Spatiul Schengen - crearea Spatiului Schengen

Crearea „Spatiului Schengen” face parte din ceea ce Tratatul de la Amsterdam, (1999) numeste „cooperare intarita” (cooperation renforcée) introducand astfel un anumit grad de flexibilitate in realizarea integrarii. Prin conceptul de „cooperare intarita” a fost consacrata „Europa cu geometrie variabila” sau „Europa cu mai multe viteze”.

„Spatiul Schengen”, care viza libera circulatie a persoanelor in cadrul Uniunii, a fost construit pe baza a doua Tratate:

- Acordul de la Schengen privitor la suprimarea graduala a controalelor la frontierele comune, semnat la 14 iunie 1985, de Germania, Belgia, Franta, Luxemburg si Olanda. A intrat in vigoare la 2 martie 1986.

- Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen, semnat tot la Schengen, la 19 iunie 1990. Primelor 5 state li s-au adaugat : Italia (1990), Spania si Portugalia (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Danemarca, Finlanda si Suedia (1996). Doar 2 state membre ale Uniunii Europene nu fac parte din Acordul Schengen : Marea Britanie si Irlanda. Norvegia si Islanda, desi nu fac parte din Uniune, sunt membri asociati ai Acordului de la Schengen.

Conventia precizeaza :

- exercitarea controlului doar la frontierele exterioare;

- instituirea unor politici comune in materie de vize si azil;

- o cooperare mai stransa in materie de politie si justitie.

Spatiul Schengen a devenit realitate abia in 1995, dupa mai multe amanari a intrarii in vigoare a Conventiei din cauza dificultatilor in punerea in aplicare a „Sistemului de informare Schengen”.

In ce consta continutul cooperarii Schengen ?

In primul rand in suprimarea controalelor la frontierele interioare comune intre statele membre. Conventia din 1990 stipuleaza ca „Frontierele interioare pot fi trecute in orice loc fara ca un control al persoanelor sa fie efectuat”.

De libera circulatie in Spatiul Schengen beneficiaza toate persoanele, indiferent de nationalitate sau de statutul acestora (adica nu numai muncitorii).

Strainii care nu apartin unei tari comunitare si care traiesc pe teritoriul unui stat parte la Conventie pot circula liber cu obligatia de a se anunta la intrarea pe teritoriul acestora sau intr-un interval de 3 zile.

Totusi, pentru necesitati care privesc ordinea publica sau securitatea nationala, statele pot sa restabileasca temporar controlul la frontierele comune sub rezerva consultarii sau, in caz de urgenta, a informarii celorlalte state parti.

Acordurile de la Schengen contin, de asemenea, prevederi pentru facilitarea circulatiei si transportului marfurilor.

In al doilea rand acordurile de la Schengen contin prevederi referitoare la coordonarea controalelor la frontierele exterioare ale statelor membre.

Pentru coordonarea acestor controale a fost necesara punerea in aplicare a unei politici comune in materie de vize si de azil.

Lucrare: Scoala geopolitica romaneasca Referat: Organizarea Tribunalul de Prima Instanta

Desi controlul la frontierele exterioare revine fiecarui stat, acesta se exercita potrivit unor principii uniforme, tarile cooperand intre ele prin intermediul schimburilor de informatii si a functionarilor de legatura. A fost elaborat un manual comun, care contine procedurile de urmat si informatiile de cerut cu prilejul controalelor.

Statele au convenit o politica comuna in privinta vizelor pe termen scurt (maximum 3 luni), care presupune o lista comuna cu tarile a caror cetateni au nevoie de viza pentru a intra si circula in spatiul Schengen.

Vizele pe termen lung sunt, in continuare, de competenta autoritatilor nationale.

Tarile membre ale acordurilor de la Schengen permit tranzitul pe teritoriul lor pentru a se ajunge in tara de destinatie, precum si libera circulatie pe teritoriul Schengen pe o durata de maximum 3 luni.

In materie de azil, adica pentru refugiati, Conventia de la Schengen a prevazut ca orice solicitare de azil va fi tratata – prin respectarea Conventiei de la Geneva din 1951 asupra refugiatilor – de catre un singur stat-parte.

Pentru a lupta impotriva imigratiei clandestine, Conventia de la Schengen a impus transportatorilor aerieni, maritimi sau rutieri care transporta straini, sa se asigure ca acestia dispun de documente care-i autorizeaza sa intre pe teritoriul Schengen si sa se oblige sa-i transporte inapoi pe cei a caror intrare le-a fost refuzata. Cei care transporta pasageri clandestini, adica fara documente in buna regula, sunt sanctionati.

In al treilea rand, Spatiul Schengen inseamna si cooperare politieneasca si judiciara.

Cooperarea politieneasca are in vedere prevenirea si constatarea infractiunilor in cadrul luptei impotriva criminalitatii organizate. In acest sens:

o       Conventia a prevazut dreptul de observare/cercetare transfrontaliera. Aceasta inseamna ca, in cadrul unei anchete judiciare, agentii unui stat – parte care au sub observatie in tara lor o persoana banuita sa fi participat la o infractiune pasibila de extradare, pot continua cercetarea pe teritoriul altui stat, daca acesta i-a autorizat pe baza unei cereri de intrajutorare judiciara.

In cazul unor infractiuni grave (viol, crima, sechestrare de persoane, rapiri, trafic de stupefiante, falsificare de bani), agentii pot patrunde pe teritoriul altui stat chiar fara o autorizatie prealabila. In acest caz, ei nu pot insa interpela sau aresta persoana respectiva.

Cooperarea judiciara are in vedere, mai ales, o procedura de extradare simplificata, cu acordul persoanei interesate, precum si posibilitatea pentru o persoana condamnata intr-un stat la o pedeapsa privativa de libertate si a evadat catre un alt stat-parte sa poata executa pedeapsa in acel stat.

In sfarsit, acordurile de la Schengen au pus la punct un „Sistem de informare Schengen”.

Acesta este un fisier informatizat, o banca de date, a carui corp central se afla la Strasbourg.

Are ca obiect sa permita autoritatilor insarcinate de controlul la frontiere si autoritatilor politienesti, sa puna impreuna informatiile relative la persoane si obiecte, fiind in masura sa beneficieze in comun de aceste semnalmente.

In acest sistem sunt cuprinsi:

- persoanele cautate pentru a fi arestate sau extradate;

- strainii semnalati pentru ne-admitere;

- persoanele disparute sau pentru a fi plasate in siguranta;

- martorii si persoanele citate pentru a compara in fata unui tribunal;

- persoanele citate sau supuse unui control;

- obiectele, vehiculele, armele de foc, documentele de identitate furate sau pierdute, biletele de banca inregistrate.

Pentru cererile de azil a fost pus la punct un sistem de informatii specifice.