Instrumente manageriale si tehnici utilizate pentru monitorizarea riscului de dobanda

Modificarea neasteptata a ratelor dobanzii poate modifica in mod semnificativ si profitabilitatea unei banci, si valoarea capitalului sau. Riscul ratei dobanzii reprezinta aceasta volatilitate. In functie de caracteristicile cashflow-urilor generate de activele si pasivele bancii, modificarea ratelor dobanzii poate determina cresterea sau scaderea veniturilor nete din dobanzi si a valorii activelor si pasivelor sale. La inceputul anilor 1980, multe banci comerciale occidentale au suferit probleme serioase de cshflow, din cauza diminuarii marjelor nete ale dobanzii, si au intrat in criza de fonduri, cu tate ca pierderile din creditele acordate au fost nesemnificative.nu a fost nimic surprinzator  cand valoarea lor pe piata a scazut pana cand multe dintre ele au devenit insolvabile din punct de vedere economic.

Riscul ratei dobanzii apare in momentul in care o banca face plasamente (acorda credite) pe un termen mai lung cu dobanda fixa si finanteaza investitiile din surse atrase pe un termen mai scurt. Spre exemplu, in cazul unei banci care acorda un credit pe 6 luni cu dobanda fixa, pe care il finanteaza din depozite la o luna. Marja initiala intre dobanda la care se acorda creditul si dobanda platita la depozit acopera, mai mult ca sigur, costurile activitatiisi modificarea prognozata a dobanzilor pe o durata de 6 luni. Dar, daca ratele dobanzii cresc peste nivelul prognozat, cheltuielile cu dobanda la depozite vor creste mai mult decat veniturile din dobanda plasamentului(creditului), si, astfel, venitul net din dobanda se va diminua, iar valoarea firmei va scadea. Daca, dobanzile vor scadea sub nivelul prognozat, diferenta dintre venitul din dobanda si cheltuielile cu dobanda se va  mari, iar valoarea firmei va creste.

Eforturile de gestionare a riscului ratei dobanzii forteaza bacile sa-si stabileasca obiective financiare clare in ceea ce priveste venitul net din dobanzi, sa-si masoare expunerea la risc si sa formuleze strategii, politici sau proceduri pentru atingerea obiectivelor. Aceste obiective si strategii reflecta in mod normal opinia condicerii bancii in legatura cu actiunile care vor duce la maximizarea veniturilor, profiturilor si, astfel, a capitalului bancii.

In prezent, bancile isi analizea portofoliile de active si pasive ca un tot integrat, incercand sa determine modul in care intregul portofoliu al bancii contribuie la obiectivele sale generale de profitablitate adecvata si risc acceptabil. Managementul integrat al activelor si pasivelor ofera bancii o arma defensiva pentru rezolvarea presiunilor sezoniere asupra depozitelor si creditelor sale si o arma ofensiva pentru constituirea portofoliului de active si pasive care sa promoveze obiectivele bancii. Obiectivul general al managementului activelor si pasivelor este formularea strategiilor si intreprinderea masurilor care sa modeleze bilantul bancii in asa fel incat sa contribuie la realizarea obiectivelor stabilite. In mod normal, obiectivul principal al managementului activelor si pasivelor il reprezinta maximiarea sau cel putin stabilizarea marjei bancii, a diferentei dintre veniturile din dobanzi si cheltuielile cu dobanzi, in conditiile unui nivel acceptabil de risc.

Inainte de punerea in opera a tehnicilor de management integrat al activelor si pasivelor, trebuie analizate strategiile de management al activelor si de management al pasivelor.

v     Strategii de management al activelor si pasivelor

Strategiile de management al activelor pornesc de la premisa ca suma si tipul depozitelor pe care le are o banca si volumul altor imprumuturi pe care aceasta le poate atrage depind in cea mai mare masura de clientii sai. Conform acestei opinii, agentii economici si persoanele fizice sunt aceia care determina sumele relative de depozite si disponibilitati pe care doresc sa le pastreze in banca. in aceasta situatie, deciziile pe care conducerea bancii le poate face se refera nu la depozite, ci la domeniul investitiilor, plasamentelor, in general la domeniul activelor. Banca isi exercita controlul asupra alocarii depozitelor pe care le primeste, hotaraste cui acorda credite si pe ce termene. Astfel, necesarul de lichiditate al bancii este asigurat printr-o administrare atenta a creditelor; acestea se acorda in marea lor majoritate pe termen scurt, pentru a fi acoperite din depozitele existente. Aceasta strategie se bazeaza pe ideea ca banca isi poate acoperi necesarul de lichiditati prin convertirea activelor in numerar. insa principalul activ al bancii, reprezentat de credite, nu se transforma intotdeauna cu usurinta in lichiditati, in special atunci ciand economia este in recesiune.

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Strategia de management al pasivelor are ca principal obiectiv obtinerea unui control asupra surselor de fonduri, comparabil cu controlul detinut de banca asupra activelor sale.    Principala parghie de control o reprezinta pretul - rata dobanzii si celelalte conditii pe care banca le ofera pentru depozitele pe care le atrage si pentru imprumuturile pe care le ia - pentru a obtine volumul, structura si costul pe care le doreste. Daca cererea de credite este mare, banca poate mari rata dobanzii pe care o ofera la depozite sau la imprumuturile de pe piata monetara la un nivel superior competitorilor sai; pe de alta parte, in situatia in care banca are un surplus de lichiditati comparativ cu posibilitatile sale de plasament, poate lasa neschimbata dobanda pasiva sau chiar o poate diminua,

lasiand competitorii sa ofere mai mult pentru fondurile disponibile pe piata.

Dezvoltarea strategiei de management a pasivelor si cresterea volatilitatii dobanzilor si a riscurilor au determinat elaborarea unei strategii de management al fondurilor. Aceasta strategie este o abordare mai echilibrat a a managementului activelor si pasivelor: conducerea bancii trebuie sa exercite un control ciat mai ridicat asupra volumului, structurii si venitului, respectiv costului, atiat a activelor, ciat si a pasivelor; aceasta coordonare permite maximizarea marjei dintre veniturile bancii obtinute din plasamente si cheltuielile sale pentru atragerea pasivelor; politicile bancii trebuie dezvoltate in asa fel incat sa maximizeze veniturile si sa minimizeze costurile aferente serviciilor bancii.

v     Analiza GAP

Modelul GAP, de interval, se concentreaza asupra managementului venitului net din dobanzi pe termen scurt. Obiectivul este de a stabiliza si mari venitul net din dobanzi. Riscul ratei dobanzii este masurat prin calcularea diferentei - GAP - la diferite intervale de timp, pe baza bilantului agregat la o anumita data. Valoarea fiecarui GAP se analizeaza apoi pentru a identifica in ce masura modificarea dobanzilor afecteaza venitul net din dobanzi.

Analiza GAP parcurge urmatoarele etape:

. conducerea bancii alege cadrul de timp pentru determinarea gradului de sensibilitate a activelor si pasivelor la dobanda;

. activele si pasivele se structureaza in ,,grupe" de timp, in concordanta cu scadentele sau perioada pana la prima posibila modificare de dobanda;

. GAP-ul este egal cu diferenta dintre activele si pasivele sensibile la dobanda pentru fiecare interval de timp;

. conducerea bancii interpreteaza informatiile direct si prin analiza de senzitivitate.

Practic: GAP = ASD − PSD , unde:

ASD - active sensibile la dobanda;

PSD - pasive sensibile la dobanda.

Informatiile se utilizeaza fie pentru a proteja venitul net din dobanzi impotriva modificarii ratelor dobanzii, fie pentru a alterna speculativ dimensiunea GAP-ului in incercarea de a creste venitul net din dobanzi.

Protejarea presupune reducerea volatilitatii venitului net din dobanzi, atat prin ajustarea directa a activelor sau a pasivelor sensibile la dobanda, cat si prin adoptarea unor pozitii extrabilantiere in instrumente ale pietei de capital, cum ar fi: contracte la termen, contracte futures, optiuni sau SWAPuri de rate ale dobanzii. Aceasta ultima metoda este cea mai frecvent adoptata de banci.