Scheme de impadurire - asocierea in benzi (fasii), asocierea in biogrupe

Pentru intemeierea pe cale artificiala de culturi forestiere viabile, stabile si valoroase, amplasarea pe terenul de impadurit a speciilor trebuie facuta astfel incat fiecare in parte sa-si indeplineasca cu maxima eficienta rolul atribuit in compozitia de impadurire. Modul real de amplasare a speciilor ca si dispunerea lor spatiala pe suprafata de cultura sunt redate in schema de impadurire.

Schema de impadurire prezinta grafic, prin semne conventionale sau simboluri, modul de asociere a iilor in viitoarea biocenoza, dispozitivul lor de amplasare pe teren si desimea initiala a culturilor.

Modul de asociere a speciilor constituie un prim aspect ce trebuie redat de graficul schemei de impadurire si se impune numai in cazul constituirii de culturi amestecate. Pentru monoculturi, schema se rezuma numai la precizarea dispozitivului de instalare, din care, indirect, rezulta si desimea initiala a culturii.

La asocierea speciilor avute in vedere la elaborarea schemei, trebuie respectate doua principii esentiale in raport cu rolul atribuit speciilor in viitoarea cultura forestiera. Pentru evitarea efectului negativ al concurentei, speciile principale trebuie asociate grupat. Speciile secundare si arbustive, avand rol cultural, trebuie asociate in amestec intim cu speciile principale, atat de baza cat si de amestec.

Asocierea grupata a speciilor principale se poate realiza in benzi (fasii), mai mult sau mai putin continui sau in biogrupe. Latimea unei benzi, alcatuita din randurile ocupate de o asemenea specie, respectiv marimea unei biogrupe, se stabilesc in functie de particularitatile bioecologice ale speciilor, de compatibilitatea interspecii in conditiile stationale si de vegetatie concrete ale terenului de impadurit si de variatia microstationala a factorilor ecologici, determinata de caracteristicile reliefului. in principiu, cu cat speciile se diferentiaza mai mult sub raport bioecologic (temperament, dinamica de crestere etc.), cu atat competitivitatea intre specii este mai pronuntata si latimea benzilor sau suprafata biogrupelor trebuie sa fie mai mare.

Asocierea in benzi (fasii), alcatuite din randuri de specii principale, este indicata cu deosebire pe terenuri plane si orizontale sau putin inclinate, caracterizate prin omogenitatea regimurilor factorilor ecologici sub si supraterani. Asemenea terenuri se intalnesc frecvent in regiunea de campie, unde se recomanda dispunerea in randuri, grupate sau nu in benzi, intrucat prezinta numeroase avantaje, dintre care se remarca posibilitatea mecanizarii complexe a tehnologiilor de instalare si ingrijire a culturilor. in astfel de situatii, speciile secundare si arbustive se instaleaza in randuri unitare (singulare), flancand randurile sau benzile alcatuite din speciile principale.

In cuprinsul terenurilor de impadurit chiar si in regiunea de campie pot apare denivelari, mai reduse sau mai pronuntate. Aceste particularitati ale microreliefului, caracterizate de alternarea unor portiuni de teren cu profil convex, respectiv concav, imprima un anumit specific microstational asupra regimurilor factorilor ecologici din sol. Asemenea microcomplexe stationale pot favoriza sau, dimpotriva, dezavantaja una sau alta dintre speciile principale. Pentru valorificarea cat mai completa a potentialului bioenergetic natural din astfel de microcomplexe determinate de relief, asocierea speciilor principale se recomanda sa se faca in benzi discontinui, fiecare specie urmand sa acopere o suprafata mai mica sau mai mare in microstatiunile unde este favorizata de conditiile pedoclimatice. O asemenea modalitate de instalare a speciilor principale capata caracteristici proprii asocierii acestora in biogrupe.

Asocierea in biogrupe a speciilor principale de amestec cu specia principala de baza este indicata cu precadere in conditii de relief accidentat, ondulat sau framantat, cu variatii microstationale pronuntate, specifice terenurilor de impadurit din regiunea de deal si munte. Prin acest mod de asociere se urmareste ca fiecare specie principala de amestec sa fie amplasata pe terenul de impadurit, in microstatiunile cele mai prielnice in raport cu particularitatile ei ecologice. Dupa extensiunea in suprafata a biogrupelor se poate realiza asocierea in buchete (cu suprafata de 20-100 m²), in grupe (cu suprafata de 100-400 m²) si in palcuri (cu suprafata de peste 400 m². Daca unele specii, initial incadrate in categoria speciilor principale de amestec, urmeaza sa indeplineasca si un important rol cultural in ecosistemul care se instaleaza, asocierea lor cu specia principala de baza se recomanda sa se faca in buchete uniform distribuite pe terenul de impadurit, astfel incat, amestecul realizat sa capete in evolutie, tot mai mult particularitatile unor amestecuri intime. Este cazul, indeosebi, al reimpaduririlor tipice din treimea inferioara a etajului de molidisuri, unde se recomanda introducerea unor specii de foioase (fag, paltin de munte etc.), sub forma de buchete. Printr-o asemenea modalitate de asociere, se asigura fortificarea molidului impotriva doboraturilor de vant, prin crearea unor nuclee de rezistenta din specii foioase, specii care vor contribui totodata la ameliorarea insusirilor fizico-chimice ale solului, in special prin accelerarea procesului de descompunere si humificare a litierei.

in vederea protejarii arboretelor din zona montana (in care molidul este specia principala de baza) contra doboraturilor de vant, folosirea laricelui, ca si a zimbrului, cu rol de specii principale de amestec, devine obligatorie spre limita superioara a etajului molidisurilor. Pentru sporirea eficientei acestora, asocierea lor cu molidul se recomanda sa se faca sub forma de benzi, a caror latime nu trebuie sa depaseasca 25 m. Benzile se amplaseaza in treimea superioara a versantilor, urmarind, de regula, formele convexe ale reliefului (culmi, coame) sau se orienteaza perpendicular pe directia vantului periculos. Un efect protector sporit se obtine prin amplasarea benzilor sub forma de retea, in ochiurile careia se va instala molidul, eventual asociat cu alte specii principale de amestec.

Materializarea pe teren a unor asemenea scheme de impadurire se face fara dificultate, intrucat, in conditii de relief accidentat, lucrarile de instalare a culturilor incep din partea superioara a terenului destinat impaduririi. Ca urmare, se instaleaza mai intai benzile, respectand in executie latimea impusa benzilor si dispozitivului de cultura adoptat (distantele intre puieti). La epuizarea numarului de puieti antecalculat apartinand speciei respective, rezulta ca suprafata impadurita corespunde ponderii prevazute in compozitia de impadurire pentru specia instalata sub forma de banda, indiferent de modalitatea de amplasare a benzilor (continua, intrerupta, pe culmi principale sau secundare, in paralel pe curba de nivel, perpendiculare pe directia vantului periculos sau sub forma de retea). in continuare, in restul suprafetei de impadurit, se instaleaza molidul, asociat sau nu cu alte specii.

Schema de impadurire cu asocierea combinata a speciilor principale de amestec cu specia principala de baza (Mo), in benzi (La) si biogrupe (Br, Pa.m)

In regiunea de dealuri si coline, unde de regula in compozitia de impadurire sunt preponderente speciile de cvercinee, speciile principale de amestec se recomanda sa fie instalate, in principiu, sub forma de biogrupe, amplasate pe fondul mai bine reprezentat de specia principala de baza. Asocierea speciilor secundare si eventual arbustive (daca au fost prevazute a fi introduse artificial) se face in amestec intim, avand in vedere respectarea ponderii prevazute pentru asemenea specii in compozitia de impadurire.

Distantele dintre biogrupele cu specii principale de amestec se stabilesc in functie de marimea adoptata pentru acestea (exprimata in numar de puieti sau in suprafata) si ponderea lor de reprezentare indicata in compozitia de impadurire. Efectiv, distantele de amplasare a biogrupelor se pot obtine analitic, pe baza unui calcul matematic sau pe cale grafica prin utilizarea unor nomograme.

Indiferent de modalitatea de determinare, distantele dintre biogrupe au de regula un caracter orientativ. Tinand seama de aceste distante, in executarea lucrarilor de impadurire se urmareste ca biogrupele sa fie amplasate in microstatiunile cele mai indicate in raport cu particularitatile ecologice ale fiecarei specii principale de amestec. Importanta practica a cunoasterii distantelor de amplasare a biogrupelor consta in faptul ca se evita situatia ca in cuprinsul culturii forestiere sa apara portiuni, cu extensiune relativ mare in suprafata in care arboretul constituit dintr-o singura specie sa prezinte neajunsurile unei culturi pure, mai cu seama in situatiile in care compozitia de impadurire nu prevede si specii secundare sau arbustive.

Dispozitivul de instalare precizeaza prin distante locul de amplasare pe teren a materialului de impadurire (seminte, puieti, butasi etc.) apartinand speciilor din compozitia adoptata, in functie de natura lucrarilor de impadurire si caracteristicile terenului de impadurit, se adopta un dispozitiv neregulat (cu o dispunere la distante variabile a locurilor de plasare a materialului de impadurire) sau un dispozitiv regulat, cu distantare constanta a locurilor de amplasare a materialului de impadurire.

Dispunerea neregulata a materialului de impadurire (puieti) este inevitabila in lucrari partiale de impaduriri, completari sau ameliorari, situatii in care interventia urmareste omogenizarea in suprafata a desimii culturilor. Aceasta dispunere a materialului este determinata si de prezenta la suprafata a numeroase obstacole (stanci, bolovani, cioate etc.). De asemenea, este improprie utilizarea termenului de dispozitiv de cultura daca pentru impaduriri se adopta metoda semanaturilor directe prin imprastiere pe toata suprafata, in acest caz, nu se pune nici problema asocierii speciilor, chiar daca compozitia de impadurire prevede mai multe specii, in astfel de situatii se asteapta rezultatul regenerarii din semanaturi directe, introducerea ulterioara a altor specii (in masura in care este necesara) capatand caracter de completare.

Dispunerea culturilor in dispozitive regulate de instalare se recomanda oriunde este posibil acest lucru. Asemenea dispozitive permit distribuirea uniforma a materialului de impadurire pe toata suprafata de impadurit, usureaza mult executia mecanizata a lucrarilor de instalare si de ingrijire ulterioara a culturilor si asigura omogenitatea inchiderii masivului, chiar in cazul unei insemnate variatii a conditiilor microstationale in cuprinsul terenului impadurit.

In sistemul dispunerii la distante constante a materialului de impadurire, in practica se adopta dispozitive in patrat, in dreptunghi si in paralelogram, dupa figura geometrica ce se formeaza prin unirea cu linii a patru puieti alaturati, cate doi din induri invecinate.

La dispozitivul in patrat distantele pe rand si intre randuri sunt egale, locurile de plantare sau semanare de pe doua randuri vecine fiind dispuse unul in dreptul celuilalt. Acest dispozitiv este preferat in cazul culturii speciilor repede crescatoare - duglas, pini, salcii, plopi euramericani - culturi concepute de la inceput mai spatiate, pentru care se stabilesc de regula cicluri mai scurte de productie.

Dispozitivul in dreptunghi se deosebeste de precedentul prin faptul ca distantele intre randuri sunt mai mari decat distantele adoptate pe rand intre locurile de plantare sau semanare. Cercetari recente au scos in evidenta faptul ca dispozitivele in dreptunghi prezinta o serie de avantaje, fata de cele in patrat. Ele asigura mai din timp inchiderea partiala a masivului in lungul randurilor sau al unor benzi, constituite prin gruparea a 2-3 randuri, dispuse la distante mai mari, precum si accesibilitatea usoara in culturi tinere, mai cu seama in fazele de desis-nuielis.

Pentru dispozitivul in paralelogram locurile de plantat sau semanat sunt plasate pe rand la mijlocul intervalului fata de randul vecin. Se utilizeaza mai mult la culturile din regiunea de campie, cu deosebire in silvostepa si stepa, unde se adopta un asortiment mai bogat de specii in compozitia de impadurire, ca si un numar mare de puieti la hectar.

un caz particular al dispozitivului in paralelogram il constituie dispozitivul in chincons. Un astfel de dispozitiv se obtine atunci cand fiecare puiet de pe rand formeaza un triunghi echilateral cu cei mai apropiati doi puieti situati pe randul vecin.

  

Dispozitive regulate de instalare a culturilor forestiere: a) in patrat, b) in dreptunghi, c) in paralelogram si chincons

Desimea culturilor se exprima prin numarul de puieti la hectar si reda gradul de apropiere a exemplarelor instalate artificial.

Analiza: Modul de folosire a ingrasamintelor naturale in livada Referat: Lucrarile solului – aspecte privind utilizarea masinilor

Desimea la instalare a culturilor se stabileste in functie de conditiile stationale, de metoda de impadurire, de categoria lucrarilor de impadurire, de caracteristicile materialului de impadurire (seminte, puieti, butasi) si de particularitatile silvobiologice ale speciilor care se cultiva etc., fara sa se piarda din vedere o serie de consideratii de ordin economic, care uneori capata caracter prioritar. Variatia desimii culturilor in raport cu unele particularitati de ordin cultural este sugestiv pusa in evidenta prin exemplele prezentate pe specii in tabelul alaturat.

Dispozitive si desimi de plantare

Problema desimii este solutionata optim in masura in care inchiderea masivului in cultura instalata se realizeaza cu angajarea de cheltuieli minime. Ca urmare, desimea culturilor se fundamenteaza pe principii de ordin cultural, dar trebuie stabilita in baza unei atente analize economice.

In general, cu cat conditiile de vegetatie sunt mai prielnice cu atat desimea culturilor poate fi mai mica. Dimpotriva, in conditii stationate mai putin favorabile, acumularile curente de biomasa mai reduse trebuie compensate printr-un numar mai mare de exemplare la unitatea de suprafata. Desimea culturilor variaza mult in raport cu metoda de impadurire adoptata. in timp ce pentru semanaturi directe, indiferent de procedeul de executie (prin imprastiere, in randuri sau cuiburi), se urmareste obtinerea unui numar de puieti viabili la hectar, similar celui obtinut in urma unei bune regenerari generative pe cale naturala, la instalarea prin plantatii a culturilor, in aceleasi conditii stationale, se adopta desimi de 2-4 ori mai reduse. Acesta este unu! dintre motivele pentru care se recurge foarte rar la impaduriri prin semanaturi directe.

Stabilirea desimii culturilor in plantatii se face in functie de particularitatile biologice ale speciilor cultivate, de sortimente de puieti si de calitatea si integritatea materialului de plantat, precum si de caracteristicile terenului de impadurit. Pentru speciile repede crescatoare in tinerete (larice, duglas etc.), se adopta desimi mai mici, comparativ cu speciile ce se caracterizeaza biologic prin cresteri mai reduse la varste tinere si cu care, de regula, se asociaza (molid, brad, fag, gorun etc.). Cele mai mici desimi la instalare se adopta in monoculturile de plopi euramericani.

In general, la instalarea prin plantatii a culturilor forestiere se utilizeaza puieti de talie mica cu radacina nuda (STAS 1347-89), sortiment pentru care se adopta cele mai mari desimi la instalarea culturilor. Desimea culturilor se poate reduce considerabil daca se folosesc puieti de dimensiuni mai mari (talie semimijlocie sau mijlocie) si cu atat mai mult daca au si radacinile protejate cu bal de pamant.

Desimea culturilor infiintate prin plantatii este conditionata si de nivelul de modernizare a tehnologiilor de instalare si ingrijire a culturilor forestiere. Adoptarea unor sisteme adecvate de pregatire a terenului si a solului, cu executarea corecta si la timp a lucrarilor aferente, aplicarea de amendamente si ingrasaminte, administrarea de apa suplimentara prin irigatii, conduc la reducerea insemnata a desimii folosite in lucrari curente de impadurire. In acelasi scop, trebuie acordata o mai mare atentie calitatii materialului de impadurire si efectuarii unui riguros control in timpul executarii lucrarilor de instalare (semanat, plantat). Aplicarea lucrarilor de ingrijire in culturile instalate, promovarea si protejarea individuala a exemplarelor de specii principale pentru evitarea vatamarii sau disparitiei lor, aplicarea de taieri de formare a puietilor si de stimulare a cresterilor, contribuie la intensificarea acumularilor de biomasa la nivelul intregii culturi si asigura perspectiva inchiderii rapide a masivului, chiar in conditiile adoptarii unor desimi reduse fata de cele utilizate in prezent.