Regionalizare /multilateralizare comert international

Regionalizare /multilateralizare comert international

Liberalizarea comertului international, dupa al II-lea razboi mondial, a devenit tot mai necesara si datorita faptului ca piata capitalului s-a dezvoltat mult mai rapid decat cea a marfurilor. In comertul international incepusera sa se manifeste doua tendinte: globalizarea pietei asa cum a fost ea sprijinita la inceput in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT) proces continuat din 1995 de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si regionalizarea, prin crearea unor organisme regionale, promovata la inceput de statele europene.

Analistii apreciaza ca, economia mondiala in ansamblul ei, este marcata de accentuarea a numeroase mutatii de fond care remodeleaza tesatura de interdependente pe baza careia ea functioneaza; ca doua forte principale, dinamice si oarecum contradictorii, conduc acest proces si anume, aparitia si functionarea aranjamentelor economice regionale in paralel cu adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale. Constituirea ansamblurilor economice subregionale sau regionale, este un fenomen care s-a accentuat in timp si pe care, deocamdata, analistii il apreciaza ca o modalitate pe care multe tari o prefera unui schimb generalizat, ce ar putea reprezenta o sursa potentiala de neintelegeri socio-politice periculoase.

Regionalizarea este, in conditiile existente azi in lume, calea cea mai eficienta care poate sprijini deschiderea treptata a economilor nationale spre piata mondiala. Regionalizarea presupune ca statele -natiuni, cultiva relatii integrative tot mai stranse intre ele, cu grade diferite de complexitate. Acest "fenomen" de regionalizare a fost formalizat prin proliferarea gruparilor regionale integrationiste, sau   s-au dezvoltat prin adancirea raporturilor comerciale, investitionale, sau a fluxurilor financiare zonale. Cooperarea regionala este apreciata de unii analisti - ca o alta forma marginala si neevoluata institutional de regionalism, care consta in masuri menite sa:

combine infrastructuri;

sa perfectioneze managementul resurselor comune, sau

sa aiba prioritar obiective politice, decat economice.

Tendinta de formare a blocurilor regionale comerciale a fost determinata de actiunea mai multor factori, atat de natura endogena, cat si exogena. ( D. Negrescu, Tribuna Economica nr. 42/95, p. 28)

Factorii endogeni - sunt rezultatul evolutiilor care s-au petrecut in interiorul unor tari sau grupari de tari deja constituite, care se afla in / sau isi intensifica procese de integrare. Printre acestia amintim:

dificultatile economice cu care s-au confruntat diversele economii in deceniile trecute ca urmare a crizei energetice si care au avut ca rezultat constientizarea faptului ca exista un potential de crestere economica insuficient valorificat si anume, accesul neingradit la piete mai largi decat cele interne - delimitate de frontiere;

optiunile fundamentale de politica economica similare, conceptia comuna despre dezvoltare ca urmare a depasirii barierelor ideologice in relatiile Nord-Sud si, de asemenea, Est-Vest;

politicile de liberalizare a comertului intreprinse de multe tari in dezvoltare - mai ales dintre acelea cu potential economic, proces care va face mai usoara o liberalizare accentuata pentru o viitoare integrare cu statele care apartin grupului statelor dezvoltate-industrializate.

anumite aspecte de ordin politic, care au determinat constituirea a trei blocuri comerciale distincte in jurul Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene si Japoniei, cu rolul de a accelera, in zonele respective, procese de integrare regionala.

Dintre factorii exogeni care actioneaza si determina constituirea blocurilor comerciale regionale, si sunt in afara posibilitatilor de control al tarilor sau grupurilor de tari, evidentiem:

incercari in scopul de a compensa, printr-o intensificare a schimburilor intragrup a eventualelor pierderi ce pot proveni din ingustarea unor piete extraregionale, ca urmare tot a unor procese integrationiste (ex : o tara cum este Canada sau grupul de tari AELS, reticente fata de o integrare mai avansata, au fost nevoite sa-si revizuiasca pozitiile ca urmare a temerilor ca intensificarea tendintelor protectioniste in SUA si CEE ar putea afecta si interesele comerciale ale partenerilor "neutri"; pentru tarile in dezvoltare, apropierea de blocurile integrationiste este determinata in mare masura de teama de a nu ramane izolate.);

ca modalitate de acoperire a riscurilor potentiale determinate de diferite evenimente, anumite evolutii - care se petrec fie in zona, fie in alte zone (ex. fenomenul "deturnare de comert" - ca efect al integrarii sau al altor politici constiente promovate de unele economii dezvoltate);

consideratii de ordin politic care, de asemenea, se pot constitui determinanti exogeni ai formarii de blocuri regionale si anume dorinta pentru stabilitate politica si pentru intarirea sistemelor democratice (ex. progresele realizate de Grecia, Spania, Portugalia prin integrarea in CEE, de Mexic prin intrarea in NAFTA si intarirea relatiilor cu SUA).

In consecinta, activitatea economica va continua sa se concentreze in cele trei mari regiuni geografice - America de Nord, Europa si Asia de SE - centrata pe cei trei poli de putere economica, SUA, UE si Japonia, denumite "Triada" (lupta pentru suprematia economica insa intre acesti poli este crancena deocamdata). Acestea sunt economiile cele mai dezvoltate in fiecare regiune si sunt principalele surse de tehnologie, capital si fluxuri de comert pentru celelalte economii din zona. In jurul lor se concentreaza tarile in dezvoltare dominate  de fluxurile de investitii care provin de la centru, constatandu-se deja o aglomerare in jurul fiecaruia dintre cei trei poli de putere ai Triadei. Devine evident, ca din acest punct de vedere, multe tari in dezvoltare isi vor acorda legaturile economice cu tara pol din regiunea de care apartin. Exista parerea ca acele tari care nu se vor lega de tara pol prin intermediul fluxurilor de investitii straine, vor fi marginalizate tot mai mult si, in viitor, le vor fi afectate perspectivele de crestere.

Gruparile economice subregionale si regionale cu caracter de integrare economica care au aparut in perioada postbelica, au urmarit armonizarea si concertarea politicilor lor economice, si in functie de gradul de integrare convenit, - au creat conditii pentru libera circulatie a produselor, a serviciilor, a capitalurilor, a fortei de munca.

Prin constituirea acestor organizatii, in general tarile lumii si in special tarile in dezvoltare, au urmarit sa-si sporeasca eforturile in scopul cresterii lor economice sustinute, sa contracareze efectele relatiilor externe de multe ori inechitabile, sa lichideze subdezvoltarea.

In fata numeroaselor polemici, numerosi specialisti apreciaza ca initiativele de integrare regionala si interregionala sunt mai cu seama complementare decat alternative in promovarea unui comert mai liber, ca blocurile regionale nu impiedica, ci dimpotriva, stimuleaza schimburile internationale, participa la conlucrarea regionalism/multilateralism in folosul dezvoltarii, asigura suportul globalizarii. Regionalizarea si globalizarea nu sunt procese contrare, aflate in conflict.

Globalizarea este mai dificil de definit, dar poate fi conceputa ca fiind cea mai inalta forma de internationalizare a activitatii economice. O latura a globalizarii este adancirea si expansiunea integrarii corporationale atat in interiorul, cat si intre societatile transnationale. Ambele tendinte, globalizarea si regionalizarea, in actiune concomitenta au determinat o retea relationala tot mai elaborata care face sa se atenueze, cel putin economic, rolul granitelor nationale si sa fie tot mai dificila stabilirea identitatii si originii intreprinderilor internationalizate.

Aceasta evolutie alternativa, concomitenta sau complementara a globalizarii si regionalizarii a generat o economie mondiala din ce in ce mai interdependenta.

Europa a fost un premiant al acestui proces formativ. Uniunea Europeana (UE), care cuprinde cincisprezece din cele mai puternic industrializate state ale lumii si cele noi zece care au aderat in 2004, este cea mai avansata pe calea punerii in practica a unui aranjament de integrare regionala. Totodata, UE a facut serioase demersuri atat pentru a sprijini integrarea regionala a altor tari, cat si pentru a rafina si dinamiza propriile relatii inter-regionale cu aceste zone; corporatiile transnationale ale tarilor europene dezvoltate sunt printre cei mai mari negustori si investitori globali a caror prezenta se face simtita in orice regiune a lumii. Marimea pietei europene si evolutia progresiva a procesului de integrare a determinat localizarea tot mai pronuntata a altor companii transnationale in aceasta zona.

Evolutia unor indicatori economici ai principalelor

tari membre ale OCDE

Sursa: Problemes Economiques nr. 9,1999

Lucrare: Functiile managementului calitatii Lucrare: Bibliografie - managementul dezvoltarii durabile			estimari	2000 prognoze
Ritmul de crestere a PIB 1. media OCDE 2. SUA 3. Japonia 4. UE
Rata somajului(%) 1. media OCDE 2. SUA 3. Japonia 4. UE
Rata anuala a inflatiei (%) 1. media OCDE 2. SUA 3. Japonia 4. UE