Economia - componenta de baza a sistemului stiintelor economice

Economia - componenta de baza a sistemului stiintelor economice

Dezvoltarea economica si progresul societatii, cresterea continua a complexitatii activitatii economice, au pus in fata stiintei economice sarcini noi si tot mai complexe. Corespunzator, a avut loc un proces de dezvoltare si diversificare si in stiinta economica. Din economia politica, cu care in linii mari, se identifica la inceput intreaga stiinta economica, s-au desprins, treptat discipline economice noi, iar ulterior au avut loc si tendinte de integrare in stiinta. S-a ajuns astfel ca stiinta economica contemporana sa se prezinte ca un sistem amplu de stiinte si discipline autonomizate de-a lungul timpului pe diferite criterii. El cuprinde stiinte economice fundamentale, speciale, de granita, discipline economice tehnico-aplicative, etc. (o imagine despre complexitatea sistemului stiintelor economice ne ofera si simpla citire a disciplinelor universitare din planul de invatamant ale facultatilor de profil economic). Epistemologia economica - considerata si ea ca una dintre noile discipline economice de granita - grupeaza stiintele economice dupa multe criterii cum sunt: dupa nivelul de ierarhizare a economiei; dupa domeniul de cercetare sau studiu; dupa interdependentele cu alte domenii si ramuri ale stiintei; dupa instrumentele si procedeele de analiza folosite prioritar, etc.

Oricare ar fi maniera de abordare si clasificare a sistemului stiintelor economice "va fi insa intotdeauna necesara o cunoastere generala a mecanismelor si proceselor economice constante prin intermediul conceptelor si al limbajului teoriei economice"[1]. Aceasta este si ratiunea si contributia economiei ca disciplina universitara in planurile de invatamant ale facultatilor economice, respectiv de a realiza intr-o structura logica si unitara o introducere teoretico-metodologica in stiinta economica.

In calitate de componenta teoretico-metodologica fundamentala a sistemului stiintelor economice in ansamblu, economia se caracterizeaza prin mai multe aspecte definitorii.

In primul rand, Economia constituie un ansamblu coerent de concepte, teorii si principii despre realitatea economica, ca o reflectare universalizata a esentei faptelor si comportamentelor economice din societate.

In al doilea rand, ca stiinta sociala, Economia studiaza activitatea economica in complexitatea si interdependentele ei dinamice cu celelalte forme ale actiunii umane, extinzand criteriul rationalitatii si eficientei economice asupra practicii sociale in totalitatea sa. De aici si legaturile sale cu celelalte stiinte sociale. Economia se distinge si se autonomizeaza in sistemul stiintelor sociale mai ales prin modul economic de abordare a comportamentului uman, prin varabilele si mecanismele studiate (care de regula sunt cele ale pietei), precum si prin principiile si predictiile pe care le formuleaza.

In al treilea rand, Economia abordeaza realitatea economica ca un singur tot, unele probleme fiind analizate si aprofundate din unghiul microeconomic iar altele din cel macroeconomic. Misiunea ei este de a realiza o structura unitara, constituind ceea ce unii specialisti numesc trunchiul de baza al stiintei economice, nucleul teoretic dur al acesteia si totodata depozitarul principalelor cuceriri ale cunoasterii  stiintifice in domeniu.

Ca realitate complexa si interrelationata, viata economica poate fi abordata si analizata din unghiuri diferite. Pe acesta baza, disciplina Economie (Economics-ul) se imparte in doua mari componente sau ramuri: microeconomia (Microeconomics) si macroeconomia (Macroeconomics).

Microeconomia este acea componenta a economiei care analizeaza faptele, procesele si comportamentele economice, manifestate ca entitati individuale, autonome si specifice, precum si relatiile dintre aceste entitati elementare ale vietii economice. Domeniile prioritare de cercetare ale microeconomiei sunt: preferintele si alegerile consumatorilor individuali; deciziile producatorilor (firmelor) care sustin oferta de bunuri; functionarea pietelor individuale si formarea preturilor in cadrul diferitelor tipuri de piata; remunerarea factorilor si formarea veniturilor.

Macroeconomia, cealalta componenta a economiei, cerceteaza marimile sau variabilele globale din economie, numite agregate, interdependentele dintre aceste agregate si performantele globale ale economiei unei tari. Agregatele macroeconomice cele mai semnificative sunt productia, venitul si consumul din economia unei tari (PIB-ul), cererea si oferta agregate, indicele general al preturilor, ocuparea si somajul, inflatia, deficitul bugetar etc. Macroeconomia se  ocupa in principiu de aceleasi fapte sau realitati ale vietii economice, abordate insa ca variabile si structuri globale (departajate de aspectele individuale sau particulare) intrucat ea (analiza macroeconomica) este preocupata in principal de comportamentul si situatia economiei unei tari in ansamblul sau.

In abordarea problemelor economice atat la nivel microeconomic cat si macroeconomic, economistii fac distinctie intre ceea ce este sau se intampla in realitate si ceea ce oamenii ar dori sau considera ca ar fi bine sa se intample. Distinctia mentionata se refera la economia pozitiva si economia normativa.

Economia pozitiva se ocupa de cunoasterea si prezentarea realitatilor economice, oferind explicatii asupra a ceea ce este in fapt sau ceea ce se poate intampla in economie daca se intrunesc anumite conditii sau se produc anumite evenimente. Abordarea pozitiva se foloseste de instrumente si tehnici de analiza prin care faptele si realitatile evidente din universul economic sunt identificate, descifrate si apoi ordonate pentru a prevedea evenimentele si a gasi regulile desfasurarii lor in timp si spatiu. In general, ipotezele si predictiile economiei pozitive sunt verificabile (testabile) prin confruntarea lor cu faptele din lumea reala.

Economia normativa arata ceea ce trebuie sa fie in economie si cum ar trebui actionat ca activitatea economica sa se incadreze in anumite limite de normalitate. Abordarea normativa opereaza astfel cu judecati de valori si aprecieri ce au la baza si alte criterii decat cele strict economice. De aceea, afirmatiile normative nu sunt testabile si, ca urmare, dezacordurile asupra lor nu pot fi clarificate apeland la observatii si analize empirice.

Continand o serie de valori si criterii (filozofice, etice, culturale, ecologice etc. ) prin care faptele economice sunt interpretate si apreciate, problemele si intrebarile care privesc economia normativa se cer dezbatute si rezolvate in mod rational, dar apeland la alte instrumente decat cele care tin de analiza pozitiva. De aici si motivul principal pentru a delimita abordarile normative de cele pozitive in economie, fara a considera ca primele nu sunt folositoare sau nu trebuie sa-i preocupe pe economisti (vezi si Caseta 1. 2).

Asadar, economistii profesionisti trebuie sa aiba constiinta si perspectiva clara a metodologiei pe care o practica si sa evite confuzia intre analiza pozitiva si judecata normativa. Mai mult, abilitatea lor de a distinge intre pozitiv si normativ este considerata drept componenta cheie a fundamentarii economiei ca stiinta. La fel ca toti ceilalti oameni de stiinta, economistii cauta raspunsuri relevante la realitati evidente din universul economic, elaborand teorii si ipoteze din care sunt deduse predictii testabile si demne de incredere referitoare la actiunile si comportamentele participantilor la viata economica. Cuvantul "pozitiva" atribuit economiei este un indiciu al acestui mod de abordare a problemelor economice si este util pentru a scoate in evidenta rolul teoriei economice, adesea considerata ca fiind sinonima cu ceea ce numim economie pozitiva. "Telul ultim al unei stiinte pozitive - arata Milton Friedman - este dezvoltarea unei teorii care sa ofere predictii valabile si semnificative despre fenomene inca neobservabile". Economia pozitiva nu-si propune si nici nu poate sa arate ce este bine si ce trebuie sa se faca in economie, ci doar ce se va intampla in actiunile si comportamentele oamenilor daca se produc anumite fapte sau evenimente economice.

Pentru a explica concret aceasta deosebire, vom considera unele asertiuni sau afirmatii care pot fi clasificate ca fiind pozitive sau normative. Astfel, "existenta fenomenului somajului ridicat reduce productia realizata sub nivelul celei potentiale", sau "cresterea gradului de fiscalitate are ca efect reducerea cererii de consum si de investitii" sunt ambele afirmatii pozitive care pot fi testate (si au fost confirmate de observatiile empirice). In schimb, asertiuni precum " somajul ridicat trebuie sa ingrijoreze si sa preocupe serios autoritatea publica", sau "guvernul trebuie sa introduca salariul minim garantat si sa aplice impozitul progresiv pe venit" sunt afirmatii normative. Ele nu pot fi testate si verificate ca fiind veridice sau neadevarate, deoarece se refera la valori si criterii de justitie sociala si nu la fapte economice ca atare.

Aceasta nu inseamna ca economistii nu trebuie sa se preocupe si sa dezbata probleme care privesc judecati de valoare de genul celor mentionate mai sus. "Doar ca economia pozitiva nu incearca sa raspunda intrebarilor normative (deoarece instrumentele ei nu sunt potrivite pentru aceasta) economistii nu trebuie sa inceteze a cerceta atunci cand se rostesc cuvintele "ar trebui". Prin analiza ceea ce pare sa fie o afirmatie normativa se va transforma adesea in ipoteze pozitive de care depinde concluzia noastra" . Important este ca afirmatiile si concluziile economistilor sa rezulte din ipotezele si predictiile testabile ale teoriilor lor, pentru ca altfel teoria economica ar fi rupta de lumea reala a faptelor economice. Dar despre rolul si structura teoriilor economice vom vorbi mai mult la metoda economiei, in partea finala a acestui capitol.