Etapele dezvoltarii limbajului - lalatiunea, dezvoltarea fonologica

Etapele dezvoltarii limbajului

Lalatiunea - Pregatirea prelingvistica

Intre 3 si 6 luni copilul incepe sa produca sunete asemanatoare silabelor. Debuteaza perioada ganguritului in care copilul isi va exersa capacitatile de expresie cu o bucurie din ce in ce mai clara timp de aproape un an si jumatate. Chiar si dupa pronuntare primelor cuvinte, lalatiunea continua, ceea ce sugereaza cercetatorilor faptul ca aceasta etapa este una importanta, de pregatire a producerii limbajului. De asemenea, evidentele referitoare la lalatiunea copiilor surzi proveniti din parinti cu surditate, arata ca aceasta este cu siguranta o etapa importanta in deprinderea limbajului( A.Birch,2002,pag.153). Pe de alta parte, progresul lalatiunii la copil este dependent de abilitatea de a auzi sau de a produce sunete a copilului. Observatiile asupra lalatiunii au aratat ca spre varsta de 7/8 luni cam inainte de producerea primelor cuvinte lalatiunea contine sunete din limba vorbita a maturilor, lucru care nu se petrece decat mult mai tarziu in cazul copiilor cu deficiente de auz. In cazul copiilor cu surditate totala lalatiunea pare sa nu capete aceasta apropiere de limba vorbita. Ceea ce pare destul de sigur este faptul ca se produce (la copii fara deficiente) o maturare continua a lalatiunii iar dezvoltarea fonetica a ganguritului pastreaza un patern universal ( L. Berk, 1989, pag. 375).

Dezvoltarea fonologica

Cronologia dezvoltarii fonologice indica faptul ca unele foneme apar putin mai tarziu ca altele cu precadere consoanele constrictive (s,z,f,j,l,r etc) chiar daca copilul le discrimineaza cu mult timp inainte articularea lor este mai dificila. Pronuntia corecta este un proces complicat care depinde de capacitatea copilului de a controla aparatul fonoarticulator, de continua imbunatatire a capacitatii de a urmarii secvente fonologice complexe, de capacitatea de a-si monitoriza si corecta productiile eronate pentru a fi cat mai aproape de vorbirea adulta. Intre 1 si 4 ani copii fac un remarcabil progres in acest sens. De la faza lalatiunii la vorbirea propriu-zisa comportamentul copilului se afla intr-un continuu efort de incercare si eroare in pronuntarea cuvintelor iar rezultatele se descriu in aceeasi maniera, unele cuvinte sunt pronuntate cu o surprinzatoare acuratete fata de altele care sufera unele "transformari". Joaca cu sunetele poate fi considerata o perioada in sine, ea produce o mare bucurie copilului si este de fapt momentul unui continuu exercitiu al capacitatilor sale fonologice. In aceasta perioada apare jargonul extins care deriva din lalatiune si cuprinde cuvinte ale limbii vorbite in jurul copilului dublate de o mimica dedicata, totul pe un fond clar al intentionalitatii comunicarii ( Menyuk, Menn, &Silber, 1986). Pronuntia copiilor se imbunatateste simtitor in perioada prescolara ca urmare a maturarii aparatului fonoarticulator si a exercitiilor active ale copilului. La intrarea in scoala pronuntia copilului este aproape corecta in cele mai multe cazuri.

Dezvoltarea codului lingvistic cuprinde :

dezvoltare semantica

dezvoltarea sintactica

Dezvoltarea semantica presupune realizarea corespondentei intre concept si eticheta verbala. Copii sunt angajati intr-un efort cognitiv considerabil constand in conectarea conceptelor cu etichetele lor verbale dupa o foarte scurta familiarizare cu intelesul acestora. Ordinea achizitiilor verbale arata o conexiune importanta intre dezvoltarea cognitiva si cresterea vocabularului. Ca urmare, obiectele sunt printre primele etichetate verbal in timp ce actiunile si atributele persoanelor sau obiectelor ajung mai tarziu sa fie numite.

Referat: Organizatia - caracteristici constructive si functionale Referat: Principiile managementului calitatii

Functia conativa se refera la toate aspectele limbajului care tradeaza intentia locutorului de a crea un raspuns (sau macar o reactie de raspuns) din partea destinatarului.

Un model "autohton"

Din figura din Anexa III se poate intelege complexitatea fenomenului numit comunicare, precum si caracterul acestuia (dinamic si continuu, asa cum am mai spus). Tot gratie acestei figuri se poate puncta faptul ca abordarea semiotica este capabila sa evidentieze elementele care concura la un act de comunicare, dind astfel o imagine clara asupra procesului de comunicare in intregul sau. Aceasta schema poate constitui o baza pentru a ne imagina ca nu exista act de comunicare inocent (existenta intertextului cultural personal si a celui impartasit si rolul acestora in alegerea discursului ce va servi cel mai bine intentiei de comunicare), dupa cum nu exista receptare suta la suta inocenta a unui discurs (aceleasi elemente semnalate mai sus indica si modul de aprehendare a discursului nou receptat).

Pentru o mai buna intelegere a fenomenului numit 'intertextualitate', reproducem o parte de cele scrise de Matei Calinescu in A citi, a reciti[4]. Se va putea astfel intelege mai bine rolul intertextului comun (impartasit) in comunicare. Fragmentul pe care-l avem in vedere debuteaza, asa cum era de asteptat, cu referiri la abordarea lui Roland Barthes privind chestiunea primei lecturi a unui text.

"Un text ar trebui citit «de parca ar fi fost deja citit o data». (Prin modul in care intrebuinteaza locutiunea de parca, ne da el [Barthes] oare de inteles ca recitirea ar putea fi un caz special al unui joc de-a inchipuirea extrem de sofisticat si de constient, in care cititorul pretinde ca este re-cititor? )" .

In continuare, Matei Calinescu il citeaza pe R. Barthes: "Recitirea este propusa de la bun inceput, deoarece numai ea salveaza textul de la repetare (cei ce nu recitesc vor fi obligati sa citeasca pretutindeni aceeasi poveste), il multiplica in diversitatea si pluralitatea sa: recitirea extrage textul din cronologia sa interna (ceva s-a intimplat inainte sau dupa altceva) si recistiga un timp mitic (fara inainte sau dupa); ea contesta pretentia care vrea sa ne faca a crede ca prima lectura este o lectura primara, naiva, fenomenala, pe care ulterior nu va trebui decit s-o «explicitam», s-o intelectualizam (ca si cum ar exista un inceput al lecturii, ca si cum n-ar fi fost citit deja totul: o prima lectura nu exista, chiar daca textul se straduieste sa ne iluzioneze in acest sens . ); recitirea nu mai este consumare, ci joc."[5]

Recitirea la care se face referire nu este menita, ni se spune, pentru a descrie structura unei opere; ea doar se va stradui "sa produca o structura mobila a textului (structurare care se schimba de la un cititor la altul, pe parcursul Istoriei)"[6]. In fine, chestiunea intertextului este explicit tratata la paginile care urmeaza din cartea invocata:

"Doar in jocul complex al recitirii pot fi descoperite multiplicitatea si, intr-adevar, «infinitatea» textului. Infinitatea aceasta deriva din «intertextualitate», acea remarcabila trasatura prin care un text intotdeauna citeaza sau se refera la alte texte de aceeasi categorie, inclusiv (dar nu numai) la sursele sale directe de inspiratie, sau la textele cu care polemizeaza (sau pe care le parodiaza). Barthes considera ca intertextualitatea este o notiune «valida indeosebi in cazul textelor literare, tesute din stereotipuri extrem de variate, in care, drept consecinta, fenomenul citarii sau al referirii la cultura anterioara sau la cea ambientala este foarte raspindit» (The Semiotic Changes, p. 231). El continua cu urmatorul comentariu important, care introduce o dimensiune noua in temporalitatea complexa a (re)citirii: «In asa-numita intertextualitate trebuie sa introducem texte produse dupa: sursele unui text nu sint situate numai inaintea lui, ci si dupa el. Acesta este punctul de vedere adoptat, atit de convingator, de Lévi-Strauss, cind spune ca versiunea freudiana a mitului lui Oedip apartine mitului lui Oedip: daca-l citim pe Sofocle, trebuie sa-l citim ca pe un citat din Freud, iar pe Freud ca pe un citat din Sofocle.» Asta sugereaza ca, in universul (re)citirii, scurgerea cronologic-istorica a timpului ca fenomen este realmente inversata, de vreme ce acceptam circularitatea esentiala a citarii."[7]

Intorcindu-ne la modelul pe care il propune cursul de fata, vom aminti ca pentru toate cele afirmate in primul paragraf, stau marturie elemente ale mediului social-cultural, precum si elemente ce tin de comunicarea prin obiecte (unde inscriem paralimbajul si limbajele non-verbale) sau de alegerea codului, alaturi de tot ce inseamna acumulari personale.

Dezvoltarea sintactica priveste achizitiile vorbirii corecte din punct de vedere gramatical. Primul episod al acestei dezvoltari este stadiul cuvantului fraza sau propozitie cel al holofrazelor. Cercetatorii care sustin existenta acestui moment ca distinct in dezvoltarea limbajului considera ca fraza -cuvant transmite un inteles de sine statator. Acest cuvant-fraza este de cele mai multe ori insotit de o mimica aferenta si de o anume intonatie. Alti cercetatori (Bloom, 1973) resping idea cuvantului-fraza argumentand prin lipsa elementelor de sintaxa din repertoriul copilului. Primele cuvinte combinate in propozitii sunt in consecinta primul pas spre sintaxa. Vorbirea telegrafica, concisa si eliptica este cea a propozitiilor de tipul "tata sus", "masina merge", "mama apa" unde lipsesc articolul, verbul si/sau alte elemente ale constructiei gramaticale. Exercitiul propozitiilor din doua cuvinte este avanpremiera gramaticala caci copilul pare sa incerce sa descifreze formula de asezare a cuvintelor. Langa acelasi subiect "mama" el stie acum sa aseze o multime de cuvinte producand alte propozitii. Vorbirea complexa apare intre 2 si 3 ani prin aparitia propozitiilor simple. Propozitia de tipul substantiv+verb+atribut caracteristica pentru limba engleza s-a demonstrat, printr-un studiu intercultural ca nu este tipica (Maratsos, 1983), copii folosind ordinea cuvintelor caracteristica pentru limba la care sunt expusi in mediu.

Dezvoltarea capacitatilor metalingvistice apare relativ tarziu la copii si se refera la capacitatea de a privi dinafara si de a reflecta asupra limbajului ca sistem. Aceasta capacitate presupune cunoasterea explicita a limbajului la diferite nivele, respectiv la nivel fonetic ( de exemplu despartirea in silabe), la nivel semantic ( intelegerea sinonimiei), la nivel sintactic (judecatile gramaticale.) desi copilul devine capabil de a enunta propozitii simple inainte de a le putea evalua corectitudinea gramaticala. Activitatea metalingvistica este asociata activitatii scolare si se exerseaza in acest context.