Faptele de comert unilaterale ( mixte)

In anumite cazuri, chiar legea prevede ca anumite acte au caracter comercial numai pentru una dintre parti. Astfel, potrivit art.5 C. com., nu se poate considera fapta de comert vanzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau, ori cel cultivat de acesta. Art.6 C. com. prevede ca asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator. La fel, contul curent si cecul nu sunt considerate fapte de comert pentru necomercianti, afara numai daca ele n-au o cauza comerciala.

Toate aceste cazuri sunt fapte de comert numai pentru una din parti; ele au fost denumite fapte de comert unilaterale sau mixte.

In dreptul comercial roman, problema regimului juridic al faptelor de comert unilaterale sau mixte are o reglementare legala. Art.56 C. com. dispune: „Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acest act, legii comerciale afara de dispozitiile privitoare la persoana comerciantilor sau cand legea ar dispune altfel” .

Ca o consecinta a acestei conceptii, art.893 C. com. dispune: „Chiar cand actul este comercial numai pentru una din parti, actiunile ce deriva dintr-insul sunt de competenta jurisdictiei comerciale.”

Art 56 are valoare generala, in sensul ca se aplica nu numai la obligatiilor contractuale , unilateral comerciale ci si celor care sunt unilateral comerciale dar care isi au izvorul in delicte , cvasidelicte, cvasicontracte, chiar daca legiuitorul utilizeaza termenul de „ act” , deoarece trebuie sa existe o unitate de regim juridic si in aceasta situatie.

De la regula instituita prin dispozitiile art 56 exista si exceptii conscrate prin acelasi articol: actul juridic care este comercial numai pentru una dintre parti este supus legii comerciale, „afara de dispozitiile referitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel”.

- necomerciantul, oricate acte juridice de acest fel ar incheia, nu devine comerciant si nu va fi obligat sa se inmatriculeze in registrul comertului, sa tina registrele comerciale etc. si nu va putea fi supus procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.

-legea comerciala admite anumite cazuri cand dispozitiile sale nu sunt aplicabile. In consecinta, in asemenea cazuri sunt aplicabile regulile dreptului civil.

Art.42 C. com. stabileste regula potrivit careia „In obligatiunile comerciale codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatiune contrara”. Deci, in dreptul comercial, legea instituie o prezumtie de solidaritate a codebitorilor. Pentru ca in alineatul final al aceluiasi articol sa. se prevada ca aceasta prezumtie „nu se aplica la necomercianti pentru operatiuni care, in cat ii priveste, nu sunt fapte de comert.”. Legea comerciala exclude aplicarea prezumtiei de solidaritate cand codebitorii sunt necomercianti, iar obligatia lor are ca izvor un act juridic, care, in privinta lor, nu este fapta de comert.