Studiul textului dramatic

Studiul textului dramatic

"Catavencu: Poti sa-i adaugi ca ma intorc in temnita unde m-a aruncat dizgratia dumneaei. Pristanda: Ascult.  (Aparte) Mare pisicher! Strasnic prefect ar fi asta! (Iese aruncand priviri furise de admirtt catra Catavencu)'

(I.L. Caragiale, O scrisoare pierM_t

in scoala romaneasca exista o tendinta generala ce consta in analiza textului dramatic cu grila de lectura construita pentru textul epic. Abordarea este corecta numai partial, intrucat reduce dramaticul la genul proxim al celor doua tipuri de text, mai exact, la coordonatele universului re-creat (actiune, personaje, spatiu ti timp fictional). in privinta diferentei specifice, discursul scolar se limiteaza la opo­zitia dintre naratiune si dialog. Dialogul este, fara indoiala, o dimensiune esentiala a operei dramatice, o zona textuala in care cuvantul autorului este mascat si distn- j buit unor emitatori distincti.³² Dar specificitatea dramaticului nu rezida doar iu dialog si nu e onorata nici atunci cand lectura cuprinde si indicatiile autorului; si asta, in virtutea faptului ca textul dramatic nu a fost scris pentru a fi citit, ci pentru a fi reprezentat. De aici si cele doua perspective ce pot redimensiona activitatile didactice focalizate asupra acestui tip de text:

o perspectiva ce cuprinde ambele componente ale textului: textul dialogat si didascaliile / indicatiile autorului;

o perspectiva ce valorifica dimensiunea spectaculara a textului.

1. Componentele textului dramatic: textul dialogat si indicatiile autorului

Opera dramatica se compune din textul dialogat, text reprezentat de replicile personajelor si din indicatiile autorului (didascaliile), text in care se aude vocea celui care scrie.

Indicatiile autorului cuprind: a) lista numelor personajelor, asezata la ince­putul piesei; b) numele inscrise in fata fiecarei replici; c) datele despre spatiul si timpul actiunii; d) denumirile ce indica secventele textului (acte, scene, canturi); e) indicatiile scenice (referitoare la gesturile sau la miscarea personajelor, la into­natie etc.).³³

2. Comprehensiunea textului dramatic

Lectura atenta si comentarea indicatiilor autorului o vad plasata in secventele ce urmeaza primei lecturi (o lectura integrala a carei miza este comprehensiunea). Nu mai insist asupra metodelor de structurare a primelor secvente, metode prezen­tate Ia inceputul acestui capitol. Retin doar, pentru eficienta: 1. lectura neorientata ;i inregistrata in jurnal si 2. lectura orientata, realizata pe acte si concretizata in schita evenimentelor ce compun textul. in situatia in care profesorul opteaza pentru a doua varianta, activitatea poate incepe in clasa si poate fi continuata ca tema de casa. Iata structura unui asemenea demers: a) lectura primului act; b) reluarea fiecarei scene din perspectiva intrebarii "Ce evenimente compun textul?'; c) nota­rea lor (ex.: Tipatescu citeste un fragment dintr-un articol de ziar in care este numit "vampir'; Tipatescu isi manifesta indignarea, repetata servil de Pristanda; Pristanda incepe sa relateze o intamplare din seara precedenta; relatarea este intrerupta de lamentatiile politaiului si de numararea steagurilor; relatarea continua si dezvaluie o intalnire a "dascalimii' la Catavencu, unde gazda afirma ca va schimba soarta alegerilor printr-o scrisoare). Secventa consacrata comprehensiunii poate fi pre­cedata sau urmata de activitati ce constau in lectura expresiva a unor fragmente (vezi Anexa nr. 19).

Analiza didascaliilor se asaza dupa lectura focalizata asupra comprehensiunii si presupune reparcurgerea lor. Scopul este acela de a evidentia date despre com­pozitia textului (actele si scenele ce compun textul) si despre universul fictional  (sistemul personajelor, prezent in lista de la inceputul textului, starea lor de spirit, specificata in indicatiile scenice, spatiul si timpul actiunii). Toate aceste date vor fi valorificate in cadrul analizei textului dialogat. Mai mult, lectura didascaliilor per­mite si sublinierea caracterului spectacular al textului.

Analiza textului dialogat presupune realizarea unui demers similar cu cel desfasurat in cazul studiului textului epic; nivelurile textului nu mai sunt insa cele ale fictiunii si naratiunii, ci ale fictiunii si reprezentarii.

Componentele fictiunii raman aceleasi, si anume, actiunea, personajele, tim­pul si spatiul, iar modelul de structurare a actiunii / momentelor subiectului poate fi preluat din grila de analiza a genul epic. Sublinierile pe care le fac, in aceasta pri­vinta, studiile consacrate dramaticului vizeaza importanta punerii in evidenta a conflictului / intrigii / fortei perturbatoare. Mentionez, de asemenea, posibilitate detalierii aspectelor legate de timpul si spatiul fictiunii prin includerea datelor p zentate de autor la inceputul fiecarui act.

Reprezentarea fictiunii in discursul dialogat are si aici, ca si in cazul textului epic, aceleasi tinte: 1. conturarea timpului reprezentarii (sintagma exprima ordinea reprezentarii momentelor actiunii in text si a fost construita prin analogie as "timpul naratiunii'), 2. evidentierea modalitatilor de reprezentare a spatiului si tof pului fictional si 3. identificarea procedeelor de caracterizare a personajelor.

Problematica timpului reprezentarii va fi abordata din punctul de vedere ii abaterilor de la seria cronologica a evenimentelor. Reprezentarea grafica este, ii acest caz, o solutie eficienta. Ea poate evidentia, de pilda, faptul ca O scrisom pierduta incepe prin intriga si ca evenimentele legate de primirea si pierd scrisorii sunt dezvaluite prin flash-back-uri succesive (relatarea lui TrahanacieJ relatarea cetateanului turmentat). Graficul va cuprinde, deci, o axa ce reda senil cronologica a evenimentelor si un desen al ordinii in care sunt reprezentate in text

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

Modalitatile de caracterizare a personajelor sunt, in mare, aceleasi cu cele prezentate in capitolul consacrat epicului. Din seria procedeelor de reprezenta lipseste insa, cum este si firesc, caracterizarea realizata de narator, personajele pre-zentandu-se de cele mai multe ori singure, prin cuvintele rostite (dialoguri si mono-loguri) si prin actiunile pe care le savarsesc (exceptie fac secventele in care perso-najele se prezinta unele pe altele). Dar acest fapt nu contrazice preluarea, cainstm-i ment de lucru, a fiselor de identitate si de control structurate in sectiunea prece-» denta.                                                                                                                   .

Problematica personajelor poate fi abordata si din perspectiva sistemuluipt care il alcatuiesc, perspectiva considerata de Anne Ubersfeld mai importanta chiar decat analiza personajelor centrale.³⁴ Un asemenea demers presupune stabilirea rolurilor personajelor in actiune sau evidentierea asemanarilor si deosebirilor exis-l tente; ex.: in analiza comediei lui I.L Caragiale, conturarea sistemului se j realiza pornind de la lista autorului (ce vorbeste despre o lume a barbatilor si i  functiilor), sau de la nume (ce grupeaza batranii "zaharisiti' prin sufixul -che, ino­fensivii, prin aluziile alimentare).

Consideratiile de mai sus - referitoare la componentele operei dramatice si la nivelurile textului dialogat - permit circumscrierea spatiului textual pe care ur­meaza sa-l acopere scenariul didactic:

Indicatiile autorului

Denumirile ce indica secventele textului

Lista numelor I personajelor

Indicatiile scenice

I Date despre locul si timpul actiunii

Textul dialogat

Fictiune

Care sunt evenimentele textului?

Care sunt aspectele ce definesc personajele?

Care este timpul si spatiul in care se petrec evenimen­tele?

Reprezentare

Cum sunt prezentate eveni­mentele in text?

Cum sunt prezentate personajele?

Cum este conturat spatiul si timpul?

3. Interpretarea textului dramatic

Lectura textului nu se poate opri la nivelul analizei fictiunii si reprezentarii, ci trebuie continuata prin secvente interpretative, secvente ce vor avea, ca si pana acum, punctul de plecare in reunirea semnelor textului. Un asemenea demers poate viza, in cazul aceluiasi text: a) confruntarea celor doua istorii despre scrisorile de amor, cea desfasurata de text si cea relatata de Dandanache; b) gruparea descri­erilor spatiului si interpretarea trecerii de la salon, la sala primariei si, apoi, la gradina lui Trahanache; c) identificarea tipurilor de text scris (articolul de ziar, scri-sorica de amor, telegrama, scrisoarea oficiala etc.) si justificarea prezentei lor. Un alt demers interpretativ, cu deschidere mai larga insa, poate propune relectura pesei din perspectiva finalului. Exista, de asemenea, ca pentru orice text literar, si posibilitati de interogare a zonelor de indeterminare (ex.: Ce sens atribuiti marsului din final / secventei de debut? etc).

Textul dramatic si spectacolul teatral

0 parte din indicatiile autorului - mai exact, indicatiile scenice si datele despre locul si timpul actiunii - exprima faptul ca textul dramatic nu a fost creat citit, ci pentru a fi reprezentat. Si e suficient sa ne gandim la etimologia "teatru' (grecescul theomai, a privi), ce indica faptul ca, inainte de toate, textul poarta inscris, in paginile ce il compun, spectacolul, prezenta actorilor ji a publicului.

inspre reliefarea caracterului spectacular pot conduce comentariul indi­catiilor scenice si exercitiile de "interpretare productiva'.³⁵ in seria lor se inscrie dramatizarea unor scene, dar si realizarea unor teme legate de aspectele tehnice ale montarii (decoruri, costume, lumini etc). Iata cateva exemple: Schitati / descrieti detaliat decorul actului I; Imaginati un costum pentru Zoe si prezentati-l intr-un desen sau intr-o descriere; Alegeti, pentru fiecare personaj, un obiect vestimentar caracteristic si justificati-va alegerea etc

Dintre modalitatile de dramatizare, retin o singura varianta, ce asociaza , jo­cul' cu analiza de text:

1. alegerea unor secvente scurte, secvente cu replici usor de memorat;

lectura atenta a secventelor, lectura continuata prin discutii ce urmaresc sa puna in evidenta: momentul actiunii, spatiul unde are loc schimbul de replici, starea de spirit a personajelor, raportul dintre personaje;

impartirea elevilor pe grupe si distribuirea rolurilor in cadrul fiecarei gra­pe de elevi; profesorul poate opta si pentru distribuirea unor "rolun' de observatori; activitatea lor va consta in observarea si notarea modului ii care elevii pregatesc, in cadrul grupelor, spectacolul si a modului in cate reactioneaza spectatorii; informatiile astfel culese vor fi citite si comen­tate in cadrul etapei de reflectie;

lectura pe roluri;

memorarea replicilor, urmata de cateva repetitii;

sustinerea mini-spectacolelor de fiecare grupa in parte;

reflectie asupra calitatii reprezentarilor.

Aceste tipuri de activitati le vad realizate la sfarsitul orelor de studiu al unui text, moment in care cunoasterea operei permite atat dramatizarea, cat si exercitii de producere de "text impotriva textului': Iata cateva exemple: "Compuneti-i Im Zaharia Trahanache un curriculum vitae si gasiti locul in care ar putea fi inserata text' sau "Imaginati o scurta naratiune prin care sa prelungiti destinul personajului preferat dincolo de finalul piesei'.