Inca de la aparitia productiei de marfuri, cei trei factori – vanzator, cumparator, marfa – se gaseau intr-o dependenta si in contact permanent, se cunosteau imediat si isi apreciau direct gradul de utilitate, gradul de necesitate si mijlocul de intermediere dintre acestia.

La inceput vanzatorul era cert, cunoscut iar cumparatorul era potential; cu timpul si vanzatorul a devenit potential, legat de un producator oarecare, mai mult sau mai putin constant.

Diversificarea si multiplicarea pietelor, a producatorilor, vanzatorilor si cumparatorilor, ca si diversificarea marfurilor a creat necesitatea gasirii unor mijloace de comunicare, de informare si influentare a cumparatorilor pentru o marfa sau un serviciu oarecare. Aproape o treime din publicitatea Europei Occidentale se desfasura in R.F.G. In timp ce Franta si Anglia cheltuiesc 11% si respectiv 25% din bugetul european de publicitate , Germania cheltuieste 31%.

Interesul pentru publicitate a dus la crearea unor organizatii si institutii specializate si la o diversificare foarte larga a metodelor si mijloacelor publicitare. Propaganda pentru convingerea consumatorului urmareste nu numai sa asigure captarea atentiei acestuia dar si transformarea unor motivatii astfel formate, in anumite actiuni de cumparare.

Din aceasta cauza cercetarea stiintifica in acest domeniu s-a orientat de la inceput catre psihologie, pentru identificarea elementelor care pot ajuta la explicarea modului in care actioneaza publicitatea si la calauzirea eforturilor viitoare de publicitate si reclama.

Publicitatea (termen de origine latina = a aduce la cunostinta publicului sau a se adresa publicului) – in sens larg , reprezinta totalitatea actiunilor si mijloacelor altele decat cele de propaganda personala, folosite pentru a face cunoscute si apreciate de catre consumatori produsele sau serviciile propuse spre vanzare sau pentru formarea unei atitudini favorabile fata de o idee, actiune deosebita, teorie, etc.

Spre deosebire de reclama, publicitatea nu tinteste sa determine si sa declanseze cat mai rapid posibil decizia de achizitionare a unui produs sau serviciu, ci sa influenteze indirect comportamentul consumatorilor; nu vehiculeaza informatii si nu foloseste mijloace pentru a-i face pe consumatori sa cumpere, ci sa formeze in randul lor o impresie favorabila despre un anumit produs sau serviciu si despre unitatea care il realizeaza; nu trece pe prim plan scopul comercial imediat, ci un scop mai indepartat, de lunga durata.

Asadar, publicitatea este un fenomen mai cuprinzator decat reclama.

Publicitatea se realizeaza prin anunturi, afise, pliante, prospecte, cataloage, brosuri, ambalaje, corespondenta comerciala, presa, mijloace sonore (radio, tv, filme), expozitii, targuri, conferinte, seminarii.

Publicitatea se diferentiaza:

a)dupa obiectivele urmarite

- industriala;

- comerciala.

b)dupa modul de efectuare

- directa (prin actiunile de adresare directa catre persoanele sau institutiile interesate in achizitionarea produselor respective);

- indirecta (adresata tuturor consumatorilor posibili si inca necunoscuti).

Publicitatea este de fapt o legatura intre piata, productie si distributie. Eficienta publicitatii se masoara cu ajutorul corelatiei dintre costul publicitar si modificarea volumului vanzarilor. Anunturile publicitare nu trebuie sa insele. Cu alte cuvinte, afirmatiile nu trebuie facute astfel ca sa induca in eroare pe cititorul superficial, mijlociu sau privitor.

Textele cu critici aspre sunt interzise si orice referire la concurenti este interzisa daca aceasta poate influenta defavorabil sansele lor de concurenta.

Exista de asemenea, limite pentru anumite categorii de produse care trebuie cunoscute.

Propaganda care ofera consumatorului premii este de asemenea reglementata in mod special. Orice abatere de la aceasta se sanctioneaza de autoritatile de resort. Desi exista dificultati necunoscute, ele trebuie considerate ca reguli procedurale, cu care producatorul trebuie sa se familiarizeze, si nu ca bariere comerciale.