Dezvoltarea economica regionala in Uniunea Europeana - premise ale politicii regionale a Uniunii Europene

1.- Premise ale politicii regionale a Uniunii Europene; 2.- Evolutia politicii regionale a Uniunii Europene; 3.- Politica romaneasca de dezvoltare regionala in context european

Premise ale politicii regionale a Uniunii Europene

Politica regionala a UE are drept scop intarirea coeziunii economico-sociale pe baza reducerii disparitatilor dintre nivelul de dezvoltare al diferitelor regiuni din UE. Particularitatea acquis-ului comunitar in materie de politica regionala este data de dinamismul evolutiei sale, justificat de varietatea disparitatilor intre regiuni. Astfel, in anul 2001, media PIB pe locuitor in primele 10 regiuni dezvoltate ale UE reprezenta cca 160% din media comunitara, in timp ce in cele mai sarace regiuni, ea se situa la un nivel de cca 50%. Pentru a reduce astfel de dezechilibre, UE a conceput si pus in aplicare o serie de instrumente structurale si de coeziune:

Fondul European de Dezvoltare Regionala (ERDF);

Fondul Social European (ESF);

Fondul European de Orientare si Garantie Agricola (FEOGA);

Instrumentul Financiar pentru Orientare in domeniul Pescuitului (FIFG);

Fondul European de Coeziune (ECF);

instrumentele financiare ale BEI.

A fost structurata, de asemenea, nomenclatura unitatilor teritoriale pentru statistica (NUTS), in cadrul regiunilor de dezvoltare din componeneta statelor membre UE. Astfel, prima structura - NUTS I este alcatuita din regiuni de dimensiuni mari, teritoriul UE fiind impartit in 77 astfel de unitati, iar, ultima - NUTS V este reprezentata de comunele din componenta statelor memebre UE. Pentru a putea contribui la reducerea decalajelor dintre regiuni, UE a alocat pentru perioada 1994-2000, cca 170 miliarde euro. Acest ajutor financiar a fost focalizat pe urmatoarele obiective comunitare:

Dezvoltarea si ajustarea structurala a regiunilor cu intarziere in dezvoltare. Se adreseaza regiunilor NUTS de nivel II, al caror PIB/locuitor calculat ca medie pe ultimii trei ani se situeaza sub nivelul de 75 % din media comunitara. In NUTS II intra regiunile din Grecia, Portugalia si Irlanda, partial si din alte state membre UE. Peste 70 % din alocatiile bugetare ale UE alocate politicii regionale sunt destinate acestui obiectiv, fiind utilizate in acest scop patru fonduri structurale (ERDF, ESF, FEOGA si ECF) .

Reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial. Criteriile de eligibilitate privesc regiunile de nivel NUTS III cu somaj si pondere a sectorului industrial peste media comunitara, industria fiind insa in declin. Regiunile de nivel NUTS III au o populatie de cca 60 de milioane locuitori (16 % din populatia UE). La realizarea acestui obiectiv participa ERDF si ECF.

Lupta contra somajului de lunga durata, insertia profesionala a tinerilor si promovarea egalitatii de sanse intre barbati si femei. Fondul structural utilizat in acest sens este ESF.

Adaptarea fortei de munca la mutatiile industriale si evolutia sistemelor de productie, cu sprijinul ESF.

Adaptarea structurilor agricole si modernizarea agriculturii, in cadrul reformei PAC, modernizarea si restructurarea pescuitului. Fondurile utilizate in acest scop sunt FEOGA si FIFG. Dezvoltarea zonelor rurale prin redistribuirea resurselor umane din agricultura clasica spre indeletniciri specifice zonelor rurale (agro-turismul, industria artizanala), fiind folosite in acest sens ERDF, ESF si FEOGA.

Dezvoltarea si ajustarea structurala a euroregiunilor ce au o densitate a populatiei sub 8 locuitori/kmp. Acest obiectiv a fost introdus dupa aderarea tarilor nordice (Suedia si Finlanda), care se confrunta cu o astfel de problema. Participa ERDF, ESF si FEOGA).

Utilizarea fondurilor structurale se face cu respectarea unui set de principii ce au drept scop cresterea eficientei economice comunitare:

Principiul concentrarii: fondurile sunt orientate spre un numar limitat de obiective prioritare si servesc unui numar restrans de regiuni.

Principiul parteneriatului: decizia de repartizare a fondurilor este rezultatul dialogului Comisiei Europeane cu autoritatile nationale, regionale si locale.

Principiul programarii: sunt finantate programe globale si nu proiecte individuale; prima perioada de programare a cuprins cinci ani, 1989-1993, a doua perioada a fost de sase ani, 1994-1999, iar urmatoarea este de sapte ani, 2000-2006.

Principiul aditionalitatii: fondurile structurale nu se substituie eforturilor financiare ale statelor membre, ci sunt aditionale acestora si trebuie sa aiba o valoare crescuta de la o perioada la alta.

Fondul European de Coeziune (ECF) este destinat evitarii sporirii investitiilor in domeniile protectiei mediului si retelelor de transport, ca urmare a efortului de stabilitate bugetara impus pentru participarea la UEM. Acest fond este alocat tarilor membre UE al caror PIB este mai mic de 90 % din media comunitara, pentru a le pregati in vederea intrarii in UEM