Rolul educatorului in prevenirea si combaterea insuccesului scolar

Rolul educatorului in prevenirea si combaterea insuccesului scolar

Insuccesul scolar exprima, dupa cum am vazut, o discordanta intre cerintele instructiv-educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei poate fi considerat ca fiind rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia .In consecinta, masurile preventive si ameliorative urmeaza sa vizeze concomitent restructurari atat in cadrul solicitarilor externe, exercitate de scoala, cat si modificarii in trasaturile individuale, de personalitate. Care este rolul educatorului in acest proces?

Interventiile sale preventive si ameliorative s-ar putea concentra in doua directii principale: cunoasterea etiologiei reale si profunde a insuccesului scolar; perfectionarea activitatii sale instructiv-educative cu elevii. Este cunoscut ca exista mai multe tipologii de insucces scolar. Fiecare dintre ele presupune anumite particularitati. Acestea se refera la debutul, evolutia si depasirea starii de esec. De aici necesitatea studierii manifestarilor individuale ale acestui fenomen. in primul rand, educatorului urmeaza sa descifreze mecanismul interactiunii factorilor determinanti ai nereusitei scolare. Psihologul si medicul scolar ii pot oferi informatii valoroase. Oricum, preocuparea principala revine educatorului, investit de societate cu raspunderea pentru destinul fiecarui copil. Numai in acest fel pot fi evitate substituirile in planul diagnosticarii si al raspunderii ce revine agentilor educationali in aparitia si mentinerea insuccesului scolar. Se impune, in al doilea rand, ca educatorul sa elaboreze o strategie de actiune care sa faciliteze un consens intre interventiile si influentele exercitate din exterior cu scopul ameliorarii si depasirii starii de inadaptare. In fine, urmarirea modificarilor ce se produc in cadrul personalitatii elevului ca urmare a acestor interventii si influente constituie o preocupare permanenta a educatorului .

In ce consta rolul preventiv al educatorului? Adaptarea scolara trebuie definita nu in raport cu anumite norme si solicitari exterioare, ci in raport cu copilul insusi. Un elev bine adaptat este acela caruia scoala ii ofera conditii de a-si valorifica potentialul biopsihic si de a obtine rezultate pe masura acestui potential . Potrivit acestei conceptii roiul preventiv al educatorului consta in adaptarea intregului sistem de actiuni pedagogice la particularitatile de varsta si individuale ale elevului condensate in capacitatea lor de invatare, in crearea acelui mediu scolar "adaptativ'. Unei diversitati in planul acestor particularitati trebuie sa-corespunda o tehnologie cu un evantai larg de metode, procedee si mijloace imprimand astfel mediului scolar un sens adaptativ.

Cea de-a doua directie de actiune perfectionarea activitatii educatorului. Se refera, pe de o parte la conlucrarea cu ceilalti factori educativi, iar pe de alta parte la autoperfectionarea activitatii de predare. Avand o determinare multicauzala, esecul scolar poate fi prevenit, ameliorat si depasit numai prin cooperarea dintre toti factorii educationali. Educatorul este, insa, acela care trebuie sa coordoneze si sa asigure consensul intre acesti factori. Printre primele elemente simptomatice ale esecului scolar se numara scaderea capacitatii de invatare a elevului. Se naste fel intrebarea: de ce? Raspunsul presupune investigatii ample si consultari cu ceilalti factori. Colaborarea se prelungeste apoi in fazele urmatoare prin elaborarea programului de actiune.

Autoperfectionarea activitatii de predare include o buna operationalizare a obiectivelor educationale si folosirea unei tehnologii didactice adecvate. Detalierea cat mai precisa a obiectivelor generale si formularea lor in termeni de comportament obiectivat ii permite educatorului sa urmareasca continuu progresele inregistrate de catre elevi, gradul de concordanta dintre nivelul anticipat in obiectivele stabilite si cel realizat in mod concret, evaluat cu instrumente corespunzatoare. Cu cat operationalizarea este mai fina, iar evaluarea mai precisa cu atat sansele detectarii insuccesului scolar sunt mai mari. O atentie deosebita acordata acestui raport ii permite invatatorului sa intuiasca, inca din faza latenta, unele modificari ale nereusitei scolare de mai tarziu. Observand continuu gradul de concordanta sau neconcordanta dintre obiectivele propuse si nivelul realizarii lor educatorul poate interveni cu o tehnologie didactica care sa stimuleze progresul scolar al elevilor sai, in concordanta cu posibilitatile fiecaruia dintre ei.

Valentele interne ale acestei tehnologii sunt multiple si variate, de natura predominant pedagogica (ierarhizarea si diferentierea sarcinilor, identificarea lacunelor si dificultatilor intampinate de elevi, alternarea predarii unitare cu a celei diferentiate, organizarea recapitularii si sistematizarii, folosirea mijloacelor didactice in concordanta cu continutul celor predate si cu particularitatile de asimilare ale elevilor, evaluarea corecta a rezultatelor obtinute, modalitati de ajutorare a elevilor ce intampina dificultati, dozarea temelor si exercitiilor folosite etc.) sau de natura predominant psihologica ( diagnosticarea capacitatii de invatare care sa permita o discriminare corecta dintre elevi, asigurarea unui nivel optim al motivarii, stimularea si incurajarea elevilor prin cristalizarea sentimentului de succes, respectarea ritmului individual al invatarii etc).

Dinamica procesului motivational

Analiza modului in care functioneaza si se manifesta motivele invatarii scolare ne- a condus la a ne situa pe pozitiile unei psiho-pedagogii diferentiale cu accente cognitive si dinamice. Din aceasta perspectiva a fost analizata sfera intereselor scolare, a atitudinilor si dimensiunea proiectiva a conduitei scolare.

Clasificarea dihotomica - in interese profesionale si nonprofesionale - ne-a permis sa identificam unele structuri ale personali­tatii in curs de cristalizare, si mai usor educabile, precum si posibi­litatea cadrelor didactice, ca in analiza pe care o fac activitatilor elevilor, pozitia lor teoretica si practica sa nu derive din enunturile nomotetice (de origine behaviorista) care definesc perso­nalitatea " ca o structura cu proprietati universale" (Hilgard E. Bower G. - "Teorii ale invatarii"- 1974), cat din enunturile teoriilor idiografice, nascute din aspectele clinice ale activitatii sco­lare, concrete. Acestea vad personalitatea intr-o perspectiva dinamica, ca un tot structurat, ca o organizare perfectibila si coordonata pe tot parcursul evolutiei subiectului de factori sociali, de mediu, de grup sau individuali etc.

Cercetarea ne-a inlesnit surprinderea masurii in care relatiile familiale influenteaza interesele profesionale pe temeiul conduitei de identificare cu parintii, precum si a raportului interes -experienta, niveluri de aspiratie si comportament social.

In legatura cu stimularea propriu-zisa a activitatii de invatare realizata prin intermediul motivelor cu valenta dinamogen- activatoare ne retin atentia:

a) trebuinta pentru o varietate de stimuli senzoriali: evitarea expunerii elevilor in mod repetat la stimuli cu proprietati constante, la monotonia senzoriala a atmosferei din clasa, stimuli care sunt foarte conservanti (stil de predare, ascultare, aplicare, evaluare s.a.);

b) trebuinta pentru o varietate de factori cognitivi optimal prezentati in asa fel incat fiecare unitate de informatie si fiecare sistem de actiuni educative sa aiba si o incarcatura de motivatie intrinseca care sa mentina conditiile de stimulare la un nivel optim

c) trebuinta elevilor de a mentine stabilitatea structurilor cognitive si atitudinale, in contextul careia conditiile experimentale ne-au aratat ca la elevii cu nivel motivational ridicat "input'-urile bazate pe mesaje partial saturate determina un comportament cognitiv- explorativ sau rezolutiv. Eficienta factorilor motivanti, dependenta de nivelul motivational al elevului sau grupului scolar, decodifica in termeni comportamentali dorinta explicita sau implicita a elevilor de a modifica, intr-un mod mai mult sau mai putin semnificativ, ambianta scolara prin actiune, campul stimulator sau proprietatile sarcinilor didactice.

Referitor la nivelurile performantelor scolare, ca indicator, direct al eficientei activitatii didactice, se disting cateva idei : cand elevilor li se dau responsabilitati personale se produce o interiorizare a obiectivelor scolare mai mult in termenii calitatii decat ai cantitatii. Indicii cantitativi si calitativi ai randamentului scolar se coreleaza semnificativ cu:

- natura sarcinilor scolare - de exemplu, proprietatile intrinseci ale sarcinilor pot declansa interesul elevului pentru a rezolva probleme de dificultate mai ridicata;

- atitudinea elevului fata de activitatea scolara, fata de cadrele didactice si fata de intregul program educational al scolii;

- gradul perceperii si intelegerii de catre elev a semnificatiei de a fi in acelasi timp obiect si subiect al educatiei;

- potentialul cognitiv si structurile operatorii specifice acestuia (de exemplu, competenta, stil intelectual, ritm de lucru;

- nivelul aspiratiei la autorealizare orientat pe directia aspira­tiei-ideal social si profesional.

Studiul longitudinal intreprins asupra dinamicii si variabilitatii conduitelor scolare permit sa se contureze cateva mentiuni si predictii asupra particularitatilor factorilor motivationali ai inva­tarii :

- s-a sesizat la unii elevi o rezistenta crescuta la solicitarea cadrelor didactice de a gasi exercitii, teme, subiecte capabile sa asi­gure forta si continuitatea activitatilor lor. Cauza o constituie faptul ca in scoala nu se merge intotdeauna la gasirea modalitatilor pedago­gice de a aplica practic si operativ cunostintele teoretice. Se constata insa ca, pe masura ce cream conditii necesare imbinarii pozitive a teoriei cu elementele practice, are loc o structurare si o transformare a motivatiei cognitive in suporturi mobilizatoare ale manifestarii dorintei de a munci, de a invata si de a se comporta disciplinat in scoala si in afara ei;

- atitudinea elevilor fata de procesul de invatamant si de pro­cesul invatarii continue se va maturiza daca vom reusi sa cream un nivel optim al motivatiilor scolare. Din punct de vedere pedagogic problema se pune in termenii modului de a transforma dispozitia generala a elevului spre invatare intr-un factor intrinsec al activitatii de invatare in conditiile in care premisa " atractivitatii ' sau a "inte­resului' lipseste. Problema este dificila, iar asemenea obstacole apar frecvent in clasa si acasa. Se poate pleca de la organizarea mediului de invatare, astfel incat elevul sa-si poata intensifica gradat efortul in depasirea "situatiei-problema', sa aiba sentimentul participarii active la gasirea solutiei, satisfactia trairii succesului datorat modi­ficarii pozitive a comportamentului de invatare etc. Caracterul for­mativ apare evident prin insasi natura solicitarii efortului intelectual, efort care cere o angajare psihica, uneori,,totala', ii potenteaza si-i solicita resursele volitionale de nivel superior.

Succesul in rezolvarea,,situatiilor-problema', ca factor cu valente motivationale, necesita deseori prezenta unor conditii de "cooperare' si de "competitie' cu ceilalti colegi. Cooperarea si com­petitia - doua dintre situatiile educationale in care factorii moti­vationali isi manifesta valentele activatoare - ne-au oferit posibilita­tea de a desprinde cateva elemente care conditioneaza folosirea lor eficienta in procesul de invatamant :

- forta motivatiei declansata de cele doua situatii este de regula superioara ca medie celei in care elevul lucreaza singur;

- tehnologia didactica prin care introducem cele doua situatii in procesul de invatamant trebuie adecvata particularitatilor elevilor (de exemplu, sex, varsta, atitudine fata de un obiect de invatamant, nivelul la care elevii se percep sau au constiinta faptului ca se afla intr-o situatie de cooperare sau de competitie s.a.);

- comportamentele de cunoastere provocate de cele doua situatii sunt fie de apropiere a elevilor de obiectivele colectivului scolar, fie de evitare a acestora dupa cum sarcinile (temele) de lucru prezinta sau nu interes, pot sau nu pot fi abordate cu sanse de reusita si daca elevii percep sarcinile sau rezultatele atinse ca fiind deschise unei evaluari precise si obiective;

- performantele elevilor sunt mai ridicate cand ei apreciaza ca se afla in situatii de cooperare decat in competitie; cooperarea asi­gura o motivatie mai puternica pentru realizarea obiectivelor sco­lare decat competitia, in ciuda faptului ca incearca sa realizeze sar­cini mai dificile decat posibilitatile lor reale.

Studiul raportului psihopedagogic dintre aspiratie si expectatie a demonstrat faptul ca cele doua componente pot fi apreciate ca moduri menite a prefigura performantele viitoare ale elevilor si realizarea concreta a obiectivelor scolare. Sensul miscarii nivelu­lui de aspiratie si a celui de expectatie conditioneaza, din punct de vedere pedagogic, relatia celor doua procese. Astfel s-a constatat ca daca in procesul instruirii se reuseste reducerea amplitudinii aspira­tiei pana la fixarea unui scop clar (expectatie), luandu-se in conside­rare caracterul favorabil sau nefavorabil al conditiilor concrete de predare -invatare -evaluare, aspiratia poate deveni un puternic fac­tor energizant, un element stimulator al intregii conduite, un factor motivant, cu o explicita functie de modelare. Pedagogic, sarcina prioritara ce se pune in fata educatorilor este aceea de a gasi pentru fiecare elev si colectiv scolar acel nivel in care se poate vorbi de un relativ echilibru dintre ideal, aspiratie si expectatie scolara.

Motivatia scolara reflecta forta, dinamica si evolutia orga­nizarii psihice a elevului. Asa se explica oscilatiile valorice pe care le-au luat unele configuratii motivationale pe parcursul cercetarii, unele tendinte de polaritate a vectorilor motivationali intr-o serie de procese de cunoastere, plasticitatea, mai mult sau mai putin evidenta, a multora dintre structurile cognitive si rapiditatea centrari­lor si decentrarilor activismului psihic in raport cu obiectivele edu­cationale. "Astfel, cu cat unitatea motivatie-obiectiv scolar este mai puternica si realizarile si programele elevilor cu indice motivational ridicat vor fi superioare celor cu indice scazut, cu atat vor exista mai multe corelatii semnificative intre realizarile si progresele in invatare si nivelul optim al motivatiilor".(-I. Nicola -Tratat de pedagogie scolara -2000 )

Din punctul de vedere al nivelurilor de organizare, configu­ratiile dinamice au cateva particularitati: caracter deschis si perfec­tibil ; variabilitate pozitiva si evolutie calitativa in functie de intelegerea invatarii ca o munca sociala necesara si permanenta; aparitia de noi zone psihice (cognitive, afective s.a.) care pot fi stimulate si carora li se pot descoperi valori motivationale pozitive pentru munca, invatare si comportare.

Referitor la nivelul motivatiilor pe care trebuie sa ne axam metodele formative, mentionam :

- nivelul motivatiei in activitatea de invatare nu se poate situa la o cota foarte ridicata. in acest scop, inainte de a putea spune ce nivel al motivatiei am recomanda, este necesara o minutioasa analiza a tipurilor de activitate scolara proiectate a fi incluse in programul de asimilare, aplicare si evaluare.

- nu exista un nivel unic al motivatiei educationale care sa fie potrivit tuturor activitatilor scolare si tuturor disciplinelor. Se evidentiaza un nivel optim functional al motivatiei pentru fiecare elev, grup de elevi si pentru o anumita grupa de sarcini didactice s.a.

- ipoteza nivelului optim al motivatiei (ipoteza lui U inversat) arata ca un nivel optim de stimulare va conduce la o performanta optima, in timp ce,,teoria stimularii maxime' va fi legata indeosebi de sarcini care implica un efort motor foarte "ridicat'.( D. Cretu- Dezvoltarea motivatiei invatarii - 2003)

Ansamblul factorilor dinamogeni este intim legat de cel al scopurilor, continuturilor, formelor si metodelor educationale. Ele pot deveni sisteme operationale cu caracter organizat, pot intari functionalitatea situatiilor educationale, pot deveni conditii necesare ale formarii si stabilitatii proceselor intelectuale, afective si conative. Aceasta directie o consideram fundamentala pentru intreaga strate­gie actionala a scolii si educatorilor.

De aici, incercarea cadrelor didactice de a gasi si atasa noi sem­nificatii situatiilor cu care elevul este confruntat, de a descompune structurile pluristratificate ale personalitatii si de a gasi sisteme pozitive de referinta pentru a le stimula progresul individual si colectiv.

Axa fundamentala o va constitui dezvoltarea si stimularea,,curiozitatii, a dorintei de a intelege, de a cunoaste si de a descoperi, care tin de resorturile cele mai profunde ale spiritului. Studiul moti­vatiei este si devine astfel cheia oricarei politici moderne in domeniul educatiei, a oricarui invatamant democratic modern'