Raspunderea contraventionala in materie de mediu

Consideratii generale

In dreptul mediului se recurge adesea la raspunderea administrativa (contra­ventionala) pentru prevenirea sau combaterea nerespectarii prescriptiilor legale in materie, date fiind avantajele pe care le prezinta o atare forma de raspundere.

Astfel, procedura de constatare si aplicare a sanctiunilor contraventionale este mult mai rapida si mai supla in raport cu celelalte proceduri judiciare, ceea ce este favorabil cerin­telor de reparare cu prioritate a prejudiciilor ecologice. In acelasi context, masurile dispuse sunt executorii, permitand o interventie urgenta in cazul unor actiuni cu impact negativ deosebit asupra mediului, adoptarea unor masuri de securitate si siguranta etc. De asemenea, in privinta agentilor abilitati sa constate si/sau sa aplice sanctiunile contraventionale, datorita particularitatilor domeniului, este nevoie de o anumita specializare pentru aprecierea gravitatii faptelor, a masurilor ce se impun adoptate, precum si pentru urmarirea si controlul indeplinirii acestora.

Din punct de vedere legal, contraventia constituie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti [art. 1 teza a II-a din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor]. In precizarea notiunii si precizarea din teza I a respectivului articol conform careia „Legea contraventionala apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala, care stabileste, imperfect, apartenenta contraventionalului la ilicitul penal”. De remarcat ca in legislatia din alte tari (cea franceza, de exemplu) contraventiile sunt „infractiuni materiale”, in sensul ca nu este necesar pentru a le caracteriza ca atare stabilirea vinovatiei, poluatorul fiind sanctionat in mod automat, odata ce a incalcat prevederile legale aferente.

Potrivit reglementarii-cadru in vigoare, prin legi sau prin hotarari de guvern se pot stabili si sanctiona contraventii in toate domeniile de activitate, iar prin hotarari ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii in toate domeniile de activitate in care acestora le sunt stabilite atributii prin lege, in masura in care in domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi sau prin hotarari ale guvernului. Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona contraventii in urmatoarele domenii: salubritate; activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora; intretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii; amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane; intretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate in administrarea lor; intretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si altor institutii de educatie si cultura, intretinerea cladirilor, imprejmuirilor si a altor constructii; depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.

Asa cum rezulta din definitia de mai sus, este vorba despre o incalcare a regle­mentarilor juridice vizand protectia mediului cu vinovatie, fiind exclusa raspunderea fara culpa. Aici se impun cateva precizari. In primul rand, intrucat contraventiile la regimul protectiei mediului vizeaza prin excelenta incalcari ale unor obligatii legale privind ocrotirea si conservarea naturii, simpla infrangere a prevederilor acestora face sa se nasca prezumtia de culpa.

De asemenea, fapta ilicita care constituie contraventie poate consta dintr-o actiune sau inactiune legata indisolubil de o anumita atitudine psihica a autorului sau fata de consecintele lor negative; culpa poate fi prezenta sub toate formele ei.

Sanctiunile care se aplica faptelor considerate contraventii sunt principale si complementare. Sanctiunile contraventionale principale sunt: avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati in folosul comunitatii, iar cele complementare:

a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii;

b) suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, a acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati;

c) inchiderea unitatii;

d) blocarea contului bancar;

e) suspendarea activitatii agentului economic;

f) retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior, temporar sau definitiv;

g) desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala [art. 5 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001].

Sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionata cu gradul de pericol social al faptei; pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contraventionala principala si una sau mai multe sanctiuni complementare.

Persoana juridica raspunde contraventional in cazurile si in conditiile prevazute de actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventiile.

Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.

Categorii de contraventii

Noua reglementare-cadru in materie, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 a pastrat, in general, aceeasi conceptie asupra contraventiilor, cu unele ajustari in privinta obiectului acestora si mai ales a sanctiunilor pecuniare aplicabile (cuantumul amenzilor crescand considerabil, diferenta intre cele aplicate persoanelor fizice si ale persoanelor juridice fiind de 6-8 ori mai mare). Dupa criteriul cuantumului amenzilor aplicabile, in art. 96 din ordonanta sunt prevazute trei categorii de contraventii. Astfel, din prima grupa fac parte 27 de contraventi constand in incalcari ale prevederilor legale precum: obligatiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare si de a raporta autoritatilor competente rezultatele acesteia, precum si accidentele si incidentele care pot conduce la pericole de accidente, de a tine evidenta stricta a substantelor si preparatelor periculoase, de a identifica si preveni riscurile pe care acestea le pot prezenta pentru sanatatea populatiei si a mediului, obligatia persoanelor fizice si juridice autorizate de a aplica prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminarii radioactive a mediului, de a mentine in stare de functionare capacitatea de monitorizare a mediului local, obligatia proprietarilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a mentine perdelele forestiere si aliniamentele de protectia s.a. A doua categorie (cu 34 de contraventii) cuprinde incalcari a unor prevederi legale de genul: obligatiei persoanelor fizice de solicitare si obtinere a actelor de reglementare, obligatiile autoritatilor administratiei publice locale privind imbunatatirea microclimatului urban, de a informa publicul privind riscurile generale de functionare sau existenta obiectivelor cu risc pentru mediu, obligatia persoanelor fizice si persoanelor juridice de a asigura masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii s.a.

In sfarsit, cea de-a treia categorie de contraventii la regimul protectiei mediului, considerate cele mai grave, cel putin din perspectiva amenzilor aplicabile, cuprinde un numar de 15 incalcari ale legii, ca de exemplu: obligatia persoanelor fizice si juridice de a diminua, modifica sau inceta activitatile generatoare de poluare la cererea motivata a autoritatilor generatoare de poluare la cererea motivata a autoritatilor competente, de a realiza in totalitate si la termen masurile impuse, in conformitate cu actele de reglementare si prevederile legale, in urma inspectiilor de mediu, obligatiile persoanelor fizice si juridice de a suporta costul pentru repararea unui prejudiciu si de a inlatura urmarile produse de aceasta, restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului „poluatorul plateste” s.a.

Actuala reglementare-cadru nu mai stipuleaza actualizarea periodica (anuala) a cuantumului amenzilor.

Ca expresie a principiului poluatorul plateste, unele acte normative, precum Legea nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din zonele urbane, prevad ca, pe langa aplicarea amenzii, contravenientii trebuie sa repare prejudiciile aduse mediului prin savarsirea faptei contraventionale. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 24/2007 prejudiciile cauzate spatiilor verzi se recupereaza pe baza hotararii judecatoresti definitive; in cazul deteriorarii spatiilor verzi in urma incendiilor, se stabileste compensarea nu numai a pagubei pricinuite acestora, ci si a cheltuielilor suportate pentru stingerea incendiului si curatarea teritoriului de deseurile provenite in urma acestuia si refacerea zonei verzi [art. 24 alin. (2)]; in situatia poluarii chimice a spatiilor verzi, se stabileste nu numai compensarea pagubei pricinuite spatiilor verzi, ci si a cheltuielilor suportate pentru reecologizarea zonei si a lucrarilor pe termen lung necesare pentru decontaminarea zonei, precum si a cheltuielilor medicale evaluate in cazul afectarii populatiei [art. 24 alin. (3)].

Subiectele raspunderii contraventionale in materia protectiei mediului

Fara indoiala, caracterul de interes general al protectiei mediului si conservarii naturii face ca subiectul pasiv al raspunderii contraventionale in materie sa fie, incontestabil, intreaga comunitate, reprezentata formal-juridic de catre stat. Unele probleme ridica insa identificarea subiectului activ, adica a entitatii asupra careia se aplica sanctiunile contraventionale. Din acest punct de vedere, regula in materie este aceea ca subiect al raspunderii contraventionale este persoana fizica responsabila de savarsirea contraventiei. Ca atare, este pasibila de aplicarea sanctiunii contraventionale, in conditiile legii, orice persoana fizica, indiferent de cetatenie ori rezidenta. Actuala reglementare generala in materie lamureste situatia persoanei juridice ca subiect al contraventiei si stabileste cateva reguli precise in acest sens. Astfel, persoana juridica raspunde contraventional in cazurile si in conditiile prevazute de actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii [art. 3  alin. (2)]; acestea intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii sau, dupa caz, de la data aducerii lor la cunostinta publica, potrivit legii, in afara de cazul in care in cuprinsul acestora se prevede un termen mai lung. Anumite sanctiuni complementare se aplica numai persoanelor juridice (inchiderea unitatii, suspendarea activitatii etc.). In materie de mediu apar ca subiecte ale raspunderii contraventionale, alaturi de persoane fizice si persoane juridice in general, si unele circumstantiate, precum: autoritatile administratiei publice locale, proprietarii si detinatorii de terenuri cu titlu sau fara titlu, persoane fizice si juridice autorizate etc.

Cauze care inlatura raspunderea contraventionala

Potrivit art. 11 alin. (1) din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001, caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, in cazul iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita, si starea de minoritate (copilul sub 14 ani). Pentru contraventiile savarsite de minorii care au implinit 14 ani minimul si maximul amenzii stabilite in actul normativ pentru fapta savarsita se reduc la jumatate. De asemenea, minorul care nu a implinit varsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Document online: La Mezza - una regione storica del Medio Oriente che include l'Antico Egitto Proiect: Italia - relieful, natalitatea, sistemul legislativ si Economia

Cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei se constata numai de catre instantele de judecata.

„Decontraventionalizarea“ opereaza si ea ca o cauza de impunitate, in sensul ca, daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ, in aplicarea principiului constitutional potrivit caruia legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile [art. 15 alin. (2) din Constitutie].

In privinta prescriptiei, aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de sase luni de la data savarsirii faptei; in cazul contraventiilor continue (adica in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza), termenul curge de la data constatarii faptei. Executarea amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii sau in termen de doi ani de la data aplicarii. In sfarsit, executarea sanctiunii inchisorii contraventionale se prescrie in termen de un an de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti, daca contravenientul nu a optat pentru prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Procedura contraventionala

Indiferent de natura conferita (civila, administrativa, specific contraventionala), procedura contraventionala presupune ca etape constatarea contraventiei, aplicarea sanctiunii si caile de atac impotriva actelor de sanctionare a contraventiilor.

In privinta primelor doua aspecte, constatarea contraventiilor si aplicarea sancti­unii (amenzii) se fac de catre comisari si persoane imputernicite din cadrul Garzii Nationale de Mediu si Administratiei Rezervatiei Biosferei „Delta Dunarii”, autoritatile administratiei publice locale si personalul imputernicit al acestora, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Administratiei si Internelor prin personalul imputernicit, in domeniile lor de activitate, conforme atributiilor stabilite prin lege, precum si de personalul structurilor de administrare si custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate (art. 97).

Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, cu particularitatea ca motivarea acestuia nu este obligatorie, aceasta putand fi sustinuta si oral in fata instantei. Recursul suspenda executarea hotararii.

3. Raspunderea penala in materie de mediu

Criminalitatea impotriva mediului (ecologica) devine din ce in ce mai profitabila si de aceea tot mai intensa, generand anual la nivel global o cifra de afaceri estimata intre 18 si 24 miliarde de Euro, in special prin activitatile de depozitare ilegala de deseuri periculoase, trafic de substante toxice interzise si contrabanda de resurse naturale protejate. Comertul ilicit cu produse provenite de la specii rare, amenintate cu disparitia asigura cel mai inalt profit, constituind cea de-a doua piata ilegala din lume, dupa cea a drogurilor.

Globalizarea sa si beneficiile substantiale si rapide pe care le aduce, au extins criminalitatea environmentala si in Romania. Importurile ilegale de substante toxice, defrisarile masive, irationale, comercializarea produselor din specii protejate (sturioni, vanat s.a.) si numeroasele acte de poluare si deteriorare a mediului aduc profituri ilicite de milioane de Euro si produc prejudicii ecologice incomensurabile.

Asemenea fapte sunt incurajate si prin aceea ca, in marea lor majoritate, desi contrare legii si de o periculozitate sociala deosebita, raman nepedepsite. Printre cauze: o legislatie penala inadecvata domeniului si o stare cronica de ineficienta in aplicarea sa.

Utilizarea mijloacelor dreptului penal pentru protejarea mediului s-a impus greu; valorile traditional ocrotite, precum viata persoanei sau proprietatea sa erau inlocuite in acest caz cu res nullius, precum apa sau aerul, iar pagubele cuantificabile si reparabile economic, cu cele difuze, greu evaluabile in bani. Totusi, sub presiunea realitatilor juridicul s-a adaptat si in aceasta privinta, astfel ca incepand cu legea germana privind lupta contra criminalitatii de mediu din 1980, infractiunile ecologice si-au facut aparitia in registrul penal. Ele au fost multiplicate si diversificate treptat, inscrise in capitole speciale ale codurilor penale sau sistematizate in codurile mediului.

Multa vreme legislatia romaneasca (in frunte cu legile-cadru in materie, nr. 9/1973 si nr. 137/1995) a ramas tributara sistemului dependentei incriminarii ecologice de nerespectarea unor obligatii administrative (de obtinerea unei autorizatii sau stipulate de aceasta).

Tentativa promovarii mediului la rangul valorilor esentiale protejate de dreptul penal pe calea incorporarii infractiunilor environmentale in chiar Codul penal (Legea nr. 301/2004) a ramas la acest stadiu, in conditiile in care soarta acestuia este incerta; dimpotriva, proiectul noului Cod penal reexpulzeaza infractiunile de mediu in sfera legislatiei speciale.

In aceste conditii, noua reglementare-cadru, Ordonanta de urgenta nr. 195/2005, privind protectia mediului, inregistrand unele progrese, pastreaza limite majore in privinta conceptiei si a instrumentelor de protectie penala a mediului.

Inadaptarea legislatiei la particularitatile ilicitului ecologic reprezinta o cauza importanta a ineficientei luptei impotriva criminalitatii de mediu.

Particularitati ale penalului in domeniul protectiei mediului

In domeniul raspunderii pentru atingerile aduse mediului, rolul principal revine mijloacelor de tip preventiv, celor de natura civila sau administrativa, celor de drept penal, cu un preponderent caracter represiv si cu o interventie mai ales pe taramul „raului infaptuit“ – jucand un rol subsidiar si fiind guvernate de principiul interventiei minime.

Totusi, contributia dreptului penal la realizarea obiectivului protectiei mediului si conservarii naturii nu poate fi ignorata, mai ales din perspectiva adaptarii sale la nevoile noilor realitati si sporirii pericolului actiunilor distructive pentru patrimoniul natural.

In planul pedepselor, nevoia unor dimensiuni noi, inedite, s-a exprimat, printre altele, prin aparitia, pe langa sanctiunile traditionale, precum amenda si inchisoa­rea, a altora noi, ca de exemplu formele de raspundere a persoanei juridice: inchiderea pe o anumita perioada sau definitiva a activitatilor poluante, plasarea sub supra­veghere judiciara, excluderea de pe pietele publice, interdictia pentru o anumita perioada de a emite cecuri, interdictia de a face apel public la imprumuturi, interdictia de a exercita anumite activitati sociale sau profesionale, dizolvarea persoanei juridice care a deturnat scopul ori obiectul sau de activitate pentru comiterea infractiunii, afisarea si difuzarea hotararii judecatoresti de condamnare s.a. La nivel procedural au aparut expertiza tehnica ecologica, cazierul judiciar ecologic s.a. Solutia acestei situatii o reprezinta, fara indoiala, pe termen scurt constituirea unui fascicul de „infractiuni ecologice“, iar treptat si pe termen mediu, formarea unui veritabil „drept penal al mediului“, ca subramura a dreptului mediului. Functia sa definitorie este aceea de a proteja valorile naturale recunoscute ca importante pentru societate, incriminand fapte si aplicand sanctiuni specifice.

Regimul juridic specific aferent se constituie in mod treptat, deopotriva la nivel conceptual si in privinta mijloacelor tehnice propriu-zise de aplicare efectiva.

La nivelul dreptului pozitiv, toate legislatiile nationale incrimineaza faptele grave de poluare ca infractiuni, o atentie particulara acordandu-se raspunderii persoanelor juridice.

Raspunderea penala a indivizilor pentru fapte de poluare este prevazuta si la nivelul reglementarilor internationale.

Sanctionarea penala a nerespectarii unor obligatii administrative. Dependenta penala ecologica de dreptul administrativ

Faptul ca exigentele protectiei mediului sunt asigurate adeseori prin utilizarea de proceduri de instrumente (avize, acorduri, autorizatii s.a.) de sorginte administrativa (devenite in legislatia romaneasca ,,acte de reglementare”) face ca dispozitiile penale sa intervina spre a sanctiona nerespectarea unor obligatii esentialmente administrative (de a obtine anumite autorizatii ori de a indeplini prescriptiile acestora). In aceste cazuri, interesele ecologice nu sunt proteguite decat in mod indirect si pe cale de consecinta.

Deci, faptul de poluare nu este direct sanctionat penal, ci numai atunci cand acesta constituie, in acelasi timp, si consecinta violarii obligatiilor administrative; aceasta inseamna ca nu vatamarea environmentala in sine este pedepsita de lege, ci nerespectarea cerintelor administrative. In situatiile in care obligatiile administrative sunt respectate ori nu sunt determinate, mediului nu ii este acordata o protectie penala.

Totusi, nu se poate ignora ca asemenea exigente administrative au fost stipulate tocmai in vederea prevenirii si/sau limitarii poluarii si deteriorarii mediului, iar neindeplinirea lor creeaza un anumit pericol (abstract) pentru valorile environmentale astfel vizate. In orice caz, in asemenea situatii, dreptului penal nu-i revine decat o functie de sprijinire a indeplinirii regulilor de natura preponderent administrativa.

Privita din alt plan, problema dependentei raspunderii penale de ilicitul administrativ comporta si alte semnificatii. In aceste cazuri, autoritatile administrative sunt cele care determina, in cele din urma, caracterul represibil al anumitor fapte de poluare; ele stabilesc obligatia si conditiile de autorizare, a caror nerespectare este penalizata. Ca atare, conditiile angajarii raspunderii penale sunt, in realitate, definite nu de legiuitor, ci de autoritatile administrative de mediu.

In orice caz, o asemenea modalitate de stabilire a infractiunilor de mediu prezinta si o serie de avantaje. Ea apare astfel, in consonanta cu exigentele legalitatii din dreptul penal, conform caruia legiuitorul trebuie sa descrie comportamentul socotit infractional cu cea mai mare precizie. Or, prin definirea exacta a obligatiilor administrative respective, o asemenea cerinta este indeplinita. Apoi, o anumita dependenta administrativa este aproape indispensabila in practica, pentru ca o operatiune de penalizare a poluarii ori degradarii mediului ar fi altfel foarte imprecisa in a determina care comportamente ar trebui considerate ca ilicite in plan penal. De asemenea, formularea de obligatii administrative contribuie la concretizarea ilicitului penal; ca atare revine mai intai rolul administratiei (specializate, de mediu) de a determina in ce masura o anumita poluare este admisibila sau nu, in functie de anumite criterii tehnico-stiintifice, mai mult sau mai putin periculoasa pentru mediu, astfel incat sa se inscrie in raportul de pericol social aferent unei infractiuni. In sfarsit, o anumita dependenta administrativa poate fi justificata si prin semnificatiile principiului unitatii ordinii juridice, care ar presupune ca un comportament sa fie considerat, in anumite conditii, drept infractiune, daca este considerat ca ilicit si din punct de vedere administrativ. Astfel, abandonarea completa a tezei dependentei administrative ar putea conduce, cel putin teoretic, ca o anumita forma sau prag de poluare sa fie admise prin eliberarea unei autorizatii administrative, iar legea penala sa le considere totusi ca infractiuni, ceea ce ar crea confuzii, instabilitate si neclaritati, straine spiritului oricarei ordini juridice.

Cazul generarii unui pericol concret

O a doua situatie in care intervine incriminarea de mediu este aceea in care au loc emisii, afectari ilicite ale mediului, adica unele contrare dispozitiilor legale sau celor prevazute in actele de reglementare si care creeaza un pericol concret pentru mediu. Este vorba de o protectie directa a elementelor si factorilor ecologici, chiar daca mai persista o anumita dependenta administrativa. In acest context, nu orice poluare ori deteriorare a mediului este penalizata, ci numai cele care incalca prevederile legale (in sens larg) in vigoare pertinente. Si in acest caz admisibilitatea poluarii trebuie sa fie determinata de autoritati (in principiu, cele administrative specializate), in raport cu mai multe criterii si elemente.

Daca un act de reglementare este eliberat, emisia este justificata si nicio sanctiune penala nu mai poate fi aplicata. Chiar daca insa, in virtutea principiului unitatii ordinii juridice, existenta autorizarii ori conformarea conditiilor prevazute de aceasta constituie o cauza justificativa, judecatorul isi rezerva posibilitatea de control a legalitatii actelor de reglementare respective.

Daca acestea se dovedesc si se considera drept ilegale, atingerea adusa mediului ramane ilicita si raspunderea penala este angajata.

Un delict ecologic autonom

Evolutiile inregistrate la nivelul receptarii, asimilarii si exprimarii juridice a problemelor mediului au condus si in privinta dreptului penal la configurarea unor infractiuni autonome la regimul protectiei mediului. In acest caz, valoarea proteguita direct si exclusiv devine mediul, elementele sale constitutive si factorii de existenta (din care face parte si omul, sanatatea si bunurile sale).

Daca pericolul concret pentru mediu si om (prin intermediul mediului poluat, degradat) este demonstrat, atunci autorizarea administrativa a activitatii nu mai constituie o cauza justificativa. Asadar, eliberarea unei autorizatii nu constituie o ,,carte alba” pentru actiuni ilicite.

Astfel, protectia asigurata de dreptul penal este detasata de dreptul administrativ, cu consecintele aferente. Desigur, in planul general al unitatii ordinii juridice nu este rupta orice legatura, mai ales ca, potrivit teoriei administrative, nicio autorizatie nu confera dreptul de a cauza o paguba tertilor.

S-a considerat ca dispozitii penale autonome privind mediul nu ar trebui sa fie introduse decat pentru a face fata atingerilor grave aduse mediului, care au consecinte dezastruoase si pentru care nu se pune problema de aprecieri si interventii divergente intre dreptul administrativ si dreptul penal.

Situatia din dreptul romanesc

Situatia regimului raspunderii penale de mediu in dreptul romanesc este marcata de o multitudine de factori de ordin istoric, conjunctural si de perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.

In prezent regimul juridic general al infractiunilor ecologice este confuz si, in unele privinte, chiar contradictoriu. Intr-adevar, in contextul procesului de modernizare a legislatiei penale si de armonizare a reglementarilor de mediu cu exigentele comunitare, ca o masura pozitiva Noul Cod penal (Legea nr. 301/2004) a preluat (desi nu a inspirat, pe continut) din legea-cadru sediul principal al acestei categorii de infractiuni, prevazand capitolul V intitulat „Crime si delicte contra mediului”, in titlul VIII „Crime si delicte de pericol public” al Partii speciale. Asa cum rezulta din chiar denumirea capitolului, unele infractiuni de mediu au fost considerate crime, ca expresie a gradului ridicat de pericol social recunoscut astfel.

Optandu-se pentru o abordare sectoriala, au fost prevazute crime si delicte privind incalcarea regulilor privind protectia atmosferei (art. 395), incalcarea regulilor privind protectia apei (art. 396), incalcarea regulilor de gospodarire a apelor (art. 397), incalcarea regulilor privind utilizarea apei potabile (art. 398), distrugerea lucrarilor de protectie a apelor (art. 399), incalcarea regulilor privind protectia fondului forestier (art. 401), poluarea fonica (art. 402), poluarea accidentala (art. 403). Ca o particularitate, persoana juridica se sanctioneaza pentru infractiunile contra mediului. Totusi, actul normativ nu a reusit sa ofere un cadru general adecvat domeniului, sa creeze o infractiune ecologica tip, pe baza carora sa se configureze intregul edificiu penal de protectie a mediului.

In plus, amanarea, practic sine die, a intrarii in vigoare a Legii nr. 301/2004 face sa ramana la faza de tentativa, ridicarea ilicitului penal ecologic la nivelul codului penal, sediul principal al infractiunilor ecologice ramanand astfel reglementarea-cadru in materie, respectiv Ordonanta de urgenta nr. 195/2005.

Astfel, in art. 98 din actul normativ in cauza sunt prevazute 25 infractiuni tip si patru agravante, grupate, in functie de pedepsele stabilite, in patru categorii si forme agravante; in marea lor majoritate faptele stabilite sunt incriminate „daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala”. Formele agravante ale unora dintre acestea [cele prevazute la alin. (3) si (4) ale art. 98 din O.U.G. nr. 195/2005] intervin in situatia cand infractiunile au pus in pericol sanatatea sau integritatea corporala a unui numar mare de persoane, au avut vreuna din urmarile prevazute in art. 182 C.pen. ori au cauzat o paguba materiala importanta, sau in cazul cand s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei nationale; in aceste cazuri tentativa se pedepseste [art. 98 alin. (6)].

Sub raportul manierei de incriminare, in unele situatii persista dependenta administrativa, precum infractiunile de continuare a activitatii dupa suspendarea acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu [art. 98 alin. (2) pct. 6], continuarea activitatii dupa dispunerea incetarii acesteia [art. 98 alin. (4) pct. 1]; incriminarea depinde de respectarea normelor tehnice instituite [infractiunea de producere de zgomote peste limite admise, art. 98 alin. (2) pct. 4] sau de cea a restrictiilor sau interdictiilor stipulate de lege [precum cele pentru protectia apei si a atmosferei, art. 98 alin. (2) pct. 1 ori vizand vanatul si pescuitul unor specii protejate art. 98 alin. (2) pct. 5]. Se intalnesc si infractiuni ecologice propriu-zise, ca poluarea prin evacuare, cu stiinta, in apa, in atmosfera sau pe sol a unor deseuri sau substante periculoase [art. 98 alin. (2) pct. 1], arderea miristinilor, stufului, tufarisurilor si vegetatiei ierboase din ariile protejate si de pe terenurile supuse refacerii ecologice [art. 98 alin. (1) pct. 1] s.a.

Aspecte procesuale. Potrivit art. 99 alin. (1) din Ordonanta nr. 195/2005 constatarea si cercetarea infractiunilor prevazute de acest act normativ se fac din oficiu de catre organele de urmarire penala, conform competentelor legale. Ca o particularitate, in cazul descoperirii si stabilirii savarsirilor lor de catre comisarii Garzii Nationale de Mediu, Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, jandarmi si personalul imputernicit din cadrul Ministerului Apararii Nationale, faptul se aduce de indata la cunostinta organului de urmarire penala competent potrivit legii de procedura penala [art. 99 alin. (2)].

Concluzii. Analiza textelor legale pertinente in vigoare arata ca, in raport cu obiectul lor, pot fi distinse doua categorii de infractiuni in legatura cu regimul de protectie a mediului: prima, cuprinzand incriminari specific environmentale si cea de-a doua referitoare la infractiuni generale, dar care pot privi si anumite atingeri aduse mediului. Desigur, pentru demersul nostru intereseaza mai ales primul tip de infractiuni.

Astfel, acestea pot fi, la randul lor, grupate in trei mari categorii:

– infractiuni avand ca efect distrugerea, degradarea ori provocarea de daune ecologice;

– infractiuni la regimul de exercitare a activitatilor ce prezinta un risc pentru mediu si care presupun, in consecinta, obtinerea unei autorizatii prealabile si respectarea conditiilor prevazute de aceasta;

– neexecutarea unei masuri de siguranta ori a unei sanctiuni administrative sau penale prevazute in vederea protectiei mediului.

Fara indoiala, asupra eficacitatii acestor incriminari isi pune amprenta si raportarea lor la regimul general de prevedere si sanctionare a infractiunilor.

In sistemele penale cu impartirea tripartita a infractiunilor in: contraventii, delicte, crime, infractiunile de mediu se circumscriu, cu precadere, primelor doua categorii. In Franta, de pilda, nu exista decat o crima de mediu, respectiv terorismul ecologic, definit ca „faptul de a introduce in atmosfera, pe sol, subsol sau in ape o substanta de natura a pune in pericol sanatatea omului, a animalelor ori mediul natural, atunci cand este convins in mod intentionat in relatie cu o intreprindere individuala ori colectiva, avand ca scop sa tulbure grav ordinea publica prin intimidare ori teroare” (art. 421-2 C.pen.fr.). Delictul cel mai frecvent sanctionat este acel de atingere a patrimoniului piscicol de apa dulce (prevazut de Legea privind pescuitul din 29 iunie 1984 si art. L.423-2 din Codul mediului). In Romania, Legea nr. 301/2004, care a optat pentru sistemul bipartit al infractiunilor: crime si delicte, cunoaste trei crime de mediu, forme agravante ale unor delicte, atunci cand acestea au cauzat moartea uneia sau mai multor persoane sau au adus o paguba importanta economiei nationale.

In privinta raspunderii penale, domeniul mediului s-a numarat printre primele materii care au acceptat ca subiecte active pe langa persoanele fizice si persoanele juridice, este adevarat in anumite conditii cu caracter restrictiv. Asadar, de exemplu, in Franta, dupa reforma Codului penal din 1992, persoanele morale de drept privat, precum si persoanele publice, cu exceptia statului, raspund penal pentru infractiunile comise, in contul lor, de organele sau reprezentantii acestora. Totusi, raspunderea lor nu este angajata decat in anumite conditii (circumscrisa ipotezelor in care textele incriminatoare o prevad expres, persoanele publice nu raspund decat pentru infractiunile comise in exercitarea activitatilor susceptibile de a face obiectul conventiilor de delegare a serviciului public, precum transportul in comun, distribuirea apei potabile, colectarea gunoiului s.a.) si li se aplica sanctiuni specifice (pe langa amenda, interdictia definitiva ori pentru cinci ani de a exercita anumite activitati profesionale, inchiderea definitiva ori pentru cinci ani a stabilimentelor care au servit pentru faptele incriminate, excluderea de pe pietele publice, confiscarea lucrurilor care au servit la comiterea infractiunilor si sunt produsul acestora, afisarea si difuzarea hotararilor de condamnare, dizolvarea persoanei morale ori plasarea sub supraveghere juridica, ultimele doua fiind inaplicabile persoanelor publice). La noi, art. 405 din Legea nr. 301/2004 a prevazut „persoana juridica se sanctioneaza pentru infractiunile prevazute in prezentul capitol” („Crime si delicte contra mediului”); raspund penal, in cazurile prevazute de lege, pentru infractiunile savarsite in numele sau in interesul persoanelor juridice, de catre organele sau reprezentantii acesteia, persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice; ca pedeapsa principala se aplica amenda, iar ca pedepse complementare: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile sale pe o durata de la un an la trei ani; interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice, pe o durata de la unu la cinci ani; interzicerea accesului la unele resurse financiare, pe o durata de la un an la cinci ani; afisarea hotararii de condamnare sau difuzarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei, prin presa ori mijloace de comunicare audiovizuala.

Constituirea de parte civila. In dreptul francez constituirea de parte civila, care cere in mod normal dovedirea unui prejudiciu direct si personal, a fost facilitata, prin Legea din 2 februarie 1995, pentru asociatiile agregate de protectia mediului; acestea pot sa exercite in cadrul procesului (civil sau penal) drepturile recunoscute partii civile in ceea ce priveste faptele care aduc un prejudiciu direct ori indirect intereselor colective pe care le apara si care constituie o incalcare a dispozitiilor environmentale si de urbanism.

Acest drept este recunoscut, de asemenea, asociatiilor inregistrate legal, dupa cel putin 5 ani de activitate, al caror statut vizeaza apararea intereselor protejate de legislatia privind apa si instalatiile clasate, in ceea ce priveste infractiunile in aceste domenii. In practica indemnizatiile acordate sunt modice, chiar simbolice, in privinta daunelor ecologice, cuantumul lor fiind mai ridicat daca asociatiile respective isi asuma sarcina de aducere a mediului afectat in starea anterioara.