind atent la respiratia ei.

Nicole se rezema de el, sperand ca nu o va elibera niciodata.

O intoarse usor si o ajuta sa se aseze.

— Ti-e foame probabil, hai mananca ceva, spuse, punand o farfurie cu clatite in fata ei, inainte de a o respinge pe a sa.

Nicole respira greu si vazu privirea mustratoare a lui Clay incercand sa-i citeasca gandurile.

Dupa masa, Clay o chema sa-l urmeze. Se opri la umbra unui cedru, in zona locuintelor servitorilor, unde un batran sedea cioplind incet.

— Jonathan, unde sunt gemenii?

— In nucul batran de langa casa administratorului. Clay dadu din cap scurt si o lua inapoi, cu Nicole in urma lui.

— Asta e noua ta doamna? intreba Jonathan.

— Da . in vocea lui Clay se simti putina caldura. Jonathan ranji, aratandu-si gingiile stirbe.

— Credeam ca ai sa-ti iei una blonda, putin mai inalta si mai grasa ca asta.

Inconjurand-o cu bratul si strangand incheietura mainii lui Nicole, Clay se intoarse brusc, in timp ce rasul batranului le rasuna in urechi. Nicole ardea de nerabdare sa intrebe, dar nu mai avea curaj sa puna intrebari.

Gemenii se ascundeau, urcandu-se in copac. Nicole le zambi si-i chema jos, spunandu-le ca vrea sa le vorbeasca. Copiii chicoteau si se catarau mai sus. Se intoarse spre Clay.

— Poate daca le spui tu, te vor asculta. El dadu din cap.

— Nu eu vreau sa vina. Eu am treaba. Privindu-l dezgustata, ii chema din nou pe copii sa coboare. De abia se uitau la ea, cu ochi stralucitori si jucausi, si ea intelese ca daca vroia sa aiba autoritate asupra lor trebuia sa castige intrecerea. Se intoarse spre Clay.

— Ce faci daca ai vrea sa coboare? Le ordoni?

— Nu ma asculta mai mult decat pe tine, raspunse Clay, privind spre ei conspirativ. Daca ar fi dupa mine, m-as urca sus la ei.

Rasetele copiilor erau o provocare si stia ca si minciunile lui Clay o provocau. Nu credea niciun moment ca lui nu-i dadeau ascultare. Ridicandu-si rochia si azvarlindu-si pantofii ii spuse:

— Ajuta-ma.

Lui Clay i se aprinsera ochii.

— Cu placere, spuse, facandu-si mainile caus.

Ea stia ca ar fi putut-o ajuta sa se ridice pana la prima creanga, dar nu voia sa-i dea catusi de putin ajutor. Ce nu stia insa, era ca Nicole era obisnuita sa se catere. Pe domeniul parintilor ei era un mar batran pe care-l cunostea pe dinafara. Saltandu-se pe o creanga mai joasa, se ridica si vazu scara sprijinita de cealalta parte a pomului. Privi in jos la Clay cum se uita la ea, cu mainile in solduri si picioarele departate. Se vedea ca se distra.

Trecura cateva minute de urmarire in jurul copacului. Cu fusta ridicata pana la genunchi si aratandu-si picioarele goale, il prinsese mai intai pe Alex si i-l dadu lui Clay, care, observa recunoscatoare, era dispus pana la sfarsit sa o ajute. Mandy se catarase pe o creanga subtire si se stramba la Nicole care-i raspunse la fel si porni in sus spre ea. Cand creanga incepu sa trosneasca, Mandy striga:

— Esti prea grea! Si rase privind in jos. Prinde-ma, unchiule drag, striga ea si sari vesela in bratele unchiului sau.

Nicole isi dadu seama prea tarziu ca era prea grea si creanga incepuse sa se rupa mai rau.

— Sari, auzi o voce comandandu-i. Fara sa se mai gandeasca, Nicole se lasa sa cada in bratele lui Clay.

— Ai salvat-o, unchiule! Ai salvat-o, canta Alex. Nicole, mai speriata decat voia sa arate, il privi pe Clay. Zambea si el. Nu-l mai vazuse zambind asa.

— S-o mai facem o data, striga Mandy si cauta scara.

— Nu, nu se poate, spuse Clay. V-a invins, acum sunteti ai ei. Faceti ce spune Nicole si daca aflu ceva in neregula . zise strangand din ochi, iar ei se potolira.

— Cred ca acum poti sa-mi dai drumul, spuse calma Nicole.

Inceta sa mai zambeasca si o privi cu uimire.

— Totdeauna te bagi in bucluc, sau acum e ceva nou?

Ii zambi cu gura stransa.

— M-am lasat rapita si m-au obligat sa ma casatoresc cu tine, doar pentru a-ti face placere.

In voce i se simtea ironia, dar Clay nu o intelese exact. Privind peste umarul sau la picioarele goale, cu fustele ridicate pana la genunchi, ranji din nou.

— Nu stiu cum imi placi mai mult, asa ca acum, sau stand in lumina in camasa de noapte.

Cand intelese la ce se referea, Nicole rosi de furie. O aseza jos.

— Oricat as dori sa stau sa vad ce se mai intampla, trebuie sa ma intorc la treaba.

Noaptea, neputand sa doarma, Nicole se gandi ca e din cauza caldurii. Dupa ce-si puse un capot subtire peste camasa de noapte, cobori in varful picioarelor pe scari si iesi in gradina. Se plimba pe poteca intunecoasa si aparata de tufele inalte ce o acopereau, apoi se duse la bazinul din caramida unde se aseza pe margine si-si baga picioarele in apa.

Noaptea era insufletita de zgomotele broastelor, greierilor, iar parfumul caprifoiului racorea placut aerul. Cand se relaxa incepu sa gandeasca. In anul de teroare si cel petrecut cu bunicul sau la morar nu se inselase niciodata. A stiut intotdeauna ca exista un sfarsit si asa a fost.

Acum era in fata unui nou dezastru in viata sa, dar de data aceasta se insela pe sine ca nu se va sfarsi. Era frantuzoaica si frantuzoaicele sunt recunoscute ca femei practice, dar ea se purta ca un copil prost si romantic.

Trebuia sa-si recunoasca dragostea pentru Clay. Nu stia cand se intampase, poate la sarutul de la prima lor intalnire. Tot ce stia era ca gandurile, emotiile si toata viata sa se invarteau in jurul lui. Ii placea sa-i provoace furia, ca apoi s-o ia in brate si sa defileze in fata lui in camasa de noapte. Rezemandu-si fruntea pe genunchi, se simtea ca o femeie de strada, dupa felul cum se purta, dar stia ca ar face orice ca el sa o atinga, sa o imbratiseze.

Dar ce-o fi gandind el despre ea? Nu era Bianca sa, cum o numise el in noaptea aceea pe corabie. Curand o sa se sature de ea si, plecand, s-ar putea sa nu-l mai vada niciodata.

Trebuia sa se pregateasca pentru sfarsit. Ultimele zile au fost minunate, dar trebuia sa inceteze.

Isi iubise parintii foarte mult, dar i-au fost luati, apoi isi iubise bunicul si din nou ramasese singura. De fiecare data cand inima ii fusese smulsa, dorise sa moara. Nu va lasa sa i se mai intample din nou. Nu trebuie sa-si lase inima sa se ataseze atat de mult de Clayton.

Privind in sus spre ferestrele casei, vazu o raza de lumina rosie care nu putea fi decat varful tigarii lui Clay. Stia ca e aici jos si se gandea la ea. Daca ar fi vrut, stia ca se putea duce la el in pat, dar dorea mai mult decat o noapte cu el, oricat ar fi fost de dulce. Dorea iubirea lui, sa-i auda spunandu-i numele la fel cum il spusese pe al Biancai.

Se ridica si se intoarse in casa. Scara era pustie, dar mirosul de tigara era puternic.

Capitolul 6

Nicole privea peste cartea pe care o tinea in mana, pandindu-l pe Clayton care se intorcea acasa. Vazu ca avea camasa rupta, pantalonii si cizmele murdare. Cand el intoarse capul si privi spre ea, se prefacu ca citeste si ca nu l-a vazut.

Era impreuna cu gemenii sub magnoliile din coltul de sud-vest al gradinii. Din noaptea cand statuse pe marginea bazinului singura, trecusera trei saptamani, timp pe care si-l petrecuse in majoritatea cu copiii, iar cu Clay foarte putin. Uneori, cand o invita cu el la cina sau la micul dejun, ii venea sa planga cand refuza, pretextand ca este obosita sau ca trebuie sa ajute pe cineva. Dupa un timp nici nu o mai chema, incepuse sa ia masa mai des in bucatarie in compania lui Maggie, iar uneori, nici nu se intorcea seara acasa, dormind cu muncitorii, caci Nicole stia tot.

Janie era tot mai ocupata la tesatorie, cu pregatirile de iarna, dar Nicole isi petrecu cateva dupa-amieze cu prietena sa, care spre deosebire de Maggie nu punea intrebari.

Clay ramase in casa multa vreme, privind pe fereastra spre gradina, unde Nicole sedea cu copiii. Nu intelegea raceala pe care o avea fata de el si de ce, din femeia vesela si prietenoasa, se schimbase deodata intr-una care era mereu obosita si avea mereu ceva de lucru. Merse in camera sa si scoase dintr-un sertar o camasa schimband-o pe cea rupta si murdara de pe el, pe care o arunca neglijent pe un scaun. Sertarul era plin cu camasi curate, calcate si, privind in jur, observa ca pentru prima data dupa moartea fratelui sau, camera sa era curata, hainele murdare dispareau si se intorceau curate si reparate.

In timp ce-si tragea camasa pe el, intra la Nicole. Camera stralucea de curatenie si de soare. Pe comoda curbata era un vas enorm, plin de flori, iar pe masuta de langa pat trei trandafiri. Pe gherghef se afla o broderie inca neterminata. Atinse firele de matase colorata. Locuise in casa mai putin de o luna, dar schimbarile erau enorme. Cu o seara inainte, Alex si Mandy ii aratasera cum isi puteau scrie numele. Mancarea servita pe plantatie fusese intotdeauna buna, dar simpla. Acum, Nicole introdusese noi feluri in fiecare zi.

Clay nu se interesase niciodata in ce stare este casa, preocupandu-l doar culturile de pe camp, dar acum, deodata, constata ca-i placea mirosul de ceara si sa-i vada pe copii curati si ingrijiti.

Singurul amanunt care-i lipsea era compania lui Nioole, rasul ei si felul cum il facea si pe el sa rada.

Coborand scarile se opri si se intreba cum reusise sa gaseasca un ajutor la curatenia casei. Toti cei ce munceau pe plantatie aveau o sarcina si dupa cate stia, niciunul nu neglijase ceea ce avea de facut. Ii trecu prin minte ca Nicole facuse curatenie singura.

Nu era nici mirare ca se simtea totdeauna obosita.

Zambind, lua un mar din vasul de pe masa din hol. Probabil s-a gandit ca in felul acesta ii plateste pentru nenorocitele acelea de rochii pe care i le cumparase. Se duse mai intai in bucatarie sa-i spuna lui Maggie sa gaseasca niste fete care s-o ajute pe Nicole la gospodarie, apoi iesi in gradina,

— Lectia s-a terminat, spuse luandu-i cartea din mana, iar gemenii o stersera inainte ca amandoi adultii sa clipeasca.

— De ce faci asta? inca nu am terminat.

— Au nevoie de o vacanta, si cel mai mult ai dumneata.

— Te rog, am o gramada de treaba. Clay se incrunta.

— Ce nu mai merge? De ce te porti ca si cand te-ai teme de mine?

— Nu este adevarat. Dar intr-un loc mare ca acesta sunt multe de facut.

— Incerci sa-mi spui ca trebuie sa ma duc la lucru?

— Nu, bineinteles. Eu .

— Daca nu esti in stare sa termini o fraza, atunci lasa-ma pe mine s-o fac. Muncesti prea mult. Te porti ca si cand ai fi o sclava, doar ca eu nu-i oblig pe ai mei sa munceasca din greu, asa cum o faci dumneata. Prinzand-o de mana o trase in fata lui. Maggie pregateste un picnic pentru noi, iar noi doi ne vom petrece ziua hoinarind. Poti calari?

— Da, dar .

— Nu ai voie sa spui nu, asa ca mai bine taci.

Nu-i mai dadu drumul pana cand traversara plantatia si ajunsera la grajduri, unde Clay puse o sa moale pe o iapa, o urca, apoi se duse la bucatarie. Maggie radea cu gura pana la urechi cand ii dadu sacii plini.

Au calarit timp de o ora, parasind inaltimea pe care erau casa si dependintele si coborara pe camp. Campia bogata urma cursul raului in forma de arc, incercuind terenul mai inalt plantat cu bumbac, tutun, in, grau si orez. La rasarit de casa, erau pasuni unde animale si turme pasteau separat, iar peste tot pareau ca exista hambare si adaposturi pentru unelte. Se oprira sa dea mere unei perechi de cai mari, de munca, in timp ce Clay ii vorbea despre calitatea bumbacului sau despre prelucrarea tutunului. Il privi si vazu in ochii lui mandria proprietarului si cat isi iubea pamantul si oamenii care munceau pentru el.

Soarele se ridicase sus cand Nicole, privind peste rau, vazu ceva ce-i era cunoscut, o moara de apa. Privind printre copaci la cladirea de piatra si caramizi o napadira amintirile. Traisera si ea si bunicul sau in lux, orice dorinta fiindu-le satisfacuta chiar inainte de a se gandi, dar la venirea Revolutiei fusesera obligati sa se ascunda pentru a supravietui. Se imbracasera ca si morarul si sotia sa si au trebuit sa munceasca in rand cu ei. Nicole spala podelele bucatariei de doua ori pe saptamana si invatase sa faca moara sa mearga cand barbatii, erau plecati sa predea cerealele.

Zambind arata dincolo de rau.

— Nu este o moara?

— Ba da, spuse Clay, fara mult interes.

— A cui este? De ce nu functioneaza? Putem s-o vedem?

Clay o privi mirat.

— La ce trebuie sa raspund mai intai? Este a mea si nu functioneaza, pentru ca nu am angajat niciodata pe nimeni sa o faca sa mearga, apoi familia Backes imi macina graul. Sigur ca putem merge sa o vedem. Este si o casa, putin mai sus pe deal. O poti vedea printre copaci. Vrei sa mergem acolo?

— Da, as vrea.

La mal, era legata o barca cu vasle in care Clay arunca sacii cu mancare, o ajuta pe Nicole sa sara in barca, apoi vasli pana la celalalt mal. Stand in urma ei o privi plimbandu-se prin iarba inalta si invartindu-se in jurul morii.

— Pare a fi in buna stare. Pot sa vad si pietrele dinauntru?

Clay lua cheia si deschise lacatul mare. Nicole studie santurile de pe piatra si spuse ceva in legatura cu panza de sita si o masa. Dupa ce termina de privit, incepu sa-i puna din nou intrebari, pana cand Clay ii facu semn protestand.

— Poate ar fi mai usor sa-ti explic, spuse. Cand traia fratele meu puteam lucra o proprietate mai mare, dar acum, cand sunt numai eu, am gasit ca moara era de prisos. De cand a murit morarul, anul trecut, nu am mai cautat altul.

— Dar ce faci cu grauntele? spuneai ca familia Backes are o moara.

— Una mica. Imi este mai usor sa le trimit acolo decat sa mai am si grija unei mori.

— Dar ceilalti fermieri? Precis ca oameni ca tatal lui Janie au nevoie de moara. Sau se duc si ei tot la Backes, nu e prea departe?

Clay o lua de mana si o scoase afara.

— Hai sa mancam si apoi iti voi raspunde la toate intrebarile. E un loc frumos pe varful acestei coline.

Cand masa a fost incarcata cu sunca, stridii murate si prajituri cu caise, ii veni randul lui Clay sa puna intrebari. Voia sa stie de ce Nicole era atat de interesata de moara.

Nicole era foarte tulburata de prezenta lui atat de apropiata si de faptul ca erau singuri, impreuna, in linistea izolata a padurii.

— Am lucrat cu bunicul meu la o moara, timp in care am invatat foarte multe.

— Bunicul tau? intreba, ridicandu-si capul. Traim de un timp in aceeasi casa si stiu atat de putine despre tine. Totdeauna ai trait cu bunicul tau?

Ea isi privi mainile in tacere. Nu ar fi dorit sa vorbeasca despre familia sa.

— Nu pentru multa vreme, spuse repede si privi din nou spre moara. Te-ai gandit sa o vinzi?

— Nu, niciodata. Dar spune-mi despre parintii tai si ei erau morari?

Trecu un moment pana cand Nicole intelese ce voia sa-i spuna si-i veni sa rada la ideea ca mama, sa eleganta, cu coafuri complicate si pudrate, cu trei alunite desenate in coltul ochiului, in rochii de brocart lucios, ar fi putut lucra la o moara.

— Ce te-a facut sa razi?

— Ideea ca mama ar fi lucrat la o moara. Parca spuneai ca este si o casa aici. Am putea sa o vedem?

Stransera repede si Clay ii arata casa care era complet mobilata. Avea o singura camera, cu o mansarda veche, dar solida.

— Hai sa ne intoarcem pe malul celalalt. Este acolo ceva despre care vreau sa-ti vorbesc si un loc pe care vreau sa ti-l arat.

Clay vasli in sensul raului, depasi campia plantata si opri intr-un punct, unde malul facea ca apa sa para de netrecut. Salciile atingeau apa, iar tufisurile dese veneau si ele pana aproape, in apa.

Clay sari din barca si o lega de un tarus ascuns in tufis, ii intinse mana si o ajuta sa stea pe micul petic de pietris de la marginea apei. Smulse un tufis enorm de mirt, eliberand calea si dand la iveala o poteca destul de larga.

— Dupa dumneata, spuse Clay urmand-o. Tufa de mirt aruncata inapoi, ascundea din nou cararea.

Cararea se deschidea intr-un boschet inconjurat de copaci si parea ca intri intr-o odaie fara tavan. De ambele parti, era o abundenta de flori dintre care Nicole recunoscu cateva. Desi inabusite de buruieni, acum supravietuiau si infloreau.

— E foarte frumos, spuse ea intinzandu-se in iarba inalta pana la glezne. Cineva trebuie sa-l fi facut, nu putea sa creasca din pamant.

Clay se aseza pe iarba si se rezema de o piatra ce parea aleasa special pentru a te simti confortabil.

— Noi l-am facut, cand eram copii. A durat mult, dar ne-am folosit fiecare moment liber. Doream sa avem un loc al nostru personal, unde sa ne retragem.

— Asta si este. Poti sa vii pana la un pas si sa nu-l vezi. Desisul este de nepatruns.

Clay cazu pe ganduri, privind in zare.

— Mama credea ca rasadurile ii erau carate de caini. Fiind la cineva in vizita, a primit cinci rasaduri. Ajunsa acasa, nu mai avea decat patru. Ma intreb de multe ori daca ne banuia.

— Cand spui noi, vorbesti de dumneata si de frate.

— Da, raspunse el linistit. Lui Nicole ii sclipira ochii.

— Sunt sigura ca niciunul din voi nu sadea florile. Nu-mi pot inchipui doi baieti, care, riscand sa fie pedepsiti, sa fure bulbi de stanjenei. S-ar putea sa fi fost si o fata tanara in conspiratie.

Fata lui Clay se intepeni si pastra tacerea un moment.

— Elizabeth planta florile.

Felul in care vorbise ii dadu de banuit ca Elizabeth insemnase ceva pentru el, dar nu-si dadea seama daca era dragoste sau ura.

— James si Beth, spuse ea stand langa el. Moartea lor e cauza tristetii dumitale, motivul pentru care zambesti rar?

Se intoarse spre ea suparat.

— Pana nu-mi vei marturisi secretul dumitale, nu astepta confidente din partea mea.

Nicole ramase uluita. Se gandea ca evitase cu siretenie sa-i spuna ceva despre familia sa, dar intelesese destul de bine ca ii ascundea ceva. Asa cum pentru ea era dureros sa vorbeasca despre trecut, tot astfel era si pentru el.

— Iarta-ma, sopti ea. Nu am vrut sa fiu indiscreta. Ramasera tacuti cateva minute. Ai spus ca vrei sa-mi vorbesti despre ceva, spuse Nicole.

Clay se indrepta si reusi sa-si schimbe gandurile privind moartea fratelui si a cumnatei sale si trecu la un subiect mai placut.

— M-am gandit la Bianca, spuse el cu o privire intunecata. Cand am pus la cale rapirea, i-am trimis si tatalui ei o scrisoare pe care sa o primeasca dupa o saptamana, cand fregata era deja pe mare. Nu voiam sa-si faca griji despre ea si, in acelasi timp, nu voiam sa creada ca mai poate opri casatoria, care nu a mers asa cum planuisem.

Nicole il asculta doar pe jumatate. Nu-si inchipuise ca vorbele lui puteau sa o doara asa de mult si, ca sa-si ascunda durerea, isi fixase gandurile iar spre moara. Ar putea sa o puna in functiune. Mai exista posibilitatea sa-si gaseasca de lucru in America sau poate va putea trai si lucra la moara, in apropierea lui Clay.

— Iti amintesti fregata care se descarca la sosirea vasului cu care ati venit? Pe acest vas i-am trimis o scrisoare Biancai si i-am explicat totul, l-am spus ca din greseala am fost casatorit cu altcineva, dar casatoria va fi anulata imediat. Bineinteles, asta inainte sa primesc raspunsul judecatorului.

— Bineinteles, raspunse Nicole fara interes.

— L-am trimis si bani de drum. L-am spus ca vreau inca sa ma casatoresc cu ea, rugand-o sa ma ierte si sa vina in America.

Se ridica si incepu sa se plimbe nervos.

— Fir-ar sa fie. Nu stiu de ce a trebuit sa se intample asa. Eu nu ma mai pot intoarce in Anglia, caci acum sunt singur cu plantatia, l-am scris cateva scrisori, rugand-o sa vina la mine, dar gaseste intotdeauna pretexte, intai ca tatal ei e foarte bolnav si ii este frica sa-l lase singur. Imi dadeam seama ca se teme sa paraseasca Anglia. Uneori englezii au idei ciudate despre America.

O privi ca si cand ar fi asteptat un raspuns, dar ea nu-i raspunse. Continua:

— Va trece timp pana sa primeasca scrisoarea mea, apoi, luni, inainte sa stiu daca accepta sau nu. Si, iata, ai venit dumneata.

O privi pe Nicole cu speranta in ochi, dar ea tot nu vorbi.

— Nu stiu ce crezi despre mine. La inceput am crezut ca-ti face placere compania mea, dar apoi . Vezi cat de putin stiu despre dumneata, in ultimul timp am ajuns sa te respect foarte mult Casa mea este din nou placuta, copiii te iubesc, servitorii te asculta. Manierele dumitale sunt impecabile si cred ca poti indeplini si cateva obligatii sociale. Ar fi placut sa avem din nou vizite.

— Ce incerci sa-mi spui? Respira adanc.

— Daca Bianca ma refuza, as vrea sa ramanem casatoriti.

Din caprui, ochii ei devenira negri.

— O casatorie din care ar rezulta copii, presupun. Clay stranse din ochi si zambi timid.

— Bineinteles. Trebuie sa recunosc ca esti frumoasa.

In viata ei, Nicole nu-si mai amintea sa fi fost asa de suparata. Simtea furia din talpi pana in cap. Se ridica incet si facu un efort sa vorbeasca.

— Nu, nu cred ca s-ar putea.

O trase de mana pe cand se intorse.

— De ce nu? Arundel Hali nu este destul de mare pentru dumneata? Cu fizicul dumitale, poate ca ti-ai dori ceva mai mare?

Ii trase o palma puternica pe obraz, care rasuna in padure.

Ramase pe loc cu obrazul inrosit si cu degetele inclestate pe mana ei.

— Merit politetea unui raspuns, spuse rece.

Se trase departe de el,

— Porc, barbat ignorant si ingamfat. Cum indraznesti sa-mi propui mie asa ceva?

— Propunere! Nu am facut decat sa te cer in casatorie si cred ca ti-am aratat destul respect in ultimele saptamani. De fapt, legal esti sotia mea.

— Respect! Nu cunosti intelesul cuvantului. Adevarat, mi-ai dat o camera separata, dar de ce? Fiindca ma respecti sau pentru a-i putea spune iubitei tale Bianca ca nu te-ai atins de mine?

Expresia de pe fata lui ii dadu raspunsul.

— Uita-te la mine, aproape ca striga, cu accentul ei mai pronuntat Sunt Nicole Courtalain. Sunt o fiinta umana, cu sentimente si emotii. Sunt altceva decat un caz de identitate falsa. Sunt mai mult decat faptul ca nu sunt „Bianca ta”. Ma ceri in casatorie si iata ce-mi oferi. Acum sunt doamna plantatiei, toata lumea imi spune doamna Armstrong. Dar tot viitorul meu depinde de un fir de par. Daca Bianca te accepta, eu voi fi data la o parte. Daca te refuza, atunci te resemnezi cu a doua alegere. Nu. Nici macar nu este o alegere. S-a intamplat sa fiu intr-un loc gresit si la timpul nepotrivit. Nu aveam de ales. Inspira adanc. Fara indoiala, te-ai gandit sa raman ca guvernanta pentru gemeni, daca Bianca vine in America.

— Si ce-i rau in asta?,

Era atat de suparata, ca nu mai putea vorbi. Ii dadu cu piciorul in cizma, ii mai administra cateva injuraturi frantuzesti si apoi se intoarse pe iarba.

O trase din nou de brat. Si el era suparat.

— Nu te inteleg. Eu as fi putut avea orice femeie din acest loc daca Bianca ma refuza, dar te-am cerut pe tine. Ce este atat de oribil in asta?

— Ar trebui sa ma simt onorata. Onorata ca imi permiti, biata de mine, sa stau cu voi? Vrei sa raman toata viata un obiect de mila. Se poate sa te surprinda, domnule Armstrong, dar am si eu dreptul la iubire in viata. Vreau un barbat care sa ma iubeasca, cum o iubesti dumneata pe Bianca. Eu nu vreau o casatorie de convenienta, ci una din dragoste. Cu asta ti-am raspuns la intrebare. Pentru un barbat iubit as putea sa mor de foame, dar n-as putea sa traiesc imparateste in casa dumitale, cu dumneata, cand as sti ca in fiecare zi vei suferi pentru o dragoste pierduta.

O privi atat de ciudat, incat ea nu stiu ce gandeste. Ca si cand ar fi vazut-o prima oara, considerand-o altceva decat o greseala.

— Oricum ai gandi, spuse el linistit, nu am vrut sa te insult. Esti o femeie admirabila. Ai stiut sa treci peste o situatie intolerabila, spre bucuria tuturor celor din jur si nu ai lasat sa ti se vada suferinta. Toti, dar mai ales eu, am profitat de prezenta dumitale. As fi dorit sa-mi fi marturisit mai de mult cat de nefericita esti aici.

— Nu sunt nefericita . incepu, dar lacrimile ce le avea in glas o oprira.

Daca mai statea un moment, l-ar fi prins in brate si i-ar fi spus ca ar sta cu el in orice conditii.

— Hai sa ne intoarcem, vrei? Trebuie sa ma mai gandesc si poate voi gasi o solutie mai convenabila.

Il urma in jos pe carare, paralizata.

Capitolul 7

Clay o parasi la grajduri. Nicole nu-si putea imagina cum urma sa ajunga acasa, incerca sa-si tina capul sus si-si fixa privirea numai asupra casei. De abia inchise usa, ca incepu sa planga. In anul cand statuse ascunsa, invatase sa planga fara a scoate un sunet. Se arunca in pat si hohotele de plans izbucnira.

Gresise in tot ce spusese. El nu luase cererea in casatorie, asa cum o intelegea ea. Si acum vorbise de o „solutie potrivita”. Cat timp ii va mai ramane pana cand o va izgoni? Daca Bianca vine, va putea oare suporta sa-l vada pe Clay cum o atinge, cum o saruta? Va putea sa doarma cand in fiecare seara ii va vedea inchizand usa camerei in care vor fi amandoi?

Maggie si Janie batura la usa sa o intrebe daca se simte bine. Nicole reusi sa le raspunda ca racise si nu voia sa mai dea raceala si altcuiva. Vocea ingrosata de plans facea sa para ca intr-adevar era bolnava. Mai tarziu, auzi soaptele gemenilor la usa sa, dar nu o deranjara. Nicole se ridica si se gandi ca se autocompatimise destul. Se spala pe fata si se dezbraca. Pasii lui Clay rasunara pe coridor si Nicole ramase pe loc tinandu-si respiratia. Nu putea inca sa dea ochii cu el. Stia ca ochii o vor trada si o sa observe starea ei sufleteasca in timpul mesei il va implora, probabil, sa o lase langa el ca pe peria sa de ghete, daca asta era singura situatie admisibila.

Isi scoase camasa si se imbraca cu capotul de matase din dantela pe care Clay il admirase. Nu stia cat era ceasul, dar era foarte obosita si se gandea sa se culce. Afara se anunta furtuna. La primele tunete indepartate stranse din ochi. Nu si-l putea aminti acum decat pe bunicul sau.

Retraia noaptea de groaza. Ploaia rapaia pe geamurile morii, iar fulgerele luminau ca ziua. La lumina lor il vazuse pe batran.

Sari incepand sa tipe, acoperindu-si urechile cu mana. Nu auzi usa deschizandu-se si nici pe Clay alergand spre pat.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

— Esti in siguranta. Stai linistita. Nimeni nu-ti poate face ceva. O tinea in brate ca pe un copil, iar ea isi ascunsese capul in umarul sau gol. O legana si-i mangaia parul.

— Spune-mi, ce-ai visat?

Dadea din cap ghemuindu-se in bratele lui. Acum, trezita din somn, isi dadu seama ca visul ei era realitate. Stia ca niciodata nu va putea uita cosmarul.

Camera se lumina de la lampa aprinsa de Clay si Nicole sari din nou speriata, tragandu-l mai aproape.

— Cred ca este timpul sa stam de vorba, spuse el luand-o in brate si invelind-o cu un sal. Nicole refuza dand din cap.

O duse in camera lui, o aseza pe un scaun si-i umplu un pahar cu visinata. Stia ca nu mancase mult la pranz si mai stia ca alcoolul i se va urca ta cap.

Asa a si fost.

Cand observa ca se relaxeaza, ii umplu din nou paharul si-l puse pe masa langa ea. Isi umplu si el un pahar. Apoi o ridica si, asezandu-se cu ea in brate, puse salul pe amandoi. Furtuna de afara ii facea sa para mai izolati in intunericul din odaie.

— De ce ai parasit Franta? Ce s-a intamplat la moara?

Isi ascunse fata pe umarul lui si dadu din cap soptind.

— Nu.

— Bine, atunci povesteste-mi despre o zi frumoasa. Ai trait intotdeauna cu bunicul tau?

Bautura o incalzise si se molesi. Zambi gales.

— Era o casa frumoasa, era a bunicului, dar mai tarziu trebuia sa devina a tatei. Nu avea importanta, aveam toti loc. Era roz pe dinafara. Camera mea avea pe pereti picturi cu ingerasi care coborau dintr-un nor. Uneori ma trezeam si intindeam bratele sa-i prind.

— Acolo stateai cu parintii tai?

— Bunicul locuia in aripa dinspre rasarit, iar eu cu parintii mei locuiam in casa principala. Aripa de vest era rezervata vizitelor regale.

— Bineinteles, raspunse Clay. Ce s-a intamplat cu parintii tai?

Incepura sa-i curga lacrimi in tacere. Clay ii mai dadu o inghititura de visinata.

— Spune-mi, murmura el.

— Bunicul venise acasa de la tribunal, el lipsea des si a venit acasa pentru ca Parisul devenise nesigur. Tatal meu a spus ca ar trebui sa plecam in Anglia pana cand oamenii se vor linisti, dar bunicul a spus ca familia Courtalain traise la castel de secole si el nu-l va parasi. A spus ca gloata nu va indrazni sa-l atace. Toti l-am crezut. Era mare si puternic. Numai cu vocea sa putea sa sperie pe oricine. Se opri.

— Ce s-a intamplat in ziua-aceea?

— Bunicul si cu mine am plecat calare in parc. Era o zi frumoasa de primavara. Apoi, deodata, am vazut fumul printre copaci si bunicul a indemnat calul repede.

Eu l-am urmat. Cand am trecut de copaci am vazut. Casa mea frumoasa era cuprinsa de flacari. Ne-am oprit si am privit. Nu-mi puteam crede ochilor. Bunicul a dus calul meu la grajduri, m-a coborat si mi-a spus sa raman acolo. Am ramas si am privit cum focul schimba culoarea caramizilor roz, in negru.

— Dar parintii tai?

— Se dusesera la niste prieteni si nu se gandeau sa revina decat tarziu. Nu stiam ca mama isi rupsese rochia si s-au intors in zori. Nicole hohotea mai tare. Clay o stranse mai aproape.

— Spune-mi. Spune tot.

— Bunicul s-a intors la grajduri, alergand printre tufisurile din gradina. Avea hainele innegrite de fum si tinea la subsuoara o cutie din lemn. M-a apucat de brat si am intrat impreuna in grajd. A scos tot fanul dintr-o lada lunga si m-a impins inauntru. Apoi s-a ascuns si el, Am stat acolo doar cateva minute, cand am auzit tipetele oamenilor. Caii nechezau din cauza mirosului de fum si foc. Am vrut sa ma duc la ei, dar bunicul ma tinea strans. Se opri si Clay ii mai turna sa bea.

— Ce s-a intamplat cand multimea a plecat?

— Bunicul a deschis lada si am iesit afara. Era intuneric sau asa trebuie sa fi fost. Casa ardea si raspandea o lumina ca ziua. Bunicul m-a impins cand am vrut sa privesc inapoi. Mi-a spus: „Priveste inainte copila, nu privi niciodata in urma”. Am mers toata noaptea si cea mai mare parte a zilei urmatoare. La asfintit, s-a oprit si a deschis cutia pe care o luase de acasa, inauntru erau hartii si un colier cu smaralde care fusese al mamei. Ofta amintindu-si, cum folosisera smaraldele pentru a-l ajuta pe morar. Apoi, ea vanduse ultimele doua pietre ca sa se poata asocia cu vara sa la pravalia de confectii.

— Nici acum nu pot sa inteleg ce se intampla atunci. Eram un copil nestiutor ce fusese intotdeauna ocrotit, rasfatat. Bunicul a spus ca era timpul sa ma maturizez si sa aflu adevarul. Oamenii voiau sa ne omoare fiindca traiam intr-o casa mare si frumoasa. Mi-a spus ca de atunci incolo trebuia sa ascundem cine eram. A luat hartiile si le-a ingropat. Mi-a spus ca trebuie sa nu uit cine sunt si ca familia Courtalain avea ascendenti si rude care fusesera regi.

— Apoi te-ai dus in casa morarului?

— Da, spuse scurt, ca si cand avea de gand sa nu mai spuna nimic.

Clay ii intinse paharul cu bautura. Nu-i placea sa o imbete, dar stia ca e singura cale de a o face sa vorbeasca. De multa vreme simtea ca ascunde ceva. In dupa-amiaza aceea . vazuse in ochii ei o privire terorizata, cand ii ceruse sa vorbeasca de familia ei.

Ii ridica parul de pe frunte si simti buclele umede de transpiratie. Era atat de mica si ascundea atatea secrete in suflet! Cand se suparase in dupa-amiaza aceea pe el, intelesese abia acum cata dreptate avea. De cand venise, nu o privise niciodata fara sa o doreasca pe Bianca in locul ei. Dar acum, cand se gandea la tot ce facuse de cand era in America, isi dadu seama ca nu-i era inferioara. Ii lua paharul gol.

— De ce ai parasit Franta si casa morarului? Cred ca erai in siguranta acolo.

— Erau foarte buni. Accentul ei devenea mai pronuntat. Erau cuvinte ce parea ca le pronunta mai mult din suflet decat din gura. Fiecare silaba parea ca este inabusita ca si cand ar fi fost invelita in frisca. Bunicul a spus ca ar trebui sa invat o meserie si ca moraritul era o meserie buna. Morarul spunea ca o fata nu va putea niciodata sa inteleaga ceva despre piatra de moara si graunte, dar bunicul radea de el. Se opri. As putea fac ca moara ta sa functioneze si sa renteze.

— Nicole, ii spuse el pe un ton bland, dar intrebator. De ce te-a speriat furtuna? Si de ce ai parasit casa morarului?

Ploaia incepu sa bata in geam si ea privi spre fereastra. Avea vocea foarte linistita:

— Am avut multe avertismente. Morarul se intorcea din oras fara sa fi apucat sa-si vanda marfa pe care o avea. Spunea ca la Paris erau tulburari. Multi stiau despre mine si despre bunicul. Era un aristocrat si prea batran ca sa se schimbe. Dar nimeni nu intelegea ca bunicul ii considera pe toti egali. Se purta cu gradinarul la fel ca si cu regele. Spunea ca dupa moartea lui Ludovic al XIV-lea, nu se mai nascusera barbati adevarati.

— Morarul s-a intors in graba . o zori Clay.

— Ne-a spus sa ne ascundem, sa facem orice pentru a scapa. El il iubea pe bunicul . care radea. Se porni o furtuna si odata cu ea au venit si cei din oras. Eu eram in podul morii numarand sacii. M-am uitat pe fereastra si la lumina fulgerelor i-am vazut venind. Aveau furci si coase. Pe unii ii cunosteam fiindca ii servisem cu macinatul grauntelor.

Clay simti ca incepe sa tremure si o stranse mai aproape de el.

— Bunicul tau i-a vazut?

— S-a repezit pe scari, sus, unde eram. L-am spus ca voi infrunta multimea furioasa fiindca si eu eram o Courtalain. Mi-a raspuns ca voia sa se mai nasca Courtalaini, iar eu eram singura care mai ramasese. Vorbea ca si cand ar fi murit. A tras un sac gol si mi l-a pus pe cap. Cred ca eram prea ingrozita ca sa mai vorbesc. A legat sacul la gura, apoi mi-a soptit ca daca il iubesc sa nu ma misc. A ingramadit sacii plini in jurul meu apoi l-am auzit coborand scarile. Dupa cateva minute multimea a intrat in casa. Au cautat in pod si de cateva ori erau sa ma gaseasca.

Clay o saruta pe frunte strangand-o langa obrazul sau.

— Si bunicul?

— Dupa ce au plecat am iesit, voiam sa ma asigur ca nu i s-a intamplat nimic. Cand am privit pe geam .

Aici corpul ei se contracta violent, iar el. O stranse mai aproape.

— Ce ai vazut afara?

Se trase inapoi, impingandu-l.

— Bunicul era acolo si-mi zambea. Clay o privi mirat.

— Nu intelegi. Eu eram in pod, ii taiasera capul si-l infipsesera intr-o sulita, il purtau sus, deasupra capetelor lor, ca pe un trofeu. La lumina fulgerelor l-am vazut.

— O, Doamne, gemu Clay si o trase din nou spre el, desi ea se lupta cu el. Cand incepu sa planga, o lua din nou in brate, o legana si o mangaie pe cap.

— L-au omorat si pe morar, spuse dupa putin timp. Sotia lui mi-a spus ca trebuie sa plec, fiindca nu ma mai poate ascunde. A cusut cele trei smaralde in rochia mea si m-a imbarcat pe o corabie spre Anglia. Smaraldele si medalionul erau tot ce-mi mai ramasese din copilaria mea.

— Apoi ai stat la Bianca si ai fost rapita de mine.

Trase aer pe nas privind cu dispret.

— Suna de parca ai vrea sa spui ca toata viata mea a fost rea. Am avut o copilarie foarte fericita. Am trait pe o proprietate mare si am avut sute de veri si de tovarasi de joaca.

Se bucura cand vazu ca-si revenea. Spera ca efectul spovedaniei va mai dura.

— Si cate inimi ai zdrobit? Toti erau indragostiti de tine?

— Niciunul. Un var m-a sarutat, dar nu mi-a placut. N-as mai lasa pe nimeni sa ma sarute din nou. Tu esti singurul . Se opri si zambi, apoi isi plimba un deget pe buzele lui. Il saruta, apoi isi privi degetul.

— Esti o proasta, Nicole, o proasta, murmura ea.

— De ce te consideri proasta?

— Toata povestea e comica. Intr-o zi ma plimbam prin parc, a doua zi m-am trezit pe o corabie spre America. Apoi, sunt fortata sa ma casatoresc cu un barbat care-mi spune ca sunt o hoata. Parea ca nu-l simte pe Clay cum se crispeaza. Ar putea fi ca o piesa foarte buna. Frumoasa eroina Bianca, e logodita cu eroul frumos Clayton. Dar planurile lor sunt stricate de infama Nicole. Publicul va sta tintuit pe scaune pana la sfarsitul piesei, cand adevarata dragoste invinge, iar Bianca si Clay se regasesc.

— Si Nicole?

— Oh, un judecator ii da niste hartii care spun ca ea nici nu exista si nici nu a cunoscut vreodata eroul.

— Nu asta este ce doreste Nicole? o intreba linistit. Tinea degetul pe care-l sarutase, pe buzele ei.

— Biata, proasta Nicole, s-a indragostit de erou. Nu-i caraghios? Nici nu s-a uitat la ea in cele zece minute ale casatoriei lor, dar ea il iubeste. Stii ca i-a spus ca este o femeie admirabila? Biata de ea, sta acolo muta, cersind, dorind sa-i ofere dragostea ei, iar el vorbeste despre tot ce poate face cu ea ca si cand ar cumpara o iapa.

— Nicole! striga el. Ea rise si se intinse in bratele lui.

— Stii ca am douazeci de ani? Jumatate din verisoarele mele erau deja casatorite de la optsprezece ani. Dar eu am fost intotdeauna deosebita. Lumea spunea ca sunt rece si insensibila si nici un barbat nu ma va dori vreodata.

— Habar nu aveau, in clipa cand vei scapa de mine, vei avea sute de barbati care te vor cere de nevasta.

— Te preocupa cum sa scapi de mine? Preferi sa-ti realizezi visurile tale cu Bianca decat sa ma ai pe mine, nu-i asa? Sunt o proasta. Nicole cea neinteresata de sex, virginala, indragostita de un barbat pe care nu-l intereseaza nici macar daca ea exista. Privi in sus spre el. El zambea.

Nicole avea ochii plini de lacrimi, dar razand spuse:

— Lasa-ma in pace. Maine poti sa razi de mine, dar nu acum. Se lupta sa scape din bratele lui. El o tinea strans.

— Nu rad de tine. Rad ca spui ca nu esti atrasa de sex. Isi plimba un deget pe buza ei superioara. Nu stii, efectiv nu stii? Eu pot sa inteleg de ce verii tai te evitau. Ai un temperament atat de puternic, incat aproape sperie.

— Lasa-ma, te rog, murmura ea.

— Cum poate o femeie asa de frumoasa ca tine, sa nu fie sigura de farmecul ei? Ea incerca sa vorbeasca, dar el ii acoperi gura cu degetele. Asculta-ma. In prima noapte, pe vapor, cand te-am sarutat . incepu sa zambeasca la amintire. Nic io femeie nu m-a sarutat vreodata asa. Nu cereai nimic, dar daruiai. Mai tarziu, cand te-am vazut speriata de caini, cred ca as fi pasit si pe ulei incins ca sa ajung la tine. Nu intelegi, nu vezi cat ma tulbura prezenta ta? Spui ca nu m-am uitat niciodata la tine. Adevarul este ca nu am incetat nicio clipa sa te privesc. Toata lumea pe plantatie stie toate joc de scuzele pe care le invoc, ca sa nu ma intorc acasa in fiecare zi.

— N-am stiut niciodata ca te intereseaza prezenta mea. Crezi cu adevarat ca sunt frumoasa? Ma gandesc la gura mea, iar pentru mine frumusetea e blonda si cu ochi albastri.

Se apleca si o saruta incet, tandru, isi plimba buzele peste ale ei, ii atinse varful limbii si fiecare colt al gurii, apoi cu pasiune ii prinse buzele de jos cu dintii, muscand din ea.

— Asta raspunde intrebarii tale? Am dormit cateva nopti pe camp ca sa ma pot odihni. Cu tine in odaia alaturata, nu am putut dormi mai mult de cateva ore.

— Poate ca trebuia sa intri la mine, spuse ea, nu cred ca te dadeam afara.

— Foarte bine, zise el sarutandu-i lobul urechii si apoi gatul, pentru ca asta-seara, voi face dragoste cu tine, chiar daca e vorba de viol.

Ii puse bratele in jurul gatului si-i sopti:

— Clay, te iubesc.

Se ridica tinand-o in brate si apoi o aseza pe pat. Aprinse o lumanare langa pat, in camera plutind un parfum de dafin.

— Vreau sa te vad, zise el, si se aseza pe pat langa ea.

Corsajul de dantela al camasii ei era incheiat cu saptesprezece nasturi mici imbracati in satin. Incet si grijuliu, Clayton ii desfacu pe toti. Nicole inchise ochii. Simtindu-i mainile pe sani.

— Stii ca te-am dezbracat in noaptea cand te-am luat de la caini? Sa te las singura in pat a fost cea mai grea incercare pe care am avut-o vreodata.

— De aceea era rupta rochia?

Nu-i raspunse, ii descoperi bratele, apoi o ridica pentru a o dezbraca, isi plimba mainile pe corpul ei pana jos, pe solduri si pe coapse. Era mica, dar proportionata perfect. Sanii erau inalti si plini, mijlocul subtire, picioarele si pulpele inguste. Se apleca si-i saruta pieptul, frecandu-si obrazul de el.

— Clay, sopti, cu mana in parul sau, mi-e frica.

Ii ridica barbia si-i zambi.

— Necunoscutul este totdeauna infricosator. Ai vazut vreodata un barbat gol?

— Pe unul din verii mei, cand avea doi ani, raspunse ea sincer.

— Este o mare diferenta, spuse el, incepand sa-si desfaca nasturii pantalonilor, singura imbracaminte ce-o avea.

Ii era rusine cand ii cazura pe jos si-si tinu ochii pe fata lui. Sedea linistit si ea stia ca astepta mai mult. Avea pieptul bronzat, larg si musculos. Umbra muschilor sai juca in lumina lumanarii. Talia era ingusta, iar muschii pieptului se bombau. Repede, isi cobori ochii la picioare, la coapsele puternice si la pulpele musculoase. Era un barbat care statea o mare parte din timp calare si rezultatul se observa. Isi intoarse privirea la fata lui, care purta inca expresia de asteptare.

Privi mai jos. Nu se sperie de ceea ce i se infatisa. Era Clayton, barbatul iubit si nu se temea de el. Avu un ras jos, din gat, de usurare si placere. Isi desfacu bratele sa-l primeasca.

— Vino la mine . sopti.

Clay zambea cand se intinse alaturi, pe pat.

— Ce zambet frumos, spuse ea, plimbandu-si degetele pe buzele lui. Intr-o zi poate imi vei spune de ce il vad asa de rar.

— Poate, ii raspunse el nerabdator, astupandu-i gura cu a sa.

Atingerea lui Clay ii dadea lui Nicole fiori. Talia si forta lui o facura sa se simta mica si feminina. Cand o saruta pe gat, isi puse mana pe bratul lui simtindu-i inclinarea si curba. Brusc, isi dadu seama ca este al ei si ca era capabila sa-l simta si sa-l guste. Se intinse spre el si-l saruta, plimbandu-si limba peste dintii albi pe care-i vazuse atat de rar. Ii musca usor gatul pana la ureche, cu dintii, apoi isi puse coapsele sub coapsele lui.

Clay era surprins de gesturile ei. Razand infundat ii spuse:

— Vino aici, vulpea mea mica, si o trase mai aproape de el, rostogolindu-se pe pat.

Nicole radea vesel, fericita. O aseza peste el, ii ravasi parul cu mainile si apoi pe corp si pe piept. Deodata expresia i se schimba, se intuneca si-i sopti:

— Vreau sa fii a mea.

— Da, raspunse ea, da.

Delicat, o intinse si se urca peste ea. Alcoolul baut pe stomacul gol, descarcarea amintirilor despre bunicul ei, o faceau sa fie relaxata. Tot ce stia era ca il avea alaturi pe barbatul ei iubit pe care-l dorea. Nu se temu cand simti cum Clay patrundea in ea. A fost un moment de durere, dar o uita la gandul apropierii intime cu Clay.

Putin dupa aceea, ochii i se dilatara de surpriza, isi imaginase intotdeauna actul iubirii ca o placere dumnezeiasca, o atingere ce dadea impresia de apropiere si o implinire a iubirii. Dar ce simtea acum era o senzatie de arsura, ceva ce nu avea nimic comun cu dragostea.

— Clay, sopti ea, apoi isi schimba pozitia capului si isi arcui trupul.

Stiind ca este pentru prima data, Clay intra incet, abtinandu-se. Dar reactiile ei il excitara. Ghicise ca era o femeie care simtea instinctiv pasiunea, dar nu banuise niciodata cat era de temperamentala. Vedea sangele pulsandu-i in venele gatului. Ii inlantui soldurile si ii mangaie trupul cu mainile alunecand in jos. Il facea sa se bucure ca si cand simtea placerea cu aceeasi intensitate ca si el. Femeile pe care le cunoscuse inainte erau exigente si considerau ca-i fac lui o favoare.

Cand miscarile devenira mai puternice si mai rapide, cazu peste ea. Il stranse mai aproape, mai aproape, inlantuindu-i talia cu picioarele. Cand atinsera voluptatea, explodara impreuna, dar ramasera inlantuiti, cu trupurile lipite, amestecandu-si sudoarea.

Pentru Nicole era o experienta noua, uimitoare. Se asteptase la ceva divin, inaltator. Pasiunea prin care trecuse era cu mult mai mult decat ar fi crezut ca exista. Adormi in bratele lui Clay care nu o indeparta si nu lasa nici cea mai mica distanta intre ei. Acum, pentru prima data de ani de zile, adormi cu un zambet pe fata.

Cand se trezi de dimineata, Nicole ramase cateva minute cu ochii inchisi. Se intinse lenes stiind ca atunci cand ii va deschide, va vedea camera lui Clay lambrisata cu lemn inchis si perna pe care o atinsese el cu capul. Simtea ca plecase, dar nu voia sa-si strice fericirea atat de mare.

Cand se hotari si privi in jur, se mira ca vedea peretii albi ai camerei sale. Se gandi mai intai ca el nu voise ca ea sa ramana in patul lui. Dand la o parte patura usoara, gasi ca era absurd. Mai mult ca sigur, era preocupat ca poate ea nu dorea sa fie surprinsa de oricine in patul lui. Se duse la dulap si alese o adorabila rochie de muselina bleu-pal, decorata pe corsaj si fusta cu panglica de satin albastra. Pe comoda era un bilet:

Micul dejun la noua, Clay. Zambi si-si incheie nasturii de la rochie, cu degetele tremurand.

Ceasul batu ora sapte si se intreba daca va avea rabdare pana la noua, sa-l vada din nou. Arunca o privire in camera gemenilor si vazu ca erau plecati.

Iesi din casa pe usa dinspre gradina, dar se opri sub porticul octogonal. De obicei o lua la stanga, spre bucatarie. Brusc se intoarse pe tocuri si o lua la dreapta, spre poteca ce ducea la biroul lui Clay.

Nu fusese niciodata in biroul lui si avea impresia ca foarte putini oameni intrau acolo. Cladirea era o miniatura a casei principale, – tot patrata si cu acoperisul inalt si tuguiat. Lipseau doar lucarnele si balcoanele.

Batu usor in usa si, cum nu-i raspunse nimeni, apasa pe clanta. Era curioasa sa vada cum arata locul in care iubitul ei isi petrece un timp atat de indelungat. Pe peretele din fata usii erau doua ferestre incadrate din tavan pana jos de rafturi cu carti. Merii din fata ferestrei faceau odaia racoroasa si intunecata. Pe ceilalti pereti erau clasoare de stejar si un dulap cu documente. Intra in odaie. Rafturile cu carti contineau volume privind legislatia din Virginia, de supraveghere si intretinere a diferitelor culturi. Zambind, pipai cu degetul cateva, legate in piele. Erau curate si ea stia din obiceiurile lui Clay ca asta se datora mai mult utilizarii decat carpei de sters praful. Se intoarse spre peretele unde era caminul. Deodata zambetul ii disparu. Deasupra caminului, atarna un portret enorm infatisand-o pe Bianca. Era vesela si putin mai slaba decat isi amintea Nicole. Avea parul de culoarea mierii, incadrandu-i fata cu bucle care se revarsau pe umarul dezgolit. Ochii erau albastri si stralucitori, iar gura mica zambea palid. Avea o expresie strengareasca, o expresie pe care Nicole nu i-o mai vazuse niciodata. Zambetul era pentru cineva pe care-l iubea foarte mult.

Inca uimita, privi pe polita de deasupra caminului si se apropie de ea. Acolo, era o bereta rosie mica, de catifea. O vazuse de cateva ori pe Bianca purtand una la fel. Langa ea, o bratara identica cu una pe care-o purta Bianca. Era gravat pe ea B, cu toata dragostea mea C.

Nicole facu un pas inapoi. Portretul, hainele, totul pareau sa reprezinte un altar. Daca nu ar fi stiut mai mult, si-ar fi imaginat ca era un sanctuar ridicat in memoria unei femei moarte.

Cum ar putea lupta cu asta? Noaptea trecuta nu-i spusese nici un cuvant de dragoste. Isi aminti cu groaza tot ce-i spusese ea lui. Blestematul. Stia cum reactiona la orice picatura de alcool. Era o gluma in familia ei care spunea, ca oricine dorea sa afle secretele lui Nicole, nu avea decat sa-i dea doua picaturi de vin.

Dar aceasta dimineata era alta. In dimineata aceasta, trebuia sa incerce sa salveze ce mai ramasese din mandria ei. Traversa gradina spre bucatarie si-si lua micul dejun. Maggie tot facea aluzii despre intoarcerea lui Clay si ca Nicole ar trebui sa manance cu el. Nicole insa se prefacea ca nu o aude.

Dupa ce manca se duse la spalatorie si lua articole pentru curatenie. Dupa ce intra in casa, se imbraca cu o rochie mai modesta, de stamba albastra si cobori in odaia de dimineata. Poate ca munca o va ajuta sa ia o hotarare.

Era ocupata cu spineta cand simti buzele lui Clay. Sari de parca ar fi fost arsa. Ii spuse lenes:

— Am intarziat la micul dejun. As fi stat cu tine daca secerisul nu ar fi atat de aproape. Avea ochii inchisi, ascunsi.

Nicole inspira adanc. Daca va ramane aici cu el, isi va petrece toate noptile cu el, pana cand o va avea pe femeia pe care o iubea.

— As vrea sa vorbesc cu dumneata, spuse Nicole.

Reactiona imediat la tonul ei rece, indreptandu-si spatele. Privirea lenesa, seducatoare, disparu de pe fata lui.

— Ce este?

Avea acelasi ton ca si ea.

— Nu pot ramane aici, spuse cu raceala, incercand sa-si ascunda durerea. „Bianca . o durea si la simpla mentionare a numelui. Bianca va sosi, curand in America. Sunt sigura ca atunci cand va primi scrisoarea dumitale si banii de drum, va lua primul vapor care vine incoace.

— Nu ai unde sa te duci. Trebuie sa stai aici. Era ca un ordin.

— Si sa fiu amanta dumitale? spuse manioasa.

— Esti sotia mea. Cum poti uita, cand imi reamintesti ca ai fost fortata sa te casatoresti?

— Da. Pentru moment sunt sotia dumitale. Dar cat va dura? Vei mai dori sa fiu sotia dumitale daca Bianca ar intra pe usa acum? Nu-i raspunse.

— Vreau un raspuns. Cred ca-l merit. Noaptea trecuta m-ai imbatat cu un anume scop. Stiai ce mi se intampla, de aceea nu-mi amintesc noaptea cand m-ai salvat de caini.

— Da, stiam. Dar stiam ca aveai nevoie sa vorbesti, Nu am avut nici un alt scop in minte.

Se intoarse un moment.

— Sunt sigura ca nu aveai. Dar eram acolo, prabusita in bratele dumitale, rugandu-te sa faci dragoste cu mine.

— N-a fost asa. Desigur, trebuie sa-ti amintesti. El pasi inainte.

— Imi amintesc totul. Incerca sa se linisteasca. Te rog sa ma asculti. Am si eu mandrie, desi nu pare ca este asa. In unele momente, imi ceri prea mult. Nu pot sta aici ca sotia dumitale, o sotie adevarata, stiind ca totul se poate sfarsi in orice zi. Am suferit destule despartiri in viata, rosti, acoperindu-si fata cu mainile.

— Nicole, spuse, atingandu-i parul.

Sari, departandu-se de el.

— Nu ma atingel Te-ai jucat prea mult cu sentimentele mele. Stii ce simt pentru dumneata si te-ai folosit deja de asta. Te rog nu ma mai jigni. Te rog.

Se departa de ea.

— Crede-ma, nu am vrut sa te jignesc. Spune-mi ce doresti? Tot ce am este al dumitale.

Nicole ar fi vrut sa strige: vreau inima ta.

— Moara. Se apropie secerisul si o pot face sa functioneze in cateva saptamani. Casa pare buna si as putea locui acolo.

Clay deschise gura s-o refuze, apoi renunta indepartandu-se, isi lua palaria si se duse spre usa.

— Este a dumitale, voi avea grija de hartii. Voi angaja doi barbati si o femeie caci vei avea nevoie de ajutor. Isi puse palaria si parasi incaperea.

Nicole se simti ca si cand o scuturase vantul. Se aseza cu greutate pe un scaun. O noapte de dragoste si o dimineata de groaza.

Capitolul 8

Nicole nu-si pierdu timpul in privinta parasirii casei. Stia. Ca hotararea nu ii va fi puternica prea mult timp. Vasli singura pe rau, la moara. Aceasta era pe o colina impadurita, pe malul raului care misca roata morii. Cladirea era inalta, dar ingusta, cu fundatia din piatra si caramida. Acoperisul era facut din bucati de lemn. In lungul fatadei era o veranda. Roata ajungea la un etaj si jumatate, ca inaltime. In interior, Nicole se urca la al doilea nivel, unde erau doua usi ce se deschideau pe un balcon care depasea roata. Dupa cate stia ea, cupele de pe roata erau in buna stare, desi se putea ca acelea din varf sa fie putrezite.

Pietrele din interior erau enorme, cu un diametru de un metru si jumatate si o grosime de aproximativ cincizeci de centimetri. Pipaind piatra, simti neregularitatile cuartului. Pietrele erau din piatra silicoasa adusa din Franta, recunoscuta ca fiind cea mai buna din lume. Fusesera transportate in America in interiorul unei corabii si apoi aduse pe apa pana la plantatie. Pietrele aveau santuri adanci, cu crestaturile in forma de raze. Era multumita vazand ca erau bine echilibrate, strans apropiate, dar fara sa se atinga.

Afara, in lumina soarelui, urca dealul pana la micuta casa. Nu putea spune prea mult despre ea, din cauza ca atat ferestrele, cat si usile erau batute cu scanduri. O miscare dinspre rau, ii atrase atentia.

— Nicole, esti aici? striga Janie urcand colina. Era o placere sa o vezi, cu obrajii mari si imbujorati, si se imbratisara ca si cand nu se vazusera zilnic, de cand parasisera corabia.

— Nu merge, nu?

— Nu, nu merge deloc, spuse Nicole.

— Speram ca voi doi, deja casatoriti .

Vrand sa schimbe subiectul, Nicole o intreba:

— Ce faci aici?

— Clay a trecut pe la tesatorie si a spus ca te muti aici si ca vei face moara sa functioneze. Mi-a mai spus sa gasesc doi barbati destoinici, sa luam toate uneltele necesare si sa te ajutam. Si ca daca vreau, pot sa stau aici cu tine si-mi va da aceeasi leafa.

Nicole privi in zare. Clay o coplesea cu generozitatea.

— Veniti aici, striga Janie, avem de lucru, si-i prezenta pe cei doi barbati. Vernon era inalt, cu parul rosu, in timp ce Luke era mai scund si mai brunet. Sub supravegherea lui Janie, oamenii scoasera scandurile de la intrarea casei.

Inauntru era inca intuneric, dar Nicole vazu ca interiorul casei era mic si frumos. Camera de jos era mare, cu un camin cat tinea un perete si o scarita, intr-un colt, cu balustrada sculptata de mana. Erau trei ferestre pe doi pereti formand o nisa, o usa si o fereastra pe altul. Sub una din ferestre era o comoda veche din brad, iar in mijlocul camerei, o masa mare si lunga.

Cand oamenii scoasera scandurile din ferestre se facu doar putina lumina. Zgomotul puse pe fuga o gramada de picioruse.

— Va fi mult de lucru pana sa curatam locul asta, spuse Janie, stramband din nas.

— Atunci, cred ca este mai bine sa incepem.

Pana la asfintit facusera progrese. Sus, era un pod cu acoperisul coborand spre peretii laterali ai camerei. Gasira cateva sculpturi frumoase in lemn, dar prafuite. Peretii erau tencuiti, cu un strat de vopsea alba ii va face ca noi. Dupa ce vor fi curatate ferestrele vor lasa sa intre multa lumina. Vernon, care repara acoperisul, striga ca o pluta venea pe apa. Se dusera toti la malul raului. Unul din oamenii lui Clay conducea pluta spre mal. Era incarcata cu mobila.

— Asculta Janie, nu pot sa accept asta. A facut si asa destul de mult.

— Nu este momentul sa fii orgolioasa. Avem nevoie de aceste lucruri si, pe deasupra, sunt numai lucruri pe care Clay le avea in pod. Nu-l costa nimic. Vino acum si ajuta-ma, apucand de celalalt capat al acestei barci. Howard, sper ca ai adus varul si cateva saltele.

— Este numai primul transport. Cand ma intorc, o sa aveti tot Arundel Hali de partea asta a raului, raspunse Howard.

Janie, Nicole si cei doi barbati au muncit trei zile la casa. Barbatii dormeau la moara, in timp ce femeile cadeau in fiecare noapte, rupte de oboseala, in pod, pe saltelele de paie.

A patra zi, isi facu aparitia un barbat scund, cu o fata ursuza.

— Am auzit ca e aici o doamna care crede ca poate face moara sa mearga.

Janie incepu sa-i spuna parerea ei, dar Nicole isi facu aparitia.

— Eu sunt Nicole Armstrong si vreau sa pun moara in functiune. Cu ce-ti pot fi de folos?

Omul o privi cu ochii mici, apoi intinse mana stanga cu palma in jos.

Janie era gata sa-i spuna ceva despre manierele lui dar Nicole ii lua mana cu amandoua ale sale si o stranse. Janie facu o strambatura, caci palma omului era mutilata si acoperita de bataturi. Nicole pipai palma barbatului, apoi ii zambi multumita.

— Esti angajat, spuse ea.

Omul clipi din ochi.

— Se vede ca stii ce faci. Iti voi invarti moara, asa cum trebuie.

Cand el pleca, Nicole ii explica. Acest barbat era un tocilar. Ca sa ascuta dintii din piatra, foloseste o dalta si-si acopera mana dreapta in piele, iar stanga o lasa goala. Cu anii, mana se umple de aschii de piatra. Barbatii isi arata mana stanga cu mandrie, caci este simbolul experientei. „Mettle e un vechi cuvant englezesc care inseamna piatra sfaramata. Exista si o zicala: cand vrei sa-i spui unui om, dovedeste-ti experienta, ii zici: Arata-ti piatra .

Janie se intoarse la treaba, bodoganind ca exista si manusi pentru mana stanga.

Cand jgheabul dinspre rau a fost terminat si curatat, apa navali peste roata facand-o sa se invarteasca. Se auzi un chiot ce putea fi auzit de la mare distanta.

Nicole nu se mira prea mult cand, a doua zi, sosi primul client cu o barca incarcata cu graunte pentru macinat. Clay desigur, avusese grija sa trimita oameni in susul si in josul raului ca sa anunte redeschiderea morii, si ea stia asta.

Desi trecusera aproape doua saptamani de cand nu-l mai vazuse, nu era o clipa in care sa nu se gandeasca la el. Il zarise de doua ori calarind pe camp, dar de fiecare data se ascunsese.

Moara mergea de trei zile cand, intr-o dimineata, se trezi foarte devreme. Nici nu se luminase inca si auzea respiratia adanca a lui Janie dormind. Se imbraca repede lasandu-si parul liber pe spate. Nu o surprinse deloc vazandu-l pe Clay stand in fata rotii. Avea pantaloni cafeniu deschis si cizmele inalte, cu manseta rasfranta. Sedea cu mainile la spate, intors, si nu o vedea. In lumina slaba, camasa sa parea foarte alba ca si palaria cu boruri late.

Fara sa se intoarca ii spuse:

— Ai facut treaba buna, as dori sa pot si eu sa-i fac pe muncitori sa munceasca, chiar si numai pe jumatate, asa cum o fac pentru tine.

— Cred ca de nevoie.

Se intoarse si-i arunca o privire intensa.

— Nu, nu-i de nevoie. Ai putea sa te intorci la mine acasa oricand.

— Nu, raspunse ea ferm, e mai bine asa.

— Gemenii intreaba mereu de tine. Vor sa te vada.

Nicole zambi.

— Si mie mi-au lipsit. Poate ca-i poti lasa sa vina pana aici.

— Ma gandeam daca n-ai vrea sa vii tu la ei. Am putea cina asta-seara. Un vapor a ancorat ieri si a adus lucruri din Franta. Branza Brie, vin de Burgundia si sampanie. Vor sosi pe rau azi.

— Ma tenteaza, dar .

Inainta spre ea si o apuca de umeri.

— Nu poti sa ma eviti tot timpul. Ce vrei de la mine? Vrei sa-ti spun cat de mult imi lipsesti? Cred ca toata lumea de pe plantatie e suparata pe mine, ca te-am lasat sa pleci. Maggie imi da mancare arsa sau rece, nu exista intre. Gemenii au plans aseara ca nu stiu o blestemata de poveste frantuzeasca, cu o lady care se indragosteste de un monstru.

— Frumoasa si bestia, zambi Nicole. Vasazica, vrei sa ma intorc pentru ca sa ai o mancare mai buna.

— Nu-mi rastalmaci cuvintele, spuse Clay, ridicandu-si o spranceana. Nu am vrut niciodata sa pleci. Vii acasa?

— Da, spuse ea.

O apuca si o saruta repezit, puternic, apoi ii dadu drumul si pleca.

— Ma gandeam ca treburile nu prea merg bine, spuse Janie in spatele ei.

Nicole nu-i raspunse. Se intoarse in casa ca sa se apuce de treburile zilnice.

Cu mare greutate isi putu stapani nervozitatea din cauza ca primise invitatia la cina. In tot cursul zilei nu se putu linisti. Cand Vernon cantarea sacii cu graunte si-i dicta numarul lor, cu greu se putea concentra la cifre, fiind nevoie sa-i ceara sa repete pentru a nu gresi. Isi aminti totusi de Maggie si-i trimise o reteta de friptura de curcan umplut. Cum stia ca Maggie era amatoare de mancare buna, era sigura ca va pregati doi curcani, unul pentru ei acasa si altul pentru ea si personalul ei.

La ora sase, barca cu vasle sosi la mal. Clay il trimisese pe administratorul lui, Anderson. Era un barbat inalt, blond. Locuia cu nevasta si cei doi copii in casa de la miaza noapte de biroul lui Clay. Copiii lui se jucau adesea cu gemenii. Nicole ii ceru vesti despre familia sa.

— Toata lumea este bine, dar toti va simtim lipsa. Karen a facut ieri niste conserve de piersici si vrea sa va trimita. Moara merge? Mi se pare ca aveti destui clienti.

— Domnul Armstrong a lansat zvonul si vine din ce in ce mai multa lume.

O privi ciudat.

— Domnul Clay este un om respectat, Ajunsera la mal si Nicole observa ca Anderson nu inceta sa priveasca pe rau in sus.

— S-a intamplat ceva?

— Vasul ar fi trebuit sa se intoarca pana acum. Am auzit aseara ca a sosit un vapor, iar domnul Clay a trimis dis-de-dimineata pe cineva sa primeasca vasul.

— Nu sunteti ingrijorati, nu?

— Nu, spuse, ajutand-o sa coboare. S-ar putea sa nu fie nimic. Poate ca oamenii beau un pahar cu pasagerii sau altceva. Dar Clay, de cand s-au inecat James si Beth, este ingrijorat ori de cate ori vasul intarzie.

Mergeau alaturi spre casa.

— L-ai cunoscut pe James si pe Beth?

— Foarte bine.

— Cum erau? Fratii erau foarte atasati unul de celalalt?

Pana sa-i raspunda, trecu un timp mai lung.

— Toti trei erau atasati. Parca ar fi crescut fiecare in buzunarul celuilalt. Ma tem ca Clay a suportat greu moartea lor, asta l-a schimbat.

Nicole i-ar mai fi pus o suta de intrebari, in ce fel il schimbase, cum era inainte, dar nu era cinstit fata de Clay si nici fata de Anderson, sa intrebe acum. Daca Clay va dori sa-i vorbeasca, o va face, asa cum s-a marturisit si ea.

Anderson o lasa la intrarea in gradina. Casa era la fel de frumoasa inauntru, asa cum si-o amintea. Gemenii aparura imediat si o trasera sus pe scari. Aveau o lista lunga cu povesti pe care doreau ca ea sa le povesteasca inainte sa adoarma.

Clay o astepta la capatul scarilor cu mana intinsa.

— Esti chiar mai frumoasa decat imi amintesc, ii spuse incet, privind-o ca un infometat.

Ea privi in alta parte si porni spre sufragerie, insa el nu-i mai dadu drumul mainii.

Purta o rochie de matase naturala, cu firul neregulat din loc in loc, cu straluciri estompate. Era de culoarea caisei, ornata cu panglica de catifea de aceeasi culoare, cu o nuanta mai inchisa. Decolteul era mare. Manecile si corsajul erau brodate cu un rand de perle mici care pareau mai stralucitoare pe pielea ei. In par avea impletite perle si panglica de aceeasi culoare. Clay nu-si lua ochii de la ea pana ajunsera in sufragerie. Nicole observa imediat ca Maggie se intrecuse pe ea insasi. Masa era supraincarcata cu mancare.

— Sper ca nu-si inchipuie ca vom manca tot, spuse Nicole, zambind.

— Cred ca incearca sa ma faca sa inteleg ca daca ai fi aici, mancarea ar fi mai buna.

— A sosit vasul? intreba si observa ca el se incrunta, inainte de a scutura din cap.

De abia se asezara, cand unul dintre muncitorii de pe plantatie dadu buzna in incapere.

— Domnule Clay, nu stiam ce sa fac, spuse intr-un torent de cuvinte. Isi tinea palaria in mana si risca sa si-o sfasie in orice clipa. Era foarte nervos. Mi-a spus ca a batut atata drum, ca sa va vada si ca ma veti spanzura daca nu v-o aduc.

— Calmeaza-te, Roger, despre ce si despre cine vorbesti? arunca servetul in farfuria inca nefolosita.

— Nu eram sigur daca pot s-o cred. Ma gandeam ca o fi vreo tarfa englezoaica incercand sa ma prosteasca. Dar cand m-am uitat mai bine si am vazut cat seamana cu miss Beth, m-am gandit ca e chiar ea. Nici Nicole, nici Clay nu-l mai ascultara, caci in spatele lui statea Bianca. Parul sau blond-inchis era drept, strans in jurul fetei rotunde. Avea gura mica, stransa si tuguiata. Nicole simti ca si uitase cum arata Bianca cu adevarat. In ultimele luni, viata sa se schimbase atat de mult, incat timpul petrecut in Anglia parea ca nici nu a existat. Acum isi reaminti cu claritate felul in care Biancai ii placea sa-i intimideze pe oameni.

Se intoarse spre Clay si fu uimita de expresia de pe fata lui. Parea ca vede o naluca, iar fata lui exprima neincredere, dar si extaz. Ea simti deodata ca si cand tot trupul ii era luat de apa. Stiu cu presimtirea ei profunda, ca la vederea Biancai el isi va da seama ca nu o mai iubea pe ea. Avea lacrimi in ochi si intelese ca a pierdut, ca niciodata nu o va privi pe ea, asa cum o privea acum pe Bianca.

Nicole respira adanc, apoi se ridica si traversa camera spre Bianca. Ii atinse mana.

— Iti urez bun venit la Arundel Hali.

Bianca o privi pe Nicole cu ura si se prefacu ca nu vede mana intinsa.

— Te porti ca si cand acest loc ar fi al tau, zise ea, apoi zambi cu gratie catre Clay. Nu te bucuri ca ma vezi? spuse glumet si pe obrazul stang ii aparu gropita. Am strabatut un lung drum pentru a veni langa tine.

Clay isi rasturna scaunul, repezindu-se spre Bianca. Ii apuca umerii cu amandoua mainile si o privi intens.

— Bine ai venit, murmura si o saruta pe obraz. Nu observa insa felul in care ea se ferise de atingerea lui.

— Du bagajul sus, Roger.

Roger se retrase. Petrecuse sase ore pe vas cu femeia blonda si de cateva ori a trebuit sa se stapaneasca sa nu o arunce peste bord. Nu-si inchipuia ca o femeie poate sa gaseasca atatea motive de nemultumire, intr-un timp asa de scurt. Era nemultumita de lipsa de respect manifestata de Roger si de oamenii sai. Parea ca se asteapta ca toti oamenii sa se repeada la cea mai mica dorinta a ei. Cu cat se apropiau de plantatia Armstrong, cu atat Roger era mai sigur ca gresise aducand-o la Clay. Acum Roger era uimit de felul in care Clay se uita la ea. Cum se putea uita la ea cand micuta, frumoasa Nicole era de fata, cu inima reflectata in ochi? Roger ridica din umeri, isi infunda palaria pe cap si urca lada pe scari. El se ocupa de barci si era fericit ca nu avea de-a face cu femei.

Desprinzandu-se de Clayton, Bianca spuse scurt:

— Clayton, nu ma inviti sa stau? Dupa o calatorie asa de lunga, ma tem ca sunt epuizata.

Clay incerca s-o ia de brat, dar ea se feri. Ii oferi un scaun la stanga lui, in capatul mesei.

— Cred ca ti-e foame, spuse, luand un tacam de pe comoda Chipendale.

Nicole statea in pragul usii si-i privea. Clay o ocrotea pe Bianca precum o closca.

Bianca isi arunca voalul verde pe care-l avea peste rochie si se aseza. Nicole constata ca Bianca se mai ingrasase de cand nu o mai vazuse. Era destul de inalta, incat sa poata suporta grasimea si nici nu-i uratise fata, dar grasimea se observa in special pe solduri si pe coapse. Moda taliei inalte ascundea asta intr-o oarecare masura, dar lipsa manecilor ii expunea grasimea bratelor.

— Vreau sa stiu totul, spuse Clay aplecandu-se spre ea. Cum ai ajuns aici? Cum a fost calatoria?

— A fost ingrozitoare, spuse Bianca clipind din ochi. Dupa ce a sosit scrisoarea ta catre tatal meu, am fost dezolata. Mi-am dat seama ce greseala oribila se facuse. Bineinteles, am plecat cu primul vapor. In ziua cand tatal ei ii aratase scrisoarea, rasese cu pofta de farsa ce i se facuse proastei de Nicole, dar dupa doua zile primise o alta scrisoare.

Avea niste veri indepartati care traiau in America, destul de aproape de Clayton si-i scrisesera sa o felicite pentru norocul ei. Credeau ca Bianca cunostea bogatia lui Clay si doreau sa faca un imprumut imediat ce se vor casatori. Bianca i-a refuzat, dar se infuriase cand aflase de averea lui Clay. De ce nu-i spusese prostul ca era bogat? Repede insa, supararea ei se intoarse spre Nicole. Poate ca smechera de tarfa stia despre Clay si aranjase sa se duca in locul Biancai. Imediat ii spusese tatalui ei ca se hotarase sa plece in America. Domnul Maleson a ras si i-a spus ca doar cand va castiga bani va putea pleca, pe el nu-l interesa.

Nicole sedea tot in picioare la usa, cand Bianca se intoarse spre ea si-i zambi ca o gazda politicoasa.

— Nu vrei sa stai cu noi? o intreba cu glas dulceag. Dupa ce Nicole se aseza, incepu: o vara de-a ta a venit la noi sa te caute, inventase o poveste aiurita ca trebuia sa te asociezi cu ea la o afacere, l-am spus ca esti in serviciul meu si ca nu ai bani. Mi-a spus apoi un lucru fantastic, ca ai vandut niste smaralde si ca lucrai noaptea. Tot ce spunea era absurd. Pentru a ma asigura, am cautat eu personal in camera ta. Ochii ii stralucira. Un drum spre America este foarte scump, nu? Dar nici nu-ti vine sa crezi. Biletul costa cam cat partea ta din asocierea cu vara ta.

Nicole tinu capul sus. Nu voia sa-i arate Biancai cat o dureau cuvintele ei. Dar, isi freca degetele aducandu-si aminte de truda cusutului in timpul noptii.

— Imi face atata placere sa te vad, spuse Clay. E ca si cand visul a devenit realitate, avandu-te din nou langa mine.

— Din nou? intreba Bianca, si amandoua femeile se uitara la el, care o privea pe Bianca ciudat.

Clay isi reveni.

— Vreau sa spun ca mi te-am imaginat de atatea ori aici, incat mi se pare ca te-ai intors. Lua de pe masa un vas cu fructe confiate.

— Cred ca ti-e foame.

— Nu, deloc, dar nu-si lua ochii de la mancare. Stiu ca nu as putea sa mananc nimic, dar totusi trebuie sa ma hotarasc sa mananc ceva. Rase fericita la stratagema sa. Stii ce loc mi-au dat in fregata aia oribila? Pe puntea cea mai de jos impreuna cu echipajul si proviziile. Nici nu-ti vine sa crezi. Apa trecea peste hublou, peste tavan, si zile intregi am stat in semiintuneric.

Clay se cutremura.

— De aceea angajasem cabina pentru dumneata pe vasul postal.

Bianca o privi peste masa pe Nicole.

— Bineinteles, nu am avut tratament luxos. Cred ca si mancarea pe care ai primit-o a fost mai buna decat a mea. Nicole isi musca limba ca sa nu comenteze ca, indiferent de calitate, cantitatea era mai mult decat suficienta.

— Poate bucataria lui Maggie te va ajuta sa uiti . Clay ii puse castronul mai aproape.

— Poate, doar un pic.

Nicole o privea linistita, cum se servea din fiecare din cele douazeci de feluri de pe masa. Nu-si umplea niciodata prea mult farfuria sa nu para ca ia prea mult din ceva. Un observator neinteresat ar fi spus ca nu e o mancacioasa. Invatase in timp sa-si ascunda lacomia.

— De unde ai rochia asta? intreba punandu-si delicat miere pe paine.

Nicole stiu ca rosise, amintindu-si acuzatiile lui Clay privitoare la furtul rochiilor cumparate pentru Bianca.

— Sunt cateva lucruri despre care trebuie sa discutam, spuse Clay.

Cuvintele sale o salvara pe Nicole, nemaifiind obligata sa raspunda.

Inainte sa mai poata continua, Maggie navali in incapere.

— Am auzit ca ati primit oaspeti de pe vas. Este o prietena a dumitale, doamna Armstrong?

— Doamna Armstrong? spuse Bianca privind-o pe Nicole. Ti se adreseaza dumitale?

— Da, aproba Nicole linistita.

— Ce se intampla aici? intreba Bianca.

— Maggie, lasa-ne singuri, spuse Clay.

Maggie era foarte curioasa s-o vada pe femeia pe care Roger o adusese de o ora. Fusesera necesare patru cani cu bere ca sa-l calmeze.

— Voiam doar sa stiu daca va pot servi desertul. Am pregatit chec de migdale, tarte cu mere si piersici si clatite cu crema.

— Nu acum, Maggie! Avem de discutat ceva mai important decat mancarea.

— Clay, spuse Bianca. E atata timp de cand nu am mancat ceva proaspat. Putem avea tarte cu piersici?

— Bineinteles, raspunse Clay. Adu tot! Intorcandu-se spre Bianca, zise: scuza-ma, sunt prea obisnuit sa dau ordine.

Nicole dorea sa plece. Mai mult decat orice, dorea sa se indeparteze de barbatul iubit care devenise deodata un strain. Se ridica repede.

— Nu cred ca voi manca nici un desert. Va rog sa ma scuzati, vreau sa plec acasa.

Clay se ridica in acelasi timp cu ea.

— Te rog, Nicole, nu vreau sa . privi in jos, fiindca Bianca pusese mana sa peste a lui. Era prima data – ca-l atingea din proprie vointa.

Nicole simti ca i se strange stomacul, cand vazu privirea din ochii lui Clay. Se repezi afara, in aerul racoros al noptii.

— Clay, spuse Bianca retragandu-si mana de pe bratul lui. Imediat ce Nicole iesise, observase puterea atingerii ei asupra lui. O dezgustase ca intotdeauna. Avea camasa descheiata la gat si nu se ingrijise sa poarte o haina. Ii facea scarba sa-l atinga, chiar si apropierea lui, dar ar fi suferit orice, numai sa poata poseda plantatia. Tot drumul de la debarcader, vazuse casele din jur si omul acela scarbos din barca ii spusese ca toate erau proprietatea lui Clay. Sufrageria era mobilata luxos. Stia ca tapetul fusese pictat special pentru a se potrivi cu restul camerei. Mobila era scumpa, dar destul de putina. Da, va trebui sa-l atinga pentru a capata locul acesta si o va face. Dupa casatorie ii va cere sa o lase in pace.

Maggie aduse o tava plina cu tarte calde cu fructe si chec rece. Clatitele erau acoperite cu glazura de caise.

— Unde a plecat doamna Armstrong?

— Inapoi la moara, spuse scurt Clay. Maggie ii arunca o privire banuitoare si iesi.

Bianca il privi pe deasupra farfuriei incarcata cu trei feluri de desert. Isi spusese ca mancase asa de putin la masa, incat putea sa-si permita acum sa se rasfete.

— As dori o explicatie.

Isi termina a doua portie de prajituri cand Clay isi sfarsise explicatia.

— Deci acum, voi fi inlaturata ca un gunoi, este corect? Toata dragostea mea, toata mizeria prin care am trecut ca sa ajung la tine, nu inseamna nimic. Daca macar hotii aceia mi-ar fi spus ca vin din partea ta, m-as fi dus cu ei bucuroasa. Stii, nu m-as fi ferit de tine. Stranse delicat din buze si ochii i se umplura de lacrimi. Erau sincere. Gandul ca poate pierde toata bogatia lui Clay o facea sa innebuneasca de furie. Dracu’ s-o ia pe Nicole.

— Nu, te rog nu spune asta. Tu apartii acestui loc, ai apartinut intotdeauna.

Cuvintele acestea i se pareau stranii, dar nu puse intrebari.

— Cand martorul acela de la casatorie se va intoarce in America, vei obtine anularea? O sa ma lasi sa stau aici si apoi . apoi ma vei izgoni? Asa vei face?

Ii apuca mana si o duse la buze.

— Nu, sigur ca nu.

Bianca ii zambi, apoi se ridica.

— Sunt foarte obosita. Crezi ca acum ma pot odihni?

— Desigur. O lua de brat sa o conduca pe scari, dar ea se departa.

— Unde sunt servitorii? Unde este camerista, dar valetul?

Clay o urma pe scari in sus.

— Sunt cateva femei care o ajuta pe Nicole, mai bine-zis o ajutau inainte sa se mute, dar ele dorm la tesatorie. Niciodata nu am simtit nevoia sa am un valet sau o camerista.

Se opri la capatul scarilor, caci inima ii batea din cauza efortului, ii zambi prefacuta.

— Dar acum ma ai pe mine. Natural, lucrurile se vor schimba.

— Tot ce doresti, ii spuse incet si deschise usa camerei ce fusese a lui Nicole.

— Simpla, spuse ea, dar potrivita.

Clay se indrepta spre comoda curbata si atinse o figurina de portelan.

— Era camera lui Beth, spuse, si se intoarse spre ea. In ochi i se citea durerea.

— Clay, spuse ea punandu-si mana pe gat. Aproape m-ai speriat.

— Scuza-ma, spuse scurt, te las singura. Si parasi brusc camera.

— Of, acelasi taran necioplit . incepu sa-si spuna Bianca, apoi ridica din umeri. Era bucuroasa ca scapase de ei. Privi camera. Era prea sobra pentru ea. Atinse perdelele patului, albe cu bleu-roz, se gandi ea. Va schimba patul in roz, tul roz cu randuri de pliseuri. Si peretii vor trebui tapetati in roz si poate pictati cu flori. Mobila de nuc va trebui sa dispara ca si cea de artar. Le va inlocui cu o mobila aurita.

Se dezbraca incet si arunca rochia pe spatarul unui scaun. Amintirea rochiei de matase de culoarea caisei cu care era imbracata Nicole o infurie. Cine era ea ca sa poarte matase, pe cand ea, Bianca, trebuia sa poarte muselina si panza ordinara? Dar, rabdare, le va arata ea acestor colonisti ignoranti ce inseamna sa ai stil. Isi va cumpara o garderoba care va face ca aceea a lui Nicole sa para saraca.

Se imbraca cu o camasa de noapte pe care o scoase din bagajul adus de Roger si se urca in pat. Salteaua era putin cam tare pentru gustul ei. Adormi gandindu-se la toate schimbarile pe care le va face la plantatie. Casa era evident prea mica. Ii va adauga o aripa; aripa sa personala, unde nu va fi obligata sa fie langa Clay, dupa casatorie. Isi va cumpara o trasura, una care s-o depaseasca pe cea a reginei. Acoperisul va fi sustinut de ingeri auriti. Zambi in somn.

Clay parasi repede casa si intra in gradina. Luna se oglindea in apa bazinului. Isi aprinse o tigara lunga si se aseza linistit la umbra tufisurilor din gard. De cand o vazuse pe Bianca, parca vedea o naluca. Era ca si cand ar fi avut-o din nou pe Beth. Dar de data aceasta nimic nu i-o va mai lua, nici fratele, nici moartea. Va fi a lui pentru eternitate.

Arunca tigara si o stinse cu cizma. Ciuli urechile sa auda roata morii, dar era prea departe. Se gandi la Nicole. Chiar si acum cand Bianca era atat de aproape de el, se gandea la ea. Isi aminti surasul ei si cum se cuibarise langa ei cand plangea. Isi aminti mai ales caldura ei fata de oricine. Nu era nimeni pe plantatie caruia Nicole sa nu-i arate bunatate. Chiar si amaratul si lenesul de Jonathan spunea vorbe frumoase despre ea. Incet, se intoarse catre casa.

Bianca se trezi incet, a doua zi de dimineata. Patul confortabil si mancarea buna fusesera un lux dupa zilele petrecute pe corabie. Nu se mai gandea unde se afla sau ce planuri va face, dormise toata noaptea visand la ele. Dadu la o parte asternutul si se stramba. I se cerea prea mult, ca ea, proprietara unei astfel de averi, sa doarma in asternuturi de in. Matasea va fi singurul lucru permis. Se imbraca cu o rochie de bumbac roz, din geamantanul sau si gasi ca era inadmisibil din partea lui Clay sa nu-i angajeze o servitoare.

Iesind din camera, arunca o privire in jos, dar nu era deloc curioasa sa vada casa. Era destul ca-i apartinea. Tot interesul ei acum era indreptat spre bucataria pe care i-o aratasera in seara din ajun. Injura faptul ca era o distanta destul de mare de la casa pana acolo. Va da ordin, ca de acum inainte sa i se aduca mancarea, sa nu mai fie nevoita sa umble pentru asta.

Intra in bucataria mare cu un aer de regina. Era ca si cand visul devenise realitate. Intotdeauna stiuse ca era facuta pentru a comanda. Idiotul sau de tata rasese de ea cand ii spusese ca dorea domeniul pe care altadata il detinea familia Maleson. Bineinteles, plantatia Armstrong nu se va putea compara cu proprietatea din Anglia. Cum s-ar putea compara ceva din America cu Anglia?

— Buna dimineata, ii spuse Maggie bucuroasa, plina de faina pana la coate fiindca prepara blatul de tort pentru masa de pranz. Cu ce va pot servi?

Camera mare era plina de animatie. Una din ajutoarele lui Maggie supraveghea ceva pus pe jaratec. Un baiat invartea alene o pulpa de carne pe frigare. O alta femeie framanta aluat intr-un vas mare de lemn, in timp ce doua fete taiau o gramada de zarzavaturi.

— Da, spuse Bianca hotarat. Stia din experienta ca trebuie sa-ti manifesti autoritatea fata de servitori pe loc. Vreau ca dumneata si ceilalti servitori sa va asezati in fata mea, pentru a primi dispozitiile mele. De acum incolo cand intru intr-o incapere, sa opriti orice activitate si sa-mi aratati respectul cuvenit.

Cei sase oameni din incapere se oprira din treaba si o privira cu gura cascata.

— M-ati auzit? comanda Bianca.

Incet si nedumeriti, oamenii se asezara in fata peretelui, insa mai putin Maggie.

— Cine esti dumneata sa dai ordine? intreba ea.

— Nu trebuie sa-ti raspund la intrebare. Servitorii trebuie sa-si cunoasca lungul nasului. Adica, cei ce doresc sa-si pastreze slujba, ameninta ea. Bianca incerca sa nu ia in seama privirea ostila a lui Maggie si faptul ca nu se aliniase langa ceilalti. As vrea sa va vorbesc despre mancarea pregatita aici. Judecand dupa cina de aseara, mancarea este cam fada. Are nevoie de sosuri. De exemplu, sunca in aspic a fost delicioasa. Zambi cu infumurare, stiind ca lauda le face placere. Dar, continua ea, i-ar fi trebuit mai mult sos.

— Sos! striga Maggie. Sunca a fost glasata cu zahar curat. Vrei sa spui ca trebuie sa mai pun un vas cu zahar la topit?

Bianca o fulgera cu privirea.

— Nu-ti cer parerea. Dumneata esti aici ca sa te supui ordinelor mele. Acum, despre micul dejun. Doresc sa fie servita in sufragerie la unsprezece fix. Vreau o cana cu ciocolata, cu trei parti smantana si o parte lapte. Mai vreau cateva tarte ca acelea servite aseara. Dejunul sa fie servit la douasprezece si jumatate,

— Crezi ca poti rezista doar cu cateva placinte? spuse Maggie cu dispret, scotandu-si sortul si aruncandu-l pe masa. Ma duc sa vorbesc cu Clay sa aflu cine esti de fapt, adauga Maggie intorcandu-i spatele.

— Sunt doamna acestei plantatii, sunt stapana dumitale, spuse Bianca cu spatele teapan.

— Eu lucrez pentru Clay si sotia lui, care multumesc lui Dumnezeu nu esti dumneata.

— Femeie obraznica, ii voi spune lui Clay sa te dea afara.

— Pot sa plec inainte, spuse Maggie si porni spre camp.

Il gasi pe Clay in magazia unde se intindeau frunzele de tutun sa se usuce.

— Vreau sa vorbesc cu dumneata, ii ceru ea. De cand lucra in familie, Maggie nu crease niciodata niciun fel de probleme. Era ireprosabila si de nenumarate ori se folosisera ideile ei cand era vorba de o imbunatatire pe plantatie, sugestiile erau intotdeauna juste.

Clay incerca zadarnic sa-si scuture praful de tutun de pe maini.

— Ai vreo suparare? Cosul s-a infundat din nou?

— De data asta e mai grav. Cine e femeia asta? Clay se opri privind-o.

— A venit la mine in bucatarie azi-dimineata si a inceput sa ne spuna ca toti trebuie s-o ascultam. Vrea micul dejun in sufragerie. Se crede mai grozava decat toti, ca sa vina in bucatarie.

Suparat, Clay arunca tesatura murdara.

— Ai trait in Anglia. Stii ca persoanele cu situatie nu mananca in bucatarie, majoritatea proprietarilor de plantatii nu o fac nici ei. Nu mi se pare ca ar cere o favoare exagerata. Poate ne-ar prinde bine si noua sa invatam bunele maniere.

— Favoare! izbucni Maggie. Femeia asta nu cunoaste intelesul cuvantului. Se opri brusc si glasul ei deveni mai bland: Clay, dragule, te cunosc de cand erai un baietel. Ce ai de gand sa faci? Esti insurat cu cea mai draguta femeie care a existat vreodata, dar ea a fugit de tine si traieste dincolo de rau. Iar tu aduci in casa o mucoasa care seamana leit cu Beth. Apoi apucandu-l de brat . stiu ca i-ai iubit pe amandoi, dar nu-i mai poti aduce inapoi.

Clay o privi cu o fata suparata si o parasi spunand:

— Vezi-ti de treaba ta. Si da-i. Biancai ce doreste. Se indeparta cu capul sus, ascunzandu-si durerea din ochi sub borurile late ale palariei.

Dupa-amiaza, tarziu, Bianca se intoarse trantind usa casei. Petrecuse ore intregi pe plantatie vorbind cu muncitorii, dand sugestii, sfaturi, dar nicaieri nu fusese tratata cu respect. Administratorul Anderson rasese de ideile ei cu trasura. Spunea ca drumurile in Virginia erau atat de proaste, ca jumatate din locuitori nu aveau trasuri personale si mai ales cu ingerasi ce sustin acoperisul. Spunea ca aproape toate deplasarile se faceau pe rau. La sfarsit, studiind liste cu articolele dorite de Bianca, deschisese ochii mari si spusese:

— Doriti cearceafuri din matase roz cu monograma? Bianca ii raspunse ca toata lumea bine situata in Anglia avea asa ceva. Dar se prefacu ca nu aude, cand el spusese ca nu era in Anglia.

Si peste tot auzise de Nicole. Doamna Nicole ajutase la gradina. Bianca pufnise ca de ce ar face-o si ea? Nicole fusese inainte servitoarea ei si, in nici un caz, nu era o lady ca ea, Bianca, cea care avea stramosi baroni. Dupa un timp insa, se plictisi sa tot auda de Nicole. Ii venea rau cand auzea ca toti o considerau pe mica frantuzoaica, proprietara plantatiei.

Se indrepta spre debarcader unde era barca. Voia sa se duca la moara. Se hotarase sa-i spuna lui Nicole ce gandea. Roger o trecu cu barca peste rau si o supara cu obraznicia lui. Ii spusese clar ca nu mai voia sa aiba de-a face cu ea.

Bianca strabatu treptele de lemn de langa mal, care aveau capatul in apa, apoi urca poteca abrupta ce ducea la casa mica. Usa avea partea de sus deschisa si vazu o femeie voinica aplecata spre focul din caminul mare. Intra si intreba cu glas tare:

— Unde este Nicole?

Janie se ridica si o privi pe femeia blonda. Nicole se intorsese devreme de la Clay in noaptea trecuta si Janie aflase doar ca sosise Bianca. Nu spusese nimic mai mult, dar pe fata ei se citeau multe. Avea ochii tristi. De dimineata plecase ca de obicei la treaba, dar Janie simtise ca nu mai era aceeasi.

— Vreti sa intrati? spuse Janie. Trebuie sa fiti Bianca. Tocmai faceam ceai. Poate v-ar face placere sa-l beti cu noi.

Bianca privi in jurul camerei cu dispret. Nu i se paru nimic frumos: peretii varuiti, tavanul ascutit si o roata de tors langa foc. Pentru ea era o cocioaba. Sterse cu varful degetelor praful de pe scaun, inainte de a se aseza.

— Te-as ruga s-o chemi pe Nicole. Spune-i ca o astept si nu am timp.

Janie puse ceainicul pe masa. Deci asta era frumoasa Bianca dupa care Clay era innebunit. Vazu o femeie cu fata decolorata si un trup care se va ingrasa rapid.

— Nicole are de lucru, spuse Janie, va veni cand va putea.

— Sunt satula de obrazniciile servitorilor lui Clay. Te previn ca daca .

— Daca ce, domnisoara? Trebuie sa stii ca eu o servesc pe Nicole nu pe Clayton, minti ea pe jumatate. Deci .

— Janie, spuse Nicole din pragul usii. Traversa camera. Avem un musafir si trebuie sa fim politicoase. Vrei sa iei ceva, Bianca? Mai sunt cateva cornuri calde de la micul dejun.

Bianca nu raspunse, iar Janie mormai ceva despre aspectul ei, care arata ca ar putea manca toata faina de la moara.

Bianca sorbi ceaiul si manca cornurile moi, calde si dulci, cu scarba, ca si cand se forta.

— Deci aici locuiesti. Este o degradare, nu-i asa? Clay ar fi putut sa-ti permita sa stai la plantatie, ocupandu-te de ceva. Poate ajutoare la bucatarie,

Nicole puse mana pe bratul lui Janie ca s-o faca sa taca.

— Eu am vrut sa parasesc Arundel Hali. Voiam sa ma intretin singura. Cum stiam ceva despre morarit, domnul Armstrong mi-a daruit cu bunatate acest loc.

— Ti l-a daruit! Vrei sa spui ca era al lui si ca ti l-a dat? Dupa tot raul ce i l-ai facut lui si mie?

— As vrea sa stiu ce ti-a facut dumitale, spuse Janie. Mie mi se pare ca ea este nevinovata.

— Nevinovata! tipa Bianca. De unde ai aflat de bogatia lui Clay?

— Nu stiu ce vrei sa spui.

— De ce te-ai dus de bunavoie cu hotii aia? Aproape ai sarit pe cal. Si unde l-ai gasit pe capitanul care sa te marite cu logodnicul meu? L-ai momit cu trupsorul tau marunt? Voi, astia de jos, faceti intotdeauna lucruri din astea.

—Abtine-te, Janie, spuse Nicole repede, apoi intorcandu-se spre Bianca, adauga: cred ca ar fi mai bine sa pleci acum.

Bianca se ridica zambind usor.

— Voiam doar sa te previn. Arundel Hali este al meu, plantatia de asemenea si nu admit niciun fel de amestec al tau. Ai luat destul din ce-mi apartine mie si nu ma gandesc sa-ti dau mai mult. Asa ca nu te amesteca in ce-i al meu.

— Dar Clay, spuse Nicole linistita, si el e proprietatea ta?

Bianca stranse din buze, apoi zambi.

— Deci asa stau lucrurile? Vai, vai, ce mica-i lumea. Da, este al meu. Daca as putea avea bani fara el, as face-o. Dar nu este posibil. Sa-ti spun un lucru, chiar daca as reusi sa scap de el, voi avea grija sa nu-l poti avea. Nu mi-ai facut decat necazuri de cand te-am intalnit si mai bine as muri decat sa-ti las ce este al meu. Zambi cu gura mare. Iti face rau cand vezi cum ma priveste? il am aici, si isi arata mana, strangand pumnul. Zambind in continuare, parasi odaia lasand usa deschisa in urma ei.

Janie se aseza la masa langa Nicole. Se simtea de parca ar fi fost zdrobita de pietrele de moara.

— Deci asta e ingerul pe care Clay m-a trimis sa i-l aduc din Anglia. Janie scutura din cap. Ma intreb daca s-a nascut vreodata un barbat care sa aiba minte in privinta femeilor. Ce vede la ea?

Nicole privea la usa deschisa. Nu i-ar fi pasat daca l-ar fi pierdut pe Clay pentru o femeie care sa-l iubeasca, dar nu dorea sa-l vada cu Bianca. Mai devreme sau mai tarziu isi va da seama ce fel de om este, dar atunci va fi nenorocit.

Gemenii navalira in odaie.

— Cine era doamna aia grasa? intreba Alex.

— Alex . interveni Nicole. Dar morala sa isi pierdu efectul, caci Janie incepuse sa rada. Nicole incerca sa fie serioasa. Alex, nu-i frumos sa spui despre oameni ca sunt grasi.

— Chiar daca sunt?

Janie radea asa de tare, incat asta o impiedica sa vorbeasca.

— Este o musafira a unchiului Clay, reusi sa spuna. Copiii schimbara priviri, apoi se intoarsera repede alergand pe poteca.

— Unde crezi ca se duc? intreba Janie.

— Sa se prezinte, probabil. De cand ii invatase bunele maniere, nu pierdeau ocazia sa faca plecaciuni si reverente. Janie si Nicole se privira, apoi iesira repede din casa. Nu prea aveau ele incredere in relatiile copiilor cu Bianca.

Amandoua au ajuns la timp ca sa-l vada pe Alex facand plecaciuni in fata ei. Stateau pe varful puntii, Bianca parea multumita de comportarea lor prefacuta desi aveau hainele si fata murdare. Mandy, langa fratele sau, zambi mandra. Deodata Alex isi pierdu echilibrul si, ca sa nu cada, se apuca de primul lucru pe care-l avea la indemana si acesta era rochia Biancai. Rochia se rupse de la cusatura taliei, lasand o gaura mare.

— Bestie mica si nerusinata, spuse Bianca si inainte ca baiatul sa spuna ceva, il plesni zdravan peste obraz. Alex se legana putin pe punte dand din brate si cazu in rau. Nicole era deja in apa ce-i trecea peste genunchi cand Alex aparu prima data. Se stramba la figura ei speriata si inota spre mal.

— Unchiul Clay spune ca nu trebuie sa inoti incaltat, spuse stand pe mal si descaltandu-se. Ii facu semn lui Nicole, care sedea in apa, cu pantofii uzi. Nicole ii zambi si veni pe mal. Inima ii batea inca, de spaima produsa de caderea baiatului.

In timp ce Janie si Nicole erau atente la baiat, Mandy privea la femeia voinica de langa ea. Nu-i placea sa-i loveasca cineva fratele. Se apropie de Bianca, si-si infipse talpile mici in lemn, apoi ii dadu un branci intorcandu-se repede.

Toata lumea se intoarse la tipatul slab, de frica, al Biancai. Cazu fara sa faca nicio miscare. Faptul ca nu avea putere si nici tonus muscular, o facea neputincioasa. Mainile mici si grase se leganau in aer.

Cand cazu, apa se ridica gata sa acopere puntea. Mandy, uda leoarca, isi ridica in fata rochia iar apa ii curgea din gene si din nas. Ii zambi triumfatoare fratelui sau. Janie incepu iar sa rada.

— Potoliti-va, ordona Nicole, dar vocea ei era inecata de ras. Cand cazuse, Bianca fusese caraghioasa.

Nicole se duse de cealalta parte a puntii urmata de ceilalti. Bianca se ridica incet din apa care era adanca doar pana la genunchi, dar in cadere, Bianca intrase pana la gat. Parul blond ii atarna suvite in jurul obrazului. Buclele pe care si le facuse cu grija cu fierul se lasasera. Rochia subtire era uda si lipita de corp si arata de parca ar fi fost goala. Se ingrasase mai mult decat crezuse Nicole. Pulpele si coapsele atat de grase o faceau sa para umflata. Avea un colac de grasime in jurul taliei.

— E grasa, spuse Alex cu ochii mari si mirati.

— Nu stati acolo, scoateti-ma de aici, ceru Bianca. Picioarele mi s-au infundat in namol.

— Cred ca e mai bine sa chemam barbatii, spuse Janie, noi doua nu suntem destul de puternice sa ridicam o balena.

— Liniste, taceti toti, spuse Nicole si se duse la barca sa ia o vasla. Hai, Bianca, apuca asta si te vom scoate eu si Janie. Ascultatoare, Janie apuca de capatul vaslei.

— Daca ma intrebi pe mine, femeia asta se iubeste numai pe ea si nici de ea nu este prea incantata.

Celor doua femei le trebui ceva timp pentru a o scoate pe Bianca din namol. Cu toate ca era voluminoasa, nu prea avea putere. Cand se asezara pe mal, isi facu aparitia Roger care statuse ascuns dupa copaci, unde probabil ca era mai de mult. Ii straluceau ochii de placere cand o ajuta sa urce in barca si vasli ducand-o pe malul opus al raului.

Capitolul 9

Clay era aplecat peste un trunchi de copac batran incercand sa lege lanturi in jurul radacinilor lungi si adanci, cand se apropie un calaret singuratic. Muncise inca dinainte de rasaritul soarelui, care intr-o ora urma sa asfinteasca. Era obosit si-l durea tot trupul, nu numai din cauza ca muncise in aceasta zi, dar de cateva zile nu incetase sa lucreze. Cand lanturile fura stranse bine in jurul buturugii, lua capetele si le prinse de hamurile calului masiv, de rasa Percheron. In timp ce se supunea comenzilor date de Clay ca sa traga, picioarele calului se infipsera in pamant facand sa sara bucati mari si iarba.

Incet, buturuga incepu sa iasa din pamant. Cu o secure, Clay ciopli radacinile fine ce mai tineau copacul in pamant. Cand in sfarsit reusi sa elibereze restul copacului, il duse cu ajutorul calului la marginea unui camp proaspat defrisat. Dupa ce dezlega lanturile si le rasuci pe pamant, omul ii vorbi.

— Frumoasa treaba! Nu m-am mai bucurat de un spectacol de cand am vazut niste dansatori la Philadelphia. Bineinteles, aveau picioare mai bune ca ale tale.

Clay privi in sus cu ciuda, apoi, incet, incepu sa rada.

— Wesley. Nu te-am vazut de un car de ani. Ati strans, impreuna cu Travis, tutunul?

Wes Stanford se ridica si se intinse. Nu era inalt cum era Clay, dar era solid, cu pieptul lat si gros si pulpe musculoase. Avea parul des, castaniu, iar ochii foarte inchisi la culoare erau zambitori mereu. Se scutura.

— Il cunosti pe Travis. E convins ca poate sa puna singur lumea in miscare. M-am gandit sa-l las sa se descurce singur macar cu o parte.

— Iar v-ati certat?

Wesley ranji.

— Travis i-ar spune si diavolului cum sa conduca iadul.

— Si, fara indoiala, dracul s-ar supune. Se privira si incepura sa rada.

Prietenia lor se legase cu multi ani in urma, cand fusesera vecini. Se apropiasera fiindca erau amandoi fratii mezini. Clay traise intotdeauna in umbra lui James, in timp ce Wesley trebuia sa se supuna lui Travis. Clay ii era recunoscator lui James ca il protejase intotdeauna pe Wesley cand avea de furca cu Travis, ii parea rau de Wesley ca avea un astfel de frate.

— Ce se intampla de iti cureti singur terenul? intreba Wesley. Te-au parasit toti oamenii?

— Mai rau, spuse stergandu-si sudoarea de pe fata cu batista. Am probleme cu femeile.

— Ah, zambi Wesley. E o problema pe care as putea sa o rezolv. E ceva despre care ai vrea sa discutam? Am adus ceva de baut si sunt liber in noaptea asta.

Clay se aseza jos pe pamant, rezemat de un copac si primi bautura din cereale adusa de Wesley, care o puse langa el.

— Cand ma gandesc la ce mi s-a intamplat in ultimele lunj, nu stiu cum am putut trai.

— Iti amintesti vara aceea secetoasa cand au ars cele trei magazii cu tutun si ti-au murit aproape jumatate din vaci? il intrerupse Wes. Se poate compara cu asta?

— Erau timpuri linistite. Aveam timp sa ma odihnesc.

— Doamne! spuse Wes serios. Mai bea putin si spune-mi ce se intampla.

Lui Wes ii placu ideea de a o rapi pe Bianca si apoi casatoria prin procura.

— Ce s-a intamplat cand a sosit?

— Nu a venit sau cel putin nu cu Janie pe vasul de posta.

— Credeam ca i-ai platit capitanului sa-ti faca serviciul.

— Am facut-o. M-am casatorit cu cineva, dar nu cu Bianca. Hotii au rapit alta femeie.

Wes ramase cu gura cascata si-l privi cu ochii holbati. Trecu un moment inainte sa poata vorbi.

— Vrei sa spui ca atunci cand te-ai dus sa-ti iei nevasta ai vazut ca te-ai casatorit cu o femeie pe care nu o mai vazusesi inainte? Lua o inghititura cand Clay il aproba. Cum este? O vrajitoare?

Clay isi rezema capul de copac si privi cerul.

— Este o micuta frantuzoiaca. Are parul negru, ochi mari si caprui si cea mai apetisanta gura ce a fost creata vreodata. Ma trec sudori de cate ori trece prin camera.

— Cred ca ar trebui sa te bucuri, dar poate e proasta si rea?

— Nici una, nici alta. Este bine crescuta, inteligenta, muncitoare, gemenii o iubesc si toti oamenii de pe plantatie o adora.

Wes mai lua o dusca.

— Dupa mine se pare ca nu ar fi nici o problema. Nu-mi vine sa cred ca e reala. Trebuie sa aiba un cusur.

— Asteapta sa vezi, spuse Clay si lua din nou bautura. De indata ce am aflat despre greseala casatoriei, i-am scris Biancai in Anglia, explicandu-i totul.

— Bianca este cea cu care doreai sa te insori? Cum a reactionat? Cred ca nu i-a prea placut casatoria cu altcineva.

— Multa vreme n-am mai avut vesti de la ea. In acest timp, insa, m-am legat de Nicole, care legal era sotia mea.

— Dar nu in altfel?

— Nu. Ne-am inteles sa obtinem anularea casatoriei, si ne trebuia un martor care sa declare ca a fost fortata, dar persoana aceea era in drum spre Anglia.

— Deci te-ai sacrificat tinandu-i companie unei femei frumoase, incantatoare. Bietul de tine. Viata trebuie sa fi fost infernala. Clay nu dadu atentie glumelor lui Wes.

— Dupa un timp am inceput sa vad ce bijuterie era Nicole, asa ca m-am hotarat sa-i vorbesc, l-am spus ca daca Bianca, la citirea scrisorii, va dori sa o rupa cu mine, as dori sa ramanem casatoriti. De fapt, aveam o obligatie fata de Bianca.

— Pare corect.

— De acord, dar Nicole m-a refuzat. A tipat la mine o jumatate de ora. Mi-a spus ca nu concepe sa fie a doua alegere pentru nici un barbat si inca altele. Mie mi se parea lipsit de sens. Tot ce am inteles era ca Nicole nu era fericita, in noaptea aceea . se opri.

— Continua, e cea mai buna poveste pe care am auzit-o, dupa ani de zile.

— In noaptea aceea, continua Clay, dormea in camera lui Beth, iar eu in cea a lui James. Cand am auzit-o tipand, m-am dus imediat la ea. Ceva o speriase de moarte, asa ca i-am dat sa bea lichior si am lasat-o sa vorbeasca. Clay isi acoperi ochii cu mana.

A avut o viata ingrozitoare. Revolutionarii francezi i-au omorat parintii pe ghilotina, i-au ars casa, iar mai tarziu i-au ucis bunicul purtandu-i capul pe o sulita in fata ei.

Wes se stramba dezgustat.

— Ce s-a mai intamplat dupa noaptea aceea? Important nu era ce s-a intamplat dupa, important era ce se intamplase in timpul noptii, se gandi Clay. In fiecare noapte nu putea dormi amintindu-si noaptea aceea cand o tinuse in brate si facusera dragoste.

— A doua zi m-a parasit, spuse linistit. Nu pot spune parasit, dar s-a mutat peste rau la vechea moara. Acum se ocupa de moara si face treaba buna.

— Dar vrei sa se intoarca, nu-i asa? Clay nu raspunse, dar Wes scutura din cap.

— Ai spus ca ai probleme cu femeile, nu cu o femeie. Ce s-a mai intamplat?

— Cand Nicole a luat moara in primire, Bianca si-a facut aparitia.

— Cum arata?

Clay nu stia ce sa raspunda. Traia in casa lui de doua saptamani, dar nu stia nimic mai mult despre ea, decat atunci cand sosise. Dimineata cand pleca, ea dormea, si cand se intorcea seara, la fel. Anderson ii vorbise odata ca este cheltuitoare, dar Clay nu luase in seama reclamatia. Fara indoiala, avea posibilitatea sa-i cumpere cateva haine femeii cu care urma sa se casatoreasca!

— Nu-ti pot spune cum este. Cred ca m-am indragostit de ea din primul moment cand am vazut-o in Anglia si nu s-a schimbat nimic de atunci. E frumoasa, dragalasa, buna.

— Mie mi se pare ca stii destule despre ea. Acum lasa-ma sa examinez situatia. Te-ai casatorit cu o femeie splendida si in acelasi timp esti indragostit si logodit cu alta, la fel de splendida.

— Cam asa ceva, murmura Clay, tu insa pari a gasi ca situatia este de acceptat.

— Ma gandesc la situatii mai grele. Sa fii un burlac singur ca mine, de exemplu.

Clay pufni in ras. Wes nu ducea lipsa de femei.

— Sa-ti spun ce as face eu, spuse Wes razand si batandu-l pe picior. Ma voi intalni cu amandoua si te voi scapa de una din ele. O poti avea pe cea pe care nu o vreau eu si astfel nu vei mai fi obligat sa alegi. El glumea, dar Clay era serios si se incrunta. Ii parea rau de zbuciumul prietenului sau.

— Haide, Clay, trebuie sa procedam cum este mai bine.

— Nu stiu, spuse Clay, in ultimul timp nu mai sunt sigur de mine.

Wes se ridica scarpinandu-si spinarea iritata de scoarta copacului.

— Nicole asta, este tot la moara? Crezi ca as putea s-o vad? in ochii lui Clay aparu brusc o scanteie.

— Sigur, locuieste acolo cu Janie. Sunt sigur ca te va primi bine. Se pare ca are casa deschisa pentru oricine. In vocea sa se simti o urma de dezgust.

Wes ii promise ca se va intoarce la Arundel Hali sa guste mancarurile pregatite de Maggie. Se urca pe cal si porni spre debarcader. Merse incet pe poteca pentru a avea timp de gandire. Fusese socat la vederea lui Clay, dupa mai multe luni de zile. Avea impresia ca vorbise cu un strain. Pe cand erau baieti, petrecusera mult timp impreuna. Brusc, o epidemie de holera ii ucisese pe parintii lui Clay si pe tatal lui Wes. Dupa scurt timp, muri si mama lui. Tragediile apropiasera mult cele doua familii. Erau perioade lungi cand nu se vedeau, caci tinerii lucrau toti ta plantatii, dar de cate ori era posibil se intalneau.

Zambi la amintirea unei petreceri la Arundel Hali cand Clay si Wes aveau saisprezece ani. Baietii pariasera amandoi sa prinda una din perechile de serpi incolaciti in spatele tufelor. Au reusit amandoi, dar Travis afla de isprava si luandu-i pe amandoi de gat ii aruncase in bazin.

Ce s-a intamplat cu Clayton? se minuna Wes. Clay pe care-l cunostea ar fi ras de absurditatea situatiei cu cele doua femei. Ar fi luat-o pe cea pe care o dorea si ar fi dus-o sus, cu el. Il cunostea pe cel care aranjase furtul unei tinere englezoaice, dar barbatul care se temea sa se intoarca acasa era un strain.

Descaleca sub un copac de langa debarcader si-i scoase calului saua. Banuia ca necazul venea de la frantuzoaica. A spus ca lucrase la Bianca, desigur, ca servitoare. Aranjase in asa fel incat sa se substituie Biancai, si reusise sa se marite cu un american bogat. Fara indoiala, acum il santaja pe Clay ca sa ramana nevasta lui. Reusise deja sa capete moara si, poate, si alta proprietate de-a lui.

Dar Bianca? Lui Wes ii era mila de femeie. Venise in America asteptandu-se sa se casatoreasca cu barbatul iubit si gasise pe altcineva in locul ei.

Lega calul si vasli pana pe malul opus. Moara ii era cunoscuta, fiind unul din locurile lui preferate pe cand era copil. Zambi cand ii vazu pe gemeni pe mal, aplecati asupra unei broaste plictisite care nu se mai misca.

— Ce faceti voi acolo? ii intreba scurt. Gemenii sarira deodata amandoi, apoi se intoarsera si-i zambira.

— Unchiule Wes, tipau ei dandu-i titlul onorific de unchi. Sarira de pe mal spre el, care-i astepta cu bratele deschise. Wes ii apuca pe amandoi si incepu sa-i invarteasca in timp ce ei chicoteau facand taraboi.

— Mi-ati dus lipsa?

— Oh, da, rase Mandy. Unchiul Clay este mereu plecat acum, dar Nicole este aici.

— Nicole? Va place? intreba Wes.

— E frumoasa, spuse Alex. Era casatorita cu unchiul Clay, dar nu stiu daca mai este acum.

— Desigur ca este, spuse Mandy. E totdeauna maritata cu unchiul Clay.

Wes ii lasa jos pe pamant.

— Este acasa?

— Cred ca da. Uneori este la moara. Wes ii ciufuli pe amandoi.

— Ne vedem mai tarziu. Poate o sa treceti raul cu mine. Ma intalnesc cu Clay la cina.

Copiii se indepartara de el, ca si cand ar fi fost ciumat.

— Noi stam acum aici, spuse Alex. Nu trebuie sa ne intoarcem acolo.

Nu apuca sa-i mai intrebe ceva, ca disparusera deja in padure. Urca dealul pana la casuta. Janie era singura inauntru, aplecata pe torcatoare. Wes deschise fara zgomot usa si se apropie in varful picioarelor. O saruta zgomotos pe gat.

Janie nu se misca si fara sa fie surprinsa, spuse calm:

— Ma bucur sa te vad din nou, Wes. Se intoarse clipind din ochi. Bine ca nu te-ai nascut indian. N-ai fi putut sa te furisezi, tu vii ca o furtuna. Te-am auzit afara cu gemenii. Se ridica si-l imbratisa.

Wes o stranse cu putere ridicand-o de jos.

— Nu se poate spune ca ai flamanzit, rase el.

— Dar tu, da. Ai ramas numai piele si os. Stai jos sa-ti aduc ceva de mancare.

— Nu mult. Ma voi intalni cu Clay la cina.

Janie murmura ceva in timp ce-i punea in fata mazare batuta cu slanina. Pe alta farfurie ii aduse picioare de crab prajite, reci, si un bol cu unt topit.

— Atunci mai bine mananca aici. Maggie e pe picior de razboi si mancarea ei nu e chiar asa cum ar trebui sa fie.

— Banuiesc ca este in legatura cu femeile lui Clay, spuse el cu gura plina. Zambi cand Janie il privi surprinsa.

— L-am vazut pe Clay inainte sa vin aici si mi-a spus toata povestea.

— Clay nu stie toata povestea. E orb, nu vede nimic in toata povestea asta.

— Ce vrei sa spui? Mie mi se pare simplu. Tot ce are de facut este sa anuleze casatoria cu Nicole asta, si apoi, liber, sa se insoare cu Bianca, femeia pe care o iubeste, si poate fi din nou fericit.

Janie era asa de furioasa de solutiile lui Wes, incat nu putea vorbi. Cum avea in mana lingura de fier cu care-i servise mazarea, il pocni in cap.

— Hei, tipa Wesley, si-si puse mana pe cap, unde-l atinsese lingura fierbinte.

Janie regreta imediat gestul ei, nu ar fi vrut pentru nimic in lume sa-i faca rau lui Wes. Lua o carpa, o inmuie in apa rece si incepu sa-i curete parul.

In timp ce sedea aplecata spre el aproape acoperindu-l, intra Nicole. Janie vru sa se dea la o parte, incat sa-l vada Nicole, dar renunta. Wes cauta sa o vada, evitand formele zdravene ale lui Janie.

— Janie, spuse Nicole, stii unde sunt copii ? Acum cateva minute i-am vazut, dar au disparut iar. Isi scoase palaria de pai de pe cap si o agata in cuierul de lemn de pe usa. Vreau sa fac niste lectii cu ei inainte de cina.

— Vor veni ei acasa, dar tu esti prea obosita sa mai lucrezi cu ei.

Wes intelese ca-l ascundea pentru a-i ingadui s-o vada pe Nicole. Din tot ce gandea despre ea, primul lucru a fost ca nu avea aerul sa fi fost vreodata servitoarea cuiva. Cat despre ce-i spusese Clay de frumusetea ei, era prea putin spus. Primul lui gand il indemna sa-i arunce trandafiri la picioare, rugand-o sa-l paraseasca pe Clay si sa se marite cu el.

— Clay a trimis azi un mesaj, spuse Janie. Nicole se opri cu mana pe balustrada scarii.

— Clay?

— Iti amintesti de el? spuse Janie pandind fata lui Wes. A intrebat daca vrei sa cinezi cu el diseara.

— Nu, spuse Nicole incet. Nu pot, dar ar trebui sa trimit ceva. In ultima vreme Maggie nu a mai gatit.

Janie rabufni:

— Nu vrea sa gateasca pentru femeia aia, stii si tu asta.

Nicole se intoarse, dar cand sa inceapa, i se paru ca lui Janie ii mai crescusera doua picioare. Parasi scara si se apropie.

— Hello, spuse Wes si sculandu-se, dadu la o parte mainile lui Janie. Sunt Wesley Stanford.

— Domnule Stanford, il saluta ea politicos intinzandu- i mana. Se uita tulburata la Janie. De ce l-ai ascuns pe omul acesta? Te rog, ia loc. Pot sa te servesc cu ceva?

— Nu, multumesc. S-a ingrijit deja Janie de asta.

— Ma gandesc sa-i caut pe gemeni, spuse Janie, si era deja afara, inainte ca sa spuna cineva ceva.

— Esti prieten cu Janie? il intreba Nicole turnandu-i o cana cu cidru rece.

— Mai mult decat prieten cu Clay. O privea in fata si ochii ii fugeau mereu spre gura ei. Il intriga buza de sus.

— Am crescut impreuna, sau, in sfarsit, ne-am petrecut mult timp impreuna.

— Vorbeste-mi despre el, spuse ea privindu-l cu ochii mari, interesata. Cum era cand era baiat, copil?

— Era altfel, spuse Wes, studiind-o si gandindu-se ca este indragostita de Clay. Acum situatia il tulbura.

Se ridica si se duse spre camin, in spatele lui.

— Stiu asta. Banuiesc ca ti-a povestit istoria. Fara sa astepte raspunsul, continua: am incercat sa-i usurez situatia mutandu-ma aici. Nu, nu este adevarat . am vrut sa-mi usurez mie situatia. Va fi din nou fericit, cand casatoria noastra va fi anulata si va fi liber sa se insoare cu Bianca.

— Bianca. Ai lucrat la ea in Anglia?

— Este un fel de a vorbi. Multi englezi au avut bunatatea sa ne gazduiasca, dupa ce fugisem din tara noastra.

— Cum de te-au rapit pe dumneata in locui Biancai? o intreba direct.

Amintindu-si scena, Nicole rosi.

— Te rog, domnule Stanford, hai sa vorbim despre dumneata.

Roseata ei spunea mai mult decat cuvintele. Ce femeie ar fi asa de generoasa, incat sa pregateasca hrana pentru omul iubit cand stia ca o mananca cu alta femeie? facuse o apreciere gresita si nu mai voia sa repete greseala. Va astepta s-o vada pe Bianca inainte sa-si schimbe parerea.

Dupa un ceas, Wes parasi cu parere de rau casa mica, ordonata si linistita a lui Nicole si pleca la Arundel Hali. N-ar fi plecat, dar era nerabdator sa o vada pe Bianca. Daca Nicole era a doua alegere a lui Clay, prima trebuia sa fie un inger.

— Ce parere ai despre ea? il intreba Clay asteptand in capatul gradinii.

— Ma gandesc sa trimit si eu niste hoti in Anglia. Daca mi-ar fi pe jumatate decat ti-e tie bine, as muri fericit.

— Nu ai vazut-o pe Bianca. Asteapta inauntru si e nerabdatoare sa te cunoasca.

Wes avu un soc la prima vedere a Biancai. Parea ca o vede pe Beth, sotia lui James.

Isi aminti pe loc zilele cand casa era plina de dragoste si de rasete. Beth avea talentul sa primeasca bine pe oricine. Rasul ei puternic se auzea in toata casa. Nu existase vanzator ambulant in toata tara care sa nu fi fost invitat la masa ei.

Beth fusese o femeie voinica, inalta si puternica. Energia ei era contagioasa. Putea sa munceasca pe plantatie toata dimineata, sa calareasca la vanatoare cu James si cu Clay dupa-amiaza, iar dupa rasul permanent al lui James sa faca dragoste toata noaptea. Obisnuia sa-si stranga copiii la piept si sa-i ridice vesela. Putea face prajituri cu o mana si sa ridice trei copii cu cealalta.

Wes simti pentru un moment ca i se umplura ochii de lacrimi. Beth fusese atat de plina de viata, incat i se parea ca este posibil sa revina pe pamant.

— Domnule Stanford, spuse Bianca, te rog sa poftesti.

Wes simtea ca trebuie sa arate ca un nebun. Clipi de cateva ori ca sa-si limpezeasca ochii si apoi privi la Clay; care intelese tulburarea lui Wes.

— Avem asa de putini musafiri aici, spuse Bianca incet, conducandu-i in sufragerie. Clayton mi-a promis ca de indata ce va fi posibil, vom avea vizitatori. Adica imediat ce aceasta situatie nefericita va fi rezolvata si voi fi cu adevarat stapana aici. Luati loc.

Wes era inca hipnotizat de asemanarea ei cu Beth, dar vocea era diferita, ca si miscarile, si avea si o gropita in obrazul stang, pe care Beth nu o avea. Isi lua un scaun vizavi de ea, cu Clay intre ei.

— Cum iti place tara noastra? Este cu totul diferita de Anglia?

— O, da, raspunse Bianca, in timp ce-si turna o gramada de sos gros peste bucatile de sunca, intinzandu-i apoi sosiera lui Wes. America este mult mai putin civilizata decat Anglia. Nu sunt orase, locuri unde sa faci cumparaturi. Si lipsa unei societati, a unei societati civilizate, este intr-adevar ingrozitoare.

Wes ramase cu sosiera in mana. Ii insultase tara si locuitorii ei, dar parea ca nu-si da seama de grosolania ei. Avea capul aplecat in farfurie. Wes isi puse putin sos in farfurie, apoi gusta.

— Doamne fereste, Clay. De cand serveste Maggie sos cu zahar la sunca?

Clay dadu din umeri indiferent. O privea pe Bianca, in timp ce manca.

Wes incepu sa-si puna intrebari in legatura cu toata istoria.

— Spune-mi, doamna Armstrong, incepu . apoi se opri. Imi cer scuze, nu sunteti doamna Armstrong inca.

— Nu, nu sunt, spuse Bianca aruncandu-i o privire rauvoitoare lui Clay. Servitoarea mea s-a oferit oamenilor care trebuiau sa ma aduca la Clay. Apoi, pe corabie, l-a convins pe capitan ca ea este Bianca Maleson si a facut in asa fel, incat sa se marite cu logodnicul meu.

Lui Wes incepuse sa nu-i mai placa femeia. Trecusera doar cateva minute pana sa-si dea seama ca asemanarea cu Beth se estompa si, din ce in ce mai mult, incepea sa dispara. Era flasca si grasa, pe cand Beth fusese puternica, cu carne tare si oase mari.

— Era servitoarea dumitale? Nu era o refugiata de la Revolutia franceza? Credeam ca numai aristocratia parasise tara.

Bianca facu un semn cu furculita.

Asta spune Nicole la toata lumea. Spune ca bunicul ei era ducele Levroux sau parca verisoara ei mi-a spus.

— Dar dumneata stii mai bine, nu?

— Bineinteles. A lucrat la mine cateva luni si as sti. Banuiesc ca fusese bucatareasa undeva sau croitoreasa. Dar, te rog, domnule Stanford, vrei sa vorbim despre servitoarea mea? spuse zambind.

— Nu, sigur ca nu, zise Wes intorcandu-i zambetul.

— Hai sa vorbim despre dumneata. Sunt asa de rar intr-o companie placuta. Vorbeste-mi despre familia dumitale si mai mult despre America.

Wes manca incet si o asculta pe Bianca. Era usor sa mananci si sa asculti, ii vorbi despre genealogia familiei ei si despre casa pe care o avusese odata tatal ei. Bineinteles, totul in America era inferior fata de Anglia, si in special oamenii. Mentiona toate greselile servitorilor lui Clay, care se purtasera rau cu ea si refuzasera sa-i dea ascultare. Wes facu mici semne de simpatie, uimit tot timpul de cantitatea de carne ce-o manca.

La un moment dat ii arunca o privire lui Clay. Acesta manca pasiv, ca si cand nu ar fi auzit sau inteles cuvintele Biancai. Uneori o privea cu o expresie ciudata, ca si cand nu o vedea.

Cina parea sa dureze fara sfarsit. Wes era uimit de siguranta ei. Parea ca nu se indoieste ca ea si Clay se vor casatori, si ca ea va castiga Arundel Hali. Cand incepu sa vorbeasca de daramarea peretelui de est al casei si adaugarea unei aripi noi cu ornamente, nu asa de simpla cum era toata casa, Wes renunta sa mai asculte ceva.

Se intoarse spre Clay.

— De ce stau copiii peste rau? Clay se incrunta.

— Nicole le poate da educatie si apoi ei au vrut sa plece, spuse Clay lipsit de expresie. Vrei sa vii cu noi in biblioteca, draga mea?

— Doamne fereste, raspunse Bianca, dulce. N-as vrea sa va stric intalnirea barbateasca. Va rog sa ma scuzati, cred ca ma voi retrage. Am avut o zi foarte obositoare.

— Bineinteles, spuse Clay.

Wes ii spuse noapte buna si apoi parasi camera, intrand in biblioteca. Isi turna o portie buna de whiski pe care-o bau dintr-o inghititura. Si-l turna pe al doilea cand intra in camera Clay.

— Unde este portretul lui Beth? intreba Wes printre dinti.

— L-am mutat in biroul meu, spuse Clay turnandu-si si el de baut.

— In felul asta o ai langa tine tot timpul. Ai o copie a ei plimbandu-se prin casa si un portret in birou, unde-ti petreci tot restul zilei.

— Nu stiu ce vrei sa spui, se rasti Clay.

— Pe dracu’, nu-ntelegi. Vorbesc de scarba asta grasa, pe care ai luat-o ca s-o inlocuiasca pe Beth.

Ochii lui Clay scanteiau. Era mai inalt, un barbat voinic si aspru, dar Wes era mai puternic. Nu se batusera niciodata.

Deodata Wes se linisti.

— Uite ce e, Clay. Nu vreau sa tip. Nici macar nu vreau sa discut cu tine, dar cred ca acum ai nevoie de un prieten. Nu vezi ce faci? Femeia asta seamana cu Beth. Cand am vazut-o, intai am crezut ca este Beth. Dar nu este!

— Stiu asta, spuse Clay deschis.

— Stii? O privesti ca pe o zeita, dar ai ascultat-o vreodata? Este asa de diferita de Beth, cat este omeneste posibil. Este o infumurata, aroganta si ipocrita.

O clipa dupa aceea, Clay il izbi peste fata. Wes ameti si aluneca peste birou pe unul din scaunele de piele. Isi freca falca si simti sangele in gura. Un moment vru sa se repeada la Clay. O bataie buna i-ar baga mintile-n cap sau, cel putin, o bataie l-ar face pe Clay sa recunoasca.

— Beth este moarta, murmura Wes. Si ea si James au murit si, oricat ai incerca, nimic nu-i va putea aduce inapoi.

Clay isi privi prietenul trantit pe scaun, frecandu-si falca. Incerca sa vorbeasca, dar nu putea. Erau atatea de spus si totusi atat de putine. Se intoarse, si iesi din camera, apoi din casa, spre campul plantat cu tutun. Cateva ore de lucru l-ar putea ajuta sa se linisteasca, sa nu se mai gandeasca la Beth si la Nicole, nu . la Bianca si la Nicole.

Capitolul 10

Copacii se schimbau imbracand culorile stralucitoare ale toamnei. Rosul si auriul izbucneau ca niste flacari. Nicole statea in varful colinei care strajuia moara si casa. Printre copaci vedea stralucind soarele peste apa limpede si repede.

Trecusera zece zile de la vizita lui Wesley Stanford si mai mult de o luna de la acea oribila noapte cand Bianca reaparuse in viata sa. Sperase ca munca la moara i-o va scoate din minte, dar nu era asa.

— Profiti de liniste?

Auzind vocea lui Clay, sari in sus. Nu-l mai vazuse de cand era cu Bianca.

— Janie mi-a spus unde esti. Sper ca nu te deranjez.

Se intoarse incet si-l privi. Buclele pe care le facea parul sau inchis la varfuri, deveneau aurii de la soarele pe care-l avea in spate. Arata obosit si imbatranit. Avea ochii incercanati ca si cand nu dormise bine.

— Nu, raspunse ea zambind. Nu ma deranjezi. Te simti bine? Dar recolta de tutun a fost stransa?

Gura lui se schimba dintr-o linie dreapta, intr-un suras dulce. Se aseza jos, se intinse pe pamant si privi spre cer printre frunzele rosii, stralucitoare, ale copacului. Parea ca s-a relaxat imediat. Apropierea lui Nicole il facea sa se simta bine.

— Se pare ca moara merge bine. Am venit sa-ti cer o favoare. Ellen si Horace Backes dau o petrecere in cinstea noastra. Este o petrecere ca in Virginia, care va dura cel putin trei zile, iar tu si cu mine suntem invitati de onoare. Ellen vrea s-o prezinte comunitatii pe nevasta mea.

Cum se intinsese pe jos, langa ea, cu picioarele lungi, relaxate, cu muschii ce i se vedeau-pe piept sub camasa deschisa, simti ca se inmoaie. Ar fi vrut sa zaca pe pamant langa el, cu obrazul lipit de pielea bronzata. Era asudat de pe camp si ei ii venea sa sara pe el, si l-ar fi sarutat pe gat. Dar cand il vazu ca se relaxeaza langa ea, impulsul sau se schimba si ar fi voit sa-l loveasca. Isi simtea trupul in flacari, iar el se purta ca si cand si-ar fi regasit pacea si linistea, la mama acasa. Dupa un moment ii intelese vorbele.

— Cred ca ar fi jenant pentru tine sa trebuiasca sa le transmiti refuzul meu.

O privi in sus, cu un ochi.

— Te cunosc si stiu ca suntem casatoriti.

— Dar nu stiu ca vom mai fi casatoriti putina vreme. Nicole se ridica, vrand sa coboare pe colina, dar Clay o apuca de glezna. Se impiedica si cazu in genunchi si in maini. El se ridica, o prinse de subsuori si o ridica.

— De ce ma innebunesti? Nu te-am vazut de saptamani si cand te vad te invit la o petrecere. Ar trebui sa fii multumita, dar tu te superi.

— Nu putea sa-i explice ca atitudinea lui calma o enerva. Se aseza pe iarba, departe de mainile lui.

— Nu mi se pare corect sa aparem in public ca sot si sotie, cand stim ca mariajul noastru va fi anulat. Poate ca ai vrea sa te duci cu Bianca si sa povestesti la toata lumea incurcatura prosteasca. Sunt sigura ca povestea va trezi interes.

— Ellen te-a cunoscut pe tine, spuse incapatanat. Nu avea ce sa-i explice. Tot ce stia era ca perspectiva de a petrece trei zile si trei nopti cu ea il facea fericit pentru prima data dupa atatea luni. Ii lua mana din poala si o privi un moment. Era atat de mica, de indemanatica si de curata si stia sa faca atata placere! O ridica la gura si-i saruta unul cate unul varfurile degetelor.

— Pleaca, te rog . ii spuse ea linistit.

— Vor fi acolo toti prietenii mei, oameni pe care-i cunosc de-o viata. Dupa atata munca in ultimele luni, ai si tu nevoie de o vacanta.

Simtea cum i se inmoaie oasele la atingerea degetelor ei cu buzele lui, dar in sinea ei fierbea de suparare. Traia cu alta femeie pe care spunea ca o iubeste, dar pe ea o saruta, o atingea, o invita la petreceri. Asta o facea sa se simta amanta lui, o persoana tinuta ascunsa si folosita doar pentru placerea lui. Acum voia sa o duca sa-i cunoasca prietenii.

— Clay, te rog, spuse ea slab.

— Mergi? intreba el muscandu-i partea interioara a mainii.

— Da, spuse ea slab, cu ochii pe jumatate inchisi. Bine, se smulse aruncandu-i mana si se ridica.

— Va iau maine dimineata la cinci, pe tine, pe gemeni si pe Janie. Dar ar fi bine sa iei si ceva de mancare, poate ceva dupa o reteta frantuzeasca. Daca-ti lipseste ceva, cere-i lui Maggie din magazie. Porni in jos pe panta, fluierand.

— Nesuferitul, incepu Nicole, apoi zambi. Poate ca daca l-ar intelege nu l-ar iubi atat de mult.

Clay se gandea la noaptea de maine. Va fi singur cu Nicole intr-unul din dormitoarele casei lui Horace. Cu gandul la asta, abia evita o cazatura pe deal, unde-l putea vedea oricine.

De indata ce Clay disparu, Nicole se ridica repede. Daca trebuia sa faca de mancare pentru trei zile, era necesar sa inceapa imediat. Incepu sa faca planuri, coborand colina. Va face pui fripti in mustar de Dijon, pate in aluat, piure de legume, casulet, fasole cu costita si placinte cu carne, cu dovleac, pere si coacaze. Gafaia cand ajunse acasa.

— Buna-dimineata, striga Clay, leganand barca la mal pe partea raului unde era Nicole. Zambi vazandu-i pe Nicole, pe Janie si pe gemeni inconjurati de cosuri enorme.

— Nu stiu daca barca va pluti cu atata incarcatura, mai ales cu toata mancarea trimisa de Maggie.

— Eram sigura ca se va decide sa pregateasca ceva cand i-am spus ca o iei pe Nicole, spuse Janie.

Clayton se prefacu ca nu aude, incepand sa-i dea lui Roger cosurile pe care le aseza la capatul barcii. Copiii radeau cand, pur si simplu, ii arunca in bratele lui Roger.

— Pari vesel azi, spuse Janie. Ma faci sa cred ca in sfarsit ti-a venit mintea la cap.

Clay o apuca vesel de maini si o saruta cu drag pe obraz.

— Poate ca da, dar daca nu taci, te arunc si pe tine in barca.

— Poate ca o arunci, spuse Roger repede si tare, dar nu-ti garantez ca am sa incerc s-o prind.

Janie marai indignata si se apuca de mana lui Clay, pasind in barca.

El intinse mana pentru Nicole.

— Pe asta as incerca s-o prind, rase Roger.

— Asta este a mea, spuse Clay, prinzand-o strans in brate si coborand in barca.

Nicole il privi cu ochii mari. Parea deodata un strain. Cel pe care-l cunostea era grav si tacut. Oricine ar fi fost, ei ii placea.

— Hai sa plecam, unchiule Clay, striga Alex, o sa se termine cursele de cai inainte sa ajungem.

Clay o lasa pe Nicole jos, apoi o mai tinu putin cu un singur brat.

— Arati teribil de frumoasa azi, zise el si o mangaie cu un deget in lungul urechii.

Nu indrazni sa-l priveasca, ii batea inima salbatic.

O elibera brusc.

— Alex, dezleaga barca, iar tu, Mandy, vezi daca il poti ajuta pe Roger sa ne scoata de aici.

— Ai, ai, capitane Clay, rasera copiii. Nicole sedea langa Janie.

— Asta-i barbatul de care imi amintesc, spuse Janie. S-a intamplat ceva si nu stiu ce, dar as vrea sa-i multumesc persoanei care l-a schimbat.

Zgomotul petrecerii se auzea de la distanta, inainte ca ei sa ajunga la debarcaderul lui Backes. Nu era nici sase dimineata, dar jumatate din locuitorii regiunii erau raspanditi pe pajiste. Cativa erau la capatul indepartat al raului, la vanatoare de rate.

— Ai trimis-o pe Golden Girl la doamna Backes? intreba Alex.

— Ar mai fi petrecere daca nu reusesc sa le golesc buzunarele tuturor? raspunse Clay privind cu dispret. Crezi ca o s-o intreaca pe Irish Less a doamnei Backes? intreba Roger. Am auzit ca e un cal rapid.

— N-o sa fie curse, mormai Clay. In timp ce vorbea isi inchise camasa la gat si lua o cravata dintr-unul din cosurile din barca. Si-o innoda repede si isi puse apoi o vesta de satin maron-roscat. Dupa aceea isi puse o haina la doua randuri, din matase ripsata. Avea nasturi de metal, in fata mai scurta, iar la spate, mai lunga. Pantalonii i se potriveau, lipiti pe el ca o a doua piele, in picioare avea cizme inalte, pe genunchi, in fata, si mai scurte la spate. Le daduse lustru de puteai sa te oglindesti in ele. Isi puse pe cap o palarie de biber cu o panglica usor intoarsa. Se intoarse spre Nicole si-i oferi bratul.

Nicole nu-l vazuse decat in haine de lucru. Barbatul care taia tutun se transformase intr-un gentleman demn de Versailles.

— Vreau sa fiu prezentabil cand apar cu cea mai frumoasa mireasa de pe lume.

Nicole ii zambi si ea. Era bucuroasa ca se imbracase si ea frumos. Rochia era facuta din matase alba, foarte fina si extraordinar de placuta la atingere. Fusese brodata de mana, cu broderie englezeasca, avand desenate narcise aurii. Corsajul era din catifea in aceeasi culoare cu florile. Gulerul si mansetele erau tivite cu alb, rar in buclele ei negre erau impletite panglici aurii si albe.

In timp ce Roger lega barca la unul din debarcaderele de la capatul proprietatii Backes, Clay spuse:

— Era sa uit, am ceva pentru tine. Baga mana in buzunar si scoase medalionul de aur pe care ea i-l lasase cu mult timp in urma, pe corabie.

Nicole il stranse in maini, apoi spuse zambindu-i:

— Iti multumesc.

— Ai sa-mi multumesti cum trebuie mai tarziu, spuse el si o saruta pe ceafa. Se intoarse sa-i arunce cosurile lui Roger care sedea la marginea debarcaderului. O mai tinu strans un moment, apoi o ridica pe debarcader.

— Au sosit! striga cineva pe cand se indreptau spre casa.

— Clay, credeam ca e o urata, dupa cum o tineai ascunsa.

— O tin ascunsa pentru acelasi motiv pentru care-mi ascund si rachiul. Expunerea prea mare nu este buna nici pentru bautura, nici pentru neveste, raspunse Clay.

Nicole isi privi mainile. Era uimita de acest Clay si de anuntul fata de lume, ca era nevasta lui. Se simtea ca si cand era cu adevarat.

— Buna, spuse Ellen Backes. Clay, lasa-mi-o si mie putin. Tu o ai de cateva luni.

Cu oarecare respect, Clay ii lasa mana.

— Sa nu ma uiti, te rog . spuse el aplecandu-se spre mana ei. Pleca apoi cu cativa barbati spre cursa de cai. Il vazu band dintr-o cana de piatra.

— Ai facut minuni cu el, spuse Ellen. Nu l-am mai vazut asa de fericit dinainte de moartea lui James si a lui Beth. Pare ca a fost plecat departe un timp, dar acum s-a intors acasa.

Nicole nu putea raspunde nimic. Clay cel de azi, razand si glumind, era un strain pentru ea. Ellen nu-i dadu ragaz sa-i raspunda si incepu s-o prezinte oamenilor. Nicole era bombardata cu intrebari despre rochie, familia ei, cum il intalnise pe Clay, unde se casatorisera. Nu spuse nici o minciuna, dar nici nu vorbi de rapirea ei si de casatoria fortata.

Casa lui Ellen era enorma si cu fata spre rau. Vazuse putine case americane, iar asta era o surpriza. Casa lui Clay era in stil georgian pur, iar casa lui Ellen si a lui Horace un amestec de toate stilurile imaginabile. Parea ca fiecare generatie adaugase cate o aripa in stilul preferat. Casa se intindea pe mai multe directii, cu unele aripi mai lungi, altele scurte si cu galerii, legand cladirile separate.

Ellen o vazu pe Nicole privind casa.

— Deosebita, nu-i asa? Am trait aici un an, pana sa ma obisnuiesc sa ma descurc in interior, insa inauntru este mult mai rau ca afara. Are sali care nu duc nicaieri si coridoare care se deschid in dormitoarele altor persoane. Este inspaimantator.

— Dar este clar ca o iubesti, zambi Nicole.

— N-as schimba o caramida, doar ca am de gand sa mai adaug o alta aripa.

Nicole o privi uimita apoi rase:

— Poate inca un etaj. Niciuna din aripi nu are etaj.

Ellen zambi.

— Esti un copil inteligent. Cred ca intelegi cu adevarat casa mea.

Cineva o chema pe Ellen si doua femei incepura sa-i puna intrebari lui Nicole, care ajuta la asezarea mesei. Erau cel putin douazeci de mese puse pe capre de lemn pe peluza. Unele erau incarcate cu mancare, altele aveau banci de o parte si de alta. Parea ca fiecare familie adusese de mancare tot asa de mult ca Nicole si Janie. Se sapase o groapa si se prajeau sute de stridii, iar cativa servitori invarteau un porc intreg pe frigare, stropindu-l cu mirodenii. Cineva ii spuse ca era un fel de mancare adusa din Haiti si se numea „barbecue .

Deodata, se auzi sunetul unui corn de departe, de pe plantatie.

— E timpul, striga Ellen scotandu-si sortul, incepe intrecerea.

Ca la un semnal, toate femeile isi scoasera sorturile, isi ridicara fustele si incepura sa fuga.

— Acum, ca toate frumoasele sunt aici, putem incepe, le saluta un barbat.

Nicole statea mai la o parte, in timp ce femeile se inghesuiau la marginea pistei de forma ovala. In timpul cat alergase i se deranjase coafura si incerca sa-si stranga o bucla rebela cu panglica.

— Lasa-ma pe mine, spuse Clay din spatele ei. Mainile lui erau neindemanatice, dar cand o atingea cu degetele pe gat simtea un fior pe sira spinarii. O intoarse spre el.

— Te distrezi?

Ea dadu din cap si-l privi. Tinea mainile pe umerii ei si-si apropie fata.

— Calul meu trebuie sa participe. Vrei sa ma saruti sa-mi poarte noroc?

Ca de obicei, raspunsul era in ochii ei. Mainile lui lunecara in jos si o trase cat mai aproape. O stranse un moment, ingropandu-si fata in gatul ei.

— Sunt asa de multumit ca ai venit cu mine, sopti, si-si plimba buzele pe obrazul ei ajungand la gura. Nicole se simtea slaba, iar picioarele abia o mai tineau cand se agata de el.

— Clay, striga cineva. Ai toata noaptea pentru asta, acum treci si pregateste calul.

Isi inalta capul si-i sopti:

— Toata noaptea, si-i puse un deget pe buza de sus. Ii dadu drumul brusc si se indrepta spre un barbat, care putea fi considerat o copie a lui Wesley, insa, mai voinic.

— Nu pot sa te critic. Crezi ca mai exista frumuseti ca ea in Anglia?

— Am luat-o eu pe ultima, glumi Clay.

— Intr-o zi, cred ca ma voi duce si eu sa arunc o privire sa ma conving.

Nicole ii urmari pe cei doi barbati departandu-se. Poate ca i-a fost prezentat fratele lui Wes, dar cu atatea figuri noi si nume nu mai tinea minte.

— Nicole, striga Ellen, Ti-am oprit un loc langa mine.

Nicole se grabi pentru a vedea cursele de cai.

Peste trei ore, barbatii si femeile s-au intors sa manance bunatatile care-i asteptau. Nicole era incalzita de ras si de soare. Nu se mai distrase asa de bine dinainte de Revolutie. Verii ei din Franta spuneau ca englezii sunt prea seriosi, ca nu traiesc decat pentru a munci si pentru a merge la biserica, ca nu stiu sa se distreze. Privi la americanii din jur si isi zise ca si verii ei s-ar fi bucurat de compania acestor oameni. Toata dimineata au ras si au tipat. Femeile ragusisera si ele, incurajand caii si laudandu-i pentru valoarea lor, si nu intotdeauna erau de partea bidiviilor sotilor lor. Ellen pariase de cateva ori contra lui Horace, iar acum se lauda ca Horace ii va face el insusi un noii strat de flori si va comanda bulbii in Olanda.

Nicole statuse tacuta, se simtea straina, un spectator, pana cand Travis o vazu incruntandu-se la unul din caii lui Clay.

— Clay, cred ca sotiei tale nu-i place calul tau. Clay nici nu se uita la Nicole.

— Femeile mele pariaza pe mine, spuse aruncand o privire semnificativa spre Horace.

Nicole il privea pe Clay care era cu spatele spre ea, cum aseza saua usoara pe cal, iar jocheul astepta alaturi. Ea se pricepea la cai. Francezilor le placeau cursele de cai la fel ca tuturor oamenilor de pe pamant si caii bunicului sau ii intrecusera intotdeauna pe ai regilor. Isi ridica o spranceana. Asa deci. Femeile „lui pariau pe el . oare?

— Nu va castiga, spuse cu certitudine. Nu este bine proportionat. Are picioarele prea lungi pentru dimensiunile pieptului. Cai ca acesta nu sunt niciodata buni la alergari.

Toti cei ce puteau auzi, ramasera cu canile cu bere la jumatatea distantei spre gura.

— Hei, Clay, te pui cu o astfel de provocare?

Travis radea.

— Am impresia ca stie ea ceva.

Clay se opri foarte putin, in timp ce strangea chinga.

— Vrei sa pariezi ceva bani pe asta?

Ea il privi. Clay stia ca nu avea bani. Ellen o indemna:

— Promite-i ca-i vei duce timp de o saptamana gustarea de dimineata la pat. Orice barbat se omoara dupa asta.

Vocea lui Ellen rasuna pana la jumatatea pistei. Si ea, ca si ceilalti, cu exeeptia lui Nicole, bausera cam mult. A

— Imi convine, zambi Clay si-i facu cu ochiul lui Travis, multumindu-i ca el fusese cu ideea. Clay credea ca gluma s-a terminat, insa vocea lui Nicole se auzi tare:

— Dar ce primesc eu daca pierde calul?

— Poate ca-ti voi aduce eu gustarea in pat, raspunse Clay privind cu coada ochiului, iar oamenii din jur rasera, apreciindui-i replica.

— As prefera o pelerina de iarna, noua, spuse Nicole rece, si se intoarse spre pista, spunand peste umar: una din lana rosie.

Femeile in jurul ei radeau, iar Ellen se intreba daca era sigura ca nu era americanca din nastere.

Cand calul lui Clay pierdu cu trei lungimi, Clay incasa o multime de ghionturi. Il intrebau daca Nicole n-ar trebui sa se ocupe de tutun, dar si de cai.

Indreptandu-se spre casa, femeile faceau glume si radeau pe seama castigatorilor si a pierderilor. O femeie tanara si frumoasa ii promisese barbatului ei ca-i va lustrui ea insasi cizmele, o luna intreaga.

— Dar nu mi-a spus pe care parte, glumi ea. Nicole privi la abundenta mancarurilor si-si dadu seama ca era flamanda. Farfuriile din piatra asezate pe masa erau enorme si aratau mai mult a platouri decat a farfurii. Nicole lua cate putin din toate felurile.

— Crezi ca poti sa mananci tot? o tachina Clay din spate.

— Poate ca o voi umple din nou, rase ea. Unde sa ma asez?

— Cu mine, daca poti sa astepti mai mult. Lua si el o farfurie si o incarca si mai mult decat Nicole, apoi o lua de brat si o duse sub un stejar mare. Unul din servitori zambi si puse pe jos, langa copac cani mari pline cu rom. Clay se aseza pe iarba cu farfuria pe picioare si incepu sa manance. Se uita la Nicole care era inca in picioare, cu farfuria in mana.

— Ce nu-ti convine?

— Nu vreau sa-mi patez rochia cu iarba, raspunse ea.

— Da-mi farfuria, spuse Clay, punand-o pe a sa pe iarba, apoi aseza si farfuria ei alaturi, dupa care o trase pe genunchii lui.

— Clay . spuse ea incercand sa se miste, dar el o tinea zdravan. Clay, te rog, suntem intr-un loc public.

— Putin le pasa, spuse, si incepu sa-i gadile urechea. Ii intereseaza mai mult mancarea decat ce facem noi.

Se trase inapoi.

— Esti beat? il intreba banuitoare. El incepu sa rada.

— Parca ai fi o nevasta, da, sunt putin beat. Si stii ca gresesti? Si fara sa mai astepte raspunsul continua: esti treaza. Stii ca esti adorabila cand esti beata? O saruta pe varful nasului, apoi apuca vasul cu punci. Hai, bea.

— Nu, nu vreau sa ma imbat, spuse incapatanata.

— Am sa ti-o pun la gura si ori bei, ori iti vei strica rochia.

Se gandea sa refuze sa-l asculte, dar el arata atat de bine, ca un baiat neascultator, iar ei ii era foarte sete. Punciul cu rom era delicios. Era facut din trei feluri de rom si patru sucuri de fructe. Era rece, cu bucati de gheata. I se urca imediat la cap si ea respira adanc, simtind ca nu mai este nervoasa.

— Te simti mai bine acum?

Il privi pe sub genele dese, apoi isi plimba degetul pe barbia lui.

— Esti cel mai frumos barbat de aici, ii spuse visatoare.

— Mai frumos ca Steven Shaw?

— Vorbesti de barbatul acela blond cu gropita in barbie?

Clay se stramba.

— Ai fi putut sa spui ca n-ai habar de cine vorbesc. Hai, spuse, si ii intinse farfuria. Mananca ceva. Gandeste-te ca o frantuzoaica nu se imbata asa de repede ca tine.

Isi rezema capul de umarul lui si-si lipi buzele de pielea lui calda.

— Ridica-te, spuse aspru, si-i puse o bucatica de paine in gura. Credeam ca ti-e foame. Privirea ei il facu sa-si miste picioarele intr-o pozitie confortabila. Mananca, ii porunci.

Vinovata, Nicole se concentra asupra mancarii, dar ii facea placere sa stea in bratele lui.

— Imi plac prietenii tai, ii spuse cu gura plina de salata de cartofi. Mai sunt curse de cai dupa-amiaza?

— Nu, de obicei lasam caii si calaretii sa se odihneasca. Cei mai multi joaca sah sau carti, sau blackgamon. Altii intra in camerele lor, in acest labirint pe care Ellen il numeste casa, si dorm.

Nicole continua sa manance linistita. Apoi isi ridica ochii spre el:

— Noi ce vom face?

Clay zambi cu jumatate de gura.

— Ma gandeam sa-ti mai dau inca putina bautura si sa te intreb dupa aceea.

Privindu-l, intinse mana spre cana ei cu punci. Dupa ce lua o inghititura buna, se aseza pe iarba. Apoi, deodata, casca.

—Cred ca am nevoie de un pui de somn.

Clay isi scoase haina si o puse pe pamant langa el. O lua apoi si o intinse si pe ea. O saruta usor in coltul gurii.

— Daca trebuie sa traversez pajistea spre casa, trebuie sa fiu decent.

Nicole isi indrepta ochii spre pantalonii lui Clay care erau umflati, apoi chicoti.

— Mananca, vulpe mica, ii ordona pe un ton glumet.

Peste cateva minute, Clay ii lua farfuria pe jumatate goala si o impinse sa se ridice langa el. Isi lua haina pe umar. Cand se apropiara de casa, striga:

— Ellen, ce camera ne-ai rezervat?

— Pe aripa de nord, etajul doi, a treia camera, ii raspunse repede.

— Esti obosit, Clay? rase cineva. Curios cum se simt noii insuratei obositi.

— Esti gelos, Henry, ii striga Clay peste umar.

— Clay, ii spuse Nicole, ma simt jenata. Sa intram in casa.

Clay zambi ironic.

— Privirile tale ma fac sa rosesc. Nicole avea impresia ca trece printr-o ciudata serie de mobile si tapete. Mobilele treceau de la stilul elisabetan, la cel frantuzesc de curte si la primitivii americani. Vazu picturi demne de Versailles, unele atat de simple, ca pareau a fi facute de copii.

In sfarsit, Clay gasi camera. O baga inauntru si o prinse in brate, inchizand usa cu piciorul. O saruta infometat ca si cand nu se mai satura, ii lua fata in maini si o inclina spre el. Se supuse vointei lui, caci intotdeauna ametea la apropierea sa. Ii simtea pielea incalzita de soare prin camasa. Gura lui era aspra, dar calda in acelasi timp, iar limba lui dulce. Coapsele o apasau cerand si asteptand.

— De cand astept, sopti apasandu-si buzele pe urechea ei si muscand-o cu dintii.

Nicole il impinse. In timp ce el o pandea cu o expresie uimita, ea se duse in cealalta parte a camerei si ridicandu-si bratele incepu incet sa-si despleteasca parul. Clay o privea linistit. Nu facea nici o miscare, in timp ce ea se lupta cu nasturii din spate ai rochiei. Sa fie singura cu el intr-o camera, era ceea ce dorea de multa vreme. Miscandu-si umerii reusi sa-si scoata rochia. Pe dedesubt avea o camasa fina, transparenta, cu decolteul brodat cu mici inimi roz. Era legata sub sani cu o panglica subtire, roz, de catifea. Sanii se bombau sub imbracamintea delicata si transparenta.

Incet-incet, desfacu funda panglicii si lasa panza sa cada pe podea.

Clayton urmarea caderea camasii, plimbandu-si ochii pe fiecare particica, de la sanii tari la talia mica si la picioarele ei frumoase. Cand ii privi din nou fata, ii intinse bratele. Dintr-un singur pas lung traversa camera, o lua in brate si o aseza delicat pe pat. Sedea in picioare privind-o. Razele soarelui trecand prin perdelele de la ferestre ii luminau pielea fara cusur.

Se aseza pe pat langa ea si-si lasa mana sa alunece pe pielea ei. Era tot asa de placuta la pipait ca si la privit, catifelata si calda.

— Clay . ii sopti Nicole, iar el ii zambi.

Se apleca si o saruta pe gat, simtindu-i bataile inimii la baza gatului si cobori apoi pe sani, jucandu-se cu ei si sarutandu-i sfarcurile tari si roz. Isi ingropa degetele in parul ei bogat, ridicandu-i-l de pe ceafa.

Clay se intinse pe pat langa ea. Era imbracat si Nicole simtea raceala nasturilor de pe vesta pe piele.

Panza pantalonilor era calda si moale, isi freca picioarele de pielea cizmelor, imbracamintea lui pe pielea ei goala, metal si piele, era barbateasca, puternica, era Clay.

Cand se urca peste ea isi freca piciorul de cizma lui, apoi partea interioara a coapselor. Se intoarse pe o parte si incepu sa-si desfaca nasturii vestei.

— Nu, sopti ea.

O mai privi un moment si o saruta din nou adanc, pasionat.

Ea rase din nou de placere cand isi freca pielea fina a cizmelor in lungul piciorului ei. Isi desfacu nasturii pantalonilor, iar Nicole suspina la prima atingere a barbatiei lui.

Peste ea, o tinea strans ca si cand s-ar fi temut ca va incerca sa-l paraseasca.

Incet, foarte incet, Nicole isi regasi simturile. Se intinse si respira adanc.

— Ma simt ca si cand am scapat de orice grija.

— Doar atat? rase Clay cu obrazul pe gatul ei. Ma bucur ca am putut sa-ti fac un serviciu. Poate ca data viitoare imi voi folosi pintenii.

— Razi de mine? Clay se ridica intr-un cot.

— Niciodata. Rad de mine. Este adevarat ca m-ai invatat multe lucruri.

— Adevarat? Adica ce? isi plimba degetul pe cicatricea lui de langa ochi.

Se departa de ea si se ridica.

— Nu acum. Poate ca mai tarziu. Mi-e foame. Nu prea m-ai lasat sa mananc acum un ceas.

Zambi si inchise ochii. Se simtea fericita. Clay sedea in picioare si o privea. Parul negru ca un evantai sub cap facea un contrast superb cu liniile corpului ei. Vazu ca era aproape adormita. Se apleca si-i saruta varful nasului.

— Dormi dragostea mea mica, murmura dulce si o inveli, apoi iesi din camera in varful picioarelor.

Cand se trezi, Nicole se intinse alene, inainte sa deschida ochii.

— Hai, scoala-te, auzi o voce puternica din celalalt capat al camerei.

Zambi si deschise ochii. Clay o privea prin oglinda, isi azvarlise camasa pe un scaun si se barbierea.

— Ai dormit aproape toata dupa-amiaza. Ai de gand sa lipsesti de la dans?

— Nu, ii spuse zambind. Incerca sa se dea jos din pat si-si dadu seama ca este goala. Cauta ceva in jur sa se acopere. Cand vazu cu cat interes o privea Clay, arunca asternuturile si se duse la dulap unde Janie ii atarnase rochiile. Clay chicoti si isi continua barbieritul.

Cand termina, veni in spatele ei. Purta o toaleta de gala, din satin de culoarea caisei si cauta ceva sa se impodobeasca. Clay trase deodata o rochie de culoarea scortisoarei.

— Janie spunea sa te imbraci cu asta. O ridica langa ea si o privi cu un ochi critic, pare cam goala sus, pe decolteu.

— Voi umple eu golul, spuse smechereste si lua rochia.

— Atunci nu cred ca ai nevoie de astea.

Se intoarse si vazu ca tinea in mana perle: patru siraguri stranse impreuna cu clipsuri lungi de aur. Lua colierul in mana admirandu-le culoarea, erau ca o spuma. Dar nu intelegea cum le va purta. Parea mai mult un cordon lung decat un colier.

— Pune-ti rochia si-ti voi arata, spuse Clay. Mama le-a comandat dupa desenul ei.

Nicole isi puse repede camasa si apoi rochia. Decolteul era foarte adanc. In loc de maneci avea bretele peste umeri. Clay fixa clipsurile incepand din spate, puse unul in mijlocul spatelui si altul pe un umar, al treilea era in fata in mijlocul decolteului, si un altul pe al doilea umar, si lasa restul siragului sa-i cuprinda spatele. Cele patru siruri erau astfel insirate incat faceau drapeuri. Doua randuri se asezau pe piele, iar celelalte atarnau pe catifea.

— E frumos, se privindu-se in oglind, ofta, si-i multumi. Iti multumesc ca-mi dai voie sa le port.

Se apleca si-i saruta umarul gol.

— Mama mi l-a dat sa-l daruiesc sotiei mele. Nimeni nu l-a mai purtat.

Se rasuci sa-l priveasca.

— Nu inteleg. Casatoria noastra nu este . ii puse degetul pe buze s-o opreasca.

— Hai sa ne bucuram in noaptea asta. Avem timp de vorbit maine.

Nicole astepta ca el sa se imbrace ascultand orchestra de pe pajiste. Se bucura sa nu se gandeasca la altceva, decat la prezent. Realitatea o reprezentau Bianca si Clay, impreuna in casa lui, dar mai era o realitate, dragostea lui pentru alta femeie.

Iesira din camera si Clay o conduse prin labirintul casei, afara, in gradina. Mesele fusesera asezate cu mai multa mancare, iar lumea se plimba in jur, mancand si band. Nicole abia avu timp sa manance putin, inainte de a fi impinsa de Clay pe ringul de dans. Dansul vioi din Virginia o lasa fara suflare.

Dupa patru dansuri ii ruga pe Clay sa o lase sa se odihneasca. O duse mai departe de grup, la un pavilion octogonal ce se afla sub trei salcii. In timp ce dansasera, se intunecase.

— Ce frumoase sunt stelele, nu?

Clay o inconjura cu bratele si o trase aproape, cu capul pe umarul lui. Nu vorbea.

— As dori ca aceasta clipa sa nu se sfarseasca niciodata, sopti ea. Niciodata.

— Celelalte clipe au fost atat de oribile? Ai fost asa de nefericita in America?

Inchise ochii si-si lipi obrazul de al lui.

— Am petrecut cele mai nefericite clipe aici, dar si cele mai fericite. Nu dorea sa vorbeasca despre asta: isi inalta capul spre ei.

— De ce lipseste Wesley? A trebuit sa se intoarca, sa se ocupe de plantatie si sa poata veni fratele lui? Cine-i femeia care este cu fratele lui? Clay rase indepartandu-i atacul.

— Wes nu a venit fiindca nu a vrut. Cat despre Travis, este sigur ca poate sa-si conduca averea chiar si din Anglia daca ar vrea. Femeia roscata este Margo Jenkins. Dupa cate stiu este hotarata sa puna mana pe Travis chiar daca el vrea sau nu.

— Sper sa nu-l prinda, murmura Nicole. Tu te-ai certat cu Wesley? il simti ca se incordeaza.

— De ce ma intrebi?

— Cred ca temperamentul tau ma face sa te intreb.

Se relaxa si incepu sa rada.

— Ne-am incaierat.

— Serios?

Se desprinse de ea si o privi in ochi.

— Se pare ca a fost cea mai serioasa discutie din viata mea. Isi inalta capul. Cred ca muzica incepe din nou. Esti gata?

In loc de raspuns ii zambi, in timp ce el o tragea de mana inapoi, la ceilalti dansatori.

Nicole era uimita de energia virginienilor. Fusese o zi lunga, desi dormise dupa-amiaza. Cand o vazu cascand a treia oara, Clay o lua de mana si o duse sus pe scari. O ajuta sa se dezbrace, dar cand incerca sa se urce in pat ii intinse un halat lung de baie. Il privi mirata.

— M-am gandit ca ti-ar face placere o baie in lumina lunii, ii spuse, in timp ce se dezbraca si-si puse pantalonii de bumbac si un halat cu maneci largi.

Nicole il urma in tacere prin mai multe incaperi pana ajunsera afara. Spre surprinderea ei o duse la marginea padurii. In apropiere se auzea curgand raul. Mersera prin intunericul copacilor luxurianti spre un loc unde raul facea un cot linistit, bun de scaldat. Clay puse pe mal sapunul si prosoapele, se dezbraca, apoi lua sapunul si intra in apa. Nicole ii privea muschii spatelui jucand in lumina lunii. Se clati in apa curata si incepu sa inoate fara zgomot pana in mijlocul ochiului de apa. Se intoarse pe spate si o privi.

— Ai sa stai acolo toata noaptea?

Grabita, isi dezbraca halatul lasandu-l sa-i alunece la picioare si apoi porni spre el. Se cufunda in apa.

— Nicole, o striga, vazand ca nu mai apare la suprafata. Vocea lui era speriata.

Iesi din apa in spatele lui, il ciupi de spate si se scufunda din nou. Marai la ea, apoi o apuca de mijloc.

— Vino incoace, vulpe mica, ii spuse sarutand-o pe frunte.

Ea il prinse cu mainile de gat si-l saruta cu pasiune, ii placea atingerea pielii lui. Apa era calda si minunata.

Clay o indeparta si incepu sa frece sapunul intre maini. O atinse cu mainile incet, pe tot corpul. Cand termina, lua ea sapunul si il spala la randul ei.

Radeau amandoi, fericiti ca sunt impreuna. Inainte de a se clati, Clay incepu sa-i spele parul. Ea se scufunda pentru a se limpezi. Parul ii plutea pe spate, bogat, de un negru-argintiu.

Clay o privi si apoi o trase incet spre el. O saruta dulce, strangandu-i corpul mai aproape. Apoi, se trase inapoi si o privi in ochi. Parea ca o intreaba ceva, iar raspunsul pe care-l dorea era acolo. O saruta din nou, apoi o lua in brate si o duse pe mal. O aseza bland pe iarba si incepu sa-i sarute corpul peste tot, pe unde o atinsese cu mainile sapunite, Nicole zambea cu ochii inchisi. Ii trase capul si-si apasa gura peste gura ei. Isi plimba mainile pe corpul lui, gustand placerea atingerii si a virilitatii lui.

Se urca peste ea, iar ea era pregatita.

— Dulcea mea Nicole . murmura el, dar ea nu-l mai auzi. Simturile ei nu mai erau in realitate, se concentrasera pe pasiunea pe care Clay o facea sa o simta, isi salta coapsele ca sa-l primeasca.

Putin dupa aceea, sezand unul langa altul, Clay o stranse mai aproape de el. Tinea o coapsa peste ea. Avea gura aproape de urechea ei, iar respiratia lui era dulce si calda.

— Vrei sa te casatoresti cu mine? sopti el. Ea nu era sigura ca-l auzise bine.

— Nu-mi raspunzi?

Nicole ii simti trupul incordat.

— Sunt maritata cu tine.

Se apleca peste ea, rezemat intr-un cot.

— Vreau sa te casatoresti cu mine, din nou, in fata intregului tinut. De data asta vreau sa fiu si eu de fata la casatorie. Ea tacea, in timp ce el isi plimba degetul peste buza ei de sus. Odata mi-ai spus ca ma iubesti, spuse el. Atunci erai beata, dar ai spus-o. Era adevarat? O gandeai?

— Da, sopti ea privindu-l in ochi si abia putand respira.

— Atunci de ce nu vrei sa te mariti cu mine?

— Iti bati joc de mine? De ce ma cicalesti? El zambi, mirosindu-i gatul.

— Ti-e asa de greu sa crezi ca sunt in toate mintile? Cum poti sa iubesti un prost?

— Clay, fii mai clar. Nu inteleg ce vrei sa spui. Niciodata nu te-am considerat prost.

O privi din nou.

— M-ai crezut. Toata lumea de pe plantatie ti-a dat dovezi de dragoste, in afara de mine, chiar si caii mei sunt mai destepti decat mine. Aminteste-ti cand te-am sarutat prima data, pe corabie. Eram atat de suparat ca pierdeam, ce . pe tine. Nu doream sa te las sa pleci, iar tu imi spuneai ca nu esti a mea. Am fost furios cand am gasit biletul pe care l-ai lasat si mi-am iesit din minti cand nu te-am mai gasit. Cred ca Janie a inteles atunci ca ma indragostisem de tine.

— Dar Bianca . incepu Nicole, insa Clay ii puse un deget pe buze.

— Ea este trecutul si doresc ca noi doi sa ramanem impreuna de acum incolo. Ellen stie ca ne-am casatorit prin procura pe corabie si va intelege daca-i vom cere sa fim recasatoriti aici

— Recasatoriti? Aici?

Cu ochii stralucind in lumina lunii, Clay o saruta pe nas si zambi.

— Este o idee atat de nerealizabila? Si apoi, vom avea aproape o suta de martori care vor putea jura ca nu ne-am casatorit cu forta. Nici nu vreau sa ma gandesc la anularea ce va putea veni mai tarziu. Zambi: de va fi nevoie, te bat.

Tensiunea ei scazu.

— Ti-ar parea rau.

— Oh, rase el, ce-ai face?

— Ii voi spune lui Maggie sa nu mai faca mancare, le voi spune gemenilor ce mi-ai facut, ca sa te urasca, si .

— Sa ma urasca? Deveni serios deodata si o trase mai aproape. Suntem noi doi, singuri. Nu ne avem decat pe noi. Trebuie sa-mi promiti ca n-ai sa ma urasti niciodata.

— Clay, gemu ea, incercand sa-si traga sufletul. N-am vrut sa spun asta. Cum te-as putea uri, cand te iubesc atat de mult?

— Si eu te iubesc, spuse, incetand sa o mai stranga atat de tare. Vor fi necesare cam trei zile sa pregatim totul pentru nunta, dar esti de acord, da?

Rase de el.

— Ma mai intrebi daca sunt de acord cu ceea ce imi doresc cel mai mult in viata? Da, ma voi marita cu tine, chiar si in fiecare zi daca asa doresti tu.

Incepu sa o sarute pe gat cu patima. Nicole simtea ca zboara. Ar fi dorit ca ziua sa nu se mai sfarseasca. Nu se va mai intoarce clipa cand sa fie obligata sa traiasca separata de Clay. Daca ar putea fi casatoriti public inainte de intoarcere, s-ar fi simtit in siguranta. Va avea martori ca este iubita de Clay, ca el o doreste. Ii sageta prin minte Bianca, dar sarutarile lui Clay ii risipira toate gandurile. A spus trei zile. Ce se mai poate intampla in trei zile?

Capitolul 11

Cand se trezi a doua zi dimineata, Nicole nu putea sa creada tot ce se intamplase in noaptea precedenta. Totul parea prea frumos ca sa fie real. Era singura in camera, iar soarele stralucea prin fereastra. Zambi auzind vocile vesele de pe pajiste. Cursele de cai erau gata sa inceapa. Sari din pat si se imbraca repede cu o rochie simpla din muselina de culoarea untului.

Ii trebuira cateva minute pana sa gaseasca iesirea la mesele puse afara pentru micul dejun. Manca jumari de oua cand simti ca in jurul ei se asaza tacerea, inmarmurisera toti, unul cate unul. Se ridica si privi spre debarcader. Privelistea ce-i aparu ii opri bataile inimii. Wesley mergea alaturi de Bianca. In acest loc, Nicole se considerase in siguranta, departe de Bianca, dar acum simti ca totul se prabuseste in jurul ei.

Bianca se indrepta sigura spre grup. Purta o rochie de satin mov, brodata cu flori mari, negre, in jurul gatului si taliei avea un rand de dantela lata. Rochia frumos colorata ii acoperea foarte putin sanii mari. Avea o umbrela din satin de aceeasi culoare.

In timp ce Nicole o vedea apropiindu-se, incepu sa se mire si ea de tacerea celorlalti. Stia ca pe ea prezenta Biancai o ingrijora, dar de ce ii impresiona pe cei care nici nu o cunoscusera? ii privi si vazu surprinderea de pe fetele ier.

Beth, Beth, auzi de mai multe ori.

— Wesley, striga Ellen peste pajiste. Ne-ai speriat! Porni prin iarba spre ei.

— Bine ati venit, spuse ea si intinse mana.

Chiar cand se apropiasera de mese, Nicole nu se putea misca. Wesley se desparti de Bianca, aceasta luase deja o farfurie. Femeile o inconjurara.

— Buna, ii spuse Wesley lui Nicole. Cum iti plac petrecerile noastre din Virginia?

Cand il privi, Nicole avea ochii in lacrimi. Se intreba de ce. De ce o adusese pe Bianca? Din ce cauza o ura si dorea sa o indeparteze de Clay?

— Nicole, spuse Wesley, punandu-si mana pe bratul ei. Ai incredere in mine, te rog.

Ea nu putu decat sa dea din cap. Nu avea alt raspuns. Din spate se auzi vocea lui Ellen:

— Wes, unde ai gasit-o? Clay a vazut-o? Wesley zambi.

— A vazut-o, zise el, si-i intinse lui Nicole bratul. Vrei sa mergi cu mine la alergarile de cai? Fara un zambet, il lua de brat.

— Ce stii despre Beth? intreba Wes cand se indepartara de ceilalti.

— Doar ca a murit impreuna cu fratele lui Clay, raspunse. Se opri brusc. Bianca seamana cu ea, nu?

— La inceput ai un soc. Cand tace arata ca Beth, dar asemanarea dispare de cum deschide gura.

— Atunci Clay . incepu ea.

— Nu stiu. Nu pot vorbi pentru el. Tot ce stiu este ca la inceput si eu am crezut ca este Beth. Stii ca interesul lui Clay se bazeaza pe asemanarea ei cu Beth . Nu poate fi nimic altceva, deoarece nu este ceea ce se poate numi o femeie placuta. Zambi. Clay si cu mine am avut o mica discutie despre ea. Isi pipai falca: m-am gandit ca poate ar fi bine sa va vada alaturi una de alta.

Nicole intelese ca avea intentii bune, dar ea vazuse cum o privea Clay pe Bianca, vazuse adoratia lui pentru ea. Nu stia daca ar mai putea suporta sa-l vada privind din nou alta femeie.

— Ce s-a intamplat la cursele de ieri? Clay l-a intrecut pe Travis? Sper ca da.

— Cred ca este in ordine, rase Nicole bucuroasa sa schimbe vorba. Te amuza sa auzi ce planuri am pentru o pelerina noua, rosie?

Era o traditie ca la petrecerile din casele virginiene toti oaspetii sa se descurce singuri, Mancarea era tot timpul la vedere, jocurile si le imaginau singuri, iar servitorii le erau permanent la dispozitie. Asa ca, in momentul cand s-a auzit trompeta anuntand inceputul curselor de cai, femeile nu s-au simtit obligate sa stea cu Bianca si au lasat-o singura, fiindca refuzase invitatia lor de a merge impreuna la curse. Bianca nu-si putea lua ochii de la mancarea de pe mese. Maggie fusese oribila si refuzase sa mai gateasca dupa plecarea lui Clay.

— Dumneata esti persoana despre care am auzit ca se numeste Maleson?

Bianca privi pe deasupra farfuriei pe care si-o umplea, la barbatul inalt. Era asa de slab, aproape descarnat! Haina murdara si veche atarna pe el. Fata ii era ascunsa de o claie de par negru, avea barbia subtire si neagra. Avea nasul mare, buze subtiri aproape inexistente, dar ochii erau ca doi taciuni negri, privind prin bogatia de par si barba. Ochii erau mici si atat de apropiati, incat colturile pareau ca se lipesc.

Bianca se stramba si privi in alta parte.

— Te-am intrebat, femeie, daca esti o Maleson! il privi.

— Nu te intereseaza pe dumneata. Lasa-ma sa trec.

— O lacoma, spuse, privind-o cum isi umplea farfuria. Lacomia este un pacat si vei plati pentru asta.

— Daca nu ma lasi in pace, chem pe cineva.

— Tata, lasa-ma pe mine sa-i vorbesc. Eu o gasesc draguta.

Bianca privi cu interes la barbatul care venea din spatele celui cu care vorbise. Era un tanar puternic si sanatos, care nu putea sa aiba mai mult de douazeci si cinci de ani, dar din nenorocire semana leit la fata cu tatal sau. Ochii mici si negri examinara trupul alb si flasc al Biancai.

— Numele de fata al mamei era Maleson. Am auzit ca te vei casatori cu Clayton Armstrong si ti-am scris in Anglia. Nu stiu daca ai primit scrisoarea.

Bianca isi aminti foarte bine de scrisoare. Deci, astia erau milogii care au indraznit sa se laude ca sunt rude cu ea.

— N-am primit nici o scrisoare.

— Minciuna este pacat de moarte, spuse batranul cu o voce care rasuna pe plantatie.

— Tata, acolo oamenii joaca si fac pariuri pe cai. Ar trebui sa te duci si sa le vorbesti, in timp ce o sa incerc sa o cunosc pe verisoara noastra.

Bianca se intoarse si se indeparta de grup. Nu avea de gand sa vorbeasca cu nici unul din ei. De abia se asezase jos, cand doi tineri venira sa stea langa ea. In fata ei sedea barbatul care-i vorbise inainte, iar langa ea un altul, un baiat in jur de saisprezece ani, mai scund. Figura celui tanar era mai blanda, gratie ochilor mai deschisi la culoare si de forma mai rotunda si distantata.

— Acesta este Isaac, spuse cel mai mare, eu sunt Abraham Simmons, iar omul acela este tata. Arata spre batranul care se ducea spre curse, cu o Biblie sub brat.

— Tata nu face decat sa predice. Dar Ike si cu mine avem alte planuri.

— N-ati vrea sa va duceti in alta parte? As vrea sa-mi mananc in liniste micul dejun.

— Ce ai acolo face cat trei mese, doamna, spuse Ike.

— Esti prea mandra, nu-i asa? spuse Abe. Credeam ca-ti va face placere sa stai de vorba cu noi, fiind rude.

— Nu sunt ruda cu voi, spuse Bianca dispretuitoare. Abe se indeparta de masa si o privi. Ochii sai mici ca margelele se inchisera mai mult, pana ajunsera doar doua linii negre.

— Nu mi se pare ca ai multi prieteni. Am auzit ca te vei marita cu Armstrong si vei fi proprietara la Arundel Hali.

— Sunt doamna plantatiei Armstrong, spuse cu ingamfare intre doua imbucaturi.

— Atunci cine este frumoasa si micuta doamna despre care Clay spune ca e sotia lui?

Bianca isi strangea maxilarele, mestecand cu putere. Era inca furioasa pentru faptul ca fusese parasita de Clay care o luase pe Nicole cu el. Din seara cand simpaticul Wesley Stanford fusese la ei la masa, Clay se comportase ciudat cu ea. De atunci parea ca o pandea tot timpul, iar ea se simtea stingherita. Cand mentionase ideea de a adauga o aripa casei, de abia o luase in seama si o privise ciudat. Furioasa, Bianca parasise camera. Jurase ca-i va plati grosolania. Parasise apoi brusc plantatia. Era bucuroasa cand era plecat, caci prezenta lui permanenta o facea nervoasa, isi petrecea ore intregi intocmind meniuri pentru ea cand el era plecat. Se ingalbenea cand nesuferita Maggie pregatea mai putin de jumatate din mancarurile pe care le comandase. In timp ce era in bucatarie facandu-i morala, aparuse Wesley. Ii spusese de petrecere si de Clay care o luase pe Nicole. Abatuta, Bianca se pregatise sa plece a doua zi dis-de-dimineata, la plantatia Backes. Cum indrazneste aceasta infecta Nicole sa incerce sa ia ceva ce era al ei? Are sa-i arate ea. Tot ce avea de facut era sa-i zambeasca lui Clay si el se va purta cum se purtase in prima noapte cand o vazuse. Da, ea stia ce farmec aveau femeile din familia sa.

— Femeia asta a fost servitoarea mea, spuse trufasa.

— Servitoarea ta rase Abe. S-ar putea sa fie servitoarea lui Clay acum.

— Pleaca cu mintea dumitale murdara, spuse, sculandu-se sa-si umple din nou farfuria.

— Asculta-ma, zise Abe urmand-o si devenind serios. Am crezut ca te vei marita cu Clay si ca vei putea sa ne ajuti si pe noi. Noi avem putin pamant, in apropiere de proprietatea lui Clay, dar nu avem bani. Noi speram ca ne vei putea ajuta printr-un imprumut, caci fiind din familie ai putea sa ne dai ceva gologani.

— Si cativa pui, spuse Ike. Mama ar dori sa aiba mai multi pui. E vara de-al treilea cu dumneata.

Bianca se rasti la ei:

— Nu sunt ruda cu voi! Cum va permiteti sa va faceti planuri in legatura cu mine si sa va amestecati in viata mea? Cum indrazniti sa-mi vorbiti mie de . animale?

Trecu un moment pana cand Abe raspunse:

— E ceva putred aici, domnisoara infumurata. N-o sa capeti nimic din banii lui Clay, nu-i asa? Ai venit tocmai din Anglia si cand colo el s-a insurat cu servitoarea ta, in loc sa te ia pe tine. Abe incepu sa rada.

E cea mai buna poveste ce am auzit-o dupa multi ani. Asteapta pana ce le voi povesti celorlalti.

— Nu este adevarat, spuse Bianca incepand sa planga. Clayton se va casatori cu mine. Voi fi proprietara plantatiei. Va mai dura, atata tot. El va anula casatoria cu servitoarea mea.

Abe si Ike schimbara priviri, gata sa rada.

— S-o anuleze? Abe se stramba de ras. Ieri cand o tinea in brate si ea il hranea, nu parea sa aiba de gand sa scape de ea.

— Asa e, a dus-o sus pe scari in timpul dupa-amiezei, spuse Ike. Era la varsta cand tocmai descoperise sexul opus. Statuse mult sub un copac, imaginandu-si ce facea Clay cu frumoasa sa sotie.

Tarfa imputita, se gandi Bianca. Cateaua se gandeste ca-i va lua plantatia folosindu-si trupul ca sa-l ademeneasca pe Clay. Privi de la farfuria cu mancare la pajistea unde avea loc cursa de cai. Indata ce-si va termina mancarea, o va azvarli pe Nicole afara. Isi ridica barbia in aer si le intoarse spatele celor doi tineri.

— Ai sa-ti dai seama, poate, ca uneori ai nevoie de un prieten? striga Abe in urma ei. Noi nu uitam familia asa de repede ca tine, dar pretul nostru va fi mult mai mare de acum inainte. Vino, Ike, sa-l scoatem pe tata din vreo incurcatura.

Abia dupa o ora ajunse Bianca la cursele de cai. Se gandea ca toata ziua fusese stresanta si-si macinase nervii. Va fi bucuroasa cand nu va mai fi nevoita sa lupte pentru a capata ce dorea. Intr-o zi, plantatia Armstrong ii va apartine si se va putea odihni dupa mese, ca sa-si faca digestia cum trebuie.

Acum, doar din cauza lui Nicole trebuia sa asiste la aceste petreceri dezgustatoare, cu aceasta lume zgomotoasa si din patura de jos. O vazu pe Nicole stand langa Ellen Backes la capatul pistei. Celelalte femei zbierau tare la cai, dar Nicole sedea linistita, cu fata ingrijorata. Se uita mereu la celalalt capat al pistei, unde Clay era intr-un grup de barbati.

Bianca o batu pe umar cu varful umbrelei.

— Vino aici, ii comanda ea cand Nicole se intoarse. Resemnata, Nicole o urma mai departe de ceilalti. Ce faci aici? o intreba Bianca. Locul tau nu este aici si o stii prea bine. Daca nu te gandesti la mine sau la Clay, gandeste-te la tine. Am auzit ca te-ai purtat precum cea din urma femeie de strada, invartindu-te in jurul lui. Ce va spune lumea cand el te va parasi si se va casatori cu mine? Cine te va mai lua de nevasta cand va sti de ce esti in stare?

Nicole privi la femeia inalta. O ingrozea ideea de a fi cu un alt barbat decat Clay.

— Sa mergem sa-l vedem.

Bianca insa continua aspru:

— Iti amintesti cum te-a ignorat cand am venit eu din Anglia?

Nicole isi amintea cum acele clipe fusesera ca un foc ce lasase urme in inima ei.

— Intr-o zi, vei sti ca un barbat trebuie sa respecte o femeie inainte sa o iubeasca. Daca te comporti ca o femeie de strada, vei fi tratata ca atare.

Din spatele ei, Ellen spuse:

— Nicole, te simti bine? Arati ca si cand nu te-ai simti bine.

— Poate din cauza soarelui.

Ellen zambi.

— Nu poate fi doar pentru un pic de soare, nu crezi? Nicole isi puse mana pe stomac. Ce bucuroasa ar fi fost ca Ellen sa aiba dreptate.

— Poate ca ai mancat prea mult, spuse Bianca. Nu este bine niciodata sa mananci prea mult si pe urma sa stai la soare. Eu ma duc in casa. Cred ca ar trebui sa vii si tu.

— Da, du-te, spuse Ellen.

Ultimul lucru pe care si-l dorea Nicole era sa prelungeasca intrevederea cu Bianca, dar il vazu pe Clay impreuna cu alti barbati indreptandu-se spre ele. N-ar fi putut suporta sa vada ca lui Clay i se scurg ochii dupa iubita lui.

In casa lui Ellen erau cel putin trei camere mari care acum erau pline de lume. O rapaiala brusca si rece de ploaie ii gonise pe toti in casa. Se aprinsese focul in toata casa si, cum caminele mari incepusera sa se incinga, casa se incalzise.

Clay statea intr-un fotoliu de piele, sorbind bere dintr-o cana si prajind pe foc floricele pentru gemeni. Cu cateva minute mai inainte, urcase sus si o gasise pe Nicole dormind in patul lor. Era ingrijorat in privinta ei pentru ca toata dimineata lumea ii spusese despre o femeie care semana cu Beth.

— Vrei sa stai jos? auzi o voce familiara spunandu-i cuiva. Cand se intoarse, il vazu pe Wes stand aproape si privindu-l in ochi. O silueta care era fara indoiala Bianca, sedea cu spatele la el.

Clay nu voia s-o vada inca. Intai dorea sa vorbeasca cu Nicole, s-o linisteasca sa nu-si faca griji, incerca sa se ridice, dar Wes ii facu un semn cu ochii prevenindu-l. Clay ridica din umeri si se aseza. Poate ca Wes dorea sa fie singur cu ea.

— Cred ca este un soc mare pentru dumneata, spunea Wes, in asa fel ca si Clay sa auda.

— Nu stiu ce vrei sa spui, raspunse Bianca.

— Poti sa fii sincera cu mine. Clay mi-a povestit totul. Ai venit din Anglia asteptand sa te mariti cu Clay si l-ai gasit casatorit cu altcineva.

— Nu intelegi, striga Bianca. Toata lumea pare sa fie contra mea si nu stiu de ce. Ar trebui sa fie impotriva acestei femei oribile, Nicole. Eu am fost cea inselata.

— Spune-mi, Bianca, in primul rand de ce ai vrut sa te mariti cu Clay?

Ea tacu. Wes continua:

— M-am gandit ca ne-am putea ajuta reciproc. Stii desigur ca Armstrong este un om cu avere. Zambi la gestul afirmativ al Biancai. In ultimii ani plantatia mea nu a mers prea bine. Daca ai fi stapana la Arundel Hali m-ai ajuta.

— Cum?

— Din cand in cand cate un animal ar putea trece pe pamantul meu sau poate cativa saci cu grau ar putea sa dispara. Lui Clay nu i-ar lipsi.

— Nu stiu.

— Dar tu vei fi nevasta lui. Tu vei detine jumatate din plantatie.

— Bineinteles, zambi Bianca. Poti sa ma ajuti sa devin sotia lui? La inceput eram convinsa ca voi fi, dar acum nu mai sunt sigura.

— Bineinteles, vei fi sotia lui. Daca ma ajuti, te voi ajuta si eu.

— Da. Dar cum vei scapa de aceasta ingrozitoare Nicole? Se arunca in bratele lui si el, ca un barbat .

— Slab, se bucura de manevrele ei de tarfa.

— Am auzit destul, spuse calm Clay, aplecandu-se spre Bianca.

Se intoarse punandu-si mana la gat.

— Clay, m-ai speriat ingrozitor. Nu stiam ca esti asa de aproape.

Fara sa-i dea atentie, Clay se intoarse spre Wes.

— Nu era nevoie de scena asta. Mi-a trebuit un moment, dar in final am inteles ce voiai. Nu este Beth.,

— Nu, nu este, spuse linistit Wes. Se ridica privindu-i pe rand pe Clay si pe Bianca. Cred ca ar mai trebui sa discutam putin.

— Iti raman indatorat, spuse Clay dand din cap, si-i intinse mana. Wes rase si-si stransera mainile.

— N-am uitat pumnul pe care mi l-ai dat, zise Wes. Dar astept sa-mi vina randul.

Clay rase.

— Va priveste pe amandoi, pe Travis si pe tine. Wes pufni in ras, apoi il lasa pe Clay singur cu Bianca. Ea incepu sa inteleaga ca toata conversatia ei cu Wes fusese auzita de Clay, iar Wes o planuise special ca sa o auda.

— Cum ai putut sa ma spionezi? gafai ea, in timp ce Clay se aseza in fata ei.

— Cuvintele tale nu au spus nimic ce nu as fi stiut de mai inainte. Spune-mi, de ce ai venit in America? Nu astepta sa-i raspunda: pe vremuri credeam ca te iubesc si te-am cerut de nevasta. Eram urmarit de o imagine din trecut, dar acum inteleg ca nu te-am iubit niciodata, ca nici nu te-am cunoscut vreodata.

— Ce incerci sa-mi spui? Am scrisori in care-mi spui ca te vei casatori cu mine. Este incorect sa nu-ti tii promisiunea.

Clay o privi mirat.

— Cum poti considera delict o promisiune, cand eu sunt deja casatorit? Nici un tribunal din lume nu-mi poate cere sa-mi parasesc sotia si sa ma casatoresc cu altcineva.

— O va face cand le voi spune imprejurarile in care s-a facut casatoria.

Fata lui Clay se crispa.

— Ce vrei? Bani? iti voi plati pentru timpul pe care l-ai pierdut. Ai strans deja o garderoba considerabila.

Bianca isi ascunse lacrimile. Cum sa inteleaga acest colonial grosolan ce dorea ea? in Anglia nu se putuse casatori cu nimeni din lumea nobila din care provenea, din cauza saraciei. Era lume care radea pe la spatele ei, auzind de cererea facuta de un american. Insinuau ca nu putuse gasi pe nimeni. Bianca afirmase ca i se facusera mai multe propuneri, dar nu era adevarat. Ce dorea in realitate? Dorea ceea ce familia ei avusese mai inainte, siguranta, pozitie, sa nu mai fie urmariti de incasatorii de facturi, sentimentul ca era dorita si necesara.

— Vreau plantatia, spuse linistita. Clay se aseza pe scaun.

— Nu ceri prea mult? Nu pot si nici nu ti-o voi da. M-am indragostit de Nicole si vreau sa o pastrez ca sotie.

— Dar nu poti. Am venit tocmai din Anglia. Trebuie sa te casatoresti cu mine.

Clay isi ridica o sprinceana.

— Te vei intoarce in Anglia in modul cel mai confortabil posibil. Te voi despagubi pentru timpul pierdut si pentru . promisiune. Este tot ce pot sa fac mai bine.

Bianca il privi cu ura.

— Cine te crezi ca esti, mitocan nesuferit si fara educatie? Ai crezut ca vreau sa ma marit cu tine? Am venit doar cand am aflat ca esti bogat. Crezi ca ma poti azvarli ca pe o valiza? Crezi ca ma voi intoarce in Anglia ca o femeie usoara?

Clay se ridica.

— Nu dau nici doua parale pe cei vei face. Te vei intoarce cat mai curand posibil, chiar daca va trebui sa te arunc cu mana mea in drum. Ii intoarse spatele. Daca ar mai fi stat langa ea un minut, s-ar fi putut s-o pocneasca.

Bianca ezita. Nu-i va permite acestui om dezgustator sa o paraseasca. Isi inchipuise ca putea sa o ceara de nevasta iar apoi sa-i ordone sa plece ca si cand ar fi fost servitoare. Nicole, da, era o bucatareasa, dar o respinsese pe ea, Bianca, pentru aceasta tarfa de proasta conditie.

Isi strangea pumnii. Nu-i va permite sa o faca. Pe vremuri, un stramos al sau il cunoscuse pe nepotul regelui Angliei. Ea era o persoana importanta, cu putere si influenta. Familia, se gandi ea. Oamenii aceia ii spusesera de dimineata ca faceau parte din familia ei. Da, zambi ea, o vor ajuta. Vor pune mana pe plantatie pentru ea. Atunci, nimeni nu va mai rade de ea.

Clay sedea sub acoperisul unui portal din casa lui Ellen. Ploaia deasa si rece cadea in jurul sau, izolandu-l. Scoase o tigara din buzunar si o aprinse tragand tare. In ultimele zile avusese timp sa se blesteme pentru nebunia sa, dar acum regretele nu erau suficiente.

In ciuda celor pe care i le spusese lui Wes, faptul ca o vazuse pe Bianca in adevarata ei lumina fusese o revelatie. Mintea lui fusese mereu obsedata de imaginea lui Beth. Statea calare pe balustrada portalului cu un picior jos, asteptand sa se potoleasca ploaia. Printre copaci se zarea o slaba raza de soare. Nicole stia cum este Bianca, se gandi. Si totusi fusese intotdeauna ingaduitoare si buna cu ea, niciodata nu fusese dusmanoasa si nu se lasase niciodata influentata de furie. Zambi si arunca restul de tigara in iarba uda.

Ploaia se mai auzea pe streasina casei, dar soarele facea sa straluceasca picaturile pe iarba. Privi in sus spre fereastra camerei unde dormea Nicole. Mai doarme? se intreba. Cum a reactionat cand a vazut-o pe Bianca la petrecere?

Intra in casa prin coridor si urca scarile spre camera lor. Nicole era cea mai generoasa persoana pe care o cunoscuse vreodata, il iubea, ii iubea pe copii, pe servitori, chiar si animalele, si nu ceruse niciodata nimic in schimb.

Indata ce deschise usa, vazu ca nu dormea. Se duse la dulap si trase o rochie simpla de panza, de culoarea ciocolatei.

— Imbraca-te, ii spuse linistit, vreau sa te duc undeva.

Capitolul 12

Nicole arunca alene cuvertura si-si scoase camasa peste cap. Isi simtea trupul intepenit de suferinta. Pana la urma nu a uitat-o, se gandi ea. Prezenta iubitei Bianca nu-l mai orbise complet. Sau poate o va duce inapoi la moara, cat mai departe posibil de Bianca.

Nu-l intreba unde mergeau. Pe cand isi incheia nasturii la rochie ii tremurau mainile asa de tare, incat Clay i le dadu la o parte. O privi in fata, ii observa ochii enormi inlacrimati, aratand spaima si adoratie.

Se apleca si o saruta tandru, iar ea isi lipi gura de a lui.

— Cred ca nu ti-am dat dovada de prea multa incredere, nu?

Ea nu facu decat sa-l priveasca, neputand articula nici un sunet, cu glasul inabusit.

Ii zambi parinteste, apoi o lua de mana si iesira afara din casa. Ea isi ridica fusta lunga ferind-o de iarba umeda, insa Clay o tragea prea repede, fara sa- si dea seama ca era obligata sa fuga aproape, pentru a se tine dupa pasii lui mari.

O ajuta sa se urce in barca, fara sa spuna o vorba, apoi intinse panzele. Barca eleganta si mica aluneca usor pe apa limpede. Imaginea lui parea un munte necunoscut, misterios, iar pentru Nicole un mister adorat pe care nu-l intelegea. Inima i se stranse cand vazu ca se intorceau spre plantatia Armstrong. Avusese dreptate. O ducea din nou la moara. Simtea ca un cerc de fier in jurul pieptului, atat de strans, incat nu putea nici sa planga. Cand depasira debarcaderul morii ii veni inima la loc si o unda de fericire o inunda.

La inceput nu recunoscu locul unde oprise barca. Parea o aglomeratie impenetrabila de frunzis. Cobori din barca in apa pana la glezne, lega barca si apoi ii intinse mainile. Recunoscatoare, ii cazu in brate. O privi un moment amuzat, apoi o conduse printr-o poarta ascunsa intr-un luminis frumos. Totul parea proaspat si nou dupa ploaie. Soarele facea sa straluceasca picaturile de apa de pe frunze si de pe flori.

Clay o aseza jos, apoi se aseza si el, rezemat de piatra mare dintre flori si o lua in brate.

— Stiu ca nu-ti place sa-ti murdaresti rochia de iarba, o tachina. Il privi serioasa, cu ochii ingroziti, plini de spaima si muscandu-si buza de sus.

— De ce m-ai adus aici? . sopti.

— Cred ca este timpul sa stam de vorba.

— Despre Bianca? Glasul de abia i se auzea. Ii privi ochii.

— De ce esti inspaimantata? Te sperii eu?

— Nu ma sperii tu. Ceea ce ma sperie este ce ai sa-mi spui, raspunse clipind de cateva ori din ochi. O stranse la piept cu capul rezemat de umarul lur.

— Daca vrei sa asculti, as vrea sa-ti vorbesc despre mine, despre familia mea si despre Beth.

Ea nu putu face altceva decat sa dea din cap, tacuta. Dorea sa stie totul despre el.

— Am avut o copilarie idilica, asemanatoare basmelor pe care le spui gemenilor, incepu el. James si cu mine eram iubiti si educati de cei mai minunati parinti care au existat vreodata. Mama era o femeie draguta si buna. Avea simtul umorului care ne incanta pe James si pe mine cand eram mici. Daca plecam la pescuit, ne punea in pachetul cu mancare o broasca. Ne mira ca pescuia intotdeauna mai mult peste decat vreunul din noi. Nicole zambi, imaginandu-si-o pe mama sa.

— Dar tatal tau?

— O adora. Chiar cand James si cu mine am crescut, glumeau si se jucau ca niste copii. Eram o familie foarte fericita. ~

— Beth . sopti Nicole, si simti ca se contracta o clipa.

— Beth era fiica administratorului nostru. Mama ei a murit la nasterea ei si nu avea nici surori, nici frati. Natural, mama a luat mica fetita in grija el. James si cu mine am facut la fel. James avea opt ani, iar eu patru. Nu eram gelosi pe copilul caruia mama ii dedica mai mult timp. Imi amintesc cum o plimbam in brate. Cand a crescut si a putut sa umble, ne urma peste tot. Nu era zi petrecuta pe camp, fara micuta Beth langa noi. Calaream cu Beth in spatele meu.

— Si te-ai indragostit de ea.

— Nu chiar. Amandoi, James si cu mine, eram indragostiti de ea.

— Dar s-a maritat cu James. Clay tacu un moment.

— N-a fost chiar asa. Cred ca nimeni n-a spus-o vreodata, dar stiam ca se va marita cu James. Cred ca nu a cerut-o niciodata. Cand Beth avea saisprezece ani, am facut o petrecere si James a intrebat-o daca nu ar trebui sa fixeze o data. Gemenii s-au nascut inainte ca ea sa aiba saptesprezece ani.

— Cum era?

— Vesela, spuse Clay linistit. Era cea mai vesela persoana pe care am cunoscut-o vreodata. Iubea pe toata lumea. Era o femeie plina de energie, intotdeauna cu rasul pe buze. Intr-un an, recoltele au fost atat de proaste, incat credeam ca vom fi obligati sa vindem Arundel Hali. Chiar si mama nu mai zambea. Dar Beth, da. Ne-a spus sa incetam sa ne vaicarim si sa facem ceva. Pana la sfarsitul saptamanii, intocmisem un plan de economie ca sa supravietuim in cursul iernii. N-a fost o iarna usoara, dar am putut pastra plantatia si totul, numai gratie lui Beth.

— Dar au murit toti, sopti Nicole, gandindu-se la familia ei ca si a lui.

— Da, spuse incet. A fost, insa, o epidemie de holera, in tot tinutul au fost multi morti. A murit intai tata, apoi mama. Credeam ca niciunul dintre noi nu-si va reveni dupa lovitura, dar intr-un fel eram bucurosi ca au murit impreuna. Nu ar fi fost multumiti sa fie despartiti.

— Dar ii mai aveai inca, pe James si pe Beth, si gemenii.

— Da, eram inca, o familie, spuse el zambind.

— Nu-ti doreai si tu casa ta, sotie si copii? intreba ea.

Scutura din cap.

— Pare ciudat acum, dar eram multumit. Femei aveam cand doream. Era o tesatoare, care . se opri razand infundat. Cred ca nu doresti sa asculti despre asta. Nicole dadu puternic din cap, aproband. Nu cred ca am intalnit vreodata oameni care sa se potriveasca asa ca noi trei. Ne petrecusem copilaria impreuna si ne cunosteam gandurile, dorintele fiecaruia, ca pe ale noastre personale. Lucram impreuna cu James, vorbind rar, apoi ne duceam la Beth. Iar ea . nu stiu cum sa-ti spun, ne primea cu bucurie. Era sotia lui James, dar se ingrijea la fel si de mine. Imi gatea felurile de mancare ce-mi placeau, imi confectiona camasi.

Se opri. O stranse pe Nicole si-si ascunse fata in parul ei parfumat.

— Vorbeste-mi despre Bianca, sopti ea. Vorbea foarte incet.

— La o petrecere data de Beth, un musafir venind din Anglia, o privea tot timpul pe Beth. La sfarsit, ii spuse ca intalnise de curand o tanara ce putea fi sora ei geamana. James si cu mine am ras de el, caci consideram ca nimeni n-ar fi putut fi ca Beth a noastra. Dar pe Beth o interesa, ii puse omului o gramada de intrebari si grijulie nota adresa Biancai Maleson. Spunea ca atunci cand va vizita Anglia, va incerca sa dea de Miss Maleson.

— Dar, te-ai dus tu primul in Anglia.

— Da. Consideram ca nu luam un pret bun, cum trebuia, pentru bumbac si tutun pe pietele Angliei. La inceput, James si Beth planuisera sa plece ei si sa raman eu cu gemenii, dar Beth constata ca e insarcinata. Spuse ca nimic nu o poate convinge sa riste sa piarda copilul calatorind peste ocean, asa ca a trebuit sa plec singur.

— Si ti-a cerut sa te duci s-o vezi pe Bianca? Trupul lui Clay se contracta, tinand-o strans pe Nicole.

— James si Beth s-au inecat la cateva zile dupa plecarea mea, iar vestea a facut cateva luni, pana sa ajunga la mine in Anglia. Tocmai terminasem afacerile si ajunsesem la Bianca. Mi-era foarte dor de casa. Aveam probleme cu mancarea prost pregatita si cu spalatul rufelor. Nu doream decat sa ajung acasa la familia mea. Dar stiam ca Beth se va supara daca nu faceam un efort s-o vad pe femeia care-i semana. Eram invitat cu persoana care ne vorbise de Bianca. Cand Bianca a intrat in camera, nu faceam decat sa o privesc. M-as fi repezit s-o iau in brate si sa o intreb de James si copii. Mi-era greu sa cred ca nu era Beth. Se opri un moment. A doua zi, am aflat ce se intamplase cu James si cu Beth, printr-un om trimis de Ellen si Horace, caruia ii trebuise mult timp sa ma gaseasca.

— A fost un soc dureros, nu? spuse Nicole stiind din experienta.

— Eram naucit. Nu-mi venea sa cred, dar omul ii vazuse pe amandoi cand ii scosesera din rau. Nu ma gandeam decat ca atunci cand voi ajunge la Arundel Hali, va fi pustiu. Parintii mei nu mai erau si acum nici James si nici Beth. Ma gandeam sa raman in Anglia si sa-i cer lui Horace sa vanda plantatia.

— Dar Bianca era acolo.

— Da, era Bianca. Incepusem, sa cred ca Beth nu era moarta cu adevarat si ca era o binecuvantare ca stirea despre moartea lui Beth imi parvenise tocmai cand eram langa o femeie care-i semana atat de mult. Cel putin credeam ca Bianca este ca ea. Tot ce puteam sa fac era sa o privesc si sa-mi spun ca Beth mai traieste si ca totusi cineva pe care-o iubeam era langa mine. I-am cerut sa se marite cu mine. Voiam sa se intoarca cu mine in Virginia, ca sa nu gasesc casa goala, dar mi-a raspuns ca are nevoie de timp. Eu nu aveam. Stiam ca trebuie sa plec acasa. Stiind ca Bianca nu ma va urma curand, mi-am zis ca regasind plantatia voi munci si asta ma va ajuta sa uit.

— Nimic nu te ajuta sa uiti.

O saruta pe frunte.

— Am muncit cat doi, poate cat trei, dar nimic nu-mi putea macar alina durerea. Stateam departe de casa cat mai mult posibil. Pustietatea casei ma innebunea. Vecinii au incercat sa ma ajute, au incercat chiar sa-mi gaseasca o nevasta, dar eu nu doream decat ca totul sa fie ca inainte.

— Ii doreai pe Beth si pe James inapoi.

— Cu fiecare zi, dorinta de a o avea pe Beth langa mine devenea tot mai puternica. Acceptasem moartea lui James, dar eram urmarit de Bianca. Ma gandeam ca o va putea inlocui pe Beth.

— Asa ca ai aranjat rapirea ei si sa vina la tine.

— Da. Era o solutie disperata, dar eu eram atat de distrus, incat credeam ca am sa innebunesc.

Nicole isi puse obrazul pe pieptul lui.

— Nu este de mirare ca te-ai suparat atat de tare, cand ai descoperit ca in locul Biancai erai casatorit cu mine. Te asteptai la o blonda inalta, si cand colo .

— O frumusete mica, bruna, cu o gura caraghioasa, rase el. Daca m-ai fi amenintat cu un revolver as fi meritat-o. Ti-am facut o groaza de necazuri de atunci.

— Dar o asteptai pe Bianca, spuse, ridicand capul sa-l priveasca.

Ii puse capul din nou pe umarul sau.

— Slava Domnului ca nu am avut-o. Eram nebun sa cred ca orice fiinta o poate inlocui pe alta. La cuvintele lui o trecu un fior.

—O mai iubesti pe Bianca?

— Dar n-am iubit-o niciodata. Tot ce vedeam era asemanarea ei cu Beth. Chiar si cand a venit aici. Nu am ascultat-o niciodata si nici nu m-am gandit la ea decat ca la o intrupare a lui Beth. Dar chiar in starea de ignoranta in care eram, stiam ca nu este ceva in regula. Credeam ca atunci cand Bianca va fi in casa mea, totul va fi in ordine, si ma voi simti, din nou, asa cum ma simteam cand traia Beth.

— Dar nu a fost asa, spuse Nicole cu speranta in glas.

— Trebuie sa-ti multumesc tie, pentru asta. Desi spun ca nu o auzeam, cred ca o mica parte din creierul meu o auzea. Tot ce stiam, era ca nu doream sa ma intorc seara acasa si ca munceam mai mult decat am muncit in ultimul an. Dar cand tu locuiai in casa, doream sa ma intorc. De cand este Bianca, prefer sa stau la camp, mai ales la cel din apropierea morii. Nicole zambi si-i saruta pieptul prin camasa. Cuvintele lui erau cele mai frumoase pe care le auzise vreodata.

— Asta l-a determinat pe Wes sa ma aduca la realitate. Cand a vazut-o prima data pe Bianca, si el a fost miscat. Atunci m-am simtit justificat ca in loc de tine, este ea in casa. Stiam ca Wes va intelege.

— Nu cred ca Wesley o place pe Bianca.

Clay chicoti si o saruta pe varful nasului.

— Este un mod politicos de a o spune. Cand mi-a spus ca o gaseste ingamfata si aroganta, l-am pocnit. Ma simteam rau si nu stiam daca e din cauza ca mi-am lovit prietenul sau fiindca am aflat adevarul. Am parasit casa si nu m-am intors doua zile. Erau o gramada de lucruri la care trebuia sa ma gandesc. Mi-a trebuit un timp, dar incepusem sa inteleg ce facusem. Mi-am zis ca trebuie sa accept ca Beth era moarta. Am incercat sa o aduc inapoi prin Bianca, dar nu s-a putut. Dar la ce nu m-am gandit au fost gemenii. Daca doream sa-i ofer lui Beth ceva, era sa le dau copiilor pe care-i iubeam o mama buna si nu una care-l azvarlise pe Alex in apa, fiindca ii rupsese rochia.

— De unde stii asta?

— Roger, Jamie, Maggie, Luke, spuse dezgustat. Fiecare simtea ca este de datoria lui sa ma previna despre Bianca. Toti au cunoscut-o pe Beth si cred ca simteau ca atractia mea pentru Bianca era cauzata de asemanarea dintre ele.

— De ce m-ai invitat la petrecere? spuse ea pe nerasuflate.

Rase si o ridica tinand-o strans.

— Cred ca amandoi avem creierul la fel de mic. Cand am inteles ca vreau s-o inlocuiesc pe Beth cu Bianca, am inteles si de ce imi petreceam timpul privind la acoperisul morii, care, trebuie sa adaug, are nevoie de reparatii. Mai este o moara de cealalta parte a plantatiei Backes.

—Clay!

Incepu din nou sa rada.

— Te iubesc, nu stiai? Toata lumea stie!

— Nu, sopti ea, nu eram sigura.

— Mi-ai sfasiat inima cand mi-ai povestit despre bunicul tau, in noaptea furtunii, cand mi-ai spus ca ma iubesti. Se opri un moment. M-ai parasit a doua zi, de ce? Am petrecut o noapte minunata impreuna, iar dimineata erai atat de rece cu mine!

Isi aminti clar portretul din biroul lui Ctay.

— In biroul tau este portretul lui Beth, nu-i asa? il simti dand din cap. Credeam ca era Bianca si parea o naluca. Cum as fi putut lupta cu o femeie pe care o adorai?

— Acum s-a terminat. Am pus din nou portretul deasupra caminului in sufragerie, imbracamintea am incuiat-o intr-o lada s-o pastrez cu alte lucruri. Poate ca intr-o zi, Mandy va dori sa o aiba.

— Clay, ce se va intampla acum?

— Ti-am spus. Vreau sa ne casatorim in public, cu o multime de martori.

— Dar Bianca?

— L-am spus deja ca trebuie sa se intoarca in Anglia.

— Cum a reactionat? Clay se incrunta.

— N-as putea spune ca era multumita, dar se va supune. Voi avea grija sa i se plateasca. Bine ca mi-am revenit la timp. A facut deja cheltuieli enorme. Se opri deodata si incepu sa rada de ea. Esti singura femeie pe care am intalnit-o, asa de grijulie fata de dusmanii ei.

Nicole se indeparta de el si-l privi surprinsa.

— Bianca nu este dusmanca mea. Poate ar trebui s-o iubesc, fiindca ea a fost cea care mi te-a daruit.

— Nu gasesc ca este cuvantul potrivit. Nicole chicoti smechereste.

— Nici eu nu-l gasesc asa.

Ii zambi, mangaind-o pe tampla.

— Ma vei ierta ca am fost orb si prost?

— Da, sopti ea, inainte ca el sa-i astupe gura cu gura sa. Certitudinea ca o iubea o facea si mai pasionata.

Ii inlantui gatul cu bratele si-l stranse puternic, lipindu- si trupul de el.

Nu observasera ca incepusera sa cada stropi reci de ploaie. Se dezlipira la un fulger care despicase cerul cu lumina lui si se porni o ploaie rece ca gheata.

— Vino, striga Clay ridicandu-se si tragand-o cu el. Se intoarse spre poteca dinspre debarcader, dar Clay o trase in alta directie. Fugira in sens opus spre luminisul cunoscut. Nicole se opri in ploaie frecandu-si bratele inghetate. Clay isi scoase cutitul si reteza cateva tufe.

— Fir-ar sa fie, injura tare furios ca parea sa nu gaseasca ce cauta. Deodata tufele disparura si aparu un fel de mica pestera. Clay o prinse in brate si o impinse inauntru.

Tremura. Avea rochia uda si rece din cauza ploii.

— Asteapta un minut si am sa fac un foc, ii spuse, si ingenunche intr-un colt, aproape de iesire.

Ingenunche langa el si-l intreba.

— Ce-i aici?

— Am descoperit cand eram copii, cu Beth si cu James, aceasta mica pestera si asta ne-a determinat sa o ascundem cu tufe si copaci. James a invatat de la un zidar sa faca o vatra si arata spre constructia rudimentara, unde incerca sa faca focul. Cand focul se aprinse, se aseza pe calcaie.

— Am considerat intotdeauna ca asta era cel mai ascuns loc din lume. Cand am crescut, mi-am dat seama ca fumul era la fel de vizibil ca un steag. Nu este de mirare ca parintii nu faceau caz de disparitiile noastre. Era de ajuns sa priveasca pe fereastra si vedeau unde eram.

Nicole se ridica si privi in jur. Spartura in piatra avea cam trei metri lungime si peste un metru largime. De-a lungul peretilor erau banci rudimentare si un dulap de brad cu inchizatorile ruginite si stricate. Intr-o nisa din perete lucea ceva. Se duse sa vada. Atinse cu mainile ceva rece si neted, il lua in mana si-l indrepta spre lumina focului. Era o bucata mare de sticla verzuie, iar in interior era un unicorn din argint.

— Ce este asta?

Clay se intoarse si-i zambi. Ramase un moment pe ganduri, apoi ii lua din mana sticla si se aseza langa ea. Vorbind, o studia si o invartea in mana.

— Tatal lui Beth ii adusese unicornul de la Boston si ea il gasise frumos. Intr-o zi, eram aici in pestera si James tocmai terminase de construit vatra, iar Beth a spus ca nadajduia ca vom ramane intotdeauna prieteni. Si-a scos deodata unicornul de pe lantul de la gat si a spus sa mergem la sticlar. Am urmat-o, stiind ca planuia ceva. L-a rugat pe Garie sticlarul sa-i faca un glob de sticla. Am jurat toti pe unicorn ca vom ramane prieteni, iar Beth l-a aruncat in sticla fierbinte. A spus ca asa, nu va mai putea nimeni sa-l atinga. Privi inca o data la sticla si apoi i-o intinse din nou lui Nicole.

— Era o copilarie naiva dar avea o semnificatie adanca.

— Nu gasesc ca era o copilarie si se pare ca a avut efect, spuse ea, razand.

Clay isi curata mainile, apoi o privi cu ochii intens colorati.

— Faceam ceva interesant inainte de a incepe ploaia?

Nicole il privi nevinovata.

— Nu stiu ce vrei sa spui.

Clay se ridica, se indrepta spre dulapul darapanat si trase afara doua paturi prafuite si atat de macinate de molii cum nu mai vazuse vreodata.

— Nu sunt chiar cearceafuri de matase roz, spuse razand de gluma pe care Nicole n-o intelese. Dar mai bine decat in noroi. Se intoarse si-i intinse bratele.

Nicole se repezi si-l stranse langa ea.

— Te iubesc Clay, sopti ea. Te iubesc asa de mult, incat ma sperii. Incepu sa-si scoata acele din par si le arunca pe jos.

— De ce sa te temi, ii spuse, punandu-si buzele pe gatul ei. Esti sotia mea, singura pe care o doresc si pe care o voi avea vreodata. Gandeste-te la noi si la copiii nostri.

Cand ii atinse cu limba lobul urechii, Nicole simti ca i se inmoaie picioarele.

— Copii, spuse pe nerasuflate, mi-ar placea copiii.

Clay se trase putin inapoi.

— Nu este usor sa faci copii . Este nevoie de multa . munca, si grea.

Nicole incepu sa rada cu ochii stralucind de placere.

— Poate ar trebui sa muncim, spuse grav. Orice munca devine mai usoara daca . exersezi.

— Vino aici vulpe . si o prinse in brate. O aseza cu grija pe patura. Mirosul de mucegai din paturi era potrivit atmosferei. Era un loc cu fantome, fantome pe care Nicole le simtea zambindu-le.

Clay incepu sa-i desfaca nasturii rochiei ude si pe masura ce descoperea o portiune de piele, o saruta, ii scoase rochia tragand-o de sub ea ca si cand ar fi fost un copil. Camasa si-o scoase singura. Dorea sa simta pe piele atingerea lui. Clay o ridica pe genunchii lui cu o mana pe spate, iar cu cealalta ii pipaia trupul. Focul ii lumina pielea jucaus.

— Esti asa de frumoasa .

— Nu esti dezamagit ca nu sunt blonda?

— Sst . ii ordona razand. N-as schimba nici una din culorile tale.

Se intoarse sa-l priveasca, apoi incepu sa-i desfaca nasturii camasii. Pieptul lui era catifelat, cu muschii tari acoperiti usor de par. Abdomenul era tare si drept. Nicole isi simti proprii ei muschi contractandu-se la vederea corpului sau frumos. Puterea lui barbateasca contrasta cu finetea trupului ei. Se bucura vazandu-i trupul, ii placea sa-l vada umbland, sa-i vada muschii contractandu-se cand calarea un cal naravas. Ii placea sa-l vada ridicand saci si punandu-i intr-un vagon. Tresari cand isi puse gura pe pielea lui calda si bronzata.

Clay o privea si observa expresia ochilor care-i tradau emotiile. Cand nu-si mai putu stapani dorinta, simti fiori reci pe sira spinarii. Ii aprindea simturile cum nu o mai facuse nicio alta femeie. Nu se mai gandi la cuvinte de dragoste. O dorea. Isi rupse aproape hainele de pe corp, scotandu-si cizmele repede, cum nu mai facuse niciodata.

Sarutarile lui nu mai erau tandre si dulci, aproape ca-i rupse urechea cu dintii. Buzele, limba, dintii, alergau de pe gat pe umeri, pe sani.

Nicole vibra la atingerea lui. Sarutarile pe sani o ardeau ca flacarile, aruncand scantei prin venele ei. Abdomenul ei se contracta cand sarutarile lui ajungeau acolo. Isi cufunda mainile in parul lui bogat si des, cautandu-i gura cu gura ei.

— Clay, sopti, inainte sa-i opreasca vorbele cu gura. O acoperi cu trupul lui, ea zambi cu ochii inchisi, simtindu-i greutatea. Era al ei, intreg si complet. Cand patrunse in ea, incerca o surpriza, un soc la contactul barbatiei lui. Se simtea plina, extazul dandu-i senzatia ca va muri.

Se miscau simultan, la inceput incet, pana cand Nicole nu mai putu suporta ritmul lent. Ii mangaia cu mainile rotunjimile, spinarea puternica si coapsele, simtind miscarea muschilor, puterea sub pielea infierbantata.

Traira voluptatea impreuna, iar Nicole isi simti trupul contractandu-se. Cand Clay aluneca jos de pe ea si o imbratisa strans langa el, ii tremurau picioarele. Zambi si se ghemui langa el, sarutandu-i umarul si simtindu-i transpiratia sarata pe buze. Ii cuprinse pe amandoi un somn adanc.

Capitolul 13

Cand se trezi de dimineata, Nicole crezu ca era inca in pestera cu Clay. Dar soarele ce stralucea prin perdelele de dantela din jurul patului, ii reaminti unde era. Locul de langa ea in pat era gol, dar perna pastra inca forma capului lui Clay.

Se intinse cu placere, facand sa cada cearceaful ce-i acoperise corpul gol. Dupa ce facusera dragoste in pestera, dormisera patru ore. Cand s-au trezit, luna era pe cer, focul se stinsese si le era frig. Se imbracasera repede in hainele ude si au fugit la barca. Plutisera incet pe rau, in jos, pana la casa Backes. Ajunsi in casa, Clay daduse o raita la bucatarie si se intorsese aducandu-i lui Nicole un cos mare cu fructe, branza, paine si vin. Rasese cand dupa o jumatate de pahar de vin, Nicole avusese din nou pofta de dragoste. Facusera dragoste, in timp ce faceau o pauza de mancare, sarutandu-se si mancand, glumind si razand pana cand adormisera din nou strans imbratisati. Nicole scoase o bucata de mar de sub soldul sau drept. Ellen va avea cearceafurile patate pe toata viata, dupa poznele lor din noaptea trecuta. Dar cum sa-ti ceri scuze dupa asa ceva? Putea sa spuna ca turnase vin in gropitele lui Clay si ca l-a supt dupa aceea? Din nenorocire, Clay devenise nerabdator si se-ntorsese, inainte ca ea sa reuseasca sa bea tot. Nu, erau lucruri ce nu le puteai marturisi gazdei. Arunca patura si-si freca bratele goale. Aerul rece anunta toamna, in dulap era o rochie de catifea de culoarea vinului pe care il bausera impreuna in timpul noptii. Se imbraca repede, incheind nasturii mici de perle pana la gat. Rochia avea maneci lungi, era inchisa la gat, stransa pe piept si cazand in jos intr-o fusta stramta. Era o rochie simpla, eleganta si calduroasa, exact ce-i trebuia pentru ziua racoroasa. Se duse la oglinda sa-si aranjeze parul. Dorea sa arate deosebit de frumoasa azi. Clay ii spusese ca la masa de pranz va anunta planurile lor privitor la o a doua casatorie si va invita lumea la ei de Craciun, pentru a sarbatori si nunta. Nicole il convinsese sa astepte si sa pregateasca si ei o petrecere pentru a anunta evenimentul. Musafirii lui Ellen vor incepe sa plece dupa-amiaza si voia sa-i anunte inainte de asta.

Nicole nu se rataci decat o singura data, inainte de a gasi usa care dadea in gradina, unde pe peluza erau intinse din nou mesele. Cateva persoane se invarteau in jurul meselor, vorbind si mancand linistite. Toti pareau obositi, asteptand sfarsitul lungii petreceri. Nicole se gandea la viitor si la intoarcerea la Arundel Hali, ca sotia lui Clay.

O vazu pe Bianca stand singura la o mica masa sub un ulm. Simti o urma de parere de rau. La urma urmei nu era drept, ca o englezoaica sa faca un drum atat de lung sperand sa se casatoreasca si sa descopere ca logodnicul ei este deja casatorit. Nicole facu un pas, ezitand. Atunci Bianca privi pe deasupra farfuriei cu mancare, la ea. Avea ochii plini de ura. Privirea ei era cruda daca nu chiar, criminala.

Nicole isi duse mana la gat si se intoarse, simtindu-se  ipocrita. Bineinteles, isi putea permite sa-i arate Biancai simpatie, deoarece ea, Nicole, castigase. Castigatorii isi pot permite gesturi marinimoase. Se intoarse la masa si lua o farfurie, dar nu mai avea pofta.

— Scuza-ma, doamna Armstrong, ii spuse un om care se ridica.

Nicole se uita in sus la el pe deasupra farfuriei cu mancare.

— Da?

Vazu un tanar inalt, solid, dar ai carui ochi o nelinistira. Erau mici, foarte apropiati si scaparau salbatic.

— Sotul va roaga sa mergeti sa-l intalniti la barca. Nicole se ridica imediat si inconjura masa.

Omul chicoti.

— Imi plac femeile ascultatoare. Clay stie sa si-o dreseze pe a lui.

Nicole se opri sa-l puna la punct, dar renunta. Orice raspuns i-ar fi dat, nu era destul de aspru sa-l puna la punct.

— Credeam ca domnul Armstrong e la cursele de cai, spuse utilizand special un titlu formal. Il urma peste pajiste spre rau.

— Nu toti barbatii isi anunta nevestele unde se afla tot timpul, rase prefacut privind-o de sus in jos, intarziind cu ochii mici pe sani.

Nicole se opri.

— Ma gandesc sa ma intorc in casa. Fii asa de bun si spune-i sotului meu ca-l astept acolo. Se intoarse si porni inapoi spre casa. Nici nu facuse doi pasi ca mana barbatului o apuca cu putere de brat.

— Asculta-ma; mica Franchy, spuse, strangand buzele si suierand printre ele. Stiu totul despre tine. Mi s-a spus despre manevrele tale mincinoase, dupa moda din strainatate. Stiu ce i-ai facut verisoarei mele.

Nicole se opri, luptandu-se, si-l privi.

— Verisoara? Da-mi drumul sau strig.

— Daca o faci, sotul tau nu va mai apuca dimineata.

— Clay, ce i-ati facut? Unde este? L-ati ranit si eu . si eu .

—Ce? spuse el curios. Esti indragostita de el, nu? l-am spus tatei ca erai mai buna decat o catea in calduri, te-am vazut cum te foiai in jurul lui. Nicio femeie cumsecade nu face asta.

— Ce vrei? spuse Nicole cu ochii mari de spaima, ii zambi.

— Nu importa ce doresc atat de mult, ci mai degraba ce-ti voi lua. Acum ma asculti? Dadu din cap tacuta, simtind cum i se strange stomacul.

— Vei merge cu mine pana la mal, acolo unde este legata barca noastra. Nu este asa de frumoasa ca aceea folosita de tine, dar destul de buna pentru o femeie ca tine. Apoi vei intra in barca linistita si vom face o scurta calatorie.

— La Clay?

— Desigur, dulceata. Ti-am spus ca sotul tau va fi bine daca faci ce ti-am spus.

Nicole dadu din cap si omul o apuca de umar, dar cu aceeasi brutalitate ca si inainte. Nu se putea gandi decat la Clay, ca era in primejdie si trebuia sa-l ajute. O duse la capatul cheiului unde doi barbati asteptau intr-o barca veche, carpita. Unul era batran, slabanog si murdar, cu o Biblie sub brat.

—Iat-o, spuse tare. O femeie decazuta, pacatoasa, fiica diavolului.

Nicole il privi cu ochi furiosi, apoi incepu sa vorbeasca, dar cel care o tinea de brat o impinse puternic. Cazu langa un baiat tanar.

— Ti-am spus sa stai linistita, o repezi barbatul care o impinsese. Ai grija de ea, Isaac, sa nu faca zgomot. Nicole privi in sus la baiatul care-i pusese mainile pe umeri. O atingea cu delicatete. Avea trasaturi mai blande decat ceilalti doi. Aluneca in fata cand barca porni, iar baiatul o sprijini. Se intoarse sa priveasca in urma la casa familiei Backes. Acolo il vazu pe Clay calarind pe pajiste si purtand o palarie mare. Calul era impodobit cu o cununa de flori. Castigase sigur intrecerea si era sarbatorit.

Nicole gandi repede. Oamenii nu-l aveau pe Clay si nici nu-l prinsesera. Stia ca e destul de aproape de casa si strigatul s-ar fi auzit. Deschise gura si aspira adanc, dar nu putu sa strige, fiindca o lovitura puternica de pumn o izbi in fata. Se prabusi inconstienta in spatele lui Isaac.

— Nu aveai niciun motiv Abe, sa faci asa, spuse Isaac, in timp ce sustinea corpul nemiscat al lui Nicole.

— Pe dracu n-am avut. Daca nu te uitai la ea ca un orb, ai fi vazut ca era gata sa strige.

— Mai sunt si alte cai ca s-o opresti, ai fi putut s-o omori.

— Sigur, ai fi sarutat-o ca s-o opresti, isi batu el joc. Sunt sigur ca e obisnuita cu asa ceva. De ce n-o faci acum? Eu si cu tata te vom pazi.

— Vorbesti cu pacat baiete, spuse Elijah Simmnons. Aceasta femeie este o tarfa, o pacatoasa si o luam ca sa-i salvam sufletul.

— Sigur tata, spuse, facandu-i cu ochiul lui Isaac. Acesta isi intoarse privirea de la fratele sau si o lua pe Nicole in brate. Nu baga in seama ironiile lui Abe. Statea in barca si o tinea, rezemat cu spatele de bara. Nu observase ca era atat de subtire, ca semana mai mult cu un copil decat cu o femeie.

Se stramba cand Abe ii arunca o franghie si o batista murdara si-i ordona sa o lege. Stia ca daca o face el nu-i va rani pielea fina.

Blestemase in sinea sa ziua cand Abe ii spusese ca o vor rapi pe frumoasa, micuta doamna Armstrong. Abe ii povestise tatalui sau ca Armstrong era intr-adevar casatorit cu Bianca, dar curva de Nicole il vrajise pe Clay incat acesta o parasise pe Bianca si traia cu tarfa frantuzoaica.

Asta fusese de ajuns sa-l convinga pe Elijah. Era gata sa loveasca cu pietre.

Isaac fusese de la inceput impotriva rapirii. Nu era sigur ca tot ce spunea Bianca era adevarat, chiar daca era vara lui. Nu se aratase deloc bucuroasa cand ii intalnise in prima zi. Dar Abe o tinea intruna cu nedreptatea ce i se facuse verisoarei, cand Nicole se daduse drept Bianca. Spunea ca o vor tine, pe Nicole pana ce casatoria va fi anulata si Bianca va avea timp sa se marite cu Clay. Acum, avand-o in brate, Isaac nu-si putea imagina ca ea era o femeie mincinoasa, lacoma, jinduind dupa averea lui Clay. Parea ca il iubeste cu adevarat. Dar Abe sustinea ca orice femeie care priveste la un barbat, asa cum Nicole il privea pe Clay, nu era o femeie cumsecade. Sotiile trebuie sa fie femei linistite care sa nu se gandeasca la actul fizic, asa cum a facut mama lor. Pe Isaac il urmareau cuvintele lui Abe, fiindca daca ar trebui sa aleaga ar prefera o femeie ca Nicole decat una ca mama lor. Poate ca el si Nicole erau asemanatori, stricati.

— Isaac, striga Abe, termina cu visele si fii atent, isi revine si nu vreau sa tipe, pune-i calusul.

Isaac se supuse fratelui sau, asa cum facuse toata viata.

Incet, Nicole deschise ochii. O durea ingrozitor barbia si capul si avu nevoie de catva timp ca privirea sa-i devina clara. Incerca sa-si miste falca, dar era ceva ce nu-i permitea, ceva care aproape o sufoca.

— Stai linistita, spuse Isaac, cu mine esti in siguranta. Ii vorbea in soapta, ca sa auda numai ea. Iti scot numaidecat calusul, cum ajungem acolo. Inchide ochii si odihneste-te.

— Nu s-a trezit fiica lui Satan? il intreba Elijan pe baiatul mai tanar.

Nicole privi in sus la baiatul care o tinea. Desi nu prezenta incredere niciunul, nu avea de ales. Il privi, iar el ii facu semn din ochi. Intelegand, inchise ochii nemaivazand soarele.

— Nu tata, striga Isaac, doarme.

Clay incruntat intreba:

— Wes, ai vazut-o pe Nicole?

Wes isi intoarse privirea de la persoana draguta cu parul rosu care clipea din ochi spre el.

— Ai si pierdut-o, Clay? Cred ca trebuia sa-ti dau lectii despre cum sa-ti pastrezi femeile, glumi el. Dar se opri cand vazu fata prietenului sau. Puse jos cana cu bautura si-l urma pe Clay, departandu-se de mese.

— Esti ingrijorat, nu? Cat timp a trecut de cand nu ai vazut-o?

— De azi-dimineata. Am lasat-o dormind cand am venit la curse. Ellen a spus ca o vazuse coborand, dar de atunci nu a mai zarit-o. Am intrebat cateva femei, dar niciuna nu a vazut-o.

— Unde este Bianca?

— Mananca, spuse Clay. Pe ea am intrebat-o intai. Nu poate face ea mare lucru. Cateva femei au spus ca Bianca nu a plecat de la masa toata ziua.

— Crezi ca s-a dus sa se plimbe, cautand un loc mai linistit?

Clay se incrunta mai rau..

— La masa trebuia sa anuntam a doua casatorie, pentru Craciun. Voiam sa invitam pe toata lumea la petrecere.

— Masa s-a terminat de o ora, murmura Wes, uitandu-se la cativa invitati ce se indreptau spre tarm, plecand acasa. Nu si-ar fi permis sa lipseasca.

Cei doi se privira, gandindu-se amandoi la acelasi lucru, sfarsitul lui James si al lui Beth. Daca si un navigator ca James se putea ineca .

— Sa-l cautam pe Travis, spuse Wes.

Clay aproba din cap, apoi se intoarse catre musafirii care mai ramasesera. Avea un nod in stomac, care crestea. Cand se puse problema cautarii lui Nicole, reactia musafirilor a fost rapida, incetara toate treburile si distractiile. Femeile, se organizara sa cerceteze cu de-amanuntul padurile din jurul plantatiei. Copiii alergau in toate dependintele s-o caute. Barbatii se indreptara spre rau.

— Stie sa inoate? intreba Horace,

— Da, spuse Clay, scrutand apa, cautand un trup mic cu parul negru.

— V-ati certat? Poate s-a intors calare la Arundel Hali. Clay se uita spre Travis.

— Nu, pe dracu. Nu ne-am certat. Nu ar fi plecat fara sa-mi spuna.

Travis isi puse mana pe umarul lui Clay.

— Poate ca e in padure, culegand castane si a uitat de timp. Vocea sa era ia fel de putin convinsa, asa cum era si Clay. Atat cat o vazuse pe sotia lui Clay, parea o femeie inteligenta si sensibila.

— Horace, spuse el incet, sa luam cainii.

Clay se intoarse spre casa. Era tot ce putea face pentru a-si stapani firea. Era suparat pe el insusi ca o lasase singura chiar si cateva minute si suparat pe ea ca l-a parasit, orice s-ar fi intamplat. Dar furia sa venea in special de la faptul ca era dezarmat. Putea  sa fie la cativa pasi de el sau la cincizeci de kilometri si nu putea sti de unde sa inceapa sa caute.

Nimeni nu observa ca Bianca sedea deoparte zambind, cu o farfurie plina de mancare in mana. Isi atinsese scopul si acum putea sa plece acasa. Era obosita sa tot auda intrebarile oamenilor: cine era si de ce locuia la Clay.

Cainii erau zapaciti de prea multe mirosuri provenind de la multimea de oameni. Pareau ca adulmeca peste tot mirosul lui Nicole si aveau probabil dreptate.

In timp ce Horace se ocupa de caini, Clay incepu sa intrebe oamenii. Vorbea cu fiecare barbat, femeie sau copil de pe enorma plantatie. Dar raspunsul era mereu acelasi, nimeni nu-si amintea s-o fi vazut in dimineata aceea. Unul dintre servitori ii spuse ca o servise cu jumari de oua, dar nu-si putea aminti ce mai facuse dupa aceea.

Noaptea, oamenii au cercetat padurea cu torte. Patru barbati se plimbasera cu barcile pe rau in sus si-n jos, strigandu-i numele. Se cerceta cea mai indepartata parte a raului, dar nu gasira niciun semn de-al ei.

. Dimineata, barbatii incepura sa se indrepte spre casa. Evitau privirea nenorocita a lui Clay.

— Clay, il striga o femeie alergand spre el. Isi intoarse privirea imediat, vazand-o pe Amy Evans facandu-i semn cu boneta dinspre chei.

— Este adevarat? intreba Amy. Sotia ta a disparut?

— Stii ceva? o intreba Clay cu ochii dusi in fundul capului si fata nebarbierita;

Amy isi puse mana pe inima care-i batea fiindca alergase.

— Aseara unul dintre barbati s-a oprit la noi, intreband daca o vazusem pe nevasta ta. Si Ben si eu am raspuns ca nu, dar azi-dimineata, la micul dejun, Deborah, fata mea cea mare, ne-a spus ca a vazut-o pe Nicole cu Abraham Simmons, jos pe chei.

— Cand? intreba Clay, apucand-o pe femeia voinica de umeri.

— Ieri-dimineata. O trimisesem pe Deborah sa ne aduca salurile din barca fiindca era frig. A spus ca l-a vazut pe Abe tinand-o de brat pe Nicole si ducand-o spre rau. Cum ei nu-i placea Abe, l-a evitat si s-a dus repede la barca noastra, a luat salurile si nu a mai privit inapoi.

— A vazut-o pe Nicole urcand in barca lui Simmons?

— Nu, n-a vazut nimic. Nu i-a putut vedea din cauza chiparosilor inalti si apoi, Deborah se grabea sa ajunga la curse. Nu s-a gandit deloc la ce vazuse si nici nu-si amintise pana azi-dimineata la masa, cand vorbeam cu Ben despre disparitia sotiei tale.

Clay se uita la femeie, gandindu-se ca daca Nicole se urcase in barca, era inca in viata. Nu se aruncase in apa, asa cum se temuse el. Si exista o suta de motive care sa explice de ce plecase cu Abe Simmons. Fusese destul sa i se spuna ca cineva avea nevoie de ea si s-ar fi dus fara sa priveasca inapoi.

Mainile lui Clay stransera umerii puternici ai lui Amy. Se apleca apoi si o saruta zgomotos pe gura.

— Iti multumesc, spuse dintr-o rasuflare si in ochi ii aparu din nou speranta.

— Oricand ai nevoie, spuse Amy.

Ii dadu drumul si se intoarse inapoi. Prietenii si vecinii se adunasera linistiti in jur. Niciunul dintre ei nu inchisese ochii toata noaptea.

— Sa mergem, spuse Travis, batandu-l pe Clay pe umar. Probabil ca nevasta lui Elijah mai naste un copil si Abe s-a agatat de prima femeie ce i-a iesit in drum. Se privira lung amandoi, desi nici unul din ei nu credea. Elijah era nebun, dar inofensiv. Abe era un tanar morocanos si iute, care invidia pe fata bogatia fermierilor din jurul sau.

Clay dadu sa plece cand, cineva ii atinse bratul. Era Janie cu un cos plin cu merinde pe care i-l intinse.

— Ia asta, ii spuse linistita, dar pentru prima data de cand o cunostea nu mai avea obrajii rosii. Avea fata cenusie de teama.

Clay lua cosul si o mangaie pe mana. Ii cauta apoi pe Travis si pe Wes care erau langa fratele sau. Le facu semn cu capul si toti trei pornira spre barca lui Clay. Wes fugi intai la barca sa si se intoarse la barca lui Clay cu o pereche de pistoale. Barbatii erau tacuti cand pornira pe rau in jos, spre ferma lui Simmons.

In tot cursul zilei, Nicole traise intre somn si inconstienta. Cand se trezea, copacii pe langa care trecea i se pareau ireali, pete de umbra si soare. Isaac o asezase grijuliu pe o gramada de carpe si saci vechi. Leganatul linistit al barcii si durerea din obraz o obligau sa stea nemiscata, fara sa mai ia in seama legaturile de la picioare si de la maini si calusul din gura. Raul se intindea in brate largi. Abe naviga cand pe un brat cand pe altul, legate de raul propriu-zis. Erau brate atat de inguste, incat cei doi barbati se foloseau de vasle ca sa le deschida calea printre copacii desi.

— Unde ne duci Abe? intreba Isaac.

Abe tresari tainic. Nu avea de gand sa-l informeze pe fratele sau despre destinatie. Cu ani in urma, descoperise mica insula si se gandise mereu ca intr-o buna zi ar putea sa-i fie folositoare. Imediat ce urcasera femeia in barca, il debarcasera pe tatal lor la ferma. Era sigur ca oamenii vor veni curand sa o caute pe Nicole si batranul i-ar fi izgonit. Elijah n-ar fi mintit niciodata despre faptul ca luasera femeia, dar ar fi trecut ore intregi pana cand cineva sa-i inteleaga balivernele.

Abe zambi mandru de siretenia lui. Tot ce avea de facut acum era sa-l supravegheze pe baiat. Privi inapoi la femeia neputincioasa, legata si zacand linistita pe gramada de carpe. Zambi si-si linse buzele. La asfintit mana barca spre tarm.

Isaac se ridica si se incrunta. De o ora nu mai zarisera o lumina dinspre vreo casa. De catva timp apa devenise aproape statatoare, o mocirla verzuie. Aerul era fetid si neplacut.

— Hai sa iesim de aici, spuse Isaac privindu-l. Nimeni nu poate trai in duhoarea asta.

— Este exact ce am planuit. Sari jos si adu barca cu vasle. Misca-te, comanda Abe, inainte ca Isaac sa poata vorbi.

Isaac era prea obisnuit sa se supuna fratelui mai mare. Nu-i placea apa noroioasa si in timp ce privea, zari un sarpe lung, ce se tara la suprafata ei. Sari pe o parte a barcii si simti malul verzui-inchis lipindu-se de picioarele lui, pana la glezne. Avansa prin el simtindu-l pana la genunchi si dezlega mica barca. Sari inauntru si se folosi de vasle ca sa aduca barca intr-o parte a vasului.

Abe sedea pe punte tinand-o pe Nicole in brate, l-o trecu jos fratelui mai mic, apoi intra si el in barca.

— Pune-o la capat si misca vaslele, comanda el. Mai avem un drum lung.

Isaac facu ce i se spuse si o rezema pe Nicole de un picior de-al lui. Ii facea rau expresia de teama din ochii ei si dorea sa o linisteasca.

Abe mormai cand privi la fratele sau.

— Nu-ti mai face idei despre ea, baiete. Stie cui ii este harazita.

Isaac privi in zare, amintindu-si de ea si de Clay,

Nu-si inchipuise ca fratele sau gandea astfel. Era greu sa manevrezi prin apa maloasa. Isaac a fost nevoit de mai multe ori sa se opreasca si sa-si curete vaslele de murdarie. Incepuse sa se intunece iar copacii de deasupra ascundeau orice raza luminoasa. Privind in jos, Isaac avea impresia ca arborii batrani isi inmuiau frunzisul in apa, incercand sa-l inghita.

— Abe, nu-mi place locul acesta. N-o putem lasa aici. De ce nu o luam inapoi la ferma?

— Pentru ca acolo poate fi gasita de aia. Si nici n-am spus ca o vom lasa aici. Hai, trage la mal.

Isaac isi folosi vaslele pentru a impinge mica barca la mal. Abe sari jos si incepu sa caute ceva langa un copac si dupa cateva clipe aparu cu o lampa. Mormaia de bucurie ca o gasise acolo unde o lasase. O aprinse repede.

— Hai, vino, urmeaza-ma, ii spuse lui Isaac pe care-l lasa sa o ridice pe Nicole.

— Dupa cateva minute am sa te dezleg, ii sopti, in timp ce o tinea in brate.

Dadu din cap obosita, rezemandu-se de umarul lui.

Abe ridica lanterna, scotand la iveala o usa scunda si solida ce parea ca inchide numai intunericul.

— Am gasit de mult locul asta, spuse mandru, in timp ce deschidea lacatul.

Era o coliba mica cu o singura incapere de piatra, inauntru era goala, doar murdarie si frunze pe jos. Isaac o aseza pe Nicole pe picioarele care-i erau nesigure, si-i scoase calusul din gura. Suspina cu lacrimi de recunostinta in ochi. Dezlega franghiile de pe incheieturile mainilor si cand ingenunche sa-i dezlege picioarele, Abe tipa la el.

— Ce dracu faci? Nu ti-am spus sa o dezlegi!

Isaac privi prin intuneric Ta fratele sau.

— Ce poate face? Nu vezi ca e atat de obosita ca de abia se tine pe picioare? Avem ceva de mancare pe aici? Sau putina apa?

— Afara e un’vechi put.

Isaac privi in jur dezgustat.

— Ce mai e si asta? Cine o fi dorit sa cladeasca ceva aici?

— Eu cred ca n-a fost intotdeauna o mlastina. Raul si-a schimbat cursul si a izolat partea asta. E plin de porci salbatici aici, iepuri si vreo cativa meri langa mal. Acum inceteaza sa mai intrebi si adu putina apa. Am lasat ultima data o cana de tabla aici.

Ezitand, Isaac iesi in intuneric.

Nicole se rezema de peretele de piatra. O dureau incheieturile, gleznele si le simtea amortite si nu putea sa le miste. Era semiconstienta cand Abe se apropie de ea.

— Obosita, ii spuse linistit, mangaindu-i cu mana lui mare gatul. Maine ai sa fii si mai obosita, dupa ce termin cu tine. Niciodata n-ai fost iubita cum o sa te iubesc eu.

— Nu, sopti ea, si incerca sa faca un pas sa se indeparteze de el. Picioarele amortite refuzara sa se miste si cazu jos, pe genunchi si palme.

— Ce i-ai facut? intreba din usa Isaac. Se apleca si o ridica.

— Doamne, ma baiete, spuse Abe razand. S-ar zice ca esti indragostit de ea dupa cum te porti. Ce e ea pentru tine? Ai auzit povestea. E ceva mai mult decat otarfa?

— Esti bine? o intreba Isaac cu mainile pe umerii ei.

— Da, murmura ea.

Isaac se indeparta si-i aduse apa sa bea dintr-o cana de tinichea. Bau insetata.

— E destul, ii spuse. Hai sa ne asezam si sa ne odihnim putin. O lua pe dupa umeri si o duse spre peretele mai indepartat.

— Esti mai tanara decat credeam, spuse Abe cu dezgust. Vru sa mai spuna ceva, dar se opri.

Isaac se aseza pe jos si o trase si pe Nicole jos langa el.

— Nu te teme, spuse, cand o simti ca intepeneste, nu-ti fac nimic.

Era prea obosita, inghetata si amortita ca sa se gandeasca la ceva. Cand se aseza langa Isaac, isi puse capul pe umarul lui si au adormit impreuna.

— Isaac, striga Abe scuturandu-l de umeri. Trezeste-te! O privea pe Nicole. Era furios ca mizerabila  ii dadea atentie fratelui mai mic. Isaac nici nu era barbat, abia implinise cincisprezece ani si nu cunoscuse femeia. Dar bineinteles, lasa sa se inteleaga ca avea experienta dupa cum se purta cu Nicole.

Abe o privise atent in ultima ora cand lumina zilei intra incet in coliba. Avea parul negru despletit, si din cauza umezelii se incretea in bucle ce-i cadeau pe fata. Genele groase ii umbreau obrazul. Dar gura il innebunea, il innebunea cand vedea felul posesiv in care Isaac o inconjura cu bratul, cu mana rezemata sub sanii imbracati in rochia ei de catifea:

— Isaac, striga Abe din nou. Ai de gand sa domi toata ziua?

Incet, Isaac se trezi. O stranse mai tare pe Nicole si-i zambi.

— Hai, scoala-te, spuse Abe dezgustat, trebuie sa te duci pe vas sa aduci proviziile.

Isaac dadu din cap. Nu-l intreba pe fratele sau de ce trebuia sa se duca el. Isaac il ascultase intotdeauna.

— Te simti bine? o intreba el pe Nicole. Dadu din cap, fara sa vorbeasca.

— De ce m-ati adus aici? Vreti sa-i cereti lui Clay rascumparare?

Cand Isaac incerca sa vorbeasca, Abe ii comanda:

— Du-te si adu de mancare! ii raspund eu la intrebare. Du-te, il indemna cand il vazu ca ezita.

Abe sedea in usa, urmarindu-si fratele indepartandu-se. Indata ce ramase singura cu el, stiu ca Abe o va speria. Mintea ei nu a judecat ieri, dar azi isi dadea seama ca este in pericol. Isaac era un baiat nevinovat si bland, dar Abe nu avea nici una din aceste trasaturi. Se ridica incet in picioare.

Abe se repezi la ea.

— Acum suntem singuri, spuse incet. Te credeai prea grozava ca sa ai de-a face cu mine, nu-i asa? Te-am vazut cum te agati de Isaac, cum il lasi sa te ia in brate. Inainta spre ea.

— Esti de-alea carora le place carnea tanara? iti plac numai baietasii?

Nicole sedea dreapta, cu spinarea teapana, nevrand sa-i arate acestei brute ca se teme. Isi reaminti vocea bunicului. Familia Courtalain are sange regesc in vene. si arunca ochii spre usa, sperand ca s-ar putea furisa prin spatele lui, afara.

Abe chicoti gros din gat.

— Nu poti sa treci de mine. Ar trebui sa te intinzi jos si sa te bucuri. Si nu astepta sa vina Isaac sa te scape. Va lipsi cateva ceasuri. Nicole se misca incet pe langa zid. Orice s-ar intampla, nu se va lasa invinsa asa de usor.

Inainte sa fi putut face un pas, o mana se repezi si o apuca de par. Incet, incet, infasura mesa groasa de par in jurul pumnului sau, in felul acesta tragandu-o spre el.

— E curat, sopti. Jur ca este cel mai curat par pe care l-am mirosit. Unora nu le place parul negru, mie da. Chicoti din nou. Ai noroc ca-mi place.

— Nu cred ca vei lua o recompensa mare daca-mi faci vreun rau, ii spuse, cu fata apropiata de a lui.

O privea cu ochii aproape negri si mirosea a sudoare veche si a dinti stricati.

— Esti una de-alea tari, spuse ranjind. Nu vrei sa plangi si sa te rogi?

Il privi cu ochii aspri, nevrand sa-si arate teama. Bunicul ei infruntase o gloata furioasa. Cum puteai compara un om murdar, nebun, cu gloata?

O tinea de par, stransa langa el. Cu cealalta mana ii apuca peste umar bratul, iar cu degetul mare ii mangaie sanii.

— Valoarea ta depinde de ce-ti voi face, cata vreme esti in viata si ma pot distra cu tine.

— Ce vrei sa spui? Nicole se gandea ca l-ar putea tine de vorba.

— Nu-ti face griji. Nu ma intereseaza sa-ti dau explicatii. Ii puse o mana pe sold. E o rochie foarte frumoasa, dar ma-ncurca. Scoate-o!

— Nu, spuse ea linistit.

O trase de par, pana cand ii fu teama ca-i rupe gatul. Ii curgeau lacrimi de durere, dar tot nu se dezbraca. O elibera brusc, apoi rase.

— Esti cea mai ingamfata tarfa pe care am intalnit-o. Se duse la usa si apuca franghiile pe care Isaac le lasase pe jos. Daca nu vrei s-o faci singura, am sa te ajut eu. Stii, n-am vazut niciodata o femeie care sa n-aiba macar un petic de rochie pe ea.

— Nu, sopti Nicole si se indeparta, incercand sa apuce cu mana o piatra din peretele din spatele ei.

Abe rase cand se repezi la ea si o apuca de unul din umeri. Incerca sa se rasuceasca sa scape, dar nu putu, caci ii ranea carnea cu degetele lui groase. O tranti in genunchi. Nicole se tari spre el si-l musca de pulpa deasupra genunchiului. In clipa urmatoare, era azvarlita de partea cealalta a colibei.

— Blestemata, urla Abe. Mi-o vei plati. Ii apuca o glezna si o lega cu un capat al franghiei. Stransoarea aspra ii taie carnea care era deja dureroasa. Il izbi, dar o prinse usor. Ii apuca si-i lega la un loc incheieturile. In peretele de piatra era zidit un carlig de fier in care se agata vanatul. Abe o ridica de franghia din jurul mainilor si o lega de carlig. Picioarele ei de abia atingeau pamantul.

Gafaia de durere, din cauza mainilor trase in sus. Ii lega si picioarele si agata capatul franghiei de alt carlig. Era neputincioasa, legata strans la perete. Abe se retrase sa-si admire opera.

— Nu mai esti chiar ca o lady acum, spuse, frecand locul unde Nicole il muscase. Scoase din buzunar un cutit lung. La vederea lui, Nicole holba ochii.

— Acum se vede ca ai respectul cuvenit unui barbat. Tatal meu stie bine un lucru, cum sa te porti cu o femeie. Toate femeile din casa lui Backes imi faceau scarba. Barbatii lor le lasa sa vorbeasca, le dau bani sa parieze pe cai. Ai crede ca sunt barbati dupa cum se poarta. Unele cred chiar ca sunt mai bune decat barbatii. Vara trecuta am cerut-o de nevasta pe una din fete, stii ce-a facut? A ras de mine. Eu ii faceam o onoare, iar ea a ras de mine. Ca si tine! Te potrivesti foarte bine cu ele. Esti frumoasa, esti maritata cu un barbat bogat, n-ai putea sa-mi acorzi macar o zi?

Pe Nicole o dureau atat de tare bratele, incat nici nu putea gandi. De abia isi putea da seama de vorbaria lui Abe. Poate ca era vinovata ca nu-l bagase in seama, ca fusese aroganta.

— Te rog, dezleaga-ma, sopti ea. Clay iti va plati cat doresti.

— Clay, ranji el. Cum ar putea sa-mi dea ce vreau eu? O viata departe de un tata nebun? Poate convinge o femeie nobila sa se casatoreasca cu mine? Nu. Dar imi poate oferi cateva ore de placere cu nevasta sa. Se apropie de ea cu cutitul, amenintator. Ochii ii straluceau. Baga cutitul sub primul nasture, de la gat, ai rochiei.

La prima atingere a metalului rece pe piele i se opri respiratia. Nasturele se desprinse si se rostogoli in odaie. Taie unul cate unul toti nasturii si sfasie esarfa de satin care forma cordonul in talie. Puse mana pe ea si rupse catifeaua frumoasa de culoarea vinului, ii mangaie sanul drept prin camasa subtire.

— Frumos, sopti, foarte frumos. Cu varful lamei taie camasa.

Sanii erau descoperiti in fata lui. Nicole inchise ochii, din coltul carora incepura sa curga lacrimi. Abe se trase inapoi ca s-o admire.

— Acum nu prea mai arati a doamna, zambi el, arati ca toate femeile din Boston, care ma plac si ma roaga sa ma intorc la ele. Deodata gura i se inaspri.

— Hai sa vedem si restul.

Baga cutitul in talia rochiei si taie incet catifeaua pana jos la tiv. Era desfacuta, lasand sa se vada camasa transparenta.

— Dantela, sopti Abe, ridicand tivul camasii. Mama si-a dorit intotdeauna o bucata de dantela ca sa-si faca un guler la rochia ei de duminica. Si tu porti dantela la lenjerie. Cu o miscare brusca, violenta, sfasie camasa.

Ii privea trupul gol, pulpele rotunde, talia subtire si sanii ridicati in sus din cauza bratelor legate deasupra capului, isi plimba mana pe coapsa ei.

— Deci, iata cum arata doamnele sub dantelele si catifeaua pe care le poarta. Nu-i de mirare ca Travis, Clay si toti ceilalti, le lasa sa le raspunda obraznic.

— Abe! striga Isaac, esti aici? S-a rupt o vasla si . Se opri la intrarea in coliba. Cand vazu ce era inauntru, simti ca i se face rau. Nicole legata la perete, cu bratele deasupra capului. Desi Abe ii statea in fata, baiatul vazu bucatile din rochie si camasa ei pe jos. Fata lui copilareasca arata rusine, furie si tulburare.

— Ai spus ca nu i se va face rau, racni, cu dintii inclestati, si te-am crezut.

Abe se intoarse catre fratele mai mic.

— Si eu iti spun sa te duci inapoi la vas. Ti-am dat un ordin si astept sa-l executi. Avea cutitul inca in mana, indreptat insa spre Isaac.

— Voiai sa o violezi, de aia ma goneai din calea ta. Voiai sa faci cu ea cum ai facut cu fata cea mica a lui Samuel. Parintii au trebuit s-o trimita departe. Noaptea ii era frica sa mearga la culcare ca nu cumva sa te duci la ea. Ea n-a vrut sa spuna cine era, dar eu stiam.

— Si ce? Vorbesti de parca ar fi fost un copil. Era deja logodita cu unul din baietii Peterson. O facea si cu el, de ce nu si cu mine?

— Tu, spuse Isaac cu glasul sugrumat. Nici o femeie nu te-a vrut vreodata. Le-am vazut, erau dragute cu tine, dar tu nu le voiai decat pe cele cu care te puteai culca. Lua galeata de pe jos si i-o arunca in cap. M-am saturat sa te vad culcandu-te cu femeile. M-am saturat. Las-o sa plece.

Abe se feri cu indemanare de galeata zburatoare. Ranji siret.

— Adu-ti aminte ultima oara cand m-ai sfidat, spuse, invartind cutitul in toate felurile, trecandu-l dintr-o mana inalta.

Isaac o privi pe Nicole cand Abe se indeparta. Nu-l excita pozitia lipsita de aparare a femeii, simtea repulsie. Il privi pe Abe.

— Imi amintesc ca atunci aveam doisprezece ani, spuse linistit.

— Aha, baiatul crede ca a devenit barbat, rase Abe.

— Da, sunt.

Isaac se repezi atat de repede, incat Abe nici nu-l vazu pe tanarul lui frate miscandu-se. Era obisnuit cu un copil fricos si usor de dominat. Nu-si vazuse fratele crescand.

Cand simti pumnul fratelui sau pe obraz, fu mirat. Cazu pe spate izbindu-se de peretele de piatra, aproape pierzandu-si rasuflarea. Cand isi reveni, era la fel de furios ca si Isaac. Nu se mai gandi ca lupta cu fratele sau.

— Fii atent, ii striga Nicole lui Isaac, cand Abe se repezi spre el. Lama cutitului patrunse in coapsa lui Isaac si Abe o trase, facandu-i o rana adanca si lunga. Isaac respira profund si smuci cutitul. Rana era prea adanca si nu sangera prea mult. Ii apuca mana lui Abe si-l tranti pe jos. Cutitul cazu si Isaac il insfaca, precum o pisica. Bratul lui Abe se misca, incercand sa apuce cutitul, dar simti taietura in umar.

Sari sa se puna la adapost langa zidul de piatra de langa usa, tinandu-si mana pe rana de la umar. Sangele i se prelingea printre degete.

— O vrei pentru tine, asa e, spuse printre dinti. Poti sa o ai. Se intoarse grabit si iesi pe usa. Nicole si Isaac auzira zgomotul apei cand pleca spre casa. Isaac schiopata spre usa si facu un efort sa o inchida cu greutatea sa. Piciorul incepuse sa sangereze si se vedea ca este socat.

— Isaac, il striga Nicole cand observa ca i se inchid ochii, rezemandu-se de usa. Desfa-mi legaturile si te voi ajuta. Isaac, striga din nou cand i se paru ca nu o mai aude.

Cu ochii incetosati de durere, Isaac se clatina spre ea si-si ridica bratele spre franghia ce-i strangea mainile.

— Taie-le, Isaac, il incuraja ca, dar el incepuse sa-si piarda cunostinta, parand ca nu stie unde e si ce trebuie sa faca.

Folosindu-si ultimele forte, taie franghiile care, din fericire, erau aproape putrede. In momentul cand franghia ceda, Isaac se prabusi pe podeaua murdara a colibei, iar Nicole cazu in genunchi proptindu-se in maini. Repede isi desfacu si gleznele.

Cutitul plin de sange era pe jos. Isi taie camasa in fasii, taie si pantalonul baiatului ca sa-i vada rana. Era adanca, dar curata. O stranse puternic in bandaje ca sa opreasca sangerarea. Isaac era tot sub influenta socului, neputand sa vorbeasca. Termina cu bandaja- rea piciorului si ii dadu sa bea putina apa, dar nu o putu inghiti.

Deodata obosi si ea. Se aseza jos, rezemata de zidul de piatra si lua capul baiatului in poala sa. Contactul parea ca-i face bine, ii dadu deoparte parul inchis de pe frunte si-i apropie capul de zid. Erau inchisi intr-o coliba de piatra, fara hrana. Erau pe o insula pustie unde nu-i putea gasi nimeni si totusi Nicole se simti mai in siguranta decat in ultimele douazeci si patru de ore. Adormi.

Capitolul 14

Ferma Simmons era asezata pe o bucata de pamant in susul apei, la cateva mile de plantatia Armstrong. Era un pamant sarac, pietros si neroditor. Casa era ceva mai mult decat un adapost mic, murdar si al carui acoperis ar fi trebuit carpit. Curtea de pamant batut era plina de pui, caini, o cocina de porci si cativa copii nu prea educati.

Travis lega vasul de cheiul putred, in timp ce Clay sari pe mal si porni spre casa cu ceilalti barbati in urma lui. Copiii priveau cu ochii mirati, dar neinteresati. Chiar asa de mici, erau batuti de parinti. Traiau muncind din greu, cu un tata care nu inceta sa le spuna ca erau blestemati sa ajunga in focul etern.

Clay nu baga in seama copiii si-l striga pe Elijah Simmons. Batranul sfrijit aparu din casa.

— Ce doresti? intreba, cu ochii lipiti de parca ar fi fost atunci trezit din somn. Se intoarse catre o fetita care nu avea mai mult de patru ani. Avea in poala un pui pe care-l jumulea.

— Tu fata, spuse Elijah, sa nu lasi vreo pafta de pasare, daca faci asa, te duc in padurea ascunsa. Clay il privi pe batran cu dezgust. El dormea, in timp ce copiii munceau.

—Vreau sa-ti vorbesc.

Incepand sa se trezeasca, batranul avea ochii tot atat de lipiti, putin mai mult decat o linie.

— Asa, pacatosul a venit sa-si caute salvarea! Va trebui sa ceri iertare pentru ca umbli cu curve.

Clay il apuca de camasa si-l ridica incat de abia mai atingea pamantul cu picioarele.

— Nu am nevoie de predicile tale! Stii unde este nevasta mea?

— Nevasta ta? batranul scuipa. Femeile usoare nu sunt facute sa fie neveste. Este fiica diavolului si ar trebui sa dispara de pe pamant.

Clay il izbi cu pumnul in fata osoasa. Se lovi de tocul usii si aluneca incet in jos.

— Clay spuse Travis punandu-si mana pe bratul prietenului sau. N-ai sa scoti nimic de la el. E nebun. Travis se intoarse spre copii.

— Unde este mama voastra?

Copiii ocupati cu puii si cu fasolea, il privira cu ochii mirati si ridicara din umeri. Erau atat de speriati de frica bataii, atat de lipsiti de viata, incat nu-i impresionase nici faptul ca tatal lor fusese lovit.

— Sunt aici, se auzi o voce blanda din spatele barbatului. Doamna Simmons era mai slaba decat barbatul ei, Avea ochii dusi in fundul capului si obrajii supti.

— Am auzit ca sotia mea a fost vazuta intrand intr-o barca cu fiul dumitale. Lipseste de aproape doua zile.

Doamna Simmons dadu din cap obosita ca si cand noutatea nu o impresiona.

— Nu am vazut-o nici pe sotia ta, nici pe nimeni strain. Isi puse mana pe sale ca sa-si linisteasca durerea. Parea ca este insarcinata, cam in sase luni. Nu dezminti ideea ca fiul ei ar fi avut vreo legatura cu disparitia lui Nicole.

— Unde este Abe? intreba Wesley.

Doamna Simmons ridica din umeri, isi intoarse privirea spre sotul ei care isi recapatase cunostinta.

Parea ca ar vrea sa scape inainte sa se trezeasca complet.

— Abe n-a mai fost pe-acasa de cateva zile.

— Nu stii unde s-a dus? Dar el, stie? intreba Clay aratand spre Elijah.

— Abe nu vorbeste cu nimeni prea mult. El si Isaac au luat barca si au plecat, uneori lipsesc zile intregi.

— Nu stii unde? intreba Clay disperat. Travis il lua de brat.

— Nu stie nimic si ma tem ca nici batranul. Abe nu i-a pus la curent cu planurile sale. Cred ca cel mai bun lucru e sa deschidem o ancheta. Vom trimite oameni ca toate casele in susul si in josul raului sa intrebe daca au vazut ceva.

Clay aproba in tacere. Stia ca este cel mai bun lucru de facut, dar va dura foarte mult. Incerca sa nu se gandeasca la Abe si la Nicole. Abe era pervertit fiindca traise multi ani sub influenta nebuniei lui Elijah. Se intoarse si porni spre ambarcatiune. Sentimentul de neliniste ii intetea furia. Ar fi desfiintat. Toata vorbaria care mutila oamenii.

In acest timp Wes era in spatele fratelui sau si al lui Clay. Se opri cand simti o mana de pietre, in spinare.

— Psst . uitati-va aici.

Wes privi spre tufele de langa rau si de abia deslusi trasaturile unui cap mic. Se indrepta spre el si o tanara iesi la vedere. Era o faptura mica si frumoasa, cu ochi mari, verzi. Desi mai curata decat ceilalti copii ai familiei Simmons, era imbracata intr-o rochie subtire de bumbac, zdrentuita.

— M-ai cautat? Ea il privi mirata.

— Esti unul din cei bogati? Nu-i asa? Unul din cei ce locuiesc in casele mari de pe rau?

Wes stia ca in comparatie cu ea era bogat. Dadu din cap.

Privi in jur sa se asigure ca nu mai era nimeni in preajma.

— Stiu unde s-a dus Abe, sopti ea. Imediat, Wes se apleca pe un genunchi

— Ce spui?

— Mama mea are o verisoara, o doamna. E greu de crezut, nu? Verisoara asta a venit in Virginia si Abe spunea ca ne va da bani. El cu tata si, cu Isaac s-au dus la o petrecere, o petrecere adevarata, respira ea. Eu n-am fost niciodata la o petrecere.

— Ce a spus Abe? o intreba Wes nerabdator.

— A venit acasa si l-am auzit spunandu-i lui Isaac ca trebuiau sa ia o cucoana si sa o ascunda. Si atunci verisoara mamei le va da cateva din vacile domnului Armstrong.

— Ale lui Clay? intreba uimit Wes. Unde au dus-o pe doamna aia? Cine este verisoara mamei tale?

— Abe a spus doar, ca stie unde o s-o duca, dar nu-i va spune nici lui Isaac.

— Cine este verisoara?

— Nu-mi aduc aminte numele. Abe spunea ca ea e adevarata nevasta a domnului Armstrong si ca aia mica era o mincinoasa, care voia sa ia ce i se cuvine lui Abe.

— Bianca, spuse Wes uimit. Tot timpul avusese impresia ca avea un amestec in tot ce se intamplase, dar acum era sigur. Wes privi copilul, apoi ii zambi.

— Dulceata, daca erai mai mare ti-as fi dat o sarutare. Tine. Scoase din buzunar o bancnota de aur de 20 dolari si i-o intinse.

— Mie mi-a dat-o mama mea, acum este a ta, spuse el, si o inchise in pumnul copilului, care strangea banii si ramasese cu gura cascata. Nimeni nu-i daduse niciodata ceva, doar injuraturi si lovituri. Pentru ea Wesley, atat de curat si mirosind frumos, era ca un inger coborat pe pamant. Cu glas linistit ii spuse:

— Cand voi fi mare te vei casatori cu mine?

Wes rase cu pofta.

— S-ar putea. Se ridica si o saruta cu duiosie pe obraz.

— Vino sa ma vezi cand vei fi mare. Se intoarse repede si se indeparta spre Clay si Travis care-l asteptau nerabdatori.

Stirea ca Bianca era amestecata si ca ar sti unde se afla Nicole, ii scoase din minte fetita.

Dar nu se intampla acelasi lucru si cu ea. Statu tacuta privind plecarea barcii. Avea treisprezece ani si nu se intelegea cu familia din partea careia nu cunostea altceva decat zgarcenia tatalui si asprimea mamei. Nimeni nu fusese bun cu ea si nici nu o sarutase vreodata. Isi atinse obrazul unde o sarutase Wes si pleca. Trebuia sa gaseasca un loc unde sa ascunda banul de aur.

Bianca il vazu pe Clay alergand dinspre debarcader spre casa si rase in sinea ei. Stiuse ca va afla despre amestecul ei in disparitia lui Nicole si era pregatita. Isi sorbi ultimul strop de ciocolata, termina ultima bucata de placinta cu mere, apoi isi sterse cu delicatete gura.

Era in camera de dormit de la etaj si zambea privind in jur. Odaia se schimbase mult in ultimele doua luni, nu mai era atat de modesta. Peste tot era tul roz, iar patul fusese aurit. Pe polita din jurul caminului erau figurine de portelan. Suspina. Nu terminase totul, dar se gandea la asta.

Clay se repezi in odaie, bocanind cu cizmele lui grele pe podelele de lemn. Bianca se stramba la comportarea lui brutala si-si facu socoteala sa mai comande covoare.

— Unde este? intreba Clay cu vocea puternica si categorica.

— Inteleg ca ar trebui sa stiu ce inseamna asta, raspunse Bianca, frecandu-si bratul gros si gandindu-se la blanurile comandate pentru iarna.

Clay facu un pas spre ea cu ochii stransi. Bianca ii arunca o privire prevenindu-l.

— Daca ma atingi, nu o vei mai gasi niciodata. Clay se indeparta.

— Dezgustator, se stramba Bianca. Cea mai mica banuiala ca curva asta mica si mincinoasa e in primejdie, te face sa tremuri. Daca tii la viata ei, stai la distanta de mine.

— Ce vrei? ii spuse Clay cu dintii inclestati. Iti voi da jumatate din tot ce am.

— Jumatate? Credeam ca valoreaza mai mult.

— Tot, atunci, iti voi lasa toata plantatia.

Bianca zambi, se duse la fereastra si indrepta perdeaua. Pipai matasea roz.

— Nu stiu ce am facut de s-a convins toata lumea ca sunt proasta. Nu sunt deloc lipsita de inteligenta. Daca-mi lasi toata averea si-ti iei mica tarfa departe, ce se va intampla cu mine?

Clay strangea din pumni. Era tot ce putea face pentru a se stapani sa n-o stranga de gat. Dar nu va face nimic ce ar pune-o in pericol pe Nicole.

— Iti spun eu ce se va intampla cu mine, continua Bianca. Intr-un an, aceasta plantatie va da faliment. Voi americanii sunteti dezgustatori. Servitorii vostri cred ca sunt la fel de buni ca si stapanii. Nu ma vor asculta niciodata. Dupa ce voi da faliment ce se va intampla? Poate te vei intoarce si vei cumpara totul pe nimic. Tu vei avea tot ce doresti, iar eu nimic.

— Atunci ce vrei altceva? racni Clay.

— Ma intreb cat de mult o iubesti pe servitoarea mea.

Clay tacu privind-o. Se gandea cum de i se paruse ca semana cu Beth.

— Spui ca esti gata sa-mi dai proprietatea ta, dar imi mai poti da ceva ca sa o salvez. Am sa-ti explic. Cred ca stii ca am veri in America. Nu de tipul celor pe care-i poti prezenta in public, dar folositori, foarte folositori. Omul acela, Abe, a fost de acord cu tot ce i-am propus.

— Unde a dus-o? Bianca ranji.

— Crezi ca am sa-ti spun asa de repede dupa tot ce mi-ai facut? M-ai umilit, te-ai folosit de mine. Sunt aici de luni de zile tot asteptand, in timp ce tu te-ai mandrit cu scarba aia in fata tuturor. Mi-a venit mie randul sa te fac sa astepti. In sfarsit, unde am ramas? La dragii mei veri. In schimbul unor animale de la ferma sunt gata sa faca tot ce doresc, chiar si o crima, sunt sigura.

Clay se trase deoparte. Crima nu-i trecuse prin minte.

Bianca zambi la reactia lui.

— Cred ca incepi sa intelegi. Acum lasa-ma sa-ti spun ce vreau eu. Vreau sa fiu stapana plantatiei. Vreau sa o conduci tu si eu sa incasez venitul. Vreau sa apar in societate ca o femeie maritata si respectabila, nu ca o anexa nedorita, cum am fost la petrecerea familiei Backes. Vreau ca servitorii sa ma asculte.

Se indeparta de el un moment, apoi privind inapoi continua cu vocea calma.

— Cunosti Revolutia din Franta? Totul imi aminteste de rudele lui Nicole din Franta. Cred ca toti au fost decapitati. Multimea este tot furioasa in Franta, si se gandesc inca la ce aristocrati sa mai ghilotineze.

Se opri.

— De data asta, Abe a dus-o doar pe o insula pierduta in apele Virginiei, dar data viitoare va fi expediata pe un vapor inapoi in Franta. Zambea. Si sa nu te gandesti ca scapand de Abe, scapi de pericol. Am rude peste tot si toti vor fi bucurosi sa ma ajute, in orice fel. Am lasat bani ca sa asigur intoarcerea lui Nicole in Franta.

Clay se simtea ca si cand ar fi primit o lovitura in stomac. Cazu pe un scaun. Ghilotina, povestea lui Nicole cu uciderea bunicului si capul lui purtat intr-o sulita, era vie in mintea lui. Felul cum se agatase de el ingrozita de tot ce se intamplase, totul i se invartea in cap. Nu putea risca intoarcerea ei in aceasta oroare.

Isi ridica barbia. O va pastra in siguranta, va veghea totdeauna asupra ei, nu o va scapa din ochi. Apoi, intelese ca ideea nu avea nici o speranta. La Backes fusese fara el, doar doua ore. Va trebui sa traiasca asa ca o prizoniera, caci doar un moment de neatentie . si ce? Moartea? O teroare mai cruda decat cea pe care o cunoscuse. Nu putea face nimic care sa elimine aceasta posibilitate.

Incerca sa o convinga pe Bianca.

— Iti dau suficienti bani sa-ti asigure un venit bun. Iti poti gasi un sot englez, daca ai un venit.

Bianca ranji.

— Nu intelegi deloc femeile. Ma voi intoarce in Anglia dezonorata. Toti barbatii vor spune ca ai preferat sa ma platesti decat sa te insori cu mine. Sigur, imi voi gasi un sot, dar va rade de mine, ma va ridiculiza. Cer mai mult de la viata decat mi se ofera.

Clay se ridica lovind scaunele.

— Ce crezi ca vei avea daca te mariti cu mine? Stii ca eu nu voi face decat sa te urasc. Doresti asta?

— Orice femeie prefera sa fie urata decat ridicola. In fond, ura presupune un oarecare respect. De altfel gasesc ca am fi un cuplu admirabil. Eu ti-as conduce menajul, as fi gazda. As putea da petreceri grandioase. As fi sotia perfecta. Tu pe de alta parte, nu vei fi niciodata plictisit de o sotie geloasa. Cata vreme vei conduce plantatia bine, vei fi liber sa faci ce vrei, chiar sa te tii de femei. Apoi spuse infiorata: de vreme ce nu te vei atinge de mine.

— Te asigur, nu ai de ce sa te temi, nu te voi atinge niciodata. Ea zambi.

— Daca ai vrut sa ma insulti, afla ca nu ai nimerit. Nu am nici o dorinta sa fiu atinsa nici de tine, nici de orice alt barbat.

— Si Nicole?

— Bineinteles, revenim la ea. Daca te casatoresti cu mine, ea va fi in siguranta. Poate chiar sa stea la moara si poti s-o vizitezi pentru . mai clar, placerile lumesti. Sunt sigura ca va veti satisface poftele bucurosi.

— Ce garantie am ca dupa casatorie, unul din verisorii tai nu-si va face aparitia in mijlocul noptii?

Bianca se gandi un moment.

— Nu pot sa fiu sigura, pentru a-ti da o garantie. Poate ca asta tine si de felul cum iti vei respecta obligatiile, daca vrei sa fii sigur ca nu i se va intampla ceva, din nou.

Clay sedea in picioare, linistit. Nici o garantie. Viata iubitei lui depindea de capriciile unei femei mizerabile, lacoma si egoista. Dar nu avea de ales. Ar putea sa sfideze pretentiile Biancai si sa ramana casatorit cu Nicole, dar va trai cu groaza ca ar putea s-o gaseasca moarta. Putea s-o iubeasca atat de egoist, incat sa-i riste viata pentru cateva luni de placere? Nu-si punea el viata in pericol, ci punea viata ei. Se gandi un moment sa-i ceara parerea lui Nicole, dar stia ca ea ar fi riscat oricat ca sa ramana cu el. Era el atat de slab in dragoste, pentru a nu face un sacrificiu pentru ea?

— Stii unde este?

— Am o harta, zambi Bianca ca si cand era sigura de castig. Vreau sa fii de acord cu conditiile mele inainte sa ti-o dau.

Clay inghiti nodul din gat.

— Casatoria nu poate fi anulata fara marturia doctorului care a asistat la casatorie. Nu se poate face nimic pana cand acesta nu se intoarce din Anglia.

— Trebuie sa fiu de acord, aproba Bianca. Cand acesta va sosi, vreau anularea casatoriei si sa ne casatorim noi. Daca se amana, Nicole va disparea. E clar?

— Ai fost mai mult decat clara, ranji Clay. Vreau harta.

Bianca se duse la una din figurinele de portelan de pe polita din fata caminului, o ridica si scoase din interior un mic rulou de hartie.

— Este stearsa, dar cred ca e lizibila, zambi. Dragul de Abe a stat cu ea pe insula doua zile si o noapte, si va mai petrece o noapte pana vei ajunge la ea. Spunea ca avea de gand sa se culce cu ea. Sunt sigura ca pana acum, a avut timp destul. Desigur, ea este destul de obisnuita, pana sa fie cu Abe. Apropo, nu te-ai intrebat de ce s-a dus atat de usor cu Abe? De ce nu a tipat? Debarcaderul este la o mica distanta de locul unde se gaseau cel putin douazeci de persoane.

Clay facu un pas spre ea, apoi se opri. Daca ar atinge-o ar omori-o. Nu se gandea ca ar avea mustrari de constiinta, dar stia ca ea si-ar fi indeplinit amenintarile chiar si moarta. Se intoarse pe tocuri, cu harta stransa in mana si iesi din odaie.

Bianca sedea la fereastra privindindu-l mergand spre debarcader. Prin corp simti triumful. Le va arata ea! Tatal sau rasese de ea cand isi facuse bagajele sa plece in America. Spunea ca Armstrong nu va fi prea suparat cand se va trezi casatorit cu o fetita dragalasa ca Nicole. Gasise incurcatura casatoriei atat de buna, incat o povestise la cel putin douazeci de persoane inainte ca Bianca sa paraseasca Anglia. Fara sa mai punem la socoteala la cati altii o fi spus-o pana acum.

Bianca stranse din dinti. Isi inchipuia ce spuneau toti. Spuneau ca Bianca semana leit cu mama sa, care se culca cu orice barbat. Fetita fiind, si auzind zgomotele din dormitorul mamei, Bianca jurase sa nu permita nici unui barbat sa o spurce, sa-si puna mainile grosolane si lacome pe trupul ei fin si alb. Cand spusese ca pleaca in America, tatal ei o acuzase ca era la fel ca femeia aia, ii spusese ca i se aprinsesera calcaiele dupa salbaticul american, exact tipul de barbat care-i placea mamei ei. Cum se mai putea intoarce in Anglia dupa ce traise luni de zile in casa lui Clay? Nu va purta verigheta, dar va avea o gramada de bani, la fel ca si mama ei, cand se-ntorcea dupa multe saptamani de lipsa. Putea auzi chiar de la distanta mare barfelile si zambetele ironice despre felul cum castigase banii.

Nu! Batu din picior. Va stapani plantatia, orice ar trebui sa faca. Apoi zambi. Il va invita pe tatal ei sa o vada. Ii va arata bogatia ei, pe barbatul ei si dormitoarele separate, ii va dovedi ca nu era ca mama ei. Da! Le va arata ea . zambi din nou.

— Ti-a spus? intreba Wes de indata ce Clay ajunse la vas. Ii arata harta.

— Mi-a spus. Avea glasul stins.

— Cateaua, zise furios Wes. Ai merita sa fii biciuit ca ai adus-o in America. Si cand te gandesti ca erai gata sa te insori cu ea. Cand ne vom intoarce si Nicole va fi in siguranta, sper ca ai s-o arunci pe tarfa asta grasa in cala unui vapor, ca sa scapi de ea cat mai repede. Clay statea fara sa spuna nimic, privind cu ochii tristi la rau. Nu raspunse la tirada lui Wes, nu prea avea ce spune. Le putea oare marturisi prietenilor ca pana la urma va fi obligat sa se insoare cu Bianca?

— Clay, il intreba linistit Travis, cu vocea plina de presimtiri. Te simti bine? Te temi ca sotia ta a fost chinuita?

Clay se intoarse si Travis se incrunta cand ii vazu fata palida.

— Cum se poate simti un om, cand si-a vandut sufletul diavolului? spuse linistit.

Isaac curata tigaia de resturile de iepure pentru a pune mere la copt. O lasa apoi jos si se rezema de zidul de piatra. Ii zvacnea coapsa legata strans cu fasii din fusta lui Nicole. Inchise ochii si se lasa sa-l bata soarele. Caldura il facea sa zambeasca. In jurul insulei, aerul era imputit, apa era plina de serpi veninosi si erau putine sperante sa fie salvati. Dar Isaac nu dorea sa paraseasca locul, in ultimele doua zile mancase mai bine decat mancase vreodata acasa, desi Nicole avea doar o tigaie de facut mancare. Dar se putuse odihni, ceva cu totul nou in viata lui. Zambetul i se largi cand auzi fosnetul obisnuit pe care il facea fusta de catifea a lui Nicole. Deschise ochii si-i facu semn cu mana. Cu bucatelele de dantela de la juponul sau isi legase rochia pe care i-o sfasiase Abe, iar acum sedea stransa pe ea. Pe Isaac, Nicole il uimea. Toata viata crezuse ca femeile care locuiau in case mari nu faceau nimic, iar Nicole nu facuse o criza de isterie la lupta cu cutitele dintre el si Abe. Ingenunchease si-i legase rana ca sa opreasca sangerarea si apoi adormise.

Dimineata, constatara ca usa era inchisa pe dinafara cu curele groase de piele. Cu cutitul de buzunar al lui Isaac, Nicole taiase pielea, in timp ce Isaac se rezemase de usa sa nu cada. Efortul de a deschide usa atat cat sa se poata strecura afara, le sleise puterile.’ Isaac se odihnise, iar Nicole facuse o capcana de prins iepuri cu elasticul de la juponul ei si deja prinsese unul. Isaac era mirat ca stia sa faca asa ceva. Nicole rasese si-i povestise ca o invatase bunicul ei sa puna capcane.

— Te simti mai bine? intreba Nicole, zambind in jos spre el. Parul ei bogat ii atarna pe spate pana la talie.

— Da, dar un pic singur. Poti sa-mi vorbesti? Nicole zambi si se aseza langa el.

— Tie nu ti-e frica? intreba Isaac. Cred ca toate femeile s-ar teme de moarte intr-un loc ca asta.

Nicole se gandi un moment.

— Cred ca emotiile sunt relative. Au fost momente, cand am fost inspaimantata. In comparatie, aici mi se pare ca locul este sigur. Avem hrana si apa, inca nu este prea frig si cand piciorul tau va merge mai bine vom pleca de pe insula.

— Esti sigura de asta? Te-ai mai uitat in apa? Ea zambi.

— Serpii nu ma sperie. Numai oamenii pot sa-ti faca rau cu adevarat.

Isaac se simti foarte vinovat. Nu-l intrebase niciodata de ce el si Abe o rapisera. Ar fi putut, si poate ar fi trebuit, sa-l lase sa sangereze pana murea.

— Ma privesti ciudat, spuse Nicole.

— Ce se va intampla cand ne vom intoarce la civilizatie?

Nicole se simti strabatuta de o unda de bucurie. La Clay, se gandi ea, va lasa moara in seama altcuiva si se va intoarce in casa la Clay. Va sta cu el, cu gemenii, ca pe vremuri, iar Bianca nu se va mai putea interpune intre ei. Se intoarse cu gandul la baiat.

— Cred ca nu vrei sa te mai intorci acasa. Poate ca ti-ar face placere sa lucrezi pentru mine la moara. Sunt sigura ca este de lucru pentru doi oameni.

Isaac schimba fete, fete.

— Cum poti sa-mi dai de lucru, dupa tot ce ti-am facut?

— Mi-ai salvat viata.

— Dar te-am adus aici. N-ai fi fost niciodata in situatia asta daca nu eram eu.

— Nu este adevarat, si tu stii asta. Daca ai fi refuzat sa mergi cu Abe, ar fi luat pe altcineva sau ar fi venit singur. Ce s-ar fi intamplat cu mine atunci? ii puse mana pe brat. Iti datorez mult. Sa-ti dau o slujba, este cel mai mic lucru pe care-l pot face.

O privi in tacere cateva minute.

— Sunteti o doamna . o adevarata doamna. Cred ca viata mea se va schimba, de acum incolo.

Ea rase si el privi lumina soarelui jucandu-se in parul ei.

— Iar dumneata domnule, vei sti sa te porti la orice curte din lume. Galanteria dumitale este excesiva.

Ii zambi, mai fericit decat fusese vreodata in viata lui.

Nicole sari deodata.

— Ce-a fost asta?

Isaac sedea tacut si asculta.

— Da-mi cutitul, sopti el. Ascunde-te in zgura la capatul apei. Acolo nu te va gasi nimeni. Orice ar fi, nu veni pana nu vei fi in siguranta.

Nicole ii zambi dulce de tot. Nu avea intentia sa-l paraseasca asa ranit, la cheremul oricui se apropia pe furis si nici nu se gandea sa se ingroape in namol, ii dadu cutitul, dar cand veni sa stea langa el sa-l ajute, o impinse.

— Pleaca, ii ordona.

Nicole se furisa in spatele salciilor de pe insula. Vazu urme de pasi si apoi il vazu pe Travis, a carui silueta masiva nu putea fi confundata.

Ochii i se impaienjenira brusc de lacrimi. Si le sterse repede si il pandi in timp ce se indeparta de ea. Nu-l auzi, dar simti prezenta lui Clay in spatele ei. Se rasuci si parul ii zbura. Ramase nemiscata ca de piatra, in tacere, Clay isi deschise bratele. Ea se arunca spre el ascunzandu-si fata la gatul lui si lipindu-se strans de el. Ii simti fata pe obraz si stiu ca si el avea ochii umezi.

Tinand-o strans, ii intoarse barbia astfel incat putea sa-l priveasca. Ii privi fata cu adoratie.

— Esti bine . sopti el.

Dadu din cap cu ochii in ochii lui. Ceva grav se intamplase, foarte grav, simtea ea. O apuca din nou strans.

— Am crezut ca am sa innebunesc, spuse el, n-as mai putea suporta inca o data.

— Nu vei mai avea de ce. Zambi, relaxandu-se si bucurandu-se de caldura si puterea trupului sau. Prostia mea m-a bagat in povestea asta. Nu voi mai fi asa de inconstienta niciodata.

— Nu vei mai avea ocazia, spuse furios.

— Clay, ce vrei sa spui? Si incerca sa se departeze de el.

Ii ridica fata si incepu s-o sarute. De indata ce simti buzele lui Nicole nu mai gandi. Era atata timp de cand nu mai fusesera impreuna.

— Hm!

Clay privi in sus la Travis si Wes.

— Vad ca ai gasit-o, spuse Wes razand. Ne pare rau ca va intrerupem, dar locul asta este infect si am vrea sa plecam. Clay aproba cu fata grava si inchizand ochii.

— Ce facem cu el? spuse Travis cu dezgust. Arata spre Isaac care zacea inconstient in namol. Sangele trecuse prin bandajele din jurul piciorului. Avea barbia umflata, unde fusese lovit.

— Isaac, tipa Nicole desprinzandu-se din bratele lui Clay. Se apropie imediat de baiat. Cum ai putut, se rasti la Travis. Mi-a salvat viata. Nu te intrebi de unde are taietura asta mare pe picior? Daca as fi fost prizoniera lui, as fi putut scapa.

Travis o privi pe Nicole amuzat.

— Venea dintr-un colt al insulei si s-a repezit cu cutitul. Clipi din ochi. Cred ca ar fi trebuit sa meditez, inainte de a-l lovi!

— Imi pare rau, se scuza Nicole. Cred ca nervii mei sunt inca incordati. Incepu sa desfaca repede bandajele murdare de sange de pe piciorul baiatului. Clay, da-mi camasa ta. Imi mai trebuie bandaje. Cand intinse mana sa ia camasa, privi in sus si vazu trei barbati cu pieptul gol intinzandu-i camasile.

— Va multumesc, sopti printre lacrimi. Ce bine va fi din nou acasa!

Capitolul 15

Nicole se opri cu acul in mana, uitandu-se a suta oara pe fereastra. Incerca sa se opreasca din plans, caci varsase destule lacrimi. Se implineau doua luni de cand nu-l mai vazuse pe Clay. In prima luna fusese naucita, confuza. Apoi planuise saptamani intregi. Acum statea paralizata, ca si cand o parte a trupului ei fusese inlocuita si trebuia sa se obisnuiasca cu asta.

Dupa ce o luase de pe insula, o readusese la moara. Tot drumul lung de intoarcere plutisera pe apa si Clay o tinuse atat de strans ca de abia respira.

Dar nu-i pasa. Tot ce-si dorea, era sa se simta in bratele lui.

Cand au ajuns, Clay ii spusese lui Travis sa lege vasul de debarcaderul morii. Nicole fu uimita, caci presupunea ca va merge acasa cu el. Dupa ce o imbratisase aproape disperat, sarise din nou pe vas, descatusand-o brusc, fara sa mai priveasca inapoi, in timp ce barca se indrepta spre cheiul lui Clay.

Zile intregi il asteptase. Vazand ca nu vine, ii cautase scuze. Stia ca Bianca locuia inca la el in casa. Probabil ca va trece un timp pana s-o imbarce spre Anglia.

Dupa o luna de asteptare fara nici o stire, incepuse sa planga. Trecea de la o stare la alta, cand blestemandu-l, cand iertandu-l, intelegand, si apoi blestemand din nou.

Mintise oare cand ii spusese ca o iubeste? Oare puterea pe care o exercita Bianca asupra lui era mai mare decat crezuse? Era prea suparata pe el ca sa mai poata judeca.

Auzea tot felul de soapte prin casa, cand, Janie ii spuse linistit.

— De ce nu te duci cu gemenii sa culegeti putina verdeata? Se pare ca vine zapada. Wes trebuie sa vina mai tarziu si putem sa impodobim casa pentru Craciun. Nicole se ridica incet, dar nu parea sa astepte bucuroasa Craciunul.

— N-ai sa darami aripa de la rasarit a casei mele, spuse cu o voce serioasa si grava Clay.

Bianca il privi dezgustata.

— Casa asta este prea mica. In Anglia, n-ar fi decat o casa pentru portar.

— Atunci te-ai putea intoarce in Anglia.

— Nu suport insultele tale, auzi? Ai uitat de verii mei?

— Cum i-as putea uita cand nu este clipa sa nu vorbesti de ei? Acum am de lucru. Iesi afara!

O privi furios peste birou, urmarind-o cum iese afara din incapere cu nasul pe sus.

Dupa ce pleca, isi turna de baut. Suportase tot ce se putea din partea Biancai. Era desigur cea mai lenesa fiinta pe care o intalnise vreodata. Era in permanenta furioasa fiindca servitorii refuzau sa o asculte. La inceput, Clay incercase impotriva dorintei lui sa-i oblige sa se supuna, dar renuntase curand. De ce i-ar face tot atat de nenorociti ca si el?

Parasi biroul si se duse la grajd sa-si ia calul. Petrecuse doua luni cu aceasta catea, incerca zilnic sa se convinga de gestul lui nobil, crezand ca salvarea lui Nicole depinde de martiriul lui. Dar suferinta pe care ti-o impui singur nu poate sa dureze. Dupa mai mult timp de gandire, gasise calea de a darama planurile Biancai. El si Nicole ar putea parasi Virginia. Trebuia sa gaseasca un timp cand prezenta lor nu era necesara cateva zile si sa plece in Vest. Se deschidea un tinut nou pana la raul Mississippi, i-ar placea sa vada raul.

Bianca avea dreptate intr-o privinta. Va pierde tot in mai putin de un an. Va putea sa aranjeze cu Travis sa rascumpere plantatia cand Bianca nu va mai avea niciun ban. Travis si Wes o vor putea obliga sa plece, atata timp cat Nicole era in siguranta, departe de uneltirile ei.

Clay statea calare, pe marginea raului. Din cosul casei lui Nicole iesa fum. La inceput se tinuse departe de ea, caci suferea prea mult cand o vedea. In ultimele luni statuse pe colina destul de des, privind la miscarea de pe celalalt mal. Ii era dor sa se duca sa stea de vorba cu ea, dar nu o putea face pana nu avea un plan stabilit. Acum il avea.

Incepusera sa cada fulgi mari, in timp ce Clay privea si auzi un zgomot de ciocan. Vazu o silueta singuratica in varful colinei mari, spargand lemne. Cu un suras, Clay descaleca, plesni crupa calului si-l urmari cum se indrepta spre grajd. Se duse apoi si se sui in barca si vasli dincolo de rau.

Lua un ciocan din cutia cu scule de langa scara rezemata de moara si se urca pe colina.

Wesley privi in sus surprins, zambi si lua linistit un brat de surcele. Clay aranja lemnele in aceeasi directie si incepu sa le sparga, apucand vreascurile cu mana stanga, repede, ca o masina. Munca fizica ii facea bine dupa cearta cu Bianca.

Era aproape intuneric cand cei doi barbati coborara, transpirati si obositi. Dar era o oboseala placuta, dupa ce imparteai munca cu un prieten. Intrara in moara, unde era cald si-i astepta un lighean cu apa. Zapada se intetise.

— Nu te-am vazut cam de mult ii spuse Wes cu repros in glas. Clay nu-i raspunse. Isi scoase camasa si incepu sa se spele.

— Mi-a spus Janie, ca Nicole plange in fiecare noapte, de saptamani intregi. Tie poate nu-ti pasa, in definitiv ai copia mai mare a lui Beth sa-ti tina de cald.

Clay il privi.

— Tragi concluzii despre lucruri de care nu stii nimic.

— Atunci, ai putea sa-mi explici? Stergandu-se in liniste, Clay ii spuse:

— Ne cunoastem de-o viata. Ce am facut ca sa-ti provoc atata dusmanie?

— Pana acum, nimic. Da-o dracului, Clay, e o femeie frumoasa, e buna, e dulce .

— Nu-i nevoie sa-mi spui, il intrerupse Clay. Crezi ca eu vreau sa stau departe de ea? Nu te-ai gandit nici o data, ca poate sunt motive care ma depasesc?

Wes ramase tacut un moment. Gresise cand isi socotise prietenul nedemn de incredere. Isi puse mana pe umarul lui Clay.

— De ce nu intri inauntru? Nicole a promis ca face gogosi, iar gemenii se vor bucura sa te vada.

— Pari foarte obisnuit cu ospitalitatea lui Nicole, spuse rece Clay.

Wes rase.

— Il recunosc pe Clay. Daca tu nu ai grija de ea, cineva trebuie s-o faca.

Clay se intoarse si parasi moara indreptandu-se spre casa. Nu mai fusese inauntru de cand se mutase acolo. Cum statea in usa, simti caldura interioara. Nu era caldura caminului mare, ci o caldura intangibila, venind din interiorul sau. Geamurile curate straluceau, lasand sa intre soarele iernii. Mobilele erau foarte putine, printre care Clay recunoscu piesele vechi pe care le trimisese. Farfuriile de pe bufetul de langa camin erau desperecheate si ciobite. Nu erau decat foarte putine ustensile pentru gatit.

Cu toata simplitatea lui, Clay si-ar fi parasit casa frumoasa pentru acest interior simplu. In fata unei tigai cu ulei incins, Janie intorcea gogosile cand se ridicau in sus. Gemenii se invarteau in jurul ei fara sa ia seama la barbatii din spatele lor.

— Mandy, spuse Janie, daca incerci sa le mananci cat sunt fierbinti o sa te arzi, stii prea bine.

Mandy chicoti luand o gogoasa si musca din ea. Ii venira lacrimile cand se arse, dar nu voia sa-i arate lui Janie ca o doare.

— Esti la fel de incapatanata ca si unchiul tau, spuse Janie dezgustata.

Clay rase si Janie se intoarse spre el.

— Ar trebui sa fii mai prudenta cand vorbesti de cineva, s-ar putea sa te auda. Inainte ca Janie sa raspunda, gemenii incepura sa tipe.

— Unchiule Clay, si-i sarira in brate. Clay ii apuca sub fiecare brat pe cate unul si incepu sa-i invarteasca. Apoi il luara de gat.

— De ce n-ai mai venit? Vrei sa vezi catelusul meu cel nou? Vrei o gogoasa? Sunt foarte bune, dar inca fierbinti.

Clay rase ridicandu-i spre el.

— Mi-ati dus dorul?

— Da, foarte mult, spuse fetita, dar trebuia sa asteptam sa vii tu, fiindca noi nu putem veni sa te vedem.

— Cucoana aia grasa e tot aici?

— Alex, striga Nicole de pe scara, fii atent cum te porti. Isi simtea inima batand, in timp ce se indrepta incet spre Clay, ingrozita ca prezenta lui o tortura atat de mult. Daca fusese capabil s-o paraseasca atat de usor, era clar ca nu insemna prea mult pentru el. Se forta sa-si ascunda supararea.

— Nu vrei sa stai jos? il intreba indiferenta.

— Da, Clay, rase Wes, stai jos. Crezi ca s-au racit gogosile, Janie?

— Aproape. Puse farfuria pe masa mare.

— Unde ai fost tu ingratule, nenorocitule, exclama Janie. Isi trase rasuflarea, negasind un cuvant destul de dur pentru el. Daca te mai porti rau cu ea, ai sa ai de-a face cu mine.

Clay ii zambi, apoi ii lua mana aspra si i-o saruta.

— Esti mareata ca protectoare, Janie.  Daca nu te-as cunoaste, mi-ar fi frica.

— Ar trebui sa-ti fie, striga ea, dar ii straluceau ochii.

Nicole o chema, turnandu-le la toti bautura cu oua in cani speciale. Ii tremurau mainile cand ii turna si lui Clay in cana.

Nu-si lua ochii din ochii ei cand lua cana.

— Bautura cu ou, spuse el, n-am baut decat de Craciun.

— Este Craciunul, rasera gemenii. Clay privi de jur imprejur si observa pentru prima oara verdeata si vascul atarnate la usa. Nu-si daduse seama ca este Craciunul. Infernul din ultimele luni petrecute in apropiere de limba ascutita a Biancai, ii stersese totul din minte.

— Maine, Nicole frige un curcan si-i vom avea aici pe domnul Wesley si domnul Travis, spusera copiii.

Privind la Wes, Clay zise:

— Credeti ca mai este loc si pentru un alt invitat? Barbatii schimbara ochiade.

— Asta hotaraste Nicole.

Clay isi privi nevasta lung, asteptand un raspuns. Nicole simtea ca supararea ei era gata sa izbucneasca. Se folosea de ea. Facuse dragoste cu ea, ii spusese ca o iubeste, si apoi o azvarlise la usa ei ca pe un bagaj inutil. Dupa luni de tacere, apare vesel la ea in casa si ce mai vrea? Sa-i sarute picioarele de bun venit? isi incorda spinarea si nu-l privi.

— Bineinteles, tu si Bianca sunteti bine veniti. Sunt sigura ca se va bucura de sarbatori ca si noi toti.

Wesley isi ascunse rasul observandu-l pe Clay cum se incrunta.

— Bianca nu poate, incepu el.

— Insist, spuse Nicole serios. Nu pot sa va invit pe unul fara celalalt.

Atmosfera din casa se schimba deodata, peste ceea ce Clay putea suporta. Ei nu-si puteau da seama de decorul pe care-l ofereau. Wes sedea rezemat de spatarul scaunului, fumandu-si pipa pe care o luase de pe polita. Gemenii se indopau cu gogosi. La auzul numelui Biancai, i reveni in minte tristetea casei lui. Se ridica.

— Nicole, as putea sa-ti vorbesc? intreba linistit.

— Nu, raspunse Nicole hotarata, nu inca. Clay dadu din cap si parasi caldura casei. Cand ajunse la Arundel Half, Bianca il astepta:

— Asa. Nu mai puteai sa stai fara ea, nu-i asa? Trecu pe langa ea fara sa-i raspunda.

— A venit grajdarul si m-a intrebat unde esti. Era speriat sa nu cumva sa ti se fi intamplat ceva, caci calul se intorsese singur. Intotdeauna iti poarta de grija tie si . ei. Nimeni din casa asta nu-si face griji pentru mine.

Clay se intoarse si se rasti la ea:

— Tu te ingrijesti destul de tine insati, fara a mai fi nevoie sa o faca si altii. Stii ca maine este Craciunul?

— Bineinteles, le-am comandat servitorilor un meniu special. Ca de obicei insa sunt sigura ca nu ma vor asculta. Nu vrei sa faci nimic in privinta asta.

— Mancarea. Asta este singurul lucru ce te intereseaza, nu-i asa? Se intoarse deodata spre ea si o apuca de decolteul rochiei. Ai sa fii satisfacuta. Maine ne vom duce la masa la Nicole. Credea ca daca Nicole ii vedea impreuna, isi va da seama cat de nenorocit era. Dorea atat de mult sa petreaca ziua cu Nicole, incat nu-i pasa ca-i va supune pe toti prezentei oribile a Biancai. Poate ca va manca si in felul acesta va sta linistita.

Incerca sa se smuceasca departe de el, dar nu reusi. Apropierea lui ii provoca greata.

— Nu am sa merg, se balbai.

— Atunci am sa dau ordin, sa nu se faca aici, nimic de mancare.

Holba ochii ingrozita.

— N-ai sa faci asta!

O impinse atat de tare ca se lovi rau de perete.

— Imi faci greata. Vei merge chiar de va trebui sa te car eu. O privi de sus in jos. Daca o sa pot. Doamne, va fi placut sa scap de tine. Se opri ingrozit de ce spusese. Iesi afara si se duse in biblioteca, trantind usa dupa el.

Bianca ramase nemiscata un moment, privind spre usa. Ce-a vrut sa spuna cu „sa scape de ea”?

Iesi si urca pe scari. Nimic nu-i mai reusea din ce planuise. La putin timp dupa ce-i daduse harta, o vizitase Abe. Avea o rana la brat care sangera incat Bianca aproape lesinase. Omul acela oribil ii ceruse bani pentru a putea pleca din Virginia, de frica razbunarii lui Clay. Bianca trebuise sa scotoceasca intr-o cutie din birou, ca sa-i dea cativa bani de argint. Ii spusese sa stea pe aproape, fiindca s-ar putea sa mai aiba nevoie de el. Dar el rasese de ea, in timp ce-si lega o bucata de panza in jurul bratului, spunand ca din cauza ei isi pierduse familia si mostenirea. Apoi, spusese ceva foarte urat cu privire la nevoile ei in viitor.

Bianca stia acum, ca nu mai avea pe nimeni. Ii spusese lui Clay ca mai avea si alte rude, dar era o minciuna pentru a-l speria. Daca o va expedia pe o corabie, nimeni nu va face nimic lui Nicole, asa cum il amenintase. Nu se va intampla nimic. Bianca va disparea si nimanui nu-i va pasa de ea.

Trebuie sa faca ceva, repede. Trebuia sa scape de Nicole, inainte ca frantuzoaica sa-i ia totul. Abe plecase si nu o mai putea ameninta ca o trimite inapoi in Franta. Dar din fericire Clay inca nu stia asta. Bianca nu se indoia ca, mai devreme sau mai tarziu, va afla.

Apuca perdeaua, strangand in mana matasea roz. Dupa cat au facut dragoste, e de mirare ca Nicole nu a ramas insarcinata. Dupa ce-l vazuse pe Clay, impreuna cu gemenii, Bianca si-a dat seama ca daca Nicole va avea un copil, copilul lui, nici o putere nu-l va mai desparti de ea.

Dadu drumul perdelei si netezi dragastos matasea. Si daca alta persoana i-ar face un copil lui Clay? Atunci Miss Frenchy s-ar sterge pe bot. Dar daca ar banui ca Nicole se culca cu altcineva? S-ar putea foarte bine. E asa de moarta dupa barbati, se gandi Bianca, incat s-o fi culcat pe insula cu Isaac. Sau cu Wesley!

Bianca isi freca stomacul. Cand se concentra i se facea intotdeauna foame. Porni spre usa, avea mult de gandit si avea nevoie sa-si umple burta.

— Craciun fericit, le ura Travis, cand Clay si Bianca intrara in casuta lui Nicole, Bianca avea privirea morocanoasa si dusmanoasa. Nu-l baga in seama pe Travis, privind la gramada de mancare de pe masa mare din mijlocul odaii. Se smuci din bratul lui Clay care o tinea strans si se apropie de masa.

— V-ati hotarat totusi sa veniti la Nicole? intreba alene Travis.

— Vezi-ti de treaba ta, ii taie vorba Clay si se de- parta, auzind cum Travis radea in spatele lui.

Janie ii intinse un pahar cu lichior. Il bau repede simtind nevoia de caldura si curaj. Ofta dupa ce-l termina. Bautura era delicioasa.

— Ce-i asta?

— Bourbon, raspunse Travis. Vine din noua regiune Kentucky. Un vanzator ambulant a adus-o saptamana trecuta.

Clay intinse din nou paharul catre Janie.

— La-o incet, e o bautura tare.

— Doar este Craciunul, spuse Clay cu veselie fortata. E timpul sa mancam, sa bem si sa ne veselim. Ridica paharul spre Bianca, aceasta se invartea incet in jurul mesei, servindu-se si ciugulind din toate felurile.

Se facu liniste cand intra Nicole. Purta o rochie de catifea albastra ca safirul, fara umeri, cu decolteul adanc, iar in jurul taliei avea o panglica albastra cu broderie fina. In buclele de par negru, lung, erau impletite panglici de culoare albastru-inchis si perle mici. Clay ramase nemiscat, in timp ce ea ii evita privirea. Avea tot dreptul sa fie suparata, dar faptul ca recunostea il facea sa sufere mai mult.

Wes pasi inaintea ei si-i oferi bratul.

— Numai privindu-te, am primit cel mai frumos cadou de Craciun. Am dreptate, Clay?

In timp ce Clay tacea, Bianca spuse dulceag:

— Este una din rochiile care-mi erau destinate mie? Si pe care tu si Janie le-ati luat fara sa cereti voie?

— Clay, spuse Travis, fa ceva cu femeia asta pana nu ma infurii eu.

— Te rog serveste-te, spuse calm Clay, turnandu-si inca un pahar cu bourbon.

— Va rog, spuse Nicole, evitand sa se uite la Clay. Sa bem din bautura cea noua. Trebuie sa aduc gemenii. Sunt la moara sa se joace cu puii de catea. Ma-ntorc imediat.

Clay puse paharul gol pe masa si se lua dupa ea, luand pelerina ei de pe cuier,

— Nu veni dupa mine, spuse ea incet, te rog sa stai aici.

Clay nu o lua in seama si o urma afara. Cu nasul in vant, o lua inainte, prefacandu-se ca nu stie ca el este acolo.

— Ai un nas mic si frumos, dar daca nu-l lasi in jos ai sa te impiedici.

Se opri din drum si se intoarse spre el.

— Te distrezi. Ceea ce pentru mine e o problema de viata si de moarte, pentru tine este o distractie. De data asta va trebui sa tii seama de supararea mea. Am fost jignita si umilita de prea multe ori.

Ochii ei erau enormi si straluceau in lumina stelelor, cand il privi, iar buzele stranse astfel, ca buza de jos aproape disparuse. Tot ce mai ramasese, era buza de sus plina si senzuala, pe care ardea de dorinta s-o sarute.

— Nu am vrut niciodata sa te jignesc, spuse el, si nici sa te umilesc.

— Atunci din prostie, ai facut un lucru frumos si de mare finete. Cinci minute dupa ce m-ai cunoscut, m-ai facut curva. Dar mi-ai permis sa-ti conduc gospodaria si de indata ce a aparut iubita ta Bianca, m-ai inlaturat.

— Opreste-te, ii ordona scuturandu-i umerii salbatic. Stiu ca legatura noastra a fost neobisnuita, dar .

— Neobisnuita, spuse dispretuitoare. Nici macar nu cred ca o pot considera o legatura. Ma consider o curva, doar cat pocneai din degete si alergam la tine.

— As dori sa fie asa, spuse cu vocea ironica. Preferand in frantuzeste o injuratura, il izbi in picior. Ii dadu drumul aplecandu-se sa-si frece piciorul unde-l lovise, apoi schiopatand se repezi dupa ea si o apuca de brat.

— Acum trebuie sa ma asculti.

— Asa cum am facut cand mi-ai spus despre Beth, sau ca atunci cand mi-ai cerut sa ne casatorim? Crezi ca sunt chiar asa de naiva sa te cred din nou? apoi cand devin vulnerabila si-ti cad in brate vei profita de mine si apoi te vei intoarce iar la iubita ta Bianca. Este tot ce poate face o femeie pentru barbatul pe care-l iubeste.

— Nicole, spuse Clay tinandu-i un brat si mangaind-o pe celalalt cu mana. Stiu ca ai fost lovita. Si eu am fost lovit.

— Sarmanul, zambi ea, e greu sa te descurci cu doua femei in pat.

Isi inclesta barbia.

— Tu stii cum este Bianca. E destul sa fac un pas si se inverzeste.

Nicole facu ochii mari si zise cu voce tare:

— Vrei sa-mi fie mila de tine? ii stranse umerii cu mainile.

— Vreau sa ai incredere in mine. Vreau dragostea ta. Inceteaza un minut sa ma mai urasti si gandeste-te ca exista un motiv pentru care nu te-am vazut in acest timp. Iti cer atat de mult dupa ce am trecut prin ce am trecut? Poate sunt vinovat de fapte care te-au facut sa nu ai incredere in mine, dar te iubesc. Asta nu inseamna nimic pentru tine?

— De ce, sopti ea inghitindu-si lacrimile, m-ai parasit fara nici un cuvant, m-ai azvarlit ca si cand erai satul de mine? Pe insula nu ma gandeam decat sa ajung acasa, impreuna cu tine, la Arundel Hali.

O stranse mai aproape de el simtind lacrimile care-i udau camasa.

— Isaac nu ti-a vorbit despre vara sa?

In mintea ei tot ce se intamplase pe insula ii era neclar.

— As fi vrut sa-ti explic atunci acolo, dar n-am putut. Eram atat de inspaimantat, incat nu am putut sa-ti spun nimic despre asta.

Incerca sa-si ridice capul, dar o impinse inapoi.

— Inspaimantat? Dar nu aveam nimic. Abe plecase. Te-ai speriat de Isaac?

— Bianca este vara lui Isaac. Este unul din motivele pentru care a venit in America. Ii promisese lui Abe un taur si cateva juncute daca te ascunde pana la anularea casatoriei. Una din fetele mai mari ale lui Elijah i-a povestit lui Wes planul lor.

— Si Bianca ti-a spus unde eram? O stranse mai mult.

— A cerut un pret. Mi-a spus ca daca nu ma casatoresc cu ea, va aranja cu una din rudele ei sa te trimita din nou in Franta. O simti tremurand in bratele lui, gandul acesta ingrozind-o si pe ea ca si pe el.

— De ce nu mi-ai spus? De ce m-ai parasit asa de brusc?

— Fiindca, asa cum stiu, te-ai fi dus acasa si ai fi sfidat-o pe Bianca. L-ai fi spus sa nu indrazneasca sa te trimita inapoi.

— Asta trebuia facut atunci.

— Nu, nu puteam risca sa te pierd, spuse, mangain- du-i parul.

Se trase inapoi.

— De ce imi spui asta acum? De ce te umilesti inca fata de Bianca si fustele ei largi?

Clatinand din cap rase pe infundate.

— Am vorbit cu Isaac de cand lucreaza la tine. Mi-a explicat de ce l-ai urmat pe Abe asa de linistita, asta fiindca te mintise ca am neplaceri si voiai sa ma ajuti. N-as fi facut la fel daca as fi stiut ca esti in pericol?

— Hai inauntru sa-i spunem Biancai.

— Nu, ii porunci. Nu vreau sa risc nimic, ai inteles? Tot ce poate face ar fi sa te rapeasca din nou, Nu, nu risc.

— Si ce propui? Sa ne petrecem restul vietii intalnindu-ne ca acum, de Craciun, ca sa-i facem pe plac? intreba ea suparata.

Ii mangaie buza de sus cu degetul.

— Ai o limba ascutita. O prefer cand o folosesti pentru alte scopuri decat sa ma certi.

— Poate ti se cuvine sa fii certat. Pari cu adevarat speriat de Bianca.

— Termina, am avut destula rabdare, dar m-am saturat sa ma tot insulti. Nu ma tem de Bianca. Mi-a trebuit multa stapanire sa n-o omor. Dar am stiut ca daca-i fac rau se va intoarce impotriva ta.

— Isaac mi-a spus ca Abe a plecat din Virginia. Crezi ca mai are si alte rude? Bianca s-ar putea sa minta.

— Wes a stat din nou de vorba cu fata care i-a mai ajutat. A spus ca Bianca este ruda cu mama ei si ca aceasta are sute de rude.

— Dar nu multe dintre ele ar face ce vrea Bianca.

— Oamenii fac orice pentru bani, spuse dezgustat, iar Bianca are acum toata plantatia Armstrong la dispozitia ei.

Nicole il imbratisa, apoi isi puse mainile pe pieptul lui.

— Clay, ce vom face? Trebuie sa riscam, poate ne pacaleste doar.

— Poate, dar nu sunt sigur. Mi-au trebuit luni de zile, dar acum am intocmit un plan. Vom pleca in Vest. Ne schimbam numele si parasim Virginia.

— Sa parasim Virginia? intreba impingandu-l. Dar aici e casa ta. Cine va conduce plantatia?

— Bianca, cred, spuse stins, l-am oferit totul, dar a spus ca-i trebuie un barbat sa o conduca.

— Barbatul meu, spuse Nicole furioasa.

— Da, al tau pentru totdeauna. Asculta, am stat prea mult aici. Ne putem intalni maine dimineata in pestera? Crezi ca se poate?

— Da, spuse ea ezitand.

— Nu ai incredere in mine, nu-i asa?

— Nu stiu, Clay. De cate ori cred in tine, in noi impreuna, se intampla ceva ingrozitor. Nu mai pot suporta nimic altceva. Nu-ti poti imagina cat de oribile au fost ultimele luni pentru mine. Nu stiam, nu puteam sa-mi inchipui, tot timpul eram tulburata.

— Ar fi trebuit sa-ti fi spus. Acum imi dau seama, imi trebuia timp sa ma gandesc. Se opri. Stii ca femeia asta vrea sa darame o parte din casa mea si sa adauge o aripa? Daca ar fi dupa ea, ar face o monstruozitate ca aceea a lui Horace si a lui Ellen.

— Daca o parasesti, e capabila sa faca ce vrea cu casa.

Trecu un timp pana sa raspunda.

— Stiu. Hai sa luam copiii si sa ne intoarcem. Ii dadu drumul si-i lua mainile.

Tot timpul cat dura masa, toti au fost stingheriti, iar gandurile in capul lui Nicole erau tulburi. Nu avea de luptat numai cu Bianca, o obseda Arundel Hali. Stia cat de mult tinea Clay la casa sa, cu cata veneratie vorbea despre ea. Chiar daca o neglijase in favoarea plantatiei, era constient ca Nicole ii acordase atentia pe care o merita. Ea simtise intotdeauna ca asta ii grabise prima propunere de casatorie, atunci cand ii spusese ca vrea sa ramana cu ea, daca Bianca nu va veni.

Nicole de abia manca, ascultand neatenta la planurile lui Travis de a vizita Anglia la primavara. Clay nu gresise cand ii reprosase ca nu avea incredere in el. De atatea ori i se daruise si el o respinsese. Amintirea serii cand o imbatase si o facuse sa-i marturiseasca ca il iubea, o facea sa roseasca. Mai tarziu o invitase la el acasa si cand sosise Bianca, aproape uitase ca Nicole exista. Facuse dragoste cu ea in casa lui Backes, dar o parasise curand dupa aceea. Bineinteles, avea intotdeauna motive intemeiate. Prima oara fusese povestea cu Beth si acum uneltirile Biancai. Il crezuse, povestile erau prea bizare ca sa fie minciuni, acum insa, spunea ca vrea sa paraseasca Virginia, ca ar putea ramane impreuna. A spus ca o uraste pe Bianca si totusi traia cu ea de luni de zile. Statea cu o bucata de curcan in fata. Trebuia sa-l creada. Bineinteles, o ura pe Bianca si o iubea pe ea. Erau motive intemeiate pentru faptul ca Bianca locuia cu el, iar ea nu. Dar nu-si mai putea aminti nici unul dintre ele.

— Curcanul a facut aripi, ii spuse Wes care sedea langa ea.

— Oh, spuse uimita, apoi incerca sa surada. Ma tem ca nu sunt o companie prea placuta.

Travis zambi.

— Orice femeie care arata ca tine nu trebuie sa spuna sau sa faca ceva. Intr-o zi voi gasi o fetita mica si frumusica si o voi pastra intr-un vas de sticla. Nu o voi lasa sa iasa decat cand am s-o vreau.

— Probabil cam de trei ori pe noapte presupun eu, spuse Wesley servindu-se cu fructe zaharisite.

— Nu-mi place sa asist la acest fel de conversatie, spuse Bianca teapana. Voi colonialii trebuie sa stiti ca este de fata o doamna.

— Eu am crescut cu principiul ca doamnele nu traiesc cu barbatii daca nu sunt casatorite, raspunse Travis, calm. Bianca rosi de suparare si cand se ridica repede, rasturna scaunul si deranja masa.

— Nu vreau sa fiu insultata, eu sunt cea care va poseda Arundel Hali si cand voi . se opri si scoase un tipat cand Mandy care o privea cu farfuria in mana, lasa sa curga sos de afine pe fusta ei.

— Ai facut-o dinadins, tipa Bianca si ridica mana s-o loveasca.

Toti sarira in picioare sa o impiedice. Dar Bianca se opri gafaind, cu ochii in lacrimi, apoi vru sa se indeparteze de masa sarind si ridicand piciorul. Atinse o budinca mare si fierbinte care era langa mana ei.

— Luati-o de pe mine, tipa ea scuturand piciorul. Nicole ii aduse un prosop, dar nimeni nu o ajuta sa curete pasta lipicioasa. Travis il trase pe Alex de sub masa.

— Ce risipa, spuse Wes trist, privind-o pe Bianca incercand sa-si tina echilibrul, in timp ce se lovea cu un prosop sa-si curete rochia si piciorul. Burta ei era asa de mare, incat de abia putea sa ajunga la glezna.

— Nu-i nici o paguba, spuse Janie. Nu cred sa mai fi avut vreodata un desert ca asta.

— Clayton Armstrong, tipa Bianca, cum iti permiti sa stai acolo si sa-i lasi sa ma insulte astfel!

Fiecare se intoarse spre Clay. Nimeni nu observase ca in tot timpul cinei bause mult din bourbon. Acum ochii ii straluceau si privea indiferent la agitatia Biancai.

— Clay, spuse Nicole linistita. Cred ca ar fi bine sa o duci pe Bianca . acasa.

Clay se ridica incet, parea ca-i uitase pe toti cei din jurul lui, o apuca pe Bianca de brat si o trase spre usa, fara sa dea atentie scancelilor ei ca o mai arde inca budinca. O impinse afara, in timp ce ea isi inhata pelerina, iar el mai lua o gura de bautura. Aerul rece si zapada deasa amenintau sa inghete pasta umeda si lipicioasa pe glezna Biancai. Ea il urma pe Clay, mergand anevoie, impiedicandu-se in intuneric, in urma lui. Rochia era stricata, simtea pe pulpe raceala sucului de afine, iar glezna o durea de frig si arsura. Avea ochii plini de lacrimi incat abia vedea incotro merge. Clay o umilise din nou. Nu facuse nimic de cand sosise in America. La debarcader bodogani, in timp ce o ridica in barca:

— Daca te mai ingrasi, o sa ne scufundam, spuse cu o voce usor neclara.

Ii va plati pentru toate insultele, se gandi, intepenita.

— Pare ca ti-a placut bautura asta noua, spuse dulceag aratand spre ulciorul de piatra de la capatul barcii.

— Ma face sa uit de tine pentru putin timp. Tot ce-mi poate da asta, imi place.

Bianca zambi in intuneric. Dupa ce traversara raul ii lua mana pe care i-o intinse si pasi pe mal, urmandu-l repede inapoi acasa. In timp ce se indreptau spre poarta gradinii, incepu sa tremure gandindu-se la ce trebuia sa faca, si doar gandindu-se, si simtea greata.

Clay puse ulciorul pe masa si iesi din nou afara. Bianca murmura „taranoi” si ridicandu-si fustele urca grabita scarile pana in camera ei. Fara sa mai tina seama de durerea din glezna si de bataile inimii deschise repede un sertar din care scoase o sticluta de laudanum. Combinatia de alcool si drog, il va aduce pe Clay in stare de a nu mai sti ce i se intampla. Avu timp sa adauge cateva picaturi de lichior in pahar. Bautura mirosea oribil.

Clay ridica din spranceana vazand-o ca-i intinde paharul, dar era prea beat sa-si puna intrebari. Ridica paharul facandu-i un salut batjocoritor si dadu pe gat dintr-o inghititura lichidul scarbos. Aseza paharul pe masa si duse din nou ulciorul la gura. Bianca rase aproape de inconstienta lui si-l pandi urcand scarile. Cand auzi deschizandu-se usa camerei lui si zgomotul cizmelor cazand pe podele, stiu ca venise momentul.

Sala era intunecoasa, dar Bianca statea singura, ascultand. Ideea ii facea scarba; ura atingerea unui barbat la fel de mult pe cat ii placuse mamei ei, dar privind ultima oara in jur stiu ca daca nu se culca in pat cu Clay, va pierde totul. Lua sticla cu laudanum si se urca pe scari.

In camera ei, ii tremurau mainile in timp ce se dezbraca si-si puse o camasa de noapte roz-pal, plangand incetisor, in timp ce sorbi si ea putin laudanum. Cel putin drogul ii va linisti si ei simturile.

Luna inunda camera cu lumina, iar Bianca il vazu pe Clay tolanit de-a lungul patului. Era gol si lumina argintie pe pielea lui bronzata il facea sa para aurit, dar Biancai nu i se paru nimic frumos la vederea omului gol. Drogul o facea sa creada ca viseaza.

Incet, se furisa in pat langa Clay, ingrozita de ideea ca trebuia sa-i faca avansuri. Nu stia daca va putea. Clay nu avu nevoie de incurajare. O visase pe Nicole si acum atingerea unei camasi de matase femeiesti, mirosul parfumat al parului, il facura sa reactioneze.

Nicole , sopti el tragand-o pe Bianca langa el. Dar chiar asa de beat cum era, Clay intelese ca asta nu era femeia iubita. Atingand-o intalni o bucata de carne umflata de grasime si mormaind inabusit se intoarse, indepartandu-se pentru a o visa din nou pe Nicole. Rigida si tinandu-si respiratia, Bianca astepta sa-si satisfaca instinctul animalic. Dupa ce mormai si se intoarse, trecura cateva clipe pana sa inteleaga ca nu o va atinge. Injurand grosolan, ii spuse trupului adormit ce gandea despre lipsa lui de barbatie. Daca plantatia n-ar fi fost atat de importanta pentru ea, i-ar ceda caricatura asta de barbat Nicolei, pe ea el ar fi primit-o bucuros.

Dar acum, trebuia sa gaseasca ceva care sa-l faca pe Clay sa creada ca a violat-o. Daca nu, planul ei nu va mai reusi. Drogul pe care-l luase era un obstacol pentru ea cand se ridica clatinandu-se si se repezi pe scari, dar chiar daca ar fi luat mai mult tot era capabila sa-si cunoasca destinatia, bucataria,

Pe masa mare era o friptura in sos cu mirodenii. Bianca umplu un vas de pamant cu sangele fripturii.

Infulecand sase cornuri, ramase in camera ca sa-si ia rasplata iscusintei ei, apoi se intoarse in casa.

Urca din nou scarile satula, si cu ochii aproape inchisi, se strecura langa Clay si se manji cu sangele din friptura, apoi ascunse vasul sub pat, blestemandu-l din nou ca fusese obligata sa treaca prin aceasta incercare. Adormi langa el.

Capitolul 16

Dimineata, razele soarelui faceau sa straluceasca zapada usor inghetata si lumina se reflecta in ochii rosii ai lui Clay. Durerea ochilor ii provoca o durere de cap si-i napadea gandurile cu tot ce putea fi mai rau. I se parea ca trupul sau cantareste sute de kilograme si fiecare miscare era un efort, chiar dupa ce isi apasase pe limba uscata si umflata un bulgare de zapada.

Dar amintirea trezirii de dimineata era mai rea decat durerea ingrozitoare de cap si arsura din stomac. Se trezise alaturi de Bianca. La inceput nu putuse face nimic decat sa priveasca, fiindca il durea trupul atat de rau, incat nu putea nici sa gandeasca.

Deschizand repede ochii, Bianca incepuse sa suspine cand il vazuse. Se ridicase, tragandu-si cearceaful pana la gat.

— Animalule, ii spuse cu dintii inclestati, animal imputit si murdar.

Cand ii povesti ca o trasese cu sila in pat si o violase, lui Clay ii pierise glasul. Cand termina de vorbit, izbucni in ras fiindca nu credea sa fi fost atat de beat.

Dar cand Bianca a coborat din pat, a vazut sange pe cearceafuri si pe camasa ei de noapte. Inainte sa-i poata raspunde, Bianca incepuse sa-i spuna ca ea era o doamna, ca nu admitea sa fie tratata ca tarfa lui si ca daca va avea un copil, Clay va fi obligat s-o ia de nevasta.

Clay nu se obosi sa-i raspunda, cobori din pat si se imbraca repede. Dorea sa fie cat mai departe posibil de Bianca.

Stand acum in boschetul facut cu James si cu Beth, incerca sa-si aminteasca. Ar fi posibil ca fiind atat de beat sa fi facut dragoste cu Bianca. Acum dimineata, nu-si putea aminti nimic din ce se petrecuse dupa ce plecasera de la Nicole. Ii era teama pentru Nicole. Si daca Bianca ramanea insarcinata? inlatura acest gand din minte.

— Clay, il striga Nicole, esti aici?

Zambind, se ridica s-o primeasca pe cand se apropia.

— Nu mi-ai spus la ce ora. Oh, Clay, arati ingrozitor. Te dor ochii? intr-adevar arata foarte rau.

— Mai rau, spuse ragusit, intinzand bratele spre ea. Nicole mai facu doi pasi spre el si se opri clipind des din ochi. Mirosi tot asa de rau, cum arati!

Elsestramba.

— Tu nu stii ca dragostea e oarba?

— Chiar si orbii pot sa miroasa. Stai jos, odihneste-te, iar eu voi face un foc in pestera. Am adus ceva de mancare. Aseara n-ai prea mancat.

— Nu-mi mai vorbi de noaptea trecuta, mormai el. Dupa o ora, cand mancasera si pestera se incalzise, Nicole rezemata de peretele de piatra al pesterii si cu o patura pe picioare, incepu sa vorbeasca. Nu era pregatita sa stea in bratele lui.

— N-am prea dormit azi-noapte. M-am gandit tot timpul la ce mi-ai spus de Bianca si de rudele ei. As vrea sa te cred . dar e greu de crezut. Tot ce stiu, este ca sunt sotia ta si totusi ea traieste cu tine. E ca si cand ai vrea sa ne ai pe amandoua.

— Crezi intr-adevar asta?

— Incerc sa nu cred. Dar stiu ca Beth are inca o influenta puternica asupra ta. Nu-ti dai seama ce legat esti de casa ta. Aseara spuneai ca pleci si o parasesti. Si a fost un timp cand ai vrut sa rapesti o femeie, numai pentru ca semana cu cineva care apartinuse acestor locuri.

— Tu insemni mai mult decat plantatia, pentru mine.

— Adevarat? intreba ea cu ochii mari, negri, umezi. Sper ca da, murmura, sper ca insemn mult pentru tine.

— Dar te indoiesti de mine, spuse trist, ii trecu prin minte imaginea Biancai in patul lui si sangele ei virgin pe cearceafuri. Avea oare dreptate Nicole sa nu-l creada? Se indrepta spre nisa in care era sticla cu unicornul inauntru, se opri si o lua in mana. Am jurat pe el, stii ca eram copii si aveam inca mult de invatat despre viata, dar nu am incalcat niciodata juramantul.

— Uneori, fagaduielile nevinovate sunt cele mai sincere, zambi ea.

Clay tinea inca sticla in mana.

— Te iubesc, Nicole, si jur ca te voi iubi pana la moarte.

Nicole sedea langa el si-si puse mana pe umarul lui. Era ceva care o apasa. Beth, James si Clay atinsesera micul unicorn si apoi Beth il inchisese in sticla, ca nimeni sa nu-l mai atinga vreodata. Era o naivitate, dar Nicole nu putea sa uite portretul lui Beth caruia ii semana atat de mult Bianca. Un gand ii fulgera prin minte. Cand va fi stapana, era oare demna, sa atinga ceva ce fusese atins de Beth?

— Da, Clay, te iubesc, sopti. Te-am iubit si te voi iubi intotdeauna.

Puse cu grija sticla cu unicornul la locul ei, fara sa observe ca Nicole era incruntata. Se intoarse si o apuca strans langa el.

— Putem pleca la primavara in Vest. Se organizeaza intotdeauna trenuri-caravana. Vom pleca separat, ca nimeni sa nu stie ca am plecat impreuna.

Clay continua, dar Nicole nu-l mai asculta. Pana la primavara mai sunt atatea luni. Primavara era timpul cand pamantul se insufletea si cand trebuiau semanate recoltele. Clay va fi oare in stare sa plece si sa-i paraseasca pe oamenii ce depindeau de el?

— Tremuri, ti-e frig, spuse el linistit.

— Cred ca sunt speriata, raspunse sincer.

— Nu ai de ce sa te temi. Am trecut prin ce a fost mai rau, pana acum.

— Oare?

— Sst, ii ordona si isi apropie gura de a ei. Trecuse mult timp de cand nu mai fusesera impreuna, de la petrecerea data de Backes. Chiar cele mai plauzibile motive ce le-ar fi avut Nicole pentru a-i fi teama, disparura cand Clay o saruta. Isi incolaci bratele de gatul lui, ii apropie obrazul iar el ii intoarse capul si-i desfacu buzele. Era infometat de nectarul ei dulce, care sa spele murdaria noptii cu Bianca, o noapte de cosmar, in care se amestecau chipul lui Beth cu o camasa de matase roz si pete de sange pe o panza alba.

— Clay, ofta Nicole. Ce se intampla?

— Nimic, doar prea multa bautura azi-noapte. Nu pleca, sopti, in timp ce o strangea si mai mult. Am atata nevoie de tine. Tu esti calda si vie, iar eu sunt urmarit de oameni. O saruta pe gat. Fa-ma sa uit.

— Da, sopti ea, da.

Clay o aseza pe jos, cu el, pe o patura. Inauntru era cald si mirosea frumos. Nicole il dorea repede, dar Clay voia sa mai aiba timp sa guste clipele. Incet, desfacu nasturii de pe piept ai rochiei de lana si-si baga mana inauntru, luandu-i in mana sanii si jucandu-se cu sfarcurile catifelate.

— Ce mult mi-ai lipsit, sopti, urmand cu gura miscarea mainii.

Nicole se lipi de el, simtind trecandu-i prin cap scantei colorate. Cautandu-i butonii de la vesta nu-si dadea seama ce face, caci gura si mainile lui o impiedicau sa faca ceva simplu. Zambind de cat era de tulburata, Clay se trase inapoi. Avea ochii inchisi si genele dese lasau umbre pe obrajii ei. Mangaindu-i obrajii si buzele cu degetul, starea sa de visare se schimba de la blandete la pasiune. Cu mainile repezi se dezbraca de vesta, camasa, cizme si pantaloni.

Nicole culcata pe spate, cu capul rezemat de brat, privea jocul focului luminand pielea lui, sub care se vedeau muschii cum se contracta si se curbeaza. Isi puse un deget sus, pe spatele lui.

Se intoarse gol, cu pielea aurie ca si bronzul.

— Esti frumos, murmura ea, iar el zambi sarutand-o din nou si, indemanatic, ii dadu jos rochia de pe umeri, alunecand pe corpul ei neted si tare, cercetandu-l incet, ca si cand nu i-ar fi fost deja cunoscut. Cand o ridica peste el, ea isi salta pulpele si-i conduse miscarile.

— Clay, suspina ea, in timp ce el se misca intai lent, apoi din ce in ce mai repede, pana ce cazu peste el, apucandu-l strans cu mainile ca o infometata. Sfarsi moale, palpitand, satisfacuta.

— Hai sa spunem drept, doamna, zise barbatul tanar si voinic, scuipand langa piciorul ei un rest de tutun zemos. Vrei sa-ti fac un copil? Nu vrei sa-ti dau unul din ai mei gata nascut, ci vrei sa-ti insamantez unul in dumneata?

Bianca statea batoasa, privind in fata ei. Nu fusese nevoie de prea multe intrebari ca sa-l gaseasa pe Oliver Hawthorne, un barbat care sa faca o treaba pe bani si sa-si tina gura. In primul moment se gandise sa-i plateasca s-o duca pe Nicole in Franta, dar familia Hawthorne nu avea reputatia de necinstita, asa ca familia Simmons.

Dupa incercarea nereusita de a-l face pe Clay sa se culce cu ea, isi daduse seama ca trebuia sa intreprinda ceva, caci altfel, toate visele ei se vor spulbera.

Nu va trece mult si Clay va intelege ca nu mai are nicio putere asupra lui. Trebuie sa faca un copil, indiferent ce s-ar intampla.

— Da, domnule Hawthorne, vreau sa am un copil. M-am interesat de familia dumitale si se pare ca esti foarte prolific.

— Interesant, ha, ha. Zambi, privind-o si apreciind-o. Nu-i displacea grasimea ei, caci lui ii placeau femeile voinice cu funduri zdravene, focoase, bune la pat, dar nu-i placea fizicul ei de femeie ce nu lucrase in viata ei. Inteleg ca vrei sa spui ca barbatii Hawthorne pot face copii, chiar si cand nu le rodeste tutunul.

Ea aproba scurt. Cu cat vorbea mai putin cu omul, cu atat era mai bine.

— Totul trebuie desigur, sa ramana secret. In public, nu voi spune ca te-am vazut vreodata si dumneata trebuie sa faci la fel.

Oliver clipi din ochi. Era un barbat scund, zdravan, si-i lipsea un dinte in fata. Avea impresia ca totul nu era decat un vis din care se va trezi foarte curand. Avea aici o femeie care-i platea sa o reguleze o data sau de mai multe ori pana o lasa insarcinata. Se simtea ca un cal dus la monta si ideea nu-i displacea.

— Desigur, doamna, cum vrei dumneata. Ma voi face ca nu te cunosc, pe dumneata sau copilul, desi te previn ca toti cei sase copii ai mei, seamana leit cu mine.

Ar merita Clay un copil despre care ar crede ca este al lui si copilul sa semene cu altul, se gandi ea. Copilul va fi scund si gras, nu inalt, subtire si frumos.

— Este in ordine, spuse ea aratandu-si gropita de pe obrazul stang. Ne putem intalni maine la ora trei in spatele tabacariei de pe plantatia Armstrong?

— Armstrong, pfui . Clay are greutati sa-si faca el insusi copiii lui? ’

Bianca ii spuse batoasa:

— Nu stiu sa raspund la nici o intrebare si as prefera sa nu intrebi nimic.

— Sigur! raspunse Oliver privind apoi in jur cu grija.

Erau pe un drum la distanta de cateva mile de plantatia Armstrong, loc ales de ea, in mesajul ce i-l trimisese. Cand terminara de vorbit si-i atinse bratul, sari inapoi ca arsa.

— Nu ma atinge, ii spuse ea cu dintii stransi. Se incrunta uimit si o privi cum se intoarce, mergand in jos pe drum, suparata, spre o cotitura.

— Ce femeie ciudata, se gandi el. Nu vrea sa o ating, in schimb, vrea sa-i fac un copil. Se ferise de el, ca si cand i-ar fi facut scarba, dar voia sa se intalneasca dupa-amiaza, sa faca dragoste in plina zi. Gandul acesta il facea pe Oliver sa straluceasca si isi aseza pantalonii, punandu-si mana in interiorul lor, ca sa se simta mai in largul lui. Nu era omul care sa calareasca doar o data pe luna. Poate mai multe cucoane nebune ca asta il vor solicita sa le ajute barbatii slabi, si poate ca-si va face un rost din asta si duca-se dracu munca la tutun. Se indrepta din umeri si porni spre casa.

In luna urmatoare, Nicole se simtea bucuroasa, dar nu chiar fericita. Se intalnea cu Clay in dumbrava de langa rau. Erau intalniri vesele, pline de dragoste si de planuri de plecare in Vest. Ca niste copii, vorbeau despre ce vor lua cu ei, cate dormitoare va trebui sa aiba casa lor, cati copii vor avea si ce nume le vor da. Se gandeau cand sa-i puna la curent pe Janie si pe gemeni cu planurile lor, fiindca bineinteles ca ii vor lua cu ei.

Intr-o seara de sfarsit de februarie, cerul se intuneca amenintator si fulgerele puternice pareau ca vor rupe in doua casuta mica.

— De ce esti asa de nervoasa? o intreba Janie. E o furtuna care se apropie.

Nicole isi puse lucrul intr-un cos, pe jos, caci nu mai putea sa continue. Fiecare furtuna ii aducea, aminte de noaptea cand murise bunicul ei.

— Esti suparata pentru ca nu te poti intalni cu Clay?

Pe fata lui Nicole se vedea mirarea. Janie chicoti.

— Nu-i nevoie sa-mi spui ce se intampla. Ti se citeste pe fata. Mi-am inchipuit intotdeauna ca-mi vei spune, cand vei hotari tu.

Nicole se aseza pe jos in fata focului.

— Esti asa de buna si ai rabdare cu mine.

— Tu esti cea rabdatoare, pufni Janie. Nici o femeie pe lume, n-ar suporta ce face Clay cu tine.

— Exista unele motive, incepu sa spuna Nicole.

— Barbatii gasesc intotdeauna motive cand e vorba de femei. Se opri brusc. N-ar trebui sa spun astfel de lucruri. Sunt si altele pe care nu le stiu, sunt sigura. Poate exista un motiv pentru care Clay se-ntalneste cu nevasta sa, ca si cand ar fi o femeie usoara din oras.

Nicole zambi si clipi din ochi.

— Femeie din oras, da? Poate intr-o zi, cand voi trai cu el si-l voi vedea zilnic, ma voi gandi cu drag la timpul acesta, cand ma adora.

— Nu mai crezi nici tu, cum nu mai cred nici eu. Tu ar trebui sa fii acum la Arundel Hali, ocupandu-te de casa, in loc de grasa aia .

Un fulger ascutit ii taie vorba. Nicole tipa de frica si-si puse mana pe inima.

— Nicole, sari Janie si lucrul ii cazu pe jos. Ce se intampla, nu te simti bine? Cuprinzandu-i umerii, o puse din nou pe scaun.

— Stai jos si linisteste-te. O sa fac ceai si voi pune in al tau putin alcool.

Nicole se aseza, dar nu se linisti. Crengile unui copac loveau acoperisul, iar vantul suiera prin ferestre, miscand perdelele. Noaptea era intunecata, dar pentru Nicole era oribila.

— Uite, spuse Janie intinzandu-i o ceasca pe care Nicole o lua cu amandoua mainile. Bea asta si pe urma te culci.

Incerca sa se linisteasca si band ceaiul simtea ca alcoolul o incalzeste, dar avea nervii prea incordati ca sa se linisteasca.

La prima bataie in usa sari atat de repede, incat jumatate din ceaiul din ceasca ii curse pe rochie.

— Trebuie sa fie Clay, zambi Janie, luand un prosop. Stie ca-ti este frica de furtuna si a venit sa stea cu tine. Hai usuca-te si arata-i un suits dulce.

Nicole isi sterse rochia cu mainile tremurand si incerca sa surada, asteptand aparitia lui Clay.

Deschizand usa, Janie era pregatita sa-i spuna bun venit, dar sa-i tina si o morala buna, in care sa-i arate ce gandeste ea despre felul cum isi neglija sotia.

Dar barbatul care statea in usa, nu era Clay. Era un om scund, subtire, cu par blond, rar, ce-i atarna deasupra gulerului paltonului de catifea verde. Avea in jurul gatului un fular alb de matase care-i acoperea partea de jos a fetei. Ochii erau mici, avea un nas subtire ca o lama de cutit, iar gura ii era mica cu buze subtiri.

— Aici este casa lui Nicole Courtalain? intreba, tinand capul pe spate, ca si cand ar fi incercat s-o priveasca de sus pe Janie, lucru imposibil, fiindca Janie era mult mai inalta decat el.

Avea un accent atat de pronuntat, incat Janie nu putu intelege, asta casa a lui . de numele asta Janie nu auzise niciodata.

— Femeie, ii comanda omul mic, nu ai limba sau minte?

— Janie, spuse Nicole linistit, eu sunt Nicole Courtalain Armstrong.

Apreciind-o la alta scara, vorbi mai putin furios.

— Oui, sunteti fiica ei. Se intoarse inapoi in intuneric.

— Cine este, intreba Janie. Nici n-am putut sa-l inteleg. E prieten cu tine?

— Nu l-am vazut niciodata, Janie. Este o femeie cu el.

Amandoua se repezira afara. Nicole o apuca pe femeie cu o mana de o parte, barbatul de cealalta parte, iar Janie lua o valiza de pe jos si-o urma. Inauntru, asezara femeia pe un scaun in fata focului, iar Janie ii turna ceai cu alcool, in timp ce Nicole scoase dintr-un sertar o patura.

Cand Janie aduse ceaiul si-l intinse femeii epuizate, o privi cu atentie. Era o replica mai batrana a lui Nicole. Pielea femeii era neteda, fara zbarcituri, curata si perfecta, iar gura era la fel cu aceea a lui Nicole, o combinatie de inocenta si senzualitate. Doar ochii, desi semanau cu ai lui Nicole, erau lipsiti de viata si priveau in gol.

Asezand patura in jurul picioarelor femeii, Nicole se uita in sus si vazu o privire ciudata pe fata Janiei. Ingenuncheata langa femeie, cu mainile inca pe patura, Nicole privi in sus la femeie. Vazandu-i trasaturile, ochii i se umplura de lacrimi, care incet, alunecara pe obrazul ei.

— Mama, sopti. Mama! Se apleca in fata si-si ingropa obrazul in poala femeii.

Janie vazu ca femeia batrana nu raspunse nici gesturilor, nici cuvintelor lui Nicole.

— Am sperat, spuse omul de langa ea, am sperat ca vazandu-si fiica din nou, isi va reveni.

Cuvintele barbatului o facura pe Janie sa inteleaga privirea goala a ochilor ei, erau ochii unei persoane care nu mai voia sa vada nimic in viata.

— Putem sa o ducem in pat? intreba omul.

— Da, desigur, spuse Janie, cu siguranta, ingenunchind langa prietena ei. Nicole, mama ta e foarte obosita. Hai s-o ducem sus si sa o culcam.

Tacuta, Nicole se ridica. Lacrimile ii curgeau pe fata si nu-si lua ochii de pe chipul mamei sale. Aproape ametita, o ajuta sa urce scarile, apoi o ajuta pe Janie s-o dezbrace, fara sa-si dea seama ca mama ei nu vorbea deloc. Cand au coborat, Janie mai fierse un ceai cu bautura, apoi taie sunca si branza facand sandvisuri pentru tanarul barbat.

— Credeam ca amandoi parintii mei au fost omorati, spuse Nicole linistita.

Omul manca repede, era evident foarte infometat.

— Tatal dumitale a fost omorat. Am vazut cand a fost ghilotinat. Parea ca nu se gandeste la durerea lui Nicole. Tatal meu si cu mine ne duceam sa vedem, cum faceau toti, ghilotinarea. Era singura distractie la Paris si ne facea sa uitam ca nu avem paine. Dar tatal meu este – cum se spune – un romantic. Zilnic venea acasa la atelierul lui de carpaci si ne spunea, mamei si mie, cum erau sacrificate toate femeile frumoase. Spunea ca e o rusine sa vezi capetele frumoase rostogolindu-se in cos.

— N-ai putea sa ne povestesti cu mai putine amanunte? spuse Janie, cu mana pe umerii lui Nicole.

Omul apuca un borcan de ceramica cu mustar.

— Dijon. E placut sa vezi in tara asta salbatica lucruri frantuzesti.

— Cine esti dumneata? Cum ai salvat-o pe mama? intreba Nicole incet.

Musca o bucata de branza bine unsa cu mustar, apoi zambi.

— Sunt tatal dumitale vitreg, mica mea fiica. Mama ta si cu mine suntem casatoriti. Se ridica si-i lua mana. Eu sunt Gerard Gautier, acum unul din membrii splendidei familii Courtalain.

— Courtalain? Credeam ca asta e numele de fata al lui Nicole.

— Este, spuse Gerard intorcandu-se la masa. Este una din familiile cele mai vechi, mai bogate si mai puternice din Europa. Sa-l fi vazut pe batran, tatal nevestei mele. L-am vazut o data, cand eram copil. Era mare cat un munte si se zicea, la fel de puternic, Am auzit ca putea sa-l faca pe rege sa tremure, atunci cand era manios.

— Omul cel mai obisnuit il facea pe rege; sa tremure, spuse Nicole cu amaraciune. Te rog spune-mi cum ai intalnit-o pe mama.

Gerard ii arunca lui Janie o privire dispretuitoare.

— Cum va spuneam, mergeam cu tata sa vedem ghilotinarile. Adele, mama ta, mergea in urma tatalui tau. Era asa de frumoasa, ca o regina. Era imbracata cu o rochie alba si cu parul ei alb parea un inger. Multimea nu mai scotea nicio vorba cand a vazut-o trecand. Oricine vedea ca barbatul ei era mandru de ea. Avea mainile legate la spate si nu se puteau atinge, dar cand s-au privit, multa lume plangea, caci se putea vedea ca acesti doi oameni frumosi se iubeau. Tata imi dadu un cot si spuse ca nu putea suporta ca o faptura atat de minunata sa fie omorata. Am incercat sa-l opresc, dar – Gerard ridica din umeri – tata face ce voia.

— Cum a salvat-o? il zorea Nicole. Cum a scos-o din multime?

— Nu stiu. Multimea reactiona in fiecare zi altfel. Uneori plangea cand capetele cadeau, alteori radea sau striga. Cred ca depindea de timp. Si ziua aceea era romantica, la fel cum era tatal meu. L-am privit facandu-si loc printre oameni, dezlegand mainile Adelei si apoi bagand-o in multime.

— Dar paznicii?

— Multimii ii placuse ce facuse tatal meu si l-au ajutat. L-au inconjurat ca apa. Cand garzile au incercat sa-i urmareasca, multimea le-a stat in cale si i-a indreptat in directii gresite. Se opri, zambind si band ultima picatura din paharul cu vin. Eu eram cocotat pe varful unui zid, de unde am vazut totul. Aveai ce vedeai oamenii tipau din toate directiile la garda, iar tatal meu si Adele mergeau linistiti inapoi, la dugheana noastra.

— Ai salvat-o, murmura Nicole privindu-si mainile in poala. Cum as putea sa-ti multumesc?

— Poti sa ne porti de grija, spuse repede, am facut un drum lung.

— Orice, raspunse Nicole, ce este al meu este si al vostru. Trebuie sa fii obosit si vrei sa te odihnesti.

— Stai un minut spuse Janie. Continua povestea. Ce i s-a mai intamplat mamei lui Nicole, dupa ce tatal tau a salvat-o? De ce ati parasit Franta? Cum ati aflat ca Nicole este aici?

— Cine este femeia asta? intreba Gerard. Nu-mi place sa fiu tratat asa de servitori. Sotia mea este Ducesa de Levroux.

— Revolutia a desfiintat toate titlurile, spuse Nicole, in America toti oamenii sunt egali, iar Janie este prietena mea.

— Pacat, spuse cercetand cu ochii odaia simpla si cascand tare, inainte de a se ridica. Sunt obosit. Exista vreo camera de dormit confortabila pe aici?

— Nu stiu cat sunt de confortabile, dar sunt locuri de dormit, spuse Janie dusmanos. In pod sunt copiii si noi, cele trei femei. La moara sunt cateva paturi.

— Copii? O privi pe Nicole, observand calitatea rochiei de lana gri, pe care o purta.

— Cati ani au?

— Sase.

— Nu sunt ai tai?

— Ii ingrijesc.

— Bine. Cred ca va trebui sa ma multumesc cu moara, spuse zambind. N-as vrea sa fiu trezit de copii.

Nicole porni spre usa luandu-si pelerina, dar Janie o opri.

— Tu du-te sa vezi daca mama ta e bine. De dansul am eu grija.

Urca pe scari zambindu-i recunoscatoare. Ii ura noapte buna lui Gerard si se duse la mama ei, care era culcata si dormea linistita. Furtuna de afara se potolise si ningea linistit. Nicole ii lua mana si o privi napadita de amintiri. Cum o ridica si o invartea, inainte de a pleca la un bal la curte, cum ii citea miscand leaganul. Cand avea opt ani, mama sa facuse doua rochii identice pentru amandoua. Regele spusese ca intr-o zi vor ajunge ca doua gemene, caci Adele nu va imbatrani niciodata.

Cand se intoarse, Janie ii spuse:

— Nicole, n-ai sa stai aici toata noaptea. Mama ta are nevoie de odihna.

— Nu o deranjez.

— Dar nici nu o ajuti. Daca nu dormi la noapte, maine ai sa fii obosita si nu vei putea sa-i fii de folos.

Desi stia ca Janie are dreptate, Nicole ofta fiindca se temea ca daca isi va inchide ochii, mama sa va disparea. Cu regret se ridica si o saruta, inainte sa se dezbrace.

Cu o ora inainte de rasaritul soarelui, toti cei din casa au fost treziti de tipete ingrozitoare, tipete de spaima. Gemenii sarira din pat la Janie, iar Nicole alerga la mama ei.

— Mama, sunt eu, Nicole, Nicole fata ta. Mama linisteste-te, esti in siguranta.

Femeia, cu ochii mari de spaima, dovedea ca nu intelegea nimic din ce-i spunea Nicole. Desi vorbise in frantuzeste, cuvintele nu aveau efect; Adele era inca speriata si continua sa tipe, ca si cand cineva ar fi torturat-o.

Gemenii isi astupara urechile si se ascunsera in faldurile camasii de noapte a lui Janie.

— Gheama-l pe domnul Gautier, tipa Nicole, avand mainile agitate.

— Sunt aici, se auzi in capul scarii. M-am gandit ca se va trezi asa. Adelei spuse aspru, apoi neprimind nici un raspuns o palmui puternic pe fata. Tipetele incetara imediat, privi cateva minute, apoi cazu plangand in bratele lui Gerard. O tinu un moment, apoi o culca din nou repede.

— Va mai dormi cam trei ore de acum, spuse, ridicandu-se si indreptandu-se spre scara.

— Domnule Gautier, trebuie sa fie ceva ce putem face. Nu putem pleca si s-o parasim, spuse Nicole.

Se intoarse si-i zambi.

— Nimeni nu poate face nimic. Mama ta e complet nebuna. Ridica din umeri, ca si cand problema nu-l interesa si cobori scarile. Numai cat zabovi sa-si puna capotul si Nicole se repezi pe scari dupa el.

— Nu poti sa spui ce ne-ai spus si apoi sa pleci. Mama a trecut prin incercari oribile. Desigur, dupa ce se va odihni si-si va recapata siguranta locului unde se afla, se va insanatosi.

— Poate.

Janie intra in odaie cu gemenii stransi langa ea. Intelegandu-se in tacere, discutia se amana pana cand toata lumea manca, iar gemenii iesira din casa. In timp ce Janie strangea masa, Nicole se intoarse spre Gerard.

— Te rog, spune-mi ce i s-a mai intamplat mamei, dupa ce tatal tau a salvat-o?

— Nu si-a revenit niciodata, spuse simplu. Toata lumea crede ca fusese atat de curajoasa cand era. Dusa la moarte, dar adevarul era ca pierduse inca de mult timp simtul realitatii. Statuse in puscarie foarte mult timp si vazuse cum, unul cate unul, toti prietenii ei, fusesera executati. Cred ca dupa un timp, mintea ei refuza sa creada ca aceeasi soarta o astepta si pe ea.

— Dar cand era sanatoasa, asta nu o asigura? Gerard isi privi cu interes unghiile.

— Tata nu trebuia sa o salveze. Era un mare risc sa tii pe cineva din aristocratie in casa. In ziua cand a luat-o, multimea era. De partea lui, dar mai tarziu cineva ar fi putut sa ne denunte la comitetul cetatenesc. Era periculos pentru noi toti. Mama plangea in fiecare noapte de frica. Tipetele Adelei, ii trezeau pe toti vecinii. Nu spuneau nimic despre femeia pe care o ascundeam, dar ne intrebam cat va mai dura pana cand vor cere recompensa oferita pentru ducesa.

Sorbindu-si cafeaua pe care i-o daduse Janie, o studie cateva clipe pe Nicole. Era extrem de dragalasa in lumina diminetii, cu pielea catifelata dupa somn, cu ochii luminosi, ascultand povestea, si-i placea felul cum il privea, asteptand cu mare interes. Continua:

— Cand am aflat ca ducele fusese omorat, m-am dus la moara unde fusese ascuns. Voiam sa stiu daca mai ramasese cineva din familie, morarita era foarte speriata, caci sotul ei fusese omorat odata cu ducele. Mi-a trebuit mult timp pana sa-mi spuna de fata Adelei, si ca aceasta plecase in Anglia. Acasa cand le-am spus povestea despre morar, au fost inspaimantati. Stiam ca trebuie s-o indepartam pe Adela din casa.

Nicole se ridica si se duse spre foc.

— Nu aveati de ales. Puteati fie sa o predati comitetului, ori sa o scoateti din tara, bineinteles sub alt nume.

Gerard zambi vazand cat de repede intelegea.

— Care era cea mai buna ascunzatoare decat adevarul? Ne-am casatorit in secret, apoi am plecat din tara, in luna de miere. In Anglia, l-am gasit pe domnul Maleson, care mi-a spus ca lucrasesi la fiica lui si amandoua ati plecat in America. Maleson era un om ciudat. Mi-a spus cea mai ciudata poveste, pe care am inteles-o doar pe jumatate. Mi-a spus ca te-ai casatorit cu sotul fiicei lui. Cum se poate asa ceva? in tara asta un barbat poate avea doua neveste?

Janie pufni in ras, inainte ca Nicole sa raspunda.

— Clay Armstrong isi face legile lui proprii in partea asta a tarii.

— Armstrong, da, asta e numele pe care mi l-a spus Maleson. Atunci este sotul tau? De ce nu e aici? E plecat cu afaceri?

— Afaceri, spuse Janie. As vrea sa fie. Clay traieste peste rau, intr-o casa mare si frumoasa cu o grasana lacoma si snoaba, in timp ce nevasta-sa locuieste departe de el intr-o coliba de morar.

— Janie, izbucni Nicole. Ai vorbit destul.

— Problema e ca tu ai spus prea putin. Orice iti spune Clay, tu te supui si spui „da, Clay”, „te rog, Clay”, „tot ce doresti, Clay”.

— Janie, nu mai vreau sa mai aud nimic. Avem aici un oaspete daca ai uitat .

— Nu am uitat nimic, se rasti si se intoarse spre foc cu spatele la Nicole si Gerard. De cate ori se gandea la Clay si la felul cum o trata pe Nicole, se infuria. Nici nu stia daca era mai suparata pe Clay pentru felul cum se purta cu Nicole, sau pe aceasta care accepta totul linistita. Janie considera ca Armstrong nu o merita pe Nicole, iar ea ar fi trebuit sa-si termine casatoria si sa-si caute alt barbat. De fiecare data insa, cand Janie ii spunea asta, Nicole nu voia sa asculte, zicand ca are incredere in Clay si il iubeste.

Gandurile tuturor incetara cand tipetele incepura din nou, rasunand prin casa mica, strigatul de groaza dandu-le fiori lui Nicole si lui Janie.

Incet, alene, Gerard se ridica.

— E speriata ca nu cunoaste locul si asta o nelinisteste. De indata ce se va obisnui, tipetele vor fi mai rare. Porni pe scari.

— Crezi ca ma va recunoaste? intreba Nicole.

— Cine poate sa spuna? Un timp a avut zile cand era mai lucida, dar acum e mereu inspaimantata. Ridica din umeri, inainte sa intre in pod si dupa putin timp, tipetele se linistira.

Prudenta, Nicole se duse in pod. Gerard sedea pe marginea patului, cu un brat pe umerii Adelei, iar ea se agata de el, privind in jur speriata de groaza. Deschise ochii mari de frica vazand-o pe Nicole, dar nu mai tipa.

— Mama, spuse Nicole incet, linistit. Eu sunt Nicole, fata ta. Iti amintesti cand tata mi-a adus un iepure? iti amintesti cand a iesit din cusca si nimeni n-a putut sa-l gaseasca? Am cautat in tot castelul dar nu l-am gasit.

Ochii Adelei pareau sa devina mai linistiti privind-o pe Nicole.

Luandu-i mana in ale ei, Nicole continua.

— Iti amintesti ce-ai facut? Ca sa-i faci o farsa tatei, ai bagat in casa trei iepuroaice. Iti amintesti cum a gasit tata cuibul puilor in cizmele lui de vanatoare? Ai ras asa de tare. Dupa cum a ras tata cand a gasit si alti iepuri in dulapul unde era rochia ta de mireasa. Iti amintesti de bunicul? spunea ca amandoi sunteti copii si va jucati.

— A organizat o vanatoare, sopti Adele cu vocea ragusita de tipete.

— Da, sopti Nicole cu ochii incetosati de lacrimi. Regele ne facea o vizita in saptamana aia. El, bunicul si cincisprezece ofiteri din oamenii lor, s-au imbracat, ca si cand ar fi mers la razboi si au pornit sa gaseasca iepurii. Iti amintesti ce s-a intamplat atunci?

— Eram soldati, spuse Adele.

— Da, pe mine m-ati imbracat in hainele varului meu, iar tu si cateva doamne de la curte v-ati imbracat, in soldati. Ti-o amintesti pe batrana matusa a reginei? Era asa de caraghioasa in pantaloni de barbat.

— Da, murmura Adele prinsa de poveste. Am avut peste la cina.

— Da, rase Nicole, doamnele au prins toti iepurii si i-au lasat liberi pe jos si ca sa-i pedepseasca pe barbati ca fusesera soldati nepriceputi, si tu ai dat seara doar peste. Oh, iti amintesti pateul de somon?

Incepand sa rada si ea, Adele raspunse:

— Bucatarul ii daduse forma de iepure si erau sute.

Cu lacrimi pe obraz, Nicole astepta.

— Nicole, spuse Adele, certand-o. Ce-i cu tine in rochia asta oribila? O doamna nu trebuie sa poarte lana. Este prea lipicioasa, prea grosolana. Daca un gentleman prefera lana, trebuie sa fie pastor. Doar un pastor prefera lana. Du-te si gaseste ceva de matase, ceva facut de fluturi, nu de oile alea proaste.

— Da, mama, ii spuse fata ascultatoare, linistit, si o saruta pe obraz. Ti-e foame? Ai vrea sa-ti aduc o tava?

Adele se rezema de peretele din spatele saltelei pusa pe jos, parand ca nu-l vede pe Gerard care-si lua bratul de pe ea.

— Trimite-mi ceva usor. Si foloseste azi vesela bleu cu alb de Limoges. Dupa ce mananc o sa ma odihnesc si apoi trimite bucatarul sa facem meniul pentru saptamana viitoare. Regina va fi aici si vreau sa faca ceva special. Ah, da, daca vin artistii italieni, spune-le ca voi vorbi cu ei mai tarziu. Si gradinarul, trebuie sa vorbesc cu el despre trandafiri. Sunt atatea de facut si sunt foarte obosita. Nicole, crezi ca ma poti ajuta azi?

— Sigur, mama. Odihneste-te si-ti aduc chiar eu de mancare. O sa vorbesc eu cu gradinarul.

— O calmezi, spuse Gerard urmand-o pe Nicole in jos pe scari. N-am mai vazut-o asa relaxata de mult timp.

Ametita, Nicole intra in camera incet. Mama ei credea ca traieste inca in timpul cand avea servitori minunati, care nu aveau altceva de facut decat sa o ajute sa se imbrace. Nicole fusese tanara de tot si se adaptase cu lumea aspra si salbatica cu care nu fusese obisnuita, dar se indoia ca mama ei ar putea, incet, lua o craticioara de pe perete si sparse oua pentru omleta. Se gandi la Clay, stergandu-si lacrimile cu dosul palmei. Cum va mai putea pleca acum cu el? Mama ei era acum aici si avea nevoie de ea, gemenii aveau si ei, simtea o responsabilitate fata de Isaac si acum Adele si Gerard se bazau pe ea. Ce drept mai avea sa se autocompatimeasca? Ar trebui sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca nu era singura pe lume. Un sunet ascutit din pod dovedea ca Adele era nerabdatoare sa manance. Deodata usa de la intrare se deschise brusc, bagand aerul rece inauntru.

— Iarta-ma, Nicole, spuse Isaac. Nu stiam ca ai musafiri, dar a sosit un om cu unelte noi pentru moara. Vrea sa te uiti la ele.

— Voi veni cat pot de repede.

— Spune ca se grabeste, ca se pare ca vine zapada mare. Vrea sa ajunga la Backes mai devreme.

Ciocaniturile din pod deveneau mai insistente.

— Nicole, striga Adele tare. Unde este servitoarea mea, unde mi-e gustarea?

Repede, Nicole incarca tava si alerga sus pe scari. Adele se uita la tava de paie impletite, la serviciul de faianta, la omleta fierbinte mirosind a branza si lua o bucata de paine prajita intre degete.

— Ce-i asta, paine? Paine taraneasca, eu vreau croissant. Si inainte ca Nicole sa spuna un cuvant,

Adele sfarama painea peste omleta. Bucatarul ma insulta. Du-i asta inapoi si spune-i ca daca mai vrea sa aiba o slujba, sa nu-mi mai serveasca laturi alta data. Lua ceasca de ceai si o varsa peste toate, ceaiul cald se scurse prin tava impletita si umplu pana si paturile.

Privind la mizeria pe care o facuse maica-sa, Nicole se simti obosita. Paturile vor trebui spalate cu mana. Mancarea va trebui incalzita si va trebui s-o convinga pe mama sa sa manance, incercand sa nu-i provoace din nou tipetele. Si Isaac avea nevoie de ea la moara. Cobori cu tava uda.

Janie intra ca o furtuna, gata sa-l dea jos pe Isaac.

— Nicole, au disparut gemenii, l-au spus lui Luke ca voiau sa fuga fiindca a venit sa stea la noi o femeie nebuna.

— De ce nu i-a oprit Luke? intreba Nicole trantind tava pe masa. Si Adele reincepu sa bata in podele.

— A spus ca a crezut ca e o gluma, ca nu-i nici o femeie nebuna aici.

Nicole isi ridica mainile disperata.

— Isaac, cauta-i si pe ceilalti oameni si sa pornim in cautare. E prea frig afara ca sa lasam copiii. Se intoarse spre Gerard. Te rog pregateste-i mamei ceva de mancare.

El ridica din spranceana.

— Eu nu fac treaba de femeie. Janie pufni.

— Ia asculta .

— Janie, gemenii sunt mai importanti acum. Ii voi duce mamei niste paine si branza. Va trebui sa se multumeasca cu atat. Va ajung cat de repede posibil. Te rog, adauga ea cand vazu cum il privea Janie pe Gerard. Acum am nevoie de ajutor. Te rog nu mai complica problemele. Janie si Isaac plecara, in timp ce Nicole trantea painea si branza intr-un cos. Bataile Adelei erau mai dese si Nicole nu-si dadea seama de privirile pe care i le arunca Gerard, stand rezemat alene de perete.

Se simti vinovata de modul cum ii trantise Adelei in poala mancarea si observase reprosul din ochii ei. Fara sa le mai dea atentie mamei si nici sentimentelor de vinovatie, porni. Gemenii trebuiau gasiti.

De abia iesise pe usa si incepuse sa-i strige, cand ii vazu pe cei doi fugari indreptandu-se spre ea.

Capitolul 17

Nicole privi la ceasul de pe comoda de langa usa si se muta incet de langa foc, la masa din bucatarie. Trebuie sa-si aminteasca sa framante aluatul pentru cozonac peste zece minute. Gemenii se jucau linistiti intr-un colt retras din odaie, Alex cu cateva animale facute din lemn si Mandy cu o papusa vopsita, pe care o considera nevasta unui fermier.

— Nicole, intreba Alex, putem sa mergem afara dupa ce mancam?

Ea dadu din cap.

— Sper ca da, daca ninsoarea se opreste, Poate-l gasiti pe Isaac, cu care sa faceti un om de zapada.

Copiii isi zambira unui altuia si se intoarsera la joaca lor.

Usa se deschise si o pala de vant rece era gata sa stinga focul.

— Este cea mai rece luna martie pe care am avut-o vreodata, spuse Janie, intinzandu-si mainile spre foc. Mi se pare ca primavara nu are sa mai vina.

— Nici mie, murmura Nicole. Dadea cu furie cu pumnul in aluatul, care crestea. Primavara, se gandi ea. Momentul cand trebuia sa plece impreuna cu Clay. Janie spusese ca anul asta a fost cea mai umeda si cea mai rece iarna pe care o avusesera in Virginia. Din cauza zapezii au fost obligati sa stea inauntru, patru adulti si doi copii, inghesuiti in casa mica. Din luna in care sosisera Gerard si Adele, il vazuse pe Clay o singura data si chiar si atunci parea zapacit, parca speriat de ceva.

— Buna dimineata, spuse Gerard, coborand pe scari. Imediat dupa sosirea lui, schimbasera locurile de dormit. El si Adele dormeau sus in patul gemenilor, iar copiii dormeau pe saltele, neavand paturi, in camera de jos. Janie si Nicole dormeau tot sus, unde o perdea le despartea de perechea casatorita.

— Dimineata, mormai Janie, e aproape douasprezece.

Ca de obicei, Gerard nu o baga in seama.

— Nicole, spuse cu voce rugatoare, crezi ca ai putea face ceva sa nu mai fie zgomot atat de devreme dimineata?

Nicole nu-i raspunse, era prea obosita, trebuind sa curete, sa faca de mancare si sa aiba grija de atatea persoane.

— Si mai e ceva, mansetele jachetei mele albastre s-au murdarit. Sper ca poti sa le speli, continua el, intinzand bratele si studiindu-si hainele cu care era imbracat. Avea o jacheta albastra pana la genunchi, stransa in talie cu snururi negre, impletite gros si care ii flutura larga peste soldurile subtiri. Purta pantaloni prinsi cu nasturi sub genunchi, iar in picioare ciorapi de matase si pantofi de lac, flexibili. Vesta era de satin galben, brodata cu stele albastre stralucitoare, iar camasa de matase era stransa la gat cu o cravata verde. A fost uimit cand a aflat ca Nicole nu stia ca o cravata verde era insemnul nobilimii franceze. Este un mod simplu prin care ne deosebim de oamenii de rand, adaugase el.

Ciocaniturile venind de sus o facura pe Nicole sa-si mute privirile de pe aluatul pe care-l framanta. Adele se trezise mai devreme ca de obicei.

— Ma duc la ea, spuse Janie. Nicole zambi.

— Stii ca inca nu s-a obisnuit eu tine.

— O sa inceapa iar sa tipe? intreba Alex speriat.

— Putem sa mergem afara? intreba Mandy.

— Nu, si nu, raspunse Nicole. Veti iesi mai tarziu. Apuca o tavita, turna intr-un pahar cidru de mere si porni sus la mama sa.

— Buna dimineata, draga, spuse Adele. Nu arati bine in dimineata asta. Nu te simti bine? Adele vorbea frantuzeste ca intotdeauna. Desi Nicole incercase s-o faca sa vorbeasca engleza pe care o stia destul de bine, Adele refuzase.

— Sunt putin obosita, atata tot. Adele clipi din ochi.

— Contele german a dansat prea mult cu tine aseara, nu-i asa?

Era inutil sa incerce s-o faca sa gandeasca sau sa-i explice, asa ca Nicole dadu din cap aprobativ. Oricat de scurt ar fi fost timpul cand devenea constienta, incepea sa tipe si nu se oprea decat cu medicamente. Uneori plutea intre isterie si un calm departe de realitate. Intr-o perioada cand era intr-o stare mai calma, vorbise de crime si moarte, de timpul petrecut in inchisoare si despre prietenii care ieseau pe usa si nu se mai intorceau. Erau cele mai triste lucruri pe care Nicole le ura, caci multi dintre cei despre care povestea erau oameni pe care-i cunoscuse si ea. Erau amintiri despre femei dragalase si usuratice care nu cunoscusera in viata decat luxul si bunastarea. De cate ori se gandea la aceste femei ce fusesera duse la moarte, abia isi putea stapani plansul.

O voce venind de jos de pe scari ii atrase atentia. Era Wesley! se gandi bucuroasa, multumita ca mama ei se culcase din nou pe pernele patului si inchisese ochii. Adele se scula rar din pat, dar uneori erau ore cand avea nevoie de o atentie deosebita.

Ca intotdeauna, simtindu-se vinovata, Nicole o parasi pe mama sa si cobori sa-si primeasca musafirul.

Nu-l mai vazuse de trei luni de zile, de la acel Craciun nefericit.

Discuta preocupat cu Janie, si Nicole intelese ca-i povestea de Adele si Gerard.

— Wesley, ce placere sa te vad din nou, spuse ea.

Se intoarse spre ea surazand, dar cand o vazu, bucuria disparu de pe fata lui.

— Doamne Dumnezeule, Nicole, arati ingrozitor, parca ai fi pierdut zeci de kilograme si nu ai mai dormit de un an.

— Este adevarat, spuse si Janie suparata. Privind de la Janie la Nicole, Wes vazu ca niciuna din ele nu arata bine. Janie nu mai avea obrajii rosii. In spatele lor era un barbat scund si blond, stand si privind la copiii, cu o grimasa de dezgust pe buze.

— Alex si Mandy, puneti-va cizmele si hainele groase. Iar tu Nicole si Janie imbracati-va gros, de asemenea. Mergem sa facem o plimbare.

— Wes, nu pot merge. Am pus painea la crescut si apoi mama, spuse Nicole, apoi se opri. Dar, mi-ar face placere sa fac o plimbare.

Fugi pe scari sa-si ia pelerina cea noua pe care i-o daruise Clay, cand castigase pariul la cursele de cai, la petrecerea familiei Backes. Firul lung de par de camila amestecat cu mohair si matase era stralucitor cand arunca pelerina in jurul ei, strangandu-si-o pe umeri. Gluga de pe spate era facuta din nurca deasa si neagra, care borda pelerina de jur imprejur.

Afara aerul era rece si curat, zapada continua sa cada, iar fulgii se opreau adesea pe genele lor. Cand isi puse gluga pe cap, nurca neagra il incadra fata.

— Ce s-a mai intamplat? intreba Wes, luand-o pe Nicole deoparte cand iesira, privind la Janie si la gemenii care incepusera sa se bata cu bulgari de zapada cu Isaac. Credeam ca totul se aranjase intre tine si Clay la petrecerea de la Backes si dupa ce te regasisem pe insula.

— Se va aranja, spuse ea incet, dar va mai trece timp.

— Sunt sigur ca Bianca este amestecata in toate.

— Te rog, prefer sa nu vorbesc despre asta. Ce mai faceti tu si Travis?

— Singuri. Am inceput sa ne saturam fiecare de compania celuilalt. La primavara, Travis pleaca in Anglia sa-si caute o nevasta.

— In Anglia? Dar chiar si pe aici sunt cateva femei tinere si frumoase.

Wesley ridica din umeri.

— Asta i-am spus si eu, dar cred ca e din cauza ta. Eu personal te voi astepta pe tine. Daca lui Clay nu-i vine mintea la cap, voi incerca sa i te fur.

— Te rog nu mai spune asta, sopti ea, ma gandesc ca poate sunt superstitioasa.

— Nicole, e ceva care nu merge, nu-i asa?

Ochii i se umplura de lacrimi.

— Sunt numai foarte obosita . si . nu l-am vazut pe Clay de cateva saptamani. Nu stiu ce face. Mi-e o frica ingrozitoare sa nu se fi indragostit de Bianca si nu vrea sa-mi spuna.

Zambind, Wes o imbratisa si o apropie de el.

— Ai prea multe de facut, o raspundere prea mare. Singurul lucru de care sa nu fii ingrijorata, este dragostea lui Clay. Cum iti poti imagina ca e indragostit de o catea ca Bianca? Daca ea e in casa lui si tu aici, trebuie sa existe un motiv foarte serios. Se opri. Poate ca este vorba de siguranta ta, caci nu vad ce altceva l-ar putea tine pe Clay departe de tine. Il privi oftand.

— Ti-a spus ceva?

— O parte, dar nu prea mult. Hai vino sa-i ajutam pe copii sa faca un om de zapada, sau mai bine, sa-i provocam la o bataie cu bulgari de zapada.

— Da, zambi ea indepartandu-se de el si stergandu-si ochii cu dosul palmei. Te-ai gandit ca sunt mai mare decat gemenii.

O saruta pe frunte zambind.

— Un copil? Hai sa ne grabim pana nu termina toata zapada.

Ii opri o voce venind dinspre rau.

— Hello, e cineva acasa?

Wesley si Nicole se intoarsera si pornira spre casa. Un om mai in varsta se indrepta spre ei. Era voinic si avea pe obrazul stang o cicatrice recenta. Era imbracat marinar, cu o ranita pe umar. Cand le iesi inainte, ii spuse lui Nicole.

— Doamna Armstrong, va mai aduceti aminte de mine? Sunt doctorul Donaldson, de pe vasul Printul Nelson.

I se parea cunoscut, dar nu-si putea aminti unde-l mai vazuse inainte. Cand radea facea riduri la coltul ochilor.

— Conditiile atunci, trebuie sa recunosc, nu erau dintre cele mai favorabile, dar acum vad ca lucrurile s-au aranjat. Ii intinse mana lui Wesley. Probabil sunteti Clayton Armstrong.

— Nu, spuse Wes strangandu-i mana, sunt un vecin, Wesley Stanford.

— Da, inteleg. Atunci poate ca este nevoie de mine. Eu speram ca situatia s-a schimbat, vreau sa spun, avand in vedere calitatile si frumusetea tinerei doamne.

— Doctorul de pe vas, ofta Nicole, de la casatorie.

— Da, afirma el. Cum am ajuns in Anglia, am primit un mesaj ca trebuie sa revin in Virginia imediat, deoarece eram singurul martor ce putea sa dovedeasca faptul ca a fost o casatorie cu forta. Am venit cat mai repede posibil si am sosit la moara. Nu prea eram lamurit cine locuieste la plantatie si cine la moara. Mi-am incercat norocul si am venit mai intai aici.

— Ma bucur mult ca ati nimerit va este foame? Pot sa va ofer niste oua jumari, sunca, slanina si niste fasole.

— Nu este nevoie sa-mi spuneti de doua ori.. Mai tarziu, stand toti trei in jurul mesei, doctorul le povesti despre capitanul corabiei Printul Nelson si despre ajutorul lui. Amandoi se inecasera pe drumul de intoarcere spre Anglia.

— Am refuzat sa mai calatoresc cu ei, dupa tot ce va facusera. Cred ca trebuia sa incerc sa-i opresc, dar stiam ca vor gasi alt martor, si apoi cunosteam legile de anulare ale casatoriilor. M-am gandit ca sunt martorul de care aveti nevoie daca doriti anularea.

— Dar de ce v-ati intors in Anglia asa de repede? intreba Wes.

— Nu am avut de ales, rase doctorul. Eram intr-o carciuma si sarbatoream sosirea noastra. Stiu ca m-am trezit pe vas cu o durere de cap ingrozitoare. Au trebuit sa treaca trei zile, pana cand sa-mi amintesc doar numele meu. O bataie puternica venind de sus o facu pe Nicole sa sara si le intrerupse convorbirea.

— Mama, am uitat sa-i duc micul dejun. Va rog sa ma scuzati. Indemanatica, Nicole fierse un ou si-l aseza impreuna cu o bucata de cozonac vechi de o zi, apoi o placinta cu mere pe o alta farfurie si o ceasca cu cafea cu lapte fierbinte. Fugi in sus pe scari.

— Stai putin cu mine, spuse Adele. Sunt foarte singura aici sus.

— Am un oaspete jos, dar mai tarziu voi veni si vom putea vorbi.

— E un barbat? Oaspetele e un barbat?

— Da.

— Sper ca nu este unul dintre printii aia rusi, ingrozitori, intreba Adele.

— Nu, este un american.

— Un american, formidabil. Sunt foarte putini gentlemani printre ei. Fa orice ca sa-l impiedici sa foloseasca cuvinte grosolane in fata ta. Si vezi cum umbla, poti deosebi un gentleman dupa cum se misca. Chiar daca ar purta zdrente, tatal tau ar arata tot ca un nobil!

— Da, mama, spuse Nicole ascultatoare, inainte de a cobori pe scari. Preocuparile ei erau departe de a mai judeca daca un barbat este un gentleman sau nu.

— Wesley tocmai imi spunea ca domnul Armstrong locuieste pe celalalt mal al apei. Casatoria nu a mers deci? intreba doctorul.

— Nu a fost usor, dar mai sper inca, spuse ea incercand sa zambeasca. Dar nu-si dadea seama ca fata ei ii trada gandurile sau ca avea cearcane de oboseala, mascand faptul ca speranta si disperarea o tineau in viata.

Doctorul Donaldson se incrunta.

— Ati mancat bine, dar de dormit, ati dormit destul, tanara doamna?

Wes i-o lua inainte:

— Nicole adopta oamenii cum altii adopta pisicile vagaboande. De curand a mai luat doua persoane pe care le ingrijeste, ii are pe nepotul si pe nepoata lui Clay, care n-ar trebui sa fie in grija ei si acum o are si pe mama sa care pretinde o ingrijire regeasca si pe sotul ei, care se considera regele Frantei.

Nicole incepu sa rada.

— Vorbesti, de parca viata mea e un calvar. Adevarul este doctore, ca eu iubesc oamenii din jurul meu. N-as renunta la nici unul dintre ei.

— Nici nu m-am gandit niciodata la asa ceva, raspunse Wes, dar ar trebui sa locuiesti in casa de peste rau, si in loc sa faci tu de mancare, sa o faca Maggie.

Doctorul se rezema de scaun si-si scoase pipa din buzunar. Lucrurile n-au iesit prea bine pentru mica frantuzoaica, se gandi el. Tanarul Wes avea dreptate cand spunea ca merita altceva decat sa se omoare muncind. El planuise sa plece in Nord la Boston, imediat, dar acum se decise sa ramana in Virginia inca cateva luni. Se simtea oarecum responsabil pentru felul cum fusese fortata sa se marite fara voia ei. Acum, gasea ca trebuie sa stea aproape de ea, in cazul ca ar fi avut nevoie de ajutor.

Nicole arunca gluga de pe cap, pe spate, si-si lasa obrazul mangaiat de vant. Vaslea in mica barca. Pe pamant zapada nu se topise, iar copacii inca nu aveau muguri, dar in aer se simtea primavara. Trecusera doua saptamani de la vizita doctorului si zambi cand isi aminti ca-i spusese, La nevoie voi fi langa tine . De ce ar avea nevoie de el? Ar fi dorit mult sa-i poata spune lui si tuturor celorlalti ca va pleca cu Clay din Viginia foarte curand.

Luni de zile facuse planuri. Pe gemeni si pe Janie ii vor lua cu ei. Ii parea rau ca-si parasea mama, dar ramanea cu Gerard, iar mai tarziu, cand isi vor gasi o casa, vor putea locui cu ei. Isaac se va ocupa de moara, purtandu-le de grija Adelei si lui Gerard, iar lui ii va ramane restul de castig. Cand Adele va veni la ea, in Vest, moara ii va ramane lui Isaac, care o va conduce impreuna cu Luke.

Sigur totul va merge de minune.

Primise ieri o scrisoare de la Clay care ii cerea sa se intalneasca in dimineata asta in boschet Aproape ca nu a dormit toata noaptea. Tot timpul s-a gandit si a visat la intalnirea eu Clay si la ziua cand isi vor putea pune in aplicare planul. Trase o gura mare de aer rece, curat, apoi simti mirosul intepator al fumului. Clay inseamna ca era deja in pestera. Arunca franghia in tufisurile de pe mal, apoi sari pe pamant si o lega.

Alerga spre poteca. La fel ca in visul ei, Clay era acolo, asteptand-o cu bratele deschise. Zbura cativa pasi si se arunca in bratele lui. Era inalt, puternic, cu pieptul larg. O stranse atat de tare ca abia mai putea respira. Dar nu dorea sa respire. Tot ce dorea, era sa se contopeasca cu el, sa fie o parte din el.

Ii ridica barbia sa-i vada fata. Avea privirea neagra, flamanda, nesatioasa. Nicole simti ca o sageata de foc in trup. Doar asta mai lipsea! Se inalta si se agata cu dintii de gura lui. Scoase un sunet pe jumatate marait, pe jumatate ras.

Clay ii atinse cu limba coltul gurii in mica gropita si lui Nicole i se inmuiara picioarele. Cuibarit pe gatul ei, incepu sa rada, apoi o lua in brate si o duse in intunericul catifelat al pesterii.

Miscarile lor erau frenetice. Erau doua fiinte topite una dupa cealalta, disperate, nerabdatoare, lacome, dorind ca focul ce ardea in venele lor si sub piele sa poata fi stins. Isi aruncara hainele, prin toata pestera, intr-o secunda. Nu scoasera niciun sunet cand se unira, doar carnea de pe ei vorbea, iar miscarile erau violente. Nicole se arcui si simti sageti de foc aprinzandu-i-se in cap. Cand incepu sa simta pulsatiile in trupul ei, zambi si incepu sa se relaxeze.

— Clay, mi-ai lipsit atat de mult, murmura.

O tinea lipita de el simtindu-i respiratia calda si moale in ureche.

— Te iubesc, te iubesc foarte mult, spuse, dar vocea lui era trista. Azi e prima zi cand simt ca se apropie primavara. Mi se pare ca am asteptat-o o vesnicie.

Clay se intinse peste ea si lua pelerina pe care o arunca peste ei cu blana pe piele. Nicole suradea fericita frecandu-si obrazul de barbia lui. Era un moment de fericire. Singura in bratele iubitului ei, cu trupurile linistite, cu pielea mangaiata de blana moale.

— Cum se simte mama ta? o intreba Clay.

— Nu mai tipa ca inainte. Ma bucur, fiindca gemenii erau teribil de speriati.

— Nicole, ti-am spus sa mi-i trimiti mie. La tine nu e loc pentru ei.

— Te rog lasa-i sa stea.

O ridica mai aproape.

— Stii ca nu i-as lua de la tine, dar ai prea multi si ai prea multe de facut.

Il saruta pe umar.

— Esti bun ca te gandesti la mine, dar ei nu au probleme. Daca ai vrea sa-i iei pe Janie si pe Gerard, ti-as accepta propunerea.

— Janie iti face probleme?

— Propriu-zis, nu. Ea si Gerard se urasc reciproc si se inteapa tot timpul. Ma oboseste sa-i tot ascult, asta e tot.

— Cand Janie uraste pe cineva, inseamna ca are un motiv serios. Nu mi-a spus nimic despre tatal tau vitreg.

— Tatal meu vitreg, zambi Nicole. E ciudat cand ma gandesc ca Gerard l-ar putea inlocui pe tata.

— Spune-mi despre existenta ta. Ma simt asa de departe de tine.

Ea zambi simtindu-se inconjurata de dragoste.

— Gerard e un ingamfat, considerand ca face parte din aristocratia franceza. E ridicol cand te gandesti, ca sunt sute de oameni in Franta care ar dori sa fie oameni simpli.

— Dupa cate vad, nu e prea placut sa-l ai in casa. Stii ca daca ai nevoie de ceva .

Il atinse usor cu varful degetelor pe buze.

— Numai de tine am nevoie. Uneori, cand e prea mult zgomot si toti incep sa traga de mine, ma opresc si ma gandesc la tine. Cand m-am trezit azi-dimineata, eram foarte agitata din cauza caldurii. Crezi ca in Vest e aceeasi clima ca aici? Si stii sa cladesti o casa? Cand crezi ca vom putea pleca? Doream de multa vreme sa fac bagajele, dar m-am gandit ca nu era inca momentul sa-i spun lui Janie.

Se opri, vazandu-l ca nu-i raspunde. Se ridica intr-un cot ca sa-l priveasca.

— Clay, ce se intampla? Totul este in ordine?

— Perfect, raspunse fara vlaga, pana la sfarsit totul va fi bine.

— Ce vrei sa spui? Simt ca nu este in ordine ceva.

— Nu, nimic serios. Nimic nu va incurca planurile noastre de plecare.

Nicole se incrunta.

— Clay, te cunosc, stiu ca ai o problema. Nu ai vorbit de Bianca si eu iti mai dau si grijile mele.

Zambi siret la ea.

— Nu vrei sa-ti spui necazurile. Esti buna, iubitoare, iertatoare, incat aproape ca nu-ti dai seama ca toti profita de tine.

— Profita de mine, spuse ea razand. Nimeni nu profita de mine.

— Eu, gemenii, mama ta, barbatul ei, chiar si Janie. Toti abuzam de tine.

— Ma transformi intr-o martira. Sunt multe lucruri pe care le doresc de-o viata. Dar am rabdare, stiu ca trebuie sa astept, pentru a obtine ceea ce doresc.

— Si ce doresti? o intreba linistit.

— Pe tine. Te vreau pe tine, casa mea si gemenii. Si poate inca alti copii. Copiii nostri.

— Le vei avea, o jur. Totul va fi al tau.

— Vreau sa stiu ce se intampla? il intreba, privindu-l lung. Este ceva in legatura cu Bianca, nu-i asa? A aflat de planurile noastre? Daca te ameninta iar, nu voi rezista de data asta. Nu mai am rabdare.

Clay isi puse bratele in jurul ei si-i trase capul pe umarul sau.

— Vreau sa ma asculti, sa afli toata povestea inainte sa mai spui o vorba. Respira profund si continua. In primul, rand vreau sa-ti spun ca nimic nu schimba planurile noastre.

— Ce anume? incerca sa-si ridice capul sa-l priveasca, dar o opri.

— Asculta mai intai, apoi iti raspund la intrebari. Se opri privind la tavanul pesterii. De trei saptamani, Bianca ii spusese ca este gravida. La inceput a ras de ea spunandu-i ca minte. Ea il privise zambind, mandra de ea. El chemase doctorul s-o examineze. De atunci, Clay era in infern. Nu-i venea sa creada, ii trebuise timp pentru a, hotari ca Nicole pretuia mai mult pentru el, decat copilul Biancai.

— Bianca este insarcinata, spuse incet. Daca vazu ca Nicole nu reactioneaza, continua. Doctorul a venit si a confirmat. Dupa ce m-am gandit mult timp, am hotarat sa ne continuam planul si sa parasim Virginia. Ne vom construi o casa in alt loc, impreuna.

Linistita, Nicole nu spuse nimic. Statea tot calma pe umarul lui, ca si cand nu i-ar fi spus nimic.

— Nicole, ma auzi?

— Da, zise ea, pe acelasi ton linistit.

Ii dadu drumul ca sa se poata indrepta sa-i priveasca fata.

Se ridica, fara sa-l priveasca in ochi, apoi ii intoarse spatele, si incet, isi puse camasa.

— Nicole, vreau sa spui ceva. Nu ti-as fi spus, dar Bianca a spus-o la jumatate de tinut. Nu voiam sa afli de la altcineva. M-am gandit ca trebuie sa-ti spun eu.

Nu a scos niciun cuvant, in timp ce-si punea rochia si ciorapii de lana.

— Nicole! o striga Clay. O apuca da umeri si o intoarse sa-l priveasca, insa ofta cand vazu expresia fetei ei. Ochii caprui ai Nicolei, atat de calzi si tandri de obicei, erau acum reci si aspri.

— Nu cred ca nu vrei sa spui nimic.

O stranse langa el, dar capul ei era teapan.

— Te rog, vorbeste-mi. Trebuie sa discutam deschis in problema asta. De indata ce vom limpezi totul, vom putea sa facem planuri.

Il privi zambind cu jumatate de gura.

— Sa facem planuri. Proiecte sa fugim si sa parasim un copil nevinovat, fara sa aiba pe nimeni sa-i poarte de grija, afara de Bianca. Nu stii ca va fi o mama mizerabila?

— Ce ma intereseaza pe mine calitatile ei de mama. Tu esti cea pe care o vreau, tu, doar tu singura!

Isi ridica mainile si i le respinse pe ale lui.

— Nu ai spus niciodata, ca acest copil s-ar putea sa nu fie al tau.

O privi fara sa clipeasca. Se astepta la asta, si dorea sa fie cinstit.

— Eram beat si s-a intamplat doar in noaptea aia. S-a bagat singura in patul meu.

Ii zambi rece.

— Cred ca ar trebui sa te iert pentru ce s-a intamplat sub influenta alcoolului. La urma urmei, priveste ce mi s-a intamplat mie din cauza asta. Si eu eram beata cand am facut dragoste cu tine prima data.

— Nicole . se apleca spre ea.

Sari intr-o parte si-i spuse dintr-o rasuflare.

—Nu ma atinge. Sa nu ma mai atingi vreodata.

Ii scutura umarul brutal.

— Tu esti nevasta mea si am dreptul sa te ating.

Isi trase mana si-l palmui cat putu de tare.

— Sotia ta! Cum indraznesti sa-mi spui mie asta? Am fost oare altceva pentru tine decat amanta ta? Te folosesti de mine cand ai nevoie sa-ti satisfaci poftele sexuale. Nu-ti ajunge Bianca? Esti barbatul caruia nu-i ajunge si are nevoie de mai multe femei ca sa-l satisfaca?

Avea pe fata urma rosie a palmei.

— Stii ca nu este adevarat. Stii ca am fost intotdeauna cinstit cu tine.

— Stiu, ce stiu despre tine? iti cunosc doar trupul, stiu ca ai putere asupra mea si mental si fizic. Stiu ca ma faci sa ma supun la toate dorintele tale, poti sa ma faci sa cred povestile tale cele mai de necrezut.

— Asculta-ma, crede-ma, te iubesc. Vreau sa plecam impreuna.

Isi trase capul inapoi si rase.

— Tu esti cel ce nu ma cunosti. Trebuie sa recunosc ca nu am dovedit multa mandrie cand eram langa tine. De fapt, nu am facut decat sa ma trantesc pe spate cand intrai tu in odaie, sau pe genunchi, sau sa-mi desfac picioarele. Nici nu te intrebam cum iti place, eu doar ma supuneam.

— Inceteaza! Nu esti tu asta!

— Nu sunt? Dar cine este adevarata Nicole? Toata lumea crede ca este mama omenirii, ca ea hraneste pe oricine, isi asuma raspunderea problemelor fiecaruia si cere foarte putin de la altii. Dar nu este asa. Nicole Courtalain e o femeie, o femeie in carne si oase, cu toate poftele si pasiunile oricarei femei. Bianca e mult mai inteligenta decat mine. Ea stie ce vrea si-si urmareste scopul. Ea nu sta in casa sa astepte rabdatoare un semn de la un barbat cu care sa se intalneasca pentru „o joaca de dimineata. Ea stie ca nu se obtine in felul acesta ceea ce doreste ea.

— Nicole, te rog, calmeaza-te. Spui lucruri pe care nu le gandesti.

— Nu, spuse ea zambind, cred ca in sfarsit spun lucruri pe care le gandesc. Toate lunile petrecute in America nu am facut decat sa astept. Am asteptat sa-mi spui ca ma iubesti, apoi am asteptat sa te hotarasti intre Bianca si mine. Ma gandesc cat am fost de proasta, de fara minte si de visatoare. Te-am crezut ca un copil. Izbucni in ras. Stii ca Abe mi-a sfasiat hainele si m-a legat la un zid? Eram asa de proasta incat nu ma gandeam decat ca ma spurca, pentru tine. Poti sa-ti inchipui asta? Tu erai probabil in pat cu Bianca, iar proasta de mine nu ma gandeam decat sa ma pastrez curata pentru tine.

— Mi-ajunge. Ai spus deja prea mult.

— Vai, vai, exigentul Clayton Armstrong, s-a saturat. Prea mult, pentru care din noi doua, Bianca cea rotunda, sau mica, slabuta Nicole?

— Opreste-te si asculta-ma. Ti-am spus ca pentru mine nu se schimba nimic. Vom pleca exact asa cum am planuit.

Il privi si-si stranse buza de sus de parca era gata sa-si arate coltii.

— Da, dar, pentru mine, totul s-a schimbat. Crezi ca vreau sa-mi petrec viata langa un barbat care-si paraseste asa de usor copilul? Si daca mergem in Vest si-mi faci un copil? Ai fi in stare daca intalnesti o femeie tanara, frumoasa, sa fugi cu ea si sa-l parasesti pe copilul nostru.

Cuvintele ei nimerira. In plin, naucindu-l.

— Cum poti sa crezi asta?

— De ce n-as crede? Ce ai facut pana acum pentru a ma face sa gandesc altfel? Am fost o nebuna, si pentru un motiv oarecare, poate pentru umerii tai lati sau alta trasnaie, m-am indragostit de tine. Tu ca barbat, ai profitat de excitatia mea de scolarita, din plin.

— Chiar crezi asa ceva? o intreba linistit.

— Ce altceva sa cred? Nu am facut decat sa astept sa incep sa traiesc. Ei bine s-a terminat! isi puse ghetele, se ridica si porni spre iesirea din pestera.

Clay isi trase repede pantalonii si porni dupa ea.

— Nu poti pleca asa, ii spuse apucand-o de brat. Trebuie sa te fac sa intelegi.

— Dar inteleg. Ai facut alegerea. Cred ca a fost un test, care e prima care ramane insarcinata. Familia Courtalain nu a fost niciodata fertila. Pacat, poate ca as fi mostenit neamul. As fi avut casa mea, servitori.

— Nicole .

Privi in jos la mana lui pe bratul ei.

— Da-mi drumul, spuse eu raceala.

— Nu, pana nu vezi motivul.

— Vrei sa spui ca trebuie sa stau pana cand vorbele tale dulci ma arunca din nou in bratele tale, nu-i asa? S-a terminat. Totul e mort, totul s-a sfarsit intre noi.

— Nu poti gandi asa.

— Acum doua saptamani, doctorul care fusese pe vaporul cu care am fost in America, a venit sa ma vada, spuse Nicole cu glas linistit.

Ochii lui Clay se marira.

— Da, martorul pe care-l doreai atat de mult, odata. Mi-a spus ca ma ajuta sa obtin anularea casatoriei.

— Nu, spuse Clay sufocat, nu vreau .

— S-a dus timpul cand ai mai putea face ce vrei. Ai avut totul, sau, cum ar spune toata lumea, tot ce doreai. Acum este randul meu. Nu voi mai astepta, si voi incepe sa traiesc.

— Ce tot vorbesti?

— In primul rand, cer anularea casatoriei, apoi intentionez sa-mi extind afacerile. Nu vad de ce nu m-as folosi de acest pamant al tuturor posibilitatilor.

O buturuga se rasturna in foc, iar sticla care continea unicornul ii atrase ochii lui Nicole. Incepu sa rada, rece si uscat.

— Ar fi trebuit sa stiu ce ganduri aveai cand am facut juramantul acela copilaresc. Nu eram destul de demna sa ating unicornul? Numai iubita ta moarta, Beth, era asa.

Se grabi sa-l depaseasca si iesi in frigul de afara. Cu mult calm se duse la barca si incepu sa vasleasca spre debarcaderul de la moara. Bunicul ei o invatase sa nu priveasca niciodata in urma. Ii era greu sa se stapaneasca sa nu planga dupa Clay. Si-o imagina pe Bianca bucuroasa si insarcinata, odihnindu-si mainile pe burta umflata ce purta copilul lui Clay, isi privi pantecul, multumita ca nu purta copil.

Cand ajunse la debarcader, se simtea mai bine. Se opri si privi la casuta. De acum inainte va fi caminul ei pentru un timp, si trebuia s-o considere asa. Va avea nevoie de mai mult spatiu, o camera de primire jos si inca doua dormitoare sus. Imediat se gandi ca nu avea bani. In vecinatatea morii era o bucata de pamant si-si aminti ca Janie ii spusese ca e de vanzare. Nu avea bani nici pentru pamant.

Isi aminti imediat de garderoba ei. Sigur avea o oarecare valoare. Numai mansonul de blana . Ce bucuroasa ar fi sa i le arunce toate in fata, lui Clay. S-ar bucura sa i le trimita si sa le arunce la intrare. Dar acest spectacol ar fi prea costisitor pentru ea. La familia Backes, cateva femei ii admirasera toaletele, isi aminti deodata cu parere de rau de pelerina bordata cu nurca, pe care o lasase pe jos in pestera. Dar nu se putea intoarce acolo, niciodata.

Proiectele i se invarteau in minte cand intra in mica odaie a casutei. Janie era aplecata peste foc, cu fata rosie din cauza caldurii. Gerard, intins pe un scaun, framanta cu obraznicie o gogoasa pe o farfurie. Gemenii erau intr-un colt, chicotind cu cartea in mana.

Janie se ridica si o privi.

— S-a intamplat ceva?

— Nu, cel putin nimic nou, spuse Nicole privind spre Gerard. Gerard, tocmai m-am gandit ca esti foarte potrivit sa fii un negustor excelent.

El ridica din sprancene.

— Persoanele din clasa mea . incepu el. Nicole i-o taie scurt, tragandu-i farfuria.

— Aici este America, nu Franta. Ca sa mananci, trebuie sa muncesti.

O privi mirat.

— Ce e de vandut? Eu nu stiu nimic despre cereale.

— Cerealele se vand singure. Vreau sa convingi cateva femei tinere si frumoase, ca ar fi si mai frumoase imbracate in matasuri si blanuri.

— Blanuri, intreba Janie. Nicole, ce tot vorbesti? Nicole o facu sa taca doar privind-o.

— Vino cu mine sa-ti arat hainele. Apoi intorcandu-se spre gemeni: iar voi doi o sa treceti la lectii.

— Dar, Nicole, spuse Janie, nu ai timp, tocilarul a si venit.

— Nu, spuse ea energic. Sus este o doamna foarte cultivata care va fi foarte fericita sa se ocupe de copii.

— Adele, spuse Gerard. Nu vei reusi nici macar s-o faci sa inteleaga ce vrei de la ea, nicidecum sa o convingi sa o faca.

— Nu ne place doamna care tipa, spuse Alex, tinand-o de mana pe Mandy si dandu-se inapoi.

— Destul! striga Nicole. M-am saturat de vaicareli. Aici nu este hotel in care sa muncim doar Janie si cu mine. Gerard, ma vei ajuta sa castig niste bani pentru a cumpara pamant. Mama se va ocupa de copii si vor capata educatie. De acum inainte formam o familie si nu un cuplu de aristocrati cu doua servitoare. Se intoarse si porni in sus pe scari.

Janie ii zambi.

— Nu stiu ce s-a intamplat, dar imi place.

— Daca-si inchipuie ca noi . incepu Gerard, dar Janie ii flutura prin fata o lingura cu coada, fierbinte.

—Ori muncesti, ori te imbarcam spre Franta si acolo, ori iti vor taia capul, ori vei carpi pantofi ca tatal tau, ai inteles?

— Nu ma poti trata astfel!

— Ba pot, si o voi face. Daca nu te urci sus cum a spus Nicole, imi voi folosi pumnul ca sa-ti stalcesc fata care si asa e urata.

Gerard incepu sa vorbeasca, dar se opri cand vazu pumnul lui Janie indreptat spre obrazul sau. Janie era o femeie voinica si puternica. Se dadu inapoi.

— Si inca nu am terminat, continua Janie. El mormai cateva injuraturi in franceza, apoi o urma pe Nicole pe scari.

Janie se intoarse spre gemeni, ii privi amenintator, batand din palme si-i expedie, grabindu-i, sus pe scari.

Capitolul 18

Wesley o duse pe Nicole in sus pe rau, unde locuia doctorul Donaldson si apoi plecara impreuna cu el la locuinta judecatorului. Cand Nicole ii spusese ca vrea sa anuleze casatoria sa cu Clay, Wes nu zise. Mai nimic. De fapt, nimeni nu vorbi prea mult si lui Nicole i se paru ca toti credeau ca era inevitabil. Fusese singura care avusese incredere in Clay. Era surprinzator de ce putin timp era nevoie pentru a desface o casatorie. Nicole se temuse avand in vedere ca atatia oameni ii vazusera impreuna si ca mariajul fiind consumat, vor exista dificultati. Afla ca si daca ar fi avut copii, casatoria s-ar fi anulat, avand in vedere ca fusese folosita forta.

Judecatorul ii cunostea pe Clay si pe Wesley de-o viata. Pe Nicole o intalnise la petrecerea familiei Backes. Ii era penibil sa desfaca o casatorie si sa declare ca nu a existat, dar nu se putea opune marturiei doctorului. In afara de asta, aflase zvonuri privind-o pe femeia cu care traia Clay. Isi puse in gand sa-l viziteze cat de curand posibil, si sa-i spuna ce gandea despre comportarea lui imorala. Judecatorul o privea cu simpatie pe dragalasa frantuzoaica. Nu merita sa treaca prin situatia prin care o obligase Clay sa treaca.

Declara casatoria desfacuta..

— Nicole, o intreba Wes cand parasira casa judecatorului, te simti bine?

— Bineinteles, spuse ea calm. De ce nu m-as simti bine? Dar ia spune-mi, unde trebuie sa te adresezi mai intai, cand vrei sa cumperi pamant?

— Cred ca proprietarilor. De ce?

— Il cunosti pe domnul Rogers?

— Bineinteles, locuieste putin mai jos, pe drum.

— Ma poti duce si prezenta acolo? intreba ea.

— Nicole, despre ce este vorba?

— Vreau sa cumpar pamantul de ferma care se afla langa moara. M-am gandit sa seman o recolta de orz in primavara.

— Orz? Dar Clay poate de . se opri, cand vazu cum il privea Nicole

— Nu mai sunt in legatura cu Clayton Armstrong si nu mai am nimic de-a face cu el. Vreau sa-mi croiesc singura drumul in lume. Porni pe drum in jos, dar Wes o apuca de brat.

— Nu pot sa cred ca totul s-a terminat intre voi.

— Cred ca s-a terminat de mult timp, dar eu eram prea oarba ca sa vad, spuse linistita.

— Nicole, incepu Wes privind-o. Ochii ii straluceau in lumina soarelui ce-i inunda fata. Ii studie gura, cu buza de sus atat de zbuciumata. De ce nu te mariti cu mine? Nici nu mi-ai vazut casa. Este enorma, ii poti lua pe toti cei de care ai grija si nici macar nu i-am vedea. Travis si cu mine avem bani cu care nici nu mai stim ce sa facem, si nu ar trebui sa muncesti.

tt privi un moment, apoi zambi.

— Wesley, esti foarte bun. Tu nu vrei sa te casatoresti cu mine. Se intoarse.

— Ba da. Ai fi o nevasta perfecta. Poti sa conduci toata plantatia si toata lumea te place.

— Opreste-te, spuse ea razand. Ma faci sa ma simt foarte batrana. Se ridica pe varfuri si-l saruta in coltul gurii. Iti multumesc pentru cererea ta, dar nu vreau sa parasesc o casatorie si sa intru direct in alta. Il privi cu ochii aproape amenintatori. Daca indraznesti sa pari usurat, nu-ti mai vorbesc nici o data.

Ii ridica mana la gura si i-o saruta, mangaindu-i degetele.

— S-ar putea sa plang, dar in niciun caz, n-o sa par usurat.

Nicole rase si-si trase mana.

— Acum am mai multa nevoie de prieteni, decat de un iubit. Daca vrei sa ma ajuti cu adevarat convinge-l pe domnul Rogers sa-mi ceara un pret nu prea mare pentru pamant.

Wesley o privi un moment. Cererea in casatorie o facuse sub un impuls momentan, dar acum se gandea ce placut ar fi fost sa fii casatorit cu cineva ca Nicole. Ar fi fost surprins daca ar fi acceptat, dar ar fi dorit sa o faca.

Ii zambi.

— Batranul Rogers va fi atat de bucuros sa ti-o vanda, ca practic ti-o va darui.

— Fara violenta, rase Nicole,

— Poate un picior rupt, sau poate doua, dar atata tot.

— Bine . daca e vorba doar de picioare.

Rasera impreuna, si pornira pe drum in jos, spre casa domnului Rogers.

Obtinura pamantul pe un pret bun. Nicole nu prea avea bani lichizi, doar ce luase pe hainele vandute, dar domnul Rogers acceptase sa-i plateasca in rate anuale. Ea accepta sa-i macine gratis grauntele pe timp de trei ani.

— Stai sa vezi notele de plata pe al patrulea an, raspunse Nicole cu ochii stralucitori.

De la domnul Rogers se dusera la tipograf, unde Nicole comanda reclame mici pe care era trecut pretul pentru macinat.

Cand o auzi spunandu-i tipografului noile preturi, Wes ii spuse:

— Nicole, cum crezi ca ai sa faci rost de bani? Pretul tau e de trei ori mai mic decat cel al lui Horace Backes.

— Concurenta si cantitatea. Vor veni la mine sau la Horace? ii raspunse zambind Nicole.

Tipograful incepu sa rada.

— Cred ca te-a pacalit de data asta, Wes. Ii voi spune si cumnatului meu si fiti sigura ca va veni si el.

Wesley o privi pe Nicole cu respect.

— Nu stiam ca exista si minte in spatele fetisoarei frumoase.

Ii raspunse serios.

— Nu, cred ca a existat, sau cel putin, cred ca a fost un timp intunecata de ganduri copilaresti de dragoste si de poezie.

Wes se incrunta, isi dadu seama ca fusese jignita mai mult decat recunostea. Ce prost e Clay! Nu trebuia sa se comporte cu Nicole, asa cum o facuse.

Acasa necazurile continuau. De data asta, Nicole avea de infruntat necazuri din partea lui Gerard, care ii intoarse spatele jignit.

— A fost destul de scarbos sa trebuiasca sa vand rochii de dama. Se opri si-si netezi parul. Era tuns dupa moda zilei, stil Brutus, cu par lung si neglijent, lipit de cap, lins, fara ondulatii sau bucle. Bineinteles, femeilor le placea sa ma primeasca, nu ca persoanelor din casa asta. Le placeau povestile familiei mele, faimosii Courtalain.

— De cand a devenit a ta, familia lui Nicole? izbucni Janie.

— Vezi! tipa Gerard, nu sunt bine apreciat.

— Terminati amandoi, spuse Nicole, m-am saturat sa va tot aud certandu-va. Gerard, te-ai dovedit un bun negustor. Femeilor le place accentul tau si manierele fermecatoare.

Se umfla in pene la complimentele ei.

— Daca vrei, te poti duce sa imparti anunturile morii la nevestele fermierilor. De fapt, ideea este foarte buna.

— Anunturile nu sunt matasuri, mormai el.

— Dar mancarea e mancare, spuse Janie, si daca vrei sa mananci vei munci ca si noi toti.

Gerard facu un pas spre Janie ranjind, dar Nicole ii puse mana pe brat si-l opri. El privi de la mana la fata ei si inapoi, apoi isi puse si el mana peste a ei.

— Pentru tine as face orice.

Cat mai politicos posibil, se indeparta de el.

— Isaac te va duce cu barca la casele din josul si susul raului.

Gerard ii zambi dragastos si iesi linistit din casa.

— Nu am incredere in el, spuse Janie. Nicole facu un gest indiferent cu mana.

— Nu este periculos. Vrea sa fie tratat regeste, asta e tot. Se va obisnui curand.

— Tu esti prea generoasa, dar asculta-ma pe mine, tine-l la distanta.

Primavara a venit in Virginia repede si odata cu ea s-au copt si recoltele timpurii. Nu va trece mult si pietrele enorme ale morii vor incepe sa lucreze dupa lunga intrerupere din timpul iernii. Anunturile pe care le trimisese Nicole se dovedisera folositoare, fermierii veneau de la distanta ca sa-si aduca boabele la macinat.

Nicole nu se odihnea nici un minut. Angaja inca un om de ajutor pentru semanatul campului cu orz si grau. Gerard ajuta la moara, fara tragere de inima, lasand sa i se vada dispretul fata de americani, Nicole nu inceta sa-i aminteasca cum bunicul ei, ducele, muncise doi ani la o moara.

Nimeni nu parea sa se gandeasca la intoarcerea gemenilor in casa lui Clay, si Nicole stia ca asta dovedea increderea pe care i-o acorda. O data pe saptamana, Isaac ii ducea cu barca peste rau sa-si vada unchiul.

— Arata rau, a spus intr-o zi Isaac, la intoarcere. Nicole nici nu se gandea sa-l intrebe despre cine vorbea. In ciuda muncii, Clay ii stapanea permanent gandurile.

— Bea prea mult. Niciodata nu am stiut ca bea asa de mult.

Nicole se indeparta. Ar fi trebuit sa se bucure ca este asa nenorocit, caci o merita. Dar nu era bucuroasa. Il lasa pe Isaac si se duse la gradina de zarzavaturi. Cateva ore de sapat in gradina vor reusi poate sa i-l scoata pe Clay din minte.

O ora mai tarziu, se rezema de un copac si-si sterse fata cu bratul. Ii era cald si era transpirata de munca grea a sapatului.

— Uite, ti-am adus ceva, spuse Gerard intinzandu-i un pahar cu limonada rece.

Ii multumi din cap si bau cu lacomie tot paharul.

Gerard ii scutura de pe maneca rochiei o bucata de iarba.

— N-ar trebui sa stai afara in soare. Ii va dauna pielii tale frumoase. Isi plimba mana pe bratul ei.

Nicole era prea obosita sa se indeparteze de el. Stateau la umbra deasa, de unde nu puteau fi vazuti nici din casa, nici de la moara.

— Ma bucur ca avem putin timp singuri, spuse si se apropie mai mult de ea. E ciudat, traim in aceeasi casa, dar rareori avem prilejul sa fim singuri, sa discutam in particular.

Nicole nu voia sa-l jigneasca, dar nici sa-l incurajeze. Se indeparta.

— Imi poti vorbi oricand, cred ca stii asta.

Se apropie din nou de ea mangaindu-i cu mana bratul.

— Tu esti singura de aici care ma intelege. Vorbea in frantuzeste, apropiindu-si obrazul de al ei. Suntem din aceeasi tara, acelasi popor. Nimeni nu mai stie aici cum e in Franta acum. Aceleasi ganduri ne apropie mai mult.

— Eu ma consider acum americanca, ii raspunse in englezeste.

— Cum se poate? Esti frantuzoaica la fel ca mine. Facem parte din aceeasi familie, Courtalain. Gandeste-te ca am putea continua dinastia.

Nicole se indrepta de spate privindu-l.

— Cum indraznesti? O uiti pe mama? Esti casatorit cu ea si te legi de mine ca de o slujnica?

— Cum sa o pot uita cand tipetele ei m-au adus in pragul nebuniei? Crezi ca e vreun minut in care sa nu fiu constient ca sunt legat de ea? Ce-mi poate oferi? Imi poate da copii? Eu sunt un barbat, un barbat sanatos, care merita copii. O apuca si o stranse in brate. Tu esti singura, in toata tara asta salbatica, tu esti singura fiinta demna sa fii mama copiilor mei. Tu esti o Courtalain. In venele copiilor nostri, va curge sange regesc, sange albastru.

De abia dupa o secunda, Nicole isi dadu seama ce spunea. Simti ca-i vine greata cand intelese si nu gasi cuvinte sa-si exprime sentimentele. Il palmui cu putere.

Gerard ii dadu drumul imediat, ducandu-si mana la fata.

— Ai sa mi-o platesti, sopti el, are sa-ti para rau ca te-ai purtat cu mine, ca si cand as fi unul din americanii imputiti. Am sa-ti arat eu cine sunt!

Nicole ii intoarse spatele si reveni in gradina. Janie avusese dreptate, isi jura sa se fereasca cat mai mult posibil de micul francez.

Doua saptamani mai tarziu, Wes aduse vestea ca Armstrong se casatorise cu Bianca.

Isi impuse indiferenta la socul produs de stire.

— Am incercat sa-l conving, spuse Wes, dar stii cat este de incapatanat Clay. Nu a incetat sa te iubeasca. Cand a aflat despre desfacerea casatoriei, s-a imbatat timp de patru zile. Unul din oamenii lui l-a gasit spre mlastina, in apropiere de pasune.

— Presupun ca s-a abtinut sa bea pentru nunta, spuse ea rece.

— Mi-a spus ca a facut-o pentru copil. Blestemat sa fie, nu pot sa inteleg cum nu i-a venit greata sa se culce cu vaca aia.

Intimp ce Nicole se intorcea, o prinse de brat.

— Imi pare rau ca am spus asta. N-am vrut sa te jignesc.

— Cum ai putea sa ma jignesti? Domnul Armstrong nu inseamna nimic pentru mine.

Wes ramase linistit, in timp ce ea iesi. Ar fi fost in stare sa-l stranga de gat pe Clay pentru ce-i facuse acestei tinere femei frumoase.

Arundel Hali era murdar. Casa nu mai fusese curatata de luni de zile. Bianca sedea linistita la masa, mancand inghetata si prajituri. Avea o burta enorma, atat de proeminenta, incat ai fi crezut ca s-ar putea sa nasca in orice moment.

Clay intra in casa, oprindu-se in sufragerie. Avea hainele pline de noroi si camasa rupta, ochii incercanati, iar parul lipit de sudoare.

— Ce spectacol incantator cand vin acasa; sotia mea, spuse tare. Ea va fi in curand mama copilului meu. Bianca nu-i dadu atentie si continua incet sa-si manance delicioasa inghetata.

— Mananci pentru doi, draga mea? o intreba. Fara sa primeasca raspuns, urca pe scari. Peste tot rufe murdare. Deschise sertarul comodei, dar acesta era gol. Nu-l mai asteptau camasi curate si carpite. Injura si inchise sertarul, trantindu-l. Iesi apoi din casa mer- gand repede spre rau. Acum statea foarte putin acasa. Zilele si le petrecea pe camp, iar seara sedea singur in biblioteca si bea pana ce credea ca va adormi, dar chiar si atunci nu putea dormi decat rareori.

La rau isi arunca hainele si se cufunda in apa. Dupa baie, se intinse pe iarba de pe mal si adormi.

Noaptea se trezi si un moment nu-si dadu seama unde era. Intr-o stare de amorteala, jumatate treaz, jumatate dormind se intoarse acasa.

Imediat ce intra in casa auzi gemete. Se trezi repede. Bianca zacea ghemuita la capatul scarii, tinandu-si burta cu mana.

Ingenunche langa ea.

— Ce este? Ai cazut?

Isi holba ochii la el.

— Ajuta-ma, gemu ea, copilul.

Fara sa o atinga, alerga afara sa aduca moasa plantatiei. In cateva minute era inapoi cu femeia in urma lui. Bianca zacea asa cum o lasase. Aprinse o lampa si femeia se apleca spre ea.

O pipai pe Bianca nemiscata si cand isi ridica mainile in lumina, erau pline de sange.

— Poti sa o duci sus?

Clay puse lampa pe jos si o ridica pe Bianca. I se vedeau venele gatului umflate, fortandu-se sa care pe scari greutatea. O aseza incet pe pat.

— Cheam-o pe Maggie, spuse moasa, am nevoie de ea aici.

Clay se refugie in biblioteca band zdravan, in timp ce Maggie si moasa o ingrijeau pe Bianca. Usa se deschise incet si Maggie ii spuse tacuta:

— A pierdut copilul.

Clay o privi aiurit, apoi zambi.

— A pierdut copilul?

— Clay, spuse Maggie careia nu-i placea privirea lui, te-as ruga sa nu mai bei.

Isi turna un pahar de bourbon.

— Nu cumva vrei sa ma consolezi? Te pomenesti ca nu va mai face copii?

— Nu, nu va mai avea, spuse moasa din usa. Este grasa, grea, si cand a cazut pe scari a venit cu toata greutatea. Organele ei interne sunt foarte bolnave, mai ales organele femeiesti. Nu sunt sigura nici ca va trai.

Clay inghiti bautura si-si umplu din nou paharul.

— Va trai, nu ma indoiesc de asta. Oameni ca Bianca nu mor usor.

— Clayton, il soma Maggie. Prea pui la inima. Veni langa el si-si puse mana peste a lui. Te rog nu mai bea. Nu vei mai fi in stare sa muncesti maine daca nu te opresti.

— Sa muncesc? spuse zambind. De ce trebuie sa muncesc? Pentru ce? Pentru iubita mea nevasta? Pentru copilul pe care tocmai l-a pierdut? Bau din nou si incepu sa rada. Dar rasul lui suna urat.

— Clay! mai spuse Maggie.

— Iesi afara, nu poate omul sa stea singur macar o data?

Femeile iesira incet din odaie.

Cand rasari soarele, Clay continua sa bea, asteptand uitarea pe care sa i-o aduca bautura.

Pe camp, ziua de munca incepuse. Lipsa lui Clay era ceva neobisnuit. Dupa-amiaza, activitatea incepu sa scada. Era placut sa nu-l ai pe sef sa se uite peste umar. In a patra zi de absenta a lui Clay de pe camp, unii dintre oameni nu se mai obosira sa vina la lucru.

Capitolul 19

Un an mai tarziu, era in august 1796. Nicole sedea in varful colinei, privind in jos la proprietatea ei. Isi duse mainile la spate si isi masa muschii obositi. Vazand ce-i cauza oboseala, incepea sa-i treaca durerea.

Soarele fierbinte de august stralucea peste lanurile de tutun, iar capsulele de bumbac se vor sparge curand. Graul auriu, aproape copt, se legana in vant. Zgomotul morii sfaramand egal si continuu ii ajungea la urechi. Unul din gemeni tipa si Nicole zambi, auzind glasul ascutit a lui Janie.

Trecuse mai mult de un an de cand casatoria ei fusese anulata. Isi dadu seama ca masura timpul in raport cu acea data. De la acea zi fatala, nu facuse altceva decat sa munceasca. Se trezea in fiecare dimineata inainte de rasaritul soarelui, supraveghind moara, plantatiile, recoltele. Cand isi daduse prima data recolta pe piata, barbatii radeau crezand ca-i vor putea cumpara productia la un pret mai mic. Dar Nicole nu-si putea permite sa fie pacalita si tinea la pret. Cand a parasit piata, zambea, in timp ce cumparatorii barbati se incruntau tare si clatinau din cap. Wesley mergea langa ea si radea. Anul acesta isi marise proprietatea de pamant. Cu banii obtinuti pe recolta din ultimul an mai cumparase pamant. Stapanea acum 125 de acri pe partea de sus a raului.

Era un pamant fertil, bine udat. Avea necazuri cu eroziunea, dar impreuna cu Isaac, in timpul iernii carasera pietris. Curatasera, de asemenea, pamantul nou cumparat, fusese greu, muncisera pe frig, dar o facusera. Apoi, devreme, in primavara, pusesera rasaduri de tutun si insamantasera celelalte campuri. Exista acum o curte cu pasari, o vaca cu lapte si pui in jurul casei. Casa nu se schimbase. Fiecare banut fusese folosit pentru a imbunatati pamantul. Adele si Gerard aveau o parte din mansarda, iar Janie si Nicole cealalta. Gemenii dormeau pe paturi suprapuse, jos. Era o existenta ingramadita, dar toti invatasera sa o ia, asa cum era. Janie si Gerard vorbeau rareori, fiecare pretinzand ca celalalt nu exista. Adele traia inca in visul ei despre Franta de dinainte de Revolutie. Nicole reusise s-o convinga ca gemenii erau nepotii ei si ca trebuia sa le dea ea personal educatie. Zile intregi era o foarte buna educatoare. Facea lectiile mai atractive, povestindu-le despre viata la curte. Povesti din copilaria ei, obiceiurile ciudate ale regelui isi ale reginei. Uneori obiceiurile li se pareau stranii. Odata, le povesti cum lenjeria si hainele reginei erau aduse zilnic in cosuri de rachita captusite cu tafta verde. Taftaua se schimba zilnic, iar cea folosita se dadea servitorilor. Gemenii se imbracara in frunze verzi, pretinzand ca sunt servitorii Adelei pe care o facura fericita.

Totusi, uneori, cate un lucru lipsit de importanta o destabiliza si fragila ei liniste era tulburata. Odata, Mandy isi legase la gat o panglica rosie si Adele o vazu. Ii reaminti de executarea prietenilor ei si tipa cateva ore. Gemenii nu se mai speriau de tipetele ei. Dadeau din umeri si plecau sau alergau la Nicole s-o cheme la mama ei. Dupa cateva zile in care Adele se ascundea de frica si vorbea de crima si ucidere, revenea la lumea ei imaginara. Nu era niciodata constienta de prezent, ca era in America si ca Franta era departe. Nu-i cunostea decat pe Nicole si pe gemeni, pe Janie o tolera, iar la Gerard se uita, ca si cand nici n-ar fi existat. Nu o lasau sa vada persoane straine, caci o speriau ingrozitor.

Gerard parea multumit ca sotia sa nu-si amintea cine era. Indata ce o vedea pe Nicole, parea ca uita de timpul petrecut in inchisoare, in casa parintilor lui Gerard. Cu Nicole vorbea despre sotul ei si despre tatal ei, ca si cand ar fi fost inca in viata si ar fi trebuit sa vina acasa in orice moment. Gerard evita pe toata lumea care locuia in casa. Se transformase intr-un strain. Nu mai era acelasi om din ziua in care Nicole il palmuise. Disparea zile intregi si revenea in mijlocul noptii, fara sa dea socoteala unde fusese. Cand era acasa, sedea langa foc, adesea privind-o pe Nicole pana cand aceasta isi pierdea randul la tricotat sau se intepa in deget. Nu mai spusese niciodata nimic despre prietenia cu Nicole, care uneori ar fi vrut sa mai vorbeasca. Erau clipe ciudate, cand il prindea privind-o si ea ar fi vrut sa-l infrunte si sa aiba o discutie, ca sa clarifice situatia. Dar se considera ridicola de cate ori se gandea la asta. Nu facea nimic rau cand o privea.

Orice s-ar spune, insa, Gerard avea un aport serios la moara. Obiceiul lui de a saruta mana si accentul sau pronuntat, aducea beneficii la fel de mari, ca si preturile reduse, stabilite de Nicole.

Un numar mare de tinere femei veneau cu tatii lor la moara ca sa-si macine boabele. Gerard le trata pe toate ca pe niste aristocrate franceze, tinere ori batrane, slabe sau grase, urate sau frumoase. Femeile se fandoseau si chicoteau cand le lua de brat si le plimba in jurul morii. Dar nu se indepartau niciodata si ramaneau intotdeauna in vazul tatilor. Nicole surprinsese o singura data gandurile lui Gerard. O tanara oarecare, isi dadea ochii peste cap de placere, cand

Gerard ii sarutase mana si soptise ceva in frantuzeste. Cum batea vantul, Nicole auzi ce-i spunea. Desi zambea, ii spunea ca o considera ca si maruntaiele de porc. Nicole se cutremura si se indeparta, caci nu mai voia sa mai auda mai mult. Isi indrepta spatele si privi peste rau. Nu-l mai vazuse pe Clay de cand ii spusese ca Bianca este insarcinata. I se parea ca trecusera ani, dar in acelasi timp avea senzatia ca nu o desparteau decat cateva minute de clipa aceea. Nu era noapte in care sa nu se gandeasca la el, sa nu-i fie dor de el. Trupul ei isi cerea drepturile si de multe ori dorise sa-l cheme, sa se intalneasca in boschet. Nu se sinchisea de mandria ei sau de idealurile ei inalte, ii dorea, dorea sa-l simta puternic si cald lipit de ea.

Isi scutura capul sa-si limpezeasca gandurile. Era mai bine sa nu traiasca in trecut sau sa-si aminteasca de ceva ce nu mai exista. Viata ei era linistita acum, inconjurata de oamenii care o iubeau. Nu avea dreptul sa se simta singura sau ignorata.

Privi plantatia Armstrong. Chiar de la distanta putea sa vada ca e neglijata. Recoltele din anii trecuti fusesera lasate sa se usuce pe camp. Ii paruse rau vazand ce se intampla, dar ea nu putea face nimic. Isaac o tinea la curent cu ce se intampla. Majoritatea servitorilor cu plata plecasera de mult. Contractele catorva servitori fusesera vandute ca si majoritatea sclavilor. Nu mai ramasese decat o mana de oameni.

Primavara trecuta, fusese semanat o parte din pamantul de la margine si atata tot. Campul mai inalt zacea gol, avand doar radacini uscate. Isaac ii spusese ca pe Clay nu-l mai interesa, iar Bianca vindea tot ce se putea vinde, pentru a-si putea plati hainele si impodobirea continua a casei. Isaac mai spunea ca singura persoana de pe plantatie care avea inca de lucru era bucatareasa.

Nu prea ai ce vedea, nu-i asa?

Se rasuci si-l zari pe Isaac langa ea. Privea si el dincolo de rau. Dupa rapirea ei, se legase o prietenie stransa intre ei doi. Prietenia lor fusese intarita de tragedia prin care trecusera. Avusese intotdeauna sentimentul ca toti cei care lucrau pentru ea erau oamenii care-i apartinusera lui Clay, chiar si Janie. Doar de Isaac simtea ca e legata altfel, iar acesta o privea uneori ca si cand si-ar fi dat si viata pentru ea.

— Se poate descurca, daca recolta de anul acesta e buna si pana acum timpul a fost favorabil, spuse ea.

— Nu-l vad pe Clay avand puterea sa recolteze macar tutunul, cu atat mai putin sa-l duca pe piata.

— E absurd. Nu exista om mai harnic decat Clayton Armstrong.

— Era inainte, spuse Isaac, stiu ca asa era, dar acum nu face decat sa duca sticla la gura. Si chiar daca ar lucra, sotia asta a lui a cheltuit mai mult decat ar putea produce patru plantatii. De cate ori duc copiii acolo, gasesc un creditor care-l urmareste pe Clay. Daca lasa recolta sa se usuce pe camp, va pierde totul. Conform legii, averea va fi confiscata si scoasa la licitatie.

Nicole se indeparta, caci nu mai dorea sa auda nimic.

— Am niste lucruri pe care trebuie sa le fac. Cei de la Morison au adus orzul suplimentar pe care l-ai cerut?

— De dimineata, spuse el, urmand-o. Ofta si-i dori pentru a mia oara sa se odihneasca putin, daca nu pentru sanatatea ei, macar pentru el. Ar fi dorit sa o mai viziteze Wesley, dar Travis era plecat in Anglia si Wes trebuia sa se ocupe de plantatie. Nimeni nu o putea convinge pe Nicole sa nu mai munceasca, macar cateva minute.

Rezemat de un copac, Gerard il privea pe Isaac urmand-o pe Nicole spre moara. Se intreba deseori ce era intre ei. Petreceau multe ore impreuna. In ultimul timp, Gerard cunoscuse sute de persoane, majoritatea dispuse sa-i spuna orice dorea el sa stie. Aflase ca Nicole era o femeie plina de temperament. O gramada de oameni ii povestisera cum se comportase la petrecerea familiei Backes. Se purtase exact ca o femeie de strada in fata tuturor, iar pe el il palmuise cand o atinsese.

Nu era zi sa nu-si aminteasca cum il palmuise si felul cum il privise, ca si cum ar fi fost o insecta sub o piatra. Stia de ce-l refuzase. Se considera mai buna decat el. De fapt era o Courtalain, a carei istorie se impletea cu cea a regilor si a reginelor Frantei. Si el ce era? Baiatul unui cizmar. Credea ca-l va accepta afland ca era deja ruda cu ea, dar n-o  facuse. Pentru ea ramanea tot baiatul cizmarului si orice ar fi facut, nu se va putea schimba in ochii ei.

Se gandi la ce avusese de facut in ultimul an. Il obligase sa se prostitueze cu aceste femei necioplite, americance grosolane, fara educatie, ce nu stiau sa vorbeasca decat in limba searbada, americana. Ii placea sa le vada ochii cand le spunea porcarii in franceza. Erau prea proaste ca sa inteleaga ce spune. Apoi noaptea il innebunea, se juca cu simturile lui peste cat putea suporta. Odaile lor erau despartite doar de o perdea, El statea in pat in intuneric, langa Adele care sforaia, si asculta cum se dezbraca. Cunostea zgomotele fiecarei imbracaminti. Stia cand ramanea goala, inainte de a-si pune camasa de noapte, isi imagina trupul ei auriu, iar pe el deschizandu-si bratele si ea cuibarindu-se in ele. Isi imagina tot ce i-ar fi putut face. Ar face-o sa se tarasca, sa-l implore. Da. Era o femeie plina de temperament, dar nu o va atinge pana nu va veni la el in genunchi, i-ar arata ca baiatul cizmarului era la fel de bun ca oricare din cunostintele ei franceze, snoabe. Atunci i-ar arata el.

O va face sa regrete ca-l palmuise. O va face sa regrete ca se considerase mai buna ca el.

Se indeparta de copac, apoi printre tufisurile copacilor se indeparta de moara. Moara ii facea greata. Si-i imagina pe toti razand si vorbind de el, fara indoiala. Intr-o zi auzise doi barbati vorbind despre micul francez . Luase o piatra sa-i loveasca, dar apoi se gandise ca exista cai mai bune pentru a se razbuna. Existau alte cai ca sa-i pedepseasca, cai care nu l-ar putea atinge pe el. Dupa aceasta intamplare, amandoi barbatii isi pierdusera magaziile pline cu recolta, iar unul din ei isi pierduse toata averea.

Gerard zambi amintindu-si. Mergand in lungul malului, privirea ii fu atrasa de o miscare, dincolo de rau. Era cineva, o femeie grasa calare. Se opri si privi un moment, in ultimul an vazuse cum activitatea scadea acolo. Nu fusese niciodata prea curios in ceea ce privea legatura dintre Nicole si Armstrong. Stia ca fusese inainte nevasta lui si se purtase ca o tarfa la petrecerea familiei Backes. Gerard visase de atatea ori ca Nicole sa se poarte si cu el la fel. Cand obtinuse anularea casatoriei, curand dupa sosirea lui, Gerard se bucurase. Se emotiona la ideea ca obtinuse anularea, ca sa se poata marita cu el. Asteptase un timp si apoi ii spusese ca ar fi binevenita in patul lui.

Scrasni din dinti cand isi aminti. Era o cocheta, promitand si apoi reactionand ca si cand ar fi insultat-o. In timp ce privea la femeia de pe malul opus, aceasta ridica biciul si plesni crupa calului. Calul tresari, isi cobori capul si apoi se scutura de durere. Femeia zbura in aer si apoi cazu pe spate intr-un nor de praf si pietre.

Gerard ezita o secunda, apoi incepu sa alerge spre debarcader. Nu-si cunostea nici el intentiile, dar instinctiv stia ca trebuie sa se duca la ea.

— Sunteti ranita? o intreba cand ajunse.

Bianca sedea linistita pe jos, simtind durerea cazaturii si a calaritului pe afurisitul de cal. Isi curata gura de murdarie si privi in jur dezgustata.

Fu surprinsa cand il vazu pe Gerard. Era multa vreme de cand nu mai vazuse „un domn si recunoscu imediat moda franceza. Avea o haina verde cu guler si mansete de catifea. Camasa era de matase alba, iar cravata avea un nod mare ascunzandu-i varful barbiei. Pantalonii erau cafenii, stransi cu nasturi de perle la genunchi. Pe picioarele subtiri, purta ciorapi de matase verzi, cu dungi galbene. Ofta adanc. Era asa de placut sa vezi un barbat imbracat altfel decat in piele de caprioara si cizme. Era placut de asemenea sa mai vezi o silueta subtire, nobila, in loc de o namila cu maini murdare de la munca campului.

— Pot sa va ajut, repeta Gerard, vazand ca femeia nu raspundea. Ii intelese privirea pe care o intalnise deseori in America. Femeile erau dornice de cultura si rafinament. In timp ce-i intindea mana, o privi. Era o femeie grasa, foarte grasa, iar sanii enormi si grei depaseau decolteul mare al rochiei de satin rosu. Bratele grase fortau manecile rochiei. Fata sa curata, o fi fost frumoasa odata, dar acum era deformata. Desi demodata si din material nepotrivit, stia ca rochia era scumpa.

— Va rog dati-mi voie sa va ajut, spuse cu accentul lui pronuntat. Ma tem ca va veti strica tenul superb daca stati aici in soare.

Bianca rosi, apoi lua mana ce-i era intinsa.

Gerard se forta, ajutand-o sa se ridice. Era si mai grasa cand statea langa el. Era cu cativa centimetri mai inalta decat el, iar ca greutate il depasea cu cel putin douazeci de kilograme.

Nu dadu drumul mainii, dar o trase usor spre el, sub umbra unui pom. Cu o miscare grabita isi scoase haina si o intinse pe iarba pentru ea.

— Va rog, spuse facand o plecaciune, trebuie sa va odihniti dupa o astfel de cazatura. O tanara si delicata doamna ca dumneavoastra trebuie sa fie prudenta.

Se intoarse spre rau.

Bianca se aseza stangace pe haina, apoi  privi pe Gerard care se indeparta.

— Nu ma parasiti, va rog.

O privi peste umar asigurand-o ca nu pleaca, si ca nu poate sa o paraseasca acum cand o gasise.

Se opri la rau si scoase batista. O avea pe cea a Adelei, de matase naturala, brodata cu dantela de Bruxelles si cu monograma A.C. Gerard avusese grija sa stearga A si lasase doar C, caci acum era un Courtalain.

Uda batista si o duse Biancai. Ingenunche langa ea.

— Aveti o pata pe obraz, spuse el. Cum ea nu se misca, el continua. Imi permiteti? ii lua barbia in mana si delicat incepu sa curete murdaria.

Biancai i se parea curios ca nu simte repulsie la atingerea lui Gerard. Doar era un barbat.

— Ai sa-ti murdaresti batista, se balbai ea.

Zambi cu marinimie.

— Ce inseamna matasea fata de pielea frumoasa a unei femei?

— Frumoasa, deschise ea ochii mari. Albastrul ochilor ei era aproape acoperit de pometii grasi. Gropita din obrazul stang nu mai era vizibila caci era pierduta in grasimea moale. Nimeni nu mi-a mai spus de multa vreme, ca sunt frumoasa.

— Ciudat, spuse Gerard. M-am gandit la sotul dumitale, caci, desigur, o femeie frumoasa ca dumneata e casatorita. Nu v-o spune in fiecare zi?

— Sotul meu ma uraste, spuse Bianca, fara expresie.

Gerard se gandi un moment la cele auzite. Simtea ca femeia avea nevoie de un prieten, de cineva cu care sa vorbeasca. Ridica din umeri. De ce nu? Nu avea nimic altceva de facut si in afara de asta, uneori, povestile femeilor insingurate ii erau utile.

— Cine este sotul dumitale?

— Clayton Armstrong.

Gerard ridica din sprinceana.

— Proprietarul acestor locuri?

— Toate, arata Bianca. Cel putin ce a mai ramas. Refuza sa le lucreze din cauza ca ma uraste. Spune ca nu vrea sa se omoare muncind, ca eu sa pot cumpara fleacuri.

— Fleacuri? o incuraja.

— Sunt destul de modesta. Nu cumpar ce nu-mi trebuie. Cateva rochii simple, o trasura, cateva mobile in casa, numai lucruri necesare unei femei de calitatea mea.

— E o rusine sa ai un sot atat de egoist.

Bianca privi peste rau.

— Totul e din vina ei: Daca nu s-ar fi aruncat in bratele sotului meu, nu s-ar fi intamplat nimic din toate astea.

— Dar credeam ca Nicole a fost maritata inainte cu domnul Armstrong. Gerard nu se prefacu ca n-ar sti despre cine vorbeste.

— A fost, dar am eliminat-o. Credea ca poate lua tot ce era al meu, pentru care am muncit atat, dar nu a putut.

Gerard privi in jurul sau, la culturile de tutun din stanga sa.

— Cat stapaneste exact domnul Armstrong .

Bianca se insufleti.

— Este bogat sau ar putea fi daca ar munci. Este o casa draguta, dar este prea mica.

— Si Nicole a renuntat la tot? intreba mai mult pentru el insusi.

Enervarea inrosise obrajii Biancai.

— Nu a renuntat. Am jucat o piesa si am castigat. Asta-i tot.

Gerard deveni interesat.

— As vrea sa-mi spui despre piesa, mi-ar placea sa aud.

Se aseza si asculta cu atentie povestea Biancai. Era uimit de sinceritatea ei. Era o persoana pe care o intelegea. Rase cand ii povesti cum il pacalise pe Abe s-o rapeasca pe Nicole. Era in admiratia ei, cand ii spuse cum se bagase in patul lui Clay.

Bianca nu avusese pe nimeni in America inainte, care s-o asculte, cel putin nimeni care ar fi fost interesat. Considera intotdeauna ca manipularea lui Clay si a lui Nicole era grozav de inteligenta, dar nu interesase pe nimeni. Vazand cat de nerabdator era Gerard sa afle, ajunse sa-i spuna si cum il platise pe Oliver Hawthorne ea sa o lase gravida. Tremura la amintirea asta si-i spuse cum avusese nevoie sa se drogheze pentru a putea suporta atingerea lui.

Gerard izbucni in ras.

— Nici macar nu era copilul lui Armstrong. Ce minune! Cred ca Nicole a innebunit cand a aflat ca sotul ei drag se culcase cu altcineva si-i facuse un copil.

Cu un impuls, lua mana grasa a Biancai si ii saruta pielea intinsa.

— Ce pacat ca ai pierdut copilul, i-ar fi prins bine lui Armstrong daca acest copil in loc sa-i semne lui, semana cu un vecin.

— Da, spuse Bianca visatoare. M-as fi bucurat sa-l vad aratand ca un prost, asa cum ma face el pe mine sa par.

— Nu vei arata niciodata ca o proasta. Nebuni sunt cei care nu te pretuiesc.

— Da . oh, da . murmura ea, dumneata intelegi. Amandoi tacura un moment. Bianca se simtea ca si cand si-ar fi gasit primul prieten, cineva pe care-t interesa. Toti ceilalti pareau sa fie de partea lui Clay si a lui Nicole.

Cat despre Gerard, nu prea stia ce sa faca cu marturisirile Biancai, dar s-ar putea sa-i fie folositoare.

— Imi dai voie sa ma prezint? Sunt Gerard Gautier din familia Courtalain.

— Courtalain, suspina Bianca. Dar asta e numele de fata al lui Nicole.

— Da . suntem rude.

Intr-o clipa ochii Biancai se umplura de lacrimi.

— Ti-ai batut joc de mine, sopti disperata. M-ai ascultat si esti de partea ei. Incerca sa se ridice, dar greutatea o impiedica,

Gerard o apuca de umeri si o aseza cu forta jos.

— Faptul ca sunt ruda cu ea, nu ma face sa fiu de partea ei, departe de asta. Sunt un musafir in casa la ea si nu pierde nicio ocazie sa-mi aminteasca faptul ca sunt la mila ei.

Bianca clipi des ca sa-si alunge lacrimile.

— Atunci stii ca nu este ingerasul curat cum se pare ca o crede toata lumea. S-a maritat cu logodnicul meu. A incercat sa-mi ia casa si plantatia. Si, totusi, fiecare pare sa creada ca eu gresesc. Eu am luat ce era al meu.

— Da, aproba Gerard. Dar cand spui toata lumea, te gandesti la americani, presupun. Si atunci, la ce te poti astepta de la niste oameni simpli?

Bianca zambi.

— Sunt niste inculti. Nici unul nu vede cum se poarta Nicole cu Wesley Stanford, omul acela ingrozitor.

— Sau cu Isaac Simmons, spuse dezgustat Gerard. Petrece ore, ore intregi cu gunoiul asta.

In spatele lor se auzi sunetul unui clopot. Chema muncitorii ce mai ramasesera pe plantatie, la masa.

— Trebuie sa plec, spuse Bianca. Ne mai putem intalni?

Gerard isi folosi fortele slabe s-o ajute sa se ridice. Nu era o sarcina usoara, apoi isi puse haina.

— Nu ma poti opri sa te mai vad. Spun asta pentru prima oara de cand sunt in America. Am impresia ca mi-am gasit un prieten.

— Da, spuse Bianca incet, si eu cred la fel.

Ii lua mana si i-o saruta tandru.

— Pe maine?

— La pranz, aici, am sa aduc un picnic, spuse el. Se apleca repede in fata ei si o parasi.

Capitolul 20

Bianca privi un moment dupa Gerard. Era intr-adevar un barbat frumos, se purta delicat, rafinat, atat de deosebit de scarbosii de americani. Se intoarse spre casa, oftand la gandul ca avea de mers un drum lung. Si distanta asta era tot din cauza lui Clayton. Dorise pe cineva care s-o plimbe cu trasura in jurul plantatiei, dar Clay rasese la aceasta idee si spusese ca nu putea face drumuri, dinr cauza ca era asa lenesa ca sa umble. In timpul drumului lung, sub soarele cald pana acasa, se gandi la Gerard. De ce nu se putuse marita cu un om ca el? De ce avea un barbat zapacit si simplu cum era Clay? Ar fi fost fericita cu un om ca Gerard. Repeta numele de cateva ori. Da, viata cu el ar fi fost dulce. Nu ar tipa la ea niciodata si nu i-ar spune cuvinte urate, jignitoare.

Ajunsa in casa, euforia disparu. Casa era cum nu se poate mai murdara. Nu fusese curatata de mai mult de un an. Panzele de paianjen atarnau pe tavan. Mesele erau pline de haine, hartii si flori uscate. Praful zacea in covoare incat la fiecare pas se ridicau mici nori.

Bianca incercase sa pastreze servitorii, dar Clay se amesteca intotdeauna in ordinele date de ea. Ii sustinea intotdeauna impotriva ei. Dupa cateva luni refuzase sa mai angajeze pe cineva care sa munceasca in casa. Spunea ca ea, Bianca, avea un caracter prea urat si nu mai putea forta pe cineva s-o suporte. Bianca se certa cu ei, ii spunea ca habar nu avea cum trebuie tratati servitorii, dar el nu o lua in seama, ca intotdeauna.

— Iat-o pe draga, daca pot spune asa, mica mea sotie, spuse Clay. Se plimba pe langa scara, chiar in fata usii de la sufragerie. Camasa lui, care fusese odata alba, acum era murdara si rupta. Era deschisa la gat, iar poalele erau pe jumatate bagate sub cureaua de piele din talie. Cizmele inalte erau pline de noroi. Tinea in mana un pahar cu bautura, asa cum obisnuia in ultimul timp.

— M-am gandit ca te vei intoarce la auzul clopotului de masa, spuse alene. Isi pipaia cu mana barba nerasa. Indiferent ce s-ar intampla, numai ideea de mancare te face sa alergi.

— Ma dezgusti, spuse ea tanjind si intra in sufragerie. Masa era incarcata cu mancaruri. Maggie era unul dintre putinii servitori care mai ramasesera la Clay in ultimul an. Bianca se aseza cu grija si-si intinse un servet de olanda in poala, uitandu-se la mancare.

— Ce foame, spuse Clay din usa. Daca te-ai putea uita la un barbat asa, l-ai castiga. Dar barbatii nu te intereseaza, nu-i asa? Tu nu arati interes decat fata de mancare si de tine insuti.

Bianca isi puse trei prajituri in farfurie.

— Nu stii nimic despre mine. Poate te-ar interesa sa stii ca unii barbati ma gasesc atragatoare.

Clay scoase un sforait si lua o gura buna de bautura.

— Nici un barbat nu poate fi asa de prost. De fapt, sper ca sunt singurul prost.

Bianca continua sa manance incet si zdravan.

— Stiai ca iubita ta pierduta, Nicole, se culca cu Isaac Simmons? zambi cand ii vazu privirea. Intotdeauna a fost o curva. Se intalnea cu tine si cand stateai cu mine. Femeile ca ea nu pot trai fara barbat, indiferent ce fel de barbat. Pariez ca si cu Abe s-a culcat. Poate ca am facut bine cand i-am dus pe insula impreuna.

— Nu te cred, spuse Clay sufocat, Isaac este un baiat.

— Cum erai tu la saisprezece ani? Acum a scapat de tine, poate sa faca ce vrea si cu cine vrea. Sigur ca ai invatat-o micile tale jocuri murdare in pat si acum il invata ea pe nevinovatul de Isaac.

— Taci din gura, tipa Clay, aruncandu-i paharul in cap. Ori el era prea beat; ori ea invatase sa se fereasca, dar nu o nimeri.

Tranti usa si iesi din casa, indreptandu-se spre grajd. In acele zile intra rareori in birou, se parea ca nu mai era nevoie. In grajd, inhata un ulcior cu bautura si porni spre rau. Se aseza la marginea apei, rezemat de un copac. De unde statea, putea sa vada plantatia lui Nicole. Nu putea sa vada nici casa, nici moara si ii convenea, ii era destul sa vada campul ei sanatos si bogat. Se intreba daca se mai gandeste vreodata la el, sau daca-si mai aminteste de el. Locuia cu francezul acela mititel, dupa care, spunea Maggie, se prapadeau cele mai multe femei din Virginia. Refuza sa creada povestea cu Isaac. Bianca avea mintea bolnava.

Clay bau mai mult bourbon ca oricand. Ii trebuia din ce in ce mai mult alcool ca sa poata uita. Se trezea uneori noaptea dintr-un vis in care parintii, Beth si James il acuzau ca ii uita si ca distruge tot ce fusese al lor. Dimineata se trezea cu remuscari, cu proiecte noi si cu sperante de viitor. Apoi o vedea pe Bianca, vedea casa murdara si campurile in paragina. De peste rau ajungeau pana la el rasete sau strigatul unuia din gemeni. Fara sa se gandeasca, lua din nou bautura. Whisky-ul ii potolea simturile, il facea sa uite si nu mai vedea si nici nu mai auzea nimic.

Nu le dadu nici o atentie norilor care intunecasera soarele. Ziua trecea si norii erau din ce in ce mai intunecati. Se invarteau lenes si se auzeau tunete. La distanta, un fulger lasa o dara luminoasa. Vantul se pornise si caldura zilei se linistise. Sufla peste campurile cu grau si orz. Batu inspre Clay, facand sa-i fluture camasa. Dar whisky-ul il facea sa-i fie cald. Nu se misca nici la primele picaturi de ploaie, care incepuse cu putere. Se aduna pe borurile largi ale palariei lui, apoi ii curgea pe fata. Nu simti nici camasa rece si uda de ploaie lipita de piele. Continua sa bea.

Nicole privi pe fereastra si suspina. Ploua de doua zile, fara sa se opreasca macar un minut.

Oprisera moara din cauza ca raul se umflase atat de mult, incat nu se mai putea controla nivelul apei. Isaac o asigurase ca recolta era in siguranta cata vreme zidurile de piatra vor rezista si parea ca vor rezista. Apa curgea de pe campul in terase, pana la rau. Erau in siguranta fata de ploaie daca nu vor aparea eroziuni.

Sari cand auzi o bataie puternica in usa.

— Wesley, spuse ea fericita ca-l vede. Esti ud leoarca, intra inauntru.

Isi scoase haina de ploaie, unsa cu grasime, si o scutura. Janie i-o lua si o puse sa se usuce.

— Doamne, de ce ai venit pe o vreme ca asta? intreba Janie. Esti ingrijorat din cauza raului?

— Foarte, aveti cafea? Sunt inghetat si tot atat de ud.

Nicole ii intinse o ceasca mare de cafea pe care o bau stand langa foc. Gerard sedea intr-un colt, tacut si privind fara interes. Wes ii auzi pe gemeni sus, stand probabil cu mama lui Nicole, o femeie pe care o vazuse o singura data.

— Hai, asteptam, spune-ne ce te-a adus aici? il intreba Janie.

— De fapt, eram in drum spre Clay. Daca ploaia continua, vor fi inundatii.

— Inundatii? intreba Nicole. Clay va fi in pericol? Janie o privi rautacios.

— Mai bine spune-ne, la noi va fi in ordine?

Wes o privi pe Nicole.

— Pamantul lui Clay a fost intotdeauna amenintat de inundatii, cel putin in acest capat. Cand eram copii a mai fost o inundatie, dar atunci bineinteles batranul domn Armstrong avea plantat tot restul.

— Nu inteleg.

Wes ingenunche si cu o bucata de lemn incepu sa faca un plan al pamantului lui Clay, ai lui Nicole si al raului. Chiar sub moara, raul facea o cotitura langa pamantul lui Clay, facand ca acesta sa se surpe repede si provocand o cadere. De partea lui Nicole, campul era inalt, dar de partea lui Clay era jos, ceea ce il facea fertil si bogat, dar in acelasi timp era un bazin care putea inghiti revarsarea apei.

Nicole isi inalta capul de pe desen.

— Atunci bucata mea de pamant se scurge spre pamantul lui Clay facand raul sa creasca.

— Cred ca poti privi lucrurile asa, dar nu e vina ta daca Clay isi pierde recolta.

— Pierde totul?

Wes misca un vatrai peste harta.

— Este vina lui. Stie de inundatii, in fiecare an era o loterie sa plantezi aici, dar e drept ca pamantul este extrem de bogat. Ca masura de prevedere, cultiva mai mult pe portiunea inalta. Tatal lui se considera norocos cand reusea sa stranga recolta de aici.

Nicole se ridica.

— Dar anul acesta, singura lui recolta este portiunea joasa.

Wes sedea langa ea.

— Stia mai bine. Stia ce se poate intampla.

—Se poate face ceva? Trebuie sa piarda chiar totul?

Wes isi puse bratul pe dupa umerii ei.

— Nu poti stavili ploaia. Daca ai putea s-o opresti ar fi salvat, dar este singurul lucru ce poate sa-l salveze.

— Ma simt asa de neajutorata. As dori sa pot face ceva.

— Wesley, spuse Janie ascutit. Sunt sigura ca esti flamand. Nu vrei sa mananci ceva?

Ii zambi.

— As vrea sa mananc ceva. Spune-mi ce mai e nou pe aici. Crezi ca ii pot vedea pe gemeni? Janie se duse in capul scarii strigand:

Ducele Wesley este aici si vrea sa le vada pe altetele lor .

Wes o privi pe Nicole neincrezator. Ea isi roti ochii, scutura din cap, ofta si-si ridica bratele in semn de neputinta. Wes isi retinu rasul. Gemenii venira pe scari in jos ca o furtuna si se aruncara in bratele lui. Ii invarti ca o morisca, ii arunca in sus, in timp ce copiii radeau in hohote.

— Ar trebui sa te insori, Wes, spuse Janie cu o voce grava, privind spre Nicole semnificativ.

— Ma insor daca tu accepti sa te mariti cu mine, rase el. Nu, nu pot, acum imi amintesc ca i-am promis ceva uneia din micile surori ale lui Isaac.

— E o treaba buna, bombani Janie. Ma ceri de nevasta si eu accept. Acum pune-i jos pe astia mici si vino sa mananci.

Mai tarziu, in timp ce manca si raspundea la intrebarile gemenilor, observa fata lui Nicole. Stia ca este ingrijorata. Ii lua mana peste masa si i-o scutura.

— Totul se va rezolva, ai sa vezi. Travis si cu mine ne vom ingriji sa nu-si piarda plantatia.

Nicole ridica brusc capul.

— Ce vrei sa spui ca-si pierde plantatia? Pierderea recoltei intr-un an, nu-l poate face sa piarda totul.

Wes schimba priviri cu Janie.

—De obicei n-ar trebui, dar si atunci oamenii pierd rareori toata recolta. Clay ar fi trebuit sa planteze deasupra nivelului inundatiei. Dar chiar daca-si pierde recolta, sunt sigur ca are destui bani economisiti ca sa supravietuiasca. Nu cred ca plantatia se poate pierde intr-un singur an. Wes impinse farfuria goala. Ploaia se auzea rapaind pe acoperis. Dar mai bine sa stii adevarul. Anul trecut, Clay a lasat recolta sa putrezeasca pe camp, dar datorita muncii sale din anii precedenti si a tatalui si a fratelui sau, din punct de vedere financiar avea o pozitie solida. Dar Bianca . se opri privind ochii lui Nicole. Incerca sa-i faca sa para calmi, dar putea citi in ei cat o durea, numai cand ii auzea numele. Continua.

— Bianca a facut datorii mari. Luna trecuta cand l-am vazut pe Clay, mi-a spus ca-i imprumutase bani tatalui ei in Anglia. Se pare ca vrea sa recapete casa care fusese a familiei ei.

Nicole se ridica, se duse spre foc si misca alene vatraiul in cenusa. Isi aminti parcul unde se plimbau, care inainte fusese proprietatea familiei ei. Bianca nu inceta spunand ca intr-o zi va lua casa familiei inapoi. Iar Clay a lasat-o sa se foloseasca de pamantul lui. Asta nu i se potriveste lui Clay.

Dupa un timp Wes, ii raspunse.

— Nici eu nu pot sa cred ca a facut-o. Dar e schimbat, Nicole, Nu-l intereseaza ce se intampla cu pamantul sau cu el. Nu face un pas fara un pahar de whisky in mana. Incerc sa-l fac sa gandeasca, dar acum . continua Wes fara sa-si termine fraza.

— Deci, Clay a pierdut anul trecut recolta si acum este pe punctul s-o piarda si anul acesta. Ce sa mai inteleg, ca este in pragul falimentului?

— Nu, Travis si cu mine am vorbit cu creditorii si vom garanta pentru ei. I-am spus sa-i atraga atentia Biancai sa nu mai cheltuiasca, dar .

Nicole il privi in fata.

— I-ai spus lui Clay ca garantati pentru el?

— Bineinteles. Nu voiam sa-si faca griji.

— Barbati, zise Nicole furioasa, spunand cateva vorbe in franceza, la auzul carora Gerard care asculta indiferent la totul, ridica din sprancene.

— Cum te-ai simti daca Clay ti-ar spune ca stie ca nu-ti administrezi bine averea, dar sa nu-ti faci probleme, ca va avea el grija?

— Nu este chiar asa. Suntem si am fost intotdeauna prieteni.

— Prietenii se ajuta, dar nu se distrug.

— Nicole, o preveni suparat Wes. Ne cunoastem de-o viata si .

— Si acum ii arunci un colac de salvare unui om care se ineaca, asta este, nu?

Wes se ridica cu fata rosie de manie si lovi cu pumnul in masa. Janie interveni.

— Ajunge, amandoi va purtati ca niste copii. Ba mai rau, gemenii nu se poarta niciodata asa.

Wes incepu sa se calmeze.

— Imi pare rau. Nu am vrut sa ma infurii, dar Nicole ma invinuieste de un lucru ingrozitor.

Nicole se intoarse spre foc, cu vatraiul in mana. Desena din nou cursul apei pe care i-l aratase Wes. Se uita la el incepand sa vorbeasca.

— Nu m-am gandit la asa ceva, dar il cunosc pe Clay cat e de mandru. Isi iubeste pamantul si ar prefera sa-l dea decat sa-l piarda.

— N-ar avea niciun sens.

— Bineinteles, asa e, spuse Nicole dand din umeri. Poate ca nu ma pot exprima bine. Wes, nu exista nicio solutie sa putem evita inundatia?

— Rugandu-ne, poate. Daca se opreste ploaia scade si nivelul apei.

— De ce nu se revarsa in fiecare an? De ce se intampla doar din cand in cand?

— Cursul raului e schimbator. Bunicul lui Clay ne-a spus cand eram copii, ca pe vremea cand era el copil nu era aici pamant aluvionar, dar in fiecare an raul si-a mutat putin cate putin cursul lasand din ce in ce mai mult pamant din aluviuni.

— Vino, spuse ea intorcandu-se la desen, explica-mi ce vrei sa spui. Ingenunche in fata vetrei.

— Cred ca raul incearca aici sa cedeze. Aceasta cotitura era mai larga si cursul era mai drept, dar in timp s-a schimbat.

Ea studie schita.

— Vrei sa spui ca raul mananca din pamantul inca inalt si formeaza acest pamant jos, aluvionar, al lui Clay?

Wes o privi surprins.

— Nu cred ca trebuie sa-ti faci probleme. Ar trebui sa treaca cincizeci de ani pana cand raul sa-ti ia din pamant.

Ea nu lua in seama privirea lui.

— Si daca reusim sa-i dam raului atotputernic ce-si doreste?

— Ce tot vorbesti? se enerva Wes crezand ca din egoism e preocupata de pierderea pamantului ei.

— Nicole, spuse Janie, nu-mi place cum vorbesti. Cu o bucata de lemn in mana, Nicole incepu sa-i explice.

— Daca am taia din pamantul meu aici, si trase o linie de la un cot la altul al raului, ce s-ar intampla?

— Pamantul este plin de apa si abrupt si probabil ca s-ar rupe si ar cadea in rau.

— Asta ar influenta nivelul apei?

Cand intelese ce se petrecea in capul ei, Wes holba ochii.

— Nicole, nu poti face asa ceva. Ar trebui sapat zile intregi, iar pamantul care se surpa e acoperit cu recolta ta de grau.

— Nu mi-ai raspuns la intrebare, ar cobori nivelul apei?

— Ar da loc raului sa curga, poate sa se largeasca. Cine poate sti?

— Eu iti cer parerea, nu un raspuns cert.

— Da, fir-ar sa fie. Raul ar inghiti pamantul tau in locul celui al lui Clay. Ce-i pasa apei? Sa fiu al dracului! .

— Te rog sa fii mai atent cum vorbesti in fata copiilor, spuse Nicole semeata. Si acum ne trebuie lopeti si tarnacoape pentru cioturi si pietre si .

Wes o intrerupse.

— Te-ai uitat afara? Ploaia e atat de puternica, incat te poate omori si tu vrei sa lucrezi in conditiile astea?

— Nu stiu alta solutie decat sa sapam un sant. Poate ne aduci santul in casa sa lucram la caldura!

— Nu te pot lasa sa faci asa ceva, spuse Wes calm. Clay o poate face fara sa te sacrifici tu. Impreuna cu Travis ii vom imprumuta bani si la anul viitor va fi mai bine.

Nicole il privi cu ochi de gheata.

— Va fi, va fi mai bine anul viitor? Priveste ce i-am facut. L-am parasit toti. Este un om care are nevoie de familie. Era fericit cand traiau parintii lui, James si Beth, iar gemenii locuiau cu el. Dar unul cate unul l-am parasit. Intr-un timp i-am dat dragostea mea, dar apoi i-am luat-o, si in acelasi timp si pe gemeni. Intinse mana si arata spre Arundell Hali. Odata a fost o casa fericita, plina de oamenii pe care-i iubea si care-l iubeau. Ce i-a mai ramas acum? Chiar si nepotii lui stau acum cu o straina, in loc sa stea cu el. Trebuie sa-i aratam ca tinem la el.

— Dar Travis si eu .

— Bani. Sunteti ca barbatul care-i da nevestei bani in loc de atentia si dragostea de care are nevoie. Clay nu are nevoie de bani: are nevoie sa stie ca cineva ii duce grija. Trebuie sa simta ca nu e singur.

Wes, Janie si copiii se uitau la ea, Gerard inchise lenes ochii, dar nu clipi.

— Tu ghicesti ce simte Clay? intreba linistit Wes.

— Sau ii transmiti sentimentele tale? Tu esti singura si vrei sa simti ca cineva iti poarta de grija?

Nicole incerca sa surada.

— Nu stiu. Nu am timp acum sa ma gandesc. Cu fiecare minut de amanare, raul creste si se apropie de culturile de tutun ale lui Clay.

Deodata, Wes se repezi si o lua pe Nicole in brate.

— Daca gasesc vreodata o femeie care sa ma iubeasca pe jumatate cat il iubesti tu pe Clay, o voi lua si nu o voi lasa niciodata sa plece.

Nicole il impinse si-si sterse o lacrima din coltul ochiului.

— As vrea sa-mi pastrez secretele, si in afara de asta, nu am nici o indoiala ca veti fi la fel de curajosi cum am fost noi. Si acum sa ne organizam. Ai cumva niste lopeti?

Janie isi scoase sortul si-l atarna pe cuier langa usa si lua apoi mantaua lui Wes.

— Unde pleci? intreba Wes.

— Cat timp voi stati aici si vorbiti, eu ma duc sa fac ceva. Intai ma duc sa imprumut haine de la Isaac. Eu cred ca nu se poate face ceva in haine ude, pe ploaia asta. Apoi ma duc sa-l chem pe Clay,

— Clay! spusera la unison Nicole si Wes.

— Voi doi il considerati un invalid, dar eu il cunosc mai bine. Poate sa sape la fel de bine ca oricare si mai are cativa oameni care lucreaza la el. As fi dorit sa-l avem aici si pe Travis.

Nicole si Wes sedeau linistiti uitandu-se la ea.

— Ati prins radacini aici? Nicole, vino cu mine la moara, iar tu Wes, du-te si stabileste unde trebuie taiat santul.

Wes o apuca de brat pe Nicole si o indrepta spre usa.

— Sa mergem la treaba!

Capitolul 21

Janie fu socata de starea in care gasi Arundel Hali. In acoperisul de la intrare era o spartura si podeaua era inundata. Usa casei era deschisa pe jumatate si traversa orientala era uda la un capat. Intra in casa si incerca sa inchida usa. Din cauza ploii si a umezelii usa se umflase incat nu se mai putea inchide. Ridica un covor ud de la usa si privi podeaua putreda, scorojita, din fata usii. Lemnul va trebui inlocuit.

Furioasa, privi in antreu. Umezeala apasatoare facea ca murdaria si gunoiul dinauntru sa puta. Inchise un moment ochii si-i ceru iertare mamei lui Clay. Se indrepta apoi spre biblioteca.

Deschise usa fara sa bata. Observa imediat ca nu era singura ce nu fusese schimbata, dar nici curatata. Ramase in prag cateva minute pentru a se obisnui cu intunericul.

— Cred ca am murit si sunt in cer, auzi o voce groasa si nesigura dintr-un colt. Frumoasa mea Janie poarta pantaloni barbatesti. Vrei sa lansezi o moda?

Janie se duse la birou, aprinse o lampa si facu flacara mare. Ofta cand il vazu pe Clay. Avea ochii rosii, iar barba murdara si incalcita. Se intreba daca se mai spalase in ultimul timp.

— Janie, fetito, da-mi cana de pe birou. Ma gandeam s-o iau eu insumi, dar se pare ca nu am energia.

Janie il privi un moment.

— Cat a trecut de cand n-ai mai mancat?

— Sa mananc? Nu este mancare. Nu stii ca iubita mea sotie mananca toata mancarea? incerca sa se ridice, dar trebuia sa faca un efort.

Janie se duse si-l ajuta.

— Puti!

— Multumesc, draga mea, este cel mai dragut lucru pe care mi-l spune cineva dupa mult timp. Il ajuta sa se ridice. Era foarte nesigur pe picioare.

— Vreau sa vii cu mine.

— Desigur, te voi urma oriunde doresti.

— Vom iesi mai intai, afara, in ploaie. Poate asta te va trezi sau macar te va spala. Apoi, vom merge in bucatarie.

— Oh, da, spuse Clay. Bucataria este odaia preferata a sotiei mele. Biata Maggie munceste mai mult acum decat atunci cand gatea pentru toata plantatia. Stii ca au plecat toti?

Janie il sprijini pe Clay pana la usa.

— Nu cunosc un caz mai grav de autocompatimire decat al tau.

Ploaia rece ii lovi pe amandoi de parca i-ar fi despicat. Janie isi apara capul ca sa nu fie lovita, dar Clay parea ca nu observa cum il izbea. In bucatarie, Janie atata focul si aduse lemne. Puse repede o cana de cafea pe gratar. Odaia era o umbra a vechii incaperi, altadata stralucind de curatenie. Facea impresia unui loc de care nu se ingrijea nimeni, un loc nesuferit.

Janie il ajuta pe Clay sa se aseze si se duse s-o caute pe Maggie. Avea nevoie de cineva s-o ajute sa-l trezeasca pe Clay. Intr-o ora, Maggie si Janie turnasera. In el o cantitate extraordinara de cafea si o duzina de oua jumari. Tot timpul Maggie vorbea.

— Nu mai este un loc fericit, spuse ea. Femeia asta isi baga nasul peste tot. Are pretentia sa-i facem toti plecaciuni si sa-i sarutam picioarele. Toti radeau de ea inainte sa se casatoreasca cu Clay. Se opri privindu-l pe Clay cu asprime. Dar dupa aceea, nimeni nu i-a mai intrat in voie. Toti cei care puteau sa plece, au plecat dupa ce incepuse sa taie ratiile de mancare. Chiar si cativa sclavi au fugit. Cred ca-si inchipuiau ca nu se va duce Clay dupa ei. Si au avut dreptate.

Clay incepuse sa se trezeasca.

— Janie nu vrea sa auda necazurile noastre. Cand traiesti in paradis, nu vrei sa stii cum e in iad.

— Tu ai ales iadul, si Maggie incepu sa-i tina o predica ce mai fusese auzita de mai multe ori. Janie o opri punandu-i mana pe brat.

— Clay, il intreba ea calm, esti destul de treaz ca sa ma poti asculta?

Privi pe deasupra farfuriei cu oua. Avea ochii dusi in orbite. Gura era o linie dreapta cu colturile mult lasate. Arata mai batran decat si-l aducea aminte Janie.

— Ce ai sa-mi spui? intreba indiferent.

— Iti dai seama ce se intampla cu recolta ta pe ploaia asta?

Se incrunta si impinse farfuria pe care Janie i-o pusese din nou inainte. Ascultator, incepu din nou sa manance.

— Oi fi eu beat, dar ma tem ca nu am putut evita nimic din toate cele ce mi s-au intamplat. Sunt constient de cele ce se intampla din cauza ploii. Nu crezi ca este un sfarsit firesc? apoi sotia mea, spuse cuvantul mormaind, a facut totul ca sa ia plantatia. Acum se pare ca o vom pierde amandoi.

— Si vrei sa se intample asa? intreba Janie. Clay pe care l-am cunoscut eu, se lupta cand dorea ceva. Imi amintesc cand tu si James v-ati luptat trei zile cu focul.

— Oh, da, James, spuse Clay linistit, atunci ma ingrijeam.

— Poate ca tie nu-ti mai pasa de ce ti se intampla, spuse serios Janie, dar altora le pasa. Wesley si Nicole incearca acum, pe ploaie, sa taie cativa acri din pamantul lui Nicole ca sa ti-l salveze pe al tau. Si tot ce faci tu, este sa stai aici sa-ti plangi mandria ta ranita.

— Mandrie? Mi-am pierdut mandria . intr-o dimineata intr-o pestera.

— Inceteaza! striga Janie. Inceteaza sa te mai gandesti la tine si asculta-ma. Ai auzit vreun cuvant din ce ti-am spus? Wes i-a spus lui Nicole ca probabil pamantul tau va fi inundat si ea a gasit calea sa-ti salveze recolta.

— Sa o salveze? Clay isi ridica in sus capul. Singura cale este sa se opreasca ploaia sau poate sa se construiasca un dig sus pe rau.

— Sau raul sa ia o alta directie pe langa pamantul tau.

— Ce tot vorbesti?

Maggie se aseza langa Clay.

— Spui ca Nicole va salva recolta lui Clay? Cum? Janie privi spre cele doua perechi de ochi interesati.

— Stii cotul pe care-l face raul sub moara? Nicole crede ca daca sapa un sant acolo, raul isi poate schimba cursul in loc sa inunde fasia de pamant aluvionar unde se afla plantatia ta de tutun.

Clay se lasa pe spate si privi. Stia exact ce inseamna asta. Apa crescuta a raului avea nevoie de o iesire si orice loc era bun. Dupa o clipa spuse:

— Va pierde o parte din pamantul ei daca raul ia alta directie.

— Asta i-a spus si Wes. Janie le mai turna la toti trei cate o cafea. A incercat sa-i explice, dar ea a spus . se opri privind la Clay . a spus ca tu ai nevoie de cineva care sa creada in tine, ca ai nevoie sa simti ca exista cineva care se ingrijeste de soarta ta.

Clay se ridica brusc si se duse la fereastra bucatariei. Ploua asa de puternic, incat nu vedea nimic prin fereastra, doar un singur chip parea nesters din ochii lui, Nicole. Nu-si revenise din betie tot anul care trecuse, sperand ca doar asa sa nu se poata gandi sau simti, dar nu se gandise la munca. Nu trecuse un minut ca beat sau treaz sa nu se gandeasca la ea si la ce ar fi putut sa fie, daca el . Cu cat se gandea mai mult, cu atat bea mai mult. Janie avea dreptate spunand ca-si plange de mila. Crezuse ca isi poate organiza viata, dar parintii murisera, apoi Beth si James. Crezuse ca o voia pe Bianca, dar Nicole il zdruncinase. Cand isi daduse seama cat o iubea, era prea tarziu. In plus, o jignise atat de mult, incat nu mai avea incredere in el.

Ploaia lovea in ferestre. Undeva, afara, in acest potop rece, ea muncea pentru el. Isi sacrificase pamantul, recolta si ii punea in pericol pentru el, pe toti cei ce depindeau de ea. Ce spunea Janie? Ca sa-i arate ca cineva il iubeste.

Se intoarse spre Janie.

— Mai am sase oameni care au ramas pe plantatie, ii voi lua cu mine si vom lua lopeti. Porni spre usa. Vor avea nevoie de hrana, goleste camara.

— Da, sir! spuse Maggie, razand.

Cele doua femei privira spre usa prin care iesise Clay.

— Mica si dulcea doamna tot il mai iubeste, nu-i asa?

— Nu a incetat nicio clipa, desi am incercat s-o fac sa-l uite. Dupa parerea mea, nu exista niciun barbat destul de bun pentru ea.

— Dar ce-i cu francezul care traieste la ea? intreba Maggie cu ostilitate.

— Maggie, habar n-ai ce vorbesti.

— Am acum cateva ore de ascultat, spuse si incepu sa arunce alimente in saci. Vor gati la moara, caci era mai bine ca ploaia sa ude mancarea cruda decat pe cea gata pregatita. Janie incepu sa zambeasca.

— Hai sa ne vedem de treaba. Am sa-ti povestesc timp de un an toate barfele.

Ploaia batea cu atata putere, incat Clay abia putea sa-si conduca oamenii de cealata parte a raului. Apa depasea peretii barcilor si ameninta sa inghita oamenii. Raul se umflase destul, inghitind deja cateva straturi de tutun.

Ajunsi la mal, oamenii isi pusera lopetile pe umar si incepura sa urce colina, cu capul in jos, ca borurile palariilor sa-i fereasca intr-un fel de ploaie. Ajunsi la locul unde ceilalti sapau, se pusera pe treaba, fara sa piarda timpul. Clayton care le poruncea acum, nu era omul caruia sa nu i te supui.

Clay baga lopata in pamantul mustind de apa. Nu era timp sa se gandeasca ca o ajuta pe Nicole sa se sacrifice. Ideea ca trebuia sa-si salveze recoltele deveni importanta deodata. Dorinta de a-si recolta tutunul era mai fierbinte decat isi dorise ceva in viata. Sapa cu o energie pe care nu o mai avusese vreodata. Muncea de parca era posedat de un demon. Era atat de concentrat sa ridice pamantul in lopata, ca nici nu-si mai simtea mainile. Cand reveni la realitate, se intoarse s-o priveasca pe Nicole in ochi.

Revazand-o avu un soc. Ar fi putut fi singuri chiar si pe ploaia torentiala. Ploaia le cadea in siroaie pe fata de pe borurile late ale palariilor.

— Aici, striga ea, sub ploaia furioasa . cafea, si-i intinse o cana acoperind-o cu mana. O lua si o bau toata dintr-o inghititura. Ea lua cana si se indeparta.  Se opri si-o privi un moment, incercand sa umble prin noroiul cleios. Parea grozav de mica in hainele barbatesti si ghetele mari. De jur imprejur pluteau in noroi tulpini de grau aproape coapte. Graul ei.

Pentru prima oara privi in jur. Erau cincisprezece oameni care sapau santul. La un capat ii vazu pe Wes si pe Isaac. La stanga sa era pamantul pe care incercau sa-l taie. Graul se apleca sub rapaiala ploii, dar panta colinei asigura scurgerea. In apropiere era un perete jos, pietros. Clay ii vazuse pe Isaac si pe Nicole cand construisera acesti pereti. De cate ori o vazuse ridicand o piatra, bause inca o gura de alcool. Acum toata aceasta munca era aruncata in rau, aruncata ca si cand nu mai insemna nimic. Si totul pentru el.

Infipse lopata in pamant si incepu sa sape mai puternic.

Cateva ore mai tarziu, lumina zilei incepu sa scada. Nicole veni din nou la el facandu-i semn sa se opreasca si sa manance. Clay scutura din cap si continua sa sape.

Venise noaptea si oamenii continuau sa sape. Nu aveau felinare, asa ca sapau instinctiv si indemnati de gandul noptii care se apropia. Wes incerca sa indrume oamenii sa sape dupa liniile pe care le stabilise.

Spre dimineata, Wes veni la Clay si-i facu semn sa continue. Oamenii erau foarte obositi, cu trupurile inghetate si dureroase. Sapatul era greu, iar sub ploaia infernala munca devenea epuizanta.

Clay il urma pe Wes la capatul de unde incepea santul si aproape ca erau sa fie inecati. Peste o ora, sau in jurul acestei ore vor sti daca munca lor avea un rezultat. Lui Clay ii trecu prin minte ca raul ar putea sa nimiceasca sacrificiul facut de Nicole. Ar putea sa ramana cum era si sa nu tina seama de canalul creat. Wes il intreba din priviri pe Clay ce parere are de locul unde vor sapa gura canalului. Ploaia facea zgomot prea mare si-i impiedica sa auda. Clay ii arata un cot al raului si amandoi incepura sa sape acolo, impreuna.

Incepuse sa se lumineze de ziua. Oamenii puteau vedea acum ce facusera si in ce directie trebuiau sa mearga. Ca sa largeasca santul adanc ar mai fi fost nevoie de sapat inca douazeci de metri.

Wes si Clay schimbau priviri peste capul lui Nicole. Ea sapa alaturi de oameni, fara sa ridice capul. Oamenii aveau toti acelasi gand. In cateva minute vor sti daca au reusit sau nu.

Deodata, raul le raspunse intrebarilor. Era prea lacom sa mai tina seama de ce mai trebuia sapat. Apa navali deodata din ambele parti.

Pamantul moale si ud cazu, ca si cand ar fi fost un aluat de faina. Abia avura timp sa sara alaturi pentru a nu fi luati de apa. Clay o apuca pe Nicole de talie si o arunca pe pamantul mai inalt, in siguranta.

Toti sapatorii se dadusera inapoi si priveau raul mancand suprafata ce fusese semanata cu grau. Pamantul cadea in bucati mari, groase, negre, in apa, dupa care dispareau. Apa involburata alerga ca o lava vulcanica.

— Priviti, striga Wes deasupra zgomotului. Privira cu totii peste rau, unde le arata Wes. Fusesera prea pasionati de caderile de pamant si nu se uitasera la culturile lui Clay. In timp ce raul se grabea sa umple spartura facuta in pamantul lui Nicole, care era carat in jos de apa, nivelul apei scazuse mult. Ultimele brazde de tutun ce fusesera inundate, se vedeau din nou, culcate si distruse, dar toate cele care erau mai sus erau salvate.

— Ura, tipa Nicole prima.

Deodata nimeni numai simti oboseala. Muncisera toata noaptea, dar isi atinsesera tinta. Bucuria lua locul oboselii. Incepura sa-si fluture lopetile in aer. Isaac se lua de mana cu Luke si facura un dans in noroi.

— Am reusit, striga Wes, in ploaia ce nu inceta. O lua pe Nicole si o arunca in aer. Se intoarse apoi si o arunca spre Clay ca pe un sac de graunte. Clay radea cu gura pana la urechi.

— Tu ai izbandit, ii spuse, prinzand-o in brate. Tu, nevasta mea frumoasa si stralucitoare. O stranse in brate si o saruta, un sarut adanc, ca un infometat.

Nicole uita pentru un moment locul si tot ce se intamplase. Il saruta cu pasiune. Se simtea ca o femeie lipsita de hrana si el era singura hrana de care avea nevoie.

— Veti avea timp destul mai tarziu, spuse Wes, batandu-l pe Clay pe umar si prevenindu-l printr-o privire. Oamenii se uitau curiosi la ei.

Nicole il privea pe Clay si pe fata ei lacrimile se amestecasera cu ploaia. O lasa jos cu parere de rau. Se indeparta de ea ca de un foc ce-l putea arde, dar o privea in ochi cu fascinatie si intrebator.

— La masa, striga Wes. Nadajduiesc ca femeile au pregatit destula mancare, caci eu pot sa inghit cel putin un vagon.,

Nicole se indeparta de Clay. Isi simtea trupul viu cum nu-l mai simtise de luni de zile.

— Maggie e aici, asa ca nu se poate sa nu fie din belsug.

Wes rase si-si puse bratul in jurul umerilor lui Nicole si pornira spre moara.

Masa era pusa pe capre de lemn si mancare era destula, ca sa sature foamea a o suta de oameni infometati. Paine calda si crocanta scoasa atunci din cuptor, unt proaspat, tocana, peste, scoici, raci, sunca, curcan, vaca si porc. Erau opt feluri de prajituri, patru checuri, trei feluri de vin, trei feluri de bere, dar si lapte si ceai.

Nicole il evita pe Clay. Isi luase farfuria incarcata si se asezase la adapostul pietrelor. O numise sotia lui, si un moment, se simtise asa. Era atat de mult timp de cand nu mai fusese sotia lui, si totusi ceva o facea constienta ca niciodata nu fusese cu adevarat sotia lui. Poate doar in zilele fericite la familia Backes avusese senzatia ca-i apartinea.

—Obosita?

Il privi, isi scosese camasa uda si avea un prosop in jurul gatului. Parea vulnerabil si insingurat. Ar fi dorit sa-l ia in brate si sa-l mangaie.

— Te superi daca stau cu tine?

Scutura din cap tacuta. Erau la adapost de; ceilalti, in intimitate.

— Nu prea mananci, spuse el, aratand farfuria inca plina. Poate ti-ar trebui putina miscare ca sa-ti deschida pofta, zise, si-i facu semn cu ochiul.

Incerca sa zambeasca, dar in apropierea lui era nervoasa.

Lua o bucata de sunca din farfuria ei si o manca.

— Maggie si Janie au fost la inaltime.

— Aveau alimente de la tine. Frumos din partea ta ca ai fost generos.

Culoarea ochilor lui deveni neagra.

— Suntem chiar atat de straini, incat sa nu mai putem vorbi? Nu merit ce ai facut azi pentru mine. Nu . se opri, cand ea incerca sa-l intrerupa, lasa-ma sa termin. Janie mi-a facut morala ca imi plang soarta. M-am gandit ca nu merit tot ce mi s-a intamplat. Azi am avut destul timp sa ma gandesc. Am inteles ca viata ti-o faci singur. Odata, mi-ai spus ca sunt nehotarat si aveai dreptate. Eu am vrut totul si credeam ca e destul sa cer si mi se va da. Cred ca eram prea slab sa-mi asum orice sarcina.

Nicole ii puse mana pe brat.

— Nu esti un barbat slab.

— Nu cred ca ma cunosti mai bine decat mine. Ti-am facut lucruri ingrozitoare, si tu . nu mai putea sa sfarseasca. Apoi cu vocea slaba: tu mi-ai redat speranta, ceva ce nu mai aveam de multa vreme. Iti promit ca nu te voi mai parasi din nou. Nu ma gandesc numai la recolta, ci si la viata mea, spuse el, punandu-si mainile peste mainile ei si mangaindu-i degetele. Nu credeam ca se poate, dar acum te iubesc si mai mult decat te iubeam inainte.

Nicole simti un nod in gat care o impiedica sa vorbeasca. O privi in ochi.

— Nu am cuvinte sa-ti spun ce simt pentru tine si sa-ti multumesc pentru ce ai facut pentru mine. Se opri brusc de parca s-ar sufocat.

— La revedere, murmura. Plecase, inainte de a-i fi putut vorbi.

Clay iesi repede, lasandu-si camasa la moara si fara sa dea atentie celor care il strigau. Afara isi dadu seama cu greu ca ploaia se linistise, transformandu-se in burnita. In lumina palida a diminetii putea sa vada cum se schimbase fata pamantului. Acolo unde inainte campul se ridica tinand piept raului, acum era prabusit. Raul satisfacut se linistise. Era ca un animal satul care acum isi digera ospatul. Debarcaderul era neatins si Clay vasli, pe raul mult mai umflat, pana la debarcaderul sau.

Avea impresia ca se trezea dupa un lung somn, care durase un an. Il simtea alaturi pe James, ingrozit de ce facuse Clay cu plantatia frumoasa si roditoare. Vazu acum si halul in care era casa. Sari peste balta de la intrare, pe podeaua de lemn.

Bianca statea in capul scarii. Purta un capot de matase bleu-pal, larg, inchis pana la gat. Pe dedesubt avea o camasa de satin roz. Gulerul, mansetele si partea din fata a capotului erau garnisite cu o bordura lata de pene multicolore, ascutite.

— In sfarsit esti aici. Ai lipsit din nou toata noaptea.

— Ti-am lipsit? intreba ironic Clay. In loc de raspuns ii arunca o privire.

— Unde sunt toti, si de ce nu este nimic pregatit?

— Credeam ca ai fost ingrijorata pentru mine, cand colo, e vorba de Maggie care face mancare.

— Vreau un raspuns. Unde este micul dejun?

— Micul dejun se serveste acum dincolo de rau, la Nicole.

— La ea? Imputita. Vasazica acolo ai fost? Trebuia sa-mi inchipui ca era necesar sa-ti satisfaci poftele tale salbatice. Cu ce te-a momit acum? Ti-a spus ceva despre mine?

Clay o privi cu dezgust si porni pe scari in sus.

— Multumesc lui Dumnezeu, numele tau nu s-a auzit.

— Cel putin s-a invatat minte, spuse Bianca mandra. Nu este proasta, stie ca o cunosc bine, vad prin ea, vad ce este in realitate. Voi toti sunteti prea orbiti sa nu va dati seama ce mincinoasa lacoma si intriganta este.

Clay se intoarse spre Bianca furios. Mai urca patru trepte ca sa ajunga la ea, o apuca de gulerul rochiei si o izbi puternic de perete.

— Murdarie ce esti! Nu ai nici dreptul sa-i pronunti numele, in viata ta n-ai facut un lucru bun pentru nimeni si o acuzi pe ea ca ar semana cu tine? Azi noapte, Nicole si-a sacrificat o parte din pamantul ei ca sa-l salveze pe al meu. Acolo am fost toata noaptea, langa ea si langa alti oameni, care stiu ce inseamna bunatatea si generozitatea. O impinse din nou spre perete. M-ai exploatat cat ai putut. De acum inainte, eu sunt acela care va conduce aici, nu tu.

Bianca respira greu. Mainile lui ii opreau circulatia. Obrajii grasi se umflau sub presiunea mainilor lui.

— Nu poti pleca la ea, eu sunt nevasta ta, gafai ea, aici e casa mea.

— Nevasta, suiera el. Aproape ca te merit, dupa tot ce am facut. Ii dadu drumul si se trase inapoi. Priveste-te, nu te iubesti nici tu insati, cum nimeni nu te poate suferi. Se intoarse si urca pe scari in camera lui, unde cazu pe pat si adormi instantaneu.

Bianca ramase ca o statuie de marmura, dupa plecarea lui, ce voia sa spuna, ca nu se place nici ea insasi? Provenea dintr-o familie englezeasca veche si importanta. Cum ar putea sa nu fie mandra de ea insasi?

Ii chioraia burta si-si puse mana pe ea. Incet, iesi din casa si se duse la bucatarie. Habar nu avea sa gateasca, iar vasele cu faina si alte ingrediente o zapaceau. Ii era foarte foame, dar nu gasi nimic de mancare. Avea ochii plini de lacrimi cand parasi bucataria si porni spre gradina.

In capatul gradinii, ascuns sub doua magnolii enorme, era un mic pavilion. Se aseza greoi pe o perna, dar cand simti ca e umeda se ridica. Dar ce folos, capotul ei frumos era deja stricat. Lacrimile ii curgeau pe obraji, in timp ce smulgea penele de pe capot.

— Va deranjez, se auzi o voce linistita, vorbind cu accent.

Bianca ridica repede capul.

— Gerard, ofta in timp ce avea inca lacrimi in ochi.

— Ai plans, ii spuse cu simpatie. Incerca sa se aseze langa ea, insa vazu ca pernele erau ude. Arunca una dintre ele peste lanturi, apoi scoase o batista, nu cea de matase a Adelei, si sterse bine apa de pe banca de lemn. Se aseza jos. Spune-mi te rog, ce ti s-a intamplat? Arati de parca ai avea nevoie de un prieten.

Bianca isi ascunse fata in maini.

— Un prieten. Eu nu am prieteni. Toata lumea in tara asta oribila, ma uraste. Azi-dimineata mi-a spus ca nici eu insami nu ma plac.

Gerard se apleca si-i atinse parul. Nu era foarte curat.

— Nu-ti dai seama ca spune orice numai ca sa te supere? N-o vrea decat pe Nicole. Ar face sau ar spune orice ca s-o aiba.

Bianca il privi cu ochii rosii si obrajii umflati de plans.

— Nu se poate. Este insurat cu mine.

Gsrard rase cu indulgenta, ca si cand ar fi fost un copil.

— Ce nevinovata esti! Esti asa de dulce si vulnerabila, asa de naturala. Ti-a spus unde a fost azi-noapte?

Ea aproba cu mana.

— A spus ceva despre o inundatie si ca Nicole ii salvase campul.

— Bineinteles ca i-a salvat recolta, dar are in minte ca intr-o zi va fi a ei. A facut sa para ca e un sacrificiu din partea ei, dar in fond, adauga pamant roditor plantatiei Armstrong. Si planuieste ca intr-o zi, sa fie tot al ei.

— Cum? Casatoria noastra a fost facuta cu martori, ea nu mai poate fi anulata.

Gerard o batu pe umar.

— Tu esti o adevarata doamna si nici nu-ti poti imagina cat sunt de perfizi amandoi. L-ai pacalit si tu de cateva ori, dar jocul tau era inofensiv, nu facea rau nimanui. Chiar si rapirea lui Nicole, nu urmarea sa-i faca ceva. Dar planurile lor, nu sunt asa de nevinovate . sau cinstite.

— Ce vrei sa spui? Divort?

Gerard tacu un moment.

— As dori sa fie divort. Cred ca se gandesc . la crima.

Bianca il privi o clipa. La inceput nu-si dadu seama pe cine voiau sa omoare. Ideea ca Nicole ar putea sa cada de pe o stanca ii aparu in minte. Daca Nicole ar muri, viata ei ar fi cu mult mai buna. Dar nu intelegea de ce Clayton s-ar fi gandit s-o omoare pe Nicole.

Incet, incet, intelese la ce se gandea Gerard.

— Pe mine, murmura ea, vor sa ma omoare?

Gerard o stranse de mana.

— Cred ca si eu sunt tot atat de naiv ca tine. Mi-a trebuit mult timp ca sa inteleg ce se petrece. Nu puteam intelege de ce, de bunavoie, Nicole. Si-ar pierde o parte din pamantul ei, daca nu ar fi avut un motiv pe care altul nu l-ar fi inteles. De abia azi dimineata mi-a venit in minte ideea. Salbaticii au facut atata zgomot la moara, ca nu am putut dormi. Mi-am dat seama ca daca Nicole va deveni din nou stapana plantatiei, atunci campul castigat prin schimbarea cursului apei va fi in interesul ei.

— Dar . crima! ofta Bianca Sunt sigura ca te inseli.

— Armstrong a incercat vreodata sa te loveasca? Te-a batut?

— Azi-dimineata. M-a impins spre perete ca abia mai puteam sa respir.

— Asta ce inseamna? E un om violent, incepe sa nu se mai controleze. Intr-o buna zi, curand, vei gasi o sfoara subtire peste scari, si cand vei incepe sa cobori ai sa cazi.

— Nu! ofta Bianca cu mana pe gat.

— Bineinteles, Armstrong va fi departe de casa cand se va intampla. Mai tarziu, nu va avea decat sa scoata sfoara. Apoi va face pe sotul nenorocit, in timp ce tu draga mea, vei zace in cosciug.

Bianca avea ochii ingroziti, inspaimantati.

— Nu pot sa las sa se intample asa. Trebuie sa ma feresc.

— Dar trebuie sa fii atenta, atat pentru mine, cat si pentru tine.

Ea spuse intr-o suflare;

— Pentru tine?

— Ma vei considera un mizerabil, nu un om indraznet. Nu, nu-ti voi spune.

— Te rog, il implora ea. Mi-ai spus ca suntem prieteni. Poti sa-mi spui ce-ti trece prin minte.

El privi in jos la podele, dar erau prea ude ca sa poata ingenunchia, si-ar fi stricat ciorapii de matase.

— Te iubesc, ii spuse pe un ton disperat. Cum m-as putea astepta sa ma crezi? Nu ne-am vazut decat o singura data, si de atunci nu m-am putut gandi la altceva. Ma urmaresti tot timpul. Fiecare gand al meu a fost la tine. Te rog sa nu razi de mine.

Bianca il privi mirata. Niciodata, nici un barbat nu-i declarase dragoste nemuritoare. In Anglia, Clay o ceruse de nevasta, dar fusese rezervat, distant, ca si cand s-ar fi gandit la altceva, atunci cand o ceruse. Cand o privea Gerald, ii batea inima. O iubea cu adevarat, putea sa vada asta. Din dimineata primei lor intalniri se gandise la el doar ca la cineva amabil si intelegator. Acum il privea altfel. Ar putea sa-l iubeasca. Da, ar putea iubi pe cineva cu purtari asa de delicate.

— N-as putea sa rad de tine. Zambi.

— Atunci as putea spera ca-mi vei impartasi cat de putin afectiunea? Nu pot cere prea mult, ci doar sa te pot vedea din cand in cand.

— Desigur, ii raspunse Bianca, uimita de declaratiile lui.

Se ridica si-si indrepta cravata.

— Acum trebuie sa plec. Vreau sa-mi promiti ca vei fi prudenta. Mi s-ar rupe inima daca ti s-ar intampla ceva, chiar de-ar fi un fir de par de pe capul tau dragalas. Ii zambi si apoi vazu ceva pe marginea gardului ce inconjura pavilionul. Era sa uit. Vrei sa primesti aceasta mica dovada de afectiune din partea mea? ii intinse o mica cutie cu bomboane de ciocolata frantuzeasca. Le primise de la fiica unui fermier care cumparase una din rochiile lui Nicole.

Bianca aproape ii smulse cutia din mana.

— Nu am mancat, ingana. Nu a vrut sa ma lase sa mananc azi-dimjneata. Arunca panglica pe jos si deschise capacul. Inainte ca Gerard sa respire, mancase deja cinci bucati.

Bianca se opri cu gura plina si cu o picatura de ciocolata in coltul gurii.

— Ce vei crede despre mine?

— Ce as putea gandi altceva, decat ca te iubesc? spuse Gerard cand isi reveni din mirarea provocata de felul cum se repezise la bomboane. Nu cred ca-ti dai seama ca te iubesc, asa cum esti. Nu cer si nici nu doresc o schimbare. Nu-mi plac fetele slabe si fara forme. Te iubesc asa cum esti.

Bianca il privi cu aceeasi expresie cu care privise ciocolata. Gerard zambi.

— Ne mai putem intalni? Poate peste trei zile, la pranz, cand voi aduce un picnic.

— Oh, da, ofta ea, mi-ar placea.

Se apleca din mijloc, ii lua mana si i-o saruta. Observase ca nu-si lua ochii de la ciocolata. Dupa ce o lasa singura, se ascunse un moment dupa un copac si o privi, devorand in cateva minute toata cutia. Zambi in sinea lui si se intoarse la moara.

Trei zile mai tarziu, Gerard sedea in fata Biancai, intr-un loc retras de pe plantatie. Intre ei erau resturile unui festin. Janie isi pierduse toata dimineata sa pregateasca o astfel de masa. Gerard se incrunta amintindu-si ca Janie refuzase la inceput sa-i execute comanda si sa impacheteze picnicul, dar interventia lui Nicole o obligase sa asculte. Nu putea suferi ca o femeie sa nu-l asculte.

— Vrea sa ma infometeze, spuse Bianca cu gura plina de crema caramel si de prajituri cu migdale. De dimineata nu m-a lasat sa mananc decat doua oua fierte si trei biscuiti, in plus, a anulat si comanda mea de cateva rochii noi. Nu stiu ce crede ca pot sa port. Prostii astia de americani nu stiu nici sa coasa ca lumea. Rochiile se rup mereu la cusaturi.

Gerard privea cu interes cantitatea masiva de mancare pe care Bianca o devora cu rapiditate. Adusese mancare pentru sase persoane si acum nu era sigur ca va fi de ajuns.

— Spune-mi, o intreba incet, ai fost prudenta in ultimul timp? Te-ai ferit de pericol??

Intrebarea o facu pe Bianca sa puna furculita jos. Isi ascunse fata in maini.

— Ma uraste. Peste tot vad dovezile urii lui. De cand au fost ploile, s-a schimbat. Nu ma lasa sa mananc. A angajat femei sa curete in casa, dar cand eu le dau ordine, nu ma asculta. Este ca si cand nu as fi eu stapana plantatiei.

Gerard despacheta o prajitura cu branza, invelita in ciocolata. Ii atinse bratul si i-o intinse. Ochii ii straluceau printre lacrimi cand apuca prajitura.

— Daca am fi noi doi proprietarii plantatiei, totul ar fi altfel.

— Noi? Cum am putea sa o stapanim noi? Mancase deja o prajitura si-l privea pe Gerard despachetand alta.

— Daca Armstrong ar muri, tu ai fi mostenitoarea.

— E dezgustator de sanatos, ca un magar. Ma gandeam ca-si va gasi moartea cu bautura, dar nu s-a mai atins de bautura de la ploi.

— Cate persoane stiu asta? Toata lumea stie ca a baut mult, timp de peste un an. Si daca ar avea un . accident, cand e beat?

Bianca se lasa pe spate, privind la mancarea care ramasese. Nu mai era mult, si nu-i placea s-o lase, dar nu mai putea manca .

— Ti-am spus ca nu mai bea, zise ea absenta. Gerard scasnea din dinti vazand cat e de greoaie.

— Nu crezi ca am putea aranja ceva acum? Bianca ridica alene capul si-l privi.

— Ce vrei sa spui?

— Clayton Armstrong e un om rau. Te-a adus aici sub un pretext mincinos. Cum te-a adus in tara asta oribila, s-a folosit de tine, te-a maltratat.

— Da, murmura Bianca, da!

— Nu exista lege in lume care sa permita ca asa ceva sa continue. Esti sotia lui si te trateaza ca pe un gunoi. Pentru Dumnezeu, nu-ti da voie nici sa mananci!

— Bianca isi mangaie stomacul enorm.

— Ai dreptate, dar ce pot face?

— Sa scapi de el! zambi, cand Bianca ofta. Da! Stii ce vreau sa spun. Ii lua mana, aplecandu-se peste farfuriile murdare.

— Ai toate drepturile. Esti asa de dulce ca nu-ti dai seama ca este o lupta pe viata si pe moarte, tu sau el. Crezi ca Armstrong s-ar feri de crima?

Il privi speriata.

— Ce altceva poate face? El o doreste pe Nicole, dar e casatorit cu tine. Ti-a cerut divortul?

Ea scutura din cap.

— O va face. Si-l vei accepta?

Scutura din nou din cap.

— Atunci va gasi o alta cale ca sa scape de nevasta nedorita.

— Nu, sopti Bianca. Incerca sa se ridice, dar dimensiunile ei si cantitatea de mancare inghitita o facura incapabila sa se miste. Gerard se ridica, ii intinse mainile, proptindu-si picioarele sub greutatea ei.

— Gandeste-te la asta, ii spuse cand era in fata lui. Este o problema de supravietuire. Ori el, ori tu.

Se indeparta de el.

— Trebuie sa plec. Capul ii vajaia de oribilele aluzii pe care i le spusese Gerard. Merse foarte incet spre casa.

Inainte de a intra, incerca toate usile pentru a se asigura ca nu se ascundea nimeni in spatele lor. In timp ce urca greoi scarile, ingenunche, cercetand daca nu erau fire intinse de care sa se impiedice.

O saptamana mai tarziu, Clay ii vorbi prima oara de divort. Era foarte slabita si obosita din cauza lipsei mancarii si a odihnei. Nu mai avusese o masa cum ii trebuia, de la picnicul cu Gerard. Clay daduse ordin ca Bianca sa fie pusa la un regim strict. Nici nu se odihnea destul, pentru ca-avea vise in care Clay statea in fata ei cu un cutit, tipand ca era ori ea, ori el. Cand ii vorbi de divort, cosmarul deveni realitate.

Sedea in odaia de dimineata. Clay o refacuse cum era la inceput, inainte ca Bianca sa o redecoreze. Era ca si cum ar fi incercat deja sa-i stearga urmele.

— Ce ne putem oferi unul altuia? spunea Clay. Sunt sigur ca tii la mine tot atat de putin, cat tin eu la tine.

Bianca refuza dand din cap cu incapatanare.

— Tu o vrei pe ea. Vrei sa ma gonesti pe mine ca s-o ai pe ea. Voi doi ati planuit asta tot timpul.

— Este cel mai absurd lucru pe care l-am auzit vreodata, spunea Clay, incercand sa se stapaneasca. Tu esti cea care m-ai obligat sa te iau de nevasta. Tu esti cea care m-a mintit, spunand ca porti copilul meu.

Bianca suspina si-si puse mana pe grasimea care ii acoperea gatul.

Clay se intoarse si merse spre fereastra. Aflase de curand povestea cu Oliver Hawthorne. Omul isi pierduse mica recolta in timpul ploilor si doi copii ii murisera de febra tifoida. Venise sa-l santajeze pe Clay, cerandu-i bani. Dupa ce-i spusese ca Bianca pierduse copilul, il daduse afara de pe plantatie.

— Ma urasti, sopti Bianca.

— Nu, spuse Clay. Nu te urasc. Tot ce vreau este sa ne eliberam, unul de celalalt. Iti voi trimite bani. Voi avea grija sa nu traiesti in mizerie.

— Cum o poti face? Crezi ca sunt proasta? Doar stiu ca tot ce castigi se duce tot in lucrarile tale de aici. Pare ca esti bogat fiindca ai o proprietate mare, dar nu esti bogat. Cum ai putea ingriji de plantatie si sa-mi trimiti si mie bani?

Se rasuci spre ea cu ochii negri de furie.

— Nu, nu esti proasta, dar neinchipuit de egoista. Nu-ti dai seama cat de mult doresc sa scap de tine? Nu vezi ca ma dezgusti? As fi in stare sa vand plantatia, ca sa nu mai fiu obligat sa-ti vad grasimea pe care tu o numesti fata. Deschise gura sa mai spuna ceva, dar se opri, si iesi repede din odaie.

Bianca sedea pe canapea, nemiscata de multa vreme. Nu-si va permite sa se gandeasca la cele ce-i spusese Clay. In schimb, se gandea la Gerard. Ce bine ar fi sa traiasca la Arundel Hali cu el. Ea ar fi stapana, doamna mosiei, ar face meniuri, ar supraveghea mesele, iar el ar face treburile barbatesti afara. Seara ar veni acasa si ar lua o masa delicioasa. Apoi i-ar saruta mana spunandu-i noapte buna.

Privi in jurul camerei si-si aminti cum o aranjase ea inainte. Acum era goala si simpla. Gerard nu i-ar fi interzis sa o redecoreze. Nu, Gerard o iubea, asa cum era.

Se ridica incet. Stia ca trebuie sa-l vada, sa-l vada pe omul pe care-l iubea. Nu mai avea de ales. Gerard avea dreptate. Clay se gandea sa scape de ea in orice mod.

Capitolul 22

— Ce faci aici? o intreba Gerard pe Bianca, in timp ce-o ajuta sa coboare din barca, pe partea raului unde locuia Nicole. Privi ingrijorat in jur.

— Trebuia sa te vad.

— Nu puteai sa trimiti o vorba? As fi venit eu la tine. Ochii Biancai se umplura de lacrimi.

— Te rog nu te supara pe mine. Nu mai pot suporta furia.

Gerard se uita la ea un moment.

— Vino cu mine. Nu trebuie sa fim vazuti din casa. Ea dadu din cap si-i urma. Ii era greu sa umble. Se opri de doua ori ca sa poata respira.

Cand ajunsera in varful unei coline, de unde se putea supraveghea casa, Gerard se opri.

— Acum spune-mi ce s-a intampiat.

Asculta cu atentie marturisirile pline de emotie ale Biancai. *

— Deci stie ca copilul nu era al lui.

—E grav?

Gerard o privi dezgustat.

— Tribunalele pedepsesc adulterul.

— Tribunalele? Ce tribunale?

— Cele care-i vor acorda divortul si-ti vor lua totul. Bianca aluneca cu spatele pe un copac, pana cand se aseza.

— Am luptat asa de greu pentru totul. Nu-mi poate lua nimic. Nu poate!

Gerard ingenunche in fata ei.

— Crezi asta? Exista modalitati sa-l impiedicam sa-ti fure totul.

— Te gandesti la crima, spuse, privindu-l.

— Incearca sa te omoare?

Bianca tacu.

— Cum ti-ar placea sa te intorci in Anglia, ca femeie divortata? Toata lumea va spune ca nu ai fost in stare sa pastrezi un barbat. Ce va spune tatal tau?

Bianca isi aminti de cate ori rasese tatal sau de ea. Spunea ca Armstrong nu o va mai vrea dupa ce va prinde gust de Nicole. Nu va inceta sa-i aminteasca asta, cand se va intoarce nenorocita acasa.

— Cum? Cand? sopti ea.

Gerard se aseza pe calcaie. Avea in ochi o privire ciudata.

— Curand, foarte curand. Nu trebuie sa-i lasam timp sa spuna nimanui planurile sale.

Deodata, o miscare ii atrase privirile Biancai.

— Nicole, ofta ea, punandu-si mana peste gura. Gerard se intoarse imediat. In spatele lui era Adele, aproape ascunsa de copaci. Ii trebuise mult timp lui Nicole sa o convinga pe mama sa ca nu era niciun pericol sa se plimbe in padurile din spatele casei. Era doar a treia oara cand iesea singura.-

Gerard facu un pas mare si-si apuca sotia de brat.

— Ce-ai auzit? o intreba, infigandu-si mana in carnea ei.

— Crima, spuse, rotindu-si ochii de spaima. Gerard o lovi tare peste fata.

— Da! Crima? Uciderea ta! Ma intelegi? Daca spui vreo vorba despre asta, ii voi duce pe Nicole si pe gemeni la ghilotina. Ti-ar placea sa vezi capetele lor cazand in cos?

Numai cine a cunoscut oroarea, ar putea intelege schimbarea expresiei Adelei, de la teama pana la groaza.

Ii puse degetele pe gat.

— Iti amintesti, ii sopti, si apoi o impinse.

Cazu in genunchi, se ridica repede si o lua la fuga inapoi spre casa.

Gerard isi indrepta cravata si se intoarse la Bianca. Sedea cu spatele la copac, cu ochii inspaimantati.

— Nu te-am vazut niciodata asa, murmura.

— Vrei sa spui ca n-ai vazut niciodata un om protejand femeia pe care o iubeste? Observand ca se incrunta, continua. Trebuia sa fiu sigur ca nu va spune un cuvant din ce a auzit.

— O va face. Sigur va spune.

— Nu, dupa cele ce i-am zis. Este nebuna, nu stiai?

— Cine este? Seamana cu Nicole.

— Mama ei, spuse ezitand. Ca sa nu mai puna alte intrebari, continua. Vino sa ne intalnim maine la ora unu, acolo unde am luat picnicul. Vom stabili planul.

— Aduci mancare? intreba pofticioasa.

— Bineinteles. Acum trebuie sa pleci, mai inainte ca cineva sa te vada. Nu vreau sa fim vazuti impreuna . inca, adauga. O lua de mana si o conduse la debarcader.

Cand Nicole se intoarse de la moara, Janie era la usa cu fata grava.

— Mama ta s-a speriat. Nimeni nu o poate calma. Un tipat oribil, ce parca scutura acoperisul micutei case, o facu pe Nicole sa alerge pe scari.

— Mama, spuse Nicole, incercand s-o imbratiseze cu bratele. Adele avea fata frumoasa atat de schimonosita, aproape de nerecunoscut.

— Copiii, tipa Adele fluturandu-si bratele in jur. Copiii! Capetele lor! ii vor omori. Sange peste tot!

— Mama, te rog. Esti in siguranta, ii spuse Nicole in frantuzeste, si la fel vorbea si Adele.

Janie sedea in capul scarii.

— Se pare ca e ingrijorata pentru gemeni. Asta spune?

Nicole se lupta cu bratele mamei ei.

— Asa cred. Vorbeste de copii. Poate se gandeste la unul din verii mei.

— Nu cred. A venit plangand acum cateva minute si a incercat sa ascunda gemenii in camara de sub scara.

— Sper ca nu s-au speriat.

— Sunt obisnuiti cu ea. S-au ascuns in camera si apoi au iesit cand am adus-o sus.

— O sa-i omoare, tipa Adele. Nu-l cunosteam. Nu l-am cunoscut niciodata. Si doamna grasa ii va ucide.

— Ce spune acum? intreba Janie.

— Lucruri fara inteles. Poti sa-mi aduci putin laudanum? Cred ca singurul mod de a o calma ar fi sa doarma.

Dupa ce Janie pleca, Nicole incerca din nou s-o linisteasca, dar Adele era ca o salbatica, parca-si iesise din minti. Continua sa vorbeasca de crima, ghilotina si o femeie grasa. Cand pronunta numele lui Clay, atrase atentia lui Nicole.

— Ce-i cu Clay? intreba ea.

Adele avea ochii salbatici si parul ii zbura.

— Clay, il vor ucide si pe el. Si apoi copiii mei, toti copiii mei, copiii tuturor. Au omorat-o pe regina. Il vor omori pe Clay.

— Cine-l va omori?

— Ei. Cei care au ucis copiii! Janie sedea langa umarul lui Nicole.

— S-ar parea ca incearca sa-ti spuna ceva. Suna de parca ar fi spus numele lui Clay.

Luand ceasca cu ceai de la Janie, Nicole ii zise:

— Bea asta mama. Are sa te faca sa te simti mai bine. Nu trecu mult timp si doctoria isi facu efectul.

Jos, Gerard tocmai intra in casa.

— Gerard, intreba Nicole, azi i s-a intamplat ceva mamei care sa o tulbure?

Se intoarse spre ea.

— Nu am vazut-o. Iar are o criza?

— Ca si cand ti-ar pasa, spuse Janie, depasind-o pe Nicole pe scari si ducandu-se la masina de gatit. Fiind nevasta ta, ar trebui sa ai grija.

— Nu as imparti niciodata sentimentele mele cu ale unei femei ca tine.

— Incetati amandoi, ordona Nicole. Nici unul din voi nu o ajuta pe mama.

Gerard scutura din mana.

— E iar o criza de-a ei. Ar fi trebuit sa te obisnuiesti cu ele pana acum.

Nicole se indrepta spre masa.

— Asta de acum nu seamana cu celelalte. S-ar parea ca incearca sa-mi spuna ceva.

Gerard o privi cu ochii micsorati.

— Ce-ar putea sa spuna in plus, fata de ce a spus de sute de ori? Moarte si crima, este subiectul despre care vorbeste mereu.

— Adevarat, da de data aceasta, l-a mentionat pe Clay.

— Clay. Dar nu l-a vazut niciodata pe Clay, nu-i asa, spuse Janie.

— Nu, dupa cate stiu eu, spuse Nicole. Si mai vorbea de o femeie grasa.

— Nu-i greu de ghicit cine e, bombani Janie.

— Desigur, zise Gerard, manifestand lipsa de curiozitate, ceea ce nu i se intampla de obicei. Probabil i-a vazut pe Clay si Bianca impreuna si, fiind straini, s-a speriat. Stii bine ce ingrozita este de persoanele straine.

— Sunt sigura ca ai dreptate, spuse Nicole. Dar pare ceva mai mult decat atat. Spune tot timpul ca cineva vrea sa-l omoare pe Clay.

— Spune intotdeauna ca cineva vrea sa omoare pe cineva, spuse Gerard suparat.

— Poate, dar niciodata nu a confundat trecutul cu prezentul, ca acum.

Inainte ca Gerard sa poata spune un cuvant, Janie i-o lua inainte, pasind mai in fata.

— Nu trebuie sa-ti faci griji acum. Dimineata vei incerca sa vorbesti cu mama ta. Poate dupa o noapte de somn bun, va putea sa se exprime mai clar. Acum stai jos si mananca ceva.

Casuta mica era in intuneric si peste tot era liniste. Afara raul curgea linistit de cand i se schimbase cursul. Era foarte cald pentru luna septembrie si cei patru, care dormeau la mansarda, nu se inveleau noaptea.

Adele era nelinistita. Chiar si sub efectul dozei mari de medicament, nu inceta sa se agite si sa se rasuceasca, avand vise confuze, care o speriau. Stia ca are ceva de spus, dar nu-si putea da seama cum ar putea s-o faca. Regele si regina Frantei pareau ca se amesteaca cu figura unui fermier, pe nume Clayton, un om a carui fata nu o putea vede. Dar vedea moartea, moartea lui, mai multe morti, ale fiecaruia.

Gerard stinse tigara pe care o fumase si se furisa incet jos din pat. Se opri si-si privi sotia. De multe luni n-o mai luase in brate. In Franta se simtise mandru sa se casatoreasca cu o Courtalain, chiar si cu una mai batrana, ca Adele. De cum o vazuse insa pe Nicole, sentimentele pentru sotia lui murisera. Nicole era o copie mai tanara si mai frumoasa decat mama sa. Incet, ca podeaua sa nu scartaie, se duse in partea Adelei si se aseza pe marginea patului. Se apleca apoi peste ea sa-si ia perna.

Ea deschise ochii o clipa doar, inainte ca perna sa-i acopere fata. Incepu sa se lupte, dar fara folos. Asta astepta. In toti anii din puscarie, isi asteptase in fiecare clipa moartea. In sfarsit, sosise, si ea era pregatita.

Gerard ridica perna de pe fata ei. Moarta, Adele era chiar mai frumoasa, mai tanara decat o vazuse el vreodata. Dupa ce statu putin, se duse in partea cealalta, despartita de patura, care le ascundea pe Janie si Nicole. O privi indelung pe Nicole si trupul ei aproape neascuns sub camasa de noapte subtire. Mana lui ardea de dorinta de a-i mangaia linia curbata a soldurilor.

— Curand, sopti el, curand.

Se intoarse in pat, se intinse langa femeia pe care abia o ucisese si adormi. Singurul lui gand era ca nu-l va mai deranja agitatia ei.

Dimineata, cand Nicole descoperi trupul mamei sale moarte, nu era nimeni in casa. Gemenii plecasera cu Janie sa culeaga mere, iar Gerard ca de obicei, iesise.

Sezu linistita pe marginea patului tinand mana mamei ei intr-ale ei, si-i mangaia obrazul atat de asemanator cu al ei. Se ridica, si foarte incet iesi din casa. Merse pe mal in sus, acolo de unde vedea casa si moara. Se simti deodata singura si pierduta. Ani de zile crezuse ca familia ei murise. Apoi, aparitia mamei ei ii insuflase din nou sentimentul de solidaritate familiala.

Nu-i mai ramasese decat Clay.

Privi peste rau la Arundel Hali, atat de frumos in soarele matinal. Dar nu-l mai avea pe Clay, se gandi ea. Trebuia sa inteleaga ca era plecat, ca si mama sa.

Se aseza jos pe pamant, cu genunchii ridicati si-si ascunse fata in ei. Nu va inceta niciodata sa-l iubeasca sau sa simta ca are nevoie de el. Tot ce dorea acum era sa simta siguranta in bratele lui, sa-i spuna ca viata va continua si dupa moartea mamei ei. Chiar si ultimele cuvinte ale mamei ei vorbeau de Clay.

Isi ridica brusc capul. O femeie grasa avea sa-l omoare pe Clay. Bineinteles. Adele o auzise pe Bianca planuind moartea lui Clay. Mintea ei gandea repede, cautand explicatii. S-ar fi putut ca Bianca sa se fi intalnit cu cineva pe partea raului spre moara, cu cineva pe care-l angajase. Daca Armstrong ar muri, Bianca ar stapani plantatia.

Se ridica si alerga spre debarcader. Vasli cat putu, de repede, traversand raul. Ajunsa la mal, isi ridica fustele si alerga spre casa.

In timp ce alerga, desi grabita, se simtea ca acasa. Casa parea ca o primeste cu bratele deschise. Portretul lui Beth era din nou la locul lui, deasupra caminului din sufragerie. Il privi o clipa si i se paru ca privirea lui Beth parea ingrijorata. Intra apoi in biblioteca. Simti prezenta lui Clay cu putere. Biroul era incarcat, dar curat, locul dovedea activitate.

Cand veni in spatele ei, stiu exact, dar nu se intoarse. Simti mirosul transpiratiei lui amestecat cu cel al pielii din odaie. Inspira adanc, apoi se intoarse incet cu fata spre el.

In ultimul an il vazuse foarte putin, doar o data, pentru scurt timp. Clay cel linistit si care venise umilit sa ajute la sapatul santului, era pentru ea strain. Dar barbatul pe care-l avea acum in fata era cel de care se indragostise. Camasa era deschisa la piept si uda de sudoare, iar mainile si bratele purtau pete de tutun. Felul cum statea, cu picioarele departate si mainile in solduri, ii reaminti de prima data cand il vazuse prin ochean.

— Ai plans, spuse cu glas egal. La auzul glasului sau, simti frisoane pe sira spinarii si uita de ce era acolo. Se indeparta de el si facu un pas spre usa.

— Nu, o opri el, si ea se supuse. Uita-te la mine, ii spuse.

Nicole se intoarse incet.

Cu vocea ingrijorata, o intreba.

—Ce s-a intamplat?

In ochii ei aparura lacrimi.

— Mama . a murit. Trebuie sa ma duc acasa. Se privira indelung.?

— Nu stii ca esti acasa?

Lacrimile amenintau sa-i curga. Nu-si inchipuia ca mai avea inca atata putere asupra ei. Scutura din cap, incercand sa spuna nu.

— Vino aici, ii spuse cu voce linistita, dar cu ton de comanda.

Nicole refuza sa-l asculte. Ratiunea, undeva in mintea ei, ii dicta sa nu revina la ce fusese intre ei. Dar picioarele nu o ascultau. Ridica unul, si facu un pas inainte. Clay nu facea decat s-o priveasca, dar comunicarea dintre ochii lor era concreta.

— Vino, o mai chema inca o data.

Lacrimile incepura sa-i curga si alerga spre e. O lua in brate, strangand-o aproape s-o sfarame. O duse pe canapea si o tinu in brate.

— Daca vrei sa plangi, trebuie s-o faci acolo, de unde apartii, pe umarul sotului tau. O tinea si-i mangaia parul, iar ea isi plangea durerea pentru pierderea mamei ei. Dupa putin timp, incepu sa-i puna intrebari. Voia s-o faca sa vorbeasca de mama ei si de timpurile bune.

Ii povesti despre prietenia Adelei cu gemenii si cum pareau toti, trei copii.

Deodata se indrepta, si-i spuse ce-o adusese la Arundel Hali.

— Ai venit sa ma previi ca cineva vrea sa ma omoare?

— Nu cineva, spuse: Bianca. Cred ca mama dorea sa-mi spuna ca Bianca planuia sa te omoare.

El se gandi un moment.

— Poate ca l-a auzit pe Isaac sau pe unul dintre oamenii de la voi, vorbind despre Bianca. Unul din oamenii mei mi-a spus ieri, ca daca ar avea o nevasta ca a mea, ar ucide-o.

— E ingrozitor, ofta ea. Clay ridica din umeri.

— Adele o fi auzit ceva asemanator si probabil in acelasi limbaj bolborosit.

— Dar, Clay .

O privi punandu-i un deget pe gura.

— Ma bucur ca tii inca la mine, destul ca sa ma previi, dar Bianca nu este o criminala. Nu are nici inteligenta si nici curaj. Ochii lui se oprira la gura ei, iar el isi plimba degetul pe buza ei de sus.

— Ce mult mi-a lipsit gura ta intoarsa.

Se trase mai departe de el, dar era greu, avand in vedere ca o tinea in brate.

— Nimic nu s-a schimbat. Clay ii zambi.

— Adevarat. Nimic nu s-a schimbat intre noi de cand, aproape ca te-am violat in cabina de pe vapor. Ne-am iubit amandoi de la prima noastra intalnire si asta nu se va schimba niciodata.

— Nu, te rog, il ruga. S-a terminat. Bianca .

Clay ridica din spranceana.

— Nu mai vreau sa-i aud numele. M-am gandit mult de cand au fost inundatiile. Mi-am dat seama ca inca ma iubesti. Nu Bianca a creat probleme intre noi, ci incapatanarea noastra. Stiai ca ma tem ca pierd plantatia, dar sigur nu am fost destul de tare si nici tu nu mai aveai incredere in mine.

— Clay, incepu ea. In sufletul ei stia cata dreptate are, dar nu-i facea placere sa auda.

— Este in ordine, iubirea mea. O vom lua de la capat. Dar de data asta suntem impreuna. De data asta, nimeni nu ne va mai putea desparti.

Se uita la el. Trecusera prin atatea si totusi dragostea lor nu incetase. Stia ca vor izbandi.

Se lasa pe umarul lui, iar el o tinea strans in brate.

— Pare ca nu am fost plecata. Ii saruta crestetul capufui.

— Trebuie acum sa pleci din bratele mele, caci daca nu, te arunc pe canapea si-ti fac felul.

Voia sa rada si sa-l tachineze, dar tristetea o coplesise total, gandindu-se la moartea Adelei.

— Vino cu mine dulceata, ii spuse incet. Sa ne intoarcem la moara si sa ne ocupam de mama ta. Avem timp destul mai tarziu sa facem proiecte.

Ii apuca barbia cu mana, ridicandu-i-o.

— Ai incredere in mine?

— Da, spuse grav, am.

O aseza pe podele si se opri langa ea. Nicole facu ochii mari observand cum i se umflasera pantalonii. I se paru deodata ca era foarte cald in odaie.

— Hai odata, spuse ragusit, si nu te mai uita asa la mine! O lua de mana si iesira din odaie.

Nici unul din ei nu o observase pe Bianca, stand dupa usa sufrageriei. Era afara cand o vazuse pe Nicole fugind spre casa. Se grabise s-o urmareasca, gandindu-se ce sa-i spuna pentru indrazneala ei. In casa, o auzise alergand, trantind usile dormitoarelor, purtandu-se ca si cand ar fi stapanit locul. Bianca fusese in camera de dimineata, dar Nicole se misca asa de repede, incat ii era imposibil grasunei sa tina pasul cu ea, apoi il vazu pe Clay.

Ascultase la usa si auzise convorbirea lor. Se bucurase auzind de moartea nevestei lui Gerard. Nu vorbisera niciodata de faptul ca el era deja casatorit, dar Bianca stia ca femeia era in varsta si nu mai avea mult de trait.

Inghetase cand auzise ca Nicole stia de planul ei, ca vrea sa-l omoare pe Clay. Cand il auzise pe Clay spunand despre ea ca nu este nici inteligenta, nici destul de curajoasa, incepu sa se dezghete. Temperatura insa, i se schimba mereu la cateva secunde. Acum stia ca era capabila sa indeplineasca planul lui Gerard. Clayton Armstrong merita sa moara, dupa tot ce spusese despre ea.

Parasi casa sa caute un copil cu care sa-i trimita un mesaj lui Gerard. Stia ca nu mai era mult timp, pana cand Clay va face primii pasi pentru a scapa de ea.

Nicole iesise de la moara si bea cu pofta apa rece. Apa proaspata de izvor era bine venita dupa o dimineata de munca grea. Granele bine coapte nu le dadeau nici un minut de ragaz.

Dar cel putin munca ii indeparta gandurile de la planurile pe care le aveau ea si Clay. O ingropasera pe Adele la mormantul familiei lui Clay, chiar langa mama lui. Asa va fi mereu langa noi, spusese el. Apoi se dusesera amandoi la Bianca sa hotarasca viitorul lor. Clay spusese ca era satul de secrete si voia ca de acum incolo totul sa fie pe fata. Bianca ascultase linistita, atenta la tot ce spunea Clay. Ii oferisera o renta viagera substantiala si amandoi stiau ca asta reprezenta o sarcina mare pentru ei, in urmatorii ani. Clay o tinea pe Nicole de mana, pe sub masa. Simteau acum, ca se puteau baza unul pe celalalt; ca erau puternici, solidari.

Dupa intalnire, nu prea vorbisera, dar se dusesera la boschetul lor de pe malul raului. Desi trecuse mai mult de un an de cand nu mai facusera dragoste, nu mai erau atat de nerabdatori. Priveau unul la altul, cercetandu-se si savurand clipele. Se redescopereau.

Nu se explicasera, nu-si reprosasera prostia lor. Nu mai asteptau sa se intample ceva, simteau bucuria de a fi din nou impreuna. Se simteau uniti, o singura fiinta, nu mai erau doua fiinte care nu-si acordau incredere, se judecau gresit, si nu se intelegeau.

— Nicole!

Vocea ascutita a lui Gerard o scoase din visare.

— Da?

— Te-am cautat peste. Tot. Unul din gemeni a cazut de pe cal. Janie te roaga sa vii. Lasa jos ulciorul, isi ridica fustele si incepu sa alerge cu Gerard dupa ea. Gand ajunsera, nu era nimeni.

— Unde sunt?

Gerard veni foarte aproape de ea.

— Ai face orice pentru ei, nu-i asa? Te daruiesti tuturor, numai mie nu.

Nicole se trase inapoi.

— Unde sunt gemenii?

— Duca-se dracului, putin imi pasa. Am vrut sa te aduc aici singura. Vreau sa faci o mica plimbare cu mine.

— Am treaba, eu . se opri vazand pistolul in mana lui Gerard.

— Acum am reusit sa te fac atenta. Sau, orice barbat care-ti arata ceva mare si tare iti atrage atentia?

Nicole stranse din buze si-l injura in franceza. Gerard zambi.

— Foarte plastic. Acum vreau sa mergi cu mine in liniste.

— Nu.

— M-am gandit ca vei spune asa. Aminteste-ti cum ai gandit cand iubita mea sotie a auzit ca Bianca vrea sa-l omoare pe Armstrong. Este singura data in viata acestei femei nebune, ca a inteles ceva.

Nicole il privi cu ochii holbati.

— Ai omorat-o pe mama, sopti.

— Desteapta fata. Prea desteapta. Acum, daca vrei sa-ti mai vezi iubitul in viata, ma vei asculta. Flutura pistolul: gandeste-te ca viata lui depinde de tine.

O duse prin padure, departe de moara, apoi jos spre rau, unde ascunsese o barca. Era incantat ca Nicole trebuia sa vasleasca dincolo de rau, in timp ce el statea si dadea ordine. Vorbea continuu de siretenia lui si de cum il dispretuise Nicole de cand sosise. Se oprira intr-un colt indepartat al plantatiei Armstrong. Era un adapost gol, pentru unelte, ascuns sub copaci, cu usa atarnand de balamale stricate. Abia ajunsera la usa, cand Bianca aparu de dupa copaci.

— Unde ai fost? Si ce cauta asta aici? Avea ochii anormal de stralucitori, dar aproape ascunsi de obrajii caraghios de grasi.

— Ce-ti pasa, tipa Gerard. Ai facut-o?

— Nu, a plecat calare. N-are de gand sa faca ce face de obicei, l-am fixat saua cu sticla, dar nu va pleca.

— Ce s-a intamplat? intreba Gerard.

Bianca isi stransese poalele rochiei si acum le dadu drumul. In fata avea o pata mare de sange.

— L-am impuscat, spuse ea, ca si cand se mira ea insasi de fapta sa.

Nicole tipa si incerca sa fuga spre casa, dar Gerard o prinse de brat. O lovi puternic peste gura, aruncand-o in adapost.

— A murit? intreba Gerard.

— Oh, da, spuse Bianca. Il privi si vocea ei lua sunetul ciudat ai unei voci de copil si cauta cu cealalta mana sub fusta. Am adus celalalt pistol.

Gerard i-l smulse din mana si apoi il indrepta spre ea.

— Intra inauntru!

Bianca, uimita, se incrunta si intra, apoi intreba foarte simplu:

— Ce cauta Nicole aici? Ce face aici servitoarea mea?

— Bianca, o striga Nicole, unde este Clay?

Se intoarse incet si o privi pe Nicole care sedea lipita de zid.

— Tu, suiera ea. Tu ai facut-o. Si cu ghearele se repezi spre Nicole, cazand aproape peste ea. Nicole fu aproape sufocata cand greutatea Biancai cazu peste ea.

— Pleaca de aici, tarfa grasa, zbiera Gerard. Arunca unul din pistoale pe jos in spatele lui, il infunda pe celalalt sub cureaua deja talie si incepu s-o ridice pe Bianca de pe Nicole.

— Vreau s-o omor, ranji Bianca, lasa-ma s-o omor acum.

Gerard lua arma si o indrepta spre ea.

— Tu ai sa fii omorata, nu ea.

Bianca zambi.

— Nu stii ce vorbesti. Sunt eu, iti amintesti? Femeia pe care o iubesti.

— Iubesc, bolborosi Gerard. Ce barbat te poate iubi? Crezi ca m-as putea imperechea cu o scroafa?

— Gerard, il ruga Bianca, esti suparat?

— Proasta, scroafa infumurata. Cand te gandesti, ce-ti inchipuiai ca eu, un Courtalain, as putea s-o iubesc pe una ca tine. Te vor gasi moarta, sinucisa din durere pentru moartea sotului sau, crima comisa, fara indoiala de banditi.

— Nu, murmura Bianca cu mainile intinse, cu palmele in sus.

— Ba da, zambi, bucurandu-se rautacios. Mosia Armstrong va fi lasata prostilor de gemeni care neavand alte rude, o vor avea pe Nicole ca tutore, iar eu voi fi sotul ei.

— Sotul ei? ofta Bianca. Spuneai ca o urasti. El incepu sa rada.

— A fost un joc. Noi doi am jucat un joc si eu am castigat.

Nicole incepu din nou sa gandeasca. Poate ca ar putea sa-l tina de vorba, pana da cineva peste ei.

— Nimeni n-o sa creada ca Bianca s-a sinucis pentru Clay. Toata lumea stie ca-l uraste.

Bianca se intoarse spre Nicole, privind-o cu ura, insa fu pentru prima oara ca schimbara priviri complice si de intelegere intre ele.

— Da, si oamenii care muncesc la camp si toti servitorii stiu ca ne vedem foarte rar.

— Da, dar mai tarziu, se vorbea ca v-ati impacat, ca Armstrong nu mai bea si ca a devenit un sot ireprosabil, spuse Gerard.

Bianca privea innebunita.

— Bianca este o lady englezoaica, spuse Nicole. Face parte din aristocratia engleza, in Anglia aristocratia a supravietuit, dar in Franta ea nu mai exista. Ar fi o solutie admirabila.

— Nu e nimic, spuse Gerard, nimic. Toata lumea stie ca in Franta va veni regalitatea. Atunci voi fi casatorit cu nepoata unui duce. Marea familie Courtalain, va continua prin mine.

— Dar . incepu Nicole.

— Destul, tipa Gerard. Ma crezi prost, nu-i asa? Crezi ca nu inteleg siretlicurile tale, sa ma tii de vorba? indrepta pistolul spre Bianca.

— N-as vrea-o nici daca ar fi regina Angliei insasi. E grasa, urata, si ingrozitor de proasta.

Bianca se repezi cu mainile la fata lui.

Gerard se zbatu un moment sub greutatea ei care-l sufoca.

Glontul porni si incet, Bianca se indeparta de el, cu mainile pe burta. Printre degete, se vazu sangele curgand.

Nicole urmarise cu ochii tot timpul pistolul aruncat de Gerard pe jos, dar acum el se lupta cu Bianca, intre ea si arma. Privi in jurul incaperii goale, pana cand vazu o scandura atarnand din perete. Cu o putere supraomeneasca, trase de scandura pana o detasa.

Cateva momente dupa impuscatura, Nicole il lovi pe Gerard cu scandura. El se clatina, in timp ce Bianca se prabusi jos.

— M-ai ranit, sopti in franceza, atingand cu degetele tampla insangerata. Pentru asta vei plati cu fiecare clipa din viata ta. Se apropie, in timp ce ea se rezema cu spatele de perete.

Sangerand abundent, Bianca il vedea printr-o ceata pe Gerard apropiindu-se de dusmanca ei. Avea un pistol in mana. Cu ultima picatura de putere il ridica, tinti si apasa pe tragaci. Muri inainte sa vada daca tintise bine.

Nicole ramase nemiscata, in timp ce Gerard parea paralizat. In ochi. I se citea surprinderea si uimirea fata de ce i se intampla, parea ca reactioneaza inainte sa auda impuscatura. Cazu apoi foarte incet, mort, cu uimirea in ochi.

Nicole se indeparta de el. Amandoi zaceau pe podea. Gerard avea mana intinsa peste Bianca si, cum ii privea, observa ca intr-un reflex mortal, mana Biancai o strangea pe cea a lui Gerard. Moarta, il tinea cum n-ar fi putut s-o faca in viata. Nicole incepu sa fuga spre casa.

Trebuie sa-l gasesc pe Clay.

In biblioteca, pe jos, erau urme de sange, dar nici urma de Clay. Inima ei incetase sa bata mai de mult.

Se opri deodata si se aseza pe canapea, cu fata in maini. Ii trebuia timp sa se gandeasca si sa se linisteasca, daca voia sa-l gaseasca. S-ar fi putut sa-l fi gasit cineva si sa-l fi luat. Nu, daca ar fi fost asa, atunci in casa ar fi fost agitatie.

Unde sa se fi dus? Se ridica, stiind sigur unde s-ar fi dus, in boschet.

Avea lacrimi in ochi, alergand departe, pana la pestera. O dureau plamanii, inima ii batea, dar nici nu se gandi sa se opreasca. Nici nu trecuse bine printre tufe, ca-l vazu. Parea ca se simte bine, cu un brat intins spre apa.

— Clay, murmura ea ingenunchind langa el. Deschise ochii si-i zambi.

— Am judecat-o gresit pe Bianca. A fost destul de curajoasa sa incerce sa ma ucida.

— Lasa-ma sa vad, spuse Nicole, tragandu-i camasa plina de sange de pe umar. Rana era curata, dar el era slabit fiindca pierduse sange. Era ametit, dar linistit.

— Ar trebui sa stai acasa, ii spuse, in timp ce-i lega rana cu o bucata rupta din bluza ei. O privea. De unde ai stiut?

— Avem timp pentru asta mai tarziu, spuse ea brusc. Acum, iti trebuie un doctor, imediat. Incerca sa se ridice, dar el o lua de brat.

— Spune-mi.

— Bianca si Gerard au murit.

O privi lung. Detaliile vor veni la timpul lor.

— Du-te in pestera si adu unicornul.

— Clay, nu este timp .

— Du-te.

Ezitand, se duse in pestera si aduse unicornul de argint turnat in sticla. Clay il puse jos si sparse sticla cu o piatra.

— Clay, protesta ea.

Sedea intins pe iarba, tinand unicornul eliberat, in sfarsit.

— Odata mi-ai spus ce gandeai, ca nu erai demna sa atingi un lucru ce fusese atins de Beth. Ce n-ai inteles, era ca eu eram acela.

Se ridica in cot, puterea ii mai scazuse dupa ce sparsese sticla, si puse unicornul in fata ei, pe rochie. O privi cu subinteles.

— Il voi recastiga mai tarziu.

Ea radea, cu lacrimi pe obraji.

— Trebuie sa ma duc dupa doctor.

O prinse de fusta.

— Te vei intoarce la mine?

— Intotdeauna.

Nicole se uita in corsajul rochiei.

— E ceva aici care ma inteapa si trebuie sa mi-l scot acum.

— Ma ofer voluntar. Zambi cu ochii inchisi, Nicole se intoarse spre iesire.

SFARSIT