Locul si rolul dreptului mediului in sistemul ramurilor de drept

Locul si rolul dreptului mediului in sistemul ramurilor de drept

1. Dreptul ca instrument important al protectiei mediului

Fiinta umana a aparut intr-un anumit mediu natural si a evoluat concomitent u acesta, cele doua elemente influentandu-se reciproc: natura nu poate fi conceputa separat, rupta de activitatea umana, iar omul traieste intr-un habitat, intr-o biocenoza. Insa cu cat activitatea omului asupra naturii s-a amplificat si a devenit mai complexa, cu atat problematica raporturilor dintre societate si natura a cunoscut un grad mai mare de interferenta. Din pacate, folosirea pe scara larga a stiintei si tehnologiei in scopul dezvoltarii industriale nu a tinut seama de necesitatea pastrarii in permanenta a unui echilibru intre satisfacerea nevoilor umane, in continua crestere si protectia tuturor factorilor mediului inconjurator. In contextul unei reconsiderari a sistemului de valori al lumii actuale,care ia in calcul echilibrul relatiei om-natura, dreptul mediului nu ramane doar o stiinta juridica, ea trebuind sa-si etaleze si valente etice, culturale si de civilizatie moderna, sa se puna in slujba sistemului de valori revizuit,in raport de reperele Civilizatiei Mileniului III.

De altfel, interferenta dintre mediul natural si drept este axiomatica,mediul natural reprezentand el insusi un factor de configurare a dreptului[1] si la randul lui fiind periodic supus reglementarilor legale, atat in ansamblul sau, cat si la nivelul componentelor sale individuale. Aceste reglementari incearca sa previna sau sa limiteze efectele degradarii mediului, cauzate in principal de fenomenele de poluare.

2. Dreptul mediului inconjurator ca ramura a dreptului unitar

Dreptul mediului inconjurator, ca disciplina de studiu si, apoi, ca ramura a sistemului de drept si-a facut loc intai cu timiditate, apoi a castigat din ce in ce mai mult teren ferm. Desigur, nu intotdeauna criteriile clasice si-au gasit intocmai indeplinite cerintele.

Dreptul mediului nu s-a nascut pe un “loc gol”; prin esenta relatiilor pe care le reglementeaza, el s-a suprapus reglementarilor apartinand altor ramuri de drept, preexistente. Deci, relatiile sociale si activitatile reglementate de alte ramuri ale dreptului au trebuit sa tina seama si de normele care au avut ca obiect protectia si conservarea mediului, care a devenit la un moment dat de interes general si, deci, prioritara.

Pentru a ne apropia de o definitie a dreptului mediului credem ca trebuie, mai intai, sa observam campul de aplicare a acestuia si apoi sa incercam sa descifram problemele de ordin etic ale acestei ramuri a dreptului.

Disciplina de drept al mediului ca ramura autonoma de drept a aparut relativ tarziu, dar s-a dezvoltat cu celeritate, avand drept scop declarat protectia factorilor de mediu.

Dreptul mediului reprezinta o ramura a dreptului public de importanta majora in societatea contemporana; avand un caracter interdisciplinar si utilizand o serie de principii de drept civil, drept international public, drept administrativ s.a., dreptul mediului este chemat sa creeze cadrul legal, stiintific fundamentat, necesar protectiei mediului, in conditiile in care, criza ecologica planetara tinde sa devina inamicul numarul 1 al speciei umane.

Autonomizarea sa ca ramura de drept se datoreaza eforturilor conjugate ale oamenilor de stiinta care, alaturi de juristi, au fost si sunt orientate consecvent spre cautarea si aplicarea metodelor si mijloacelor de lupta eficace impotriva efectelor antropice cu impact negativ asupra mediului, in ansamblul sau. Așadar putem spune ca specificitatea sa ca ramura de drept distincta in sistemul nostru de drept este data de specificul aparte al normelor sale cat și de specificul relatiile sociale formate in procesul de prevenire a poluarii, in ameliorarea si dezvoltarea mediului și in sanctionarea faptelor poluante.

Metoda de reglementare in dreptul mediului reprezinta pozitia sau atitudinea pe care statul o alege pentru reglementarea relatiilor sociale de mediu. Relatiile sociale privind protectia si dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga.

Caracterul autonom a fost contestat de foarte multi autori pornind de la ideea potrivit careia scopul activitatii de protectie a mediului nu poate fi realizat fara concursul unor factori de natura tehnica, sociala, economica reglementati de alte ramuri de drept

S-a sustinut ca dr mediului ar fi de fapt o subramura a dr administrativ sau a dr funciar

In actualul stadiu al evoluției sale, caracterul autonom al ramurii de drept al mediului este incontestabil.

Pentru definirea dreptului mediului, sunt luate in considerare trei criterii: criteriul material, criteriul instituțional și criteriul finalitații.

In baza criteriului material, dreptul mediului este definit ca fiind ansamblul normelor juridice care privesc factorii naturali si pe cei antropici, care determnina cadrul natural, social si economic si care, prin interactiunea lor, influenteaza echilibrul ecologic si determina conditiile de viata pentru om, faunasi flora.

In baza criteriului instituțional dreptul mediului este privit ca ansamblu al reglementarilor care stabilesc cadrul normativ de acțiune al statului in direcția infaptuirii politicii de protecție a mediului.

In baza criteriului finalitatii, dreptul mediului este definit ca fiind ansamblul normelor juridice care privesc mentinerea echilibrului ecologic si ocrotirea sanatatii umane .

Dreptul mediului se caracterizeaza prin urmatoarele particularitati: are un caracter orizontal, acoperind diferite ramuri de drept;reprezinta un drept de interactiuni, tinzand sa penetreze in toate ramurile de drept pentru a introduce dimensiunea ecologica.

Cei trei piloni pe care se situeaza obiectul de reglementare al dreptului mediului sunt: protectia mediului; conservarea mediului si imbunatatirea calitatii mediului.

Protectia mediului presupune stabilirea si respectarea unor cerinte referitoare la modul de viata al individului, la mentinerea echilibrului ecologic, precum si la mentinerea si ameliorarea calitatilor factorilor naturali ai mediului,cel mai important obiectiv al protectiei mediului fiind ocrotirea ființei umane

Pornind de la acumularile pozitive in domeniul legislației interme și internaționale și experientei concrete a aplicarii lor, putem spune ca la nivelul actual al evoluției sale, Dreptul mediului ca disciplina autonoma,urmareste:

-cunoasterea actelor normative de baza privind protectia juridica a mediului;

-formarea in randul studentilor a unei constiinte de mediu, de protectie a acestuia; astfel pregatiti in spiritul si litera legislatiei referitoare la diferite aspecte legate de mediu, absolventii ar putea transmite mai departe aceasta constiinta de mediu prin modul in care vor aplica cunostintele dobandite in profesia de jurist, in orice domeniu si-ar desfasura activitatea. In felul acesta, impunand o anumita atitudine bazata pe cunoasterea si respectarea legislatiei de mediu vor putea influenta, la randul lor, conduita si pozitia celorlalti cetateni fata de necesitatea crearii si pastrarii unui mediu sanatos, drept constitutional, prevazut in art. 35 al Constitutiei Romaniei.

- constientizarea cetatenilor asupra dreptului la informatie si justitie in probleme de mediu, ceea ce va usura in mare masura si implementarea tuturor reglementarilor interne și europene privind mediul. In mare parte, legislatia comunitara este deja implementata in reglementarile privind mediul. Calitatea mediului in care traim depinde in mare masura de noi, nu doar de existenta legislatiei si activitatea autoritatilor administratiei publice.

Obiectivele și direcțiile de acțiune care privesc protecția mediului constituie politica de protectie a mediului .

In abordarile politicii de protecție a mediului se intalnesc urmatoarele concepții:

-concepția geocentrica potrivit careia protectia mediului vazuta ca un scop in sine, urmarindu-se protejarea pamantului si impiedicarea oricarei interventii a omului. Omul e considerat doar un element ce trebuie conservat pentru ca natura sa ramana neafectata

- concepția biocentrica, in conformitate cu care toate formele de viata constituie preocuoparea individului, care trebuie sa intervina in viata celorlalte specii, exclusiv printr-o activitate de protectie

- concepția antropocentrica, in conformitate cu care protectia mediului presupune exclusiv protectia fiintei umane si a nevoilor acesteia.

O abordare completa a protecției mediului presupune luarea in considerare in totalitate a elementelor pe care le avanseaza cele trei concepții.

Prin studierea dreptului mediului se urmarește, pe langa dobandirea competențelor universitare conferite de disciplinele inscrise in aria curriculara și formarea in randul studentilor a unei constiinte de mediu, de protectie a acestuia; astfel pregatiti in spiritul si litera legislatiei referitoare la diferite aspecte legate de mediu, absolventii ar putea transmite mai departe aceasta constiinta de mediu prin modul in care vor aplica cunostintele dobandite in profesia de jurist, in orice domeniu si-ar desfasura activitatea. In felul acesta, impunand o anumita atitudine bazata pe cunoasterea si respectarea legislatiei de mediu vor putea influenta, la randul lor, conduita si pozitia celorlalti cetateni fata de necesitatea crearii si pastrarii unui mediu sanatos și in același timp constientizarea cetatenilor asupra dreptului la informatie si justitie in probleme de mediu, ceea ce va usura in mare masura si implementarea tuturor reglementarilor comunitare privind mediul . In mare parte, legislatia comunitara este deja implementata in reglementarile privind mediul. Dreptul mediului, ca ramura distincta a sistemului dreptului romanesc, are ca obiect de studiu o categorie distincta de relatii sociale, cele dintre om, societate si mediul sau.

Notiunea de mediu a fost definita in cadrul multor discipline, dobandind un sens biologic unul geografic unul ecologic, unul social, unul uman, etc.

Formularea unei definiții juridice a notiunii de mediu trebuie sa permita aplicarea practica, eficienta si functionala a diferitelor reglementari care au ca obiectiv protectia mediului .

In raport de aceste cerințe mediul poate fi definit ca ansamblu de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul,aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.Comportamentul uman fața de mediu este reglementat prin principiile și normele juridice de dreptul mediului.

Referat: Turcia - populatia si economia Eseu: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Așadar, constatam ca obiectul disciplinei Dreptul mediului, ca ramura distincta a sistemului dreptului romanesc se rezuma la relatiile sociale, care iau nastere in legatura cu activitati privind:

-protectia mediului, inclusiv cele privind prevenirea consecintelor pagubitoare si limitarea efectelor poluarii,daca aceasta s-a produs, si impiedicarea producerii altor pagube;

-cele privind stabilirea corecta a raspunderilor juridice, restabilirea situatiei anterioare poluarii, stabilirea persoanei care raspunde potrivit principiului “poluatorul plateste”(principiu pe care il vom detalia mai jos);

-cele privind conservarea si dezvoltarea resurselor naturii si a celorlalte componente ale mediului;

-cele privind imbunatatirea conditiilor de mediu;

-obtinerea avizului, acordului, autorizatiei de mediu pentru activitati economice si sociale cu impact asupra mediului;

-asigurarea accesului publicului la informatia privind mediul, inclusiv asigurarea participarii publicului la luarea deciziei in probleme de mediu;

-indeplinirea atributiilor de mediu de catre autoritatile administratiei publice locale si centrale sau a celor pentru protectia mediului;

-activitatea unor organisme neguvernamentale privind informarea si sensibilizareaopiniei publice cu privire la anumite activitati care pot aduce atingere in vreun fel mediului;

-relatii care privesc structura organizatorica a activitatii de protectie a mediului. Spectrul tipurilor de relatii sociale privind mediul, care rezulta de aici, se va dezvalui pe parcursul studierii acestei discipline.

Particularitațile normelor juridice de dreptul mediului

In dreptul mediului, normele juridice au un caracter imperativ (prohibitiv) in majoritate tehnic, urmarind optimizarea actiunii umane/sociale in raport cu mediul, pentru obtinerea unui maxim de rezultat tehnico-economic, in conditiile dezvoltarii calitatilor naturale ale mediului Scopul urmarit prin instituirea normelor juridice este eficientizarea activitatii umane, obtinerea unor rezultate performante din punct de vedere tehnico-economic, conservandu-se si dezvoltandu-se resursele naturale de mediu.

In condițiile in care metoda de reglementare a dreptului mediului este cea a autoritarismului, cum altfel ar putea fi asigurata imperativitatea normelor daca nu prin intermediul consacrarii lor prin acte normative?

Prin urmare daca ne raportam la obiectivele de protectie a mediului, constatam ca majoritatea normelor juridice sunt imperative,prohibitive sau onerative;

Un alt element distinctiv,care face diferența intre normele juridice de drept al mediului fata de alte tipuri de norme juridice este caracterul preponderent tehnic al acestora

Normele tehnice din sfera dreptului mediul:

stabilesc modalitati si termene stricte pentru realizarea unor obiective explicit definite;

prescriu atitudini si conduite bine conturate, capabile sa permita o valorificare rationala, corespunzatoare a mediului.

Normele tehnice pot fi

a) norme de calitate a mediului ce prezinta urmatoarele caracteristici:

stabilesc niveluri maxim admisibile de poluare in mediile receptoare: aer, apa, sol( de ex.norme de emisie care stabilesc cantitatea sau concentratiile de poluanti care pot fi evacuati de o sursa data).

- impun obligatii de rezultat(ca de ex: cantitatea sau concentratia fixe de poluanti).

b) norme de procedeu/proces care prevad un anumit numar de specificatii (de exemplu, tipuri de dispozitive de epurare impuse). Acestea stabilesc obligatii de mijloace:alegerea unui anumit proces de productie mai putin poluant;

c) norme de produs care definesc fie proprietati fizice si chimice pentru un anumit produs, fie reguli privind conditiile, ambalajul ori prezentarea produsului, in special pentru produsele toxice.

Latura tehnica a dreptului mediului permite unificarea si uniformizarea reglementarilor din domeniu, prin armonizarea legislatiilor nationale si adoptarea unor documente internationale

Pe baza normelor de dreptul mediului se formeaza urmatoarele categorii de relații:

- cele privind protectia mediului, inclusiv cele privind prevenirea consecintelor pagubitoare si limitarea efectelor poluarii, daca aceasta s-a produs, si impiedicarea producerii altor pagube;

-cele privind stabilirea corecta a raspunderilor juridice, restabilirea situatiei anterioare poluarii, stabilirea persoanei care raspunde potrivit principiului “poluatorul plateste”;

-cele privind conservarea si dezvoltarea resurselor naturii si a celorlalte componente ale mediului;

-cele privind imbunatatirea conditiilor de mediu;

-obtinerea avizului, acordului, autorizatiei de mediu pentru activitati economice si sociale cu impact asupra mediului;

-asigurarea accesului publicului la informatia privind mediul, inclusiv asigurarea participarii publicului la luarea deciziei in probleme de mediu;

-indeplinirea atributiilor de mediu de catre autoritatile administratiei publice locale si centrale sau a celor pentru protectia mediului;

-activitatea unor organisme neguvernamentale privind informarea si sensibilizarea opiniei publice cu privire la anumite activitati care pot aduce atingere in vreun fel mediului;

-relatii care privesc structura organizatorica a activitatii de protectie a mediului.

Sfera de curindere a dreptului mediului se poate stabili in functie de trei criterii cu caracter conventional:

criteriul institutional, bazat pe structurile politice si admnistrative cu putere de decizie in domeniu;

criteriul material, fundamentat pe definitia data mediului si

criteriul finalitatii, fundamentat pe continutul si scopul normelor stabilite.

3. Campul de aplicare a dreptului mediului

Campul de aplicare are in vedere, dupa cum am mai vazut, desigur, mediul si protectia lui, notiunea de mediu este, in principal, expresia interactiunilor si a relatiilor fiintei umane, pe de o parte cu semenii sai si, pe de alta parte, intre toate formele de viata si mediul care este suportul vietii. Natura relatiilor are un caracter orizontal. Astfel, dreptul mediului se regaseste sub acest aspect in toate ramurile de drept clasic, atat in dreptul privat cat si in dreptul public, precum si in dreptul international.

Conceptul de dezvoltare durabila cunoaste,astfel dupa cum am vazut, la randul sau, o multitudine de definitii date de economisti, juristi, sociologi etc. In esenta, putem sa desprindem o definitie lato sensu care se axeaza pe o coordonata functionala, mai ales din punctul de vedere al economistilor, a parteneriatului dintre economie si mediul inconjurator.

In Romania, legea-cadru si numeroase alte acte normative dupa cum am probat in cele ce preceda, fac referire la dezvoltarea durabila ca tenta a politicilor si strategiilor de dezvoltare si de protectie a mediului pe termen scurt, mediu si lung.

Dezvoltarea durabila presupune, in opinia lui Gh. Zaman, existenta unei compatibilitati si a unui echilibru dinamic intre resurse si consumul acestora, intre sistemul ecologic, tehnologic si economic, intre rata de utilizare si rata naturala de regenerare a resurselor, intre cantitatea de poluanti si nivelul capacitatii de suportabilitate (asimilare) a mediului.

Astfel, criteriul potrivit caruia un standard mai ridicat de viata poate fi asigurat pe seama reducerii stocului de resurse naturale trebuie coroborat si cu notiunea de crestere demografica optima si cu eficienta utilizarii resurselor. Aceasta presupune si introducerea unor elemente de negociere, de compromis intre nivelul stocului de resurse si calitatea vietii.

Desigur, pentru realizarea principiilor si elementelor strategice ce stau la baza dezvoltarii durabile este necesar un cadru juridic adecvat si flexibil precum si inlaturarea obstacolelor institutionale care ar putea sa franeze sau chiar sa impiedice punerea lor in aplicare.

Dreptul mediului penetreaza, deci, in toate sectoarele, integrand protectia mediului in toate compartimentele vietii economice si sociale. Putem pune astfel in evidenta caracterul sau de interactivitate.

Faptul ca normele dreptului mediului reglementeaza relatiile sociale de protectie si conservare ale acestuia in toate sectoarele, cum ar fi, de pilda, elementele mediului (apa, aerul, solurile)si ecosistemele respective (acvatice, aeriene, terestre), precum si actiunile antropice transversale (care se manifesta in toate sectoarele), putem sa punem in evidenta caracterul globalizant al acestui drept .

4. Specificul dreptului mediului in sistemul juridic general

La noi in tara, dreptul mediului nu a fost recunoscut mult timp ca ramura de drept distincta in sistemul dreptului romanesc. A exista un obiect al reglementarii juridice (relatii sociale cu trasaturi specifici si s-a conturat si metoda de reglementare (care s-a realizat prin nonr imperative); cu toate acestea, nu a fost recunoscuta o ramura de drept distincta, nici macar dupa intrarea in vigoare a unei legi genera privind protectia mediului

Chiar si in aceste conditii in aceste conditii, s-a sustinut in doctrina de specialità ca dreptul mediului constituie o noua ramura a dreptului si ca obiect acestuia il formeaza raporturile privind protectia mediului inconjurati si folosirea resurselor naturale, parere care a ramas nesustinuta doctrina.

Nerecunoasterea autonomiei dreptului mediului in acea perioad cu toate ca au existat relatii sociale de protectie a mediului si acesti au fost reglementate prin norme juridice, s-a datorat indiscutabil lipsei interesului societatii in aceasta privinta. A lipsit atunci in socitatea noastra acest interes, deoarece statul totalitar nu era preocup sub aspect economic, in luarea masurilor de protectie a mediului, ci mai mare parte a economiei fiind cuprinsa in sectorul socialist de stat finantat de la bugetul statului, investitiile de prevenire a poluarii cheltuielile legate de refacerea mediului poluat ar fi trebuit facute tot din fondurile statului, sanctiunile pecuniare pentru poluare se varsi tot la bugetul statului etc.

Teoria dreptului acorda o atentie mai deosebita reglementarii legale privitoare la protectia mediului numai in masura in care ele pot evidentia anumite trasaturi specifice, proprii, acelui domeniu al legislatiei si numai in masura in care ele satisfac si alte cerinte ca, de exemplu, de a avea o metoda de reglementare corespunzatoare speci­ficului relatiilor sociale respective pe care le reglementeaza, daca ele sunt guvernate de anumite principii, daca cuprind anumite sanctiuni pentru incalcarea normelor cuprinse in ele etc.

Tocmai in anul 1989, in doctrina s-a pus problema necesitatii unei astfel de ramuri de drept si s-a sustinut cu argumente autonominarea sa. S-a inteles atunci faptul ca, o legislatie, cum este cea referitoare la protectia mediului, poate fi adoptata, dezvoltata si aplicata cu mai multa eficienta daca toate regulile de conduita respec­tive sunt inmanunchiate intr-o ramura de drept si guvernate de anumite principii specifice. Dupa decembrie 1989, ideea recunoasterii unei astfel de ramuri de drept distincte a revenit si a fost acceptata in unanimitate de catre cei ce s-au pronuntat in materie.

Deoarece in literatura de specialitate se folosesc si notiunile „drept ambiental”, „dreptul protectiei naturii si mediului”, „dreptul mediului ambiant” s.a., consideram ca cel mai bine corespunde continutului normelor si raporturilor juridice respective denumirea simpla de „dreptul mediului”. Prin folosirea acestei notiuni, pe de o parte, evitam pleonasmul si, pe de alta parte, exprimam corect si exhaustiv esenta regulilor de conduita cuprinsa in legislatia respectiva, care priveste mediul in ansamblul sau, in sensul prevenirii poluarii mediului, con­servarea acestuia, dezvoltarea si imbunatatirea conditiilor de mediu si sanctionarea poluatorului

Profesorul Florin Fainisi defineste dreptului mediului ca fiind un ansamblu complex al normelor juridice care reglementeaza relatiile ce se stabilesc intre oameni privind atitudinea lor fata de natura, ca element vital si suport al vietii, in procesul conservarii si dezvoltarii in scopuri economice, sociale si culturale a componentelor mediului inconjurator - naturale si artificiale -precum si relatiile legale de conservare a lor.

Din definitia aceasta rezulta ca: avem de a face cu o ramura de drept distincta, autonoma, in sistemul dreptului romanesc; aceasta este formata din norme juridice necuprinse in alte ramuri de drept, prezentand trasaturi comune care le leaga intre ele; normele juridice respective reglementeaza o categorie distincta de relatii sociale nascute in procesul complex al prevenirii poluarii, refacerii mediului poluat, dezvoltarii conditiilor de mediu si sanctionarea faptelor de poluare si incalcare a normelor dreptului mediului.

5. Caracterul normelor juridice

Majoritatea normelor apartinand dreptului mediului au un caracter imperativ, data fiind finalitatea acestor norme, astfel dupa cum am aratat mai sus.

Normele dreptului mediului au, sub foarte multe aspecte, un pronuntat caracter tehnic datorat in principal stransei legaturi a acestora cu datele stiintifice si tehnice. In general, stabilirea unor limite maxime de impact asupra mediului, de la care sunt interzise unele activitati sau pana la care sunt permise altele, depind de o evaluare a impactului si sunt, intotdeauna, determinate printr-un demers tehnico-stiintific.

In acelasi timp, tocmai acest caracter tehnic al normelor determina o revizuire continua a lor, dat fiind ca datele stiintifice si tehnice sunt in necontenita schimbare si evolutie. Legiuitorul trebuie in permanenta sa-si refaca opera. Aceasta cursa permanenta poate sa conduca si la unele efecte nedorite cum ar fi, de pilda, tendinta de diluare a normelor in masura in care volumul lor creste; cu cat incearca sa imbratiseze aspectele tehnice, cu atat aservirea creste.

Caracterul tehnic al normelor nu trebuie confundat cu normele tehnice - care nu sunt norme juridice.

Complexitatea instituirii acestor norme si dificultatea interpretarii lor sunt facilitate de anumite prescriptii tehnice, normative si de standarde.

Tot din aceasta cauza, quasi-totalitatea normelor de drept al mediului sunt insotite de definitii legale ale unor termeni, pentru a inlesni aplicarea uniforma a dispozitiilor legale.

Caracterul tehnic al normelor, axat pe datele tehnice si stiintifice, prezinta insa un avantaj in ceea ce priveste posibilitatea de armonizare si chiar de uniformizare a lor la nivel international si regional. Acest lucru este extrem de important cat priveste prevenirea, reducerea poluarii si protectia mediului, care nu se pot realiza in mod eficient decat printr-o abordare integrata si globala si prin aplicarea acelorasi norme si standarde.

In acelasi timp, se constata, ca o reactie a caracterelor economiei de piata, o tendinta de schimbare a “dreptului dur” (preconizat de partizanii statului interventionist), intr-un “drept suplu” (preconizat de protagonistii autoreglarii). Astfel, statul nu da numai comenzi celor pe care ii administreaza, ci gaseste de cuviinta sa negocieze cu partenerii economici. Un astfel de exemplu il constituie programul pentru conformare , negociat de autoritatea competenta pentru protectia mediului cu titularul activitatii, in urma efectuarii bilantului de mediu.

6. Subiectele raporturilor juridice

In opinia noastra, orice persoana fizica sau persoana juridica poate sa aiba calitatea de subiect al raporturilor juridice privind protectia si conservarea mediului.

Calitatea de subiect activ sau pasiv poate sa apartina oricarei persoane fizice sau juridice, in functie de raportul juridic concret care se naste, in baza normei juridice.

Astfel, potrivit art.6 din Legea nr.137/1995, “protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice”.

In acelasi timp, potrivit art.5 din aceeasi lege, statul recunoaste tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos.

Oricand una si aceeasi persoana fizica poate fi titular al unui drept sau al unei obligatii, in functie de raportul juridic concret in care se gaseste.

Raporturile juridice concrete, ce pot lua nastere in baza normelor de protectie a mediului, pot imbraca “haina” unor raporturi de drept civil (daca este vorba de repararea prejudiciilor produse prin infrangerea dispozitiilor legale privind protectia mediului); raporturi de drept penal (daca sunt savarsite fapte incriminate ca infractiuni de Codul penal sau de legile speciale ce au ca obiect protectia mediului); raporturi de drept administrativ (daca au ca obiect raporturile dintre organele administratiei publice in domeniul protectiei mediului, intre ele, precum si intre acestea si celelalte persoane fizice sau persoane juridice).