Obiectul si functiile dreptului mediului

Obiectul si functiile dreptului mediului

Obiectul acestei ramuri de drept poate fi determinat de finalitatea sa. Pornind initial de la ideea unui drept pentru mediu, urmat de aceea a unui drept care sa ocroteasca fiinta umana de un mediu deteriorat (poluat), se ajunge, in final, la ocrotirea fiintei umane si a mediului in care ea isi desfasoara activitatile, ca la un tot unitar, asa dupa cum am mentionat  omul facand parte din mediu.

Ca fenomen social, dreptul mediului este acela care, prin continutul sau, contribuie la sanatatea publica si la mentinerea echilibrelor ecologice. Cu alte cuvinte, odata ce societatea a devenit constienta de gravitatea problemelor ecologice si de interesul general pe care il implica au luat nastere si raporturile juridice legate de protectia si conservarea mediului, in baza reglementarilor dreptului pozitiv.

Poate ca nu ar fi lipsit de interes sa precizam ca dreptul mediului este in acelasi timp stapanul si sclavul sau. El isi prezideaza propria evolutie dar din aceasta pot sa decurga si unele neajunsuri. Puternic instrumentalizat el poate fi o unealta multipla de care administratia poate sa dispuna pentru a atinge obiectivele de politica de mediu pe care aceasta si le-a propus.

Astfel, profitand din belsug de diferite reglementari si de proceduri administrative, afirma Nicolas de Sadleer[1], dreptul mediului se poate transforma intr-o religie fara dogma.

In aceasta conceptie dreptul mediului nu poate avea o atitudine neutra, normele sale prevazand o conduita obligatorie asemuita de unii autori cu o obligatie de rezultat.

Desigur aceasta metafora este seducatoare dar ar trebui sa ne mutam, pentru a avea cunostinta juridica, pe taramul obligatiilor contractuale. Faptul ni se pare, din perspectiva teoriei generale a obligatiilor, cel putin discutabil.

Functiile dreptului mediului nu s-ar putea realiza daca scopul sau nu ar fi in mod direct protejarea naturii, a resurselor, lupta impotriva poluarii de orice natura, a degradarii mediului si ameliorarea calitatii vietii.

Desigur, punerea in aplicare a normelor dreptului mediului nu a ajuns in mod direct si nemijlocit la realizarea scopului sau. Normele din acest domeniu vin in conflict cu normele dreptului de proprietate, dreptului comercial, dreptului intreprinderilor, ce ascund fara indoiala interese economice adeseori contrare. Acest context l-a determinat pe Michel Despax sa circumstantieze scopul reglementarilor din domeniu, aratand ca dreptul mediului are ca obiect “suprimarea sau limitarea impactului activitatilor umane asupra elementelor mediului natural”. Pentru R. Savy, dreptul mediului reglementeaza functionarea “instalatiilor si activitatile pentru a preveni atingerile pe care ar putea sa le aduca acestea calitatii mediului in care se insereaza”, iar pentru R. Herzog acest drept “are ca functie realizarea unei politici de prezervare si de gestionare colectiva a mediului, a fiintelor vii si a resurselor”.

Cat priveste elementele mediului si calificarea acestora, in opinia datorata lui C. de Klemm, G. Martin, M. Prieur si J. Untermeier[2], aceasta depinde de luarea in consideratie a unor factori avand in vedere criterii distincte.

Spre exemplu, un bun poate fi calificat, in acelasi timp, referindu-ne la natura sa, la modurile de utilizare sau la titularul sau.

Tot astfel, alaturi de bunurile izolate, apar universalitatile, patrimoniile care pot fi definite totodata prin natura lor, modurile de utilizare si titular.

Apare, insa, “o confruntare” intre elementele mediului si categoriile juridice. In acest sens, elementele individuale ale mediului, biotice sau abiotice, nu exista aproape niciodata izolate, deoarece ele se intrepatrund unele cu altele. Astfel, solul contine de cele mai multe ori atat aer cat si apa, dar si numeroase organisme vii (microorganisme - alge, ciuperci, bacterii, protozoare etc.), cat si adeseori si pe cele de talie mai mare (insecte etc), care fizic nu pot fi separate. Din punct de vedere juridic se poate afirma ca “accesoriul urmeaza principalul”. Ne indoim insa de aplicarea acestei reguli la elementele componente ale mediului.

Dar, in afara de sol, apa, aer, plante, animale, apar anumite universalitati cum sunt resursele genetice, ecosistemele[3] (terestre, acvatice) care constituie elemente ale mediului si sunt protejate ca atare.

Recunoasterea lor distincta in cadrul mediului a fost lung timp ignorata si problema nu este inca pe deplin clarificata.

Exprimat mai mult sau mai putin in aceiasi termeni, obiectul se proiecteaza clar cat priveste originea sa ideologica si, deci, politica. Cum orice regula de drept are in cele din urma o semnificatie politica, situatia actuala a dreptului mediului este in curs de continua transformare si perfectionare, spre atingerea idealului - o politica globala, integrala, de protectie si conservare a mediului pe intreaga planeta.