Activitatea bancara in Romania

Activitatea bancara in Romania

Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe pamant romanesc, au fost descoperite intre anii 1786 si 1855 si reprezinta 55 de placi de piatra, gasite intr-o zona de mine aurifere. Minele respective dateaza din perioada Daciei Traiane. Dintre cele 25 de placi pastrate pana in prezent, a treisprezecea contine detalii referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare. Contractul poarta data de 28 martie 167 e. n. si a fost semnat de Deusara. Cauzele principale se refera la faptul ca bancile acordau imprumuturi in numerar pentru care percepeau dobanzi. Din fondurile constituite drept capital, bancile acordau credite pe termen scurt, iar profitul era rezultanta dobanzii percepute la imprumuturile respective.

La inceputul secolului al XIX - lea, in Principate (Tara Romaneasca si Moldova), camatarii efectuau tot mai multe operatiuni comercial - bancare: faceau plati in tara si peste hotare, primeau depuneri spre fructificare, arendau veniturile statului, exploatau salinele si alte mine, acordau imprumuturi vistieriilor si particularilor pe amanete (gaj) si ipoteci (garantii in bunuri imobiliare), mai intai (personale, mai tarziu), reprezentau case straine, faceau afaceri de import si export, transformandu-se in puternice case de bancheri - camatari, care impleteau activitatea comerciala cu cea bancara de imprumut si schimb.[1] Perioada respectiva (perioada moderna) este marcata de primele incercari de creare a unei banci, cu toate ca si anterior au existat preocupari in acest sens.

Intre anii 1830 - 1860, casele mai importante din Principate, care se ocupau si cu activitatea bancara si de imprumuturi cu camata, erau: 10 la Braila, 21 la Galati, 20 la Bucuresti, 1 la Buzau, 1 la Craiova si 1 la Iasi.[2]

Aproape toti proprietarii acestor case erau straini si supusi jurisdictiei consulare (din 63 de proprietari de case doar 14 erau romani), ca sa le poata fi aparate mai bine interesele.

Aceste case aveau numeroase legaturi cu casele straine de unde primeau bani si imprumuturi cu dobanzi reduse, dand imprumuturi in tara cu o camata foarte mare.

Dupa 1839, cand bancherii - camatari au devenit stabili, au inceput sa se organizeze bancile apusene.

Acesti comercianti - camatari cunosteau tehnica comerciala si intretineau vaste relatii cu tarile straine, patrunzand in randul boerimii si, treptat, ajungand sa influenteze afacerile publice si sa ia parte la conducerea Principatelor.[3]

Daca inceputul de secol XIX a fost marcat numai de incercari (proiecte) de creare a unor banci in Tara Romaneasca si Moldova, dar nerealizate, in Transilvania insa, unde practicile capitaliste patrunsesera mai devreme, primele organizatii bancare de credit au fost infiintate de sasi, apoi de maghiari, sprijiniti de conducerile politice din Viena si Budapesta. Astfel, in 1835, Peter Traugott Lange, dupa incercari facute inca din 1827, a infiintat la Brasov prima banca cooperatista de credit sasesc "Kronstädter Allgemeine Sparkassa". La un an, dupa infiintarea primelor doua banci maghiare la Budapesta si Arad, in 1841, s-a infiintat la Sibiu "Hermannstädter Allgemaine Sparkassa". Aceasta a devenit, in scurt timp, cea mai importanta banca de credit a sasilor.

In 1855, maghiarii au reusit sa infiinteze, in Transilvania, prima banca cooperativa de credit, denumita "Casa de pastrare din Tg. Secuiesc", dupa modelul bancilor cooperatiste sasesti.

In 1856, la Iasi, a fost creata Banca Nationala a Moldovei, fiind prima institutie bancara ce-si desfasura cativitatea pe teritoriul Romaniei. Banca s-a creat ca urmare a demersurilor unui bancher prusac, fiindu-i concesionata in totalitate acestuia. In anul urmator, banca da faliment, datorita lipsei de fonduri, recurgerii la credite din strainatate, precum si datorita faptului ca, din capitalul subscris, a fost varsata doar o mica parte.

Dupa Unirea Principatelor (in 1859), au inceput sa functioneze si alte banci. Ca urmare a legii adoptata in 1864, a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Respectiva institutie a avut un rol foarte important, intrucat a fost principala banca de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite, pana la crearea Bancii Nationale a Romaniei, in 1880.

Sub denumirea de Banca Romania, a aparut la Bucuresti, in 1865, o banca care initial a avut atributii de banca de emisiune si de scont. Datorita modificarii statutului sau, ulterior, banca a pierdut aceste privilegii si a desfasurat apoi o activitate pur comerciala. Functionarea bancii respective a fost oprita abia in 1948, cand a avut loc nationalizarea principalelor mijloace de productie, deci si a sistemului bancar, din Romania.

A doua jumatate a secolului al XIX - lea, pe teritoriul romanesc au mai aparut si alte banci: Banca Albina, prima banca cu capital integral romanesc, care si-a inceput activitatea, in 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a aparut in 1873, ca si Banca Aurora, din Nasaud. Iar Creditul Financiar Urban si Rural se creaza in urmatorul an.[4]

In aceeasi perioadaa, cea mai importanta banca infiintata a fost Banca Nationala (in 1880) care, din punct de vedere organizatoric, a fost conceputa dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei (aceasta, la randul ei, a folosit ca model Banca Angliei). Momentul acesta a constituit inceputul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern. Aparitia Bancii Nationale a Romaniei a creat premisele pentru infiintarea si a altor banci (195 de institutii bancare, pana la primul razboi mondial) si pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc.

Dintre cele 195 de institutii bancare, 9 (8 cu sediul in Bucuresti) erau cele mai mari banci si considerate de profesorul Victor Slavescu "marea finanta romaneasca".[5]

Crearea Bancii Centrale in Romania a suscitat multe discutii referitoare la structura capitalului bancii si proportia capitalului strain maxim permis. In cele din urma, s-a hotarat ca majoritatea capitalului sa fie constituit din surse romanesti, astfel incat sa se asigure controlul asupra economiei nationale si, in acelasi timp, sa nu se dea posibilitatea ca sistemul sau bancar sa fie supus dominatiei straine.

Inceperea activitatii Bancii Nationale a Romaniei la 1 iulie 1880, a fost caracterizata de St. Zeletin ca "Cel mai de seama eveniment in dezvoltarea burgheziei romane moderne, metropola capitalismului nostru bancar".[6]

Legea care stabilea normele de organizare si functionare a Bancii Nationale a Romaniei, avea urmatoarele prevederi mai importante: banca avea privilegiul de a emite bilete de banca la purtator; suma biletelor in circulatie, fiind reprezentata prin valori lesne de realizat, banca trebuia sa aiba o rezerva metalica de o treime din suma biletelor emise.

Operatiunile, pe care le putea face banca, conform legii de organizare, erau urmatoarele:

- sa sconteze sau sa cumpere efecte de comert (polite, bilete la ordin), avand ca obiect operatiuni comerciale;

- sa sconteze bonuri de tezaur, pana la concurenta sumei reprezentand 20 % din capitalul varsat;

- sa faca comert cu aur si argint;

- sa dea avansuri pe aur si argint;

- sa primeasca in depozit metale, sume de aur si argint sau sume de bani in cont curent;

- sa dea avansuri in cont curent sau pe termene scurte, garantate prin depozite de efecte publice sau valori garantate de stat;

- sa faca serviciul de casierie al statului, fara nici o indemnizatie, in conditiile stabilite printr-o lege speciala.

De la infiintare si pana la primul razboi mondial, dupa unii economisti, activitatea Bancii Nationale a Romaniei se poate imparti in mai multe etape, iar dupa altii, intreaga perioada se considera o singura etapa.

Dupa clasificarea facuta de Victor Slavescu, etapele dinaintea primului razboi mondial ar fi urmatoarele:[7]

Prima etapa: De la infiintare si pana la schimbarea etalonului nostru monetar, 1880 - 1890;

A doua etapa: De la introducerea etalonului aur si pana la retragerea statului, in ceea ce priveste capitalul social al bancii, 1891 - 1901;

A treia etapa: De la transformarea Bancii Nationale a Romaniei in Banca de Emisiune Particulara si pana la declansarea primului razboi mondial, 1901 - 1914.

In contextul general al activitatii bancare din Romania, in perioada 1881 - 1918, un rol insemnat l-au avut bursele.

Bursele sunt institutii oficiale (private sau de stat), unde se negociaza valute si hartii de valoare (bursa de valori) sau se incheie tranzactii, respectiv cumparari si vanzari de marfuri (bursa de marfuri).

Prin aceste operatiuni de bursa, se urmareste realizarea unor profituri, provenite din diferentele dintre pretul din momentul tranzactiei si cel din momentul efectuarii ei.

Bursele singulare au aparut in secolul al XV - lea la Venetia, Florenta (si alte localitati din Italia), Bruges, Londra, Anvers, Lyon etc.

Prima bursa mondiala, in adevaratul sens al cuvantului, a fost cea din Anvers, inaugurata in 1531. Obiectul sau principal de negociere l-a constituit, la inceput, tratele si monedele.[8]

Din literatura de specialitate rezulta ca primele operatiuni cu caracter de bursa, urmarindu-se vesti din alte tari, mersul targurilor din alte piete, capacitatea de credit a negutatorilor de marfuri, marfurile ce se cereau si se ofertau etc., se efectuau in diferite locuri, de regula, cafenelele din porturi, pe a caror firme se agata o "punga" (borsa in limba italiana).

Bursa are ca scop incheierea de tranzactii, fara prezentarea, predarea si plata concomitenta a obiectivului tranzactiei. In acest scop, se aduna intr-un local propriu, in mod regulat, la intervale scurte de timp, reprezentantii autorizati ai comertului, ai bancilor, precum si alte persoane interesate.

In sedintele bursei se prezinta, pe de o parte, cererile pentru valorile ce se negociaza, iar pe de alta, ofertele unor asemenea valori. In functie de marimea cererii si a ofertei, bursa stabileste pretul sau cursul valorilor negociate care se fac publice prin liste si mijloace de difuzare in masa a informatiilor.[9]

In Romania, bursele s-au legiferat, ca urmare a initiativelor luate de conducerile Camerelor de comert si Industrie, pe baza legii din septembrie 1864.

Bursa din Bucuresti, desi creata in 1881, timp indelungat a avut un rol neansemnat, din cauza numarului redus de societati anonime existente in tara in acea vreme si a lipsei de capitaluri lichide in cautare de plasamente in valori mobiliare. In primii ani ai existentei sale, in Bursa se negociau numai unele valori de stat (obligatiuni ale cailor ferate si actiuni ale Bancii Nationale). Introducerea monopolului operatiunilor in bursa numai pentru agentii de schimb a impiedicat operatiunile bursei, acestea efectuandu-se in afara ei.

Dupa stagnarea din perioada 1886 - 1904, prin legea din mai 1904, s-a introdus principiul libertatii tranzactiilor, ceea ce a inviorat activitatea bursei, crescand numarul de actiuni inscrise in cota, paralel cu inmultirea valorilor cu venit fix.

Activitatea bancara in perioada primului razboi mondial, 1914 - 1918, s-a integrat in momentul de maxima incordare politica, economica si sociala a poporului roman, insotita de suferinte, sacrificii de vieti omenesti si distrugeri de valori materiale.

In timp ce bancile romanesti, in frunte cu Banca Nationala a Romaniei, au fost prezente pentru solutionarea problemelor financiare deosebit de grele, prin care a tercut tara noastra in acele momente, bancile cu capital strain au adoptat o atitudine de expectativa.

In conditiile grele ale razboiului, dupa mutarea intregii activitati a Bancii Nationale a Romaniei la Iasi, in baza garantiilor si a intelegerilor dintre guvernele Romaniei si Rusiei imperiale, tezaurul Bancii Nationale a fost transportat la Moscova si incredintat, spre pastrare, guvernului imperial rus.[10]

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

In perioada primului razboi mondial insa, s-a intensificat activitatea bancara in Romania. Ca rezultat al neutralitatii Romaniei (1914 - 1916), in aceasta perioada au aparut oportunitati noi de comert cu toate partile implicate in conflict. Nivelul ridicat al comertului a adus beneficii sistemului bancar.

Anii care au urmat imediat razboiului au adus o incetinire dramatica a activitatii economice. Recesiunea a cuprins intreaga Europa, iar specula si inflatia au atins niveluri record.

Treptat, tarile europene au inceput sa-si refaca economiile, fenomen care a cuprins si Romania. Rezultatele acestui proces s-au regasit, imediat, si in sistemul bancar. Bancile au atras importante fonduri disponibile de pe piata si - prin intermediul creditelor acordate de catre Banca Nationala - au reusit sa ramburseze sumele, in bani devalorizati.

Tot in aceeasi perioada, numarul bancilor din Romania a continuat sa creasca pana la criza economica din perioada 1929 - 1933. Aceasta depresiune a determinat falimentul multor banci sau fuzionarea altora pentru a supravietui.

Dupa constituirea statului national unitar roman, refacerea economiei era una din problemele cardinale ale natiunii.

Refacerea economiei, in noile conditii, genera sarcini incompatibile mai mari ca in oricare alta perioada din trecut.

In aceasta perioada, economisti romani de prestigiu (Virgil Madgearu, Victor Slavescu, I.N. Angelescu, Mihail Manoilescu, Stefan Zeletin s.a.) au fundamentat gandirea economica cu numeroase teze realiste, de mare valoare, ca o replica la afirmatiile cercurilor de peste hotare, care sustineau ca romanii nu erau apti pentru activitati productive superioare si burghezia romaneasca nu era capabila de a conduce.

O buna parte a burgheziei romane, a dus o politica de dezvoltare a capitalului bancar - industrial din Romania. Astfel, se poate afirma ca, in perioada 1922 - 1929, capitalul national a demonstrat capacitatea de expansiune in cadrul propriei economii nationale.

Si dupa primul razboi mondial, Banca Nationala a Romaniei a fost prezenta in efortul general de refacere si insanatosire a economiei, prin activitatea de creditare si de mentinere a stabilitatii monetare. Marea finanta din Romania s-a intarit prin amplificarea activitatii bancilor vechi si prin crearea unor noi organizatii bancare.

Ca si guvernele tarilor dezvoltate din acea vreme, Guvernul Romaniei a trebuit sa intervina pentru a contracara efectele crizei economice (1929 - 1933), bancare si monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere si control, in vederea acordarii ajutorului necesar revigorarii sistemului bancar. In 1934, a fost infiintat Consiliul Superior Bancar al carui presedinte era guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. In acest timp s-au adoptat multe legi, care au avut scopul de a ajuta economia, dar si pentru a imbunatati sistemul bancar.

Intre reglementarile cele mai importante, cu aplicabilitate asupra sistemului bancar, amintim:

- legea pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane - 7 aprilie 1934;

- legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca - 8 mai 1934;

- legea pentru inlesnirea si refacerea creditului - 20 aprilie 1935.

Acest pachet de acte normative si-a adus contributia la salvarea bancilor mai mari, dar aproximativ 600 banci au fost lichidate sau au fuzionat. Ca urmare, daca la aparitia legii pentru organizarea si reglementarea comertului de banca (in 1934) existau 1204 banci, in 1940 mai erau operationale numai 446 banci.

In perioada de dupa criza, Banca Nationala a Romaniei a avut un rol deosebit de important in economia romaneasca. Prin monopolul si controlul comertului cu devize, Banca a actionat hotarator in schimburile cu strainatatea si in intreaga economie.

Ea si-a adus, de asemenea, contributia la solutionarea problemei conversiunii datoriilor greu afectate de criza, actionand permanent pentru insanatosirea intregului sistem bancar si de credit.

Evaziunea capitalurilor si blocarea disponibilitatilor in devize, in tarile ce limitasera comertul cu devize, sistemul etalonului aur nu mai functiona normal si, ca urmare, la 18 mai 1932 s-a concentrat intregul comert cu devize in mainile Bancii Nationale, in scopul:

- apararii monedei;

- respectarii angajamentelor, prin asigurarea transferului tuturor obligatiunilor;

- adaptarii schimburilor cu strainatatea la nevoile balantei de plati.

B.N.R. a asigurat transferul obligatiunilor in strainatate si garantia monedei, cerand statului sa acorde, pe langa prima de 38 % pentru devize forte si prime pentru incurajarea productiei nationale de aur ( astfel, productia a crescut de la 3.191 kg aur fin - in 1932, la 5. 364 kg - in 1938).

In vederea relansarii economiei dupa criza, Banca Nationala a redus  taxa scontului succesiv, de la 7 % - la 5 marite 1932, la 6 % - la 5 aprilie 1933 si la 4,5 % - la 15 dec. 1935.

Pentru a preveni o situatie similara celei din timpul crizei, cand numeroase banci au trebuit sa se inchida, datorita, in parte, si abaterilor de la regulile de acordare a creditelor, B.N.R. a initiat si a participat la stabilirea unor masuri de reorganizare, intarire a creditului si de intarire a sistemului bancar, punand bazele supravegherii comertului bancar, prin infiintarea Consiliului Superior Bancar pe baza Legii pentru organizarea si reglementarea comertului de banca din 8 mai 1934.

Consiliul Superior Bancar era un organ independent, care, impreuna cu B.N.R., veghea permanent la aplicarea legii si exercitarea controlului asupra comertului de banca.

In preajma intrarii Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial, in economie, se remaeca o incetinire a activitatii, reflex al economiei mondiale din cauza inarmarilor, care s-a concretizat, in bugetul Romaniei, prin sporirea cheltuielior pentru armata si, ca o consecinta, o sporire a fiscalitatii, prin accentuarea cresterii impozitelor directe: impunerea proprietatilor cladite, sporirea impozitelor pe salarii mai mari si majorarea unor taxe.

In ce priveste aspectele bancare rezultate din schimburile externe, s-a stabilit ca pentru sustinerea valorificarii cerealelor la export, devizele, provenite din exporturile normale de cereale si derivatele lor, sa fie cedate, in proportie de 70 %, Bancii Nationale, restul de 30 %, fiind lasate direct la libera dispozitie a exportatorilor, prin bancile autorizate, cu credit nelimitat, pentru a fi utilizate la plati, in tarile fara restrictii valutare.

Scopul liberalizarii negocierii de 30 % urmarea marirea creditelor externe, consolidarea leului pe pietele straine, echilibrul balantei de plati, dar rezultatele nu au fost cele scontate, deoarece viata in interior s-a scumpit datorita importurilor cu preturi ridicate. De asemenea, tensiunea internationala, din preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, impiedica finanta straina de a mai acorda credite, statele de origina avand ele insele mari nevoi financiare, trecand de la o economie dirijata la dictatura economica, la febrilitate in inarmari, incat chiar un imprumut, in materiale pentru Romania, devenise cu totul exclus.[11]

In perioada grea a celui de-al doilea rarboi mondial, BNR a intervenit pentru mentinerea cursului leului, in perioada de negociabilitate a devizelor, cautand sa-si sporeasca stocul de aur, dand prime pentru cresterea productiei si cumparand aur si din strainatate.

Creditele acordate de BNR, in aceasta perioada, au vizat romanizarea activitatii economice si valorificarea graului direct de la agricultori sau prin Institutul National al Cooperatiei cu scont de 2 %.

In toata perioada pregatirii si desfasurarii razboilui alaturi de Wehrmacht, bancile, in frunte cu Banca Nationala, au finantat atat necesitatile economiei, dar, mai ales, necesitatile provocate de ducerea operatiunilor militare, ceea ce s-a soldat cu inflatia si devalorizrea leului. Meritul Bancii Nationale a Romaniei, asa cum s-a mai aratat, a fost ca s-a preocupat sa desfasoare o activitate bancara sanatoasa si, in acelasi timp, s-a luptat, pe toate caile, sa inlature actiunile de subjugare a economiei de catre monopolurile germane. Infiintate si conduse de burghezie, bancile romanesti au avut, in decursul scurtei lor existente de nici un secol, un rol pozitiv in dezvoltarea economiei romanesti, fara a reusi, insa, sa solutioneze problemele sociale si nationale fundamentale ale Romaniei.

Evenimentele, de dupa 23 august 1944, au transformat statul roman intr-un instrument al unui singur partid, iar bancile si-au pierdut independenta operatiunilor, reducandu-se la un numar minim, ca organe ale statului de centralizare maxima a resurselor si de plasare a acestora in obiective, care au agravat problemele economico - sociale si nationale ale Romaniei.

Situatia economica grea, mostenita ca urmare a "colaborarii" cu Germania hitlerista, dupa 23 august 1944 a continuat sa se accentueze datorita urmatoarelor cauze: sustinerea razboilui antifascist, inceputul luptei de cucerire a puterii, ceea ce a dus la haos poiltic si economic, cu grave consecinte ulterioare.

In aceasta etapa haotica si plina de incertitudini, sistemul bancar din Romania era format din Banca Nationala a Romaniei si 232 de banci particulare active, din care 22 banci mari, cu capital de peste 60 milioane lei, 63 banci mijlocii si 147 banci mici.

Printre bancile comerciale mari, cu sucursale si agentii in orasele in care aveau interese, erau: Banca Chrissoveloni, Banca Comerciala Italiana si Romana, Banca de Credit Roman, Banca de Credit a Meseriasilor, Banca Romaneasca, Banca de Scont a Romaniei, Banca Timisoarei, Banca Urbana, Societatea Bancara Romana, Creditul Funciar Rural, Creditul National Agricol, Creditul National Industrial, Casa de Finantare si Amortizare, Institutul de Credit Romanesc si Institutul National al Cooperatiei, Banca Albina din Sibiu, Banca centrala din Cluj, Banca Generala de Economii din Sibiu si Brasov.

Dupa 1948, Consiliului Superior Bancar i s-a schimbat denumirea in Curtea Superioara Bancara.

Dupa 23 august 1944, BNR a avut o importanta deosebita in activitatea economico - financiara a tarii si a miscarii de capital dintre Banca Nationala, bancile comerciale si beneficiarii de credit.

La 1.I.1947, Banca Nationala a Romaniei a fost etatizata in baza legii din dec. 1946. Prin etatizare, s-a constituit in societate anonima pe actiuni, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de banca la purtator si la vedere, de a asigura circulatia monetara si mentinerea stabilitatii monedei, precum si organizarea si controlul creditului.

Legea pentru etatizarea BNR prevedea ca aceasta, ca mandatara a statului roman, asigura, conform indrumarilor Consiliului Superior Economic, dirijarea si controlul creditului. Actiunea sa, se exercita asupra tuturor intreprinderilor de banca si institutiilor de credit, publice si private.

Cu toate masurile luate si actiunile intreprinse, situatia economico - financiara necorespunzatoare se accentua iar Banca Nationala a Romaniei devenise aproape singura sursa de creditare a economiei.

In asemenea conditii grele, la 15 august 1947 se infaptuieste Reforma Monetara (baneasca), care a avut, printre altele si menirea de a crea conditiile necesare pentru trecerea de la sistemul banesc capitalist la sistemul banesc socialist.

O data cu nationalizarea principalelor mijloace de productie, la 11 iunie 1948, in domeniul bancar, au fost nationalizate numai Societatea Nationala de Credit Industrial, Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale si Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Apoi, in luna august 1948, prin decretul nr. 147, bancile si institutiile de credit capitaliste au fost dizolvate si puse in stare de lichidare, cu exceptia celor de mai sus care au fost nationalizate.

La 1 septembrie 1948, patrimoniul Casei Nationale de Economii si Cecuri Postale si Casei de Depuneri si Consemnatiuni au fost contopite, prin infiintarea Casei de Economii, Cecuri si Consemnatiuni. La 7 octombrie 1949, aceasta institutie a primit actuala denumire de Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), care a detinut monopolul in domeniul depunerilor populatiei pana la sfarsitul anului 1989. Tot in septembrie 1948, Banca de Credit pentru Investitii a devenit Banca de Investitii.

Din 15.XI.1948, toate operatiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure institutii - Banca de Stat (fosta Banca Nationala a Romaniei), care functiona ca centru de incasari si control al numerarului. Aceasta metoda de distribuire planificata a banilor a permis guvernului sa instituie propriul sau sistem de conducere centralizata, supraveghere si control al economiei nationale. Sistemul respectiv a functionat pana in 1967, cand au aparut banci noi. Astfel, au fost create Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara si, Banca Romana pentru Comert Exterior, iar Banca Nationala a Romaniei a fost reorganizata. Aceste schimbari au fost insotite de un anumit grad de deschidere, dar conducerea centralizata a continuat sa functioneze in acelasi mod.

Prin reglementarile Bancii Nationale, rolul si functiile bancilor au fost strict limitate si priveau, in principal, atragerea disponibilitatilor de la populatie si din economie si distribuirea acestora, conform planului de credite, unor intreprinderi sau unor persoane. Insa, bancile trebuiau sa respecte anumite reglementari stricte, de exemplu, aveau voie sa transfere fonduri catre intreprinderi, numai in conformitate cu planul national unic. Ele functionau ca parte pasiva a afacerilor si erau, in principal, unitati administrative.

Sistemul centralizat elimina orice forma de concurenta intre banci, intrucat functionau si actionau numai in cadrul unor linii directoare foarte stricte.

Pana la sfarsitul anului 1989, sistemul bancar romanesc oferea un numar limitat de servicii si produse bancare.

Dupa Revolutia din Decembrie 1989, bancile specializate si-au continuat activitatea ca banci comerciale cu capital majoritar de stat. Aceste banci si-au reconsiderat activitatea si, intr-un termen scurt, s-au adaptat problemelor bancare specifice economiei de piata, ramanand cele mai reprezentative banci comerciale romanesti, cu o profitabilitate ridicata.

Avand in vedere rolul si importanta pe care le au bancile la buna functionare a unitatilor economice si a economiei in ansamblu, s-a impus ca, in perioada de tranzitie la economia de piata, sa se creeze un sistem modern, capabil sa ofere o gama larga de produse si servicii bancare de un nivel calitativ superior, care sa satisfaca exigentele tuturor categoriilor de operatori economici din economia de piata.

In acest contexst, imediat dup 1989, la inceputul perioadei de tranzitie, in activitatea bancara din Romania s-au produs urmatoarele schimbari esentiale:

*Banca Nationala a Romaniei a fost reorganizata si a intrat,astfel, in sarcinile sale firesti de Banca Centrala, cu urmatoarele functii: emisiunea monetara, asigurarea stabilitatii monetare, administrarea rezervelor valutare ale tarii, urmarirea executarii balantei de plati externe, supravegherea activitatii bancare;

Pentru activitatile comerciale ale Bancii Nationale a Romaniei, a fost creata Banca Comerciala Romana S.A.;

Pentru mentinerea circulatiei banesti la nivel corespunzator, BNR asigura legatura dintre dimensiunile creditului si volumul masei monetare in circulatie;

Supravegherea activitatii bancare de catre BNR (banca a bancilor), in conditiile economiei de piata, nu a avut in vedere masuri de comanda, ci de reglementari cadru, de orientare profesionala in activitatile bancare: creditul bancar, decontarile etc.

Fostele banci specializate de stat (BRCE, BAIA, BI), dupa cum s-a mai spus, au fost transformate in banci comerciale, cu capital de stat, aprobandu-li-se si noi statute de organizare si functionare.

In vederea organizarii si coordonarii activitatii bancare, in ceea ce priveste aspectele profesionale, in 1991 s-a constituit Asociatia Romana a Bancilor (ARB). Aderarea la acest organism se face pe baza de liber consimtamant, iar in prezent participa majoritatea bancilor comerciale. Pentru a supraveghea integritatea si credibilitatea profesionala, ARB ia in considerare numai cererile de aderare ale bancilor care au desfasurat o activitate comerciala pe o perioadaa mai mare de sase luni si au o evolutie buna. Aceste activitati constituie un indicator important al unui sector bancar sanatos si dinamic. In tarile cu economie de piata dezvoltata, acest gen de organizatii profesionale au un rol semnificativ si puternic.[12]

Principalele obiective ale A.R.B. sunt:

- sa reprezinte interesele comunitatii financiare si bancare fata de Banca Nationala, Guvern si alte institutii centrale de stat;

- sa imbunatateasca si sa dezvolte standardul si statutul profesional al tuturor celor care lucreaza in sectorul bancar;

- sa reprezinte sectorul bancar romanesc in relatiile internationale cu asociatii profesionale similare.

In octombrie 1991 a fost creat Institutul Bancar Roman (IBR), avand drept fondatori Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Asociatia Romana a Bancilor (ARB). Aceasta initiativa a fost confirmata printr-o hotarare de guvern si a devenit operationala in 1992.

Avand in vedere ca in economia de piata, indicatorul sintetic care reflecta eficienta economica a activitatii bancare este profitul, bancile, in perioada de tranzitie, si-au organizat astfel activitatea incat sa poata atrage un numar cat mai mare de clienti, care sa le asigure realizarea obiectivului propus.

Prin urmare, primul obiectiv al bancilor este sa ofere "produse si servicii bancare de cea mai buna calitate", cu servire exemplara, civilizata si operativa.

Relatiile intre credit si circulatia monetara, statul, guvernul le urmaresc indeaproape (asa cum, de altfel, se intampla in toate tarile). In activitatea tuturor organizatiilor bancare, pentru asigurarea unei circulatii monetare stabile, rolul BNR este decisiv.

La crearea noului sistem bancar s-a urmarit si se urmareste in continuare realizarea unui sistem bancar modern, cu rol de echilibrare a disponibilitatilor, operatorior economici si ale populatiei, existente in banci cu imprumuturile (creditele) necesare, solicitate pe piata bancara.

In aceasta perioada, au fost infiintate banci cu capital privat autohton, strain si mixt, precum si filiale si sucursale ale unor banci straine.

Astfel, conform Registrului Institutiilor de Credit publicat de Banca Nationala a Romaniei, la data de 1 oct. 2008 functionau urmatoarele institutii de credit[13]:

- Banci de economisire si creditare in domeniul locativ,
31.05.2004 Raiffeisen Banca pentru Locuinte SA 13.07.2005 HVB BANCA PENTRU LOCUINTE S.A. 03.07.2008 BCR BANCA PENTRU LOCUINTE S.A.
- Organizatii cooperatiste de credit,
26.09.2002 - pana la data de 25.07.2007 a functionat sub denumirea CREDITCOOP Casa Centrala.
11.11.2002	Banca Centrala Cooperatista "CREDITCOOP"