Rolul apei in viata arborilor

ROLUL APEI IN VIATA ARBORILOR

v    Apa contribuie ca factor ecologic, alaturi de lumina si caldura, la repartizarea vegetatiei forestiere, determinand o anumita zonare altitudinala si latitudinala a acesteia.

v    De apa din sol si atmosfera, este in stransa dependenta dezvoltarea arborilor, cu fructificatia lor prin care se asigura regenerarea padurii.

v    Apa prezinta pentru arbori,sub raport fiziologic, multiple roluri:

prin prezenta sa in toate celulele, ca faza continua a sistemului coloidal protoplasmatic, se mentine unitatea functionala a intregii plante si o stransa legatura cu mediul inconjurator.

activitatea fiziologica a plantei depinde de continutul de apa din celule: pe masura cresterii cantitatii de apa din celule, pana la realizarea starii de turgescenta, procesele fiziologice se intensifica.

la nivel celular contribuie la mentinerea structurii coloidale a citoplasmei si

permite desfasurarea normala a activitatii metabolice,

in organismul intreg serveste la transportul produsilor nutritivi si al altor substante etc.

v    In plante apa se gaseste in proportii insemnate, cantitatea ei in diferite structuri si organe variind cu

varsta,

specia,

starea fiziologica, precum si cu

factorii de mediu.

v    In varfurile vegetative si in tesuturile meristematice (cambiu, felogen) cu activitate biologica accentuata, continutul de apa poate   ajunge la 80-95% din masa,

PROIECT: Metode biologice de combatere a daunatorilor la pomii fructiferi PROIECT: Daunatorii livezilor de cais si piersic

v    in frunze 79-82%,

v    in tulpini 40-55%, iar

v    in semintele oleaginoase 9-12%.

v    la muschi si licheni cantitatea de apa poate sa scada la 5-7% din masa proaspata.

v    algele  contin 96-98% apa.

Umiditatea lemnului din tulpina arborilor este variabila in decursul unui an (Fig.5.1).

In raport cu amplitudinea variatiilor in continutul de apa, intre limitele manifestarii proceselor vitale, se pot diferentia

v    plante poikilohidre (gr. poikillos = schimbator, hydor = apa) si

v    plante homeohidre (gr. homos = uniform, asemanator).

La plantele poikilohidre variatia continutului de apa din organism prezinta o mare amplitudine (10-90% din masa proaspata), in raport cu oscilatiile cantitatii de apa din sol. Aici apartin mai ales plantele inferioare (licheni, ciuperci, alge terestre, muschi), care in conditii de uscaciune accentuata trec intr-o stare de viata latenta (anhidrobioza), revenind la viata activa dupa o noua hidratare.

Plantele vasculare, deci si arborii, mai bine adaptate conditiilor de mediu terestru, poseda mecanisme fiziologice de protectie in directia pastrarii unui continut hidric relativ constant (nu scade sub 50% din masa proaspata), fiind deci homeohidre.

Pentru ca protoplasma celulelor sa poata ramane intr-un grad ridicat de saturatie cu apa, independent de umiditatea aerului, ele isi mentin scazuta concentratia sucului celular din vacuole.

Cum pentru schimbul de gaze in fotosinteza este necesar ca stomatele sa fie deschise, intervin si pierderi de apa prin transpiratie, astfel ca plantele homeohidre si-au perfectionat dispozitive complicate pentru reglarea absorbtiei apei la nivelul sistemului radicelar si, mai ales, pentru reglarea pierderii de apa la nivelul aparatului foliar (cuticula groasa, stomate de forme si cu dispunere diferita etc.).

Regimul de apa al plantelor prezinta trei laturi:

v    absorbtia

v    circulatia si

v    eliminarea apei in mediul extern.

Raportul dintre cantitatea de apa absorbita de plante si cea pe care o elimina in unitate de timp reprezinta bilantul de apa.

Pentru intretinerea unei balante normale, este necesar ca pierderea apei sa fie compensata de absorbtia ei.

Daca, in anumite conditii, cuantumul de apa pierdut il intrece cu mult pe cel procurat prin absorbtie, atunci apare in tesuturi un deficit hidric.

In conditii normale de vegetatie, absorbtia apei si eliminarea ei prin transpiratie au o dinamica asemanatoare. Desfasurarea acestor procese evidentiaza o ramanere in urma in timpul zilei a absorbtiei fata de transpiratie, creandu-se un deficit hidric, care, obisnuit, se compenseaza in timpul noptii (Fig.5.2). Ramanerea in urma a absorbtiei este determinata de

rezistenta  protoplasmei celulelor vii ale radacinii si

de influenta unor factori de mediu.