INSTITUTII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI COMERCIAL

Sectiunea I Aspecte generale privind faptelor de comert

Asa cum s-a putut desprinde din cele expuse anterior, dreptul comercial formeaza in cadrul dreptului privat un sistem de norme deosebit. In consecinta problema esentiala care se pune este aceea de a preciza campul de aplicare a acestei ramuri de drept fata de dreptul civil.

Legiuitorul roman foloseste pentru determinarea materiei comerciale termenul de ”fapta de comert” care nu trebuie confundata notiunea de „fapte de comert” cu cea de „fapte juridice” din teoria generala a obligatiilor civile. Pentru indicarea aceleasi notiuni legiuitorul mai foloseste si termenul de „acte de comert”

Normele prin care legiuitorul precizeaza care sunt faptele de comert, adica operatiunile sau manifestarile sociale, sustrase dreptului comun si supuse reglementarii dreptului comercial, se numesc delimitative , in sensul ca ele precizeaza cadrul de aplicare a dreptului comercial

Normele delimitative sunt cuprinse in art 3 C com., art 6 c.com., art 4 C com. care prevede actele de comert subiective. Tot in materie comerciala mai trebui sa socotim mandatul comercial., contractul de consignatie si comision in masura in care au obiect tratarea de afaceri comerciale, societatile comerciale, operatiunile de bursa, contractul de garantie reala mobiliara si fidejusiune in masura in care garanteaza executarea unei obligatii comerciale. Cu privire la dispozitiile art 56 Cod comercial exista opinii diferite daca trebuie inclus sau nu printre regulile delimitative ale materiei comerciale, caci asa-zisele fapte comerciale mixte sau unilaterale, prevazute de acest text corespund cu acelea cuprinse in celelalte dispozitii mentionate.

In legislatia romana nu exista o definitie a faptei de comert iar intemeierea dreptului comercial ca drept special, in fata dreptului civil, pe un sistem care se sprijina pe o enumerare exemplificativa si deci susceptibila de extindere nu este de natura sa multumeasca.

Nefiind posibil sa se dea o definitie sintetica faptei de comert, s-a recurs la o sistematizare a a materiei. Doctrina clasica divide materia comerciala in doua mari grupe:

-acte de comert obiective, consacrate de art 3, 6. 374, 74 C. com., care au caracter comercial in temeiul legii ca atare , indiferent de calitatea celui care le savarseste ;

-acte de comert subiective prevazute de art .4 C com. dobandesc caracter comercial datorita faptului ca sunt savarsite de un comerciant in virtutea unei prezumtii create de lege.

La aceasta categorie doctrina a adaugat o noua categorie- aceea a faptelor de comert unilaterale sau mixte- care ar fi prevazuta de art 56 C.com., insa acceptarea lor ca o categorie distincta este subiect de controversa. Se poate intampla ca un raport juridic sa fie comercial numai pentru una din parti indiferent daca comercialitatea deriva dintr-un act obiectiv sau dintr-un act subiectiv. Acestea acte sunt supuse pentru ratiuni de unitate dreptului comercial.

Codul comercial roman consacra sistemul obiectiv al dreptului comercial stabilind in art.3 care sunt actele si operatiunile considerate ca fapte de comert si le supune legilor comerciale, indiferent de calitatea persoanei care le savarseste (comerciant sau necomerciant). Prin stabilirea faptelor de comert se ajunge la determinarea calitatii de comerciant. Potrivit art.7 C. com., este comerciant si, in consecinta, este supus legilor comerciale, orice persoana care savarseste cu caracter profesional una dintre faptele de comert prevazute de art.3. C.com. Odata dobandita calitatea de comerciant, toate actele juridice si operatiunile comerciantului sunt considerate, in temeiul art.4 C. com., fapte de comert si, deci, supuse legilor comerciale.

Sectiunea a II-a Faptele de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt actele juridice si operatiunile prevazute, in principal, in art.3 C.com. Aceste fapte de comert sunt obiective intrucat legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor. Comercialitatea acestor acte rezulta din lege, care le considera fapte de comert. Orice persoana care savarseste asemenea acte de comert intra in raporturi juridice comerciale guvernate de legile comerciale.

Faptele de comert obiective se clasifica in:

-operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie, care include vanzarea si cumparare comerciala - art 3 pct 1 si 2 si operatiunile de banca prevazute la art 3 pct 11; corespund notiunii de distributie sau circulatie a marfurilor, sensului restrans al notiunii de comert ;

-operatiunile care realizeaza organizarea si desfasurarea activitatii de productie, adica intreprinderile. Ele corespund notiunii de industrie, de productie. Operatiunile din aceasta categorie sunt comerciale numai in cazul cand se desfasoara in cadrul unei activitati organizate. Izolate, ele isi mentin caracterul civil. Codul comercial enumera urmatoarele intreprinderi, dupa natura obiectului lor:

Orice intreprinderi de furnituri;

Intreprinderile de spectacole publice;

Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

Intreprinderile de constructii;

Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;

Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde;

Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat;

Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii

Asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii

Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele

- operatiunile conexe (accesorii). Aceste sunt fapte de comert datorita legaturii lor economice cu una din activitatile din primele doua categorii. Sunt cuprinse in aceasta categorie:

Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circuland in comert;

Cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;

Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;

Cambiile si ordinele de producte sau marfuri;

Constructiunea, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;

Expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie;

Depozitele pentru cauza de comert;

Subsectiunea II.1. Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie

In aceasta categorie intra cumpararea si vanzarea comerciala, precum si operatiunile de banca si schimb, reglementate de pct 1 si 2, respectiv 11 ale art 3 din Codul comercial.

§ 1 Cumpararea si vanzarea comerciala

Contractul de vanzare-cumparare civila este reglementat prin dispozitiile art 1294- 1404 Cod civil, de dispozitiile art 60-art 73 Cod comercial si totodata este amintita ca operatiune economica in art 3 pct.1-2 din Codul comercial..

Nici o deosebire nu exista intre operatiunea privita pe plan civil si comercial. Aceleasi elemente, aceleasi conditii de existenta si aceleasi efecte cu unele particularitati indicate de Codul comercial. Pentru a deveni comerciala si a fi supusa dreptului comercial legiuitorul cere indeplinirea unor conditii speciale; astfel potrivit art 3 pct 1 si 2 sunt considerate ca fapte de comert:

1) Cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert;

2) Vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte tipuri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;

Prin urmare vanzarea comerciala este caracterizata prin adaugarea unui element care reprezinta trasatura caracteristica si in acelasi timp conditia esentiala pentru transpunerea operatiunii din planul dreptului civil in ce comercial: intentia de interpunerea in schimb, materializata prin intentia de a cumpara nu pentru consumul propriu, ca in vanzarile de drept comun , ci pentru a fi repus mai departe in circulatie printr-o noua vanzare sau printr-o locatiune. Intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa existe in momentul efectuarii operatiunii sa fie exprimata de cumparator, adica sa fie cunoscuta cocontractantului.

Referitor la obiectul vanzarii-cumpararii comerciale trebuie precizat ca potrivit opiniei majoritare acesta este limitat numai bunurile mobile si anume: productele -produsele naturale ale pamantului care se obtin prin cultura sau exploatare directa precum si produsele animalelor, marfurile- orice bun mobil care poate face obiectul comertului- si titlurile de credit- inscrisuri in baza carora titularii lor au calitatea sa exercite drepturile incorporate in ele.

Cumpararea-vanzarea este comerciala cand cumpararea bunurilor s-a facut in scopul revanzarii sau inchirierii sau vanzarea priveste bunuri care au fost cumparate pentru a fi revandute sau inchiriate.

Pentru a fi in prezenta unei cumparari-vanzari comerciale nu este necesar ca revanzarea bunului cumparat sa se faca in forma in care a fost dobandit in vederea circulatiei; bunul poate fi revandut si dupa ce a suferit unele transformari dar nu trebuie sa fie vorba de o prelucrare, distincta de sine statatoare fara nici o legatura cu vanzarea-cumpararea.

Legiuitorul se multumeste , pentru ca operatiunea sa devina comerciala, ca intentia ce trebuie sa o insoteasca, sa poarte nu asupra unei vanzari ci asupra unei inchirieri fiind de ajuns sa se instraineze uzul. De asemenea vor fi comerciale si cumpararile pentru schimb, locatiunea facuta pentru sublocatiune, adica orice formula juridica prin care se realizaeza interpunerea in schimb.

Din dispozitiile art.5 C. com. rezulta ca anumite operatiuni de cumparare-vanzare nu sunt fapte de comert, cu toate ca ele privesc bunurile mobile prevazute de art.3 pct.1 si 2 C. com.

Nu sunt fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri care s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului ori a familiei sale, deci cele pentru consumatie precum si actele de vanzare a productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizeaza de pe pamantul sau ori cultivat de acesta.

§ 2 Operatiunile de banca si schimb

Sunt prevazute de art.3 pct.11C.com si pot fi precizate prin raportare la reglementarea activitatii bancare cuprinsa in Legea nr.58/1998 privind activitatea bancara, republicata care arata ca activitatea bancara ar consta in atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public si acordarea de credite in cont propriu.

Banii si creditul pot forma obiectul circulatiei, adica obiectul unor operatiuni comerciale intocmai ca si marfurile si trebuie sa li se aplice aceleasi norme ca marfurilor si produselor. Elementul intentional al interpunerii in schimb sau circulatie confera caracter comercial operatiunii, care altfel ar ramane civila, incadrata in institutiile juridice cunoscute de dreptul privat: imprumut, mandat, comision, depozit..

In situatia in care actul juridic se incheie intre cel ce poseda si cel care are nevoie, fara interventia unui intermediar, operatiunea corespunde cu aceea ce se efectueaza intre producator si consumator pentru marfurile obisnuite si deci ramane civila. Ea ar putea fi comerciala numai in virtutea accesoriului daca este grefata pe exercitiul comertului de catre una din parti.

Dar daca intre aceste doua parti se interpune un intermediar, daca acesta imprumuta de la cel care poseda capital in numerar, pentru a-l imprumuta unui al treilea, in acest caz , ne gasim in situatia aceluia care cumpara marfuri pentru a le vinde. In alti termeni, operatiunea este comerciala fiindca ea reprezinta un act de interpunere in schimbul creditului sau al banilor.

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

Comercialitatea acestor operatiuni este data de elementul interpunerii in schimb sau circulatie. In consecinta, operatiunile asupra banilor si creditului sunt guvernate de aceleasi principii ca si cele privitoare la circulatia productelor si marfurilor.

Articolul 3 pct. 11 C. com se refera si la operatiunile de schimb sunt operatiunile de schimb valutar.

Subsectiunea II.2 Intreprinderile

§ 1 Notiune si clasificare

Art. 3 din Codul comercial indica 7 intreprinderi fara ca in cuprinsul acelui text sau intr-un alt act normativ sa gasim o definitie legala a notiunii de intreprinderii astfel incat in doctrina intreprinderea a fost definita ca o organizare autonoma a unei activitati, cu ajutorul factorilor de productie (fortele naturii, capitalul si munca) de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri si servicii in vederea castigului.

Intreprinderea nu trebui confundata cu fondul de comert sau cu patrimoniul, acestea fiind trei notiuni distincte care vor fi studiate in capitolul destinat fondului de comert.

Clasificarea intreprinderilor:

-dupa obiectul lor :

Intreprinderile de productie (industriale) din care fac parte:

intreprinderile de constructii

intreprinderile de fabrici si manufactura si imprimerie.

Intreprinderile de prestari de servicii sau de bunuri, din care fac parte:

intreprinderile de furnituri,

intreprinderile de spectacole publice,

intreprinderile de comisioane, agentii si oficii de afaceri,

intreprinderile de editura, imprimerie, librarie si obiecte de arta,

intreprinderile de transport de persoane sau de lucruri

intreprinderile de asigurare,

intreprinderile de depozit in docuri si antrepozite.

§ 2 Intreprinderile de productie

Intreprinderile de constructii

Este prevazuta de art.3 pct.8 Cod comercial si poate fi definita ca fiind acea organizare economica si tehnica a factorilor de productie care are drept scop realizeze edificii noi publice sau private, cai de comunicatii, tuneluri dar si lucrari de transformare, adaugire, amenajare a solului.

Intreprinderea de constructii este socotita fapta de comert, atat in cazul cand intreprinzatorul procura materialele, cat si in cazul cand materialele sunt procurate de beneficiar deoarece art 3 din Codul comercial nu face vreo distinctie.

Toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de constructii au caracter comercial. Deci, sunt fapte de comert si contractele de vanzare-cumparare pentru procurarea materialelor, contractele de antrepriza incheiate cu clientii etc.

Sunt comerciale si intreprinderile de reparatii imobiliare precum si intreprinderile de constructii ale statului sau a altor persoane juridice de drept public.

Construirea de imobile pentru a fi revandute este comerciala.

Instrumentele juridice folosite pentru realizarea obiectului intreprinderii sunt contractul de antrepriza si contractul de proiectare care insa nu sunt reglementate de Codul comercial ci de Legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructie constructiile care conditioneaza orice constructie de existenta unei documentatii si autorizatii prealabile ( proiecte de executie).

Contractul de antrepriza este conventia prin care una din parti numita antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau si in mod independent o anumita lucrare pentru cealalta parte numita client sau beneficiar, in schimbul unui pret.

Contractul de proiectare incheiat intre o intreprindere de constructii/ de proiectare prin care acesta se obliga sa elibereze la cererea unui beneficiar sau antreprenor o documentatie tehnica – proiect de executie- pe baza datelor stiintifice existente in domeniu si sa-l predea acestuia etapizat pentru un pret.

§ 2 Intreprinderile de fabrici si manufactura si imprimerie

Sunt prevazute de art.3 pct.9 C. com. si sunt acelea care au drept rezultat producerea de bunuri, prin transformarea materiei prime si materialelor .

In cazul fabricii prevaleaza elementul tehnic iar la manufactura accentul cade pe folosirea capacitatii si calitatii lucratorilor .Procurarea materiei prime si materialelor poate fi facuta de catre intreprinzator sau de beneficiar.

Imprimeria-are drept scop multiplicarea pe cale mecanica sau manuala a operelor literare, artistice sau stiintifice.

§ 2 Intreprinderile avand ca obiect serviciile

Prestarea de servicii nu presupune realizarea de valoare noua ci o activitatea care foloseste la circulatia bunurilor.

Intreprinderile de furnituri

Este prevazuta de art.3 pct.5 C. com. si consta intr-o activitate sistematic organizata, prin care intreprinzatorul, in schimbul unui pret stabilit anticipat, asigura prestarea unor servicii sau predarea unor produse ( inclusiv transmiterea dreptului de proprietatea)- punerea la dispozitia beneficiarului- la anumite termene succesive.

Exista nenumarate intreprinderi de furnitura: intreprinderi de furnizare a apei , a electricitatii , ridicarea gunoiului menajer, de furnizarea a alimentelor detinutilor, militarilor sarcina de afurniza etc.; pot fi conduse de autoritatile publice sau de efectuate de intreprinderi private, intreprinderile fiind totdeauna comerciale;

Ceea ce deosebeste contractul de furnitura de cel de vanzare cumparare este :

- prestarea serviciilor sau predarea produselor se faca, periodic, la mai multe termene succesive- ceea ce constituie elementul esential al contractului de furnitura; daca predarea s-ar face la un singur termen, ne-am afla in fata unei vanzari; la vanzare avem un singur transfer al dreptului de proprietate, se realizeaza o singura data , predarea putand sa se realizeze succesiv sau nu, ca forma de executare a obligatiei de predare; la furnizare exista mai multe transferuri ale dreptului de proprietatea , periodice; deci pentru fiecare prestatie, obiectul acesteia consta intr-o obligatie de dare si o obligatie de facere; spre deosebire de vanzare cumparare unde avem o obligatie de dare care poate fi insotita , eventual, de mai multe obligatii de facere;

- obiectul propriu: in cazul vanzarii cumpararii intotdeauna obiectul consta in dare pe cand in cazul furniturii consta si in facere (prestarea unor servicii- a face sau transmiterea dreptului de proprietate -a da- si predarea unor asupra unor produse).

- pretul serviciilor sau produselor sa fie stabilit anticipat; . Fixarea prealabila a pretului pentru prestatii care urmeaza sa se efectueze ulterior, determina un element de alea deosebindu-se astfel de vanzare-cumparare.

Intreprinderile de spectacole publice

Sunt prevazute de art.3 pct.6 C. com. si presupun organizarea unor factori specifici, in scopul punerii la dispozitia publicului a unei productii culturale sau sportive, in vederea obtinerii unui profit.

Au caracter comercial toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea spectacolului: inchirierea salii, a imobilelor necesare spectacolelor - potrivit noii orientari din doctrina,, procurarea recuzitei, contractele cu autorii si artistii, contractele privind publicitatea etc.

Spectacolele publice date direct de catre artisti nu sunt fapte de comert insa in cazul cand un artist organizeaza o productie artistica, prin angajarea pe baza de contract a unor autori sau a personalului tehnic, inchiriaza sala, asemenea spectacole publice sunt considerate ca operatiuni comerciale.

Mijloacele juridice de realizare a obiectului de activitate: contracte de inchiriere, contracte de munca

Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri

Sunt prevazute de art.3 pct.7 C. com. si au in vedere organizarea unei activitati al carei scop este facilitarea incheierii tranzactiilor comerciale printr-un intermediar, care poate fi un comisionar sau o agentie ori oficiu de afaceri.

Operatiunile de intermediere realizate in cadrul intreprinderii sunt fapte de comert, indiferent daca tranzactiile la care se refera aceste operatiuni sunt comerciale sau civile., deoarece esentiala este existenta intreprinderi. In schimb, operatiunile de intermediere realizate izolat, adica in afara unei intreprinderi, vor fi comerciale numai daca privesc operatiuni comerciale.

Intreprinderile de comision au ca obiect operatiunile de intermediere care se realizeaza pe baza contractului de comision, in temeiul caruia comisionarul incheie acte de comert in nume propriu, dar pe seama comitentului.

Agentiile sau oficiile de afaceri sunt intreprinderi care realizeaza operatiuni de intermediere intre comercianti si clientela cu privire la obtinerea de informatii, procurarea de clienti, etc. Factorul esential al comercialitatii este existenta unei intreprinderi care are de obiect prestarea de servicii publicului in vederea facilitarii, prepararii sau incheierii de operatiuni pentru public.

Este indiferent natura civila sau comerciala a operatiunii incheiate prin interventia agentului: vanzarea sau inchirierea de terenuri, contractarea de casatorii.

Mijloacele juridice de realizare a obiectului de activitate: contractul de comision si celelalte un contract de prestari de servicii cu un continut diferit functie de continutul operatiunii: reprezentare, mediere, etc.

Intreprinderile de editura, de imprimerie, de librarie si de vanzare a obiectelor de arta cand altul decat autorul vinde

Sunt reglementae de pct 10 al art 3 din c.com si au ca obiect operatiunile prin care se valorifica drepturile de autor izvorate din crearea unor opere stiintifice, literare si artistice.

Valorificarea drepturilor patrimoniale se realizeaza, in principal, prin exercitarea dreptului de reproducere si difuzare a operei, tinand seama de specificul ei. Aceasta valorificare se poate face direct de catre autor sau prin incheierea unor contracte cu agentii specializati.

Operatiunile privind reproducerea si difuzarea operelor stiintifice, literare si artistice intermediaza intre autor si public. Pentru a fi considerate fapte de comert, operatiunile in cauza trebuie sa se desfasoare in conditiile unei intreprinderi de editura, imprimerie (multiplicare) si librarie (difuzare).

Intreprinderea de editura presupune organizarea factorilor specifici in vederea reproducerii si difuzarii operei. Se intemeiaza pe contractul de editare prin care autorul unei opere stiintifice, literare sau artistice cedeaza intreprinzatorului (editorul) in mod exclusiv, dreptul de a reproduce si dreptul de a difuza opera, in schimbul unei remuneratii.

Cand autorul devine propriul sau editor, adica publica opera pe riscul sau, incheind direct contracte cu tipografia si cu intreprinzatorul care asigura difuzarea operei, nu face acte de comert.

Intreprinderea de editura poate sa-si dezvolte activitatea nu numai transformandu-se in intermediar intre autor si publicul cititor, dobandit un drept de editare , pe calea contractelor de editare, ci editand opere din domeniul public, publicarea de periodice literare, stiintifice, difuzarea stirilor-ziare. Elementul esential al intreprinderii este castigul si in consecinta vom inlatura din campul comercialitatii toate cazurile cand acesta lipseste. Cand o asociatie stiintifica sau literara sau care urmareste scopuri religioase, morale sustinut prin contributiile membrilor sai sau din niste venituri proprii-operatiunea nu este comerciala, de exemplu: revista studenteasca, revista publicitatii lucrarilor stiintifice ale universitatii

Nu este necesar pentru existenta intreprinderii ca multiplicarea sa se realizeze prin propriile mijloace tehnice si nici sa raspandeasca in mod direct opera ci se poate adresa altor tipografii sau o poate distribui prin alte librarii. De esenta intreprinderii de editura este numai asumarea obligatiei de a face cu toate riscurile inerente.

Intreprinderea de librarie are ca obiect operatiunile prin care se asigura difuzarea in public a operei., care se realizeaza prin cumpararea si revanzarea produselor imprimate.

Intreprinderile de vanzare a operelor de arta, reglementate distinct de art.3 pct.10 C. com., implica organizarea factorilor specifici, pentru vanzarea operelor de arta, cum sunt tablourile, sculpturile, gravurile etc. Legea cere ca intreprinzatorul sa fie o alta persoana decat autorul operei, deoarece numai in acest caz, existand o interpunere intre autor si cumparator, operatiunea poate fi considerata comerciala. Vanzarea operei de arta direct de catre autorul ei nu este considerata fapta de comert.

Mijloacele juridice: contract de editare, contract de vanzare-cumparare.

Intreprinderile de transport de persoane sau de lucruri

Sunt reglementate de art.3 pct.13 C. com. iar contractul de transport in art 413-415 Cod com si

Transportul maritim este guvernat de cartea a II-a din Codul comercial intitulat „Despre comertul maritim si despre navigatie dar se considera ca aceleasi dispozitii reglementeaza si navigatia pe lacuri, rauri”. Tot aici este cuprins si transportul de animale, postal, energie electrica, transportul de informatie prin telefon, telegraf, fax sunt comercial deoarece se transporta stirea care se materializeaza intr-un inscris sau o imagine sau o valoare- in cazul energiei.

Legiuitorul roman nu se ocupa in art.3 de transportul efectuat prin aer-reglementat de codul aerian, dar prin extensie analogica, trebuie socotit comercial si acest transport si ca este inclus in dispozitii art.3.

Operatiunile de transport sunt fapte de comert daca sunt exercitate intr-o organizare sistematica a factorilor specifici, adica in conditiile unei intreprinderi,operatiunile intamplatoare de transport realizate de o anumita persoana nu sunt considerate fapte de comert obiective din categoria intreprinderilor. Acest lucru este adevarat numai cu referire la transportul terestru. Punctul 13 al art 3 C com. care se ocupa de transportul terestru este in contradictie cu art 3, pct 15-16 potrivit caruia sunt comerciale „ toate contractele referitoare la comertul pe mare” deci indiferent daca sunt facute sub forma de intreprinderi sau ca operatiuni izolate. Intre cele doua texte trebuie sa prevaleze cel din urma , atat din pricina locului sau cat si datorita faptului ca ele reprezinta o regula speciala pentru navigatie.

Contractul de transport este conventia prin care o intreprindere de transport numita caraus se obliga, in schimbul unui pret, fata de expeditor, sa transporte anumite marfuri, pe care sa le elibereze destinatarului.

In transportul de persoane, prin contractul de transport, carausul se obliga, fata de o persoana, sa o transporte pana intr-un anumit loc in schimbul unui pret.

Prin contractul de expeditie, o parte (expeditionarul) se obliga fata de cealalta parte (expeditorul) sa incheie contractul de transport cu carausul, in nume propriu, dar pe seama expeditorului.

Contractul de transport este un contract consensual , forma scrisa fiind ceruta ad probationem.

Inscrisul constatator la transportului se numeste scrisoare de trasura in cazul transporturilor terestre si conosament in cazul transporturilor navale. Aceste inscrisuri sun titluri de valoare cu toate consecintele care decurg de aici: pot circula prin gir, pot fi negociate, pot servi ca mijloace de garantie pentru credite bancare.

Intreprinderile de asigurare

Sunt fapte de comert asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii (pct. 17), precum si asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei (pct.18). Codul comercial socoteste ca sunt comerciale, atat asigurarile terestre, cat si asigurarile maritime.

Reglementarea legala in Romania la momentul actual este realizata de Legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania iar intreprinderile de asigurare sunt relementae de legea 32/2000 privind societatie de asigurare si reasigurare din Romania.

Asigurarile se realizeaza in temeiul contractului de asigurare care a fost considerat un contract civil desi art 1635 Cod civil prevede expres ca acest contract „se reguleaza dupa legile comerciale” .

Prin contractul de asigurare una din parti numita asigurat (sau contractant) se obliga sa plateasca celeilate parti numita asigurator, o anumita suma de ban (prima de asigurarea) iar asiguratorul se obliga ca in ipoteza survenirii cazului asigurat (un anumit eveniment) sa plateasca asiguratului (contractantului) sau tertului beneficiar o indemnizatie de asigurare (despagubire sau suma asigurata) in limitele convenite.

Operatiunile de asigurare sunt fapte de comert numai daca se realizeaza in conditiile unei intreprinderi.

Potrivit art.6 C. com., asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai in ce il priveste pe asigurator. Deci, in aceste cazuri, asigurarile sunt fapte de comert unilaterale sau mixte..

Depozitele in docuri si antrepozite

Sunt prevazute de art.3 pct.20 C. com. conform caruia sunt socotite fapte de comert depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra inscrisurilor de gaj eliberate de ele.

Activitatea de depozitare a marfurilor in locuri anume destinate, cum sunt docurile, antrepozitele, silozurile, constituie fapta de comert, indiferent de persoana care face depozitul.

Sunt considerate fapte de comert si operatiunile privind recipisele de depozit si scrisorile de gaj eliberate de intreprinzatorul acestor stabilimente.

Nu vor fi socotite fapte de comert obiective sub forma intreprinderii, depozitele facute ca operatiuni izolate. Asemenea depozite ar putea fi, in conditiile legii, fapte de comert accesorii (conexe) ori fapte de comert subiective.

Regimul juridic al recipisei de depozit si warantului este stabilit prin dispozitiile Legii 153/1937

Subsectiunea II. 3. Faptele de comert conexe (accesorii)

Faptele de comert conexe sunt acte juridice sau operatiuni care dobandesc comercialitate datorita stransei legaturi pe care o au cu acte sau operatiuni considerate de lege fapte de comert.

§ 1 Contractele de report asupra titlurilor de credit (art.3 pct.3 C. com.)

Contractul de report consta in cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit care circula in comert si in revanzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie .

Contractul de report este o fapta de comert obiectiva, independent de calitatea partilor si fara a distinge dupa natura titlurilor de credit care fac obiectul sau si are caracter comercial datorita faptului ca obiectul lui- titlurile de credit- au intotdeauna caracter comercial.

§ 2 Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale (art.3 pct.4 C. com.).

Partile sociale sunt diviziunile in care este impartit capitalul social al societatii cu raspundere limitata. Actiunile sunt fractiunile in care este divizat capitalul social al societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni.

Cumpararile si vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale sunt fapte de comert deoarece aceste operatiuni sunt legate de o fapta de comert, care este contractul de societate.

§ 3 Operatiunile de mijlocire in afaceri (art.3 pct.12 C. com.).

Mijlocirea consta intr-o actiune de intermediere intre doua persoane, in scopul de a inlesni incheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate.

Asa cum rezulta din dispozitiile art.3 pct.12 C. com., operatiunile de mijlocire sunt fapte de comert numai daca se refera la afaceri comerciale. Mijlocirea este fapta de comert, chiar daca reprezinta un act izolat, care nu este facut cu titlu profesional singura conditie fiind ca ea sa priveasca un act comercial.

§ 4 Cambia sau ordinele in producte sau marfuri (art.3 pct.14 C. com.)

Cambia este un inscris prin care o persoana (tragator) da dispozitie altei persoane (tras) sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei a treia persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana (emitent) se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta, altei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.

Cambia si biletul la ordin precum si toate actele juridice legate de obligatiile cambiale (girul, avalul etc.).sunt considerate fapte de comert obiective, independent de natura raportului fundamental din care izvorasc (comercial sau civil) deoarece titlurile de credit au intotdeauna caracter comercial

§ 5 Operatiunile cu privire la navigatie. (vas, echipaj, transport, credit etc.).

Sunt fapte de comert construirea, cumpararea si vanzarea vaselor, precum si actele juridice privind dotarea vaselor si aprovizionarea lor (art.3 pct.15 C. com.), expeditiile maritime si inchirierile de vase (art.3 pct.16 C. com.), imprumutul maritim, ipoteca maritima etc.

Pentru recunoasterea caracterului comercial al acestor operatiuni, legea nu cere ca ele sa fie realizate in conditiile unei intreprinderi ori sa fie facute in scop de speculatie.

§ 6 Depozitele pentru cauza de comert (art.3 pct.20 C. com.)

Art.13 pct.19 C. com. considera fapte de comert si depozitele pentru cauza de comert.care au caracter izolat ori care se fac in alte locuri decat cele avute in vedere de dispozitiile art.3 pct.20 C. com. Asemenea depozite sunt considerate fapte de comert numai daca au o cauza comerciala, adica sunt legate de operatiuni comerciale

§ 7 Contul curent si cecul

Potrivit art.6 alin.2 C. com. sunt fapte de comert contul curent si cecul, daca au cauza comerciala.

Contul curent este un contract prin care partile convin ca, in loc sa lichideze creantele lor reciproce izvorate din prestatiile facute de una catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen, prin achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare.

Contul curent este o fapta de comert obiectiva, daca are o cauza comerciala, adica el este legat de o operatiune considerata fapta de comert si aceasta, chiar cand este folosit de un necomerciant.

Cecul este un inscris prin care o persoana (tragator) da ordin unei banci la care are un disponibil (tras) sa plateasca o suma de bani unei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.

Cecul este considerat fapta de comert obiectiva numai daca are o cauza comerciala.

§ 8 Contractele de mandat, comision si consignatie

Aceste contracte au caracter comercial, daca au ca obiect tratarea de afaceri comerciale (art.374 si art.405 C. com.).

Contractul de mandat este contractul prin care o parte (mandatarul) se obliga sa incheie anumite acte juridice in numele si pe seama celeilalte parti (mandantul) de la care a primit imputernicire si va constitui o fapta de comert obiectiva numai in cazul in care actul juridic pe care trebuie sa il incheie mandatarul are caracter comercial pentru mandant.

Contractul de comision este contractul prin care o parte (comisionarul) se obliga ca, in insarcinarea celeilalte parti (comitentul) sa incheie anumite acte juridice in numele sau, dar pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii (comision) si va avea fi fapta de comert obiectiva in cazul in care actele juridice pe care le incheie comisionarul cu tertul sunt acte comerciale pentru comitent.

Contractul de consignatie este contractul prin care una din parti (consignantul) incredinteaza celeilalte parti (consignatarul) anumite bunuri mobile spre a le vinde, in nume propriu, dar pe seama consignantului. si ca fi comercial cand are ca obiect tratarea de afaceri comerciale.

Contractul de consignatie este un act de comert numai daca actul de vanzare-cumparare incheiat cu tertul are un caracter comercial pentru consignant.

§ 9 Contractul de garantie reala mobiliara si contractul de fidejusiune

Contractul de garantie reala mobiliara este contractul in temeiul caruia se constituie o garantie reala in bunuri sau drepturi in beneficiul unui anumit creditor.

Contractul de fidejusiune este contractul prin care o persoana numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia debitorului, daca acesta nu o va executa.

Acestea sunt considerate fapte de comert cand obligatia garantata este o obligatie comerciala.

Sectiunea a III-a Faptele de comert subiective

Art.4 C. com. care se ocupa de aceasta noua categorie dispune: „Se socotesc, afara de acestea-(cele din art 3 C com.- s.n.), ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.”

Termenii generici ai formularii art 4 C. com. ne indreptateste sa apreciem ca legiuitorul instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, cu exceptiile mentionate expres de lege. Vor fi comerciale nu numai obligatiile contractuale, ci si obligatiile derivand din faptele licite –cvasicontracte- precum si cele rezultate din savarsirea unor fapte ilicite - delicte si cvasidelicte.

Regulii generale potrivit careia toate obligatiile unui comerciant sunt socotite comerciale, legiuitorul i-a adus o serie de restrictii, care isi au izvorul in premisa logica ca viata juridica a comerciantului nu este marginita la activitatea sa comerciala, ca intocmai ca orice alta persoana , el are o viata de familie si adeseori o alta activitate , care se desfasoara pe un plan opus celei comerciale: poate sa fie agricultor, etc.

In consecinta nu vor avea caracter comercial obligatiile unui comerciant care sunt de natura civila sau daca izvorasc dintr-o activitate straina comertului, aceasta trebuind sa rezulte din chiar actul savarsit de comerciant.

Prin acte civile, se considera ca trebuie avute in vedere actele de drept privat care prin structura si functia lor esentiala nu se pot referi la activitatea comerciala. Ne intereseaza nu ceea ce este civil ci ceea ce nu este comercial.

Se admite ca nu au caracter comercial:

-actele juridice nepatrimoniale cum sunt actele juridice de drept al familiei: (recunoasterea unui copil din afara casatoriei, infierea etc

-actele privitoare la succesiune (testamentul, acceptarea ori renuntarea la mostenire)

-actele privitoare la personalitatea umana;

- actele referitoare la exercitiul normal al agriculturii, inteleasa in sensul larg( horticultura, silvicultura, piscicultura) prevazute de art 5 C.com.

- asigurarile de lucruri si stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii, in privinta asiguratului; art 6 al 1 C.com.

- contul curent si cecul, care nu au cauza comerciala, fata de necomerciantii, care intervin in formarea unor astfel de acte.

-operatiunile privitoare la imobile ( vanzarile si inchirierile de imobile), care, in conceptia traditionala doctrinara si jurisprudentiala , sunt acte civile, precum si contractele de concesiune