Schimbarile puterii de cumparare ale banilor, adica ale raportului de schimb dintre bani si bunurile si serviciile comercializabile, pot veni fie din partea banilor fie din partea bunurilor si marfurilor comercializabile. Modificarea datelor economice care le provoaca poate surveni fie in sfera cererii si ofertei de bani, fie in cea a cererii si ofertei de alte bunuri si servicii. Putem, asadar, distinge intre schimbarile puterii de cumparare induse de bani si cele induse de bunuri.

Schimbarile puterii de cumparare induse de bunuri pot fi generate de modificari survenite in oferta de bunuri si servicii, sau in cererea de bunuri si servicii specifice. O crestere sau o scadere generala [p.420] a cererii pentru toate bunurile si serviciile, sau pentru cea mai mare parte a lor, nu poate veni decat din partea banilor.

Sa cercetam in continuare consecintele sociale si economice ale modificarii puterii de cumparare a banilor, in urmatoarele trei ipoteze: in primul rand, ca banii in chestiune nu pot fi utilizati decat ca bani - i.e. ca mijloc de efectuare a schimburilor - si nu pot servi nici unui alt scop; in al doilea rand, ca nu se comercializeaza decat bunuri prezente si nu exista tranzactii de bunuri prezente contra bunuri viitoare; in al treilea rand, lasam de o parte efectele modificarii puterii de cumparare asupra calculului monetar.

In aceste ipoteze, toate modificarile puterii de cumparare venite din partea banilor atrag dupa sine modificari ale dispunerii avutiei intre diferiti indivizi. Unii devin mai bogati, atii devin mai saraci; unii sunt mai bine aprovizionati, altii mai putin bine; castigul unora provine din pierderile altora. Ar fi totusi inacceptabil sa interpretam aceasta situatie spunand ca satisfactia totala a ramas neschimbata sau ca, desi nu au intervenit schimbari in oferta totala, nivelul satisfactiei totale sau al sumei fericirilor ar fi fost augmentat sau diminuat de modificari in distributia avutiei. Notiunile de satisfactie totala si de fericire totala sunt lipsite de continut. Este imposibil sa descoperim un etalon pentru compararea diverselor grade de satisfactie sau de fericire, atinse de diferiti indivizi.

Modificarile puterii de cumparare induse de bani genereaza indirect si alte modificari, favorizand fie acumularea de capital suplimentar, fie consumul capitalului disponibil. Daca si in ce directie survin aceste efecte secundare depinde de datele specifice ale fiecarui caz particular. Vom analiza ulterior aceste probleme importante. [11]

Modificarile puterii de cumparare induse de bunuri nu sunt uneori nimic altceva decat consecintele unui transfer al cererii de la anumite bunuri la altele. Daca sunt generate de o crestere sau de o descrestere a ofertei de bunuri, atunci ele nu sunt doar transferuri de la anumiti oameni catre altii. Ele nu inseamna ca Petru a castigat ceea ce a pierdut Pavel. Anumiti oameni pot deveni mai bogati desi nimeni nu a saracit si viceversa.

Putem descrie aceasta situatie dupa cum urmeaza: Fie A si B doua sisteme independente intre care nu exista nici o legatura. In ambele sisteme se intrebuinteaza acelasi fel de moneda, o moneda care nu poate fi intrebuintata pentru scopuri nemonetare. [p.421] Sa presupunem acum, in cazul 1 ca A si B nu difera unul de celalalt decat prin aceea ca in B oferta totala de moneda este n m, m fiind cantitatea totala de moneda din A, si ca fiecarei detineri monetare de marime c si fiecarei creante banesti d din A ii corespunde o detinere monetara de n c si o creanta de n d in B. In toate celelalte privinte A este identic cu B. Apoi sa presupunem, in cazul 2, ca A si B difera unul de altul numai prin aceea ca in B cantitatea totala a unei anumite marfi r este n p, p fiind cantitatea totala a acestei marfi in A, si ca fiecarui stoc v din aceasta marfa r aflat in A ii corespunde un stoc n v aflat in B. In ambele cazuri n este supraunitar. Daca intrebam pe oricare individ din A daca este dispus sa faca cel mai mic sacrificiu pentru a-si schimba pozitia cu pozitia corespunzatoare din B, raspunsul va fi in unanimitate negativ, in cazul 1. Dar in cazul 2 toti proprietarii de r si toti cei ce nu poseda r, dar doresc sa achizitioneze o anumita cantitate din aceasta marfa -- i.e. cel putin un individ -- vor raspunde afirmativ.

Serviciile pe care le furnizeaza moneda sunt conditionate de nivelul puterii sale de cumparare. Nimeni nu doreste sa posede in detinerea sa monetara un anumit numar de unitati monetare sau o anumita greutate de moneda; fiecare individ doreste sa posede o detinere monetara caracterizata printr-o anumita putere de cumparare. Deoarece functionarea pietei tinde sa determine starea finala a puterii de cumparare a monedei la un nivel la care oferta coincide cu cererea pentru bani, nu poate exista niciodata un exces sau un deficit de moneda. Fiecare individ si toti indivizii laolalta se bucura intotdeauna pe deplin de avantajele pe care le pot culege de pe urma schimbului in direct si a utilizarii banilor, indiferent daca stocul total de bani este mare sau mic. Modificarile puterii de cumparare a monedei genereaza modificari in dispunerea avutiei printre diferitii membrii ai societatii. Din punctul de vedere al persoanelor dornice de inavutire de pe urma unor astfel de modificari, oferta monetara poate fi considerata insuficienta sau excesiva, iar apetitul pentru asemenea castiguri poate induce politici menite sa produca schimbari ale puterii de cumparare venite din partea monedei. Dar serviciile pe care le furnizeaza banii nu pot fi nici ameliorate nici restaurate prin schimbarea ofertei de bani. In detinerea monetara a fiecarui individ pot exista excedente sau deficite de bani dar asemenea situatii pot fi remediate prin sporirea sau descresterea consumului sau a investitiilor. (Bineinteles, nu trebuie sa cadem prada confuziei populare dintre cererea de bani in vederea detinerii de moneda si apetitul pentru mai multa avutie.) Cantitatea de bani disponibila in ansamblul economiei este intotdeauna suficienta pentru a le asigura tuturor toate serviciile pe care banii le pot furniza si le furnizeaza.

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

Utilizarea tehnicilor de hedging este determinata de expunerile reziduale care se inregistreaza dupa corelarea si crearea unor protectii strategice.

Hedgingul valutar se refera la strategia care incearca sa minimizeze expunerea la fluctuatiile ratelor de schimb, in acest fel minimizand nesiguranta unor tranzactii cu moneda straina si imprimand stabilitate veniturilor, profiturilor si cash flow-ului. Acest lucru se realizeaza practic prin utilizarea contractelor futures si options. Cand o firma realizeaza hedging pentru expunerea pe care o are, obiectivul este de a minimiza incertitudinea si nu de a maximiza profitul din speculatii valutare. De aceea, o pozitie de hedging nu va produce beneficii din miscarile favorabile ale ratei de schimb, dar in schimb nu va expune firma la pierderea potentiala generata de o miscare nefavorabila a ratei de schimb.

In Romania se pot realiza/ tranzactiona contracte futures sau forward la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri de la Sibiu (BMFMS) unde se pot tranzactiona contracte futures si la diverse institutii financiar-bancare (banci si societati de intermediere financiare) care tranzactioneaza contracte forward.

,,Managementul profesionist al riscului este de neconceput fara implicarea instrumentelor derivate existente pe pietele la termen, cum este cea de la Sibiu''[1].

Folosite in operatiuni de acoperire a riscurilor sau de speculatie, derivatele, contractele futures si optiunile, pot proteja sau spori valoarea unui portofoliu valutar, in functie de scopul si apetenta pentru risc.

Rolul instrumentelor derivate este acela de a asigura transferul riscurilor de pe piata la vedere (valutara) pe cea futures; de a oferi posibilitatea unui management performant al portofoliilor de titluri; de a genera oportunitati de castig prin operatiuni speculative.

La baza operatiunilor de reducere a riscului valutar, stau diferite instrumente contractuale, denumite derivate. Dintre aceste derivate sunt de amintit:

I. Contractele forward

Sunt metode de acoperire valutara la termen, prin incheierea unui contract de vanzare-cumparare a unei sume dintr-o valuta, contra unei alte sume dintr-o alta valuta, la o data in viitor.

In scopul acoperirii riscului valutar, mai toate bancile mari ofera posibilitatea de tranzactionare valutara la termen.

Contractul forward pe cursul de schimb reprezinta un instrument flexibil de tranzactionare, oferind clientului posibilitatea de a-si stabili propriile scadente, nivelul sumelor tranzactionate si momentul intrarii pe piata valutara.

Tranzactionarea la termen pe piata valutara este posibila atat prin punerea la dispozitie a unei linii de credit dedicata acestui produs, cat si prin constituirea de catre compania interesata a unei garantii lichide, precum un depozit colateral menit sa suporte eventuale pierderi generate de riscul de curs si care este pus la dispozitia clientului, la momentul decontarii operatiunii la termen.

Cursul de schimb (pretul contractului de schimb forward) se determina potrivit principiului paritatii dobanzilor, ajustand cursul spot cu diferenta dintre ratele dobanzii valutelor care fac obiectul contractului. Aceasta diferenta, care reprezinta puncte forward sau SWAP, poate fi pozitiva (prima) sau negativa (discount).

Bancile ofera clientilor care deruleaza operatiuni in valuta posibilitatea ,,blocarii'' cursului pentru un anumit interval de timp (o luna, 3, 6 luni sau chiar un an).

Anul V, Nr.5/2006

Sa presupunem situatia unui importator roman, care cumpara de la un partener din U.E., produse in valoare de 200.000 euro, urmand sa le primeasca si sa le achite peste 2 luni. Produsele importate le vinde pe piata interna la pretul de 800.000 lei. In momentul semnarii contractului, importatorul nu-si poate estima cu exactitate profitul din cauza cursului valutar RON / EURO (marfa se achizitioneaza in euro si se incaseaza in lei). La momentul semnarii contractului de import cursul RON / EURO este 3,5000. Daca ar plati produsele imediat, importatorul ar trebui sa cumpere cei 200.000 euro la cursul de mai sus si pretul in lei al marfurilor va fi de:

200.000 x 3,5000 = 700.000 lei,

iar profitul obtinut din vanzarea lor, partenerilor locali va fi de:

800.000 - 700.000 = 100.000 lei.

Deoarece valuta va fi cumparata abia peste doua luni,  importatorul roman nu stie cat va fi la momentul respectiv cursul RON / EURO si deci, nu-si poate estima in lei, costul de achizitie al produselor.

Daca peste doua luni, euro se va aprecia in fata leului, atunci el va fi avantajat deoarece va plati mai putini lei pentru cei 200.000 euro. La un curs de 3,4000 RON / EURO costul in lei al produselor importate va fi de:

200.000 x 3,4000 = 680.000 lei,

iar profitul dupa vanzarea lor:

800.000 - 680.000 = 120.000 lei.

Daca euro se va aprecia fata de leu, importatorul va plati mai mult la achizitionarea valutei. La un curs de 3,6000 RON / EURO la scadenta contractului, costul produselor importate va fi de:

200.000 x 3,6000 = 720.000 lei,

iar profitul obtinut:

800.000 - 720.000 = 80.000 lei.

In acest mod este explicata fluctuatia cursului valutar, ce poate influenta astfel profitul.

Pentru eliminarea acestui risc, importatorul poate alege una din solutiile urmatoare:

sa cumpere 200.000 euro in momentul semnarii contractului si sa plateasca produsele imediat. El va trebui sa se lipseasca de aceasta suma pentru cel putin doua luni, timp in care nu va avea ce vinde;

sa vanda mai departe produsele pe piata interna, cu pretul exprimat in euro. In aceasta situatie, daca euro se depreciaza comparativ cu leul, dupa ce plateste importul si incepe sa incaseze de la partenetii locali marfa livrata, incasarile lui in lei se vor diminua afectandu-i profitul. Nici in acest caz, riscul valutar nu dispare in totalitate;

sa mareasca

Din acest punct de vedere se poate considera ca toate cheltuielile efectuate pentru augmentarea cantitatii de moneda sunt o risipa. Faptul ca anumite lucruri, care ar putea furniza alte servicii folositoare, sunt [p.422] intrebuintate ca bani, si astfel sunt retinute de la celelalte intrebuintari, apare ca o diminuare superflua a posibilitatilor si asa limitate de satisfacere a dorintelor. Aceasta este ideea care le-a indus lui Adam Smith si Ricardo opinia ca ar fi foarte benefic de a reduce costul producerii de moneda, prin recurgerea la utilizarea de bani tipariti de hartie. Insa lucrurile apar intr-o lumina diferita in ochii cercetatorilor istoriei monetare. Daca privim la consecintele catastrofale ale marilor inflatii ale banilor de hartie trebuie sa admitem ca scumpetea aurului este cel mai mic rau. Ar fi zadarnic sa se raspunda ca aceste catastrofe au fost generate de utilizarea necorespunzatoare pe care guvernele au dat-o puterilor puse in mainile lor de moneda credit si de moneda discretionara, si ca alte guverne mai intelepte ar fi adoptat politici mai sanatoase. Deoarece o moneda nu poate fi niciodata neutra si stabila in ce priveste puterea ei de cumparare, planurile unui guvern referitoare la determinarea cantitatii de bani nu pot fi niciodata impartiale si echitabile fata de toti membrii societatii. Orice ar face un guvern in vederea influentarii nivelului puterii de cumparare depinde, in mod necesar, de judecatile personale de valoare ale conducatorilor. Intotdeauna interesele anumitor grupuri de persoane sunt privilegiate pe seama altor grupuri. Asemenea politici nu slujesc niciodata asa-numitului bine comun, sau bunastarii generale. In domeniul politicilor monetare nu exista nimic de felul unei formule normative stiintifice.

Alegerea bunului ce urmeaza a fi intrebuintat ca mijloc de efectuare a schimburilor si ca moneda nu este niciodata indiferenta. Ea determina cursul modificarilor puterii de cumparare venite din partea monedei. Intrebarea este doar cine ar trebui sa aleaga: indivizii care cumpara si vand pe piata, sau guvernul? Piata este cea care, prin intermediul unui proces de selectie, desfasurat pe o durata istorica foarte lunga, le-a conferit in cele din urma metalelor pretioase, aurului si argintului, calitatea de bani. De doua sute de ani guvernele se amesteca in alegerea mijlocului monetar efectuata de piata. Nici chiar cei mai bigoti etatisti nu se aventureaza sa afirme ca aceasta interferenta s-a dovedit benefica.