Constituirea sucursalelor bancii straine

Constituirea sucursalelor bancii straine

Prevederile Legii bancare nr. 58/1998 se aplica in mod cerspunzato si in cazul sucursalelor bancilor, persoane juridice straine[1].

Daca cerintele referitoare la capitalul social, spatiul destinat sediului social al bancilor, la conducatori, cenzori, sunt aceleasi ca si in cazul constituirii unei societati bancare romane, la stabilirea obiectului de activitate al sucursalei unei banci straine se va avea in vedere si faptul ca activitatea ce urmeaza a fi desfasurate nu pot excede obiectului de activitate al bancii straine respective: aceasta nu va putea efectua in Romania, prin intermediul unei sucursale, activitati bancare pe care nu are dreptul sa le desfasoare in tara de origine.

In vederea obtinerii aprobarii de infiintare, banca straina solicitanta trebuie sa prezinte Bancii Nationale a Romaniei, potrivit art. 28 din Normele nr. 2/1999, urmatoarea documentatie:

cererea de autorizare;

copie de pe actul constitutiv, dinc are rezulta denumirea, forma juridica, sediul social si modul de functionare a bancii straine;

extras din registrul comertului din tara de origine, care atesta inmatricularea bancii si identitatae reprezentantilor acesteia;

descrierea bancii straine: calificarea sa in tarade origine, in functie de marimea activelor, descrirea structurii organizatorice, descrirea actionarilor semnificativi, descrierea activitatii sale;

ultimele trei rapoarte anuale ale bancii; certificate de auditori independenti;

descrierea sistemului de reglementare bancara din tara de origine: prezentarea autoritatii de supraveghere bancara din tara de origine; modul in care societatea bancara strina, inclusiv susucrsala pe care o va deschide in Romania, este supravegheata de autoritatea de supraveghere bancara din tara de origine;

declaratia autoritatii d esupraveghere din tara de origine privind: acordul sau referitor la deschiderea unei sucursale in Romania de catre banca in cauza; viabilitatea societatii bancare respective;

hotararea organului statutar al bancii straine, referitoare la deschiderea unei sucursale pe teritoriul Romaniei, din care sa rezulte operatiunile pe care sucursala urmeaza sa le defasoare pe teritoriul Romaniei; suma care va fi pusa la dispozitia sucursalei drept capital de dotare; identitatea conducatorilor imputerniciti sa angajeze banca legal in Romania;

studiul de fezabiliate;

comunicare privind identitatatea persoanelor care urmeaza sa verifice si sa semneze bilantul contabil al sucursalei, pentru care se va prezenta documentatia prevazuta pentru cenzorii bancilor;

denumirea bancii sau denumirea sucursalei bancii straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, la care se deschide contul unde va fi transferata suma reprezentand capitalul de dotare ale sucurslaei;

orice alte informatii pe care banca straina le considera de natura sa mentina viabilitatea proiectului prezentat.

Toata aceasta documentatie va fi prezentata in limba romana, iar, pentru documentele redactate in alta limba, se va prezenta o traducere legalaizata.

In termen de doua luni de la comunicarea aprobarii de constituire, in vederea obtinerii autorizatiei de functionare, vor fi prezentate B.N.R., conform art. 29 din Normele nr.2/1999, urmatoarele documente:

scrisoare din partea depozitarului dondurilor destinate sa constituie capitalul de dotare al sucursalei, care sa confirme depunerea acestuia de catre banca straina intr-un cont ramas blocat pana la inmatricularea sucursalei bancii in registrul comertului;

dovada detienrii cu titlu legal a spatiului aferent sediului sucursalei;

copii de pe cererea de inmatriculare si de pe certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comertului, din care sa rezulte inmatricularea sucursalei.

In privinta deschiderii sucursalelor bancilor aflate intr-una din tarile membre ale Comunitatii Europene, Directivele Consiliului, disting doua situatii: 1) sucursale unei banci avand sediul in Comunitate si 2) sucursala unei banci avand sediul intr-un alt stat, care nu este membru al Comunitatii. Referitor la prima situatie, directiva consacra regula tratamentului national completata cu cooperarea intre autoritatile nationale de control, astfel ca retragerea autorizatiei in tara sediului principal sa aiba ca efect retragerea autorizarii sucursalelor din tarile membre. Pentru sucursalele bancilor, avand sediul principal intr-o alta tara, care nu este membra a Comunitatii, directiva reitereaza principiul nediscriminarii pozitive, interzicand tratamentul mai favorabil decat cel aplicat sucursalelor din prima categorie[2]. Autoritatile nationale competente vor stabili conditiile ce trebuie indeplinite pentru deschiderea de sucursale.

Autoritatile de control bancar trebuie sa ceara bancilor din strainatate care opereaza pe teritoriul national, sa respecte criteriile de rigurozitate stabilite bancilor autohtone; pe langa aceasta, ele trebuie sa fie abilitate sa furnizeez, in tara de origine, informatiile necesare efectuariii controlului consolidat[3].

Pentru o banca exista trei modalitati clasice de a se implementa in afara tarii de origine: sucursale, filiale, agentii si birouri de reprezentare.

Sucursalele opereaza, in principal, sub responsabilitea bancii-mama. In principiu, simplitatea acestui fapt nu este decat iluzorie, pentru ca, din ratiuni fiscale si chiar administrative, operatiunile realizate intr-o tara straina trebuie sa fie contabilizate separat, ca si cum ar fi vorba de o societate distincta. Pe de alta parte, de exemplu, banca-mama nu poate fi angajata in nume propriu printr-o sucursala proprie[4].

Mai multe tari din Uniunea Europena au fost, in principiu, de acord cu implementarea pe teritoriul lor de banci straine, sub diferite forme. Puterile publice nationale au manifestat rezerve, in cazul cand au aparut o serie de implementari ca fiind periculoase sau fata de cele ce proveneau din statele cu care nu existau raporturi de reciprocitate.

In general, sucursalele si filialele bancilor straine sunt in drept de a efectua aceleasi operatiuni ca si bancile nationale.