Dimensiunea psihologica si manageriala a pregatirii profesorului

A fi profesor

A fi profesor inseamna un risc asumat. Si asta deoarece pregatirea pentru a preda, pentru a-i invata pe altii cum sa invete este o opera niciodata incheiata si care implica multa rabdare, multe momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi masurate nici cantitativ si nici imediat. Totusi, la capatul acestui drum te pot astepta multe bucurii si multe satisfactii. Iata de ce este necesar ca cei care doresc sa fie profesori buni sa dispuna de anumite calitati precum si practice educationale eficiente.

Clasa scolara nu este atat un spatiu unde, dupa un ritual academic, se trateaza un subiect din programa scolara, iar profesorul nu este doar persoana care propune continuturi, formuleaza sarcini si cere anumite conduite. In clasa se invata mai mult decat o materie, se invata o lectie de viata. Profesorul stimuleaza si intretine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modeleaza comportamentele sociale, le intareste increderea in fortele proprii si ii ajuta sa-si gaseasca identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de masura in care profesorul poseda si competenta necesera centrarii cu precadere pe asteptarile, trebuintele si interesele elevilor.

Dar care ar trebui sa fie aceste calitati ? Sunt ele innascute sau dobandite ? Se poate invata sa fii un bun profesor ?

Formatia profesorului, competentele sale reprezinta obiect de studiu consacrat in pedagogie cu decenii in urma. In lucrarile de specialitate, personalitatea dascalului este privita din multe unghiuri de vedere. "Insusirile care dau distinctie unui profesor sunt: stapanirea disciplinei de predate si avans in informatie, competenta pedagocica ,munca de pregatire, maiestria si tactul pedagogic, stilul de predare, devotamentul si exigenta, personalitatea."(I. Cerghit, 1986; V. Chis ).

Alti cercetatori iau in atentie aptitudinea pedagogica, principala modalitate de operationalizare a continutului personalitatii profesorului.

2. Aptitudine, tact si competenta pedagogica

Aptitudinea pedagogica este considerata unul dintre principalii factori de succes in procesul instructiv-educativ.Studiul aptitudinii pedagogice a fost orientat, in special, spre analiza structurii specifice a acestei aptitudini, precum si a posibilitatilor de a identifica prezenta ei. Astfel, N. Mitrofan (1998), stabileste, pe baza unor cercetari experimentale, drept componente ale aptitudinii pedagogice: competenta stiintifica, competenta psihipedagogica, competenta manageriala, competenta psihosociala.Cele patru tipuri de competenta nu actioneaza izolat, ci sunt integrate in structura personalitatii profesorului.

Daca in privinta competentei stiintifice lucrurile sunt destul de clare, in sensul ca ea presupune o solida pregatire de specialitate, cand este vorba competenta psihapedagogica si de cea psihosociala, se pot face detalieri ale factorilor ce le compun.

Competenta psihopedagogica este asigurata de ansamblul capacitatilor necesare pentru " construirea " diferitelor componente ale personalitatii elevilor si cuprinde: capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de invatare, capacitatea de a face materialul de invatare accesibil prin gasirea celor mai adecvate matode si mijloace, capacitatea de a intelege elevii, creativitatea in munca psihopedagogica, capacitatea de a crea noi modele de influenta instuctiv-educativa, in functie de cerintele fiecarei situatii educationale. Competenta psihosociala cuprinde ansamblul de capacitati necesare optimizarii relatiilor interumane, cum ar fi: capacitatea de a adopta un rol diferit, capacitatea de a stabili usor si adecvat relatii cu ceilalti, capacitatea de a influenta grupul de elevi precum si indivizi izolati, capacitatea de a comunica usor si eficient cu elevii, capacitatea de a utiliza adecvat autoritatea, capacitatea de adopta diferite stiluri de conducere. Competenta manageriala a profesorului, consta in capacitatea lui de a influenta clasa si fiecare elev in parte, capacitate decizionala, de planificare si proiectare, de a organiza monitoriza si coordona activitatea clasei si a elevului, administrarea corecta a sanctiunilor si recompenselor, echilibru autoritate- putere- responsabilitate.

Aptitudinea pedagogica este o sinteza de factori de factori innascuti si dobanditi.Ea confera o mare flexibilitate comportamentului didactic, favorizand o adaptare rapida si usoara la cerintele unei situatii educative.

Analiza comportamentala a prestatiei didactice ofera posibilitatea de a identifica domeniile de competenta profesionala dezirabile, care ar trebui sa includa ( V. Chis, 2005).

* Comunicarea adecvata a cunostintelor, o organizare logica a continutului predarii, adaptarea comunicarii si distributia atentiei in clasa.

*Acuratete in predarea cunostintelor,situarea notiunilor si a operatiilor in zona de accesibilitate a elevilor, fara a distorsiona logica stiintei si asigurand logica didactica necesara.

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

* Calitatea interactiunilor pedagogice, antrenarea elevilor in activitate, controlul disciplinei, evaluarea achizitiilor invatarii si feed-back-ul formativ, care sa permita reglari si ameliorari ulterioare.

* Prezentarea structurata si esentializata a continutului si a sarcinilor de invatare, evidentierea relatiei intre predare si sursele de documentare, utilizarea progresiei inductive sau deductive in predare , asezarea in dimensiuni accesibile a volumului si dificultatii cunostintelor predate si a temelor de studiu individual.

* Integrarea abordarilor teoretice cu aplicatiile practice, diversificarea exercitiilor si problemelor, a momentelor de problematizare si interactivitate.

Competenta didactica are o sfera de cuprindere mai mare , ea presupunand si rezultatele activitatii, pe langa cunoasterea si capacitatea de a face un lucru corect si bine. Cand se vorbeste de competenta profesorului, se pune problema eficientei predarii si a stabilirii unor criterii de eficienta. Chiar daca exista multe discutii cu privire la aceste criterii de eficienta, in mod evident se observa o deplasare a accentului de la construirea unor modele ale profesorului ideal, cu putine sanse de a fi regasit in realitate, la aspecte mai pragmatice, care vizeaza competenta de a produce modificari observabile ale elevilor.

Competenta didactica apare astfel nu atat ca o dimensiune intrapersonala, cat, mai ales, ca una interpersonala, cu multe fatete relationale.Intr-un program de formare a profesorilor desfasurat in S.U.A., competenta didactica este operationalizata intr-un numar de cinci competente specifice ( cf. Gherghinescu, 1999):

*competenta cognitiva,care cuprinde abilitatile intelectuale si cunostintele asteptate din partea profesorului;

* competenta afectiva, definita prin aptitudinile asteptate din partea profesorului si considerate a fi specifica profesiunii didactice, fiind si cel mai greu de obtinut;

* competenta exploratorie care vizeaza nivelul practicii pedagogice si ofera ocazia viitorilor profesori de a-si exersa abilitatile didactice;

* competenta legata de performanta,prin care profesorii dovedesc nu numai ca stiu, dar si ca pot utiliza ceea ce stiu;

* competenta de a produce modificari observabile ale elevilpr in urma relatiei pedagogice.

In aceeasi arie de preocupari privind determinarea acelor calitati ale profesorului care pot influenta si modela personalitatea elevului se inscrie si tactul pedagogic. Tactul pedagogic ar putea fi gradul calitativ al interactiunii sociale dintre profesor si elev , caz in care criteriile acestei calitati ar fi urmatoarele:

a) gradul de adecvare a comportamentului profesorului fata de fiecare elev;

b) gradul motivatiei pozitive a rezultatelor la invatatura si a comportamentului elevilor.

c) gradul de dezvoltare a personalitatii elevului.

d) gradul de respectare a particularitatilor psihice ale elevului si asigurarea unui climat psihic optim al activitatii instructiv- educativ.

e) rezultatele obtinute in atingerea obiectivelor propuse in activitatea instructi-educatuva".

In opinia unor profesori, tactul pedagogic se exprima in:

- capacitatea de a intelege elevul

- respectarea personalitatii elevului

- stapanire de sine

- calm, echilibru

- aprecierea corecta a obiecivelor

- principialitatea si consecventa in aplicarea normelor pedagogice

- perseverenta, constiiciozitate

- spirit de raspundere in activitatea pedagogica

In opinia elevilor, caracteristicile tactului pedagogic sunt mai nuantate mai legate de situatiile educationale.Pentru elevi, tactul pedagogic este conditionat de:

- atitudine corecta a profesorului fata de elev

- respectarea trasaturilor individuale

ale elevului

- capacitatea de a-i motiva pe elevi pentru activitatea de invatare(modul de distribuire a recompenselor si pedepselor, incurajarea elevilor in caz de esec, intarirea increderii in sine a elevilor, starnirea interesului pentru studiu)

-calitatile profesionale ( nivelul profesional ridicat, indeplinirea cu constiinciozitate a obligatiilor didactice aprecierea corecta si obiectiva a elevilor)

-calitatile personale ( caracter integru, discretie, stapanire de sine, echilibru, rabdare, politete )

Din compararea celor doua puncte de vedere rezulta ca, tactul pedagogic , pentru profesori este conditionat, de calitatile personale ale profesorului, in timp ce elevii pun pe primul plan relatiile bune , corecte, existente intre ei si profesori..Analiza caracteristicilor tactului pedagogic arata ca dezvotarea lui, la fel ca a oricarei aptitudini sau calitati profesionale, depinde de anumiti factori cum ar fi cunostintele si experienta dobandita sau autoeducatie. A da dovada  de tact pedagogic echivaleaza cu un autentic act de creatie.

Accentul pus pe performanta, pe eficienta predarii a determinat orientarea cercetarilor spre profilul psihologic al profesorului, spre identificarea acelor trasaturi de personalitate care influenteaza randamentul la invatatura al elevilor. Unul din studiile referitoare la trasaturile definitorii ale profesorilor, indica trei structuri de comportament ca avand o influenta aparte (Ryans, 1960, cf. Ausubel, Robinson, 1981, Salavastru, 2004):

* structura A - se caracterizeaza prin afectiune, intelegere si prietenie, fiind opusa structurii definite prin atitudine distanta, egocentrism si marginire;

* structura B - se caracterizeaza prin responsabilitate, spirit metodic, actiuni sistematice, fiind opusa structurii definite prin lipsa de planificare, sovaiala, neglijenta;

* structura C - se caracterizeaza prin putere de simulare, imaginatie, entuziasm, fiind opusa structurii care se defineste prin inertie, si rutina;

Autorii mentionati arata ca se poate stabili o legatura intre afectiunea profesorului si randamentul scolar al elevului. Profesorul " cald ", deschis, este acela care asigura un suport emotional pentru elevi, este orientat catre acestia si ii accepta in calitate de persoane. Profesorii plini de viata, stimulativi, inventivi si entuziasti fata de materia pe care o predau au mai mult succes, iar comportamentul elevilor este si el mai productiv sub influenta acestui tip de stimulare.

Profesorii trebuie sensibilizati spre o atitudine empatica indispensabila in relatiile cu ceilalti. Empatia se insereaza in procesul intercunoasterii, fiind adesea conditia intelegerii psihologice a comportamentului prezent si viitor al copilului.De aceea, este importanta competenta pedagigica relationala , capacitatea de gestionare interactiva a clasei, care sa faciliteze comunicarea cu elevii si sa-i determine sa se implice in situatia pedagogica.