Economia de piata ca atare nu respecta nici un fel de frontiere politice

Campul sau de actiune este intreaga lume.

Termenul de Volkswirtschaft a fost de multa vreme adoptat de campionii germani ai omnipotentei guvernamentale. Abia cu mult mai tarziu au inceput britanicii si francezii sa vorbeasca despre the British economy si l’économie francaise, prin contrast cu economiile altor natiuni. Dar nici limba engleza nici cea franceza n-au produs un echivalent al termenului Volkswirtschaft Cu tendinta moderna spre planificare nationala si autarhie nationala, doctrina implicata in acest cuvant german a devenit populara pretutindeni. Insa cu toate acestea, numai limba germana este capabila sa exprime intr-un singur cuvant toate ideile implicate.

Das Volkswirtschaft reprezinta intregul complex de activitati economice ale unei tari suverane, dirijate si controlate de catre guvern. Este socialismul realizat in interiorul frontierelor politice ale fiecarei tari. Cei ce intrebuinteaza acest termen sunt pe deplin constienti de faptul ca in realitate conditiile difera de starea de lucruri pe care o considera ei singura adecvata si stabila. Dar ei evalueaza tot ce se petrece in economia de piata din punctul de vedere al idealului lor. Ei postuleaza existenta unui conflict ireconciliabil intre interesele sistemului de Volkswirtschaft si cele ale indivizilor egoisti, dornici sa urmareasca profitul. Ei nu ezita sa atribuie prioritate intereselor sistemului de Volkswirtschaft asupra intereselor indivizilor. Cetateanul virtuos ar trebui sa plaseze intotdeauna interesele volkswirtschaftliche mai presus de propriile sale interese egoiste. El ar trebui sa actioneze de buna voie ca si cum ar fi un ofiter al guvernului, care executa ordinele acestuia. Gemeinnutz geht vor Eigennutz (bunastarea natiunii are prioritate asupra egoismului indivizilor) era principiul fundamental al managementului economic nazist. Dar, deoarece oamenii erau prea obtuzi si prea viciosi pentru a se alinia acestei reguli, i-a revenit guvernului sarcina de a o aplica. Printii germani din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, in frunte cu electorii Hohenzollern de Brandemburg si cu regii Prusiei, au fost intru totul la inaltimea sarcinii acesteia. In secolul al XIX-lea, chiar si in Germania, ideologiile liberale importate din Occident au castigat intaietate asupra indelung-experimentatelor si naturalelor politici ale nationalismului si ale socialismului. Dar asa-numita Sozialpolitik a lui Bismarck si a succesorilor sai si -- in cele din urma -- Nazismul le-au restaurat.

Interesele unei Volkswirtschaft sunt considerate ca fiind implacabil opuse nu doar intereselor indivizilor ci, nu mai putin, acelora ale sistemului de Volkswirtschaft al oricarei tari straine. Cea mai dezirabila situatie pentru sistemul de Volkswirtschaft este auto-suficienta economica completa. Unei tari [p.324] care depinde de orice fel de importuri din strainatate ii lipseste independenta economica; suveranitatea sa este doar un simulacru. De aceea, o tara care nu poate produce acasa toate cele ce-i sunt necesare este tinuta sa cucereasca teritoriile necesare. Pentru a fi cu adevarat suverana si independenta, o tara are nevoie de Lebensraum, i.e., de teritorii atat de intinse si de bogate in resurse naturale incat sa poata sa traiasca in autarhie, la un nivel cel putin la fel de ridicat cu al celorlalte tari.

Astfel, ideea de Volkswirtschaft este cea mai radicala negare a tuturor principiilor economiei de piata. Aceasta este ideea care a ghidat, mai mult sau mai putin, politicile economice ale tuturor tarilor in ultimele decenii. Urmarirea acestei idei este ceea ce a atras dupa sine razboaiele terifiante din secolul nostru si poate alimenta razboaie inca si mai pernicioase in viitor.

Din zorii istoriei umane cele doua principii opuse, al economiei de piata si al sistemului de Volkswirtschaft, s-au luptat unul cu altul. Guvernul, i.e., un aparat social al coercitiei si constrangerii, este o conditie necesara pentru cooperarea pasnica. Economia de piata nu poate exista fara o putere politieneasca care sa vegheze la buna ei functionare, prin amenintarea sau aplicarea violentei impotriva celor ce tulbura pacea. Dar administratorii cei indispensabili si satelitii lor inarmati sunt intotdeauna tentati sa-si utilizeze armele pentru implementarea propriei lor stapaniri totalitare. Pentru regii cei ambitiosi si pentru generalissimi insasi existenta unei sfere in care vietile indivizilor nu fac obiectul inregimentarii reprezinta o provocare. Printii, guvernatorii si generalii nu sunt niciodata liberali in mod spontan. Ei devin liberali doar cand sunt siliti de catre cetateni.

Problemele pe care le ridica planurile socialistilor si ale interventionistilor vor fi elucidate in partile care urmeaza ale acestei carti. Aici nu trebuie sa raspundem decat la intrebarea daca trasaturile caracteristice esentiale ale sistemului de Volkswirtschaft sunt sau nu compatibile cu economia de piata. Intr-adevar, campionii ideii de Volkswirtschaft nu considera schema lor numai un model de urmat in vederea instituirii unei ordini sociale viitoare. Ei declara emfatic ca, inclusiv in cadrul sistemului economiei de piata, care, bineinteles, trece in ochii lor drept un produs josnic si vicios al unor politici contrare naturii umane, asa-numitele Volkswirtschaften ale diverselor tari reprezinta unitati integrate, ale caror interese sunt ireconciliabil opuse tuturor celorlalte Volkswirtschaften, ale celorlalte tari. In opinia lor, ceea ce separa o Volkswirtschaft de toate celelalte nu sunt, asa cum ne-ar lasa sa credem economistii, doar institutiile politice. Nu barierele ridicate in calea comertului si a migratiei, instituite prin amestecul guvernului in afaceri si diferentele de legislatie si de protectie acordata indivizilor de catre curti de justitie si tribunale sunt cele ce dau nastere distinctiei [p.325] dintre comertul intern si cel international. Aceasta diversitate, spun ei, este, dimpotriva, rezultatul necesar al insesi naturii lucrurilor, al unui factor inextricabil; el nu poate fi indepartat de vreo ideologie si isi produce efectele indiferent daca legile si administratorii sau judecatorii sunt pregatiti sa ia nota de lucrul acesta sau nu. Astfel, in ochii lor, das Volkswirtschaft apare ca o realitate data de natura, in vreme ce societatea ecumenica a oamenilor din intreaga lume, economia mondiala (Das Weltwirtschaft), nu este decat fantoma imaginara a unei doctrine vicioase, un plan edificat pentru distrugerea civilizatiei.

Adevarul este ca indivizii, cand actioneaza, in calitatea lor de producatori si consumatori, vanzatori si cumparatori, nu fac nici o distinctie intre piata interna si piata externa. Ei disting intre comertul local si comertul cu regiuni mai indepartate in masura in care costurile de transport joaca vreun rol. Daca amestecul guvernului, de pilda sub forma impunerii de tarife vamale, face tranzactiile internationale mai costisitoare, indivizii iau faptul acesta in calcul, in acelasi mod in care tin seama de costurile de transport. Un tarif vamal pe caviar nu are alt efect decat acela pe care l-ar avea o crestere a costului de transport. O prohibire rigida a importului de caviar produce o stare de lucruri care nu difera de cea care ar prevala daca produsul in chestiune n-ar putea fi transportat fara o deteriorare semnificativa a calitatii sale.

N-a existat niciodata in istoria Occidentului ceva de felul unei autarhii regionale sau nationale. A existat, dupa cum putem admite, o perioada in care diviziunea muncii nu a trecut dincolo de membrii gospodariilor familiale. Era o situatie de autarhie la nivelul familiilor si al triburilor, care nu practicau schimbul interpersonal. Dar, indata ce schimbul interpersonal a aparut, el a traversat frontierele comunitatilor politice. Trocul intre locuitorii unor regiuni mai indepartate unele de altele, intre membrii diverselor triburi, sate si comunitati politice a precedat practicarea trocului intre vecini. Ceea ce doreau oamenii sa dobandeasca in primul rand prin troc si comert erau lucruri pe care nu le puteau produce ei insisi, din resursele lor proprii. Sarea, alte minerale si metale ale caror zacaminte sunt inegal repartizate pe suprafata pamantului, cerealele pe care anumiti oameni nu le puteau cultiva pe solul autohton si obiectele artizanale pe care locuitorii anumitor regiuni le puteau confectiona au constituit cele dintai obiecte ale comertului. Inceputul comertului a fost comertul extern. Abia mai tarziu s-a dezvoltat schimbul intern, intre vecini. Primele gauri care au aparut in economia inchisa de tip gospodaresc, angajand-o in schimburi interpersonale, au fost facute de produsele venite din regiuni indepartate. Nici un consumator nu se preocupa, lasat in seama lui, daca sarea si metalele pe care le cumpara erau “autohtone” sau de provenienta “straina”. Daca lucrurile ar fi stat altfel, [p.326] atunci guvernele n-ar fi avut nici un motiv sa se amestece prin mijlocirea unor tarife vamale si a altor bariere ridicate in calea comertului extern.

Document online: Curba “LM” in logica Macromodelului economic Referat: Aspecte teoretice privind intocmirea si prezentarea situatiilor financiare

Insa chiar daca un guvern reuseste sa faca barierele care separa piata sa interna de pietele straine insurmontabila si astfel stabileste o autarhie nationala perfecta, prin aceasta el nu creeaza o Volkswirtschaft. O economie de piata care este perfect autarhica nu ramane mai putin o economie de piata; ea alcatuieste un sistem catalactic inchis si izolat. Faptul ca cetatenilor sai le lipsesc avantajele pe care le-ar putea culege de pe urma diviziunii internationale a muncii este pur si simplu un dat al conditiilor economice. Doar daca o asemenea tara izolata devine in intregime socialista se transforma economia sa intr-o Volkswirtschaft.

Fascinati de propaganda neo-mercantilista, oamenii aplica idiomuri care contrasteaza cu principiile dupa care se ghideaza in actiunile lor si cu toate caracteristicile ordinii sociale in care traiesc. Cu multa vreme in urma, britanicii au inceput sa numeasca fabricile si fermele localizate in Marea Britanie, ba chiar si pe cele localizate in dominioane, in Indiile de Est si in colonii “ale noastre”. Dar daca cineva nu dorea doar sa-si etaleze zelul patriotic si sa impresioneze alti oameni, atunci respectivul nu era dispus sa plateasca un pret sporit pentru produsele fabricilor sale “proprii” decat pentru acelea ale fabricilor “straine”. Chiar daca s-ar fi comportat astfel, desemnarea fabricilor localizate in interiorul granitelor politice ale tarii sale drept “ale noastre” n-ar fi fost adecvata. In ce sens ar fi putut un londonez, inaintea nationalizarii, sa numeasca minele de carbune localizate in Anglia, dar care nu-i apartineau, “ale noastre”, iar pe acelea din regiunea Ruhrului mine “straine”? Indiferent daca achizitiona carbune “britanic” sau carbune “german”, el trebuia sa achite intotdeauna intregul pret de piata. Nu “America” este cea care cumpara sampanie de la “Franta”, ci americanul individual este intotdeauna cel ce cumpara de la francezul individual.

Cata vreme mai exista inca spatiu ramas pentru actiunile indivizilor, cata vreme exista proprietate privata si schimb de bunuri si servicii intre indivizi, nu exista o Volkswirtschaft. Doar daca alegerilor individuale li se va substitui controlul guvernamental integral va deveni sistemul de Volkswirtschaft o realitate. [p.327]

Note

1. Bunurile de capital au fost definite si ca factori de productie produsi, fiind astfel opusi factorilor originari de productie furnizati de natura, i.e. resurselor naturale (pamant) si muncii umane. Aceasta terminologie trebuie utilizata cu multa precautie, deoarece poate fi cu usurinta interpretata gresit si duce la conceptul eronat de capital real, criticat mai jos.

2. Dar, bineinteles, nu exista nici un pericol daca, urmand terminologia traditionala, vom adopta uneori pentru simplificare termenii “acumulare de capital” (sau “capital disponibil”, sau “deficit de capital”, etc.) in locul termenilor “acumulare de bunuri de capital”, “oferta de bunuri de capital”, etc.

3. Pentru acest om, aceste bunuri nu sunt bunuri de ordinul intai, ci bunuri de ordin mai inalt, factori pentru productia viitoare.

4. Cf. e.g., R. v. Strigl, Kapital und Produktion, Viena, 1934, p. 3.

5. Cf. Frank A. Fetter, in Encyclopaedia of the Social Sciences, III, 190.

6. A se vedea mai jos, pp. 526-534.

7. Pentru o discutie a “experimentului” rus, a se vedea Mises, Planned Chaos, Irvington-on-Hudson, 1947, pp. 80-87 (retiparit acum in Mises, Socialism, ed. noua, New Haven, 1951, pp. 527-592).

8. Cel mai uimitor produs al acestui mod raspandit de gandire este cartea unui profesor prusac, Bernhard Laum (Die geschlossene Wirtschaft, Tübingen, 1933). Laum asambleaza o vasta colectie de citate provenind din scrieri etnografice, aratand ca numeroase triburi primitive considerau autarhia economica naturala necesara, si moralmente buna. De aici, el deduce ca autarhia este modul de gestionare economica natural si cel mai eficace, si ca intoarcerea la autarhie, pe care o recomanda, este “un proces necesar din punct de vedere biologic”. (p. 491)

9. Guy de Maupassant a analizat asa-zisa ura a lui Flaubert fata de burghezi, in Etude sur Gustave Flaubert (retiparit in Oeuvres complčtes de Gustave Flaubert, Paris, 1885, vol. VII). Flaubert, spune Maupassant, “aimait le monde” (p. 67), adica ii placea sa se miste in cercul societatii pariziene compus din aristocrati, burghezi avuti si elita artistilor, scriitorilor, filozofilor, oamenilor de stiinta, oamenilor de stat si antreprenorilor (promotorilor). El intrebuinta termenul de burgherz ca sinonim al imbecilitatii si-l definea dupa cum urmeaza: “Numesc burghez pe oricine gandeste josnic (pense bassement).” Astfel, este evident ca intrebuintand termenul de burghez, Flaubert nu se gandea la burghezie (bourgeoisie) ca la o clasa sociala, ci ca la un fel de imbecilitate pe care o intalnea foarte frecvent in randurile acestei clase. El era plin de dispret si pentru omul de rand (“le bon peuple”). Totusi, deoarece avea contacte mai frecvente cu “les gens du monde” decat cu muncitorii, stupiditatea celor dintai il irita mai mult decat a celor din urma. (p. 59). Aceste observatii ale lui Maupassant nu sunt valabile doar pentru Flaubert, ci pentru sentimentele “anti-burgheze” ale tuturor artistilor. In paranteza fie spus, trebuie subliniat faptul ca din punct de vedere marxist Flaubert este un scriitor “burghez” si romanele sale fac parte din “suprastructura ideologica” a “modului capitalist de productie”.

10. Nazistii intrebuintau termenul de “evreiesc” ca sinonim atat pentru “capitalist” cat si pentru “burghez”.

11. A se vedea mai sus, pp. 80-84.

12. Cf. Frank A. Fetter, The Principles of Economics, ed. a III-a, New York, 1913, pp. 394, 410.

13. Beatrice Webb, Lady Passfield, fiica a unui bogat om de afaceri, poate fi citata ca exemplu marcant al acestei mentalitati. Cf. My Apprenticeship, New York, 1926, p. 42.

14. Cf. Trotsky (1937) citat de Hayek, The Road to Serfdom, Londra, 1944, p. 89.

15. Pentru o respingere a doctrinelor la moda ale competitiei imperfecte si monopoliste, cf. F. A. Hayek, Individualism and Economic Order, Chicago, 1948, pp. 92-118.

16. A se vedea mai jos, p. 685.

17. A se vedea mai jos, pp. 598-600.

18. In sfera politicului, argumentul ultim al celor oprimati este rezistenta in fata opresiunii venite din partea guvernului existent. Oricat de ilegala si de insuportabula ar fi opresiunea, oricat de generoase si de nobile ar fi motivatiile rebelilor si oricat de benefice ar fi consecintele rezistentei lor violente, o revolutie este intotdeauna un act ilegal, ce dezintegreaza ordinea existenta de stat si de guvernare. Faptul de a fi unica agentie capabila sa recurga la masuri de violenta sau sa declare legitima violenta practicata de alte agentii pe teritoriul sau este o trasatura esentiala a guvernarii civile. O revolutie este un act de razboi intre cetateni, care aboleste insesi fundamentele legalitatii si este, in cel mai bun caz, supus numai constrangerilor impuse de indoielnicele cutume internationale referitoare la beligeranta. Daca este incununata de succes, ea poate stabili apoi o noua ordine legala si un nou guvern. Dar ea nu poate consacra niciodata prin lege un “drept de a rezista in fata opresiunii”. O asemenea impunitate acordata celor ce opun rezistenta armata fortelor armate ale guvernului este echivalenta cu anarhia si este incompatibila cu orice fel de guvernare. Adunarea Constituanta a primei Revolutii Franceze a fost suficient de nesabuita pentru a decreta un astfel de drept; insa n-a fost atat de nesabuita pentru a-si lua propriul decret in serios.

19. Daca o actiune nici nu amelioreaza nici nu dauneaza unei stari de satisfactie, atunci ea inca presupune o pierdere psihica, datorita inutilitatii efortului psihic cheltuit. Individul in cauza ar fi avut de castigat daca s-ar fi bucurat inert de viata.

20. Cf. Mangoldt, Die Lehre vom Unternehmergewinn, Leipzig, 1855, p. 82. Faptul ca din 100 de litri de vin neprelucrat nu se pot produce 100 de litri de sampanie, ci o cantitate mai mica, are aceeasi semnificatie cu faptul ca din 100 de kilograme de trestie de zahar nu se pot produce 100 de kilograme de zahar, ci o cantitate mai mica.

21. Cf. Knight, Risk, Uncertainty and Profit, Boston, 1921, pp. 211-213.

22. Daca ar fi sa intrebuintam conceptul eronat de “venit national”, asa cum este el intrebuintat in vorbirea curenta, ar trebui sa afirmam ca nici o parte din venitul national nu genereaza profituri.

23. Problema convertibilitatii bunurilor de capital este analizata mai jos, pp. 503-505.

24. Cf. mai jos, pp. 769-779.

25. Cf. mai jos, pp. 812-820.

26. Pentru o expunere detaliata a problemelor implicate, cf. Mises, Bureaucracy, New Haven, 1944.

27. Cf. Chamberlin, The Theory of Monopolistic Competition, Cambridge, Mass, 1935, pp. 123 ff.