Comunicare si limbaj economic

Economia in ansamblul sau - agentii economici, organizatiile economice si institutiile - emit si capteaza diverse semnale[1] (stiri, informatii, avertismente, zvonuri etc.) evidente sau culese de institutii specializate (de consultanta, de studiu a conjuncturii, de sondare a opiniei publice, de presa scrisa sau audio-video, s.a.) care pot sa influenteze performantele activitati intr-un orizont de timp previzibil.

Producatorii, consumatorii, economisitorii, finantatorii, creditorii, debitorii etc. sunt in permanenta atenti la semnalele care vin din mediul economic, mai precis dinspre piata si dinspre institutii. Ignorarea semnalelor, chiar daca in aparenta sunt nesemnificative, poate modifica decisiv rezultatele finale ale agentului economic sau chiar ale economiei in ansamblul sau. Astfel, daca preturile la factori se modifica sau daca pretul unei tranzactii creste, producatorii ar putea sa-si modifice functia de productie. In esenta, producatorii isi concentreaza eforturile in directia intelegerii corecte a semnalului captat, dar si spre anticiparea consecintelor generate de acesta. In acelasi timp, eventualele nemultumiri ale consumatorilor sunt semnale care arata ca s-ar putea pierde o cota importanta din piata sau chiar piata. Desigur, producatorii sunt interesati de orice semnal care are legatura cu activitatea lor (de la preturile de piata pana la legislatia economica).

Preturi, impozite, taxe, dobanzi, constrangeri sau relaxari ale legislatiei economice, dar si decizii ale autoritatilor, sunt surse posibile de semnale pentru producatori, dar si pentru alti agenti economici (investitori, exportatori, importatori, brokeri, dealeri, bancheri etc.). In mod firesc consumatorii sunt cei care capteaza semnalele dinspre producatori, insa ei sunt si principalii emitenti de semnale pentru acestia. In fond, ei sunt in buna masura piata. Cu cat scade ignoranta consumatorilor in materie de pret, cu atat semnalele emise de ei sunt mai interesante pentru producatori. Mai mult, consumatorii sunt in permanenta in cautare de "chilipiruri", adica sunt decisi sa realizeze surplusul consumatorului sau renta consumatorului, ceea ce inseamna ca posibilitatea lor de a-si alege o structura convenabila a cheltuielilor de consum se bazeaza pe semnalele oferite de marimea preturilor si de cresterea veniturilor[2].

Semnalele emise si captate de producatori si consumatori combina limbajul articulat si vizualizarea. Toate produsele au preturi afisate, dupa cum au si avertizarile legate de consum, care sa asigure conditia esentiala a pietei libere - accesul la informatia economica.

Unele piete, cum este bursa de valori, au forme de organizare si functionare specifice, unde, din cauza rapiditatii operatiilor, semnalele sunt cruciale. Daca, de pilda, unele active incep sa piarda sistematic din valoare este un semnal pentru detinatori sa scape de ele. Unele burse au avertizare sonora speciala de deschidere si de inchidere, alte burse imbina traditia cu modernitatea in emiterea si captarea de semnale folosind limbaje conventionale ad-hoc.

Captarea semnalelor si raportarea lor la experiente anterioare sau la constructii teoretice anterioare le da valoarea de semn. Semnul, in mediul economic, reprezinta nota specifica, trasatura distinctiva dupa care se recunoaste o economie, o actiune economica, un fapt economic, o piata, un mijloc de schimb, o marca de fabricatie, un bun sau un agent economic. Transformarea semnalelor in semne care sa aduca informatii - de confirmare, de avertizare, de punere in garda, de inceperea sau de incetarea unei actiuni etc. - presupune interpretarea acestora cu un cod adecvat, testat in prealabil[3]. Dintre cele mai cunoscute semne dintr-o economie sunt semnele monetare . Moneda este recunoscuta din lumea bunurilor prin specificitatea sa intruchipata in functiile pe care le are in economie. Daca, de pilda, puterea de cumparare a banilor scade dramatic, aceasta este un semn al unor mari slabiciuni ale economiei, ale unor crize puternice si prelungite, care pot induce neincredere in mediul de afaceri si instabilitate sociala.

In acelasi mod, raportand semnalele receptionate de pe o piata, cu privire la cerere si oferta, la cunoscuta teorie a concurentei, se poate preciza tipul de piata in functie, de pilda, de numarul producatorilor si cel al consumatorilor (multi, cativa, unul).

Pentru a fi interpretat semnalul trebuie sa fie identificat si selectat din interferenta de semnale, deci el trebuie sa aiba un anumit prag de intensitate, iar instrumentele de descifrare si interpretare (decodorul) trebuie sa aiba o fiabilitate suficienta care sa-i ofere un grad oarecare de certitudine[5].

Impactul semnalelor, dar si al decodificarii lui cu mediul economic poate provoca socuri puternice, procese emotionale greu de controlat si totodata, este probabila micsorarea (sau pierderea) sansei receptarii unei indicatii utile pentru conduita agentilor economici. Faimoasa "coada", cu inevitabila intrebare adresata ultimului asezat in sir: "Ce se da?", ca si indicatia pe mai multe voci (de regula de la sfarsitul cozii): "Dati mai putin sa ajunga la toata lumea", a fost si probabil ca este un semn al unei grave crize a bunurilor de consum curente, indeosebi a celor alimentare. Daca stai la coada la o carte, la un concert, la un film este un semn combinat de interes si pasiune de asezare cat mai sus in ierarhia valorilor, insa nu acelasi lucru se poate spune despre amintita "coada". Cel mai ingrijorator lucru nu a fost coada, ci comportamentul inertial care se profilase, pentru ca multi oameni (indeosebi de varsta a treia) isi aveau in "coada" o adevarata viata sociala. Fondurile de investitii care au falimentat, printre care si FNI au avut si ele istoria lor. Falimentul FNI a fost "anuntat", existand suficiente motive pentru cei avizati sa interpreteze corect semnalele, indeosebi cele legate de metoda de calcul a valorii unitatii de fond. Ceilalti, care au fost si marii perdanti, le-au dat o semnificatie opusa: si-au vandut casele sau si le-au ipotecat, s-au imprumutat la camatari etc. pentru a-si adjudeca valoarea pe care o anticipau, fiind stimulati si cu ajutorul unui indemn publicitar echivoc: "Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine". Dincolo de detaliile juridice ale problemei, care cad in sarcina autoritatii, raman aspectele legate de imagine si de comunicare. Si, daca lucrurile n-ar fi tragice, ar rivaliza cu unele dintre filmele de exceptie: perdanti (in buna parte batrani, imbracati saracacios pe care insa televiziunile ii prezentau cu o formula standard: "Investitorii FNI au protestat nu stiu unde") apar pentru opinia publica drept simbolurile lumii capitaliste sau ale economiei de piata. Prin urmare, intr-o perioada cand deficitul de capital era realitatea crunta, cand investitorii straini ar fi venit cu ganduri murdare "sa-i exploateze pe romani", singurii investitori cinstiti ajunsesera victimele catorva persoane! Cine ce sa mai inteleaga!

Alte semnale, incorect receptate sunt debransarile. In mod clar ele arata incapacitatea monopolurilor utilitatilor publice de a se mentine pe o piata libera si concurentiala. Pe de alta parte ele tradeaza interesele specifice ale birocratiei sau ale grupurilor de presiune din aceste domenii. Mai mult, un soi de complicitate a sindicatelor cu puterea (oricare ar fi fost ea), sindicate care cerusera o perioada de 10 ani pana la acceptarea surselor alternative, deci a concurentei, a agravat situatia. Amanarea deciziei de a lasa loc concurentei in domeniul utilitatilor publice in pofida semnalelor alarmante ale utilizatorilor, a insemnat aproape "moartea naturala" a sistemului comunal centralizat. Sunt orase care s-au debransat in intregime si unde punctele de furnizare a energiei s-au desfiintat. Acestea sunt semne evidente ale slabiciunilor pe care le contine sistemul public, dar si ale obstacolelor in calea utilizatorilor care vor sa plateasca atat cat consuma. S-a preferat insa debransarea silita si voluntara, ceea ce a insemnat si imposibilitatea recuperarii datoriilor.

Desigur, exemplele ar putea continua cu falimentele bancare, caritasul, pietele taranesti, economatele, cantinele saracilor, fara a produce informatii suplimentare, doar confirmarea importantei emiterii si receptarii corecte a semnalelor.

Informatia este furnizata de unele semnale care pot fi dirijate: preturi, taxe, impozite, ratele dobanzii, cursul de schimb, gratuitati etc. Economia se dovedeste si din aceasta perspectiva, nu numai o sursa inepuizabila de informatii, ci si un edificiu fondat pe informatii. Economisti de renume si-au formulat programul de cercetare in domeniul informatiilor si unii au fost chiar recompensati cu Premiul Nobel pentru Economie[6].

In multimea informatiilor exista unele care pot fi insa dirijate intentionat si astfel ele capata valoarea de mesaj. Orice mesaj presupune emiterea unei informatii prin semnale codificate, in directia unei tinte determinate, cel mai adesea un interlocutor sau un grup bine determinat, fara feedback obligatoriu[7]. In cazul agentilor economici aceasta emisiune se efectueaza intr-un context de obiective ale politicii economice generale si de roluri, conforma cu codificarea si care poata sa cuprinda distorsiuni si perturbari. Cauzele distorsiunilor se gasesc fie in diferentele de atitudine sau de conceptie dintre emitator si receptor, fie in diferentele dintre registrele de limba utilizate, care se fondeaza pe valorificarea functiilor limbajului, fie de buna sau reaua intentie. Unele distorsiuni pot sa apara absolut intamplator, efectele lor fiind de cele mai multe ori imprevizibile si greu gestionabile, anuntand crize de comunicare sau de imagine.

Buna comunicare cere un mesaj clar. Din nefericire nici un mesaj nu poate fi socotit de la bun inceput corect si definitiv formulat, dupa cum nimeni si nimic nu garanteaza receptionarea lui corecta. Un exemplu in acest sens il constituie disputele de acum cativa ani, dispute declansate la inceput in mediul politic si apoi extinse in lumea economistilor, care aveau drept subiect atitudinea fata de schimburile externe, in speta fata de protectionism. Invazia pietei romanesti de produse alimentare straine (mai ieftine) era prezentata, pe de o parte, drept un atac la producatorul indigen, iar pe de alta parte, ca un pericol real pentru economie in ansamblul sau. Presiunile exercitate de mediul politic si numarul mare de adepti ai protejarii economiei prin masuri "la granita" au reusit sa obtina modificarea unor acorduri internationale privind termenii de schimb prin asa-zisul "acord de salvgardare". Mesajul insa poate fi privit si altfel, el arata ingrijorarea politicienilor fata de consumatorul roman care avea prilejul sa cumpere mai ieftin, deci sa traiasca mai bine. In mod clar, producatorii romani nu au devenit mai eficienti in urma acelor masuri, dupa cum nici consumatorii romani n-au fost atrasi mai mult de produsele romanesti din patriotism sau din dorinta de a raspunde chemarii guvernamentale "Fabricat in Romania". Prin urmare, elaborarea mesajului presupune tatonari succesive, dar si modificari progresive ale semnificatiei si sensului sau, pana se ajunge de la mesajul incomplet la mesajul amplu si complex[8]. Atunci cand, dupa emiterea unui mesaj apare ritmul, intre destinatar si destinator are loc un schimb de informatii ceea ce inseamna ca se realizeaza deplin comunicarea.

Comunicarea in economie, ca si comunicarea in general pune in relatie dimensiunile multiple ale modului in care actioneaza agentii economici (indivizi, firme, institutii) atunci cand aloca resurse rare apeland la mecanismul preturilor. Astfel, comunicarea se realizeaza printr-o serie de relationari intre perceptii, gusturi si preferinte, imaginatii, vocabular, teorii, experiente, modele etc. Comunicarea stabileste un sens printr-un ansamblu de verigi care permit crearea unor raporturi de contrast intre obiective, roluri, atitudini si constrangerile fiecarui agent economic si care face legatura cu economia.

Metodele moderne de comunicare invoca frecvent, mai ales in spatiul publicitar, atitudinea. Atitudinea sau felul de a fi si de a se comporta, reprezinta in fond o anumita idee sau o anumita conceptie. Atitudinea este partea vizibila a comportamentului agentilor economici. Centrarea mesajelor pe atitudine, pe o noua atitudine reflecta capacitatea pe care o au ideile economice in schimbarea realitatii si a modului de gandire al oamenilor, dar si in schimbarea mentalitatilor. In aceasta parte a comunicarii, schimbarea mentalitatii nu este deloc de neglijat in proiectarea viitorului unei economii. In istoria recenta, "statul providential", "visul american" sau "statul bunastarii"[9], au constituit repere importante in sustinerea economiei prin increderea in sistem . Responsabilii strategiilor de dezvoltare economica trebuie sa stapaneasca bine "lectia de comunicare" atunci cand proiecteaza si fixeaza "tinte", asigurandu-se intr-un orizont de timp rezonabil si cu un mesaj clar si concis. Repetabilitatea mesajului este necesara, dar nu suficienta pentru sadirea increderii intr-o economie. La fel de importanta este si stabilitatea mesajului, pentru ca degaja seriozitate si interes fata de cei care sunt finantatorii treburilor publice.

In formularea mesajelor, dar mai ales in comunicarea lor, sunt si situatii putin controlabile si greu de controlat atunci cand prevaleaza zvonurile[11]. Industria zvonurilor este puternica, iar ripostele sunt prea slabe pentru a atenua efectele unui dezastru provocat de raspandirea unor stiri tendentioase si insuficient verificate. In mod traditional zvonul se propaga de la om la om, dar mijloacele de comunicare in masa, voluntar sau involuntar, cresc credibilitatea informatiilor care se dovedesc de multe ori neintemeiate, dar deja este prea tarziu pentru a putea remedia raul produs. Cazurile falimentelor bancare sunt exemple elocvente, desi persista indoiala daca nu cumva zvonul prabusirii unei banci a fost in mod intentionat lansat pentru a micsora efectele pierderilor si pentru a descuraja deponentii in incercarea de a-si recupera banii, totusi nerabdarea si iritarea deponentilor accelereaza deznodamantul. Zvonurile, neindoielnic, tin de om si de structura sa, si prind viata atunci cand un numar semnificativ de persoane sunt implicate in continutul lor. Sunt zone ale economiei unde comunicarea devine sensibila, tocmai din cauza "fragilitatii" lor fata de informatiile incomplete sau tendentios formulate. De aceea, orice informatie, referitoare la un aspect sau altul al economiei, trebuie atent verificata inainte de a fi luata in calcul.

In comunicarea economica se observa ca limbajul, mai precis limbajul verbal joaca un rol extrem de important, dar el este dublat de imagine si miscare, astfel incat informatia si/sau mesajul sa-si atinga tinta. Stiinta economica apare astfel ca o sursa autorizata in identificarea si explicarea complexitatii actiunilor economice in scopul functionarii economiei.