Tehnologii de refacere-substituire a arboretelor degradate din arealul fagului si amestecurilor de fag si rasinoase

in prezent, fagul este specia cu cea mai larga raspandire pe teritoriul tarii noastre, formand o subzona proprie de vegetatie de-a lungul catenei carpatice, in cuprinsul careia se gasesc numeroase tipuri de padure, cu arborete pure sau amestecate. Catre limita superioara a arealului sau altitudinal, fagul formeaza de regula amestecuri cu bradul si molidul, iar la cea inferioara cu gorunul si carpenul.

in aria larga de raspandire a fagetelor in regiunile de munte si deal, conditiile stationale sunt atat de variate incat imprima tipurilor de padure particularitati ecologice care se reflecta pregnant in starea de vegetatie si productivitatea arboretelor. Cu toate ca fagul se regenereaza usor pe cale naturala, totusi in vastul sau areal de raspandire se intalnesc numeroase arborete cu productivitate sub potentialul bioproductiv natural al statiunilor pe care le populeaza. De exemplu, exista arborete bracuite si avansat degradate, alcatuite din arbori neregulat raspanditi si rau conformati, proveniti de multe ori din lastari, in urma supunerii in trecut a padurilor de fag la regimul crangului, in asemenea situatii, solul este frecvent intelenit si batatorit, conditii in care daca exista fructificatie, regenerarea naturala din samanta nu este posibila, in alte situatii, desi arboretele au o stare normala de vegetatie, acestea sunt mai slab productive si mai putin valoroase, deoarece s-a neglijat reintroducerea speciilor valoroase in statiuni proprii fostelor amestecuri naturale de fag cu rasinoase la munte, respectiv, cu gorun la deal. in arealul fagului se intalnesc si arborete derivate, alcatuite mai frecvent din specii pioniere (mesteacan, plop tremurator etc.) si mai rar de amestec (carpen).

in arboretele degradate cu productivitate scazuta, se executa, dupa caz, lucrari de refaceri, ameliorari sau substituiri, prin care se infiinteaza culturi forestiere capabile sa valorifice mai eficient potentialul productiv stationai. Prin asemenea interventii, productivitatea si calitatea actualelor paduri de fag poate fi majorata simtitor in urma introducerii unor specii principale de amestec, atat de foioase cat si de rasinoase. in cazul utilizarii rasinoaselor, frecvent se urmareste realizarea unor amestecuri temporare, acestea fiind extrase in statiuni de bonitate mijlocie cu mult inainte de varsta exploatabilitatii fixata pentru fag. Dimpotriva, in statiuni de productivitate inferioara pentru fag, inlocuirea acestei specii cu alte specii capabile sa produca masa lemnoasa superioara din punct de vedere cantitativ si calitativ, poate sa ajunga pana la 40-50%.

Dintre speciile indicate pentru ameliorarea compozitiei fagetelor (innobilare) se remarca bradul, laricele, molidul, duglasul verde, pinul strob, iar dintre foioase, gorunul, ciresul, frasinul, paltinul de munte si intr-o proportie mai mica, stejarul rosu. in statiuni de productivitate inferioara se recomanda folosirea pinului silvestru si eventual a molidului in conditii favorabile acestor specii.

Introducerea bradului in proportie mai ridicata este posibila in treimea mijlocie a subzonei fagului, in statiuni de productivitate superioara pentru fag, cu soluri profunde, cu troficitate ridicata si umiditate suficienta.

Laricele poate fi extins in toata subzona fagului, pe soluri fertile, profunde, cu suficienta umiditate, localizate indeosebi pe versanti insoriti, cu aerul primenit. Laricele da rezultate bune atunci cand este introdus sub forma de exemplare izolate sau in buchete diseminate in masa de fag. Avand cresteri mai viguroase in tinerete, nu este amenintat de coplesire si eliminare de catre semintisul de fag.

Molidul se recomanda ca specie principala de amestec, mai ales in fagete montane de productivitate mijlocie, in unele fagete de productivitate inferioara, situate in treimea superioara a subzonei fagului, proportia molidului poate fi de pana la 50%.

introducerea duglasului verde se recomanda in fagete situate mai cu seama in regiunea de dealuri din vestul si sud-vestul tarii, pana la altitudinea de 700 m, fara sa fie insa coborat sub izohieta de 600 m. Pe soluri profunde, suficient de umede, la altitudinea de 500-700 m, in locuri ferite de vanturi reci, duglasul verde a realizat la varsta de 50 de ani o productie de masa lemnoasa de doua ori mai mare in comparatie cu cea a fagului.

Pinul strob, in amestec cu fagul, asigura cele mai bune rezultate numai in statiuni cu soluri fertile, situate la altitudini de 200-600 m. in statiuni de productivitate ridicata pentru fagete, pinul strob poate realiza productii volumetrice chiar de doua ori mai mari decat fagul, ceea ce sporeste interesul pentru aceasta specie, in statiuni cu abundente si frecvente caderi de zapada la sfarsitul sezonului nival, introducerea pinului strob este insa riscanta, intrucat sufera de rupturi.

Gorunul se va introduce mai ales in fagetele de deal cu flora de mull si in unele fagete de productivitate mijlocie, situate la limita inferioara a subzonei fagului, in acest scop, se vor rezerva statiunile cele mai corespunzatoare (de dorit cele populate in trecut cu gorun), de regula localizate pe culmi si in partea superioara a versantilor insoriti, pe terenuri cu soluri profunde, bogate si suficient de umede, in care gorunul ar putea realiza cel putin clasa a treia de productie [Pascovschi, 1967] in amestec cu fagul, gorunul inregistreaza intotdeauna cresteri mai viguroase si produce un lemn de calitatea mai buna.

Stejarul rosu nu produce un lemn superior celui de gorun. Cu toate acestea, el poate fi introdus in partea inferioara a subzonei fagului, mai cu seama in fagete incomplet regenerate, acolo unde semintisul de fag are un avans de crestere ce poate fi usor recuperat de stejarul rosu, care creste mult mai repede in tinerete.

in cazul fagetelor situate in statiuni cu soluri acide sau pronuntat scheletice, de productivitate inferioara pentru fag, se recomanda introducerea pinului silvestru, dar numai daca exista pericol de eroziune sau alunecare, in asemenea situatii, fagul ramane subordonat pinului, avand insa un rol important pentru protectia si ameliorarea solului.

infiintarea culturilor cu caracter de refacere-substituire a arboretelor slab productive, degradate sau derivate, din arealul fagului si amestecurilor de fag cu rasinoase, se poate face atat prin semanaturi directe cat si prin plantatii, cu instalarea lor sub sau la adapost, in functie de particularitatile silvobiologice ale speciilor cuprinse in compozitia de impadurire. Indiferent de modalitatea de instalare a culturilor si de speciile utilizate, interventia se face etapizat (2-3 reprize). Ca urmare, arboretele existente, pe parcursul perioadei de regenerare, continua sa-si indeplineasca, cel putin partial, functiile ecoprotective atribuite, asigurand totodata adapostul cerut de noile culturi.

intrucat prin lucrari de refaceri-substituiri se urmareste si in asemenea situatii reconstruirea tipurilor fundamentale de padure, fagul va fi specia nelipsita din compozitiile de impadurire, insotita fiind, in proportii diferite de participare, de brad, molid, precum si de alte specii rasinoase si foioase indicate de statiune. Deoarece tineretul da fag si brad in primii ani de existenta necesita obligatoriu o protectie de sus impotriva insolatiei si extremelor de temperatura, instalarea lor se face sub adapost, in ochiuri, dupa rarirea adecvata a arboretului existent, mai frecvent si indicat prin metoda semanaturilor directe, fara a fi exclusa nici metoda plantatiilor.

Marimea, forma si dispunerea pe teren a ochiurilor se face cu respectarea acelorasi principii mentionate la instalarea sub adapost a speciilor de stejar, in ochiurile delimitate, dupa rarirea arboretului la o consistenta de 0,4 - 0,5, se curata terenul de semintisul preexistent neutilizabil, prin taierea de sub colet a tulpinilor si mentinerea celui utilizabil de foioase sau rasinoase (fag, paltin, brad, molid etc.). Dupa pregatirea in acest mod a terenului, in aceeasi toamna sau primavara se executa semanaturile directe sub masiv. Daca solul este neinierbat, reavan si afanat, se adopta procedeul de semanat in cuiburi executate in sol nepregatit. In cazul solurilor inierbate si relativ tasate se recomanda pregatirea acestuia in vetre terasate, semanatura putandu-se efectua atat in cuiburi cat si in rigole dispuse la 0,33 m una fata de alta pe suprafata vetrelor. Dispozitivul de amplasare a vetrelor sau cuiburilor este de 2,0 x 1,0 m, rezultand o desime de 5000 buc./ha.

La adoptarea semanaturilor directe se impun aceleasi restrictii in raport cu unele caracteristici ale terenului ca si la speciile de stejar. Astfel, metoda trebuie evitata pe terenuri cu pante mai mari de 30° sau pe cele cu profil concav (microdepresiuni), in treimea inferioara a versantilor si indeosebi pe portiunile de concentrare a transportului materialului lemnos exploatat, ca si pe terenurile puternic inierbate sau cu subarboret abundent, in asemenea situatii se recomanda metoda plantatiilor, adoptandu-se desimi de 5000 puieti/ha, cu dispozitivul de plantare de 2,0 x 1,0 m.

Pana la punerea in lumina, culturile instalate sub masiv trebuie parcurse anual cu revizuiri (primavara devreme) si cu 1-2 descoplesiri sau mobilizari, pe parcursul fiecarui sezon de vegetatie. La sfarsitul primul sezon de vegetatie dupa aplicarea taierii definitive, se face evaluarea semintisului, stabilindu-se reusita culturilor in urma efectuarii controlului de calitate, in primavara imediat urmatoare, cu prilejul revizuirilor anuale se executa si completarile prin plantatii cu speciile cuprinse in compozitiile de impadurire, pentru care de la inceput s-a optat ca instalarea sa se faca prin aceasta metoda de impadurire, in continuare, pana la realizarea reusitei definitive, culturile trebuie parcurse cu 1-3 descoplesiri.

Punerea in lumina a semintisurilor artificiale instalate sub adapost se face printr-o taiere unica executata dupa 3-4 ani in cazul semintisurilor de fag si 5-6 ani, in cazul celor de brad. Odata cu aplicarea acestor taieri se procedeaza si la largirea ochiurilor existente sau la deschiderea de noi ochiuri, in care se instaleaza in continuare culturile cu caracter de refacere-substituire, recurgandu-se la aceeasi tehnologie de lucru aplicata in etapa anterioara.