Notiunea de administratie

Notiunea de administratie   

Termenul de administratie deriva din dreptul roman administer, care are sensul de a sluji, a ajuta, a folosi la ceva, prefixul “ad” arata directia, “sensul” si subliniaza starea de inferioritate in raport cu magister, care semnifica superiorul, cel care, ori cel care duce la indeplinire o misiune comandata. In acelasi sens, in literatura de specialitate, se precizeaza ca termenul provine din latinescul minister care inseamna servitor si este in legatura cu cuvantul magister ce il desemneaza pe stapan caruia i se subordoneaza servitorul si pe care acesta trebuie sa-l slujeasca. Aceasta este o administratie particulara distincta de administratia publica, ambele reprezentand genuri de administratie, fiecare, la randul lor, avand mai multe specii.

Pornindu-se de la sensul etimologic al cuvantului, in doctrina, s-a dat si o alta semnificatie notiunii de administratie, aceea a serviciului celui mai mic, al celui supus, sau ca o activitate subordonata sub comanda.

Notiunea de “ a administra” arata actiunea cuiva de a ajuta, de a servi la ceva, dupa care termenul a fost folosit pentru a indica o activitate administrativa, care este o activitate subordonata, ce se indeplineste la ordinele cuiva, ca atare, se apreciaza ca insusi ministrul este in primul rand servitor, desigur al cetateanului, pe care acesta trebuie sa-l serveasca.

In sens larg, notiunea de administratie cuprinde o activitate ce semnifica faptul de a administra, de a gestiona, de a gospodari ai organul (sau autoritatea) care exercita o astfel de activitate..

Cele doua sensuri semnifica totodata si cele doua laturi ale administratiei: prima, latura materiala, sau activitatea propriu-zisa, a doua, latura formala, organizatorica sau structura administrativa care realizeaza activitatea. Cele doua laturi sunt interdependente, neputandu-se vorbi de o activitate administrativa fara a identifica si organul (autoritatea) care o desfasoara, dupa cum nici nu ne putem inchipui existenta unei structuri administrative fara ca aceasta sa primeasca sau sa aiba o insarcinare, o misiune, fara sa contribuie la atingerea unui scop. Administratia apare, in acelasi timp, ca o activitate ce imbina o multitudine de mijloace in vederea obtinerii unui rezultat ordonat, stabilit. Cu alte cuvinte, idea esentiala a administratiei este idea de organizare, dupa cum subliniaza Littre, potrivit caruia ordinea este buna administrare. De unde, de asemenea, rezulta si un alt sens al notiunii, de organizare ierarhica, in care organul (sau autoritatea) care ordona sau organizeaza este superioara organelor (autoritatilor) care executa.

Notiunea de administratie are si acceptiunea de administratie publica ce desemneaza ansamblul de organe (autoritati) care infaptuiesc, conduc si executa treburile publice.

Administratia publica, in orice societate, fie ea clasica, fie moderna, reprezinta, in esenta, un instrument al statului indispensabil in atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, in fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, in scopul satisfacerii interesului general, prin actiunea puterii publice.

Administratia publica reprezinta aparatul de gestiune al problemelor publice. Ea este constituita din ansamblul serviciilor publice a caror buna desfasurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politica. Ea constituie, de asemenea, organizarea care se da oricarui grup social evoluat, instrumental de coeziune si de coordonare indispensabila, fara de care societatea se dezintegreaza.

Administratia publica este, prin insasi natura sa, fara o filozofie proprie si subordonata unor scopuri care ii sunt exterioare, ea isi trage legitimitatea, in mod evident din sistemul de valori dominante, din puterea politica. Acest sistem de valori este si cel care fixeaza administratiei publice, in general, scopurile si mijloacele pe care trebuie sa le utilizeze pentru a le atinge.

Ca atare, se spune in mod curent, in acest sens, ca administratia publica este permanent plasata sub nivelul politic, deasupra tuturor institutiilor administrative, exista institutii politice, care faciliteaza existenta statului si satisfacerea nevoilor comune ale colectivitatii in conformitate cu deciziile institutiilor politice.

Totusi, administratia trebuie privita, mai intai, din punct de vedere juridic, dupa cum am precizat, ca o activitate, in sens material, sau un ansamblu de persoane si de organe, in sens organic. Ea insa poate fi privita si din punct de vedere sociologic, sens in care este considerata ca un sistem de organizare vasta si complexa ce constituie in sine un univers vizibil, avand legile si procedurile sale, mijloacele sale de constrangere, obiceiurile si simbolurile sale, ca si limbajul si mijloacele sale de comunicare.

Referat: Conventie de aplicare a acordului schengen Eseu: Comportamentul politic asimilat grupurilor

III. CLASIFICAREA FORMELOR DE CONTROL EXERCITAT ASUPRA ADMINISTRATIEI PUBLICE

A. In functie de natura organului care exercita controlul, distingem:

1) Un control parlamentar, exercitat sub cele doua forme ale sale, si anume:

un control parlamentar traditional, exercitat de Parlament in mod direct, prin mijloacele puse la dispozitie de legea fundamentala;

un control parlamentar modern, exercitat prin intermediul unor autoritati publice care depind de Parlament (Avocatul Poporului, Curtea de Conturi).

In ceea ce-1 priveste pe Avocatul Poporului, dispozitiile constitutionale si legale plaseaza institutia sub controlul Parlamentului, caruia trebuie sa-i prezinte periodic rapoarte asupra activitatii desfasurate, in acest fel exercitandu-se un control indirect de catre Parlament asupra autoritatilor publice care fac obiectul raportului.

Acest tip de control este, esentialmente, un control posterior, deoarece intervine asupra unei activitati care s-a desfasurat deja, organul legiuitor neavand competenta, cum se subliniaza in lucrarea citata, sa se substituie in exercitarea functiei si competentelor celui controlat si nici nu implica o dependenta ierarhica a acestuia''.

2) Un control administrativ, care poate fi caracterizat ca fiind „controlul infaptuit de
administratia publica in conformitate cu legea asupra propriei sale activitati”.

Acest control, la randul lui, poate fi clasificat din mai multe puncte de vedere:

a) Din punctul de vedere al locului pe care il ocupa organul de control fata de organul
controlat, identificam:

un control administrativ intern, exercitat de agenti din interiorul organului controlat.

Specific acestei forme de control este faptul ca atat cel care exercita controlul, cat si cel care este supus controlului, fac parte din interiorul aceleiasi autoritati administrative.

un control administrativ extern, caruia ii este specific faptul ca organul de control face parte din structuri administrative plasate in afara organului controlat.

Acest control, la randul lui, poate fi impartit in mai multe categorii: un control contencios, exercitat de organe administrative cu atributii jurisdictionale si un control necontencios, exercitat de organul ierarhic, organe de specialitate ale administratiei de stat etc.

In functie de obiectiv, controlul poate fi un control general, care vizeaza intreaga activitate a organului controlat si un control specializat, care priveste un anumit segment al activitatii celui controlat (de exemplu, cel financiar, pe probleme de urbanism, de activitate de stare civila etc).

b) Din punctul de vedere al modului in care intervine, controlul administrativ extern,
ca si cel intern de altfel, pot fi realizate:

la cererea organului controlat;

la sesizarea unui alt subiect de drept;

din oficiu.

Un control judiciar (judecatoresc) exercitat in baza art. 21 si 52 din Constitutie, raportate la prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, atat pe cale de actiune directa, cat si pe cale de exceptie.

Un control exercitat de alte autoritati publice decat cele care realizeaza prerogativele celor trei clasice puteri in stat.

In aceasta categorie includem controlul exercitat de Curtea Constitutionala asupra ordonantelor de Guvern, care este un control de natura contencioasa, de Avocatul Poporului, care exercita un control necontencios.

5) Un control politic, a carui legitimitate se afla in misiunea administratiei, aceea de a pune in aplicare decizia politica.

Este firesc ca puterea care a edictat regulile de drept pe care le transpune in practica administrativa sa aiba aptitudinea sa vegheze la respectarea lor.

Legitimitatea acestui tip de control consista in faptul ca administratia este subordonata juridic puterii politice, ceea ce impune existenta unor mijloace prin care prima sa o controleze pe cea de-a doua.

intr-un stat cu adevarat „de drept” si democratic, administratia este bratul puterii politic

Administratia publica se prezinta, astfel, ca o organizare distincta in cadrul acestei organizari speciale si ea reprezinta studiul acestei organizari specifice si unice intr-un stat dat. Cu alte cuvinte administratia este un fenomen organizational, un ansamblu de structuri sociale , ocupand un loc aparte, proeminent in societatea unde este inserata in raport cu celelalte organizatii sau grupuri cu care ea poate fi comparata, biserica, asociatiile, sindicatele, societatea civila, intr-un cuvant, grupuri sociale structurate si ierarhizate.

Din punct de vedere al dreptului administrativ, prin structura administratiei publice intelegem ansamblul organelor administrative (elemente de baza) ordonate si dispuse pe orizontala sau verticala, dupa anumite criterii (teritorial si functional), pe baza unor reguli bine determinate si intre care se stabilesc o varietate de raporturi administrative.

Administratia publica, prin multitudinea autoritatilor administrative ale statului si ale colectivitatilor locale, determina ordonarea, in vederea realizarii functiilor pe care acestea le au, in baza a doua criterii si anume: criteriul teritorial, caruia ii corespunde o structura ierarhica si criteriul competentei materiale, caruia ii corespunde structura functionala. Asadar, administratia publica este amenajata sub forma unei structuri mixte, ierarhic-functionale.

Potrivit criteriului teritorial, in viziunea traditionala, autoritatile administratiei publice se vor imparti in autoritati centrale si autoritati locale, dupa raza teritoriala in care activeaza, colectivitatea de cetateni fiind aceea care motiveaza existenta structurii teritoriale a administratiei publice. Astfel, autoritatile centrale actioneaza in interesul colectivitatii umane existente la nivelul sistemului global, deci la nivelul statului, iar autoritatile locale, pentru rezolvarea intereselor colectivitatilor locale.