Optimizarea performantelor bancare prin managementul riscului

OPTIMIZAREA PERFORMANTELOR BANCARE PRIN MANAGEMENTUL RISCULUI

Optimizarea performantelor prin managementul riscului de credit

1Elemente specifice managementului riscurilor bancare

Unul dintre cele mai importante domenii ale managementului bancar este cel al riscurilor care urmareste prin sistemul sau de identificare, evaluare, analiza si control diminuarea influentelor negative ale factorilor de risc in faza de planificare, minimizarea pierderilor in faza de executie operationala a planului strategic asumat. Riscul bancar este un element al activitatii curente si poate determina evenimente nedorite, pierderi chiar falimente. Datorita caracterului complex al riscurilor bancare a aparut procesul complex al managementului riscului a carui necesitate s-a impus prin elemente determinate de dezvoltarea sistemului bancar.

Factorii care influenteaza riscurile bancare sunt determinati de particularitatile activitatii bancare unde se folosesc bani atat in forma materializata cat si in forma electronica.

Ciclul managementului riscului bancar cuprinde:

• -identificarea si satisfacerea cerintelor clientilor
• -cuantificarea riscului fiecarui produs si operatiune de la unitatile de baza pana la nivelul centralizat
• -identificarea oportunitatilor de piata pentru transferarea riscurilor folosind tehnici moderne de protectie impotriva lor
• -cuantificarea si raportarea expunerii la risc peste anumite limite
• -ajustarea marimii riscului in functie de obiectivele specifice stabilite in planul strategic
• -compararea veniturilor cu marimea riscului
• -raportul risc- castig .[1]

Managementul bancii trebuie sa detina instrumente de analiza, evaluare si control a riscului pentru a asigura o performanta optima si de calitate sa ia in consideratie factori precum: calitatea si stilul managementului, consecventa si eficacitatea politicilor si procedurilor bancare, eficienta si exhaustivitatea monitorizarii riscurilor, oportunitatea si exactitatea sistemelor informationale de management

Avand in vedere faptul ca domeniul riscurilor bancare este vast ,

abordarea moderna a acestora presupune pe de-o parte luarea in considerare a tuturor categoriilor de riscuri care afecteaza bancile, iar pe de alta parte, extinderea componentelor managementului riscului.[2]

Managementul riscurilor bancare incuba, de regula, managementul fiecarui risc bancar si managementul profilului general de risc al unei banci.

Obiectivul managementului riscului consta in minimizarea acestuia, astfel incat sa fie posibila maximizarea valorii bancii.

Un management adecvat al riscului trebuie sa asigure bancii capacitatea de a identifica, cuantifica si monitoriza profilul de risc cat si de a le evita si de a le finanta Aceste elemente se regasesc de fapt in managementul fiecarui tip de risc, dar la nivel global capata o noua dimensiune. Succesul managementului riscului depinde si de capacitatea bancii de a anticipa pierderile potentiale, politica rezervelor, transferul pierderilor, precum si de gradul de integrare al acestora in sistemul global de management al bancii.

Identificarea riscurilor bancare depinde de diversificarea liniilor de activitate sau a gamelor de produse bancare oferite clientilor.

Instrumentele, tehnicile sau procedurile utilizate in cuantificarea si monitorizarea riscurilor nu sunt universale si standardizate, sunt specifice fiecarei banci, dar in acelasi timp nu se pot substitui normelor prudentiale

Acestea vizeaza optimizarea cuplului risc-performanta.

Managementul riscului este parte integranta a strategiei bancii, acesta raspunzand vulnerabilitatii si complexitatii mediului in care banca opereaza. Riscul este o componenta esentiala a profilului bancii, inlaturarea lui fiind legata de urmatoarele

. decizii rutiniere care constau in aplicarea unor masuri cunoscute, a caror eficienta a fost verificata;

. decizii adaptative care constau in adaptarea parametrilor deciziei la o situatie ce cunoaste modificari fata de situatia de referinta;

. decizii inovative care presupun luarea unor decizii noi.

2 Politici privind managementul riscului de credit

Politicile clasice privind managementul riscului de credit, in raport cu obiectivele asumate si cu instrumentele utilizate pot fi impartite in trei categorii:

1. Politici menite sa limiteze sau sa reduca riscul de credit prin care

autoritatea de reglementare impune o limita maxima de expunere la un singur debitor In cazul depasirii limitelor impuse, autoritatile de supraveghere pot cere bancilor sa ia masuri de precautie inainte ca nivelul de concentrare a riscului de credit sa devina excesiv de riscant.

2. Politici privind clasificarea activelor cuprind procedeele prin care fiecarui activ ii este atribuit un grad de risc in functie de probabilitatea cu care are loc neplata creditului, in conformitate cu clauzele contractuale.

In practica, clasificarea creditelor este un instrument esential al managementului riscului de credit, aceasta fiind in mod normal stabilita de autoritatile de reglementare.

In cazul in care creditele din categoriile standard pana la pierdere reprezinta peste 50% din capitalul unei banci, banca respectiva este considerata de catre autoritatea de supraveghere o banca-problema,

intrucat exista o probabilitate ridicata ca solvabilitatea si profitabilitatea bancii sa fie afectate.

Politica de provizioane pentru pierderile posibile din credite, impreuna cu rezervele generale constituite pentru pierderi denota capacitatea bancii de a le absorbi.

La determinarea nivelului adecvat al acestora se au in vedere toti factorii care afecteaza posibilitatea de rambursare a creditelor, precum calitatea politicilor si procedurilor de credit, pierderile anterioare care au afectat profitabilitatea bancii, dinamica creditelor

acordate, procedurile de incasare si recuperare a creditelor problema, volatilitatea variabilelor macroeconomice si tendintele economiei.

Abordarile moderne ale managementului riscului de credit pornesc de la premiza ca un management eficient trebuie sa opereze din momentul luarii deciziilor referitoare la acordarea unui credit si pana in momentul recuperarii sumei imprumutate, cuprinzand inclusiv procedeele de monitorizare si raportare.

Procesul luarii deciziilor de creditare influenteaza toate componentele managementului riscului de credit.

O decizie optima trebuie riguros fundamentata, in special pe o evaluare calitativa a situatiei debitorului. Sunt necesare revizuiri periodice ale respectarii angajamentelor de catre client.

Riscul de credit este limitat prin restrictii severe care au ca scop optimizarea performantelor bancare prin reducerea pierderilor, in cazul neplatilor.

Inainte ca orice decizie sa fie luata trebuie specificata o limita asupra creditelor totale si o suma minima supusa riscului ,in cazul oricarui client sau unui grup de clienti. Limita rezulta din evaluarea situatiei debitorilor cum ar fi: venitul anual, proprietatea, ocupatia.

Principiile de baza care se impun respectate vizeaza :

evitarea situatiei in care orice pierdere pericliteaza banca;

. diversificare angajamentelor cu privire la diferitele dimensiuni cum ar fi: clienti, industrii si regiuni;

. evitare creditarii oricarui debitor cu o suma care i-ar putea mari datoria dincolo de capacitatea de imprumutare.

Capitalul bancii constituie o alta limita pentru marimea creditelor asumate, data fiind diversificarea cererilor si/sau directiile politicii de creditare.

Pentru a sustine creditele acordate, capitalul necesar indeplineste trei functii: impreuna cu rezerva constituita pentru pierderi serveste ca amortizor de soc, este o sursa de finantare si serveste ca indicator de apreciere a masurii in care creditul asigura rentabilitatea propusa de banca.

Limitele de capital sunt dublu conditionate: de fiecare banca in parte si de autoritatea de supraveghere prin stabilirea unui nivel maxim al gradului de indatorare admis.

Eseu: Globarizarea si vectorii globarizarii Document online: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Sistemul de management al riscului cantitativ, poate fi alocat tuturor liniilor de credit. Aceste alocari de capital solicita sisteme speciale pentru masurarea riscurilor la nivelul unei tranzactii si la nivelul portofoliului bancii asigurand limitarea riscului consolidat in concordanta cu capitalul disponibil efectiv.

Sistemele creditelor limita sunt larg raspandite. Uneori ele nu sunt pe atat de relevante pe cat apar. Cand banca deruleaza tranzactii cu un numar limitat de clienti importanti, este dificil de stabilit limite, deoarece imprumutul este bazat pe o relatie continua. Stabilirea limitelor si relatiile bancare sunt niste procese interactive.

Pentru persoanele fizice, procesul de aplicare a creditului limita poate fi simplificat considerabil intrucat evaluarea calitatii riscului se poate baza adesea pe scoring-ul de credit. Scoring-ul estimeaza calitatea riscului ca o functie a numarului limitat de caracteristici selectate.

Limitele privind concentrarea de credite care releva, de regula, expunerea maxima admisa pentru un singur client, grup sau sector de activitate economica sunt instrumente ale politicii de creditare preferate de bancile mici, regionale sau specializate, care vor revizui periodic aceste limite.

Bancile stabilesc si alte tipuri de limite, cum sunt cele care specifica tipurile de credite si alte instrumente de credit pe care banca le ofera sau intentioneaza sa le ofere clientilor sau scadentele maxime pentru fiecare tip de credit acordat.

Bancile urmaresc maximizarea profitului, ca urmare stabilesc o limita a pretului creditului. Ratele de dobanda trebuie sa fie suficiente pentru a asigura optimizarea costurilor bancare si evitarea pierderilor probabile.

In legatura cu riscul de credit apare si riscul operational si informational a carui administrare se realizeaza prin:

. separarea functiilor de introducere in sistem si autorizare a transferului de informatie catre clientii bancii;

. aplicarea in cadrul sistemului «Client-Banca» a semnaturii electronice, certificate de standardul international;

. utilizarea de programe antivirus ;

. limitarea accesului la informatie atat la nivel tehnic, cat si la nivel de program;

. dublarea bazei de date, asigurarea serverului de rezerva;

. examinarea standardelor, regulamentelor, procedurilor si sistemelor informationale cu scopul ca riscul operational sa fie supus procedurilor adecvate de evaluare;

. formarea unei baze de date cu evenimente legate de riscul operational , pe baza informatiilor parvenite din esaloanele inferioare ale bancii;

. existenta de sisteme de alimentare cu energie in caz de necesitate, a generatoarelor de avarie ;

. reinnoirea permanenta a mijloacelor tehnice, perfectionarea softului utilizat .

3 Managementul riscului de credit-cai de optimizare

Credit risk sau "business risk" este primul dintre riscurile cu care se confrunta o societate bancara datorandu-se deprecierii valorii, ca o consecinta a falimentului sau nerambursarii imprumutului, riscul de creditare "exprima posibilitatea ca imprumutatii sau emitentii de titluri sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta" [3]

Riscul de credit presupune asumarea de catre banca a faptului ca, la scadenta, clientul nu va putea sa-si stinga obligatiile fata de ea. In acest scop banca, prin specialistii sai, trebuie sa-si formeze o opinie prudenta privind posibilitatea reala de rambursare a creditului, trebuie sa ia in considerare nu numai o prima sursa de rambursare pentru plata obligatiei, ci si o posibila sursa secundara de recuperare a creantelor .

Garantiile bancare, reprezinta ultima sursa de rambursare a creditelor si se utilizeaza numai in cazul in care nu mai exista alte posibilitati de rambursare a acestora si a platii dobanzilor aferente.

Recuperarea unui credit prin utilizarea garantiei presupune asumarea de catre banca a unui anumit risc, datorat atat unor factori interni ai garantiei(de pilda, o garantie poate fi, teoretic, oricand lichidabila la valoarea evaluata, insa in momentul valorificarii nu poate fi tranzactionata, neexistand un interes de piata), cat si unor elemente conjuncturale, care in Romania imbraca un aspect al lichiditatii reale a garantiei (de exemplu, pretul ei de piata nu mai acopera, in momentul valorificarii, valoarea datoriilor fata de banca din cauza deprecierii in sine a garantiei sau deprecierii valorii de piata a acesteia). De asemenea, valorificarea garantiilor presupune eforturi financiare mari din partea bancii si intarzieri in recuperarea creantelor.

In conformitate cu prevederile legii "la acordarea creditelor, bancile urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta. In acest scop, bancile cer solicitantilor garantarea creditelor in conditiile stabilite prin normele lor de creditare" .

Activitatea de creditare se bazeaza pe,, viabilitatea planurilor de afaceri si pe capacitatea debitorilor de a genera venituri si respectiv lichiditati, care constituie principala garantie si sursa de rambursare a creditelor si de plata a dobanzilor, cu conditia ca fluxul de lichiditati (cash-flow) al acestora sa fie cesionat bancii si sa se deruleze prin conturile deschise la aceasta, .

Capacitatea debitorilor de a genera venituri se poate estima prin diferite modalitati, intocmindu-se in acest scop un studiu de solvabilitate. In cadrul acestui studiu, banca trebuie sa evalueze, prin angajamentele pe care debitorii le au fata de terti, organizarea lor tehnica si administrativa, raportul intre capitalul propriu si capitalul atras, situatia economica a domeniilor de activitate in care sunt directionate creditele, motivele solicitarii acestora, destinatia lor reala si imediata, modul in care debitorii isi repartizeaza profitul .

Chiar daca aceste estimari sunt corecte, banca trebuie sa se asigure suplimentar ca sumele imprumutate debitorilor vor fi rambursate la timp.

Drept urmare, pe langa analiza solvabilitatii clientilor si a obtinerii certitudinii ca afacerile acestora sunt sigure si eficiente, banca se mai asigura cu privire la rambursarea creditelor acordate prin solicitarea unor garantii. Daca, la scadenta, un debitor nu-si poate achita datoriile si nu mai poate sa-si exercite obligatia asumata, daca banca are garantii constituite in conditiile legii, pe baze contractuale, le poate executa indestulandu-si creanta.

Banca promoveaza politica si dispune de proceduri, standarde de generare, autorizare, monitorizare a afacerilor, clasificare a acestora si a imprumuturilor , tinand cont de realitatile pietei la un moment dat evolutiile careia cer interventii si modificari in timp real .

In scopul asigurarii unui control asupra produselor expuse riscului de credit , sistemul de adoptare a deciziilor tine seama de cerintele impuse la furnizarea produselor expuse acestor riscuri.

Structura aplicata este destinata sa asigure controlul asupra riscurilor si sa permita o reactie rapida in functie de schimbarea situatiei prin:

. separarea nivelelor de primire a deciziilor;

. participarea in procedura de examinare si acceptare a unui credit , a cel putin unei persoane independente .

Banca administreaza riscul de credit prin:

. analiza de credit pentru proiectele de creditare, analiza care include diferite activitati, care au ca scop evaluarea riscului activitatii solicitantului de credit , a structurii managementului , a mediului economic si pozitiei pe piata a solicitantului de credit, precum si analiza si evaluarea planului de afaceri , efectuarea de prognoze asupra fluxurilor monetare , evaluarea sigurantei si istoriei de creditare a clientului , in caz ca aceasta este disponibila ;

. trecerea de la aprecierea creditului la aprecierea viabilitatii si realismul business-ului clientului;

. elaborarea deciziilor echilibrate de acordare a creditelor, care se vor lua numai in conformitate cu metodologia aprobata si in limita plafonului stabilit de aceasta

. utilizarea metodelor de diversificare a portofoliului de credite pe diferite produse, clienti, ramuri si pe categorii de risc , in vederea minimizarii riscului. Categoriile de risc ale solicitantului de credit se revizuiesc cat mai des posibil ;

. stabilirea limitelor generale ale densitatii riscului , in functie de clienti, produse si ramuri de activitate.

Ponderea creditelor «mari» in portofoliul de credite se diminueaza prin majorarea ponderii creditelor acordate clientilor retail;

. aplicarea sistemului de monitorizare a creditelor eliberate;

. efectuarea periodica a analizelor riscului de credit, a calitatii portofoliului de credite si informarea nivelelor superioare de decizie despre situatia constatata ;

. urmarirea creditelor nesigure si colectarea sumelor incasate din fondul de risc, utilizand diferite metode ca negocierea cu clientul, reabilitarea creditelor, urmarirea in justitie;

. asigurarea creditelor astfel ca riscul de faliment sa fie total sau partial transferat de la creditor;

. obligarea solicitantului de credit sa furnizeze bancii in gaj proprietatea sa mobiliara, imobiliara sau brand-ul;

. controlul respectarii limitelor, stabilite de BNR cu privire la credite.

Riscul de credit trebuie evaluat prin comparatie cu beneficiile pe care banca se asteapta sa le obtina din acordarea creditelor, cea mai importanta functie a managementului bancar fiind cea de control si analiza a calitatii portofoliului de credite, intrucat slaba calitate a creditelor constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar.

Banca trebuie sa dispuna de sisteme eficiente de revizuire si raportare care sa informeze conducerea superioara a bancii despre modul in care sunt implementate politicile de creditare, calitatea si caracteristicile portofoliului de credite ale unei banci reflectand pozitia de piata si cererea pentru o banca, strategia sa de afaceri si de risc si capacitatea sa de a acorda credite.

Managementul   riscului de credit reflecta politicile menite sa limiteze sau sa reduca riscul de credit, cum sunt politicile asupra concentrarii si expunerilor mari, politici referitoare la clasificarea activelor, politici privind provizionarea pierderilor.

In conformitate cu Regulamentul BNR exista obligativitatea constituirii, regularizarii si utilizarii provizioanelor specifice de risc de credit. La determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit trebuie parcurse etape preliminare care presupun

Determinarea bazei de calcul prin deducerea din expunerea bancii fata de debitor a garantiilor acceptate a se lua in considerare, prin luarea in considerare a intregii expuneri indiferent de garantii, in cazul creditelor clasificate in categoria pierdere daca s-au initiat proceduri judiciare

Aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul obtinute

Constituirea provizioanelor specifice de risc de credit se realizeaza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentand nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.

Regularizarea provizioanelor se refera la modificarea nivelului existent al acestora in vederea restabilirii egalitatii intre nivelul existent si cel necesar si se realizeaza prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a diferentei intre nivelul existent in soldul provizioanelor de risc de credit si nivelul necesarului.

Utilizarea provizioanelor se refera la anularea lor in cazul realizarii riscului de credit si se realizeaza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentand nivelul soldului provizioanelor aferente creditelor sau plasamentelor care se scot in afara bilantului.

In practica, politicile de constituire a provizioanelor pot fi discretionare sau obligatorii, in functie de caracteristicile fiecarui sistem bancar,

Astfel exista tari care au un sistem bancar dezvoltat si care ofera bancilor libertatea de a-si stabili singure un nivel prudent al provizioanelor si tari care dispun de sisteme bancare fragile, in care autoritatile de supraveghere impun niveluri obligatorii pentru provizioane in raport cu clasa de risc a creditelor acordate.

Minimizarea riscului de credit ,ca element vizat de optimizarea performantelor bancare, se realizeaza de exemplu in cazul BCR prin aplicarea unor reglementari care se refera la :

• Existenta unui nivel al expunerii care sa nu fie peste 20%  fata de fondurile proprii ale bancii de la 1 iulie 2004 expunerea fata de un singur debitor creste la 25 % din fondurile proprii

• Totalul expunerilor mari sa nu depaseasca de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii,(expunere mare reprezinta 10% din fondurile bancii)

regiile autonome pot contracta credite in proportie de cel mult 20 % din veniturile brute realizate in anul precedent sau pot emite titluri negociabile pe piata in aceeasi limita pentru acoperirea cheltuielilor curente, atunci cand mijloacele acestora sunt insuficiente in decursul unui an

• valoarea totala a imprumuturilor angajate de autoritatile administratiei publice locale nu poate depasi 5 % din totalul veniturilor estimate a fi incasate de acestea pe durata anului fiscal in care se face imprumutul (venituri curente, venituri din capital si venituri cu destinatie speciala)

creditele (expunerea totala) pentru persoanele aflate in relatii speciale cu banca nu vor putea depasi 20 % din fondurile proprii ale bancii, iar la acordarea lor se vor aplica prevederile Normelor Bancii Nationale a Romaniei privind limitarea riscului de credit al bancilor

constituirea fondului pentru riscuri bancare generale, in limita a 1 % din soldul activelor purtatoare de riscuri specifice activitatii bancare, existent la sfarsitul anului, in scopul administrarii si a riscului general de credit rezultat din ansamblul activitatii de creditare

Totodata, conform Legii privind activitatea bancara articolul 24, litera d, bancile comerciale vor organiza functionarea Comitetului de administrarea riscurilor ca organ de sinteza consultativ care urmareste permanent riscul si toate pozitiile de bilant, in special riscul lichiditatii, riscul de credit, riscul ratei dobanzii, riscul de capital si riscul valutar.

4 Abordari recente privind managementul riscului de credit

Conform abordarii recente a managementului riscului de credit acesta include ca obiectiv major elaborarea unei politici de creditare corecte care sa asigure selectia unor credite sigure si cu o probabilitate maxima de rambursare in conditiile extinderii acelor credite care corespund nevoilor pietei pe care opereaza banca.

Fundamentul unui management optim al riscului de credit consta in capacitatea politicilor privind gestionarea riscului de credit de a identifica riscurile existente si potentiale, inerente oricarei activitati de creditare, si de a le limita sau a le reduce.

Avand in vedere inasprirea conditiilor de creditare, se considera ca, din totalul companiilor care acceseaza acum imprumuturi bancare, circa 20% nu vor mai fi capabile sa se finanteze in acest sistem. Bonitatea companiilor in cazul contractarii unui credit poate fi stabilita pe baza unor criterii care au in vedere gradul de indatorare, solvabilitatea si lichiditatea clientului. Clientul primeste astfel puncte care au cate un echivalent de imprumut.

Un nou model de evaluare pentru companii a introdus Coface Central Europa , prezenta pe piata din Romania din 1996 si care ofera informatii de credit si stabileste ratingul companiilor.

Modelul este adaptat conform caracteristicilor fiecarei tari, combina factori calitativi cu factori cantitativi si trateaza diferentiat firmele mici de cele mari.

Potrivit Coface, puterea predictiva a punctajului rezultat este de trei ori mai mare decat cea a modelelor de evaluare standard.
Expertii Coface au incorporat in crearea modelului de rating toate cerintele Acordului Basel II, iar pentru inceput, de modelul '@rating score' vor beneficia clientii din Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia .
Pentru companiile romanesti, acest model se va traduce printr-o apreciere obiectiva a performantelor lor si le va asigura o mai buna recunoastere din partea mediilor de afaceri internationale. Bancile vor putea folosi acest sistem de rating extrem de eficient in cadrul procesului de implementare a Acordului de Credit Basel II. Acest nou indicator extrem de precis va pune la dispozitia clientilor o si mai buna evaluare a riscului si reprezinta un avantaj decisiv pentru toti exportatorii catre Europa Centrala si de Est
Conform informatiilor oferite de agentia de rating, Coface contine date despre 7,3 milioane de societati si este considerata a fi unul din liderii de piata in domeniul managementului riscului de credit iar incepand cu luna aprilie2007 s-a lansat si in asigurari profitand de liberalizarea pietei asigurarilor odata cu aderarea Romaniei la UE.