sa cunoasca abordarile teoretice privitoare la administratia publica ca domeniu de cercetare a stiintei administratiei;

Obiective cognitive:

O1: - sa specifice care sunt precursorii stiintei administratiei;

O2: - sa reliefeze teoriile clasice ale stiintei administratiei;

O3: - sa arate care sunt functiile organizatiei in viziunea lui Henry Fayol;

O4: - sa  argumenteze caracterul tehnic al administratiei in viziunea lui F. W. Taylor;

O5: - sa defineasca metoda in stiinta a administratiei;

O6: - sa precizeze care sunt metodele utilizate de stiinta administratiei in studierea fenomenelor administrative;

O7: - sa descrie circuitul rational al unei lucrari intr-o organizatie publica;

O8:-sa precizeze principiile utilizate in stiinta administratiei.

Metode si tehnici didactice:

Metode expozitive:

explicarea;

descrierea.

Metode conversative:

conversatia;

conversatia euristica;

problematizarea.

Metode de explorare directa:

observatia;

studiul de caz.

1. Precursorii stiintei administratiei

Administratia publica este comuna tuturor tarilor, indiferent de sistemul economic (feudalism, capitalism, socialism) si de forma de guvernare (monarhie, republica, dictatura). Ea se practica la nivelul administratiilor centrale si locale, a federatiilor, provinciilor si statelor.

REFERAT: Interguvernamentalismul - neofunctionalismul - se caracterizeaza prin REFERAT: RUSIA si spatiul heartland - problema Rimland-ului

Desi inceputurile sale sunt mai indepartate si s-au consemnat in sudul Asiei, China si Egipt, administratia publica in ipostaza de stiinta s-a cristalizat in secolul al XVII-lea, cand unii profesori din Germania si Austria au tinut studentilor, la universitatile germane, cursuri privind stiintele camerale. In limba germana, “Kameralien” se traduce prin “stiinta administratiei” si cuvantul provine din limba latina – “camera” care inseamna “camera”, cu sens de institutie financiara. La inceput, stiintele camerale au studiat administratia finantelor publice, dar ulterior, ele au cuprins intreaga administratie a statului, independent de normele juridice care o reglementau.

Dintre cameralisti s-a distins in mod deosebit, Lorenz von Stein (1815-1890) care a studiat institutiile administrative in complexitatea lor si a carui opera principala poarta titlul “Teoria administratiei”. In aceasta lucrare el concepe stiinta administratiei ca pe o stiinta politica. Pornind de la continutul administratiei, in aceptiunea de activitate a organelor statului, el analizeaza conexiunile acesteia cu Constitutia. In viziunea sa, Constitutia creaza dreptul Administratiei, dandu-i masura si ordinea. Administratia aplica normele constitutionale, fiind manifestarea vointei si personalitatii statului.

Stein arata ca din “ideea de administratie” se naste “teoria administratiei” in scopul intelegerii tuturor fortelor si legilor ce domina realitatea viet El urmarea imbinarea in sinteza a elementelor politico-juridice, pentru ca teoria administratiei sa apara ca o incununare a tuturor stiintelor politice.

Stiintele camerale nu se reduceau la cercetari pur teoretice, ci efectuau si studii practice. In mare parte, datorita cameralistilor, Imperiul Austro-Ungar a avut o administratie foarte bine organizata. Dupa sfarsitul secolului al XIX-lea, stiintele camerale au intrat intr-o perioada de declin, din doua motive: ca stiinte de stat, stiintele camerale au fost absorbite, in parte, de stiinta politica; ulterior, influentate de conceptia franceza a dreptului administrativ, ele s-au orientat spre obiective de esenta juridica.

Elementul politic al stiintei administratiei a constituit obiect de cercetare si pentru specialistii din alte tari. In Romania, profesorul Paul Negulescu “considera stiinta administratiei ca o stiinta politica” . El arata ca politica administratiei nu are un caracter juridic, urmarind realizarile administratiei din punct de vedere al interesului general.

Privita ca disciplina practica, ce tine seama de realitatile din administratie, aceasta stiinta studiaza mijloacele utilizate si rezultatele obtenabile din activitatea administrativa. De asemenea, in cadrul sau, se analizeaza fortele social-politice ale administratiei in dinamica lor, cu scopul formularii unor reguli privind oportunitatea si eficienta actiunilor. In con-ceptia lui Paul Negulescu, stiinta administratiei publice are un caracter pluri-disciplinar : politic, tehnic, organizatoric.

Ca localizare in timp, expresia administratie publica este consemnata in secolele al XVII-lea – al XVIII-lea in Prusia, Austria si ulterior in Franta. Insa bazele stiintei administratiei in Franta au fost puse de Charles-Jean Bonnin, care a considerat-o stiinta exacta. La inceput, tehnologia franceza a exercitat un puternic impact asupra acestui domeniu, fiind infiintate scoli de pregatire a tehnicienilor in servicii publice. O alta personalitate franceza a epocii – Vivien – a scris prima lucrare de stiinta si doctrina administrativa.

Schimbarile intervenite ulterior, ca: introducerea in economie a conceptiei “laissez – faire, laissez – passer, le monde va de lui même”; sarcina apararii de catre stat a drepturilor omului, aparitia codului civil etc., au exercitat influente semnificative asupra evolutiei administratiei publice, atat in Franta, cat si in celelalte tari. Administratia publica va cunoaste un avant deosebit in secolul al XX-lea, incepand cu anul 1920, cand s-au urmarit accelerarea specializarii, diversificarea activitatii si cresterea profesionalismului functionarilor publici.

O conceptie care a exercitat o mare influenta in doctrina administrativa este cea care considera stiinta administratiei ca o stiinta a administrarii (conducerii) intreprinderilor. Explicatia consta in faptul ca, in vorbirea curenta, se face o analogie intre notiunile de administrare si conducere. Aceasta conceptie a fost cunoscuta sub numele de “FAYOLISM”, dupa numele autorului ei – Henry Fayol (1841-1925).

Fayol a adaugat la cele cinci functii ale intreprinderii (tehnica, comerciala, financiara, de securitate, contabila) si una administrativa. In opinia sa, administratia inseamna “a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla” , componente cu profunde rezonante si in sfera activitatilor publice.

A prevedea evolutia fenomenelor, activitatilor etc. coincide cu pregatirea viitorului si constituie indatorirea primordiala a unui bun administrator. La randul lor, previziunile pot avea un orizont diferit si in conse-cinta, unele sunt pe termen scurt, iar altele pe termen lung. Cunoscand finalitatea si posibilitatile proprii, intreprinderea, organizatia sau institutia dobandesc incredere in activitatea lor si preintampina orientarile gresite care ar putea fi provocate de evenimente neprevazute.

A organiza inseamna a constitui organismul material si social al entitatilor economico-sociale, inclusiv ale intreprinder In acest scop, se procura resursele materiale, financiare si umane necesare si se cauta o metoda de actiune adecvata obiectivelor urmarite. Activitatea administrativa a intreprinderii, similara, in principiu, institutiei de stat consta in:

stabilirea unui program de actiune in care organismul economic sau social sa fie in concordanta cu cerintele, resursele si scopul urmarit;

supravegherea executarii programului;

selectarea personalului;

definirea precisa a atributiilor si coordonarea eforturilor;

incurajarea initiativelor si raspunderilor, precum si respectarea disciplinei;

efectuarea unui control amanuntit;

subordonarea intereselor particulare in raport cu interesele colectivitatii;

combatera abuzurilor de reglementare si de birocratie.

A comanda, inseamna a pune in miscare si a face sa functioneze aceasta organizare. Ca in orice domeniu si in administratia publica, conducatorului i se cer multe calitati. Conducatorul trebuie sa-si cunoasca temeinic personalul, raporturile de munca cu salariatii, sa le ofere exemplul cel mai bun. Totodata, el trebuie sa organizeze activitatea personalului, sa stimuleze initiativa si sa rasplateasca devotamentul.

A coordona inseamna, in doctrina lui Fayol, a armoniza si organiza toate eforturile elementelor subordonate, in asa fel incat ele sa fie in acord cu orientarea generala a intreprinderii si cu celelalte parti ale ei.

A controla presupune a verifica daca programul organizarii si actiunii ce s-a adoptat, se indeplineste conform regulilor stabilite. Controlul trebuie sa fie eficient, adica sa semnaleze in timp util, lipsurile si sa fie urmat de masuri de corectare a erorilor si de sanctionare a vinovatilor.

Intr-o alta conceptie, stiinta administratiei a fost considerata ca avand un caracter tehnic. Acesta opinie s-a dezvoltat in S.U.A. si apartine lui Frederic Winslow Taylor (1856-1915), care este considerat intemeietorul organizarii stiintifice a munc Din punctul de vedere al stiintei admi-nistratiei, doctrina lui Taylor urmarea:

1) inlocuirea empirismului prin organizarea sistematica a fiecarui element al muncii;

2) diviziunea muncii, mergand pana la separarea functiilor de executie de cele de organizare;

3) crearea unor state-majore de specialisti, care intervin direct pe langa personalul de executie;

4) cercetarea sistematica a randamentului maxim al oamenilor si al masinilor;

5) cooperarea voluntara, in locul individualismului;

6) specializarea, pregatirea si antrenarea lucratorilor;

7) remunerarea stimulativa care contribuie la selectarea personalului.

Cunoscut si apreciat ca un curent de gandire si moment de referinta in domeniul administratiei, Taylorismul a fost criticat din mai multe considerente, si anume:

duce la surmenaj;

provoaca somaj si nu ofera nici o siguranta angajatului;

este bazat pe metode de constrangere si nu de convingere.

In cadrul aceluiasi proces evolutiv, Frank C. Gilbreth si ulterior Henry Ford (1863-1947) au aratat mai multa grija pentru personalitatea lucratorului si au recomandat ca organizarea rationala a muncii sa se intemeieze pe trei principii: productivitatea, intensificarea si economisirea ei. Ford modifica total vechea teorie a salariilor, considerand ca “adevarata retributie nu este suma minima pentru care munceste un om, ci suma cea mai ridicata pe care patronul o poate plati in mod regulat”

Conceptia cu privire la organizarea rationala a administratiei a fost expusa la primul Congres international de stiinte administrative de la Bruxelles in anul 1910 (aceste congrese se tin cu regularitate din trei in trei ani, ultimul avand loc la Ryad in Arabia Saudita in 1995).

Indiferent de pozitiile de pe care a fost abordata, stiinta administratiei trebuie sa pastreze contactul cu realitatile sociale si cu normele juridice care le reglementeaza; urmarind cresterea eficientei fiecarei activitati, inclusiv in sectorul public, unde pe prim plan trebuie pusa servirea interesului colectivitat