Standardele ca element de referinta in expertiza calitatii marfurilor

1. Definitii si generalitati

Standardizarea se defineste ca actiunea de stabilire a unor regului in scopul realizarii ordinii intr-un domeniu dat, in avantajul si consensul tuturor celor interesati. Standardizarea reprezinta activitatea de elaborare a unor documente de referinta care cuprind solutii ale unor probleme tehnice si comerciale cu carcter repetitiv, pentru obtinerea unei economii de asamblu, respectand cerintele functionale si cele de securitate.

Standardul este un document stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut, care furnizeaza, pentru utilizari comune si repetate, reguli, linii directoare, sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele lor, garantand un nivel optim de ordine intr-un context dat.

In prezent sunt supuse standardizarii domenii care acopera practic toate sferele de activitate umana. Standardele abordeaza diferite aspecte caracteristice domeniului respectiv cum sunt terminologia, clasificari, simboluri si codificari, unitati de masura, tipizarea unor elemente ale produselor, calitatea si modul de verificare a calitatii, prescriptii de marcare, ambalare, depozitare, transport etc.

Standardele de calitate emise pentru diferite produse ori grupe de produse – standardele de produse - cuprind in general urmatoarele informatii (functie si de natura produsului respectiv): generalitati (titlul, institutia care a elaborat standardul, simbolul si numarul, clasificarea alfanumerica, o prezentare a domeniului la care se refera, definirea notiunilor care intervin in text), conditii tehnice pentru produsele respective, reguli de verificare a calitatii pe loturi, metode de analiza, ambalare si marcare, depozitare si transport, garantii.

Standardele sunt documente cu caracter tehnico- juridic, prin care se prescriu norme unitare referitoare la nivelul caracteristicilor unui produs precum si mijloacele prin care sa se exprime, sa se verifice si sa se mentina aceste caracteristici. In acest fel, standardele se constituie in cele mai importante specificatii in raport cu care se stabileste nivelul calitativ al produsului la care se refera si, ca atare, elemente de referinta in expertiza calitatatii marfurilor.

Un standard nu contine neaparat toate prevederile necesare pentru contractare. Utilizatorii standardelor trebuie sa se asigure ca sunt in posesia ultimei editii si a tuturor modificarilor standardului respectiv. Informatiile referitoare la standardele romane - termenul de incepere a aplicarii, modificari etc - sunt publicate in Catalogul standardelor romane si in publicatia de specialitate a Asocitiei de Standardizare din Romania, ASRO.

Standardele nu sunt obligatorii de drept, ele au un caracter facultativ constituindu-se tot mai mult ca principii, linii directoare, ghiduri. Alcatuind, insa, baza pentru certificarea de produs si descriind regulile de buna practica adoptate prin consens si unanim acceptate, inclusiv in instanta, standardele sunt obligatorii de fapt: a nu respecta un standard echivaleaza in ochii consumatorilor, care asociaza standardul cu calitatea, a nu fi de incredere. In expertiza, referirea la standarde este, de asemenea, obligatorie de fapt.

Aplicarea standardelor devine obligatorie prin efectul unei legi cu caracter general, sau printr-o referinta exclusiva dintr-o reglementare. Reglementarea este un document emis de o autoritate si care contine reguli cu caracter obligatoriu.

2. Clasificarea standardelor

In functie de nivelul de standardizare, standardele sunt:

-standarde de firma, adoptate de persoane juridice cum sunt societatile comerciale sau regiile autonome;

-standarde profesionale, adoptate de organizatii profesionale legale, pentru anumite domenii de activitate;

-standarde nationale, adoptate de catre un organism national de standardizare;

-standarde regionale, adoptate de catre o organizatie regionala de standardizare (de exemplu standardele europene);

-standarde internationale, adoptate de catre o organizatie internationala de standardizare (de exemplu standardele ISO).

In functie de continut, standardele pot fi:

-standarde de baza, care au o aplicare generala, sau contin prevederi generale pentru un anumit domeniu;

-standarde de terminologie, care enumera si definesc termenii utilizati intr-un anumit domeniu;

-standarde de incercari, care descriu metode de incercare a produselor, eventual de esantionare, de prelucrare statistica a rezultatelor;

-standarde de produse, care cuprind caracteristicile pe care produsul sau grupa de produse trebuie sa le aibe, pentru a asigura satisfacerea cerintelor;

-standarde de procese, care cuprind cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca procesele, pentru a asigura aptitudinea de a fi utilizate;

-standarde pentru servicii, care cuprind cerintele referitoare la servicii, pentru a asigura aptitudinea de a fi utilizate;

Pentru expertizarea calitatii produselor si a serviciilor, este importanta cunoasterea, respectiv consultarea standardelor care au legatura cu litigiul in cauza, cele mai multe prevederi utilizabile in acest sens fiind furnizate de standardele de produse si respectiv de servicii, precum si cele de incercari.

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

Standardizarea nationala

Standardele nationale sunt elaborate de organisme care in majoritatea tarilor sunt de drept privat.

Primul organism national de standardizare a fost cel din Marea Britanie, Institutul Britanic de Standardizare (1901). Acesta elaboreaza “standarde fundamentale”, care se refera la sistemul unitatilor de masura, si “standarde industriale”, publicate sub denumirea de British Standards (BS) care au un continut corespunzator aproximativ standardelor de produs. Standardele care stabilesc reguli privind utilizarea materialelor si aparatelor, astfel incat sa se asigure protectia vietii si sanatatii persoanelor, sunt publicate sub denumirea de “code of practice”.

Organismul national german de standardizare este Deutsches Institut für Normung (DIN), creat in 1917, iar standardele emise poarta sigla DIN.

In Franta, elaborarea standardelor nationale este realizata de o institutie privata, Asociatia Franceza de Normalizare (L’Association Française de Normalisation – AFNOR), creata in 1926. Standardele nationale franceze poarta denumirea de “Normes françaises” (NF). Politica in domeniul standardizarii este elaborata de un organism guvernamental, Comisia de Normalizare (La Comission de Normalisation), care are si rolul de a supraveghea aplicarea standardelor.

In Statele Unite organismul national de standardizare este Asociatia Americana de Standardizare (American Standards Association), de fapt o federatie care reuneste asociatii industriale, institutii tehnice si organizatii ale consumatorilor, care elaboreaza standardele nationale “American Standards” (AS). Activitatea ASA se desfasoara sub controlul Consiliului de Standardizare (Standard Council). Alte organisme americane de standardizare sunt, de exemplu, ANSI (American National Standards Institute), o organizatie privata care coordoneaza elaborarea de standarde cu aplicabilitate voluntara in diverse domenii, printre care ingineria, electronica si constructiile si ASTM (American Society for Testing and Materials), o organizatie stiintifica si tehnica pentru standardizarea unor materiale si metode de testare.

Standardizarea nationala in Romania a inceput in 1948 si azi se desfasoara in baza prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 39/1998. Organismul national de standardizare este asociatia de Standardizare, ASRO, o asociatie de drept privat. Printre principalele atributii ale ASRO se pot cita elaborarea standardelor nationale romane, reprezentarea intereselor Romaniei in organismele internationale de standardizare si asigurarea cooperarii internationale in domeniu, certificarea de conformitate a produselor cu standardele nationale, editarea “Catalogului standardelor romane” si a publicatiilor de specialitate – revista “Standardizarea “ si “Buletinul standardizarii”.

In Romania standardele au fost obligatorii pana in 1992. In prezent, aplicarea standardelor nationale are caracter voluntar (standardele nu sunt obligatorii de drept), dar poate deveni obligatorie printr-o reglementare tehnica adoptata de catre o autoritate, in cazul in care protectia vietii, sanatatii si securitatii persoanelor si a mediului inconjurator ori apararea intereselor consumatorilor o impun.

Potrivit prevederilor care reglementeaza standardizarea, se pot emite si coduri de buna practica, documente care recomanda reguli sau proceduri privind proiectarea, fabricarea, instalarea, intretinerea sau utilizarea echipamentelor sau produselor.

Elaborarea standardelor nationale se realizeaza prin comitete tehnice de standardizare in care sunt reprezentate toate partile interesate – producatori, comercianti, cercetarea si proiectarea, invatamantul, organizatiile profesionale, reprezentantii intereselor consumatorilor. Activitatea comitetelor tehnice si regulile privind structura si redactarea standardelor sunt reglamentate printr-o serie de standarde (seria de standarde SR1000).

Recunoscand importanta standardizarii si a colaborarii internationale, Romania isi aliniaza standardele la cele internationale. Astfel, in prezent sunt valabile in Romania standardele romanesti cu sigla SR (sau STAS pentru cele adoptate inainte de 1992, inca nerevizuite), precum si standardele romanesti identice cu standardele internationale purtand sigla SR-ISO, SR-CEI, functie de standardele internationale care au foat adoptate, sau identice cu standarde europene, cu sigla SR-EN.

Standardele, in urma aplicarii principiului de 'referire la standarde' ca baza a certificarii de conformitate a produselor si serviciilor, au devenit si in Romania un element fundamental in promovarea comertului, inclusiv a comertului international si, de asemenea, element de referinta in expertiza.

4. Standardizarea internationala

Standardele nearmonizate existente in diferite tari pentru domenii identice sau similare constiuie o bariera tehnica in calea comertului international.

O modalitate de depasire a dificultatilor produse de standardele nearmonizate existente in diferite tari o constituie aranjamentele bilaterale, bazate pe increderea in capabilitatea organismelor omoloage si in standardele partenerilor straini. Sistemul complex al aranjamentelor bilaterale se dovedeste complicat si greoi, astfel ca a aparut necesitatea standardizarii internationale.

Primele standarde internationale au fost elaborate in domeniul electrotehnic, de catre Comisia Electrotehnica Internationala (CEI), infiintata in 1906.

Pentru realizarea cooperarii internationale in domeniu, in 1926 a fost fondata Fedratia Internationala a Asociatiilor Nationale de Standardizare (ISA), iar in 1947 succesoarea ei, Organizatia Internationala pentru Standardizare (ISO), cel mai larg sistem neguvernamental pentru colaborare voluntara industriala si tehnica la nivel international.

ISO este o federatie mondiala de organisme nationale de standardizare, organisme care in aceasta acceptiune sunt comitete membre ale ISO. Scopul ISO este facilitarea coordonarii si unificarii standardelor nationale, elaborarea de standarde internationale, promovarea schimbului de informatii si a cooperarii in domeniu. In cadrul ISO, elaborarea standardelor internationale este in general incredintata comitetelor tehnice. Fiecare comitet membru (organizatie nationala) interesat intr-o anumita tematica are dreptul sa faca parte din comitetul tehnic creat pentru tematica respectiva. Organizatiile internationale, guvernamentale si neguvernamentale, care intretin legaturi cu ISO, participa, de asemenea, la lucrarile comitetelor tehnice.

In cadrul ISO functioneaza si o comisie pentru evaluarea conformitatii (CASCO), care studiaza mijloacele de evaluare a conformitatii cu standardele sau cu alte documentatii de referinta a produselor si sistemelor calitatii, elaboreaza ghiduri privind incercarile, inspectiile, certificatea produselor si a sistemelor calitatii, promoveaza recunoasterea si acceptarea mutuala a sistemelor de evaluare a conformitatii.

De asemenea, a fost infiintat  un comitet pentru politica consumatorului (COPOLCO), cu rolul principal de a promova, din perspectiva standardizarii, informarea, formarea si protectia consumatorilor, de a ajuta consumatorii sa beneficieze de standardizare si sa participe la activitatea de standardizare.

Un standard international pote fi utilizat ca atare, sau pote fi aplicat dupa preluarea lui ca standard national. Preluarea standardelor internationale in standardizarea nationala este voluntara.

Standardele internationale sunt supuse periodic revizuirii si orice referire la prevederile lor trebuie facuta, si in acest caz, dupa verificarea faptului ca standardul respectiv constituie ultima revizie.

Standardizarea la nivel european se realizeaza prin Comitetul European de Standardizare (CEN), infiintat in 1961, din care fac parte tarile membre ale UE si ale AELS si, ca membri afiliati, si alte tari, printre care si Romania. Tarile afiliate pot prelua standardele europene ca standarde nationale.

Importanta preluarii standardelor europene ca standarde nationale este cu atat mai mare, cu cat standardele sunt documente a caror respectare conditioneaza practic exporturile catre piata unica europeana, piata cea mai bogata din lume.

In Uniunea Europeana punerea de acord intre parti este realizata prin directivele de armonizare tehnica. Directivele fixeaza cerintele esentiale, obligatorii, privind protectia vietii, a sanatatii si a mediului aplicabile familiei de produse la care se refera standardul respectiv.

CEN elaboreaza standarde europene propriu zise (EN), precum si documente de armonizare (HD) si prestandarde europene (ENV). Membrii CEN au obligatia sa preia standardele europene in standardizarea nationala si sa retraga eventualele standarde care le contravin; in cazul documentelor de armonizare se permite elaborarea standardelor nationale pentru aceleasi probleme.

Alte organizatii internationale de standardizare sunt Comisia Electrotehnica Internationala (CEI), care cuprinde si un comitet mai nou pentru tehnologia informatiei, Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (UIT), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS, WHO), Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), Agentia Internationala pentru Energie Atomica.

FAO, impreuna cu OMS, a infiintat in 1962 Comisia Codexul Alimentar cu scopul de coordonare a activitatii de elaborare a unor norme alimentare, punerea de acord a normelor si publicarea lor intr-un “Codex Alimentarius”. Normele Codexului Alimentar au ca principal scop apararea sanatatii consumatorului si armonizarea cerintelor fata de produsele alimentare. Normele sunt recomandate guvernelor pentru a fi incluse in legislatia nationala.

In vederea eliminarii barierelor in calea comertului international, se acorda o importanta deosebita armonizarii standardelor nationale si regionale cu standarde internationale. In perspectiva, procesul de armonizare a standardelor va favoriza realizarea unui sistem global al standardizarii.

Un pas in acest sens il constituie Acordul asupra obstacolelor tehnice in calea comertului elaborat de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), care prevede cresterea rolului standardizarii in comertul mondial. Acordul contine un Cod practic care prevede principii si proceduri unitare de elaborare a standardelor.

Un demers important spre un sistem global de standardizare s-a facut prin infiintarea Retelei de informatii ISONET care asigura interconectarea centrelor nationale de informare in domeniul standardizarii.

5. Standardele ca documente de referinta in expertiza

Standardele sunt documente de referinta incontestabile utilizate in certificarea conformitatii produselor. Referirea la standarde transfera sistemului de standardizare puteri care inainte, in sitemele socio-economice centralizate, apartineau statului.

Faptul ca sistemele de certificare se bazeaza pe standarde face ca, implicit, standardele sa fie documente de referinta de prima importanta in litigiile care privesc calitatea produselor, deci si in expertiza.

Utilizarea standardelor ca referinta in expertiza asigura caracterul obiectiv, impartial al criteriilor de calitate si acceptabilitatea lor generala.

Prevederi legale, cum este si legislatia nationala a Romaniei, stipuleaza ca standardele nu sunt obligatorii si pot deveni obligatorii doar prin actiunea unor reglementari, de regula pentru cerinte esentiale - protectia sanatatii, a securitatii consumatorului si a mediului inconjurator. Totusi, in expertizele privind calitatea produselor, referirea la prevederile standardelor este unanim acceptata si este obligatorie de fapt chiar si in afara aprecierii cerintelor esentiale.

Trebuie totusi remarcat ca standardele nu sunt singurele documente de referinta in expertiza, ele fiind adesea completate si cu alte specificatii si documentatii.