PRETURILE SI EFICIENTA ECONOMICA A ACTIVITATII COMERCIALE

1. CHELTUIELILE DE CIRCULATIE

In oranduirile economice bazate pe productia de marfuri, existenta materiala a produselor nu este, de regula, suficienta pentru ca acestea sa intre imediat in consum. Pentru ca marfurile de care au nevoie consumatorii sa fie puse la dispozitia lor rapid si in cantitatile corespunzatoare, este necesar procesul de circulatie al marfurilor. Pentru realizarea acestui proces trebuie realizate o serie de operatii, cum ar fi: investigarea cererii de marfuri a populatiei pentru a se cunoaste cerintele consumatorilor; transportul marfurilor la locul de unde consumatorii le pot procura; incunostintarea lor de existenta marfurilor; pregatirea conditiilor necesare pentru vanzarea acestora si infaptuirea efectiva a actului material al predarii lor in mainile consumatorilor. Toate aceste operatii au o trasatura comuna, in sensul ca ele se efectueaza prin cheltuire de munca sociala in sfera circulatiei.

Prin urmare, cheltuielile de circulatie constituie o categorie economica si reprezinta expresia baneasca a consumului de munca vie si de munca materializata necesar pentru aducerea marfurilor in reteaua comerciala, pastrarea stocurilor de marfuri, vanzarea acestora, precum si pentru alte operatii specifice procesului circulatiei marfurilor.

Clasificarea cheltuielilor de circulatie se realizeaza dupa mai multe criterii :

Dupa continutul lor economic:

Cheltuieli materiale, care pot fi structurate in:

materii prime si materiale;

ambalaje;

transportul marfurilor;

combustibil, energie, apa;

amortizarea activelor fixe;

reparatii si alte lucrari si servicii executate de terti, reparatii curente si capitale executate de terti, abonamente, telefon, publicitate, etc.

Cheltuieli cu munca vie, din care:

salarii;

contributii pentru asigurari sociale (CAS);

contributii pentru ajutor de somaj.

Impozit pe cladiri, taxe si alte cheltuieli, din care:

impozite, taxe;

dobanzi;

indemnizatii pentru deplasari si detasari;

prime ASIROM (asigurare);

expertize contabile.

Dupa caracterul muncii depuse:

Cheltuieli productive, legate de continuarea procesului de productie in sfera circulatiei si de mentinerea valorilor de intrebuintare in stare corespunzatoare pentru consum.

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

Caracterul productiv al cheltuielilor de circulatie este ascuns in cea mai mare parte, deoarece acestea nu se concretizeaza sub forma unui obiect material distinct, nu creeaza o marfa sau o parte a unei marfi oarecare, ci sunt creatoare de valoare in sensul ca ele contribuie, alaturi de cheltuielile de munca in procesul de productie, la formarea valorii marfurilor.

De exemplu: Cheltuielile de munca pentru efectuarea transporturilor de marfuri nu fac decat sa asigure deplasarea in spatiu a acestora. Timpul de munca folosit pentru efectuarea transportului unei marfi se adauga la timpul de munca necesar pentru producerea ei, intrucat nici o marfa nu se poate realiza ca atare atata timp cat nu exista posibilitatea nemijlocita ca ea sa fie consumata si deci transportata din sfera productiei in cea a consumului. Asadar, prin transportul marfii se mareste valoarea ei initiala (cea dinaintea efectuarii transportului), fara ca prin aceasta sa se adauge ceva la proprietatile ei fizice si chimice, valoarea sa de intrebuintare creata in productie completandu-se se totusi cu un nou atribut, acela de a putea intra in consum; cheltuielile pentru pastrarea marfurilor depind in cea mai mare parte de marimea stocurilor de marfuri existente in sfera circulatiei, marime determinata, la randul ei, de modul in care productia este coordonata cu consumul, de necesitatea ca in sfera circulatiei sa existe rezerve pentru a se asigura aprovizionarea continua a consumatorilor. Cheltuielile de circulatie pentru pastrarea stocurilor de marfuri au un caracter productiv numai in masura in care stocurile se constituie in raport cu nevoile reale ale circulatiei, adica in conformitate cu necesitatile sociale; cheltuielile de pregatire prealabila a marfurilor (sortare, preambalare, etc.) pentru a le face mai accesibile consumului se realizeaza de multe ori in depozitele sau unitatile de desfacere ale verigilor comerciale. Aceasta activitate are, de asemenea, un caracter productiv, deoarece asigura o infatisare placuta, estetica marfurilor in raport cu exigentele crescande ale consumatorilor.

Cheltuieli neproductive, legate de procesul vanzarii marfurilor, de transformarea valorii din forma marfa in forma bani.

Din aceasta categorie fac parte cheltuielile cu salariile personalului administrativ si ale personalului ocupat cu desfacerea marfurilor (vanzatori, casieri, ospatari), cheltuielile cu dobanzile platite pentru creditele platite, cheltuielile cu reclama, cu intretinerea localului, etc.

Dupa dependenta lor fata de volumul desfacerilor de marfuri: dupa acest criteriu, cheltuielile de circulatie se grupeaza in :

cheltuieli variabile, al caror volum se modifica corespunzator cresterii sau reducerii volumului desfacerilor de marfuri.

De exemplu: marimea cheltuielilor de transport este conditionata de cantitatea de marfuri transportata, iar aceasta depinde de numarul si raspandirea depozitelor si magazinelor, de capacitatea lor de depozitare, de marimea stocurilor de marfuri ce urmeaza a fi depozitate in vederea asigurarii continuitatii desfacerilor de marfuri; cheltuielile de pastrare a marfurilor depind in cea mai mare parte de marimea stocurilor de marfuri existente in reteaua comerciala, stocuri ce depind la randul lor de volumul vanzarilor de marfuri, de frecventa aprovizionarilor, etc.; cheltuielile cu salariile personalului operativ cand plata muncii acestuia se face in raport cu volumul de marfuri.

cheltuieli conventional-constante, al caror volum ramane relativ neschimbat, indiferent de cresterea sau reducerea volumului desfacerilor de marfuri.

In aceasta grupa sunt incluse cheltuielile cu amortizarea activelor fixe (depozitele, magazinele si utilajele folosite pentru pastrarea si manipularea marfurilor), cheltuielile cu chiria, cu intretinerea localurilor comerciale, cu plata apei, curentului, telefonului, etc.

Dupa modul de repartizare pe unitati sau pe produsele care le determina:

cheltuieli directe, ce se pot repartiza direct pe unitatile care le genereaza, ca de exemplu: cheltuielile cu salariile personalului operativ; pierderile normale de marfuri ce sunt diferentiate pe produse; cheltuielile cu amortizarea activelor fixe; chiria, reparatiile capitale si reparatiile curente, dobanzile bancare, reclama.

cheltuieli indirecte sau comune, care nu pot fi stabilite direct pe fiecare unitate comerciala in parte, ci numai in mod indirect, pe baza unor coeficienti de repartizare ce necesita un sistem informational complex.

In aceasta categorie se includ cheltuielile cu salariile personalului tehnico-administrativ, cheltuielile ce se fac pentru plata serviciilor executate de terti s.a.

Structura cheltuielilor de circulatie este determinata de complexitatea activitatii desfasurate de societatile comerciale si este necesara in programarea acestora, in tinerea evidentei lor, precum si analiza oportunitatii si necesitatii efectuarii diferitelor cheltuieli. Ponderea fiecarui element de cheltuieli in totalul acestora difera de la o societate comerciala la alta in functie de obiectul lor de activitate, si de specificul operatiunilor pe care le efectueaza. In cazul societatilor comerciale en detail, ponderea cea mai mare in cadrul cheltuielilor de circulatie o detin cheltuielile cu salariile personalului din unitatile operative, deoarece buna servire a maselor largi de consumatori presupune o vasta retea de desfacere incadrata cu personal corespunzator ca numar si calificare. In cazul societatilor comerciale en gros, in cadrul cheltuielilor de circulatie ponderea mare o detin cheltuielile cu transportul, depozitarea si pastrarea marfurilor.

2. INDICATORII CHELTUIELILOR DE CIRCULATIE

In conditiile trecerii la economia de piata, concomitent cu ridicarea comertului la un nivel superior se impune descoperirea unor rezerve interne de economii si valorificarea lor corespunzatoare. Acest fapt presupune o analiza economica aprofundata a activitatii societatilor de comert, fundamentarea pe baza de calcule de eficienta a masurilor adoptate precum si fundamentarea stiintifica si elaborarea judicioasa a programului lor de activitate; in care scop cheltuielile de circulatie se exprima prin indicatori absoluti si relativi, astfel:

Suma cheltuielilor de circulatie ( C ), in lei, se refera la platile sub diferite forme (salarii, CAS, amortizari, telefon, etc.) pe care le efectueaza societatea comerciala pentru desfasurarea eficienta a activitatii sale.

Singur, acest indicator nu este insa concludent pentru a oglindi calitatea activitatii comerciale.

De exemplu: Daca pentru o societate comerciala cu un volum al desfacerilor de marfuri ridicat, acelasi volum de cheltuieli se poate considera normal, pentru o societate comerciala cu un volum al desfacerilor redus, el poate fi exagerat de mare. De aceea cheltuielile de circulatie trebuie studiate in stransa legatura cu volumul operatiilor comerciale. Cel mai important indicator relativ al cheltuielilor de circulatie il reprezinta nivelul acestora:

Nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie ( N ), exprima marimea acestora in raport cu volumul desfacerilor de marfuri, si se exprima la 1000 de lei desfaceri.

Acest indicator se exprima (determina) astfel:

Nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie permite compararea activitatii mai multor societati comerciale.

Exemplu:

Societatea comerciala A:

volumul desfacerilor de marfa cu amanuntul = 850 milioane lei;

suma cheltuielilor de circulatie = 55 milioane lei.

Societatea comerciala B:

volumul desfacerilor de marfa cu amanuntul = 1300 milioane lei;

suma cheltuielilor de circulatie = 71 milioane lei.

La prima vedere S.C. “B” a efectuat cheltuieli de circulatie mai mari decat S.C. “A”, numai ca situatia reala se oglindeste cu ajutorul lui N (nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie).

N_A = 55 / 850 = 6,5 ‰

N_B = 71 / 1300 = 5,5 ‰

Cuantumul reducerii sau cresterii nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie ( Q ) – este indicatorul care exprima diferenta dintre nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie dintr-o perioada oarecare (curenta ) si cel din perioada anterioara luata ca baza – sau ca diferenta intre nivelul realizat si cel programat.

Q= N₁ – N₀,

unde:

N₁ - reprezinta nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie din perioada curenta.

N₀ - reprezinta nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie din perioada de baza.

sau:                       Q = N_r - N_p,

unde:

N_r - nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie realizat

N_p- nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie programat

Exemplu:

Q = 6,5‰ - 7‰ = -0,5 ‰ ( o reducere a nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie )

Suma economiilor (E). Economii se obtin numai cand are loc reducerea nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie, si se determina astfel:

E = Q D₁(D_r)

unde:

Q - cuantumul reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie

D₁(D_r) - volumul desfacerilor de marfa din perioada curenta sau volumul desfacerilor de marfa realizat.

Exemplu:

Q = 0,5‰ ;Volumul desfacerilor de marfa in perioada curenta = 850 milioane lei

E = (0,5 x 850000000) / 1000 = 425000

Ritmul reducerii sau cresterii nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie (R) exprima raportul procentual dintre cuantumul reducerii sau cresterii nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie si nivelul relativ din perioada de baza sau nivelul relativ programat, astfel:

R =     sau      R =

Exemplu:

R = (0,5 / 7 ) x 1000 = 7,14 ‰

Calcularea ritmului este deosebit de importanta pentru aprecierea justa a eforturilor depuse de societatile comerciale in vederea reducerii cheltuielilor de circulatie. In conditiile obtinerii de catre doua sau mai multe societati comerciale a unui cuantum egal de reducere a nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie, ritmul poate fi diferit, in functie de marimea nivelului din perioada de baza sau a nivelului programat.