Afaceri	Agricultura	Comunicare	Constructii	Contabilitate	Contracte
Economie	Finante	Management	Marketing	Transporturi

Administratie

Qdidactic » bani & cariera » management » administratie Modul de alocare a fondurilor europene - bugetul Uniunii Europene

Modul de alocare a fondurilor europene - bugetul Uniunii Europene

Lucrare: Scoala geopolitica romaneasca Referat: Organizarea Tribunalul de Prima Instanta

Erau regiuni care se confruntau cu cele mai mari dificultati in materie de venituri, locuri de munca, sistem productiv si infrastructura. De regula, nivelul de somaj era cu 60% superior mediei comunitare. Pentru unele regiuni, somajul se ridica la un sfert din populatia activa.

Pentru includerea in acest obiectiv, principalul criteriu trebuie sa fie un PIB/locuitor, in ultimii 3 ani, mai mic de 75% fata de media comunitara.

Acest obiectiv a acoperit  26,6% din populatia comunitara : intreaga Grecie, Irlanda, Portugalia, mari parti din Spania si Italia, Irlanda de Nord, Corsica si Departamentele franceze de peste mari. Pentru a recupera intarzierile in dezvoltare, aceste regiuni trebuiau sa se doteze cu infrastructuri moderne (transport, comunicatii, energie), sa-si imbunatateasca formarea profesionala si sa-si creeze intreprinderi competitive.

Obiectivul 2 privea reconversia economica si sociala a regiunilor aflate in declin industrial. Este vorba de zone aflate in mutatie economica (industrie si servicii), de zone rurale in declin sau de zone in criza dependente de pescuit sau de cartiere orasenesti in dificultate. Toate aceste zone se confruntau cu probleme structurale care se traduc prin dificultati de reconversie economica, un somaj important sau prin depopularea spatiului rural. In aceste zone traiau peste 50 milioane persoane.

Scopul acestor programe era diversificarea si modernizarea bazei industriale traditionale a respectivelor regiuni, odata cu promovarea de investitii in domeniul educatiei si al formarii profesionale.

Obiectivul 3 se refera la dezvoltarea resurselor umane si facilitarea integrarii in piata muncii.

Conform orientarii imprimate de Comisia Europeana, acest obiectiv acorda prioritate accesului la munca, educatiei permanente si promovarii initiativelor locale in favoarea muncii. Scopul urmarit, de a sprijini statele membre sa-si adapteze si modernizeze sistemele lor de educatie, de formare si de munca.

Obiectivul 4 era consacrat combaterii somajului, si in special a efectelor negative de pe piata muncii ca urmare a cresterii competitivitatii ce decurge din restructurare. Avea in vedere facilitarea adaptarii muncitorilor la schimbarile industriale, asigurand o pregatire profesionala adecvata, recalificare, consultare si orientare pe piata muncii, inclusiv pentru slujbe alternative.

Obiectivele 5 (a) si (b) priveau ajustarea sectorului agricol, inclusiv a celui piscicol, precum si dezvoltarea zonelor rurale, in care se remarca un procent ridicat al somajului, venituri agricole reduse, depopularea si scaderea nivelului de dezvoltare social-economica.

Obiectivul 6 era destinat regiunilor ultraperiferice, apartinand unor tari ale UE, cu o foarte slaba densitate a populatiei : departamentele franceze de peste mari, insulele spaniole si portugheze din Atlantic.

Una din problemele dificile intampinate de tarile membre mai sarace in utilizarea Fondurilor Structurale a fost asigurarea co-finantarii. Potrivit reglementarilor, rata asistentei comunitare nu trebuia sa depaseasca 75% din costul total al masurilor prevazute pentru Obiectivul 1 – Regiuni si 50% in alte cazuri. Totusi “in cazuri exceptionale si bine justificate”, contributia UE putea merge pana la 80% daca este vorba de tari beneficiare ale Fondului de coeziune (Spania, Portugalia, Irlanda si Grecia) sau chiar la 85% pentru regiuni care se aflau sub handicapul distantei.

“Agenda 2000”, lansata in a prevazut o reforma a Fondurilor Structurale, care a intrat in vigoare la inceputul anului 2000.

Ideea forta a acestei reforme o reprezinta concentrarea resurselor asupra regiunilor cele mai defavorizate, ceea ce va conduce la reducerea, de la 6 la 3, a numarului de obiective, dintre care doua regionale si unul orizontal:

Obiectivul 1 cuprinde regiunile slab dezvoltate al caror PIB/locuitor (masurat in puterea de cumparare) este mai mic de 75% fata de media comunitara. Circa 20% din populatia UE urma sa beneficieze de aceste fonduri. Toate cele 5 landuri din fosta Germanie de Rasarit au fost incluse. De altfel, trebuie mentionat ca Landul Brandeburg, cu un PIB/locuitor de 57% din media comunitara, se numara printre regiunile cele mai sarace ale Uniunii Europene. In schimb, o serie de regiuni, precum Lisabona (Portugalia), Valencia (Spania), Corsica si regiunea Valencienne (Franta), Sardinia (Italia), Hainant (Belgia), Flevoland (Olanda), intreaga Irlanda, precum si Irlanda de Nord si Scotia nu vor mai fi eligibile pentru acest obiectiv.

Obiectivul 2 cuprinde zone industriale (10% din populatie), rurale (5%), urbane (2%) sau dependente de pescuit (1%) aflate in reconversie economica si sociala. Aceasta inseamna ca, circa 18% din populatia Uniunii va beneficia de acest obiectiv. Principalul critic al noilor criterii prevazute pentru includerea unor zone in acest obiectiv este Marea Britanie, care cere alocarea fondurilor in functie de nivelul national al PIB-ului si nu pe regiuni (Marea Britanie se considera a fi cea de a patra tara cea mai saraca a Uniunii Europene si risca sa piarda, daca accentul va fi pus pe rata somajului).

Obiectivul 3 se axeaza pe dezvoltarea resurselor umane. Comisia Europeana considera asadar, ca pentru cresterea eficacitatii politicii sale regionale, sunt necesare o concentrare a eforturilor asupra unui numar mai mic de regiuni si un procent mai redus al populatiei care beneficiaza de aceste resurse (de la 51% in prezent, la 35-40%). In plus, gestiunea Fondurilor Structurale va fi descentralizata si simplificata, prin promovarea unui parteneriat intre Comisie si autoritatile regionale si locale.

O alta masura prevazuta de “Agenda 2000” vizand reforma fondurilor structurale o reprezinta reducerea “Initiativelor comunitare”, care sunt de competenta Bruxelles-ului.

Cele 13 “initiative”, care cuprind circa 400 de programe (cam tot atatea cat toate celelalte actiuni structurale reunite) au fost reduse la 3 domenii:

A)      cooperarea trans-frontaliera, trans-nationala si inter-regionala, vizand o armonizare echilibrata a teritoriului;

B)      dezvoltarea rurala;

C)      resursele umane in contextul egalitatii sanselor.

Initiativele comunitare reprezinta 5% din Fondurile Structurale.

4. Impartirea regiunilor in Uniunea Europeana

Unitatile teritoriale utilizate pentru calculul disparitatilor dintre nivelele de dezvoltare ale diverselor regiuni, se bazeaza pe asa – numitul Nomenclator al Unitatilor Teritoriale pentru Statistica (NUTS) si a fost stabilit de catre Oficiul pentru Statistica al Comunitatilor Europene. Nomenclatorul imparte fiecare stat membru intr-un numar de NUTS 1, care la randul lor se divizeaza intr-un numar de NUTS 2  si care in sfarsit se divizeaza intr-un numar de NUTS 3.

Nivelul NUTS 2 reprezinta nivelul la care se aplica Planul de Dezvoltare Regionala in tarile UE. Dimensiunea medie a regiunii NUTS 2 este de 2 milioane persoane si 13.000 km².

Uniunea Europeana, cu 15 membri, cuprindea, de exemplu, 71 NUTS 1, 183 NUTS 2 si 1044     NUTS 3.

Cateva exemple:

Belgia cuprinde : 3 NUTS 1 (regiuni), 9 NUTS 2 (provincii) si 43 NUTS 3 (arondismente).

Grecia cuprinde ; 4 NUTS 1 (grupuri de dezvoltare regionala), 13 NUTS 2 (regiuni de dezvoltare) si 51 NUTS 3.

Spania cuprinde: 7 NUTS 1 (grupuri de comunitati autonome), 18 NUTS 2 (comunitati autonome) si 52 NUTS 3 (provincii).

Franta cuprinde : 9 NUTS 1, 26 NUTS 2 (regiuni) si 96 NUTS 3 (departamente).

Irlanda cuprinde : 1 NUTS 1, 1 NUTS 2 si 9 NUTS 3 (regiuni de planificare).

Germania , cea mai mare tara din UE cu 82 milioane locuitori, are 42 MUTS 2.

5. Teama fata de noii candidati la aderare

Cine a beneficiat, pana acum, de Fondurile Structurale si de Coeziune ? Din prezentarea anterioara rezulta ca, intr-o masura sau alta, au beneficiat toate statele membre ale Uniunii.

Desigur, cele mai multe fonduri – urmare nivelului scazut de dezvoltare economica -  au primit Irlanda, Grecia, Spania si Portugalia.

Irlanda, de exemplu, este considerata ca fiind o singura regiune din punctul de vedere al Fondurilor Structurale, iar asistenta primita reprezinta intre 3 si 4 procente din PIB.

Marea Britanie a primit, intre 1989 – 1993, peste 6 miliarde ECU ca fonduri structurale, pentru Irlanda de Nord (Obiectivul 1 – regiune), Scotia (Vestul Scotiei si Estul Scotiei – Obiectivul 2) si Tara Galilor (cu 2 regiuni).

Sume insemnate a primit si Italia pentru regiunile sale din Sud, mai ales pana la introducerea unui control mai riguros asupra folosirii fondurilor acordate de Uniunea Europeana.

Aceasta constituie, de altfel, una din cauzele pentru care din partea acestor tari nu s-a manifestat un prea mare entuziasm fata de largirea Uniunii Europene. In conditiile in care media PIB/locuitor reprezinta abia 25% din media PIB/locuitor din Uniunea Europeana, toate cele 10 state din Europa Centrala si de Est sunt eligibile, ca entitati, pentru “Obiectivul 1 – regiuni” al Fondurilor structurale. De aici, teama actualilor membri, pentru o eventuala diminuare a fondurilor, pe seama transferarii lor spre noile tari candidate la aderare.

In realitate, Uniunea si-a propus sa mentina, nivelul Fondurilor Structurale la nivelele actuale, in termeni reali, ceea ce este de natura sa elimine temerile tarilor respective.

La randul lor, tarile bogate precum Germania, care singura contribuie cu 30 % din bugetul Uniunii, au aratat limpede ca nu sunt dispuse sa-si mareasca contributia, dand de inteles chiar ca intentioneaza sa si-o reduca. Dar, nici aceasta din urma eventualitate nu va afecta nivelul Fondurilor Structurale.

Comisia Europeana a prevazut, prin “Agenda 2000”, pentru perioada 2002-2006 o suma de 45 miliarde Euro ca Fonduri Structurale si de Coeziune pentru aceste tari. Din aceasta suma, 1 miliard Euro/an se afla la dispozitia acestor tari sub forma unui ajutor pre-aderare. De acest ajutor beneficiau la inceput toate tarile candidate, dupa care el a fost la dispozitia tarilor mai intarziate, respectiv a Bulgariei si Romaniei. Acest ajutor este destinat, in principal, apropierii tarilor candidate de normele comunitare in materie de infrastructura, mediu si transporturi – proiecte similare celor care sunt finantate din Fondurile de coeziune. Totodata, el permite familiarizarea tarilor candidate cu modalitatile de punere in aplicare a actiunilor structurale.

6. Oportunitati pentru Romania

Actuala structura administrativa din Romania este in vigoare din 1968 si se bazeaza pe judete, orase si comune. Studiile realizate in ultimii ani au scos in evidenta existenta unor diferente semnificative in privinta nivelurilor de dezvoltare economica si sociala intre judete, precum si in cadrul judetelor.

Evidenta dezechilibrelor regionale in Romania constituie o mostenire a perioadei interbelice, cand activitatea industriala a fost concentrata in doar cateva zone, dependente de accesul la resursele minerale si energetice, precum si la retelele de transport (Bucuresti, Valea Prahovei, Brasov, Hunedoara, Resita, Braila, Valea Jiului, Constanta si Galati).

Perioada comunista s-a caracterizat printr-o politica economica centralizata, avand ca scop echilibrarea dezvoltarii teritoriale printr-un proces de industrializare si urbanizare fortata. Aceasta politica a avut ca rezultat dezvoltarea mai rapida a unor zone importante din nord-estul si sud-estul tarii. Dupa 1989 tocmai aceste zone au avut cel mai mult de suferit, ca urmare a procesului de restructurare economica. In consecinta, decalajele economice regionale s-au accentuat, indeosebi in privinta productiei industriale si a ocuparii fortei de munca, precum si al veniturilor populatiei si resurselor financiare ale gospodariilor. De aceea, dupa 45 de ani de dezvoltare centralizata din perioada comunista, cele mai slab dezvoltate zone ale tarii au ramas Moldova si Sud-Estul Campiei Romane, iar cele mai dezvoltate roman Bucuresti, Constanta, Centrul si Vestul tarii.

In 1998, in baza Legii nr. 151 privind politica de dezvoltare regionala, au fost create 8 regiuni de dezvoltare social-economica, care reprezinta nivelul statistic NUTS 2 si care grupeaza judete si zone cu niveluri diferite de dezvoltare. Din acest motiv se poate considera ca nivelul disparitatilor in Romania nu este prea ridicat si ca intreaga tara ar putea fi considerata subdezvoltata in comparatie cu nivelul de dezvoltare al UE.

Datele referitoare la PIB indica o tendinta de crestere a decalajelor dintre regiunile cele mai dezvoltate si cele mai putin dezvoltate. Zonele mai putin dezvoltate manifesta o puternica dependenta de o singura industrie, slaba atractivitate a localitatilor, utilitati insuficiente si infrastructura slab dezvoltata.

Disparitatile regionale in Romania au crescut in conditiile politicii de investitii a ultimilor ani, intrucat nivelul investitiilor a fost mai favorabil regiunilor dezvoltate. In 1999, regiunea Bucuresti Ilfov, avand doar 10,2% din populatia tarii, a atras 25% din totalul investitiilor, in timp ce regiunile Nord-Est si Sud cu 17% si 15,5% din populatie, au beneficiat de 10,2 si 9,1% din totalul investitiilor.

Toate datele indica faptul ca o regiune sau un judet sunt cu atat mai sarace, cu cat respectivele zone sunt mai rurale. In plus, zonele rurale sunt puternic dependente de agricultura si inregistreaza o lipsa acuta de populatie tanara si educata, urmare migrarii acestora spre zonele urbane sau emigrarii spre tari din Uniunea Europeana.

De aceea, problema rurala si indeosebi a saraciei din zonele rurale constituie o mare provocare pentru politica de dezvoltare regionala. Saracia din aceste zone se manifesta si la nivelul educatiei, ingrijirilor medicale si serviciilor publice locale.

In Romania a avut loc, abia in ultimii ani, o dezbatere de fond, in legatura cu politica regionala a Uniunii Europene. Uneori s-a acreditat temerea ca prin promovarea de catre Romania a unei asemenea politici, ar exista pericolul desprinderii din trupul tarii a unor provincii istorice.

Evident, ca o asemenea abordare nu corespunde nici pe departe realitatii, dar nu este mai putin adevarat ca politica regionala a Uniunii invita guvernele la cresterea descentralizarii si la sporirea rolului si atributiilor organelor administrative teritoriale si locale. De altfel si acum se manifesta o serie de tensiuni intre tarile membre si Comisia Europeana in legatura cu rolul guvernelor nationale si a structurilor consacrate acestui scop. Dar, cu toate ca au primit insemnate fonduri de la Uniunea Europeana, Sardinia a ramas parte componenta a Italiei, dupa cum Tara Galilor sau Scotia au ramas regiuni componente ale Marii Britanii.

Alteori s-a facut, probabil din necunoastere, o mare confuzie intre politica Uniunii Europene de dezvoltare regionala, inclusiv prin proiecte de cooperare trans-frontaliera (cross-border co-operation), pe de o parte, si politica Consiliului Europei de creare a “Euro-regiunilor” , pe de alta parte. In timp ce euro-regiunile urmaresc mai degraba colaborarea politico-culturala prin atenuarea unor eventuale tensiuni, inclusiv de natura inter-etnica, in zonele de frontiera, politica regionala a Uniunii Europene are ca obiectiv esential eliminarea disparitatilor intre nivelele de dezvoltare economico-sociala ale diverselor regiuni din state suverane ale Uniunii.

Chiar proiectele de tip “cooperare trans-frontaliera” dintre tarile membre si tarile candidate la aderare au un profund caracter economic, fiind destinate cu precadere domeniilor infrastructurii, protectiei mediului si amenajarii teritoriului. Din aceasta cauza, anumite rezerve existente intr-o anumita perioada in legatura cu Euro-regiunile si mai ales cu modalitatile de constituire, de organizare si functionare ineficienta a acestora s-au rasfrant, in mod nejustificat si asupra politicii Uniunii Europene in acest domeniu.

Este important de subliniat ca, in Romania, Constitutia din 1991, ca si Legea privind administratia publica locala modificata in 1996 atribuie competente largi consiliilor judetene si Consiliului municipal Bucuresti, definesc conceptul de amenajare a teritoriului si de dezvoltare economica. Romania poseda un cadru juridic, administrativ si operational pentru amenajarea teritoriului.

Dezvoltarea regionala se inscrie printre obiectivele principale ale planului de amenajare a teritoriului, care vizeaza cu prioritate reducerea disparitatilor regionale prin combaterea intarzierilor in dezvoltarea economico-sociala a unor regiuni si punerea in aplicare a programelor de amenajare a teritoriului. Aceste competente au fost consolidate, in 2003, prin amendamentele aprobate la Constitutia din 1991.

Trebuie, de asemenea, subliniat ca, in 1995- in contextul elaborarii Strategiei nationale de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana – au fost adoptate strategii de dezvoltare regionala, la nivelul judetelor. Acestea se refera atat la dezvoltarea economica regionala, cat si amenajarea teritoriului.

Incepand cu anul 1996, Guvernul Romaniei a beneficiat de un program PHARE privind dezvoltarea regionala, program care – printre alte obiective – isi propunea sa realizeze si identificarea disparitatilor de dezvoltare dintre judetele tarii. A fost intocmit un prim raport asupra disparitatilor regionale, care prin cumularea matematica a disparitatilor economice, demografice, in infrastructura si in standardul de viata a calculat un indice global al dezvoltarii regionale. Pe baza acestui indice, judetele au fost grupate in 6 categorii in functie de gradul de dezvoltare : foarte scazut, scazut, relativ scazut, relativ ridicat, ridicat si foarte ridicat.

Se poate aprecia ca, in Romania, politica de dezvoltare regionala exista din anul 1998, odata cu elaborarea primelor rapoarte anuale ale Comisiei Europene.

In 1999 Parlamentul a adoptat “Legea privind dezvoltarea regionala in Romania”, care a oferit cadrul legislativ necesar pentru crearea, la nivel national si teritorial, a organismelor in masura sa asigure implementarea politicii regionale a Uniunii Europene, inclusiv gestionarea fondurilor structurale si de coeziune.

Fara indoiala ca Romania va deveni, pe deplin, beneficiara a acestor fonduri numai dupa ce aceasta va adera la Uniunea Europeana.

Este cert ca, dezvoltarea regionala ar putea constitui o parghie importanta in demersurile Romaniei pentru aderare, iar crearea cadrului institutional adecvat o face capabila sa preia, din timp, gestionarea asistentei pe care aceasta o va primi prin fondurile structurale si de coeziune. Elaborarea de politici si proiecte privind dezvoltarea regionala, ii va spori, cu siguranta, accesul la noile surse de finantare europeana.

In ultimii ani, in Romania, s-a desfasurat o dezbatere controversata in legatura cu regiunile. In fapt, a fost confundata impartirea administrativ-teritoriala a tarii cu politica regionala a Uniunii Europene. Cert este ca UE nu se intereseaza de primul aspect, ci doar de crearea mecanismelor si a institutiilor care sa permita absorbtia fondurilor ce decurg din politica regionala a Uniunii.

Romania a inchis, in anul 2003, negocierile la capitolul 21 privind politica regionala.

TEMA: XIV      EUROPA SOCIALA. CARTA COMUNITARA A DREPTURILOR SOCIALE FUNDAMENTALE ALE MUNCITORILOR. DIRECTIVA “BOLKESTEIN”. AGENDA LISABONA.

Intreaga istorie a Uniunii Europene a fost marcata de confruntarea dintre doua orientari principale:

Una, liberala, care a pus accentul pe aspectele de ordin economic, al favorizarii competitivitatii si eficientei activitatii sale – orientare care s-a concretizat si prin crearea Pietei Interne;

Alta, sociala care, fara sa excluda componenta eficientei economice, a urmarit punerea in practica a unei autentice politici in domeniul social si al muncii. In 1974 a fost lansat primul program de actiune sociala, iar, apoi, la Consiliul European de la Madrid, din iunie 1989, s-a convenit ca tendintele de competitivitate sa nu fie in detrimentul drepturilor si securitatii sociale sau, cu alte cuvinte, ca aspectelor sociale sa li se acorde aceeasi importanta ca si celor economice.

Aceasta disputa trebuie plasata si in legatura cu principalul fenomen al lumii de azi: globalizarea

Cetatenii de azi se intreaba: ce fel de Europa va participa la procesul globalizarii ? Fara indoiala ca faurirea unei economii competitive este esentiala pentru a rezista procesului globalizarii. Dar nu mai putin adevarat este ca oamenii cer si o Europa sociala, mai aproape de nevoile lor. In fond, marile miscari antiglobalizare – dincolo de unele excese regretabile ale grupurilor anarhiste – exprima dorinta fauririi unei Europe care sa ofere un model social, in folosul cetatenilor.

I.            Carta comunitara a drepturilor sociale.

In decembrie 1989, sefii de state si de guverne din 11 state membre ale Uniunii (cu exceptia premierului britanic Margaret Thatcher) au semnat, la Strasbourg, “Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor”, denumita, ulterior, “Carta sociala”. Carta, care stabileste drepturile sociale care vor trebui garantate pe piata muncii, este mai degraba o declaratie politica si mai putin un document de natura juridica, constrangator. Ea se refera la drepturile lucratorilor din 12 domenii:

Informare, consultare si participare a muncitorilor;

Locuri de munca si remuneratie;

Protectia sanatatii si securitatea la locul de munca;

Egalitate de tratament intre barbati si femei;

Imbunatatirea conditiilor de trai si de munca;

Libertatea de asociere si negocieri colective;

Libera circulatie a muncitorilor;

Protectia sociala;

---

Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -|

Administratie

Administratie Asistenta sociala Resurse umane

Lucrari pe aceeasi tema Cluj - ordine in haos - cultura si locurile de munca Administratia publica si notiunea de coruptie si birocratie - particularitatile birocratiei publice Dezvoltarea durabila – definitie, concept, principii Administratia publica se caracterizeaza prin Prevenirea fenomenului traficului de fiinte umane Prezentati metodologia de exercitare a controlului financiar preventiv Infrastructura si politicile comunicatiilor in Uniunea Europeana - tratatul de la Maastricht Crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euratom sau CEEA) Avizare de receptie - model In Romania, dupa decembrie 1989 - concluzii

Ramai informat Informatia de care ai nevoie Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu. Contribuie si tu! Adauga online documentul tau.